Pasiune secreta

Pasiune secreta de Judith McNaught 

Zgomotul produs de muzică și glasuri prinse să scadă în intensitate, atunci când Julianna Skeffington coborî în fugă treptele terasei unui conac bine luminat, în care 600 de membri ai înaltei societăți participau la un bal mascat.

Înaintea ei, prin grădinile elegante luminate de torțe, mișunau zeci de oaspeți în costume și servitori în livrele. Chiar după grădini se întrevedea un labirint uriaș, format dintr-un gard viu, înalt, care oferea ascunzătoarea ideală.

Julianna o porni în direcția lui, fără a mai sta pe gânduri.

Strângându-și fustele înfoiate ale rochiei tip Marie Antoinette pe lângă corp, se avântă spre mulțime, croindu-și drum cu greutate printre cavaleri în armură, bufoni, bandiți și un întreg sortiment de regi și de regine, toate personaje shakespeariene și creaturi domestice și sălbatice.

Julianna văzu deschizându-se deodată o potecă înaintea ei, așa că se gândi să profite, însă se văzu nevoită să se dea deoparte, atunci când un „copac” mare cu mere roșii de mătase atârnate de ramurile lui îi apăru deodată în cale. Copacul se înclină politicos înaintea Juliannei, apoi trecu cu demnitate pe lângă ea, cu o ramură prinsă grațios de talia unei doamne îmbrăcate ca o lăptăreasă.

Reuși să meargă rapid până aproape de mijlocul grădinii, unde un grup de muzicieni, așezat între două fântâni în stil roman, cânta de zor pentru cuplurile care preferaseră să danseze acolo.

Scuzându-se, încercă, fără succes, să ocolească un bărbat înalt costumat în motan, care șoptea ceva în urechea mică și roz a unui șoricel drăgălaș.

Când o văzu pe Julianna, motanul se opri din vorbă un moment lung, în care cercetă cu obrăznicie decolteul ei generos, și-i făcu cu ochiul înainte să-și reîntoarcă atenția asupra adorabilului șoricel cu mustăți absurd de lungi.

Uluită de comportamentul deșănțat al petrecăreților din acea seară, Julianna aruncă o privire rapidă peste umăr și văzu că maică-sa tocmai ieșise pe terasa casei.

Se postase în capătul treptelor în formă de evantai, ținând de braț un bărbat necunoscut, și cerceta cu un ochi ca de uliu grădinile. O căuta pe Julianna.

Cu instinctul infailibil al unui copoi de vânătoare, maică-sa se întoarse și privi chiar în direcția ei.

Această scenă familiară aproape c-o făcu pe Julianna s-o rupă la fugă, până când dădu peste ultimul obstacol aflat între ea și labirint, un grup mare de bărbați excesiv de veseli, care se postase sub un pâlc de copaci și râdea isteric în fața încercărilor nereușite ale unui bufon de a jongla cu niște mere.

În loc să treacă prin fața lor, riscând astfel să fie descoperită de maică-sa, Julianna decise deodată că era mai înțelept să încerce să treacă prin spatele lor.

— Dacă nu vă e cu supărare, domnilor, murmură ea, încercând să se strecoare prin spațiul îngust dintre spinările lor și trunchiurile copacilor, aș vrea să-mi permiteți să trec.

Bărbații însă, în loc să se dea prompt la o parte din calea ei, așa cum le dicta cea mai elementară politețe, parcă nici n-o auzeau.

Doi dintre ei se răsuciră s-o privească peste umăr, apoi se întoarseră cu fața spre ea ca s-o cerceteze mai bine.

— Măi să fie, ce-avem noi aici? rosti unul dintre ei, pe un ton care indica limpede că era beat mort, sprijinindu-se nesigur de trunchiul unui copac. Apoi, își îndreptă atenția asupra unui servitor care tocmai îi adusese ceva proaspăt de băut și, luând paharul, îl întinse spre ea. Ceva răcoritor, doamnă?

În clipa aceea, Julianna era mai preocupată să scape de maică-sa decât să-și facă griji în privința tânărului lord beat, care abia se mai ținea pe picioare. Era convinsă că toți ceilalți tovarăși ai lui aveau să-l oprească să se comporte încă și mai scandalos decât o făcuse până atunci.

Acceptă paharul, ca să nu-l stârnească și mai rău, și apoi, trecând pe sub brațul lui, își continuă demnă drumul spre labirint.

— Uită de ea, Dickie, îl auzi spunând pe prietenul lui. Jumătate din dansatoarele de la Operă și cam toate curtezanele celebre sunt aici în seara asta. Poți să ai cam orice femeie îți încântă ochii. Tipa asta n-avea chef de distracție.

Julianna își aminti că jumătate din matroanele din lumea bună dezaprobau cu tărie astfel de baluri mascate, mai ales când participau și tinere debutante, și, după ceea ce văzuse în seara aceea, înțelegea prea bine de ce.

Cu identitățile ascunse în siguranță pe după măști și costume, membrii înaltei societăți se comportau exact ca… și oamenii de cea mai joasă speță!

Ajunsă în interiorul labirintului, Julianna porni pe prima potecă ieșită în cale și se strecură pe după primul colț, apoi se lipi cu spatele de gardul de arbuști verzi.

Cu o mână liberă încercă să-și netezească straturile de volane care-i împodobeau tivul rochiei și al decolteului adânc.

Însă acestea continuau să se încăpățâneze să stea ridicate ca niște stegulețe ce fremătau în noaptea cam vântoasă.

Cu inima bubuindu-i în piept din cauza emoțiilor, nu a oboselii, rămase perfect nemișcată, dar cu urechile ciulite, separată de restul grădinii doar de un simplu gard viu.

Privi în gol spre paharul pe care-l ținea în mână și simți o undă de furie zadarnică din cauza neputinței ei de a o împiedica pe maică-sa să se facă de râs și să-i distrugă ei viața.

Încercând să-și alunge gândurile acelea negre, Julianna ridică paharul la nas și adulmecă băutura, cutremurându-se ușor din cauza aromei prea puternice.

Mirosea exact ca licoarea pe care o bea taică-său.

Nu ca vinul de Madeira pe care-l sorbea de dimineață și până seara, ci ca lichidul acela de culoarea ambrei, pe care-l savura întotdeauna după cină, pasă-mi-te în scopuri medicale, pentru calmarea nervilor, sau cam așa ceva. În acel moment nervii Juliannei ar fi avut mare nevoie de un calmant.

O clipă mai târziu auzi și glasul mamei ei venind din cealaltă parte a împrejmuirii de frunze, și inima aproape că-i sări din piept.

— Julianna, ești pe aici, dragă? strigă maică-sa. Lordul Makepeace este alături de mine și abia așteaptă să se prezinte…

Julianna parcă-l și vedea pe bietul lord Makepeace, oricine ar fi fost el, târât fără de milă de braț prin labirint și prin toate cotloanele grădinii de către mama ei cea hotărâtă.

Incapabilă să îndure stânjeneala cumplită a unei alte prezentări unui alt pretendent nefericit și șovăitor pe care maică-sa îl înhățase fără milă, Julianna se lipi și mai mult de ramurile gardului viu, până când acestea i se prinseră în părul blond, ce fusese coafat cu atenție de către cameristă.

Deasupra capului, luna binevoitoare se strecură deodată în spatele unui strat gros de nori, cufundând labirintul vegetal în întuneric, în timp ce maică-sa își continua monologul fără pic de jenă.

— Julianna este o fată delicios de aventuroasă, rosti veselă lady Skeffington, părând mai degrabă frustrată. Este stilul ei să plece de la bal și să se piardă prin grădini, să exploreze domeniul.

Julianna traduse automat minciunile mamei ei în: „Julianna este o fată singuratică, ce trebuie trasă cu forța din fața scrierilor ei și a cărților. Este stilul ei să se ascundă astfel pe undeva, prin vreun tufiș.”

— A fost teribil de căutată în sezonul ăsta. Nici nu știu cum de n-ai întâlnit-o la cine știe ce petrecere. De fapt, am fost nevoită să insist să-și mai restrângă invitațiile pe care le acceptă la un mai mult de zece pe săptămână, ca să mai aibă și timp să se odihnească.

Însă adevărul era: „Julianna n-a primit zece invitații nici măcar tot sezonul de anul trecut, darămite într-o singură săptămână, dar am nevoie de o scuză, de un motiv pentru care n-ai întâlnit-o. Cu puțin noroc, o să înghiți toate gogoșile astea.”

Din păcate, lordul Makepeace nu era chiar atât de naiv.

— Zău?! murmură el pe tonul unui om care lupta cu reaua-credința și neîncrederea ținute în frâu numai din politețe. Pare o femeie ciudată… adică neobișnuită, dacă nu-i plac astfel de evenimente sociale.

— Dar nu așa cum am vrut eu să las să se înțeleagă! se grăbi lady Skeffington să spună. Juliannei îi plac la nebunie balurile și seratele! Însă se gândi: „Julianna ar prefera mai degrabă să-și scoată o măsea.” Cred sincer că voi doi v-ați potrivi de minune, adăugă ea.

„Intenționez să mă scap de ea cât mai repede măritând-o cât mai bine, iar tu, amice, ai toate calitățile unui soț: ești bărbat, ai un nume respectat în înalta societate și o avere importantă.”

— Nu e deloc genul de femeie insistentă și cu tupeu, așa cum întâlnești acum la fiecare pas.

„Ea n-o să facă nimic să se arate într-o postură cât mai avantajoasă.”

— Pe de altă parte, are anumite calități peste care niciun bărbat n-ar putea să le treacă cu vederea.

„Ca să fiu sigură de acest lucru, în seara asta am obligat-o să poarte o rochie atât de decoltată, încât ar fi fost mai potrivită pentru o femeie măritată în căutare de aventuri, nu pentru o fată de numai optsprezece ani.”

— Însă nu este deloc grăbită.

„În pofida decolteului scandalos, e preferabil să nu încerci să o atingi, fără ca mai întâi să-i ceri mâna.”

Dorința de libertate a lordului Makepeace învinse, în cele din urmă, politețea adânc înrădăcinată.

— Trebuie să mă înapoiez în sala de bal, lady Skeffington. Cred că… sunt sigur că i-am rezervat următorul dans domnișoarei Topham.

Gândul că victima era gata să scape și să nimerească în ghearele celei mai curtate debutante a sezonului o făcu pe mama Juliannei să se răzbune spunând cea mai mare minciună de până atunci.

Inventând fără pic de jenă o relație inexistentă între fiica ei și cel mai râvnit burlac din Anglia, rosti plină de ifose:

— Așa e, mai bine să ne întoarcem în sala de bal. Cred că însuși Nicholas Duville i-a rezervat următorul vals Juliannei.

Probabil că lady Skeffington o și pornise pe urmele lordului, pentru că glasurile lor de abia se mai auzeau.

— Domnul Duville i-a acordat o atenție deosebită Juliannei. De fapt, am de ce să cred că singurul motiv pentru care a venit aici în această seară a fost gândul că astfel va putea să petreacă câteva momente cu ea. Zău, domnul meu, e perfect adevărat, deși aș prefera ca acest lucru să rămână doar între noi și…

♥ ♥ ♥

Ceva mai departe în labirint, superba văduvă a baronului Penwarren stătea cu brațele încolăcite în jurul gâtului lui Nicholas Duville și, zâmbind, tocmai îi zicea:

— Nicki, dragule, să nu-mi spui că această teribilă lady Skeffington a reușit să te convingă cumva să dansezi cu fata ei. Nu tocmai pe tine! Dacă a izbutit, iar tu chiar o faci, atunci o să ajungi de râsul tuturor saloanelor. Dacă n-ai fi fost plecat în Italia toată vara, ai fi știut că a devenit o adevărată întrecere între burlaci în a-i dejuca planurile. Să știi că nu glumesc, îl preveni Valerie, nemulțumită de calmul lui, femeia asta e gata de orice ca să pună mâna pe un soț bogat pentru fata ei și astfel să-și întărească poziția în societate. E gata de absolut orice.

— Îi mulțumesc pentru avertisment, scumpo, îi răspunse Nicki cu răceală. Îți mărturisesc că l-am cunoscut pe soțul lui lady Skeffington cu puțin înainte să plec în Italia. Cu toate astea, n-am dat cu ochii de mamă sau de fiică, așa că nici pomeneală să le fi promis să dansez cu vreuna din ele.

Valerie oftă ușurată.

— Nici nu-mi imaginam să fi fost așa de fraier. Julianna e o fată extrem de drăguță, dar cu toate astea nu e deloc stilul tău. E foarte tânără, foarte virginală și am înțeles că are prostul obicei să se ascundă pe după draperii, sau ceva de genul ăsta.

— Pare încântătoare, minți Nicki chicotind.

— Nu seamănă deloc cu mama ei, asta-i sigur, rosti Valerie, oprindu-se din vorbă când simți un fior ușor de neplăcere, ca pentru a sublinia mai bine ce avea de gând să spună mai departe. Lady Skeffington își dorește așa de tare să facă parte din înalta societate, că e în stare de orice. Dacă n-ar fi fost așa de ambițioasă, ar fi părut tuturor de-a dreptul patetică.

— Cu riscul de a părea obtuz, răspunse Nicki, care deja își pierduse răbdarea, atunci de ce mama naibii le-ai mai invitat la balul tău mascat?

— Pentru că, scumpule, oftă Valerie, trecându-și delicat degetele peste fața lui, cu un gest de intimitate împărtășită, în vara asta micuța Julianna a făcut cunoștință cu noua contesă de Langford și cu cumnata ei, ducesa de Claymore. La începutul sezonului, contesa și ducesa au dat limpede de înțeles că doresc ca fetița asta să fie bine primită de înalta societate. Asta înainte să plece spre Devon împreună cu soții lor. Cum nimeni nu vrea să-i ofenseze pe cei din familia Wesmorland și cum lady Skeffington a reușit să ne irite pe toți, am așteptat până în ultima săptămână a sezonului ca să ne facem datoria și să le invităm la un bal. Din nefericire, din duzinele de invitații primite, lady Skeffington a acceptat-o tocmai pe a mea, probabil pentru că a auzit că o să vii și tu aici.

Valerie se opri deodată din vorbă, de parcă tocmai i-ar fi venit o idee. Zâmbind tandru, spuse:

— Toată lumea își dorește să afle cum s-a întâmplat ca Julianna și mama ei cea nesuferită să ajungă să le cunoască pe contesă și pe ducesă, și pun pariu că tu știi foarte bine, nu-i așa? Bârfele spun că tu le cunoșteai foarte bine pe ambele doamne înainte ca ele să se fi măritat.

Spre marea uimire a lui Valerie, expresia de pe chipul lui Nicki se schimbă deodată, devenind rece și distantă, iar cuvintele lui reprezentau un avertisment clar:

— Definește ce ai vrut să lași să se înțeleagă prin „le cunoșteai foarte bine”.

Dându-și seama că intrase cumva pe un teritoriu interzis, Valerie dădu să se retragă într-un loc sigur.

— Am vrut să spun că se știe că ești bun prieten cu ambele doamne.

Nicki îi acceptă oferta de pace și o lăsă să se retragă cu demnitate, dar fără a lăsa deoparte subiectul:

— Și soții lor sunt foarte buni prieteni cu mine, continuă el, deși era mai degrabă o exagerare.

Deși era în termeni amicali atât cu Stephen, cât și cu Clayton Westmoreland, niciunul din ei nu era tocmai încântat de prietenia soțiilor lor cu Nicki, o situație despre care cele două tinere doamne îi spuseseră că va continua până când „o să ai și tu propria ta nevastă, Nicki, așa cum sunt Clayton și Stephen cu noi.”

— Cum nu ești încă promis domnișoarei Skeffington, îi zise Valerie încet, atrăgându-i din nou atenția asupra ei și prinzându-l cu o mână de ceafă, înseamnă că nimic nu ne împiedică să ieșim prin partea din spate a labirintului ca să mergem la tine în dormitor.

Din clipa în care-l întâmpinase, Nicki știuse că această sugestie avea să vină, iar în clipa aceea se gândea la ofertă cu destulă răceală.

Nu exista nimic care să-l oprească s-o accepte.

Absolut nimic, exceptând poate lipsa de interes pentru ceea ce știa că avea să urmeze, adică exact o oră și jumătate de amor neinhibat cu o parteneră experimentată.

Exercițiul avea să fie precedat de un pahar cu șampanie și încheiat cu un alt pahar de coniac excelent.

După aceea, el se va preface a fi dezamăgit când ea se va simți obligată să se întoarcă în propriul pat, ca să nu dea naștere la bârfe. Foarte civilizat, foarte elegant și extrem de previzibil.

În ultima vreme, viața sa devenise extrem de previzibilă, ca și toți cei implicați în ea, inclusiv el, ceea ce începuse să-l cam irite.

Indiferent dacă se afla în pat cu o femeie sau la masa de joc cu amicii, automat spunea și făcea numai ceea ce se cuvenea, în momentele potrivite.

Se asocia numai cu bărbați și femei din propria clasă socială, care erau la fel de previzibili și de plicticoși ca și el.

Începuse deja să se simtă ca o marionetă care juca pe o scenă alături de alte marionete, toate dansând după aceeași melodie, scrisă de același compozitor.

Chiar și când venea vorba despre legături ilicite ca aceea cu Valerie, exista un ritual care trebuia urmat și care varia numai în funcție de doamnă, dacă era sau nu căsătorită și de rolul pe care-l juca el, acela de seducător sau de sedus.

Cum Valerie era văduvă și-și asumase rolul de seducătoare, știa exact cum avea să reacționeze dacă-i refuza propunerea.

La început avea să se bosumfle, pe urmă avea să râdă de el, iar la final avea să încerce să-l farmece.

El, fiind cel sedus, va ezita, va deveni evaziv și în cele din urmă va amâna până când ea va renunța, dar n-o va refuza niciodată pe față.

Dacă ar face-o, ar fi o nepolitețe de neiertat, un pas greșit în complicatul dans social pe care-l executau cu toții la perfecție.

În pofida tuturor acestor lucruri, Nicki ezită puțin înainte să spună ceva, așteptând ca trupul să-i răspundă favorabil la sugestiile ei, deși mintea le refuza.

Cum acest lucru nu se întâmplă, clătină din cap și făcu primul pas al dansului: ezitarea.

— Cred că ar fi mai bine ca mai întâi să dorm, scumpo. Am avut o săptămână extrem de obositoare și în ultimele două zile n-am dormit deloc.

— Sper că n-ai de gând să mă refuzi, nu-i așa, dragule? rosti ea, bosumflându-se fermecător.

Nicki trecu imediat la temporizare:

— Și cum rămâne cu petrecerea?

— Prefer să fiu cu tine. Nu te-am mai văzut de luni de zile și, în afară de asta, petrecerea poate, continua la fel de bine și fără mine. Am niște servitori instruiți la perfecție.

— Dar invitații tăi nu sunt la fel de bine instruiți, rosti Nicki, încă evaziv, pentru că ea încă nu trecuse la următoarea fază.

— Nici n-or să știe că am plecat.

— Dormitorul pe care mi l-ai dat e chiar alături de cel al mamei tale.

— N-o să ne audă nici dacă rupem patul, ca data trecută. E surdă ca un lemn.

Nicki tocmai era pe cale să continue cu amânările, dar Valerie îl luă prin surprindere accelerând procedura și trecând direct la fermecarea lui, înainte ca el să fi avut timp să-și spună replicile din acea piesă de teatru care devenise viața lui.

Ridicându-se pe vârfuri începu să-l sărute. Mâinile ei îi înconjurară gâtul și buzele desfăcute îi invitau limba.

Nicki o prinse automat de talie și se supuse invitației, dar era un gest născut din politețe, nu din dorință.

Când o mână de-a ei se furișă spre partea din față a pantalonilor, el o eliberă și păși înapoi, deodată revoltat și plictisit de întreaga șaradă.

— Nu în seara asta, rosti el cu fermitate. Ochii ei îl acuzau deja de acea încălcare grosolană a regulilor. Îmblânzindu-și glasul, o prinse de umeri, o întoarse și o lovi ușor peste fund, în timp ce-o îndepărta de el.

— Întoarce-te la oaspeții tăi, scumpo. Deja cu mâna în buzunar după o țigară de foi, adăugă cu politețe: O să vin și eu după puțin timp. Trebuie să fim discreți.