Nutritia omului act sacru

Nutritia omului act sacru de Radu Mânecuță

Cuvânt înainte

A descrie nutriția umană într-o perioadă în care societatea căreia te adresezi abia mai poate face față agonisirii celor necesare traiului zilnic, ar apare ca un act de sfidare sau chiar de ofensă, dacă elaborarea textului nu ar pomi din iubire față de semeni și deferentă față de suferințele lor.

În fapt, lucrarea de față nu intenționează să complice existența nimănui și nici să adauge dificultăți la cele existente pentru procurarea hranei și la consumarea ei în vederea menținerii vieții.

Toată lumea știe ca hrănirea (sau nutriția sau alimentația) omului este un act vital, adică un gest care îi condiționează existența: Nu mănânci, nu trăiești! în gestul respectiv are loc desfășurarea cea mai completă a Egoului, adică manifestarea cea mai complexă a instinctului de conservare, comun omului și animalelor. Probabil că acest fapt este unul din aspectele care i-a determinat pe materialiști să-l considere argument pentru animalitatea omului, căruia i-a și găsit loc „științific” în încrengătura zoologică a creaturilor pământului.

Manifestarea instinctului de conservare prin foame, semn al cererii organismului de hrană, este atât de puternică încât îmi vine să cred că, probabil, marea majoritate a oamenilor se îndoiesc că ar fi existat sau că ar putea exista, persoane pe planeta noastră care timp de ani de zile sau chiar de zeci de ani, au trăit sau trăiesc, fără să mănânce nimic. Cu toate acestea au existat fără îndoială asemenea cazuri, dintre care unele au fost evocate de dr. Dan Pătruț în valoroasa sa lucrare realmente științifică, enciclopedică De la normal la paranormal, sub denumirea de „inedia”, cazuri pe care ne-am propus a le cita în întregime într-un paragraf al cărții de față, în „Introducere”.

Actul nutrițional uman este de o extremă complexitate, implicând întreaga ființă a celui ce îl exercită, indiferent de gradul de cultură și civilizație, antrenând întreaga sa fiziologie al cărei fundament de fapt îl constituie: el este acela care asigură materialitatea corpului fizic (care se vede) și o bună parte a energeticii corpurilor subtile, care constituie restul structurii umane (care nu se vede, adică este invizibilă omului obișnuit în condiții obișnuite).

Despre actul nutrițional uman s-au scris biblioteci întregi, tocmai ca urmare a complexității sale de care am pomenit mai sus. În el sunt implicate o mulțime de științe (în mod evident biologia, medicina, biochimia, chimia, fizica, psihologia, sociologia, etnografia, etc.). toate religiile și credințele religioase ale planetei și chiar ... filozofia. De metafizică și ezoteric, ocultism, nici nu mai trebuie să pomenim.

Cu toate acestea, chiar din punct de vedere științific, medical, actului nutrițional i se acordă o importanță inegală în lume. Din câte cunosc, de exemplu, puține țări din Europa, afară de Austria, posedă catedre de nutriție în cadrul Facultăților lor de medicină umană.

Aflat din păcate sub influența unei educații reducționiste carteziene și dogmatice, atât la școală, cât și acasă, actul nutrițional uman a devenit în scurt timp un adevărat dresaj, înregistrând un automatism exacerbat, care cu timpul și pe nebănuite, I-a făcut pe om, propriul său sclav. Este de ajuns să observați copii în perioada înțărcării, când li se predă ștafeta erorii alimentare (a viitoarei lor suferințe), pentru a înțelege ce vreau să spun. Pentru că actul nutrițional în lume, așa cum se practică astăzi, este eronat din toate punctele de vedere, atât „științific”, cât și „laic”.

Este incredibil cu câtă superficialitate este tratat actul nutrițional pe plan educațional la toate nivelurile, atât în școli, cât și acasă, atât medical, cât și laic. Toate discuțiile și recomandările au loc pe problema a „ceea ce trebuie să se mănânce” și dezvoltând la maximum . ceea ce a devenit o adevărată „știință” și „artă” în același timp, „gastronomia”, al cărei scop real este producerea bucuriei cât mai mari a burții.

Toată preocuparea privind condițiile actului nutrițional, educațional, se reduce la eleganța gestului, devenită o adevărată prețiozitate.

Omul obișnuit ar fi cât se poate de uimit, dacă ar afla, într-un mod convingător pentru el, obiectiv, că tocmai satisfacerea acestei bucurii a burții este aceea care a determinat cea mai mare parte din necazurile sănătății sale.

Tot el, omul obișnuit, învață din pățanii, din experiența proprie. Cum răul produs pe linie nutrițională se instalează totuși după un l imp îndelungat, lent și insidios, el nu poate face în mod clar, tranșant, legătura de la cauză la efect, ca în cazul suferinței după o lovitură, de exemplu. Ba, de cele mai multe ori, când pățește vreo neplăcere digestivă, atribuie aceasta ultimului aliment pe care I-a consumat, în cele mai multe cazuri acesta fiind departe de cauza reală a tulburării. Nici nu și-a pus problema dacă modul în care a mâncat ar putea produce o astfel de stare.

Nu mai este de mirare că, în general, marele public face greșeala, devenită foarte obișnuită, de a considera că actul nutrițional se referă, se rezumă dacă vreți, doar la ceea ce se mănâncă.Câți dintre dumneavoastră iubiții mei cititori, v-ați întrebat dacă nu cumva multe (sau măcar unele) din neplăcerile digestive manifestate în cursul vieții s-au datorat modului în care a-ți mâncat?

Erorile alimentare, atât în ce privește „Ceea ce se mănâncă”, cât și condițiile de îndeplinire a actului nutrițional, adică a modului comportamental față de acesta, a! felului în care se mănâncă, nu sunt apariții recente. Sunt vechi de când lumea. Se invocă aproape întotdeauna tradiția, în fapt false tradiții, deoarece cea adevărată este legată de un ancestral pur. Așa-zisele tradiții sunt legate de implicarea factorilor ambientali în etnogeneza popoarelor. S-au dezvoltat cu timpul specificități gastronomice. Se vorbește astfel de o bucătărie franțuzească, de o bucătărie chinezească, de o bucătărie românească, etc.

Gastronomia, ca „știință” are implicații numai asupra a „Ceea ce mâncăm”, iar ca „artă” exacerbează prețiozitatea comportamentală în fața actului nutrițional, referindu-se la poziționarea persoanelor la masă, modul de utilizare a numeroaselor ustensile pentru mâncat și la aspectul estetic al mâncărurilor.

Omul educat caută să se conformeze acestei prețiozități gastronomice, fiind convins că în același timp el respectă principiile de bază ale unei hrăniri „științifice”, fără a bănui că acestea sunt tot atât de eronate ca și fundamentele întregii științe reducționiste carteziene.

Omului de rând, puțin îi pasă de toate aceste probleme. El știe una îi bună: El trebuie să mănânce când îi este foame și anume de ori îi este foame, până se satură. El ajunge astfel să „ciugulească” tot timpul câte ceva, oriunde s-ar afla și orice ar face, fără a bănui că astfel este în competiție cu păsările din ogradă sau cu ... porcul din cocină.

Din totdeauna religiile planetei au avut un impact puternic asupra populațiilor respective, implicându-se în mod specific și din punct de vedere nutrițional. Unele religii (mozaică, islamică) au interzis consumul cărnii anumitor animale „impure”. Altele, în special din Asia orientală și extrem orientală (budismul, hinduismul, zenul, etc.) au interzis aproape total consumul cărnii de orice fel. Creștinismul, din păcate sub impactul unor influențe necunoscute, au transfigurat indicațiile Hristice, așa cum apar în Evanghelia Păcii a Domnului Iisus Hristos de discipolul Ioan „scăldând-o” cum se spune, adică permițând consumul oricărui fel de came, în afara unor perioade din an, precedând marile sărbători religioase și zilele de miercuri și vineri, care au fost denumite „de post”, când nu se mănâncă nici un fel de produse animale.

Desigur respectarea acestor perioade de „post”, care totalizau peste 200 zile pe an, a reprezentat un câștig remarcabil, nu numai pentru sănătatea fizică, dar și pentru cea morală, a populațiilor creștine, în special ortodoxe. În această privință, minunatul nostru popor român a reprezentat un adevărat campion înaintea ultimei invazii satanice a comunismului: aproape nu exista casă în care postul să nu fie respectat cu sfințenie; înaintea fiecărei mese toți comesenii se ridicau în picioare și spuneau un „Tatăl nostru”, iar la sfârșitul acesteia, din nou în picioare, rosteau o scurtă rugăciune de mulțumire către Dumnezeu. Fără să fi fost menționat undeva, fără să i se fi spus, poporul român a intuit că actul hrănirii este un act sacru.

Din păcate pentru poporul român, sub presiunea ateizatoare a regimurilor comuniste un timp atât de îndelungat, această intuiție a sacrului în manifestarea actului nutrițional, a fost treptat aneantizată, cu tendința de a aduce omenescul românesc, la o condiție animalică (sau poate subanimalică).

Pentru partea sa comportamentală a actului nutrițional, și macrobiotica are valoarea sa remarcabilă, multe dintre recomandările sale

Evanghelia eseniană, Editura Orfeu 2000, București corespunzând celor date de Domnul nostru Iisus Hristos în Evanghelia Păcii.

Dar aneantizarea intuiției sacrului în actul nutrițional, adică a respectării meselor ca act sfânt, nu a privit doar poporul român, ci toate popoarele care au fost sub jugul ateu al comunismului.

Am promis că nu vreau să complic viața nimănui și mă voi ține de cuvânt.

Tot demersul meu în această carte este de a dovedi că actul nutrițional uman, actul hrănirii omului, este un act sacru.

De aceea, în partea întâi a cărții de față, mă voi adresa tuturor semenilor mei pentru a le face cunoscute erorile comportamentale față de actul nutrițional,neluând în discuție „ce trebuie să mâncăm” (componentele care trebuie să constituie hrana corectă), deci neatentând la complicații financiare, economice sau de alt ordin.

Desigur este foarte greu, dacă nu imposibil, de a putea face evaluări procentuale (atât de dragi omului obișnuit), ce îmbunătățiri poate realiza în sănătatea sa, prin corectarea erorilor comportamentale analizate în această parte a cărții. Cu totul speculativ, apreciem că starea sănătății celui care își corectează aceste erori, se îmbunătățește cu cel puțin 25% în cazul în care suferă de vreo boală de dependență nutrițională (și spectrul lor este mult mai larg decât își închipuie chiar dr. Otto Brücker), iar în cazul unei sănătăți perfecte la momentul abordării noii atitudini nutriționale, își va asigura o mai bună rezistență în viitor, în fața agresiunii unor astfel de boli.

Uneori, neașteptat de rar totuși, despre aceste aspecte se mai pomenește în conferințele de macro-biotică sau în subsidiar (prea în subsidiar) în cursuri de yoga.

O uluitoare surpriză va avea omul obișnuit, când va afla îndrumările în această direcție evocate de Domnul nostru Iisus Hristos în Evanghelia Păcii a Domnului Iisus Hristos de discipolul Ioan,text tradus de Edmond Szekely-Bordeaux după un manuscris în limba aramaică (limba vorbită și scrisă la vremea Mântuitorului), manuscris aflat în arhivele secrete ale Vaticanului.

Din acest sublim text Hristic, rezultă indubitabil, că nutriția umană este un ACT SACRU.

Iată deci că omul obișnuit își îmbunătățește în mod automat sănătatea cu peste 25% prin considerarea corectă a actului nutrițional ca act sacru!

Semenii obișnuiți sunt sfătuiți să-și rezume lectura la prima parte a cărții, deoarece in partea a doua mă adresez numai acelor semeni, deciși sa facă totul pentru evoluția lor spirituală, care începe non-opțional, cu purificarea corpului fizic după îndrumarea Hristică din Evanghelia Păciiși prin abordarea unei nutriții corecte, privind inclusiv „Ceea ce trebuie să mâncăm” în conformitate cu Legea Sfântă.

Pe acești semeni îi voi înarma cu argumentele științifice cele mai convingătoare privind modelul nutrițional frugivor-crudivor, care corespunde perfect îndrumărilor Hristice din Evanghelia Păciimenționată mai sus, precum și cu noile criterii științifice de clasificare a alimentelor în cercetarea modernă pe baze holistice.

Omului obișnuit degeaba i-aș prezenta, atât argumentele științifice a „ceea ce trebuie să mănânce”, cât și criteriile modeme, holistice, de clasificare a alimentelor menționate mai sus, deoarece oricât de bine și de clar ar fi evocate, el nu le-ar putea înțelege, deoarece în momentul de față se află într-un cerc vicios: Alimentația practicată în prezent, prin efectele sale nocive îi creează un ecran în ființă, care îi împiedică accesul la lumea suprasensibilă și înțelegerea spirituală și în același timp, deoarece are efect de drog, îi cere continuarea, încă mai rafinată.

Prin abordarea unei atitudini corespunzătoare a actului nutrițional, ca act sacru, treptat cercul vicios se va sparge sub efectul rezonanței cu Divinul (adică rugăciunea înainte și după masă, devenită obișnuința) și atunci înțelegerea va apare. Și nu numai înțelegerea, dar și tăria necesară de a face schimbarea dorita.

Astfel, prin comportarea față de actul nutrițional, ca act sacru, se realizează condiția minimă necesară lui Homo sapiensde a deveni (sau redeveni), OM.

Doamne ajută!

Cuvânt înainte

Ediția a-II-a

De ia data apariției primului tiraj, al primei ediții a cărții de față la Editura Miracol din București din noiembrie 1996 s-au scurs 9 ani.

Un prieten, devenit cetățean suedez, venit în țară într-o scurtă vacanță și care a călătorit mult cu această ocazie, parcurgând aproape toate orașele mari ale României în cursul anului 2002, mi-a făcut cunoscut faptul că, interesându-se la librăriile și standurile de cărți vizitate de cărțile mele Bioenergia, darul divinității,Editura Miracol 1996 și Nutriția omului, act sacru,în marea majoritate a cazurilor i s-a răspuns că nici nu auziseră de aceste cărți.

A trebuit să recunosc că acest lucru se datorează unei erori de difuzare a acestor cărți, unei insuficiente informări a publicului larg, în ciuda efortului făcut de Editura Miracol, care îmi aranjase prezentarea cărților respective în cadrul Tribunei neconformiștilor,emisiune realizată de domnul Buzdugan la acea vreme (decembrie 1996- februarie 1997), în cadrul TVR 2. Să se fi datorat acest lucru de faptul că la orele în care am fost prezentat publicului telespectator, pe programele TVR 1 se transmiteau episoadele serialului Baywatch (Echipa de intervenție)cu acele frumuseți feminine, în mod cert producătoarele unor puternice impulsuri erotice?

Oricum ar fi, problema tot rămâne. Astfel nu mi-aș putea explica faptul că (referindu-mă la Nutriția omului, act sacru)o problemă atât de evident fundamentală pentru sănătatea omului cum este nutriția sa, ar putea interesa numai 9000 de familii la o populație de peste 20 milioane de oameni?

În cei 9 ani care au trecut de la prima apariție a cărții, poate fi remarcat de către oricine urmărește ce se întâmplă în lume, cât de cât obiectiv, faptul că situația omenirii se deteriorează din ce în ce mai mult, atât social - politic și economic, cât și moral - spiritual și medical.

Violența este în creștere vizibilă, perceptibilă pentru oricine.

Poluarea planetei pe toate cele trei planuri ale realității (dintre care două total ignorate de cunoașterea umană actuală) manifestă o creștere alarmantă. După cum am arătat în volumul al II-lea al cărții Bioenergia darul Divinității,cele de mai sus arătate sunt datorate desacralizării vieții pe această planetă, adică de fapt, ruperii legăturii omului creat cu Creatorul său.

În cadrul desacralizării vieții nutriția joacă un rol extrem de important, deoarece practicarea ei corectă, ca act sacru, îl poate apropia pe om de Dumnezeu, în timp ce desconsiderarea sacralității actului, îl îndepărtează pe om de Dumnezeu cu consecințele de rigoare: în principal, limitarea lui la nivel animalic (nivel la care îl limitează de fapt știința materialistă - carteziană prin darwinism-ul predat cu obstinație la toate nivelurile educaționale și forurile științifice ale planetei).

Desacralizarea vieții planetei se produce tot mai rapid datorită ignorării rostului real ai vieții de către întreaga societate umană actuală de pe Terra. E vorba despre ignorarea faptului că omul a fost creat de Dumnezeu pentru a deveni asemenea Lui prin fazele de Copii ai Luminii și Fii de Dumnezeu și nu de mărirea tehnologică a comodității existenței sale și a petrecerii continue în „șouri” (show-uri, sâc!).

Oricât aș fi dorit să nu lungesc textul, mă vad obligat să arăt chiar în cadrul acestui Cuvânt înainte faptul că structurarea organismelor vii de la virus la om din moleculele cu chiralitate numai levogiră(adică structurarea lor în spațiu ca niște șuruburi mecanice cu filetul numai spre stânga)nu trebuie să se rezume numai ca argument științific pentru nutriția frugivor-crudivoră 100% (argumentul numărul 8 din capitolul „Argumente științifice holistice ale modelului nutrițional (lacto)-frugivor-crudivor ale ediției întâi așa cum apare în cartea de față) ci, având în vedere importanța sa fundamentală pentru întreaga cunoaștere umană actuală, corectă a realității, să i se acorde locul ce i se cuvine.

Ignorarea de către cunoașterea umană actuală (în special de către biologie și medicină) a structurii levogire a viului ratează înțelegerea fundamentală de către ea, a legăturii care există între această structură levogiră, polaritate și entropie, întrucât raportul dintre levogir/ dextrogir = negentropie/ entropie = benefic/ malefic = bine/ rău.

Importanța structurii levogire a viului este mai mare decât chiar a structurii materiei, deoarece ea nu numai că explică procesele vieții, dar ea constituie un indicator concret, palpabil, al bioenergiei ca sursă a vieții care o structurează și de asemenea explică o mulțime de enigme ale Terrei, așa cum am arătat în cartea mea Bioenergia, darul Divinității.

Ignorarea de către îngâmfata știință materialistă carteziană a acestei structuri levogire a viului în mileniul III-lea este o rușine! Ascunderea de către ea a structurii reale aviului la toate nivelurile educaționale ale planetei, a avut urmări dezastruoase atât în ceea ce privește nutriția umană, cât și ignorarea polarității entropiei, evocate mai sus. Altfel cum să se explice faptul că prezentarea și descrierea structurii levogire a viului, apare numai în Chimia generalăa marelui chimist american Linus Pauline,pentru care de altfel a și luat premiul Nobel în 1954, dar care și el, în limitele materialismului și cartezianismului, a numit-o „O mare enigmă!”

Chiralitatea levogiră a alimentelor, ceea ce înseamnă că acestea sunt 100% vii, este în strict consens cu spusele Domnului Iisus din Evanghelia eseniană a Păciică doar alimentele vii sunt de la Tatăl Ceresc, cele moarte, care au cunoscut „focul morții” (adică al gătitului) provin de la Satana, care este „stăpânul suferințelor, a bolilor și morții”.

Deci a consuma alimente moarte. înseamnă nu numai o greșealănutrițională (dovedită prin cele 11 argumente științifice-holistice din partea a doua a cărții de față), dar și un păcat, întrucât încalcă Cuvântul Divin al Domnului Iisus.

Cele două afirmații (în fapt constatări) că levogirul = viu,provine de la Tatăl Ceresc și de la Maica Pământească și dextrogirul (adică structura inversă, spre dreapta a moleculelor, - ca șuruburi mecanice cu filetul spre dreapta) = mort, provenind de la Satana, își potențează” reciproc valabilitatea, constatarea științifică a premiantului Nobel pentru chimie, Linus Pauling, fiind susținută de spusele Divine ale Domnului Iisus în Evanghelia Păci.

Consumarea cărnii de orice fel, de asemenea nu este numai o greșeală nutrițională, ci și un mare păcat, deoarece încalcă porunca dată de Dumnezeu lui Moise, după cum arată Domnul Iisus în Evanghelia Păciiși care ar fi trebuit să figureze în continuarea versetului 29 din Bibliela cap, I al Facerii sau Genezei.

Datorită ignoranței științei materialiste carteziene (adică a științei planetare oficiale) reducționismul dogmatic al religiilor s-a aliat celui științific, contribuind puternic, dacă nu decisiv la practicarea nutriției nocive de astăzi.

De asemenea, datorită faptului că omenirea și-a construit obișnuințele culinare pe întregul sistem nutrițional constituit pe bazele eronate ale celor două reducționisme evocate, practicarea nutriției umane corecte, adică cea (lacto)-frugivoră-crudivoră 100% costă mai mult decât cea omnivoră (în fapt carnivoră) deoarece săracul trebuie de multe ori să se mulțumească cu o ciorbă lungă pentru el și familia lui, care în mod evident costă mai puțin decât o masă de fructe, lapte și legume

Deoarece oricum ar fi, păcatul tot rămâne, atât știința materia- listă-carteziană, cât și religiile ar trebui să-și recunoască erorile în problemele nutriționale, admițând deschis că nutriția (lacto)-frugivor-crudivoră este cea corectă și că cea omnivoră este motivată doar economic. Ele ar trebui să facă efortul necesar printr-o strategie pe termen suficient de lung, ca prin ieftinirea nutriției corecte, în urma organizării corespunzătoare, aceasta să devină accesibilă oricui.'

Până atunci, este ca la rugăciune dinaintea meselor cei obligați prin motivație economică să practice o nutriție carnivoră, să-și ceară iertare Divinității pentru păcatul lor și totodată să-și ceară iertare ființei nevinovate din care va consuma, mulțumindu-i pentru sacrificiul ei.

Este uimitor cât de rapid se dezvoltă nutriția „fast-food” determinată de comoditatea (lenea) culinară și sub impactul lozincii inventate de americani „Time is money” (Timpul costă bani).

Poluarea planetară în creștere, proces datorat ignoranței din cunoașterea umană planetară actuală și a pierderii sensibilității cu care a fost creat, pune omului actual probleme din ce în ce mai mari privind nutriția sa corectă și din acest punct de vedere, deoarece dacă poluarea apei este concentrată în plante de 10 ori, în animale ea este concentrată de sute de ori. Deoarece alimentele nu pot fi „depoluate” de conținutul lor nociv, înseamnă că practicanții nutriției omnivore sunt de cel puțin 10 ori mai afectați decât cei vegetarieni, inclusiv cei frugivori-crudivori.

În ce privește textul prezentei ediții a cărții de față, el va rămâne practic nemodificat, suferind doar două mici adăugiri: una privind explicarea scăderii duratei de viață a urmașilor „patriarhilor” biblici (lupă părerea mea, dovadă a instalării nutriției omnivore nocive înlocuind-o pe cea frugivoră-crudivoră 100% a Raiului) și o rugăciune de purificare a corpului fizic. Primul text este inserat capitolului Argumente holistice ale modelului nutrițional (lacto)-frugivor-crudivor”. Cel de-al doilea text este inserat capitolului „Rezonanța cu Divinul în actul nutrițional al celor hotărâți să realizeze o evoluție spirituală superioară”.

Pentru a nu complica lucrurile cu adaosuri de text la practicarea postului total, fac recomandarea ca el să fie condus de Divinitate prin rugăciuni permanente către Ea și cerând în clar acest lucru cu răspunsuri la nivelul de înțelegere al minții solicitantului.

În fine, am considerat necesar să măresc sensibilitatea semenilor cititori ai acestei cărți prin adăugarea poeziilor Tăierea porculuiși Abatoare a poetului național Adrian Păunescu, la sfârșitul acestei cărți.

Noiembrie 2006

Radu Ilie Mânecuță - Com Ucea de Jos, jud. Brașov

Introducere

În anul 1798, reverendul englez Malthus făcând o analiză comparativă între dezvoltarea demografică a populației globului și cea a resurselor de trai, conturează o concluzie tulburătoare: rata de dezvoltare a populației omenești este mult mai mare decât cea a resurselor de trai, astfel încât în mod previzibil, !a un moment dat, omenirea se va găsi în situația de a pieri de foame.

Nu dețin informații privitoare la reacțiile pe care le-a produs evocarea unei imagini atât de tulburătoare pentru omenire la vremea respectivă. Știu doar că la vremea „socialismului victorios” din întreg „lagărul socialist”, constatarea lui Malthus, „maltusianismul” cum era denumită, era considerată o teorie „reacționară”. Lumea era asigurată că, fără îndoială, știința materialistă, mai ales cea marxistă, va găsi rezolvarea problemei. Se făceau aprecieri asiguratoare că exploatarea „științifică” a resurselor alimentare ale oceanelor Terrei va fi capabilă să asigure traiul unei populații de până la 20 miliarde de oameni.

Pe ici, pe colo, răbufneau din străfunduri misterioase, asigurări liniștitoare, că de altfel, calamitățile naturale, bolile și războaiele, vor contribui la echilibrarea balanței omenire/resurse de trai.

Mai mult decât atât, amenințarea înfometării, care putea fi acceptată dacă n-ar fi existat știința materialistă (bineînțeles în special cea marxistă), a fost utilizată ca argument în activitatea ateizatoare a populațiilor. Ce fel de Dumnezeu ar putea fi acela care își distruge creația prin foame?

Dar astăzi cum stăm? Ați auzit, dragi semeni, de vreo analiză sau măcar vreo discuție, poate în „viitorologie” (una din ramurile cele mai recente ale științei) sau în altă parte la vreun oarecare congres educațional, a problemei lui Malthus?

Se pare că struțul și-a băgat capul în nisip; atunci dispar toate primejdiile, toate problemele! Îngâmfarea lui Homo Sapiens Sapiens,cum s-a autodenumit și „autoclasificat” în mod științific omul de astăzi, privind știința lui, este fără precedent și aceasta în ciuda faptului că ea se află din ce în ce mai în „fundătură”. Homo Sapiens Sapiensși-a creat o lume fictivă, care începe să se identifice cu „Science-Fiction-ul” în care l-au antrenat computerele sale generatoare ale unei realități „virtuale”, cu care tinde s-o substituie pe cea adevărată. Astfel, el este pe cale să renunțe la Creatorul său, începând să se creadă propriul său creator și din cauza desensibilizării sale tot mai mari, el nici nu mai este în stare să audă hohotul de râs al maleficului care I-a adus în această situație, păcălindu-l.

Ce soartă crede el că își hărăzește, mergând mai departe în aceeași direcție, în același sens?

Vrea să știe până unde poate merge cu sfidarea Adevăratului său Creator?

Nu este oare mai profitabil pentru el, ca întorcându-se la poarta lumii suprasensibile, pe care a ignorat-o până acum, s-o deschidă cu grijă, pășind în ea cu luare aminte și să se conformeze Legii care domnește acolo, prin care și el a fost creat? Doar atunci va înțelege că menirea lui este ca din starea animalică sau chiar subanimalică din prezent, în care se află, trebuie să devină mai întâi Copil al Luminii debarasându-se de toate spurcăciunile fizice, chimice, biologice, energetice, informaționale, morale și de orice alt fel încă necunoscut, din ființa sa, pentru a deveni în final Fiu de Dumnezeu și co-creator cu Tatăl în continuare.

Suntem în pragul mileniului al treilea. Cum am putea oare întrevedea rezolvarea problemei lui Malthus fără violență, într-un mod creator?

După părerea mea există doar două posibilități:

• O dezvoltare tehnică reală, capabilă să permită unor mari mase de oameni să populeze planete nelocuite din Univers
• O dezvoltarea spirituală superioară a întregii omeniri, capabilă să determine mari modificări fiziologice și anatomice (generalizând ceea ce până în prezent au constituit doar câteva cazuri izolate denumite „inedia”), care să nu mai facă necesară hrana omului așa cum este cunoscută astăzi, existența fiind asigurată prin absorbția părții superioare a spectrului bioenergetic al energiei - sursă de viață.

Având în vedere imensa importanță a acestui fenomen, după cum am promis, vom reproduce în cele ce urmează întreg pasajul care se referă la acesta, din lucrarea Dr. Adrian Pătruț De la normal la paranormal:

Inediaeste capacitatea unui subiect de a trăi și desfășura o activitate normală pe timp nedefinit, în absența oricărei forme cunoscute de alimentație.

Fenomenul este cunoscut atât sub denumirea «inedia», adică «fără hrană (din lat. inedia«privare de hrană, fără hrană»), cât și asitie,adică «fără sete» (din lat. a «fără, lipsit de» + sitis «sete»),

Inedia este caracteristică îndeosebi misticilor catolici, fiind indusă de adorația profundă față de Divinitate, care transpune subiectul într-o stare înalt alterată caracteristică. În aceste cazuri, inedia este asociată adesea cu stigmatizarea. Dar, inedia este menționată pentru prima oară la misticii orientali, provocată de tehnici psihofizice înalte, mai ales de tip yoga, când subiectul acționează, de exemplu prin exerciții de respirație specifice, asupra uneia dintre cele șapte chakre principale și anume Visuddha. În mod absolut excepțional, inedia apare spontan la subiecți comuni, în urma unor accidente sau boli grave.

Fenomenul, provocat sau spontan, se instalează rapid și ireversibil(subl. ns. ) până la sfârșitul vieții, subiectul afectat de inedia desfășoară o activitate normală, fără a mai consuma mâncare solidă, cu excepția ostiei la misticii catolici, uneori fără a consuma nici măcar lichide. încercarea de a administra forțat hrană subiectului afectat îi poate pune viața în pericol datorită atrofierii întregului tract digestiv.

Așa cum se cunoaște, alimentația se găsește la baza digestiei, o funcție nutritivă vitală, oferind materia primă pentru desfășurarea metabolismului, care prin procese biochimice specifice, furnizează substanța și energia necesare menținerii vieții. Privarea de hrană are consecințe grave, ducând, în doar câteva zile, la dereglări și tulburări severe. După cum arată cazurile nefericite ale unor greviști ai foamei, care și-au dus acțiunea până la capăt, privarea de hrană, prelungită timp de câteva zeci de zile (recordul cunoscut este de 94 de zile), devine fatală. Dacă nu se consumă nici lichide, deznodământul este mai rapid^[1].

„Dar o serie de cazuri arată că subiecți afectați de inedia, au trăit mulți ani, fără ca lipsa hranei să le altereze starea de sănătate și vitalitate. Amintim în acest sens numele unor mistici catolici, ca Anna Katharine Emmerich (10 ani fără hrană), Anne Maria Fartner (11 ani), Angela de Foligno (14 ani), Domenica Lazari (14 ani), Louise Lateau (14 ani), Elisabeta de Renlc (15 ani), Rosa Andriani (28 ani), Therese Neumann (40 ani).

Este firesc ca un fenomen atât de exotic, ce suprimă o funcție vitală fără de care nu ne concepem existența, să fie privit cu neîncredere și scepticism de la clerici la oameni de știință, care îi suspectează pe subiecți de alimentare pe ascuns. Menționăm că verificările severe, care să ateste indubitabil netemeinicia acestor critici, sunt puține la număr. Totuși, puținele verificări efectuate sub patronajul unor înalți slujitori ai bisericii sau purtând girul unor personalități medicale și constând în supravegherea neîntreruptă ;i subiectului de către personal calificat, au confirmat întotdeauna realitatea fenomenului. În mod surprinzător, ele au evidențiat uneori și modificări ale greutății corporale a subiectului în intervale reduse de timp, în sensul creșterii sau descreșterii sale evident în absența alimentației.

Unul din cele mai cunoscute, dar și controversate cazuri, rămâne cel al țărancei bavareze stigmatizate Therese Neumann (1898-l962). Devenită celebră și datorită stigmatelor sale, Therese Neumann n-a mai pus hrană solidă în gură din anul 1922, iar din anul 1926 nu a mai băut nici lichide. Cu toate acestea, până în momentul morții sale, survenite în 1962, țăranca din Konnersreuth a lucrat zi de zi la câmp, dormind doar două ore pe noapte. Ea a constituit subiectul a numeroase verificări medicale, care au confirmat de fiecare dată autenticitatea fenomenului. Un raport medical din 1927 arată că în timpul unei supravegheri severe care a durat 15 zile, interval în care Therese Neumann nu a mâncat sau a băut, greutatea sa corporală a variat astfel: 55 kg în prima zi, 51 kg în a patra zi, 54 kg în a opta zi, 52,5 în a unsprezecea zi și din nou 55 kg în a cincisprezecea zi.

Printre cazurile care s-au bucurat de o atenție particulară, se numără și cel al sorei canadiene Esperance de Royan.

În anul 1868, la cererea episcopului de Ottawa, sora Esperance a fost supravegheată sever timp de 6 săptămâni, fără a părăsi încăperea în care se afla Episcopul și doi medici au certificat faptul că deși în această perioadă subiectul nu a consumat alimente, greutatea sa corporală a crescut de la 113 livre (51,2 kg) la 124 livre (56,2 kg). În anul 1880, D. Landry, profesor la Facultatea de medicină din Quebec, a confirmat autenticitatea cazului.

Orice încercare de a explica inedia în contextul cunoștințelor medicale și teoriilor fizice actuale este sortită eșecului. Acest aspect este exprimat foarte clar și de raportul medicului Warloment asupra stigmatizatei belgiene Louise Lateau (1850-l883). «Louise Lateau consumă și pierde în fiecare vineri o cantitate de sânge (datorită stigmatizării s.n.). Gazele expirate conțin apă și dioxid de carbon. Greutatea ei nu s-a modificat sesizabil de când se afla sub observație, deci arde carbon pe care nu-l preia din corpul său. De unde îl obține? Fiziologia răspunde - ea mănâncă. Abținerea sa de la hrană și de la lichide contravine legilor fiziologice ... Este evident că ea tui no supune acestor legi».

Singurele ipoteze demne de a fi luate în considerare sunt cele transfizice, în care intervin forme de manifestare a materiei încă necunoscute, pe care noi le atribuim subdomeniului bioplasmatic al realității fizice.

Numeroși autori încearcă să explice inedia prin fenomene de condensare, sugerând un aport de alimente și asimilare directă, un transfer de substanțăde la persoane din apropiere prin dematerializare - rematerializare sau materializare de «substanțăeterică»din mediu! înconjurător.

Yogananda menționează cazul sfintei Giri Bala, care a trăit peste 50 de ani fără alimente și lichide, datorită unei tehnici Kryia, cu exerciții de respirație și anumite mantra ce permit yoghinului să viețuiască doar din energia vitală prana, pe care o convertește în alte forme necesare de energie.

Considerată din perspectiva modelului continuumul materiei, inedia demonstrează că în cazuri de excepție, substanța și energia necesare menținerii vieții pot fi asigurate nu prin transformări biochimice ale alimentelor ingerate, ci direct, prin conversia bioplasmei și energiilor transfizice din sistemul bioplasmatic al subiectului sau poate, din mediul ambiant. Astfel, inedia susține unitatea aspectelor de manifestare a materiei, sub formă de substrat și energie, din subdomeniile fizic și bioplasmatic ale realității fizice. Este firește cazul să ne întrebăm (ceea ce n-a făcut dr. Adrian Pătruț),adicăsubiecții care au suferit sau suferăde „inedia”nu sunt cumva persoane anticipând evoluția naturală a omenirii funcție de dezvoltarea ei spirituală sau sunt excepții transformate supranatural pentru a fi exemple a ceea ce poate produce o dezvoltare spirituală superioară”.

Să revenim însă la problema malthusiană.

Pentru care din cele două posibilități, citate anterior, este însă reprezentativ Homo Sapiens Sapiens de astăzi, care poate fi imaginai ca o persoană cu țigara în colțul gurii, cu un pahar de alcool în mână (eventual și o ceașcă de cafea), ascultând, un „rock” sau un „rap”, cu privirea ațintită pe părțile decoltate ale unei femei „sexy”?

Firește că pentru nici una, deoarece chiar în prima variantă, a unei dezvoltări tehnice extraordinare, omul reprezentativ de pe Terra ar trebui să arate cu totul altfel, inclusiv în ce privește dezvoltarea spirituală-morală!

Să examinăm cu toată deschiderea și sinceritatea de care suntem capabili, care sunt caracteristicile generale ale omului „modem” de astăzi. Nu ne trebuie prea mare efort să constatăm că acestea sunt:

• Dezinteresul față de a „ști”. Nu-l interesează de ce există pe lume.
• Egoismul
• Lăcomia
• Violența
• Superficialitatea
• Dezvoltarea materială în special, la întâmplare.
• Fuga de muncă (chiar există expresia, rostită din ce în ce mai des, „Munca este pentru animale”)
• Fuga după plăceri

De ce copilul mic intuiește mai bine și mai ușor realitatea spirituală?

Pentru că nu are încă formate ecranările, nici fizice, nici emoționale, mentale, morale pe care adultul le are în urma unei alimentații eronate, a unui comportament social și moral eronat.

Cum poate fi rezumată mai lapidar cauzalitatea suferințelor întregii omeniri decât: Boala și violența?

Într-un excepțional interviu cu prima tămăduitoare tibetană publicat în revista de vacanță „Estival”, dacă nu mă înșel, de prin anul 1987, aceasta, la întrebarea reporterului „Ce comparație poate face între bazele medicinei vestice, adică alopate și cele ale medicinei tibetane?”, a răspuns în felul următor:

„Există o mare diferență între bazele medicinei vestice și ale celei tibetane. Medicina tibetană se bazează pe observația că toale limitele și bolile oamenilor sunt cauzate de 3 factori: prostia, lăcomia și îngâmfarea. Acești trei factori se exercita asupra tumorilor organismului uman; acestea se manifestă asupra sistemului nervos și acesta larândul său, asupra sistemului endocrin, care determină în finalbolile și suferințele”. (Am căutat zadarnic ulterior în toate lucrăriledespre yoga și medicina tibetană apărute să regăsesc aceste extraordinare baze de medicină holistică.)

Examinarea realității înconjurătoare în sensul crescător al dimensiunilor, ne evocă în final existența Infinitului, a Infinitului mare.

În sensul descrescător, depășind treptat domeniile de la molecule, laatomi, cuantic și subcuantic (rishonic sau prionic), ajungem la un moment dat la un Infinit, Infinitul mic.

Indiferent că discuțiile științifice și filozofice optează pentru un model închis sau deschis al realității care constituie Universul, faptul că acesta se identifică cu infinitul mare, constituie o certitudine, în ciuda faptului că acest lucru nu va putea fi niciodată verificat, Într-adevăr, o logică elementară ne arată că Necuprinsul nu poate fi măsurat sau perceput de nimic finit, nici măcar speculativ. Infinitul este dimensiunea Divinului. Divinul este prezent atât în Infinitul mare, cu care se identifică (sau mai bine zis pe care îl cuprinde), cât și înInfinitul mic, sau mai bine zis Infiniturile mici, deoarece există o infinitate de Infinituri mici.

Realitatea are, prin urmare, Divinul la amândouă extremitățile sale. Cum ar putea atunci cineva trăi în această Realitate, fără conștientizarea permanentă a Divinului și fără reportarea a tot ce face el laAcesta?

Astronomul găsește Divinul la limita științei, aparatelor și instrumentelor sale.

Matematicianul găsește Divinul în magia numerelor și expresiilor cuare operează. Teoria fractalilor poate că este ultima poartă către Acesta.

Biologul găsește Divinul la baza întregii vieți din Univers.

Fizicianul regăsește Divinul în străfundurile subcuantice ale materiei și în toată disciplina legilor abia întrevăzute de știința sa.

Filozoful ÎI poate găsi în oricare început sau sfârșit.

După cum arată Raymond Ruyer, grupul „Gnosticilor de la Princeton” este o confrerie neoficială, neorganizată, a unui număr (lipește 2000 de savanți, mulți premianți Nobel care, indiferent do domeniile lor, sunt convinși de existența Divinului.

Existența Big-Bangului identifică un punct central al Universului de unde a pornit toată Creația și de unde se emit în permanență unde de formalizare a acesteia (adică de întreținere a existenței, atât materiale, cât și biologice, (+) dextrogire pentru materie și (-) levogire pentru ființele vii).

În acest punct central se află, de asemenea, infinitatea întregului existent, deoarece, după cum arăta C. Noica într-un articol din Contemporanulintitulat „E bietul eu sub noi”, cubul din lumea tridimensională devine pătrat în realitatea bidimensională, devine segment de dreaptă în lumea bidimensională și punct în lumea zero- dimensională.Așa capătă înțeles filozofia chinezească a Vidului și a Plinului; deoarece în lumea zero-dimensională (adică vidul reprezentat de un punct) încape întregul infinit și prin proiecție holografică, acesta se găsește, de asemenea, în toate punctele care compun infinitul, inclusiv realitatea înconjurătoare. Prin aceasta trebuie să admitem că „Lumea zerodimensională” este, de asemenea, dimensiunea Divinului, rezervată Lui.

Mai mult decât atât: Excepționala lucrare a Dr. Octavian Udriște Cum a creat Dumnezeu Universul din nimicapărută cu ceva timp în urmă și care se bazează pe o bibliografie foarte recentă a peste 200 de lucrări ale marilor fizicieni teoreticieni și nucleariști contemporani, conchide asupra neputinței Științei de a cunoaște vreodată starea de dinaintea Big-Bangului(Marea Explozie care se identifică cu momentul Creației ce a dus la formarea Universului), precum și aceea la cel puțin un milion de ani de la aceasta!Concluzia este că niciodată Știința nu va ajunge să cunoască domeniul subcuantic, care, din această perspectivă, pare rezervat Divinului.Vă recomand, dragii mei semeni, această lucrare a Dr. Octavian Udriște, cu toată căldura, ea fiind un exemplu de cum trebuie să arate cu adevărat, de carte de Știință Spirituală de care omenirea are atât de imperios nevoie!

Neputința științei de a investiga și cunoaște starea pre-Big-Bang-ul și domeniul subcuantic al realității, demonstrează că Poarta transcendentalului nu poate fi deschisă cu aroganță și că îngâmfarea lui Homo Sapiens Sapiens de astăzi adusă pe culmile aberante ale SF-ului, nu este cu nimic justificată.

Cred că suntem nevoiți să recunoaștem aici o anumită complicate a mass-mediei planetare, care a furnizat omului obișnuit de pe Terra, o imagine falsă și hipertrofiată a științei actuale, determinându-i și întreținându-i o atitudine ateista. Faptul este într-o oarecare măsurăparadoxal totuși, deoarece explozia informațională ar trebui (dacă n-ar fi filtrată”) să-i asigure omului de pe stradă, prezența atotcuprinzătoare a Divinului.

Trebuie să remarc în context, nu fără oarecare tristețe, că ateul de astăzi este victimă nu numai a ignoranței sale, dar și a lipsei sale, am putea zice, patologice, de sensibilitate. În Transcendental nu se poate pătrunde cu mintea, ci doar cu inima, deoarece aceasta din urmă este singurul organ al omului care poate atinge dimensiuni de necuprins și care corespunde frecvenței Iubirii...

Este de necrezut, cum unii oameni (de știință!) pot spune, asistând la experiment privitor la sensibilitatea plantelor (când se demonstrează cu o aparatură electronică corespunzătoare cuplată la planta cercetată, de exemplu, că aceasta reacționează puternic când este sacrificată o ființă, chiar în încăperi mai îndepărtate de locul experimentului) sau când stăpânul ei se rănește la un deget și îi curge sânge. că nu poate fi vorba totuși de o manifestare afectivă, deoarece ea nu are sistem nervos!! Cum poți înțelege, simți, prezența Divinului, când nu poți înțelege sensibilitatea plantelor?

Experimentul Findhorn este bine cunoscut în toata lumea. Poate la noi este mai puțin cunoscut, de aceea în modul cel mai lapidar cu putiință, voi arăta despre ce este vorba.

În noiembrie 1962, Peter Caddy, hotelier, fost comandant de escadrilă a R.A.F., hotărăște ca împreună cu soția sa, clarvăzătoare și trei copii ai lor, să se stabilească în zona golfului Findhorn din Nordul extrem al Scoției, pentru a întemeia acolo o grădină ca un Paradis, în ciuda condițiilor ambientale, total improprii pentru astfel de obiectiv. În această acțiune, ei au fost însoțiți de o altă senzitivă, Dorothy Maclean, care a părăsit Ministerul de Externe Canadian, pentru a studia sufismul. În timp de 5 ani, ei au realizat acolo lin adevărat Paradis care a uimit pe toți specialiștii care au vizitai grădina, și care nu credeau posibil acest lucru. Singura explicație: Iubirea! Ei au „saturat” pur și simplu, terenul impropriu agriculturii cu vibrații de iubire, în toate fazele de lucru începând chiar cu pregătirea inițială a acestuia.

La toate aceste aspecte vom mai reveni în paragraful intitulat „De ce este nutriția umană, act sacru (sfânt)?”

Deoarece tot ceea ce am de spus în această lucrare o voi face cu totală sinceritate, cu totală deschidere, singura problemă pe care mi- am pus-o a fost aceea de a găsi limbajul potrivit, pentru a fi înțeles de un număr cât mai mare de semeni.

Să ne ajute Dumnezeu!