Atat de frumoasa era noaptea

de AnnaE 1.122 de citiri
Descarcă fișierul · DOCX sau citește mai jos
Aa

Capitolul 1

La Valley Rubber se începea devreme. Foarte devreme. Așa că, atunci când era de serviciu dimineața, Sue se strecura afară din casă, în vârful picioarelor, pentru a se sui pe ciclomotor și a se duce la muncă.

În acea zi de luni, din luna mai, coborând scara pe furiș, se înfioră. Un vânt tăios, nepotrivit pentru acest anotimp, sufla peste vale. Puțin încurajatoare, prognoza meteo anunțase că nu trebuie să se aștepte să se domolească.

Cu un aer gânditor și un pachet de scrisori în mână, gazda lui Sue, Verena Cole, se afla în mijlocul holului.

— Am fost mai rapidă decât dumneata, astăzi! remarcă aceasta veselă. Așteptam corespondența.

Arătă cu un deget numeroasele plicuri, înainte de a le face să dispară în buzunarul adânc al capotului roz.

— Anunțul meu a avut succes. Voi avea dificultăți în alegere, pentru a o înlocui pe domnișoara Garstin.

Sue rămase nemișcată, cu mâna pe balustradă.

— Domnișoara Garstin ne părăsește?

— Da. Nu-i mare pagubă. Hm! Pun ceainicul pe foc. Îți pregătesc micul dejun. Măcar o dată.

Când nu se simțea în largul său, Verena Cole, își economisea cuvintele și adopta un stil telegrafic, punctat cu expresii de neînțeles și cu explicații de prisos. Mai mult pe ton de declarație, decât de întrebare, Sue murmură:

— Din cauza mea pleacă de aici.

Verena își mușcă buzele și încuviință scurt.

— Așa se pare.

— Am auzit-o de aici, făcu Sue, imitând automat timbrul nazal al celei în cauză: „Ea sau eu, alegeți!” Așa este? Verena, n-ar fi trebuit...

— N-ar fi trebuit ce? o întrerupse prompt interlocutoarea sa. S-o las să șantajeze, sau s-o las să plece?

— S-o lași să plece.

— Este prea mult! spumegă doamna Cole. Totuși sunt în casa mea!

O împinse fără blândețe pe Sue spre bucătăria a cărei ușă o trânti cu zgomot.

— La naiba cu familia Garstin! exclamă pe un ton de protest, brutalizând prăjitorul de pâine care avea toane.

Cu o mimică elocventă, lovi cu palma peste buzunarul foarte umflat de scrisori, care scoase un foșnet caracteristic de hârtie.

— Amatorii se înghesuie. Camera nu va rămâne mult timp neocupată.

Turnând ceaiul aburind, stăpâna casei se așeză în fața celei care locuia în pensiune. Sue ridică o privire uluită spre chipul blajin și pătat de pistrui.

— Ce ți-a spus cu exactitate?

— La ce bun! se eschivă Verena vârând cu brutalitate lingurița în borcanul cu marmeladă care se clătină sub soc.

— Presupun că domnișoara Garstin a făcut aluzie la persoana „scandaloasă” pe care persisști s-o adăpostești sub acoperișul dumitale, bâigui Sue, stacojie.

— N-a îndrăznit! S-a mulțumit să remarce că reputația sa fusese pătată de această „promiscuitate”, de interogatoriile „indecente” pe care i le impuseseră reporterii în căutare de amănunte „dezgustătoare”. Iartă-mă, Sue. Citez. Cunoști limba viperei!

„Dezgustătoare!” Adjectivul o făcu pe tânăra fată să tresară.

— Ziariștii au hărțuit-o și pe ea?

— Evident! exclamă repede Verena. Acum o lună, erai în toate cotidianele, Sue. Povestea ruperii logodnei cu Johnny Dacre, chiar înainte.

Cu un aer încurcat, doamna Cole lăsă fraza în suspensie.

— Ca și când puteam bănui că Johnny va muri pe circuitul de la Sardoux.

Verena îi adresă interlocutoarei o privire plină de reală compasiune.

— Pune-te în locul lor, Sue. Johnny a ținut întotdeauna prima pagină a ziarelor și asta încă de la începutul carierei sale de pilot. În consecință, când a avut loc acel accident mortal – după ce mărturisise înainte de a urca la volan că nu era în cea mai bună formă, femeia vieții sale redându-i libertatea – despărțirea voastră a luat proporții previzibile. Șacalii din media nu puteau să nu exploateze o asemenea poveste interesantă!

Un zâmbet subțire, zeflemitor, sublinie acest enunț dușmănos.

— Erau reuite toate ingredintele pentru ca presa de senzație să umfle evenimentul. Până la numele dumitale de familie! Gândește-te, Nichtingale! în plus, când au aflat că ești infirmieră, ca celebra dumitale omonimă, a fost un delir! Imaginează-ți soarta care ar fi fost rezervată unui medic implicat într-un fapt divers și care ar fi avut prostul gust să se numească Schweitzer! îmi imaginez deja titlurile ademenitoare: „Ce făcea, la miezul nopții, doctorul Scheitzer?” Brr! Cu neputință să te gândești la asta, îți stă inima în loc.

Sue schiță o grimasă de dezgust.

— Încăpățânarea dumitale de a tăcea în legătură cu motivele acestei despărțiri, a făcut restul: hoarda s-a aruncat asupra dumitale cu apetitul unui câine înfometat, care se năpustește asupra primului os întâlnit. Sue! Ți s-a răcit ceaiul. Și pâinea prăjită? Nu mănânci nimic.

Tânăra fată începu să mestece, în mod reflex o bucată de pâine cu unt.

— I-am spus clar domnișoarei Garstin, că n-ai de dat nimănui socoteală, izbucni Verena.

— Oh, mulțumesc! spuse Sue în șoaptă.

— Nu-mi mulțumi, protestă gazda, prefăcându-se ursuză. I-am ținut limba în frâu, atâta tot. Dacă domnișoara Garstin se simțea atinsă în onoare, sub pretextul că dormi în camera învecinată, să plece. Nu eu o voi reține!

— Ar fi trebuit să-mi vorbești despre asta, pentru că.

Sue se întrerupse, înghiți cu greu și mărturisi:

— ...cred că și eu te voi părăsi.

— Pentru a merge unde?

— Departe. Demisionez de la Valley Rubber.

— De ce? Credeam că noul dumitale patron va sosi astăzi? adăugă Verena fără tranziție.

Cu nasul în jos, Sue își privea tartinele. Imaginea succesorului domnului Parker – responsabil fricos și chițibușar al serviciului personal, recent ieșit la pensie – îi apăru brusc în față. Glenn Fraser o surprinsese în mod plăcut. Cu statura atletică și chipul energic, avea totul pentru a reda viață unui departament care căzuse într-o monotonie de rutină.

— Este exact, acceptă Sue. Intenționez să-i prezint demisia în această dimineață. Înțelege-mă, Verena. Nu pot continua să lucrez la uzină. Relațiile pe care le avea Johnny cu această întreprindere.

— Ce relații? izbucni Verena, ridicând furioasă o sprânceană.

— Sir Alaric era sponsorul său. Succesele lui Johnny asigurau o publicitate meritată pneurilor produse de firma sa. Dar nu este numai asta. Sir Alaric îl considera protejatul lui. Cât despre muncitori, pur și simplu îl adorau.

Sue se încovoie tristă, cu bucata de pâine neterminată în mână.

— Privirile pe furiș, tăcerea lor. Nu este de suportat să te simți vârât astfel în carantină.

— Imaginația îți joacă feste! protestă Verena.

— Poate. Asta nu înseamnă că această ostilitate surdă nu mă consumă. Și apoi, mă aflu într-o situație extrem de incorectă.

Față de sir Alaric și soția sa, de exemplu, cărora Johnny m-a prezentat. Mă îndoiesc că văd cu ochi buni prezența mea în uzină.

— Dacă era cazul – sunt sigură de asta – sir Alaric n-ar fi îndrăznit să ți-o aducă la cunoștință.

Părul blond flutură în jurul frunții frumos bombate a lui Sue. Ea scutură din cap.

— Prefer să i-o iau înainte. M-am hotărât. Așa că, dacă ai putea-o convinge pe domnișoara Garstin să rămână.

Verena se ridică brusc și, cu buzele strânse, într-un puternic zgomot de veselă strânsă, declară ferm:

— Dacă încerci să-mi dictezi comportamentul, îți pierzi timpul, tânără fată. Nu voi considera liberă camera dumitale, decât când îți vei închide valizele. Cât despre domnișoara Garstin, ți-am spus deja, n-o rețin. Ai înțeles?

Cu un gest hotărât, scufundă ceștile murdare în apa cu clăbuc. Un zâmbet slab, deși recunoscător, se schiță pe buzele palide ale lui Sue.

— Am înțeles, reluă ca un ecou. Dar nu-mi voi schimba părerea.

***

În lumina pală a dimineții de mai, muncitorii se îndreptau cu sutele spre uzinele lor. Timp de două decenii, Valley Creadon – mic târg liniștit din vest – se transformase într-un complex industrial înfloritor, în care Valley Rubber constituia una dintre cele mai frumoase bijuterii.

Recent modernizată, uzina realiza o cifră de afaceri mai mult decât onorabilă și angajase aproximativ trei mii de persoane.

Cocoțat pe malul nordic al Creadului, High Creadon – cartierul rezidențial – păstra distanța. Sue nu se gândise niciodată să muncească într-o zi la Valley Rubber. Cu atât mai puțin își imaginase că Greycourts, casa în care se născuse și în care fratele său Lance își instalase cabinetul veterinar, putea să cadă în mâinile acestei firme.

Când, într-o dimineață de iarnă, Lance murise în urma unei căderi de pe cal, pe un drum cu polei, colonelul Nightingale fu obligat să cedeze clientela fiului său unui confrate care se afla în același timp în fruntea proprietății.

Colonelul rămăsese văduv când Sue avea de-abia cincisprezece ani. Închirie un bungalou modest, la Valley Creadon, în care trăi în mod meschin până la moarte, care surveni în anul în care Sue era în stagiu la C.H.U. Din Spa. Câteva luni mai târziu, la vârsta de douăzeci și trei de ani, obținea diploma de infirmieră de stat și hotăra să lucreze în industrie. Din întâmplare, zări într-un ziar o notiță despre vânzarea Greycourtsului, firmei Valley Rubber Ltd. Firma intenționa să transforme domeniul în centru de petrecere a timpului liber, pentru personalul său. Se vorbea că se va săpa o piscină și se vor amenaja terenuri de tenis. Lucrările vor începe în scurt timp.

Sue primi vestea cu o anumită ușurare. Tatăl său nu va vedea ciocanele demolatorilor abătându-se asupra pietrelor încărcate de amintiri. Cât despre ea, nu va mai suferi chinul de-a constata că locuința strămoșească va cădea pradă timpului, cât și vandalilor. O neașteptată dorință de a revedea acel loc drag, puse stăpânire pe ea.

În urmă cu optsprezece luni, într-o sâmbătă întunecată de noiembrie, privise așadar împrejmuirea ostilă a antreprenorilor. Aleea centrală devenise o crevasă, peluzele erau acoperite cu utilaje amenințătoare. Șefii de șantier se instalaseră. Goana după câștig putea începe.

Cu lacrimi în ochi, Sue o luă la fugă, luând-o pe una dintre scările de piatră care, în High Creadon, constituiau tot atâtea scurtături ce permiteau coborârea spre râu.

Dusă de elan, ratase o treaptă, alunecase pe un covor vâscos de frunze putrezite și aterizase la picioarele lui Johnny Dacre. Repede, acesta îi întinse o mână pentru a o ajuta și-i adresă un zâmbet irezistibil, căruia ea nu-i rezistă.

Johnny se întoarse din drum, pentru a o însoți. Sue îl recunoscuse imediat. Ziarele publicaseră cu regularitate fotografia pilotului la volanul bolizilor să-i succesivi. La capătul plimbării și a disperării sale, Sue se află curând pe cale să-i dezvăluie numele său.

— Nu vă neliniștiți, o calmase el, pe un ton degajat. Îl cunosc foarte bine pe sir Alaric. De altfel, locuiesc acum la el. Vreți să-l întâlniți? Este ușor. Până atunci, ce ați spune de o ceașcă de ceai?

Sue acceptase. Autocarul care o adusese la Spa, nu pleca decât peste o oră. Se instalară și discutară. Cu o grabă pe care ar fi considerat-o inacceptabilă la altul, Johnny întinse blând mâna spre ea, atingându-i ușor cu un deget tâmpla dreaptă, tâmpla stângă, apoi bărbia.

— Triunghiular, rosti cu seriozitate. Ciudată față. Atât de frumoasă, atât de fină. O adevărată mică inimă.

Sue își simți pulsul accelerându-se discret, dar nu spuse niciun cuvânt.

Acestei prime întâlniri îi urmară repede altele. Johnny îi făcea curte pe față. O voce interioară o îndemna pe Sue la prudență. Dar cum să reziste acțiunii dusă repede de Johnny, care pregătit de luptă, pornise la atac? Mai târziu, Sue se duse să-și caute de lucru. Nimic nu trebuia s-o împiedice să-l vadă pe Johnny, atâta timp cât era în Valley Creadon. Îi fu prezentată lui sir Alaric Chase care-i inspiră imediat simpatie – ca și celei de-a doua soții seducătoare, Sybil, care nu-i inspiră nimic pozitiv, în acel moment. Când sir Alaric îi oferi postul de infirmieră, care era vacant, la centrul medical din Valley Rubber, îl acceptă cu entuziasm.

Toate acestea se petrecuseră la începutul ultimei primăveri. Johnny plecă să facă un stagiu de nouă luni, pentru a testa o nouă mașină. Sue nu-l însoți. Rămânea departe de circuite, refuzând să-l vadă alergând. De Crăciun, se logodiră foarte oficial. Johnny petrecu aproape toată primăvara la Brynston Place, la sir Alaric, unde stabiliseră că vor celebra nunta, în toamna următoare.

La începutul lui aprilie, Johnny se duse la Londra, pentru a participa la o emisiune televizată, pe care Sue o urmări cu o plăcută emoție. A doua zi dimineață, zâmbindu-i poștașului, era departe să bănuiască ce se ascundea în plicul banal pe care i-l întinse.

„C. Cea dragă”, citi Sue, cu ochii rotunjiți de uimire. Scrisoarea era scurtă, banală, dar explicită. Sue se simți albindu-se la față. Oare ce ar spune „C. Cea dragă” primind o scrisoare destinată „Inimioarei?”

Johnny se întoarse din capitală a doua zi seara. Fără o vorbă, cu un gest pe care Sue îl considera inevitabil melodramatic, îi întinse biletul, îl văzu citindu-l și pălind. Avu bunul simț să nu nege și-i propuse lui Sue să-i redea libertatea. Dezolat, recunoscu că „C. Cea dragă”, o înlocuise de un anumit timp pe „Inimioară” în afecțiunea sa. Situația era mai mult decât delicată, deoarece „C” era căsătorită. Johnny o făcu pe Sue să jure că va ține secretă cauza despărțirii lor. Oare cum ar fi putut ea să prevadă consecințele unei asemenea promisiuni? O săptămână mai târziu, Johnny murea în probele de pe circuitul de la Sardoux, iar Sue se afla pradă răutății publice. Că niște străini se amestecau în viața sa personală, făcând-o publică, fusese cu siguranță o suferință, dar interesul li se toci relativ repede. Ceea ce-o rănise în special și încă o mai rănea – după cum îi explicase Verenei – era ostilitatea latentă a prietenilor și cunoștințelor fostului logodnic. Toate acestea pentru că, victimă a cuvântului dat, nu se putea disculpa fără a pune în cauză o misterioasă necunoscută, a cărei reputație fusese de acord s-o apere.

La puțin timp după angajarea la uzină, Sue înțelese că ceea ce se aștepta de la o infirmieră în mediul industrial, era să fie polivalentă. Pacienții nu veneau numai pentru a-și trata arsurile, sau entorsele. Veneau foarte des cu probleme personale sau de familie. „În această meserie”, îi mărturisise colega sa Cora Barent, „trebuie să fii în stare să joci toate rolurile: asistentă socială, consilier conjugal, psiholog”.

După moartea lui Johnny, nu i se mai destăinuiau lui Sue, în timp ce continuau să i se plângă Corei. Sue văzu în această bruscă discreție o formă de discriminare. Personalul din Valley Rubber alesese acest mod de a-i arăta dezaprobarea.

Ca pentru a face și mai urâcioase aceste presupuneri, acea dimineață de luni se desfășură în cea mai posomorâtă izolare. Din fericire, avea de verificat stocurile de pansamente și medicamente! Pe neașteptate, țârâitul telefonului o întrerupse din această sarcină de rutină. Sue recunoscu înfiorată vocea tonică a lui Glenn Fraser.

— Domnișoara Nightingale? Puteți veni în biroul meu? Mai întâi, o întrebare: care este procedura obișnuită când trebuie să lipsiți și să lăsați infirmeria pustie?

— Îi cer centralistei să-mi transmită înștiințările în serviciul unde sunt chemată.

— Ei bine, faceți-o. Vă aștept.

Această convocare venea la fix. Cu prima ocazie, îi va putea prezenta demisia celui în drept.

Ciocăni nervoasă la ușa noului patron. O placă făcea cunoscut cu caracter îngrijit: „Glenn Fraser. Serviciul Personal”.

Ocazia așteptată nu întârzie să apară. La capătul unei expuneri frapante referitoare la normele de pensionare, dinamicul înlocuitor al ștersului domn Parker, îi ceru părerea.

— Aceste baremuri noi vor întruni sufragiile tuturor, conveni Sue roșind. Din nefericire, eu nu voi mai fi aici pentru a vă ajuta să le puneți în practică. Demisionez.

În tăcerea grea care se lăsă brusc în încăperea luminoasă, se putea auzi remarca:

— Iată o veste dezolantă. Și eu care mă bazam atât de mult pe dumneavoastră! Presupun că aveți motive!

— Motive personale! Dacă evenimentele și-ar fi urmat cursul normal, n-aș fi părăsit compania înainte de a mă căsători.

Glenn Fraser aruncă, pe furiș, o privire spre degetul inelar de la mâna stângă a lui Sue.

— Vreți într-adevăr să plecați? insistă.

— Îndată ce voi încheia preavizul.

— De ce?

Brutalitatea întrebării o descumpăni. Pentru că tăcea, el reluă:

— Am citit și eu ziarele. Presa nu v-a menajat în ultimul timp. Spuneți-mi, dacă nu sunt indiscret, ați găsit un alt angajament? Mai interesant? Mai bine plătit?

— Nu, bâigui Sue. Nici măcar n-am început încă să caut altceva. Voi pleca, pentru că nu pot continua să trăiesc aici, unde mă cunoaște toată lumea. Înțelegeți cu siguranță de ce.

— Ar trebui? Și totuși, vă mărturisesc că nu. Ați ținut piept cu toată puterea furtunii, de ce nu continuați?

— Pentru că-mi este greu să mă prefac că ignor ostilitatea mocnită la adresa mea. Prietenii nu-mi spun nimic, dar tăcerea le este mai elocventă decât un discurs lung.

— Le citiți gândurile?

— Aceste lucruri se simt. Le-ați simți și dumneavoastră în locul meu.

Maxilarele directorului personalului se încordară. Rosti răspicat și accentuat:

— Dacă aș avea conștiința curată, puțin mi-ar păsa de această animozitate confuză și aș continua să trăiesc la fel ca în trecut. Fără să-mi schimb cu nimic obiceiurile. Înțelegeți ce vreau să spun?

— Da, bâigui Sue în șoaptă.

Era prima dată, de la moartea lui Johnny, când cineva îndrăznea să abordeze în mod direct subiectul cu ea. Sue simți o neașteptată nevoie de a se destăinui unei persoane înțelegătoare. Respectul pentru cuvântul dat, o reținu în ultima clipă.

— Cred că prezența mea aici pune pe toată lumea în încurcătură, mărturisi cu greu. Oamenii mă evită. Se eschivează.

— Poate îi impresionează demnitatea dumneavoastră, se hazardă interlocutorul său. Cu siguranță, ar prefera să vă audă lamentându-vă și cerșind semne de simpatie. Vreți să știți care este atitudinea lui sir Alaric în această poveste lamentabilă? Mi-a oferit o versiune a faptelor, neprelucrată și fără înflorituri. Cred că pot spune, fără să mă hazardez, că respectă motivele care v-au condus la despărțirea de Dacre. Acum, locuiesc la el și într-o seară am evocat această problemă. Ascultați, domnișoară Nightingale, am să vă fac o propunere.

Împingându-și fotoliul, Glenn Fraser se ridică și, dominând-o cu statura lui înaltă, continuă:

— Mai rămâneți aici șase luni. Și dacă, după acest răgaz, sunteți încă hotărâtă să ne părăsiți, vom regla modalitățile plecării dumneavoastră. Ce spuneți de asta?

Sue își mușcă buzele.

— Eu. Îmi puteți lăsa timp de gândire?

— Desigur. Reveniți în.

Soneria stridentă a telefonului îi întrerupse fraza. Ridică receptorul.

— El însuși! Este aici. Unde? Imediat.

Închise repede și se întoarse spre vizitatoare.

— Un apel dintr-un atelier, în legătură cu un ars. Un anume Close. Sunteți chemată de urgență. Să mergem să luăm trusa medicală, vă însoțesc.

Se avântară în mare grabă pe culoar, schimbară direcția și ajunseră la serviciul medical. În timp ce Sue aduna repede cele necesare, Glenn Fraser luă o brancardă și niște pături.

— Sper că s-au gândit să cheme o ambulanță, făcu Sue, neliniștită.

Sosind în atelier, fură literalmente asaltați de zgomotul, căldura sufocantă și mirosurile care provocau greață. Un șef de echipă le indică un grup mic, masat în jurul unei persoane care zăcea cu fața și brațele complet atinse. Sue se ghemui repede, în timp ce cercul spectatorilor se dădu înapoi. Rănitul clipi din pleoape și leșină. Sue începu să lucreze, cu dinții strânși.

— Ce s-a întâmplat? întrebă pe deasupra ei vocea fermă a lui Glenn Fraser.

— Și-a murdărit mâneca de vaselină, reparând un aparat. S-a dus jos să-i ceară lui Jones să i-o curețe cu benzină.

— Dar este absolut împotriva regulamentului! îl întrerupse tăios Glenn.

— Da, domnule, fu de acord martorul. Apoi s-a apropiat de Gainham, care-și manevra aparatul de sudură. Au schimbat două vorbe și atunci s-a produs incidentul. O scânteie și hop! halatul i-a luat foc.

— N-aveți extinctoare în apropierea locurilor de sudură?

— Ba da, domnule, interveni unul dintre colegi. Chiar Stone l-a stropit cu zăpadă carbonică.

Cu un genunchi pe pământ, Glenn Fraser i se adresă infirmierei:

— Tocmai s-a adus ceai. Vreți să-l faceți să bea o înghițitură?

— Nu, și-a pierdut cunoștința.

Ridicând capul, Sue i se adresă șefului de echipă:

— Ați chemat o ambulanță?

Privirea bărbatului o ocoli și se aținti asupra trăsăturilor energice ale patronului.

— Nu va întârzia, domnule.

Glenn Fraser solicită părerea lui Sue.

— Credeți că-l pot transporta, domnișoară Nightingale?

— Încercăm.

Directivele date de Sue fură urmate întocmai și în liniște. Se îndreptară în procesiune spre ambulanța ale cărei uși larg deschise erau gata să-și primească încărcătura. Rănitul fu culcat cu precauție. Pleoapele i se ridicară cu greu și cu mâna validă o reținu pe Sue de mâneca halatului alb.

— Îmi pare rău, domnișoară Nightingale. M-am comportat ca un mare prost! Mulțumesc.

Rictusul apărut pe chipul umflat se transformă într-o grimasă grotescă și insuportabilă. Bărbatului i se crispă toată fața și-și pierdu din nou cunoștința. Cu siguranță, nu simți apăsarea liniștitoare a palmei lui Sue pe a sa și nici nu avu timp să vadă zâmbetul pe care aceasta i-l adresase. Ușile vehiculului se închiseră după cel rănit. Adunați ciorchine, colegii săi priviră ambulanța demarând.

— Va trebui anunțată soția sa, domnule, mormăi șeful de echipă.

— Foarte bine, își dădu cu părerea Glenn Fraser. Dacă va fi nevoie, îi voi pune la dispoziție o mașină a uzinei, pentru a se putea duce la căpătâiul soțului.

— Mulțumesc, domnule. Ne veți ține la curent? Grainham, sudorul, se consumă.

— Îndată ce voi avea vești, vă voi suna. Sunteți gata, domnișoară? Să mergem.

Sue fu însoțită de patron până la infirmerie. După ce promise să-i trimită secretara, aduse el însuși dosarul rănitului, pentru ca ea să poată nota acolo un raport asupra accidentului. Ca și când relua cât se poate de firesc firul conversației, spuse brusc:

— Știu foarte bine de ce vă loviți în relațiile de muncă. Și am avut ocazia să constat că sunteți apreciată.

— Faceți aluzie la mulțumirile domnului Close? Cred că erau complet impersonale. Le-ar fi adresat la fel de bine domnișoarei Brent, dacă era de serviciu.

— Dumneavoastră sunteți cea căreia îi mulțumea, insistă Glenn Fraser ușor iritat. Nu mă contraziceți!

Se lăsă o tăcere calmă. Sue își strânse cu nervozitate documentele, cu degete crispate.

— Ei bine, reluă Glenn Fraser cu o notă de provocare în voce, aveți încă nevoie de un răgaz de gândire?

Sue ridică bărbia cu îndrăzneală.

— Nu. Vă accept propunerea.

Mâna lui Glenn Fraser se așeză o fracțiune de secundă pe umărul plăpând, pe care-l apăsă imperceptibil.

— Perfect! Cred că nu veți regreta.

Capitolul 2

A doua zi dimineață, Sue găsi un bilet de la Cora Brent, pus la vedere, pe mașina de scris.

„De schimbat pansamentul pe care l-am făcut ieri după-amiază unui tânăr nou. Am consemnat amănuntele și datele personale în registru”.

Adolescentul îi era complet necunoscut lui Sue. Cu privirea îndrăzneață, în spatele unui breton în dezordine, acesta scoase un lung fluierat expresiv văzând-o.

— Dumnezeule! exclamă. Sunteți colega domnișoarei Brent? Și eu sunt din Spa. Am auzit vorbindu-se despre dumneavoastră.

Sue se încordă. Clipirea naivă din ochi a tânărului bărbat, zâmbetul copilăresc, o liniștiră totuși.

— Este adevărat că vă numiți Nightingale? o întrebă el cu o oarecare senzualitate. Doamna cu lampa și restul?

— Este într-adevăr numele meu, acceptă Sue. Dar mă te-am că similitudinea se oprește aici! De ce te interesează atât de mult ilustra mea omonimă?

— La un joc televizat, a fost cineva care a câștigat o carabină povestind tot ce știa despre această Florence Nightingale. Cu lampa sa, care lumina slab, străbătea câmpurile de luptă, pentru a da ajutor răniților. Se pare chiar că, datorită ei, s-a înființat Crucea Roșie, încheie cu mândrie tânărul Arty Cramphorn, umflându-se în pene.

O ușoară dorință de a pufni în râs puse stăpânire pe Sue, dar se aplecă peste pansamentul înnegrit și-l scoase pentru a examina palma rănită.

— Frumos, nu-i așa? făcu pe grozavul rănitul.

— Cum s-a întâmplat?

— O îmbrânceală în timpul pauzei de ceai. Am alunecat pe solul unsuros și am aterizat pe niște cioburi de sticlă. Un termos care se spărsese din greșeală. Sper că domnișoara Brent a reușit să extragă toate fragmentele care se înfipseseră în mână. Nu doresc să mor dintr-o infecție.

— Mi-e teamă că nu ți se va întâmpla nimic atât de melodramatic, îl ironiză cu drăgălășenie Sue. Domnișoara Brent și-a făcut treaba cum nu se poate mai corect.

Sue scufundă degetele rănitului într-un lighean cu lichid antiseptic, ordonându-i să le lase acolo câteva clipe și se grăbi în încăperea vecină, unde pe un pat se odihnea un angajat al serviciului de contabilitate, care suferea de sângerări de nas.

La întoarcerea în infirmerie, îl găsi pe Arty exagerat de țeapăn. În jurul recipientului, o pată umedă și suspectă îi reținu atenția. Arty mărturisi candid că, în lipsa sa făcuse un tur prin încăpere și încheie firesc:

— Aveți bilet pentru serata de inaugurare a Centrului de petrecere a timpului liber, domnișoară?

— Da, consimți Sue. Și dumneata?

Fața ca de păpușă luă o expresie comică, de ciudă.

— Nu.

— Păcat! îl compătimi Sue. Cum Greycourts nu putea primi trei mii de angajați ai uzinei, trebuia să se găsească un mijloc de triere. Tragerea la sorți este o metodă care dă rezultate.

— Știu, se lamentă el. La acest joc, am pierdut întotdeauna!

— Îți dorești atât de mult să mergi acolo?

— Îi promisesem logodnicei mele că vom merge, îi explică tânărul, cu un aer posomorât. Un bilet dă drept de intrare la două persoane.

— Vă veți duce acolo într-o zi, făcu Sue pentru a-l consola. Toată săptămâna care va urma inaugurării Centrului va avea loc o operațiune „uși deschise”.

— Va trebui să se resemneze, așa îmi închipui, încheie Arty pe un ton trist.

Sue termină de bandajat palma pacientului.

— Nu uita să porți mănuși de lucru peste bandaj și să vii să te văd mâine. De preferat, de bunăvoie! Ca să nu-ți trimit somații prin telefon. Ai înțeles?

— Am înțeles, mormăi adolescentul, revoltându-se de formă, dar, de fapt, încântat că se ocupă atât de bine de el.

— Ține, până nu uit, adăugă Sue pe un ton indiferent, ia ăsta.

Ochii căprui se luminară de plăcere.

— Dar. Este biletul dumneavoastră, domnișoară!

— Primește-l, eu nu voi merge la această serată.

— Oh! făcu Arty, neîncrezător. Spuneți asta pentru că m-ați auzit lamentându-mă.

— Preferi să-l rup în bucăți, sau să-l dau altcuiva?

Chipul, încă de copil, se crispă ca urmare a unei lupte interioare.

— Adevărat? Nu este pentru a-mi face plăcere?

— N-aveam intenția să asist la gala de deschidere, reluă Sue, rostind vorbele răspicat.

— În acest caz, sunt de acord! Accept! Mii de mulțumiri, domnișoară!

Cu un zâmbet fericit, tânărul se năpusti spre ușă, abia reușind să-l evite pe Glenn Fraser, care intra și dispăru cu zgomot pe culoar.

— Ce râvnă de muncă! ironiză Glenn. Credeam că aceste alergări în galop sunt rezervate orelor de ieșire! Cine este? Ce voia?

Sue prezentă succint incidentul care-l adusese în vizită pe impetuosul Arty.

— Nimic grav, încheie. Mi-ar plăcea totuși ca, înainte de a se gândi la o îmbrânceală, să se asigure toți că solul nu este acoperit cu cioburi periculoase!

Fraser încuviință.

— Evident. O fire nebunatică, un sol unsuros, cioburi de sticlă și iată adunate toate ingredientele ce pot provoca un accident de muncă, altă dată mai serios decât acesta. Am cercetat dosarele, se pare că Valley Rubber plătește un greu tribut.

— Ar putea fi mai rău, exclamă Sue, cu un aer agresiv. Munca la cauciuc este foarte periculoasă, datorită căldurii la care este supus materialul.

— Știu, făcu Glenn Fraser împăciuitor. Și vă previn, am intenția să lansez o campanie de incitare la respectarea strictă a normelor de securitate. Să luăm cazul domnului Close, cel care s-a ars ieri.

— Ați primit vești? îl întrerupse Sue cu nerăbdare.

— Tocmai veneam să vi le comunic. A petrecut o noapte liniștită și este în afară de pericol. Medicii sunt foarte optimiști în ceea ce-l privește. A scăpat ușor! Dacă ar fi fost puțin mai prudent. În sfârșit, inutil să comentăm. Apropo, făcu Fraser, fără o trecere evidentă, am văzut că sunteți pe lista celor care au tras bilet pentru serata de inaugurare. Sper că veți merge acolo?

Sue scutură din cap.

— Nu.

— De ce? Aveți deja alt program?

Sue n-avu curajul să mintă.

— I-am făcut cadou biletul tânărului Cramphorn.

— Înțeleg, făcu Glenn Fraser serios.

Adăugă, gânditor:

— Vă gândiți că acele șase luni vor consta doar în a ponta la uzină?

— Nu mă gândeam să particip la mondenități, recunoscu Sue, împotriva voinței sale.

— În privința asta, vă înșelați! exclamă interlocutorul său. Oare nu înțelegeți că această invitație este ocazia visată de a recunoaște în fața tuturor că nu pledați vinovată într-un proces pe care nimeni n-ar trebui să vi-l intenteze?

Sue urmărea cu degetul arătător conturul familiar al mașinii de scris.

— Mă considerați lașă? se auzi întrebând, cu o voce subțire, pe care nu și-o recunoscu. După dumneavoastră, ar trebui să înfrunt haita „semenilor” mei, mistuiți de o curiozitate bolnăvicioasă?

— Dumneavoastră sunteți bolnăvicioasă! exclamă Fraser nemilos.

Sue se încovoie vizibil. Remarcând asta, adversarul său adăugă, hotărât să profite de avantaj:

— Perfect! Sunt pentru tratamentele șoc! Este timpul să vă stăpâniți această manie a persecuției pe care vă place s-o cultivați. Dar pentru a reveni la subiectul nostru, aș reuși să vă conving să vă reconsiderați hotărârea?

— Da, bâigui Sue. Dar este prea târziu. Știți bine că nu mai am invitație.

Se lăsă tăcerea.

— Este foarte simplu, spuse Glenn Fraser cu cel mai mare calm. Însoțiți-mă.

— Eu. Rămase Sue cu gura căscată. Să vă însoțesc?

— De ce nu? Instinctul îmi spune că exagerați ostilitatea îndreptată împotriva dumneavoastră. M-am grăbit să-mi formez o părere în privința asta. În plus, pentru debutul meu în societate, mi-ar plăcea să fiu sprijinit de cineva pentru care acest microcrosm nu are secrete. La ce oră pot trece să vă iau și de unde?

Această întrebare directă înlătură ultimele ezitări ale lui Sue. Dându-i adresa, se întrebă vag, de ce, pentru prima dată de la dispariția tragică a lui Johnny, încerca sentimentul că i se luase o greutate de pe inimă.

***

În general, Sue mânca de prânz la cantină, ceea ce-i permitea să fie acasă la ora două și jumătate. În acea zi, având de făcut cumpărături, se întoarse cu o oră mai târziu față de programul obișnuit. Mare-i fu mirarea, când observă la cotitura bulevardului o anumită mașină lungă, parcată în fața casei gazdei sale.

Un fior de teamă o străbătu, când coborî de pe motoretă. Oare ce făcea aici Sybil Chase? Aceasta părăsi scaunul șoferului și trânti portiera cu putere.

— Trebuie să-ți vorbesc, exclamă în mod direct și pe un ton vexat. Te aștept de secole. Oare unde ai fost?

Uluită de asprimea primirii, Sue se auzi proferând niște scuze:

— La ieșire, am trecut pe la autoservire. Intrați, vă rog.

Dându-se într-o parte, își lăsă vizitatoarea să pătrundă în salonul puțin bombastic al Venenei.

— Ei bine, Sue Nightingale! exclamă lady Chase cu o voce ascuțită. Ai terminat să te joci cu mine de-a șoarecele și pisica? Oare ce vrei până la urmă? Bani? câți, pentru a dispărea?

Pe chipul lui Sue se zugrăvea stupoarea. Ca hipnotizată, o privea pe lady Chase, instalată în fața ei, cu toată aroganța pe care i-o confereau frumusețea și averea. Se putea imagina o creatură feminină mai bine făcută, mai seducătoare? Sue o măsura cu o admirație copleșitoare. Buclele dese și mătăsoase, acaju închis, îi cădeau pe umerii plini. Ochii migdalați dădeau trăsăturilor sale ceva exotic și de o nesfârșită voluptate. Gura, delicat conturată, era subliniată cu un roz ușor. Lăsată de-o mână nerăbdătoare, etola de vizon pastel, zăcea grămadă pe un scaun. Deținătoarea unei asemenea perfecțiuni se proptise în mijlocul încăperii înguste; pe silueta regească se mula o rochie de culoare grej, a cărei simplitate monahală reușea foarte greu să-i ascundă formele.

Sue nu simțise niciodată simpatie pentru ea și asta era reciproc. Totuși, nimic n-o pregătise pentru această declarație ofensatoare și confuză.

Lovind imperceptibil cu vârful unui pantof cu toc înalt, prea ascuțit pentru a fi cu adevărat comod, Sybil Chase repetă incredibila întrebare:

— Ei bine, ce dorești? Răspunde!

Simțindu-și picioarele muindu-se, Sue se prăbuși pe un scaun, convinsă că visa. Pe un ton care se voia politicos, îngăimă:

— Nu înțeleg. S-ar spune că încercați să mă cumpărați, sau să mă amenințați, lady Chase. Sau amândouă.

— Exact asta este, încerc să te cumpăr.

— Dar. De ce? se miră cu durere Sue.

— „De ce?” reluă Sybil Chase, imitând cu răutate aerul înspăimântat al interlocutoarei. Nu-mi fac nicio iluzie! Nu din noblețe ai trecut sub tăcere legătura mea cu Johnny Dacre. Ci pentru că aveai gânduri ascunse. Ca cel de a-ți vinde discreția, de exemplu. Spune-mi prețul dumitale, eu voi plăti, dar cu o condiție: să părăsești Valley Rubber și regiunea, o dată pentru totdeauna.

„Nu este posibil, își repeta cu nervozitate Sue, uluită. Este un coșmar. Mă voi trezi!”

— Vă asigur că nu înțeleg nicio vorbă din acest discurs, făcu ea, cu voce tare și tremurătoare. Am păstrat tăcerea, pentru că i-am dat cuvântul lui Johnny să nu spun nimic ziariștilor.

Mi-am ținut promisiunea și toată lumea a crezut că mă aflam la originea despărțirii noastre, în timp ce realitatea era cu totul alta. Johnny a fost cel care mi-a cerut să-i redau libertatea. Tocmai descoperisem că era îndrăgostit de o altă femeie, o femeie căsătorită. Dacă n-ar fi avut acel accident, s-ar fi căsătorit imediat ce s-ar fi pronunțat divorțul ei. Când a murit, n-am vrut ca numele să-i fie amestecat într-o poveste josnică. Iată, știți totul.

Sybil Chase strânse buzele.

— În punctul în care ne aflăm, să încetăm să mințim! „O femeie căsătorită!” Nu-i așa că eu sunt? Și sunt cauza despărțirii voastre. Mi-a spus-o Johnny.

— Nu! strigă Sue, cu vehemență. Ne-am despărțit după ce am primit o scrisoare de dragoste scrisă de mâna lui și destinată unei anume „C”.

— „C?” exclamă Sybil cu o violență stăpânită. Evident, nu poți înțelege. În joacă, Johnny mă numea Circe. Spunea că am venit pe pământ pentru a vrăji bărbații. N-ai încercat să afli cine putea fi această misterioasă „C”?

— Nu i-am pus nicio întrebare, iar el nu și-a manifestat dorința de a mă informa. Nimic în acea scrisoare nu era de natură să-mi descopere identitatea sa. Vorbind despre „C”, Johnny spunea „ea”, atâta tot. N-am vrut să-l supun unui interogatoriu. Găseam o oarecare consolare în a nu-mi cunoaște rivala, a cărei inițială credeam că este de la prenumele său. O. Mizerabilă literă a alfabetului, nu avea importanță, era ușor de ignorat. Nu era ca o persoană în carne și oase. Oricum, aș fi aflat într-o zi. Adevărul ar fi ieșit la lumină. Nu bănuiam că nu-l voi mai vedea niciodată și că, legată de promisiunea mea, „C” va rămâne la adăpost de scandalul care mă va compromite exclusiv și în mod rușinos.

Sybil Chase lăsă să treacă o clipă de tăcere, înainte de a continua:

— Cine ți-a cerut să te lași împroșcată de disprețul general, fără să reacționezi? Ți-ar fi fost suficient să-i mărturisești unui ziarist că era o altă femeie în cauză și mulțimea ți-ar fi arătat simpatia sa debordantă! într-un fel sau altul, ai descoperit că eu eram misterioasa „C”. Din acest motiv, te-ai încăpățânat să nu te miști de aici, înghițind calmă toate bobârnacele calomniei și așteptând momentul să mă amesteci. Te-ai amuzat făcând suspansul să dureze! Țineai să te răzbuni! Dar n-am nervi de oțel, am cedat. Ce intenționezi să faci, acum?

Sue își stăpâni cu mare greutate o scuturătură de dezgust. Hotărât lucru, această zeiță împroșca niște grozăvii.

— Vă repet, nu știam de legătura dumneavoastră cu Johnny. De altfel, ieri mi-am prezentat demisia domnului Fraser.

— Știu, o asigură Sybil cu dușmănie. Am vorbit despre asta, aseară la masă. Poate n-a fost decât o lovitură îndrăzneață din partea dumitale. Erai convinsă probabil că va încerca să te rețină. Totuși, dacă este adevărat că nu știai de mine, asta înseamnă.

— Exact! o întrerupse Sue. Asta înseamnă că dacă n-ați fi venit să mă căutați, n-aș fi știut nimic niciodată.

— Totuși, se încăpățână Sybil, Johnny m-a lăsat să înțeleg că ești la curent! înainte de plecarea la Sardoux, mi-a mărturisit că v-ați despărțit și în acel moment, nenorocitul a făcut imprudența să sugereze că, pentru mine, era timpul să-l părăsesc pe Alaric, pentru a trăi cu el! Ce inepție! Bineînțeles, i-am râs în nas.

Sue deveni brusc albă ca varul.

— I-ați... râs în nas? Dar era convins că „C” îl iubea la fel de mult cum o iubea el!

O strâmbătură neplăcută crispă trăsăturile lui Sybil.

— Bărbații au talentul de a se amăgi singuri, draga mea! Niciodată n-am simțit nici cel mai mic început de dragoste pentru Johnny. Dacă vrei să-ți spun pe șleau, era la îndemână. În timp ce dumneata erai aplecată asupra răniților și Alaric asupra dosarelor, l-am considerat. Amuzant. Evident, înainte de a începe să ia această poveste în serios.

— Pentru dumneavoastră, această legătură nu a fost decât o aventură galantă. Nu sunteți una dintre acele soții nefericite, iar Johnny n-a fost decât un divertisment. Și pentru asta, mi l-ați răpit. Iar când s-a îndrăgostit de dumneavoastră, i-ați râs în nas! Este monstruos! izbucni Sue, cu ochii scânteind.

— Ai fi preferat să-l asigur de afecțiunea mea neclintită? o înțepă Sybil. Sau să mă topesc de dragoste și de recunoștință, că l-ai părăsit pentru a mi se consacra? Nu fi proastă! De altfel, dacă asta te poate consola, să știi că a plecat amenințându-mă. Da! Cu mâna pe clanța ușii, mi-a spus: „Nu mi-ar plăcea să fiu în locul tău, în ziua în care te vei afla față în față cu Sue”. Sau ceva similar. Am dedus imediat că te-a făcut confidenta sa. Sub un pretext oarecare, a refuzat să-și petreacă noaptea sub acoperișul nostru și astfel a ieșit din viața mea.

„Așadar, se gândi Sue, dezolată, ultima amintire pe care a luat-o cu el la Sardoux, a fost acel râs crud! Niciun gând pentru mine! Dacă cineva trebuia să se simtă responsabil de accident, ea este, nu eu!” îndoiala și sentimentul de vinovăție care o chinuiseră pe Sue, o părăsiră ca prin farmec. Le înlătură pe loc, asemenea unui mantou care nu mai era de sezon. În schimb, durerea pe care i-o pricinuise dispariția lui Johnny, rămase. Dar ce ușurare să fie nevinovată! Această nouă stare de spirit, o ajută să-și regăsească generozitatea naturală. Așa că declară pe un ton mai puțin furios:

— Johnny nu putea să știe că eram dispusă să închid ochii asupra escapadei sale, dacă se hotăra să se întoarcă la mine. Indiferent de oroarea pe care mi-o inspiră atitudinea pe care ați avut-o față de el și de soțul dumneavoastră, să știți că, în ceea ce mă privește, incidentul este închis. N-aveți de ce vă teme de mine.

Sybil se îndreptă, arțăgoasă, pe scaun.

— Să nu mă tem de dumneata? făcu ea cu o uimire insultătoare. În timp ce tocmai ți-am dat ocazia să-mi pătezi reputația? Acum, când te știu la curent cu toate aceste amănunte, nu mă voi simți în siguranță niciodată. Dacă ar afla Alaric. Trebuie să părăsești regiunea, este singura soluție. Te voi despăgubi.

Însuflețită de încrederea pe care i-o acordase Glenn Fraser, convinsă brusc că acesta asista, martor nevăzut și binevoitor, la această scenă degradantă, Sue clătină cu putere capul blond.

— Nu voi dezvălui nimănui ceea ce mi-ați mărturisit, vă dau cuvântul meu. Dar rămân. N-am intenția să părăsesc Valley

Rubber, cel puțin pentru moment. Prezența mea constituie pentru dumneavoastră o amenințare? Mă tem că va trebui să vă obișnuiți cu asta.

Fișiere de descărcat

DOCX
Atat de frumoasa era noaptea de Jane Arbor.docx
162 KB · 209 descărcări
Descarcă

Din aceeași secțiune

Toate ›