Prieteni nedespartiti
Aa
Prieteni și îndrăgostiți
- Ți-ai dorit vreodată să ne întoarcem înapoi în timp? întrebă Ryan.
Chelsea se trezi dând din cap.
-Mi-aș dori atât de mult să fi procedat astfel.
- Și eu. Glasul lui Ryan era răgușit, și ochii întunecați de o inexprimabilă emoție. Atât de mult.
Chelsea se temu să-l roage să explice mai mult. Trebuie să plec.
- Nu. Nu încă.
Simțea cum pulsa viața în ea. A intenționat oare să-i fie atât de mângâietoare cuvintele?
încet, Ryan ridică mâna și o puse pe gâtul ei astfel încât degetul mare să-i mângâie obrazul și celelalte degete să se ascundă în părul ei. Dacă el dorea așa, Chelsea nu se putea mișca. Și nici nu voia.
Se aplecă spre ea și se întâlniră la jumătatea drumului. întâi își puse delicat buzele pe ale ei.ușor ca o amintire. Apoi, sărutul se transformă în ceva mai mult decât o pasiune...
PROLOG
Chelsea închise ușa și se lipi de ea, cu ochii închiși. Tremura ca varga.
O lacrimă îi apăru în colțul ochilor înainte de a se rostogoli pe obraji. Și-o șterse în grabă, aproape mânioasă. Nu-i plăcea să plângă. Mai ales când era singură.
Apartamentul ei, refugiul ei obișnuit, locul siguranței depline, nu mai era acum decât o cameră goală, pustie, un spațiu rece de deasupra unui garaj mecanic. Dacă Ryan nu mai era acolo, ceea ce fusese un sanctuar își pierduse vraja. Televizorul hârâia în gol. îl închise.
Se îndreptă spre celălalt capăt al camerei, care-i servea drept dormitor, cu picioarele grele ca de plumb. Numai cu o noapte mai înainte, Ryan mai dormise acolo. Făcuseră dragoste ore în șir în întunericul catifelat și nici nu bănuise ce lovitură o aștepta. Ryan plecase, și habar n-avea dacă se va mai întoarce vreodată.
Chelsea își azvârli lenjurile în coșul cu rufe murdare și se înfășură în halatul lui Ryan. Mirosul lui inconf undabil îi umplu nările, parfumul săpunului pe care-l folosea, izul de mosc al after shave-ului lui, mireasma masculină pe care ea o asociase întotdeauna cu el în timpul pătimașelor lor ceasuri de dragoste. Deși lucrurile care-i aminteau de el o torturau, nici nu se gândea să le arunce din preajma ei pentru că ele erau tot ce-i mai rămăsese de la el. își strânse brațele pe lângă corp ca să împiedice frigul să-i pătrundă pe sub halat și se apropie de focul al cărui jăratec împrăștia o lumină roșiatică.
Era periculos să lase focul arzând, dar nu avea timp să-l stingă. Mai puse un butuc pe foc, îngenunche și scociorî cu vătraiul până ce flăcările izbucniră și căldura începu să-i împrăștie frigul din oase. Uitându-se la flăcări își dădu seama că obrajii-i erau umezi și înțelese că mai plângea încă. De data aceasta nu mai făcu nici o încercare de a-și reprima lacrimile. îi trecuse mânia.
O cuprinse o toropeală care o proteja de durerea pe care știa că o va resimți mai târziu. Ryan nu se va mai întoarce la ea, și, chiar dacă ar face-o, ea va trebui să-l alunge. Chelsea se întreba dacă va fi atât de tare încât s-o poată face. îl iubise pe Ryan atâția ani.
încerca să se convingă că-i erau de ajuns ultimele luni de fericire, că fusese mai mult decât se așteptase vreodată. Ar fi trebuit să știe că nimic atât de minunat nu poate dăinui. Ar fi trebuit să știe asta mai bine ca oricine. Dar în ultimele săptămâni sperase, și chiar ajunsese să creadă, că vor rămâne împreună. Acum se terminase. Nu pentru că așa ar fi dorit vreunul dintre ei, ci pentru că așa trebuia să se întâmple.
Stând în fața flăcărilor care jucau și pocneau, Chelsea își rememora cum începuse relația dintre ei. Se îndrăgostise atât de ușor de Ryan. Se îndrăgostise de cum îl văzuse prima dată și, după aceea, sentimentul crescuse rapid în intensitate. Cea mai bună prietenă a ei, Karen, nu credea în dragostea la prima vedere și era atât de încăpățânată încât Chelsea nici n-a încercat s-o convingă că așa ceva există. Pe atunci erau toți tineri și încrezători, și fericiți și toate împrejurările vieții se aflau în puterea lor.
Chelsea aproape că zâmbea. Fusese oare atât de naivă? Părea imposibil. Fericirea nu e cevacare-ți pică-n sân și rămâne acolo pentru totdeauna. Nu există "fericirea veșnică".
Privind înapoi, își dădea seama câte hotărâri greșite luase, ca și cum și-ar fi fost propriul ei dușman. Privind în retrospectivă, era evident că judecata ei fusese defectuoasă în ceea ce privește bărbații.
Cu excepția lui Ryan.
Dragostea pentru el fusese singurul lucru pur,
nepătat și perfect din viața ei. Iar el o iubise la fel. Viața însă nu-i atât de simplă. Gândurile Chelsei se întoarseră la ziua în care i se schimbase viața pentru totdeauna, o zi care începuse la fel ca oricare alta.
Capitolul unu
începutul primăverii, 1977 Southern Methodist University, Dallas, Texas
- Aș vrea să-ți schimbi părerea și să vii cu noi, insistă Chelsea, oprindu-se din pieptănatul părului său castaniu și întorcându-se către colega de cameră.
- Trebuie să învăț pentru testul de engleză. Știi doar ce calificative am. Karen se uită cu jale la cartea deschisă din fața ei. Urăsc literatura!
- Și ce-o să fie dacă o să iei un B în loc de A? Nu-i nici o scofală. Doar nu-i ultimul examen. Semestrul abia a început.
- E ușor de zis pentru tine, dar dacă mi-ar scădea calificativele aș supăra-o pe mama. Ea vrea să dorm acasă.
- Karen, asta-i o prostie. Suntem mari acum. Nu mai dormi acasă de aproape patru ani.
- Așa-i, dar mamei nu-i place. Dacă n-ar fi intervenit tati, aș fi făcut naveta. Mama cică e o prostie să locuiesc în tabără când ei nu sunt decât la câteva mile distanță. Tati le-a spus tuturor din familie că și el a urmat ia SMU și a locuit în tabără și că e mai bine pentru mine. Dacă rezultatele mele scad, n-o să mai pot continua cursurile.
- Bine. Rămâi aici și învață. Dar ai să regreți că n-ai venit. O să mergem la lac. în săptămânile următoare nu o să mai fie o vreme atât de caldă și-i păcat că nu profiți acum de ea.- Cine mai merge? șopti Karen pe gânduri. -Doar Ryan. Nu-i o petrecere sau ceva de genul
ăsta. Karen clătină din cap:
- Nu pot. Ar trebui să fiu nebună să mă gândesc la așa ceva.
Chelsea se uită la ceas.
- Fug!e-am spus că-l aștept în față. Ești sigură că nu te răzgândești?
- Distracție plăcută. Și să-ți fie rușine că eu rămân aici cu literatura engleză în timp ce tu te distrezi.
Și Karen zâmbi: Nu, îți doresc distracție plăcută cu adevărat. îmbrățișează-l pe Ryan din partea mea.
- Bine. în timp ce se îndreptă spre ușă, Chelsea înșfacă o eșarfă înflorată. Străbătu în grabă holul și scările. Deși-I vedea zilnic pe Ryan, era întotdeauna nerăbdătoare să ajungă alături de el.
Era cu Karen când îl întâlnise pe Ryan Morgan la o serată la colegiu, în anul doi de studenție. De atunci deveniseră nedespărțiți. Amândouă îl iubeau, iar el părea că ține la ele în mod egal. Chelsea îl tachina adesea că i-ar plăcea să se însoare cu amândouă și el v era de acord.
Ryan aștepta la capătul scărilor. Se suiră în mașină și se îndreptară spre lac.
- Karen învață prea mult, spuse el, o să vezi, ea o să reușească, iar noi o să ne sfârșim bătrânețea trăind în umbra succeselor ei.
- Un trio până la sfârșit, îi zâmbi Chelsea. Rareori se întâmpla să rămână singură cu Ryan și în sinea ei se bucura că nu venise și Karen cu ei.
- Mai avem doar câteva săptămâni până se termină școala. După aceea vom fi independenți. Te-ai gândit vreodată la asta?
Ryan o luă pe Chelsea de mână.
Ea îi studia profilul. Era frumos, înalt și inteligentEra cel mai grozav. După părerea Chelsei, inteligența era ceva sexi. Nu ar fi putut să se îndrăgostească vreodată de un bărbat care n-ar fi fost inteligent. Ryan avea păr castaniu la care se adăuga farmecul ochilor de culoarea întunecată a pinului. Era bine făcut, musculos, fără să fie gras și o făcea pe Chelsea să se simtă protejată.
- Mă gândesc mult la terminarea colegiului. E cam înspăimântător, nu-i așa? Să te ții pe propriile tale picioare?
- Da, asta cam așa e. Eu am bătut la mașină niște oferte pe care le voi trimite companiilor care ar putea avea nevoie de programatori de compiutere. Aș vrea să rămân în Dallas, dacă ar fi posibil.
Chelsea se întrista.
- Nu m-am gândit că ai putea pleca - m-am obișnuit să te văd mereu. Tu și Karen sunteți cei mai buni prieteni ai mei.
El o strânse de mână liniștitor.
- Sunt sigur că se va găsi cineva în tot Dallasul ca să mă angajeze. Nici eu n-aș vrea să fiu departe de vreuna dintre voi.
îndreptându-se spre Stemmons Freeway, Chelsea admira cerul Dallasului.
- E caraghios, nu-i așa? Mi-am dorit de atâția ani să lucrez ca artist independent și acum, când e gata să mi se împlinească dorința, mă tem.
- Nu ți-ai ales o carieră prea ușoară. E știut că artiștii mor de foame prin mansarde în așteptarea marii lovituri. Ai putea face ceva în domeniul artei comerciale.
- Asta nu mă interesează. Mie-mi place să pictez. O să-mi chivernisesc banii cu grijă, dar asta voi face!
Ea râse nervos:
- N-ar fi fost același lucru dacă aș fi avut banii lui Karen.- E bine că are bani. Ce-ar face altfel cu o diplomă de conservator? N-o să aibă un certificat de profesoară.
- Da. Dar știi cum e Karen. Ea plutește prin viață și întotdeauna ajunge pe culmi. Probabil că i se va oferi să cânte la pian într-un loc elegant unde va fi plătită cu o avere,și-și va putea programa orele după bunul ei plac.
- îți închipui ce-ar face familia ei dacă și-ar lua vreun serviciu? răspunse cu o strâmbătură Ryan. Ei n-au asemenea intenții cu ea. Chelsea se uită la el.
- Părinții lui Karen au trimis-o la colegiu în intenția de a-și găsi un soț bun. Diploma este pe planul doi.
Până acum Chelsea nu-și dăduse seama că Ryan intuia asta.
- E încăpățânată când ia o hotărâre.
- Tot atât de încăpățânată ca și tine? îi făcu el cu ochiul.
- Nu chiar, râse forțat Chelsea.
După o jumătate de oră ajunseră la Grapevine Lake și parcară la locul obișnuit. Ryan aduse o cutie cu gheață din mașină, în timp ce Chelsea întinsese o pătură pe jos.
- Cred că o să-ți placă sandvișurile de Bologna.
- Le-ai pregătit tu? îl tachina ea. E o rețetă veche de familie?
- N-ai decât să râzi. Sandvișurile mele, deși nu sunt ingenioase, sunt gustoase.
Se așezară pe pătură, cu picioarele încrucișate, și Ryan îi întinse lui Chelsea un sandviș și o cutie cu bere.
- Am pregătit gustări pentru trei persoane. Credeam că va veni și Karen.
- O să-i duc unul și ei. Pun pariu că aș putea strecura chiar și o cutie cu bere. Dacă m-ar prinde careva i-aș spune că eu am luat-o ca să-mi clătesc părul cu ea. - Si cine te-ar crede?
- Probabil că nimeni. Ea mușcă din sandviș. Chiar că e bun.
Ryan desfăcu o pungă cu cartofi prăjiți și o puse între ei.
- Ai să rămâi o vreme în Dallas? Ea dădu din cap:
- Mă simt legată de locul ăsta. îmi place aici. Multor tineri le place să se mute de colo-colo, dar eu nu fac parte dintre ei.
- Părinții mei se așteaptă să mă întorc în Colorado, dar acum Dallasul e casa mea. Fratele meu probabil că se va stabili la Boulder de îndată ce va termina școala. Presupunând că o va absolvi.
Ryan făcu o strâmbătură pentru a sublinia că a fost o glumă. Fratelui lui îi plăcea atât de mult să învețe încât Ryan zicea că ar rămâne la școală veșnic dacă ar fi posibil.
- Știu genul de loc în care mi-ar plăcea să mă stabilesc. Un atelier mare așa cum se poate vedea în filme, în New York. într-un capăt aș putea să pictez, iar în celălalt să locuiesc, ca să nu fie nevoie să mă tot deplasez între studio și casă.
Chelsea luă un cartof prăjit.
- Ar fi perfect pentru tine. Dar unde poți să găsești în Dallas un atelier încât să fie suficient și pentru mine și s£ poți locui și tu acolo?
Chelsea îi zâmbi.
- Poate că am putea locui cu toții acolo ca să avem grijă unii de alții.
Cehii lui îi întâlniră pe ai ei.
- Nu cred că ar putea să dureze prea mult timp. Trei persoane ar putea să devină în curând prea multe.
înainte de a răspunde, Chelsea sorbi din berea rece:
- Atunci., care vor fi cei doi?
-Tu și cu mine am putea să trăim împreună liniștiți.Ea puse încet, jos, cutia cu bere.
- Da. Am putea. Inima i se opri în loc și își teri privirea ca să nu observe Ryan ce efect avuseseră vorbele lui asupra ei.
- Uneori e o ușurare să fim numai noi doi.
- Lasă, că-ți place să fii și cu Karen.
- Da, dar te iubesc și pe tine.
Chelsea se întoarse către el. Spusese adesea că le iubea pe amândouă, dar niciodată pe tonul acesta. El o privea cu atenție, și i se citea dragostea pe față.
- Ești atât de frumoasă, spuse el cu căldură, mângâindu-i părul și prefirându-l printre degete ca pe mătase.
- Cred că mai bine ne-am plimba până la lac. Chelsea se ridică în picioare. Nu trebuia să uite că
și Karen îl iubea.
După ce strânse resturile picnicului, porniră spre malul apei. Soarele era foarte jos, aurind înaltul, nori subțiri se profilau pe trandafiriul pastelat al cerului la vest. Bătea o briză slabă, și oglinda lacului reflecta paleta de culori mereu schimbătoare a apusului.
- E atât de frumos aici, spuse ea cu un oftat de mulțumire.
- De ce ai vrut să ne plimbăm? Spune drept.
Era conștient de căldura mâinii cu care o ținea de mână și a degetelor care li se înlănțuiau.
- Sunt cea mai bună prietenă a lui Karen. Și ceea ce simt nu-i în interesul ei.
- Și noi doi suntem cei mai buni prieteni. Simți față de mine același lucru pe care-i simți față de Karen?
- Sigur că nu, râse ea încetișor la această aluzie. Nu, simt cu totul altceva pentru tine.
El îi strânse încheietura mâinii și încetini pasul.
- De curând am descoperit că vreau să fiu singur cu tine, să te privesc râzând și să-mi amintesc acest tablou înainte de a adormi.Chelsea nu știa ce să răspundă. O parte din ea ar fi vrut să-l țină în brațe și să nu-l părăsească niciodată. O alta o punea în gardă că dacă ei doi vor începe să se iubească mai mult decât o iubeau pe Karen, aceasta ar suferi, il înlănțui cu o mână. îi plăcea să-l atingă. Trupul lui era atât de suplu și de excitant.
- Și eu mă trezesc gândindu-mă mereu la tine. De cum ajunseră la un teren mocirlos, se întoarseră
și se uitară către mașină. Soarele coborâse sub orizont și umbrele de pe cer și lacul luaseră nuanțe purpurii și trandafirii. Chelsea auzi o pasăre de noapte strigând dinspre copaci.
Nu-ș vorbiră până nu se apropiara de pătura pe care o lăsaseră întinsă.
- Cred că ar trebui să ne întoarcem, spuse fără tragere de inimă Ryan. Aproape că s-a întunecat.
- Ar trebui, zise ea.
N-ar fi vrut totuși să plece.
- Să mai bem o bere înainte de asta, ce zici?
- E-n regulă.
Se așezară pe pătură și priviră în depărtare spre apă. Simți răceala berii, iar în curând o căldură plăcută o străbătu, ridicându-se din stomac.
- Ce se va întâmpla dacă nu vei găsi o slujbă în Dallas? întrebă ea. N-aș vrea să te muți.
- Te-ai putea muta cu mine.
- Nu cred că mama lui Karen ar fi de acord cu asta!
- Păi n-am spus s-o luăm și pe Karen. Chelsea îl urmări cum aruncă în răcitor cutiile goale
și cum îi întinde o cutie cu bere. Aproape imperceptibil zise:
- Și Karen te iubește ca și mine.
- Știu. Și eu o iubesc. Dar, cum ai spus tu de atâtea ori, nu vă pot avea pe amândouă. Trebuie să aleg.
Fața lui aproape că nu se distingea în întunericul care se lăsase.- Și asta-i hotărârea? Ai ales?
- Da! Am ales!
Chelsea bău berea mai repede decât s-arf i cuvenit. Trebuia să se gândească.
- O să-mi spuică-am făcut o alegere proastă? șopti Ryan.
- Nu, răspunse ea cu o ezitare, în timp ce încerca să-i citească expresia din ochi. Nu, dar mă întreb ce-aș putea să-i spun lui Karen.
El zâmbi crispat.
- Chiar când nu-i aici tot este între noi. Chelsea aruncă în răcitor cutia goală. Ryan o prinse
de mână și o trase mai aproape.
- Vreau să fiu numai cu tine. Cel puțin astă seară, își simți inima cum îi bătea în gât, iar el era atât de
aproape de ea încât abia mai putea să gândească. Sentimentul pe care-l nutrea pentru Ryan era mai puternic decât prietenia față de Karen. Cu un suspin, se lăsă în brațele lui pline de dorință.
El o sărută la început delicat, apoi cu pasiune crescândă. Chelsea se încălzi și ea. Când o așeză pe pătură și se întinse lângă ea, Chelsea se lipi de el și-și încolăci picioarele pe ale lui ca să-l tragă mai aproape.
Ryan o acoperi cu sărutări de la golul cald din spatele urechii până către curba gâtului. Chelsea era sigură că-i simțea pulsul grăbit, dovada de netăgăduit a excitării cu care îl primea.
în timp ce buzele lui alunecau în jos, zăbovind pe curba sensibilă unde gâtul întâlnea umărul, închise ochii. Când degetele lui îi găsiră nasturii bluzei, o fulgeră un gând fugar despre Karen, amintindu-i că n-ar trebui să-l lase să facă asta. îl iubea pe Ryan, și nu dorea mai mult pe lume decât să i se dăruiască.
Buzele lui urmau degetele care-i pipăiau fiece milimetru de piele. Cheisea tremura de dorință și erasigură că Ryan înțelegea aceasta. El își ridică în sus capul în timp ce-i atingea cu degetele sânii dezgoliți.
- Dacă nu vrei să continui, mă opresc, șopti el. Ea dădu încet din cap negativ.
- Nu, nu vreau. își ridică în sus capul ca să-i întâlnească buzele, să-i simtă gura. Chelsea își strecură mâna pe sub puloverul lui plimbându-și palmele peste pielea-i înfiorată.
- E atât de plăcut, murmură ea printre sărutări. Aș vrea să fac asta veșnic.
- Și eu te doresc. Doamne, cum te doresc! Tremurul din vocea lui dovedea emoția stăpânită. Ea știa că Ryan se lupta să-și păstreze controlul, să facă să dureze cât mai mult momentul.
- Chelsea, murmură el, pronunțându-i numele ca pe un farmec.
El îi dădu bluza la o parte, și când flanela lui se frecă de sfârcurile ei, Chelsea își ținu respirația. Ryan o ținea strâns cu fața îngropată în părul ei. în timp ce mâinile-i pipăiau pieptul, îi spuse:
- Ești atât de frumoasă!
- E prea întuneric ca să vezi, îl tachina ea, sărutându-l pe ureche.
- N-am nevoie de lumină ca să cunosc frumusețea ta. Degetele lui se mișcau încet în jos către abdomenul
ei spre nasturele blugilor.
Chelsea încercă să-l ajute, dar el îi dădu mâinile la o parte:
- Lasă-mă pe mine, spuse el. M-am gândit atât la asta, vreau s-o fac singur.
După ce-i descheie nasturele, îi trase cu grijă fermoarul blugilor și Chelsea își săltă coapsele ca să-i poată el trage în jos pe picioare. Simțea pe piele aerul rece al nopții, dar n-o supăra. Voia să fie conștientă de orice senzație posibilă și să și-o poată aminti veșnic.Ryan o mângâie pe coapse și în jos pe curba picioarelor. Răsuflarea lui era sacadată, indicând că era la fel de excitat ca și ea. Chelsea dibui fermoarul blugilor lui.
- Ți-e frig? întrebă el, plimbându-și mâinile pe pielea ei.
- Nu, șopti ea. Nu cred c-o să-mi mai fie vreodată frig.
Era adevărat. Atingerea mâinilor lui și sunetul vocii lui o distrăgeau. Ryan își aplecă gura spre pieptul ei și Chelsea își dădu seama că atingea limita plăcerii.
Ryan îi prinse sfârcul cu gura și-l supse delicat, năpădind-o valuri de dorință cutremurătoare. El știa cum s-o atingă ca s-o ducă pe culmile extazului. Cum se încolăcise pe el, oferindu-i cât mai mult din trupul ei, mâna lui Ryan alunecă în jos pe coapse până la căldura dintre picioarele ei.
Chelsea nu mai făcuse niciodată până atunci dragoste, dar trupu-i știa exact ce trebuia să facă. își desfăcu picioarele, și mâna ei împinse blugii lui în jos ca să-i poată atinge carnea fermă a feselor.
Ryan se răsuci și dădu din picioare ca să se elibereze de blugi, apoi trase și pantalonii ei. Când se întinse jos și se lipi de ea, Chelsea respiră scurt, uluită de senzația pe care o avu la atingerea celor două trupuri goale. Iși trecuse peste cap sveterul și-l aruncă în iarbă. Peste umărul lui văzu luna ce se ițea dintr-un nor. în lumina lunii, Ryan semăna cu un zeu grec turnat în argint. îl atinse aproape cu venerație, urmărindu-i netezimile și curbele mușchilor și ale sinuozităților.
- Ești frumos, șopti ea.
- Și tu ești.
Ryan se ridicase în coate și o privea ca și cum acum o vedea pentru prima dată.
- Chelsea, cum am putut să fiu atât de orb până acum? Ea îi zâmbi deschis. Nu simțea nici o jenă sub privirea lui scrutătoare. îi făcea impresia că se bucura privind-o și ea era fermecată de el. întinzându-se își plimbă degetele pe pieptul și pe abdomenul lui plat.
- Aș vrea ca totdeauna să-mi amintesc de ține așa.
- Eu nu vreau să-mi amintesc de tine.Vreau să fim împreună.
Chelsea îi puse vârful degetului pe buze.
- Fără angajamente, fără îngrădiri. Vreau să fim liberi ca vântul, ca razele lunii. Acesta-i singurul mod de a face să dureze dragostea.
- O să-mi aduc întotdeauna aminte de ține cum ești în starea asta, scăldată de lună și privindu-mă cu dragoste în ochi.
Ryan îi dădu părul la o parte de pe față. Cum stătea întins peste ea, prinse un colț al păturii și îl trase peste ei.
- Nu vreau să-ți fie frig.
Ea îi trecu degetele prin păr:
- Nu-i nici un pericol din punctul ăsta de vedere. Se sărutară din nou și Chelsea îi răspunse cu
patimă. în. timp ce Ryan o pipăia cu iscusință, dorința creștea în ea și se transforma în extaz.
Când în cele din urmă fu pregătit s-o pătrundă, Chelsea era mai mult decât gata. Pieptul ei palpita la atingerea lui, la sărutările lui, și, instinctiv, știa că el era pe cale să umple un gol despre care ea nu știuse niciodată până atunci că exista. La început avu o senzație de disconfort și se crispa. Atunci se opri și o sărută din nou. Chelsea uită imediat disconfortul și începu să se miște împreună cu el, împingându-l din ce în ce mai adânc în ea.
Ryan nu se grăbea să termine, și fiecare ghicea ce-i plăcea celuilalt și ce-i producea bucurie. Când Chelsea crezu că nu mai trebuia să prelungească plăcerea, el înteți mișcările și deodată simțurile ei se transformară într-un vârtej care explodă. Chelsea scoase un țipăt scurt și-l ținu mai strâns.
El o trase mai aproape, și, după ultima lui împingere, ea își dădu seama că și el avea aceleași senzații ca și ea.
Rămaseră mult timp îmbrățișați, nedorind să se miște sau să vorbească. Chelsea nu se simțise niciodată mai iubită, mai protejată și mai satisfăcută. Era ca-și cum o parte din viața ei izbucnise brusc și-l integrase și pe el; și partea aceea din ea i-ar fi lipsit dacă nu ar fi fost cu el.
Ryan o sărută pe frunte șiLi apăsă capul pe pieptul lui. Dându-i părul la o parte, îi spuse:
- Visurile mele nu au reflectat realitatea. Nu mi-aș fi închipuit că poate fi atât de minunat!
Ea își puse palmele pe pieptul lui și zâmbi mulțumită.
- Nici eu.
- Nu mi-ai spus că n-ai mai făcut dragoste până acum.
Glasul lui puternic era catifelat în întuneric și parcă-i mângâia sufletul.
- N-a venit vorba niciodată. Ea își ridică capul ca să-i zâmbească: Sunt bucuroasă că te-am așteptat pe tine.
- Chelsea, îmi ești atât de dragă. Nu vreau să mă despart niciodată de tine. Vreau să mergi cu mine acasă să facem dragoste tot restul nopții.
- Ar putea să se supere colegul tău de cameră. El suspină.
- Putem să mergem la un motel.
- Trebuie să mă întorc la cămin. Karen ar fi îngrijorată dacă nu m-aș întoarce toată noaptea.
Deodată își dori să nu se fi gândit la Karen.
- Dacă va trebui să plec de aici ca să-mi găsesc o slujbă, ai vrea să vii cu mine?
- Te voi iubi întotdeauna. Asta-mi place la tine, că mă lași să fiu liberă și că și tu ești liber; nici unul dintre noi nu vrea să-l lege pe celălalt de el.
- Asta înseamnă că vei veni cu mine dacă va trebui să plec?
- înseamnă că vom vedea ce-i de făcut când se va întâmpla. Și-i zâmbi, convinsă că l-ar urma până la capătul lumii, sigură că el înțelege aceasta. Suntem ca în episodul din Profet. Vântul bate între noi, și noi nu creștem unu-n umbra celuilalt.
Ryan rămase tăcut și ochii-i priveau în gol.
- S-a întâmplat ceva? întrebă ea.
- Nu. Nimic. El o sărută din nou și se ridică.
Ea îl privi cum își trăgea sveterul și cum căuta cu privirea chiloții și_ blugii. II supărase ceva, dar nu-și dădea seama ce. înțelesese greșit ce vrusese să spună ea? Pasajul la care se referise în legătură cu dragostea și cum s-o păstrezi liberă și vie. își dădu seama că se făcuse frig, și-și puse bluza.
în timp ce și-o încheia, el îi întinse chiloții și blugii.
- N-o să regret niciodată seara asta, spuse el în vreme ce ea îi lua din mâna lui.
- Nici eu. Dar, Ryan, aș vrea să nu știe Karen. Ești de acord?
- N-are de ce să știe. Fața lui era enigmatică.
- Am greșit ceva? întrebă ea. Spune-mi ce s-a întâmplat?
-Te-am întrebat dacă ai merge cu mine și mi-ai răspuns că nu. Nu mă așteptam la asta.
- Nu pot să merg cu tine, spuse rațional Chelsea. Trebuie să rămân la cămin, și așa voi face. Nu-mi permit să închiriez un apartament. Șî, în afară de asta, (Hei unul dintre noi nu vrea să fie legat. Știi că-i așa. De multe ori am discutat asta. Nu ți-ai schimbat părerea, nu-i așa?
- Sigur că nu. El își întoarse privirea și termină să se îmbrace, apoi începu săîmpăturească pătura.
- Ryan, spuse ea, punându-i mâna pe braț ca să-l facă să se oprească din lucru. Seara asta a fost cea mai frumoasă din viața mea. N-o s-o uit cât voi trăi. Ești minunat și te iubesc.
- Și eu te iubesc, Chelsea. Te-am iubit întotdeauna. Ryan se uită ca și cum ar fi vrut să mai spună ceva,
dar n-o făcu.
Chelsea luă pătura din mâinile lui și continuă s-o împăturească. Nu-și dădea seama ce-l supărase, așa că trase concluzia că probabil o judeca greșit. Și-apoi îl cunoștea pe Ryan cum se cunoștea pe sine însăși. Momentul lor de dragoste fusese cea mai frumoasă și cea mai desăvârșită experiență, la care vor visa în nopțile ce vor urma. Pe când el punea răcitorul în mașină, Chelsea zâmbi la amintirea extazului pe care îl stârnise.
Capitolul doi
- Felicitări, e-n regulă, doamna Cavin, zise doctorul când se întoarse în camera în care o examinase, zâmbind și privind atent prin ochelarii cu lentile bifocale la diagrama ei. Ești însărcinată.
Chelsea îl privi tăcută.
Fără să-și întoarcă ochii spre ea, în timp ce făcea adnotări pe diagrama ei, doctorul continua să-i vorbească.
- Am bănuit despre ce este vorba de îndată ce mi-ați spus simptomele.
își dădu capul pe spate și-l întinse către perete ca să consulte un calendar farmaceutic.
- Așa! Să vedem. Ultima perioadă aici. Asta-nseamnă că trebuie să fii în...
-Sunteți sigur? îi tăie vorba Chelsea. Deși se așteptase că-i va confirma temerile, nu-i venea totuși să creadă.
- Nu ți-am indicat încă nimic exact. Lasă-mă să socotesc...
- N-am vrut să vă contrazic. Am vrut doar să întreb dacă sunteți sigur că sunt...?
- însărcinată. Aa, da. Absolut sigur. Sunteți la prima sarcină?
Eafclătină din cap nemaiputând să rostească nimic șif ferindu-și ochii. Un val de emoție îi învălmăși gândurile și simți un nod greu ca plumbul în stomac. Era însărcinată.
- Am să-ți prescriu niște vitamine în perioada prenatală. Ești puțin cam slabă. Nu trebuie să iei prea mult în greutate acum. E mai bine să te menții așa, decât să dai jos după aceea. Doctorul chicoti și Chelsea îl văzu ,cum o scrutează pe deasupra ochelarilor. Să nu te iei după ce spun soțiile bătrâne că acum trebuie să mănânci cât pentru doi. Clar?
- Nu. Chelsea stătea în picioare și-și trăgea cureaua genții pe umăr. Nu, n-o să fac asta.
Greața o încerca din nou și n-avea ce face. Când doctorul se întoarse spre calendar, ea se îndreptă spre ușă, aruncându-i un bună ziua peste umăr.
El o strigă înapoi, pentru că nu-i fixase data la care să revină, dar Chelsea nu-l luă în seamă; se prăbușea lumea peste ea și trebuia să meargă mai departe. Cu cât mergea mai departe, cu atât devenea mai tulburată, iar când ajunse pe coridor începu să alerge.
Năvăli afară și trase puternic în piept aerul rece de primăvară încetinindu-și pașii într-un mers repede. însărcinată!
Mintea ei nu voia să admită. Probabil că doctorul se înșelase! Nu i se putea întâmplați una ca asta!
Chelsea se strecură în vechea ei mașină uzată și se răbuși peste volan-. Lacrimi fierbinți îi năpădiră ochii, și n nou val de teamă și de dezamăgire amenința s-o ufoce. înghiți cu greutate și strânse mai tare din ochi ca să pună stavilă potopului de lacrimi. însărcinată!
Trebuia să-i spună lui Karen. Și lui Ryan. Se îngrozea să le spună.
Ryan se va căsători cu ea, nu se îndoia de asta. Era persoană mult prea etică și prea riguroasă ca să procedeze altfel. Dar ea nu voia să se căsătorească. Nu acum. Peste vreo două luni își va lua diploma, își va începe cariera și o viață nouă. Pentru asta muncise atâta timp! Ca orice tânără voia și ea să se căsătorească și să aibă copii cândva. Dar nu acum!
Ce va gândi Ryan? Și ce efecte va avea sarcina ei asupra lui Karen și a prieteniei lor?
Chelbea și Karen erau cele mai bune prietene, încă din primele clase elementare de la Buchanan. Karen era atât de liniștită și de timidă încât avea nevoie de tovărășia Chelsei, care era mai agresivă. Mai târziu, când au ajuns la vârsta flirturilor, Chelsea reușea să cocheteze mai ușor decât Karen cu băieții și, de multe ori, după câte-și amintea, ea însăși curma întâlnirile cu vreun băiat pe care constata că-l plăcea Karen. Ryan fusese o excepție.
La început, cei trei se legaseră printr-o prietenie puternică dar, pe măsură ce trecea vremea, amândouă se îndrăgostiseră de el. Chelsea știa că el era singurul bărbat de care Karen se îndrăgostise cu adevărat; dar de data asta Karen nu fusese capabilă să se retragă.
Era sigură că niciodată nu făcuse dragoste cu Ryan - și cu nimeni altcineva, nu numai pentru că era timidă, ci și pentru că, dacă s-ar fi întâmplat așa ceva, ar fi mărturisit. De obicei, și Chelsea era la fel de deschisă, adesea spunându-i fui Karen mai mult decât ar fi vrut să audă aceasta, dar Karen habar n-avea cât de departe mersese. Chelsea sperase că niciodată Karen nu va afla despre cele întâmplate.
Acum, când vorbele doctorului nu-i mai răsunau în urechi, se simțea ciudat de toropită și-și închipui că asta se datora șocului. Cu ochii uscați, se ridică de pe volan și își dădu la o parte de pe față părul castaniu. Ar fi trebuit să folosească un nume fals, se gândi. Va încerca oare doctorul s-o caute în vederea unei vizite viitoareÎ.Spera că nu. Nu voia să-l mai revadă niciodată. Cel puțin avusese decența s-o numească "doamna Cavin", deși nu indusese acest titlu în formele pe care le completase înainte de a fi examinată și nu purta verighetă.
Făcu socoteala în gând a săptămânilor ce se scurseseră din noaptea petrecută sub cerul liber. După cum remarcase doctorul, era slabă și nu era înaltă, ceea ce însemna că sarcina ar putea fi evidentă în momentul când își va lua diploma. Simți o strângere în stomac gândind la ceea ce se va cleveti în spatele ei.
Să-i spună lui Ryan despre sarcină ar fi cel mai greu lucru de care s-ar simți în stare vreodată. Ryan și-ar putea închipui că o face numai ca să-l șantajeze. Ceea ce era foarte departe de adevăr, dar ea știa că există fete care procedează așa.
Cu un oftat, Chelsea porni mașina și după ce străbătu Preston Road, intră în traficul din Dallas. în primul rând, trebuie să-i spună lui Karen. Asta nu era un lucru pe care să-l hotărască singură. Trebuia să stabilească împreună cu ea ce să-i spună lui Ryan.
Parcurgând încet străzile veșnic aglomerate și uitând să ia aminte la celelalte mașini, începu să chibzuiască la o eventuală căsătorie cu el. Era inginer electrician de mare valoare, hotărât să-și facă o carieră în designul de computere. Trimisese deja mai multe propuneri, dar nu primise încă nici un răspuns. El nu-i va pretinde să renunțe la cariera artistică pentru el și pentru copil, dar
Chelsea știa că un copil îți schimbă viața. Cu timpul, s-ar putea să nu-i mai placă de ea și de copil.
Și ce se va alege de speranțele și de planurile ei? Chelsea era o artistă de un talent ieșit din comun, cel puțin așa-i spuseseră toți cei care-i văzuseră lucrările. Chiar și profesorii îi spuseseră că avea posibilitatea de a ajunge departe. Dar creația cere nesfârșite ore de muncă neîntreruptă, uneori până târziu în noapte. N-ar putea să se concentreze și totodată să îngrijească și de copil.
Când îi veni în minte ideea rezolvării acestui coșmar, Chelsea o respinse numaidecât. La dreptul de opțiune de a face sau nu un avort ea nu se gândise niciodată. Totuși, aces: gând începu s-o obsedeze. Un avort ar fi rezolvat totul.
Până să ajungă la tabăra Universității Southern Methodist, se obișnuise cu ideea. Se rezolva repede, după câte auzise, și într-o discreție deplină. O prietenă făcuse un avort cu câteva săptămâni mai înainte; de la ea va afla cu cine să ia legătura.
Dar, chiar când tocmai își zicea că zbuciumul din mintea ei se încheiase, conștiința îi stârni argumentul că mai bine să aleagă calea cea mai ușoară, că nu e bine să recurgă la avort, dar dacă va păstra copilul, își va pierde libertatea. Iar libertatea fusese întotdeauna foarte importantă pentru Chelsea.
O găsi pe Karen în dormitorul pe care-l împărțeau amândouă. Chelsea nu știa,cum să înceapă.
- Bună. Mă întrebam pe unde umbli. Karen ținea în mână o pereche de blugi de designer. Mi i-a trimis mama. Așa-i că-s grozavi? la te uită! cu strasuri pe buzunarele de la spate. Karen o privi mai de-aproape pe Chelsea și zâmbetu-i pieri de pe față. Ce s-a întâmplat?
Fără nici un cuvânt, Chelsea se așeză pe patul ei și-i făcu semn să se așeze lângă ea. Acesta era un ritual pe care-l stabiliseră cu mult timp în urmă atunci când își făceau confidențe.
Dacă situația n-arf i fost atât de catastrofală, Chelsea ar fi zâmbit la amintirea vreunor intimități pe care și le mărturisiseră în decursul anilor.
Karen se așeză și se uită la ea - Arăți îngrozitor Nu e în legătură cu diploma așa-i? Ți-am spus eu să-ți iei gradul de analist!
- N-are nimic de-a face cu chimia sau cu diploma. Cel puțin nu în sensul acesta.
- Mă sperii. Karen puse blugii în poală, și ochii ei cenușii măriți o priveau speriați.
- Am fost la doctor.
Karen se uită la ea fără să priceapă,nimic.
- Ești bolnavă? De ce te-ai dus la doctor? *
- Dacă n-ai pleca din zori la cursuri ai fi observat că nu mă simt bine dimineața. își feri ochii de privirile lui
• Karen. în fiecare dimineață. Karen râse:
- Ce spui? Ești însărcinată? Cuvântul scăpă de pe buzele lui Karen ca și când ar fi fost vorba de o imposibilitate.
Pe Chelsea o podidiră lacrimile, dar ea luptă să și le rețină.
Zâmbetul lui Karen se șterse încet.
- Dar nu ești? Când Chelsea dădu din cap afirmativ, ea spuse: Nu e cu putință! Spune-mi că nu-i adevărat.
- Evident că-i adevărat.
Karen rămase înmărmurită un timp care păru o veșnicie. în cele din urmă, cu glas pierit, o întrebă:
- Al cui e copilul?
Chelsea se uită într-o parte și înghiți cu greutate: - - Al lui Ryan.
Se lăsă o tăcere grea. Până la urmă Karen spuse cu asprime .- Nu știam că voi doi... înțelegi.
- Păi da. Chelsea își puse mâna peste mâna lui Karen:
- N-am făcut- decât o dată. O singură dată, îți jur! Ochii cenușii ai lui Karen mari și aprigi, o priveau pe
Chelea ca pe o străină, și nici un mușchi nu i se mișcă pentru a răspunde la atingerea ei.
Chelsea își retrase mâna și-și întoarse ochii de sub privirea scrutătoare a prietenei.
- A fost în seara când ne-am dus la lac. îți amintești? Tu ai rămas acasă să înveți pentru testul de literatură engleză. M-am întors târziu, și ai observat că băusem prea mult.
- îmi amintesc, spuse Karen, încercând să-și ascundă emoția din glas, dar Chelsea simți încordarea din el.
- Ei bine, făcusem mai mult decât băusem. Chelsea se ridică în picioare și se duse până la dulap și-napoi. Nu ți-am spus, pentru că eram hotărâtă să nu se mai întâmple niciodată.
Cu un tremur în glas, Karen spuse:
- Nu-mi vine să cred că Ryan a putut să facă una ca asta.
- Doar nu e călugăr! Pur și simplu ne-am pierdut controlul, asta e.
- Cu mine nu s-a întâmplat așa ceva. Glasul lui Karen era acru. Eu niciodată nu m-am abandonat în așa hal.
Câteva minute, cât Chelsea se zbuciumă prin cameră, rămase tăcută, apoi, reușind să-și stăpânească tulburarea, declară net:
- O să te ia de soție, știi asta. Ryan n-o să te părăsească.
Chelsea se opri din mers și se întoarse către ea.
- Păi tocmai asta e. Nu vreau să mă căsătoresc. Karen rămase cu gura căscată. :
- Să nu te căsătorești! Dar trebuie. Ce-ai să faci altfel? Să-ți crești singură copilul? Ryan va insista să aibă grijă de tine.
- Nu înțelegi? Țin prea mult la Ryan ca să-i fac una ca asta. Trase puternic aer în piept. N-am să păstrez sarcina.
Karen sări în picioare, cu o expresie de uluire pe
față.
- Ce-ai spus? Nici să n-aud așa ceva! Chelsea o apucă de braț:
- Ba da, pentru că am nevoie de tine! Dacă aș fi putut s-o fac singură, aș fi făcut-o.
- Doar nu-ți închipui că Ryan te va lăsa să faci nebunia asta!
- Nu i-am spus nimic, și nici,tu n-o să-i spui. Mi-a venit destul de greu să-ți spun și uitând ce sentimente ai pentru Ryan.
Karen îi replică rece:
- Se pare că asta n-a avut prea mare importanță în seara aceea de la lac.
- Nu fi rea. Ascultă-mă. Asta-i unul din motivele pentru care nu vreau să fac copilul. Amândouă îl iubim pe Ryan, fiecare în felul ei, iar el ne iubește pe amândouă. Știm asta de mult. Mie îmi place așa cum stau lucrurile acum. Dacă i-aș spune lui Ryan despre copil, el va crede de cuviință că trebuie să mă ia de soție și asta va dăuna prieteniei dintre noi două. Recunoaște, Karen. Nu-i așa?
Karen încuviință, în silă, din cap: *
- Acesta-i cel mai rău lucru care' s-ar putea întâmpla. Cel mai rău!
- De aceea, m-am hotărât să avortez. Nu trebuie să știe nimeni, niciodată, în afară de noi două.
Scotoci în buzunarul de la blugi și scoase o bucată de hârtie împăturită: - Am trecut pe la Jessica și am luat adresa de la ea. Karen apucă hârtia de parcă era mânjită.
- Asta-i adresa unui ginecolog? spuse ea, uitându-se la hârtie. Parc-ai spus că nu trebuie să știe nimeni în afară de noi două. Dar știe și Jessica.
- Nu. Nu știe.e-am cerut adresa ginecologului spunându-i că este pentru o fată din clasa mea de sculptură.
- Bine. Sper că te-a crezut. Altfel, probabil că ar trăncăni la tot căminul.
- N-ar face-o. Să nu-ți închipui așa ceva. A trecut și ea printr-o situație asemănătoare și știe cum îi poate ruina reputația unei fete o asemenea întâmplare. Eu sunt mulțumită că am pe cineva cu care pot vorbi. Trebuie să mă programez imediat. Nu mai pot să aștept. Fiecare zi poate să-mi îngreuneze situația, după cum spune Jessica.
- Și mie de ce mi-ai spus?
- Am nevoie să mă duci acolo cu mașina. Kșren dădu înapoi.
- Nu poți să-mi ceri să fac asta. Fac orice pentru tine, Chelsea - știi că aș face orice. Dar asta nu pot s-o fac. îți închipui cum m-aș simți după ce ai efectua avortul!
- Știu, dar ce pot să fac? Nu pot să-i spun lui Ryan să mă ducă el. Tu ești cea mai bună prietenă a mea.
Karen rămase tăcută un timp îndelungat.
- Bine, am s-o fac. Dar numai pentru că nu văd altă soluție.
Chelsea se duse la telefon. Se opri.
- Oare fac bine ceea ce fac? Nu există nici o altă soluție?
- Nu. Nu văd.
Chelsea ridică receptorul și formă numărul. Pe tot drumul până la cămin, Chelsea șezu mută și palidă. Karen își împărțea atenția între prietena ei și trafic.
- Ești sigură că ți-e bine?
Chelsea dădu afirmativ din cap, nemaiîndrăznind să vorbească. Lucrurile nu se petrecuseră așa cum se așteptase. Abia acum era pătrunsă de ceea ce săvârșise. Se descotorosise de copilul lui Ryan!
- Promite-mi că n-ai să-i spui niciodată. Promite-mi!
- N-o să spun nimănui. Știi doar că-ți păstrez secretele. Ca să-și reprime greața, Chelsea încerca să-și fixeze atenția asupra mașinilor care treceau.
- Ar fi trebuit să mă duc la el. Ar fi trebuit să aibă și el un cuvânt de spus.
- E cam târziu să te mai gândești la asta, și-apoi știi că el n-ar fi fost niciodată de acord cu avortul.
Karen coti pe Central Expressway spre rampa de ieșire ce ducea spre colegiu:
- Cred că ai procedat bine.
- Chiar? Chelsea o privi pe Karen pentru prima dată de când se suise în mașină. Sper să ai dreptate. N-am vrut să-l leg la gard. N-am vrut să stricăm prietenia, încât a trebuit să procedez așa. Cu sarcina mea, distrugeam totul. Simțea nevoia să-și repete asta întruna. Acum după ce o făcuse, era torturată de sentimentul vinovăției.
- Ryan n-o să știe niciodată. Karen coti pe strada taberei. După cum spuneai, asta ar fi distrus totul. Acum putem să ne luăm diplomele așa cum am plănuit și ai să-ți realizezi cariera. Când te vei hotărî să te căsătorești, o să poți avea alt copil.
Ultimele cuvinte ale lui Karen o loviră în inimă și lacrimile începură să-i curgă pe obraji.
- Da, este adevărat. N-am nici un motiv să cred că nu voi avea altul. Râse silit. Dumnezeu știe, sunt fertilă. Râsul i se frânse într-un suspin. Karen se întinse și o bătu stângaci pe mână.
- Nu plânge, Chelsea. Nu suport să te văd plângând. Dacă n-aș gândi măcar o clipă că a fost o greșeală, n-aș putea suporta.
Chelsea își șterse lacrimile cu dosul mâinii.
- Ai dreptate. Eu am luat hotărârea și-i prea târziu să mi-o mai schimb.
- Cum te simți? întrebă Karen ezitant. îmi pare rău, nu pot să intru cu ține acolo.
- E-n regulă. Oricum, nu cred că te-ar lăsa. Cred că mă simt perfect.
Nu se simțea. Greața amenința să se transforme în vomă, dar nu-i plăcea să se văicărească și nu voia compătimirea lui Karen, și a nimănui altcuiva.
Important pentru ea era să fie tare, ca să treacă și asta, așa cum a trecut prin toate greutățile din viață. Zâmbind forțat către Karen, spuse:
- Sunt puțin obosită. Cred că mi-ar plăcea să mă culc și să dorm vreun an.
Karen îi răspunse la zâmbet, apoi își reluă expresia serioasă.
- Aproape că am ajuns.
Chelsea nu încercă să susțină conversația. Lacrimile-i stăteau în gât și nu-i plăcea să plângă.
Următoarele câteva zile a fost și mai greu. Chelsea se afunda în depresie și începuse să lipsească și de la cursuri. îl evitase pe Ryan din ziua în care fusese la doctor, pretextând tot felul de scuze.
- Vrea să știe ce sa întâmplat cu ține Ce să-i spun? o întrebă Karen. E îngrijorat în legătură cu tine. La fel și eu.
- Sunt bine. Spune-i orice vrei, doar nu-i spune adevărul.
Se ghemui în pat și-și trase pătura pe cap. - -eam spus că mergi diseară cu noi la film. Joacă Star Wars. Știu că vrei să-l vezi. Toți cei care l-au văzut zic că e bun.
- Nu pot să merg. Ce-aș putea să-i spun?
- N-ai vorbit cu el de când...
Karen se așeză pe pat lângă Chelsea- Nu poți să-l eviți la infinit. Ce-o să-și închipuie? Chelsea dădu pătura la o parte și se ridică.
- Oare cum aș putea să vorbesc cu el ca și când nu sar fi petrecut nimic? Doar el se va uita la mine și va ști că s-a întâmplat ceva.
- Ai pierdut puțin din greutate. Cred că aș putea să-i spun că ești la regim.
Karen nu era supraponderală, dar asta numai pentru că își supraveghea fiecare îmbucătură.
- Nu sunt în stare să văd un film astă^seară. Poate ne ducem mâine amândouă. Ziceai că ai vrea să-l vezi a doua oară.
Karen ridică din umeri și clătină din cap.
- întreci orice măsură. Știi?
- Cred că am să mă duc să-mi văd părinții. Chelsea se uită la Karen să vadă ce reacție are.
- După ce-ți iei diploma, vrei să spui.
- Nu, acum.
- Nu poți să faci una ca asta! Tatăl tău e în Germania. Ce ai de gând cu școala? Ne luăm diploma în două luni!
- Asta nu mai are atâta importanță pentru mine ca înainte. Am nevoie de o schimbare.
Karen se uita la ea.
- Nu poți sări chiar așa în avion și să te duci în Germania!
Chelsea nu-i răspunse.
Karen se încruntă de îngrijorare.
- Trebuie să plec. Mă așteaptă Ryan. Ești sigură că nu vrei să vii? N-ar dura mult să te îmbraci. - Nu, du-te. Știu că nu-ți place să pierzi începutul unui film.
Karen se opri în drum spre ușă și i se adresă cu sinceritate.
- N-o să faci vreo prostie, nu-i așa?
- O prostie mai mare decât am făcut, vrei să zici?
Nu.
- Nu-i o hotărâre rea. Chelsea zâmbi trist.
- Vreau să spun că am făcut prostie că am rămas însărcinată.
- Sunt de acord cu asta, zâmbi Karen. Mă întorc devreme.
Străbătând holul, Karen fu cuprinsă de presimțiri rele. Chelsea nu era genul de om.care să-și facă vreun rău, dar Karen nu era bucuroasă s-o lase singură, acum când era evident că trecea printr-o stare depresivă. în toți anii de când erau prietene, Karen nu o văzuse pe Chelsea doborâtă la pat, mai mult de o zi.
Ryan o aștepta în foaier la capătul scărilor.
- Unde-i Chelsea?
- N-a venit.
O umbră de îngrijorare îi întunecă fața.
- E furioasă pe'mine sau ce? Parcă m-ar evita. Ea îl privi și încercă să nu și-l închipuie întins gol
lângă Chelsea pe malul lacului. De când îi spusese Chelsea despre cele întâmplate în seara aceea, n-o mai bucura lacul și nu putea, când îl vedea pe Ryan, să nu resimtă un val de gelozie. Karen era hotărâtă să-și păstreze virginitatea până se va căsători, dar asta n-o împiedica să fie geloasă pe Ryan. Și nici să nu fie furioasă pe Chelsea pentru cele întâmplate. Chelsea știa cât de mult ținea ea la Ryan.
Karen își dădu seama că nu-i răspunsese.
- Nu, nu-i supărată. Cred că are mult decitit zilele astea. De câte ori mă întorc la cămin, e acolo. Asta era adevărat. Se temea să nu fi lipsit Chelsea de la cursuri mai mult decât se admitea.
- Mă tem pentru ea, se trezi spunând.
- Te temi, cum adică?
- E prost dispusă în ultima vreme.
Karen se gândise că trebuia să-i spună asta lui Ryan. El întotdeauna știa cum săprocedeze cu Chelsea.
- Poate că se teme de sfârșitul școlii. Deși eu nu mă tem. Mi se pare că parcă aș fi fost toată viața la școală.
- Știu. Asta trebuie să fie. Zicea că ar vrea să se ducă să-și viziteze părinții.
- în Germania? Poate că trebuie să ne ducem toți trei acolo. Probabil că aici nu voi primi un angajament imediat. Ne-am putea permite o vacanță, iar eu n-am fost niciodată în Germania. Tu ai fost?
- Nu. Și nu văd cum i-aș spune mamei și nici dacă m-ar lăsa să merg cu voi în Europa! Ea n-ar înțelege. Și-așa zice că suntem prea mult împreună.
- Nu cred.câ mama ta mă place.
- Te adoră. Tocmai de aceea mă cicălește că mi-aș pierde prea mult timp cu întâlnirile. Ea nu înțelege cum de ne putem întâlni eu și Chelsea în același timp cu tine.
- Suntem prieteni. Unul din zâmbetele cuceritoare ale lui Ryan îi străbătu fața.
Karen se întreba dacă el își dă seama ce mult ar fi dorit ea s-o iubească și fără Chelsea. Se sărutaseră la unele întâlniri în care nu fusese și Chelsea cu ei, și găsise că era emoționant. Lui Karen nu-i plăcuse niciodată în mod deosebit să se sărute, dar felul în care săruta Ryan era într-adevăr plăcut. Ea se uită cu coada ochiului cum îi deschidea ușa. Dacă ar fi purtat copilul lui, n-ar fi făcut ce-a făcut Chelsea. Ar fi încercat să afle dacă se căsătorea cu ea. Uneori bărbații trebuie să fie siliți să facă ceea ce e bine pentru ei. Filmul era pe măsura așteptărilor lui Ryan, dar el descoperi că atenția-i zbura. Era mult mai îngrijorat de Chelsea decât își dădea seama Karen. El știa că nu putuse să-i spună lui Karen ce se întâmplase în seara aceea la lac, dar se întreba dacă nu acesta era motivul pentru care Chelsea se eschiva să-l vadă. Spera să nu fie așa. Noaptea aceea nu semănase cu nimic din trăirile lui.
De mult timp Karen și Chelsea îl tot tachinau că le iubește pe amândouă. Dar se îndoia că vreuna dintre ele își dădea seama cât era de adevărat. O iubea pe Karen pentru inocența ei aproape copilărească și pentru felul în care-l făcea s-o protejeze de lume.
Cu Karen se simțea cu câțiva centimetri mâi înalt. - Dar iubea spontaneitatea și independența Chelsei. Ea era ca un premiu ce i se legăna pe sub nas, de neatins și tocmai de aceea mai dorit. Chelsea era mult mai complexă decât Karen, și-l ațâța până la disperare. Seara petrecută cu ea pe malul lacului l-a convins că pe Chelsea o iubea cu adevărat.
Nu pentru că făcuse dragoste cu el,-deși știa că n-o | făcuse din ușurință. Cu Chelsea se simțea ca și cum o -stea coborâse din cer și se aninase de inima lui.
Se uita la Karen, în întunericul din cinematograf, care stătea cu ochii lipiți de ecran și mesteca încet, distrată floricele. Era drăguță, poate chiar frumoasă. Ryan n-o iubea mai puțin pentru că o iubea mai mult pe Chelsea. Se temea să-i spună lui Karen că se hotărâse. Nu voia s-o rănească sau să distrugă prietenia de care se bucurau toți trei.
Se apropia absolvirea școlii. Ar fi fost prea repede să-i spună lui Karen. Voia să-și petreacă timpul până la sfârșitul anului școlar exact ca și mai înainte, inseparabili,toți trei cu prietenia nealterată. Sigur, era o șansă hotărârea Chelsei să nu se căsătorească - era teribil de încăpățânată. Și-i spusese adesea mai înainte că vrea să fie liberă, să nu se supună nici unui angajament. Dar asta fusese înainte de seara petrecută pe malul lacului.
Când sa terminat filmul Ryan și Karen se întoarseră pe jos la cămin. Noaptea era răcoroasă, așa că o cuprinse cu brațul după umeri ca să-i țină de cald. Lui Karen nu-i plăcea să-i fie frig, dar, ca de obicei, uitase să-și ia o jachetă cu ea. El și Chelsea o tachinau mereu că are nevoie de cineva care să-i poarte de grijă. Ea zâmbi și-și sincroniza pașii cu ai lui.
- Când ajungem la cămin, te rog să te duci s-o aduci pe Chelsea. N-are importanță dacă nu-i aranjată sau cu ce-i îmbrăcată. S-o aduci jos, să văd personal că e bine. E clar?
Karen încuviință din cap.
- Voi încerca, dar știi cât de încăpățânată e.
- Am motivele mele să fiu îngrijorat.
- Și tu? Karen se uită cu surprindere la el. M-am trezit gândindu-mă la ea tot timpul filmului.
- Ești sigură că nu mă evită? întrebă Ryan dând la o parte părul blond-pal al lui Karen de pe umăr. Karen și-l lăsase să crească mai lung ca de obicei anul acesta, însă lui Ryan îi plăcea mai mult așa, deși ea amenințase că o să și-l taie din nou. N-o să-l lase niciodată să-i crească până la talie ca Chelsea.
Când ajunseră la Mary Hali, Ryan așteptă la capătul scărilor căminului până când Karen se duse după Chelsea. O altă pereche care sosise, nu se îndura să-și spună noapte bună, zăbovind în umbră pentru un ultim sărut.
Ryan nu-i băgă în seamă, îngrijorat de ce-i trebuia atât de mult timp lui Karen oa s-o convingă pe Chelsea să iasă afară.
Deodată, Karen se ivi, alergând, cu ochii măriți de spaimă. - Ryan! Aplecat!
- Cum a plecat?
- Lipsesc și multe din lucrurile ei! Un fior rece de spaimă îl străbătu.
- Nu se poate!
- Am vorbit cu îngrijitoarea de la cămin și zicea că Chelsea a plecat acum vreo oră. Căra două geamantane cu ea!
Karen se aruncă în brațele lui:
- Cred că a plecat în Germania!
- De ce a făcut asta, când absolvirea este atât de aproape?
Gândurile lui Ryan se învârtejeau. Chelsea a plecat? Nu putea să plece în Germania fără să-și termine cursurile.
Karen dădu din cap.
- Ți-am spus că a zis că vrea să-și viziteze părinții. Probabil că s-a dus acolo!
- Doar nu locuiesc în cealaltă parte a orașului! Nu putea să facă asta!
Karen își ridică ochii spre el și Ryan văzu că plângea.
- Nu putea să plece altundeva! Și-a luat aproape toate lucrurile. Tot ce-a încăput în geamantane.
- Unde-i mașina ta? Trebuie s-o găsim!
Ryan conducea, în timp ce Karen scruta străzile. S-au dus mai întâi la Love Field unde au aflat că pentru un bilet de zbor în Germania trebuia să meargă la G. FW.
Două ore mai târziu, după eforturile epuizante de a parcurge drumul până la aeroportul dintre Dallas și Fort Worth, unde n-au găsit nici urmă de Chelsea, s-au întors la Dallas și s-au postat fără nici un rezultat, la capătul autobuzului dinspre oraș. Chelsea dispăruse.
Ryan era tot atât de supărat ca și Karen. Își imagina tot felul de lucruri îngrozitoare care i s-ar fi putut întâmpla Chelsei, de la răpire până la amnezie. Karen plângea încetișor în timp ce se îndreptau către cămin. Ryan parcă mașina ei și o cuprinse cu brațul.
- Nu mai plânge. Va fi bine!
- Dar era atât de abătută în ultima vreme.
- Nu mi-ai spus niciodată asta. Mi-ai spus doar că e prost dispusă.
- Nu voia să știi tu. Karen ridică ochii către el ca și cum ar fi vrut să spună mai mult, dar, în loc de a vorbi, își lăsă capul în piept. Nu pot să cred că a plecat fără să-mi lase un bilet, ceva. Nici nu și-a luat rămas bun!
- Știu. Tocmai de aceea nu cred că a plecat pentru multă vreme. Poate s-a dus undeva pentru weekend.
- Fără să ne spună nimic? Imposibil! Chelsea îmi spunea totul. Sunt convinsă că e în avionul acela de Europa care tocmai își lua zborul. E stupid că la aeroport nu ți se spune cine figurează pe lista de călători.
- Știu.
' O ținea mai strâns și-și rezemă obrazul pe creștetul ei. îl durea atât de tare de parcă era rănit fizic, aflând că Chelsea plecase. La dracu! Ar fi putut măcar să-și ia rămas bun!
'- Nu-i plac despărțirile. Nici cele de scurtă durată. Probabil că se gândește că și-a luat rămas bun de la mine spunându-mi că intenționează să-și vadă părinții. Pentru Chelsea acest gen de lucruri e lămurit.
- Nu și-a luat rămas bun de la mine. Ryan nu putu să-și ascundă durerea din glas. Cred că ar fj trebuit să facă cel puțin atât.
Karen îl strânse și ea, iar Ryan încercă să se convingă că Chelsea nu pățise nimic, oriunde ar fi fost, și că o va revedea în curând.
- E ceva ce eu nu știu? întrebă el.
Karen așteptă o vreme, apoi clătină din cap. Ryan nu era sigur că o va crede, dar nu-și amintea ca ea să-l fi mințit vreodată. Și era inimaginabil ca Chelsea, sau oricine altcineva, să plece chiar în această perioadă a anului școlar și într-un asemenea mod, fără să se fi întâmplat ceva rău.
- Dacă e ceva pe care trebuie să-l știu, te rog să-mi spui, mă auzi?
Karen dădu din cap.
