Expertul

Prolog.

Katrina Sheffield își dădu la o parte din ochi o șuviță blondă și se uită, fără a-i veni a crede, la hîrtia pe care o ținea în mînă.

Chris, murmură ea, ți-ai pierdut mințile. Știu că ți-am cerut ajutorul, dar...Fagen?

își aruncă privirea asupra grămezilor de hîrtii de pe birou, așezate în cutii pe care s-ar fi putut scrie ușor Probleme, probleme și iar probleme.

Ca director al lui Sheffield Industries Miami Project Development Complex părea că în ultimele zile se specializase în probleme. Cu o lună în urmă, îl rugase pe vărul ei, Chris Sheffield, care conducea departamentul de dezvoltare al companiei familiei lor, să îi găsească un consultant, foarte bun pentru a o ajuta să restructureze sistemul de siguranță. Cu trei săptămîni înainte, soția lui Chris, Melanie, născuse primul lor copil. Se părea că acest lucru îl tulburase extrem de mult pe Chris, care, în mod normal, nu i-ar fi sugerat să angajeze pe cineva atît de inacceptabil ca Fagen.

„Rectificare", își spuse ea abătută. Potrivit notei, Fagen era deja angajat, iar ea trebuia să-l întîlnească în seara aceea pentru a discuta despre noua lui sarcină. Mai degrabă s-ar fi întîlnit cu diavolul.

Se ridică și începu să măsoare biroul în lung și în lat.

Fagen, murmură ea furioasă. Individul ăsta e numai pentru el.

E un exploatator, un oportunist...

• De fapt, este un Leu, se auzi o voce din computerul aflat în colțul biroului.
• Einstein? Întrebă Kat surprinsă să îi audă glasul. Credeam că lucrezi la prognoza meteorologică pentru îmbunătățirea recoltelor din sudest.
• Am făcut-o. Am terminat. O nimica toată, spuse Einstein, folosind expresia lui preferată.

Einstein era primul computer cu inteligență artificială al companiei Sheffield Industries. Era capabil să facă mii de calcule complicate pe minut, dar nuanțele vorbirii omenești îi scăpau din cînd în cînd. Ceea ce nu era de mirare, din moment ce își culegea majoritatea cuvintelor din vocabular de la MTV și Shopping Channel.

• Și, pe urmă, adăugă el, și mai interesant. Îl angajăm pe Terminator?

Deci, pînă și Einstein auzise de porecla lui Jack Fagen.

• Nu, dacă-mi stă în putere, spuse ea clătinînd supărată din cap. Omul ăsta nu se bucură de o reputație bună. O fi el unul din cei mai buni consultanți în securitate din lumea occidentală, dar are mai puțină milă chiar și decît mașinile cu care lucrează.

Ochii ei violeți sclipiră trădînd o îngrijorare reală.

• Ar putea să-mi facă praf întreaga „rețea neurală" dacă aceasta nu corespunde standardelor lui. Și numai Dumnezeu știe ce i-ar putea face lui Pink.

Pink, Prototipul pentru Rețeaua de Computere Inteligente, era creația lui Einstein în colaborare cu tehnicienii de la Sheffield. Era cea mai avansată formă de inteligență generată artificial, dar avea o natură nestatornică asemeni unui licurici.

Călătoriile frecvente și foarte periculoase ale lui Pink în rețelele de computere neasigurate constituiau principala sursă a numeroaselor bătăi de cap ale Katrinei.

Cu toate acestea, Einstein nu împărtășea îngrijorarea ei cu privire la faptul că Fagen i-ar fi putut influența protejata. Camera sa video se roti cu trei sute șaizeci de grade și vocea sa mecanică se auzi modulată de rîs.

• Pink o să-l înnebunească. O să fie distractiv de urmărit.
• E vorba de ceva serios. Angajarea lui Fagen ar fi un risc extraordinar, mai rău decît...decît Preston Gates, spuse ea, regretînd că încă mai șovăia cînd trebuia să-i pronunțe numele, chiar și după atîtea luni. Sînt păsări din aceeași specie.
• Informațiile mele arată că amîndoi sînt masculi caucazieni aflați în cea de a patra decadă a existenței lor, care lucrează în industria computerelor, o corectă Einstein. Nu se pomenește de nici o înrudire cu vreo specie de păsări.
• Îmi cer scuze, e greșeala mea, zise Kat, înmuindu-se puțin în fața dragostei computerului pentru logică.

Viața ar fi fost mult mai simplă dacă ar fi putut trăi ghidîndu-se după cifre și informații, decît după sentimentele încîlcite și incerte care, prea adesea, îi influențau deciziile. Cifre și informații...Se opri deodată.

• Einstein, îi poți da secretarei mele pînă lasfîrșitul zilei o listă completă cu activitățile lui Jack Fagen?
• Sigur. Încep chiar acum, zise Einstein, închizîndu-se.

Katrina se duse la birou cu un zîmbet gînditor pe buze. Studie informațiile lui Chris, care cuprindeau și adresa proprietății Coral Gables unde stătea Fagen.

Nu era locuința sa personală, însă, observă ea, căci pe hîrtie scria că Fagen instala acolo un sistem de alarmă pentru proprietarul absent.

Adresa lui nu figura nicăieri. Katrina se lăsă pe spate în fotoliu, gînditoare.

Din cîte își amintea, Jack Fagen nu avea nici o adresă permanentă.

Era un hoinar confirmat. Pentru ea, acest lucru părea suspect.

Faptul că Einstein se baza pe cifre și informații îi dăduse o idee. Undeva, în dosarul lui Fagen, trebuia să existe un incident de care ea s-ar fi putut folosi pentru a-l discredita, ceva care să-l arate lui Chris că Jack Fagen nu era persoana potrivită pentru a lucra la Sheffield Industries.

Chris nu credea prea mult în zvonuri, dar Kat aflase demult că, atunci cînd era vorba de sistemul ei de siguranță, trebuia neapărat să fie prudentă. Și, în plus, nu căpătai porecla de Terminator făcîndu-ți prieteni și influențînd oameni. Terminator. Pentru cîteva clipe se întrebă de ce să fi vrut un om cu o reputație mondială ca a lui să primească o misiune atît de lipsită de importanță cum era restructurarea rețelei ei de siguranță. Dar, atunci de ce să facă un asemenea om tot ce făcea? Auzise că era complet amoral, nedisciplinat și cît se poate de needucat.

Mai auzise, de asemenea, că era și teribil de frumos.

***

Jack Fagen tocmai se instalase în fotoliu cu un pahar de whisky și telecomanda televizorului alături, cînd lumina sistemului de alarmă începu să clipească.

• Nu se poate, mormăi el, ridicîndu-și privirea în sus. E pentru a treia oară în seara asta. Oare pisica asta afurisită nu poate să se ducă și-n grădina altuia? Fluffy, pisica persană a vecinilor, considera grădina drept terenul ei personal de vînătoare, lucru pe care Jack Îl descoperise abia după ce își instalase majoritatea minusculelor detectoare de mișcare și alte aparate de supraveghere de-a lungul zidului împrejmuitor.

În ziua aceea modificase toate acele detectoare de mare precizie pentru ca acestea să ignore intrușii de dimensiunea lui Fluffy.

Fusese o muncă istovitoare care îl indispusese foarte mult. Starea lui de spirit nu se îmbunătăți deloc cînd își dădu seama că omisese cîteva detectoare. Iar cînd Fluffy izbuti să le declanșeze în primul sfert de oră al meciului, Jack se înfurie de-a binelea.

Nu era drept. Toată, ziua așteptase cu nerăbdare să se delecteze cu una din cele mai mari plăceri pe care Statele Unite le ofereau unui bărbat - fotbalul de luni seara. Dar, grație lui Fluffy, nu putuse să urmărească nici măcar cinci minute consecutive din meci. Pentru o fracțiune de secundă se gîndi să ignore acea a treia alarmă. Dar toți anii de școală catolică și disciplină militară făcuseră din onoare și datorie două cuvinte de bază pentru Jack. Responsabilitatea era cel de al doilea nume al său. Din păcate. Oftînd, închise televizorul-și puse telecomanda pe măsuța de cafea. Vru să facă același lucru și cu paharul, dar, după ce se gîndi mai bine, îl dădu tot pe gît dintr-o singură înghițitură. Fluffy nu putea să facă numai ce voia, își spuse Jack, după care se ridică, își trecu degetele prin părul de un arămiu întunecat și își începu itinerariul mental. Nu face zgomot, fii iute, fii deștept. Acele trei reguli simple îi salvaseră pielea mai mult decît o dată. în fond, își spuse el ieșind pe terasă, s-ar putea să nu fie o pisică. Exista șansa ca intrusul să fie Fluffy, dar norocul lui Jack nu ținea cont de șanse.

Aerul nopții adia dulce și răcoros peste chipul lui, răvășindu-i părul și gîdilîndu-i barba ca o mîngîiere jucăușă. Simți o durere puternică în adîncul lui. Mintea îl necăjea cu imagini ale unor umeri goi, sărutări fierbinți și ochi calzi și înțelegători, care promiteau mai mult decît o plăcere scurtă și trecătoare.

„Jack, aiurezi", își spuse el, scuturînd din cap.

Grădina aceea afurisită plină de flori făcea ravagii cu libidoul lui. Ieși în grădină, hotărît să aranjeze senzorii și, probabil, și pe Fluffy, cînd zări o formă foarte deosebită a unei pisici mișcîndu-se printre tulpinile florilor.

Jack încremeni. Înjurînd printre dinți, își dădu seama că făcuse greșeala să-și lase revolverul sus în sacul de voiaj. Ce deștept mai era. Tocmai se retrăgea spre casă, întrebîndu-se dacă avea timp, oare, să cheme poliția și să-și ia arma, cînd realiză două lucruri în legătură cu intrusul. Unu, așa-zisul spărgător era un amator, fiindcă mișcările, nu erau cele foarte precise ale unui profesionist.

Doi, era o femeie.

Escaladase zidul cu ușurință. Folosind iedera ca scară, Kat se cățărase repede pe zid și sărise în partea cealaltă, făcînd doar un zgomot înăbușit. Întregul proces nu a durat nici cinci minute.

• O nimica toată, murmură ea, imitîndu-l pe Einstein.

Își scutură cîteva frunze de pe ea, dorindu-și să fi avut altceva în portbagaj în afară de acel hanorac rigid mirosind a pește, care îi acoperea bluza albă, sau să se fi schimbat într-o pereche de blugi negri și o cămașă de aceeași culoare pentru întrevederea cu Jack Fagen de după orele de program. Dar nu se îmbrăcase pentru o spargere. Această idee îi venise pe moment.

Spargerile nu erau un mod preferat al Katrinei de a-și petrece seara. Ba chiar îi zdruncinau fiecare fibră a ființei ei morale. Totuși, nu avea de ales.

Era disperată să găsească o cale de a-l ține pe Terminator departe de sistemul ei de computere.

Își petrecuse după-amiaza și o mică parte din seară cercetînd informațiile pe care Einstein i le dăduse secretarei ei, Jenny. Citi fiecare pagină din acel dosar gros în căutarea unui motiv plauzibil pentru a nu-l angaja pe Fagen. Dar nu găsi absolut nimic. Dosarul lui oficial era excelent, chiar incredibil. După o perioadă scurtă petrecută în Departamentul Serviciilor Speciale al armatei, pentru care fusese și decorat, se lansase în afaceri pe cont propriu. Profesional, ea nu putu decît să-i admire rezultatele. Distrusese rețele de spionaj industrial de la New York pînă la Hong Kong - mai bine decît oricine altcineva.

Lista clienților săi arăta ca un Who's Who al personalităților din industria computerelor, incluzînd chiar și cîteva tinere Democrate, pentru care părea să fi coborît prețul serviciilor sale. Oficial, Terminator era curat ca o lacrimă. Ceea ce însemna, îșj spuse ea, că se pricepea să-și acopere urmele mai bine decît își închipuise. În fond, recomandările lui Preston păruseră la fel de impresionante și s-a văzut foarte bine ce viperă se dovedise a fi. Încrezătoare din fire, Kat învățase pe pielea ei că trebuia să fie suspicioasă, mai ales în privința unor bărbați frumoși cu reputație puțin cam dubioasă.

De aceea începuse acea misiune de spargere.

După ce trecuse de zidul vechi și acoperit de iederă, care înconjura proprietatea, observase o totală absență a oricăror măsuri de siguranță. Se uitase mai bine și bănuielile ei se confirmaseră. Și un copil ar fi putut escalada acel zid vechi, căci nu erau nici reflectoare, nici camere de luat vederi, nici alte dispozitive de supraveghere. De fapt, în afară de o micuță cameră de luat vederi fixată deasupra porții de la intrare, nu părea să existe nici o altă protecție.

Aura lui Jack Fagen se dizolvă ca un fum în bătaia vîntului. Își dădu seama că fusese captivată de acel om, impresionantă de reputația lui legendară. Ba chiar

• da, acum putea să recunoască - puțin speriată la gîndul de a-l cunoaște.

Dar priceperea lui Fagen fusese mult prea exagerată. Nici un consultant în siguranță care se respecta nu ar fi proiectat un sistem care să controleze o poartă solidă și să lase neprotejate niște ziduri ușor de escaladat. Fagen nu era bun de nimic.

Acum nu mai trebuia decît să dovedească acest lucru.

Își îndreptă umerii, aruncînd o privire peste grădina luxuriantă în care aterizase. Era neglijată, din păcate - se părea că îndatoririle lui Fagen nu se extindeau și asupra împrejurimilor casei. Prin verdeața deasă zări luminile acesteia, ca un far singuratic în noaptea întunecată. Aici, natura părea să-și ceară drepturile.

Florile erau răspîndite ca un covor vrăjit și înmiresmat. Stejari bătrîni se înălțau deasupra ei, printre ale căror ramuri mușchiul spaniol cădea ca firele de păr încurcate ale unei vrăjitoare. Katrina se simți stăpînită de niște sentimente ciudate și senzuale, care o străbăteau asemeni apelor unei mări întunecate și lacome. Neliniștită, se scutură de ele.

Trase în piept aerul nopții, ignorînd parfumul ademenitor al florilor și concentrîndu-se asupra mirosului pătrunzător al hanoracului. Nu avea nevoie de gînduri aiurite. Vroia să aibă capul limpede cînd avea să intre pe ușa din față și să-l vadă pe Jack Fagen complet uluit.

O femeie-spărgător, își spuse Jack, posomorît. Și amatoare, pe deasupra! Ura amatorii. Erau de două ori mai periculoși decît profesioniștii pentru că erau de trei ori mai proști. Jack înaintă cu prudență, întrebîndu-se cum naiba să rezolve o asemenea situație. Dacă ar fi fost vorba de un bărbat, i s-ar fi furișat în spate și l-ar fi doborît cu o lovitură peste umăr. Dar o femeie...Cel dintîi lucru pe care sora Barbara i-l băgase în cap fusese să nu lovească niciodată o femeie. Obiceiurile învățate în ș’coala catolică se uitau greu.

Jack tot mai încerca să se decidă cum să procedeze, cînd femeia intrus se opri.

Își roti privirile în jur, dar nu în direcția lui, după care își dădu pe spate gluga care îi ascundea chipul. În clipa aceea, Jack uită și de sora Barbara și de maniere și chiar și de spărgătorii amatori.

• Sfîntă Fecioară, șopti el.

Lumina lunii mîngîia perfecțiunea pielii intrusei și dădea părului ei o nuanță de argintiu. Și chipul acela...chipul acela putea înnebuni un bărbat.

Uluit, făcu un pas înapoi. O ramură trosni sub piciorul lui, sunîndu-i ca o împușcătură în urechi, dar, din fericire, frumusețea nu părea să fi auzit nimic.

Se apropie și mai mult, vrînd să-i vadă fața mai bine. Sau poate că vroia să vadă doar dacă era reală. Visase atît de mult o femeie ca ea, încît nu era sigur dacă și acum visa sau nu. Părea, însă, reală. Mai înaintă puțin, ajungînd destul de aproape pentru a o atinge, destul de aproape pentru a-i simți parfumul.

Oare ce miros o fi avînd perfecțiunea? Se întrebă el. Trase adînc aerul nopții în piept și simți miros de...pește.

Katrina dădu la o parte ramurile mari și se îndreptă spre casa luminată, concentrîndu-se pentru a face cît mai puțin zgomot cu putință.

Numai că nu prea se putea concentra.

Lumea nocturnă se strîngea în jurul ei, tăcută și plină de umbre misterioase. Animale mici mișunau pe pămînt, iar păsările scoteau sunete plîngărețe în depărtare. Sentimentele exotice și senzuale pe care le simțise mai devreme reveniră în forță, atingînd ceva profund și sălbatic în adîncul inimii ei, ceva primitiv^ Frunzele pe care le atingea în trecere o mîngîiau cu intimitatea unui amant. Îi era ciudat de cald și se simțea teribil de dezorientată - de parcă o străină s-ar fi strecurat pe sub pielea ei.

Aerul era greu de miresmele caprifoiului și liliacului. Vrăjită, își dădu pe spate gluga mirosind a pește a hanoracului și trase adînc în piept aerul dulce al nopjii. O străbătu asemeni unui tonifiant, făcînd fiecare fibră a trupului ei să se simtă vitală și plină de viată. Pasiuni neliniștite se agitau înăuntrul ei, ca un animal ținut prea mult în cușcă...

O ramură trosni. Vechile gînduri și sentimente se întoarseră iute, lăsînd-o dezorientată și dezamăgită. Nu stătu să se gîndească la sentimente.

Nu avea timp. Ceva o urmărea, ceva suficient de mare pentru a zdrobi o ramură destul de groasă. Ceva...sau cineva.

„Drace, probabil că am fost văzută." Abătută, își dădu seama că sistemul de alarmă al lui Jack Fagen funcționa, de fapt, foarte bine. Planul îi fusese dat peste cap serios de tot. Văzu prea tîrziu în ce postură ridicolă o pusese ideea ei.

Avea să pară o idioată, dacă nu...

Se opri, prefăcîndu-se din nou absorbită de splendoarea nopții. Cu urechile ciulite, îl auzi pe observatorul nevăzut apropiindu-se din ce în ce mai mult, pînă cînd între ei nu mai era decît vreun yard. Se strădui să aștepte...să aștepte.

Apoi, țîșni cu toată forța, împingînd perdeaua de frunze și ramuri. Un geamăt înfundat îi dădu de înțeles că lovise vreo parte din anatomia bărbatului, dar nu mai stătu să afle ce parte, ci se întoarse și o rupse la fugă spre zidul îndepărtat de parcă Satana însăși ar fi fost pe urmele ei.

Era iute, dar Jack era și mai iute. Se aruncă și o prinse de picioare, țintuindu-i-le pe amîndouă în iarba deasă. Ea începu să țipe și să se zbată, luptîndu-se ca o pisică sălbatică împotriva forței lui mai mari. În cele din urmă, forța învinse.

• Ești bună, recunoscu el, privindu-i chipul sfidător. Dar eu sînt și mai bun.
• Du-te dracului, spuse ea.

Jack zîmbi. Nu istericale, nu rugăminți și implorări. Îi plăcea.

• O s-o fac cu mare plăcere, scumpo. Dar nu înainte de a-mi spune cine ești și ce cauți aici.

Ea nu răspunse. O rază de lumină îi căzu pe chip, făcînd să-i strălucească ochii incredibil de mari. Ochi plini de ură. „Dumnezeule, are tupeu", își spuse el impresionat. După bătăile agitate ale inimii pe care le simțea atît de aproape de ale lui, își dădu seama că era speriată. Dar, oricît de speriată ar fi fost, el nu avea să cedeze nici un pic.

Totuși, acest lucru nu îl făcea să ajungă nicăieri. Doar nu avea de gînd să stea toată noaptea acolo, deasupra ei - oricît de plăcută ar fi fost ideea.

• Ascultă, îi spuse el atunci. Putem să o rezolvăm pe calea ușoară sau pe cea dificilă. Alege tu.
• Eu nu spun nimic, șuieră ea, pînă nu-mi dai...hei, ce faci?
• Calea dificilă, răspunse el, plimbîndu-și mîna liberă peste trupul ei în căutarea vreunui act de identitate.
• Încetează. Nu poți...

Dar se opri brusc cînd Jack cercetă cu pricepere într-o parte strategică a abdomenului ei. Pînă își reveni ea, el aflase deja ceea ce îl interesa. În buzunarul hanoracului găsi un bon vechi, pe care îl ridică în lumină, descifrînd fără nici o greutate semnătura.

• Ce...? Începu să el să spună, uitîndu-se la femeia care tăcea acum.

Tăcerea ei, combinată cu expresia sumbră, îi spuseră tot ceea ce avea nevoie să știe. Se ridică și începu să rîdă cu poftă pentru prima oară după multe luni.

• Al naibii de încîntat să te cunosc...șefa!

Kat traversă terasa și intră în living-room, încercînd să pară mai stăpînă pe sine decît se simțea.

Ar fi vrut teribil de mult să aibă la îndemînă o piatră destul de mare sub care să se ascundă, deși ar fi preferat una pentru a-l lovi pe Jack Fagen. Individul era mai groaznic decît își imaginase ea. Nu ar fi trebuit s-o pipăie atît de...intim.

O căldură stînjenitoare o învălui cînd își aduse aminte de modul cum i se plimbaseră mîinile pe trupul ei - mîini sigure și experimentate, care îi turnau foc lichid pe piele, tulburînd-o împotriva voinței. Nu mai simțise niciodată o asemenea căldură și ura faptul că tocmai Jack Fagen i-o provocase. „Să-l ia naiba", își spuse ea furioasă. Ticălosul era iute.

• Dorești ceva?

„Grozav, acum își aduce aminte de bunele maniere", își spuse Kat, clocotind de furie. Se întoarse, gata să-i spună lui Fagen ce părere avea despre politețea lui, dar cuvintele i se stinseră pe limbă.

Jack Fagen era clădit ca un munte, puternic și impozant, cu mușchi care păreau ciopliți în stîncă.

Nu îl remarcase cînd se aflaseră în grădină, dar, înăuntru, mărimea lui micșora pînă și spațiosul living-room. Părul arămiu, dezordonat, și barba mare se potriveau foarte bine cu trăsăturile lui aspre, iar ochii aveau culoarea cerului senin.

Katrina înghiți în sec, dezechilibrată dintr-odată.

Apropierea lui o făcea să se simtă ușoară și vulnerabilă - o nouă experiență pentru o femeie care era obișnuită să se uite în jos la majoritatea bărbaților pe care îi cunoștea.

• Dorești ceva, domnișoară Sheffield? Repetă el.

Clipind des, își aminti cine era acel individ. Fagen oportunistul. Fagen cel lipsit de scrupule. Indreptîndu-și umerii, spuse:

• Ai făcut destul deja, domnule Fagen. Nu aveai nici un motiv să...mă manevrezi așa.

Lui Jack îi veniră în minte imediat cîteva motive, dar se îndoia că ea le-ar fi apreciat. Cel puțin, nu deocamdată. Se gîndi și se opri asupra celui mai puțin interesant.

• Bine, dar ai fi putut avea o armă ascunsă.
• Nu în locurile unde ai căutat, spuse ea tăios.

Jack zîmbi - un zîmbet slab și diabolic care ei îi provocă un gol în stomac.

• Eu știu, făcu el. Am cunoscut odată o femeie la Bangkok care...
• N-are importanță, îl întrerupse Kat, pălind la gîndul că Fagen intenționa să-i descrie diversele moduri de a utiliza anatomia feminină.

Zîmbetul lui se transformă într-un rînjet. Îi plăce a femeia aceea. Îi plăcea acel amestec provocator de nervi de oțel și nevinovăție fîstîcită.

Îi plăcea și trupul ei. Chiar și prin hanoracul fără formă putea vedea că este înaltă și subțire, iar recentele lui cercetări îi arătaseră că are toate rotunjimile necesare.

• Ce căutai aici, de fapt?
• Vroiam să stau de vorbă cu dumneata...

El îi aruncă o privire pătrunzătoare și complet lipsită de încredere.

• De ce n-ai folosit telefonul? Sau de ce n-ai sunat la ușă?

Kat se crispa.

• Ei bine, recunoscu ea. Am vrut să-ți testez sistemul de alarmă. Am vrut să văd dacă ești atît de bun cum se aude.

Jack se sprijini de spătarul unui fotoliu, privind-o cu atenție.

• Și sînt? Întrebă el încet.

Nu se referea la sistem și Katrina știa. Își aminti din nou de mîinile lui, de căldura nedorită, dar de netăgăduit a atingerii lui. Închise ochii sperînd că, nevăzîndu-i chipul frumos, avea să gîndească mai limpede. Acest lucru se întîmplă...dar pentru puțin timp.

Deschise ochii...

• Domnule Fagen, eu...
• Jack, o întrerupse el. Date fiind împrejurările, cred că putem sări peste formalități.

Katrina își aminti „împrejurările" și înghiți în sec.

• Uite, domnule Fa...bine, Jack, cred că ar fi drept să-ți spun că...ei bine, nu sînt prea sigură că ai fi interesat să lucrezi pentru Sheffield. N-ar fi atît de palpitant cum ești obișnuit.

Jack își aduse aminte de ochii aceia violeți care scînteiau și de unduirile acelea ascunse sub hanorac. Personal credea că munca alături de ea avea să fie teribil de palpitantă.

• Drăguț din partea ta că te gîndești la mine, Katrina, dar sînt sigur...
• Kat, îl corectă ea. Toți îmi spun Kat.
• De ce nu Katrina?
• Pentru că nu-mi place.

„Pentru că singurul care-mi spunea așa era Preston." Își îndreptă din nou umerii.

• Uite, Jack, ți-o spun sincer. Nu sînt sigură că vreau să lucrezi cu mine.

Se aștepta la vreo reacție - furie, violență, ceva. Dar colțul gurii lui se ridică într- un zîmbet dezarmant și îi surprinse în privirea albastră o undă de umor.

• Ah, da? De ce nu, Katrina?
• Kat! Spuse ea enervată de calmul lui. O să am grijă să fii recompensat. Nu-ți face griji în privința banilor.
• Niciodată nu-mi fac griji în privința banilor, spuse el cu o sinceritate care o făcu să-l creadă. Tot ce posed pe lume este împachetat într-un sac de voiaj care se află sus. Accept numai misiunile care mă interesează. Și, sincer vorbind, mă interesează foarte mult să lucrez cu tine.

„Se referă la sistemul de siguranță. Doamne, de s-ar referi la sistemul de siguranță", își spuse ea. În cameră era mai cald. Jack nu se clintise, stătea tot rezemat de spatele fotoliului, cu fața spre ea , dar Kat avea ciudata senzație că traversase încăperea și venise lîngă ea. O adiere de vînt suflă prin ușa care dădea spre terasă, umplînd camera cu miresme grele din grădină.

Trupul îi deveni alert. Își dădu seama, după încordarea umerilor, că și Jack reacționa la fel.

Ce se întîmpla, oare, cu ea? Era adevărat că trecuse aproape un an de cînd se despărțise de Preston, dar cu siguranță că nu era destul de disperată pentru a se tăvăli pe covor cu un necunoscut. Chiar dacă acel necunoscut avea un corp extraordinar și cei mai albaștri ochi pe care îi văzuse vreodată...

Își feri privirea.

• Nu o să iasă bine. Pur și simplu, nu o să iasă bine. De data aceasta, cuvintele ei îl impresionară într-o oarecare măsură. Ocoli fotoliul și veni spre ea, mișcîndu- se cu siguranța lină a unei mașini bine unse. Inima Katrinei bătea atît de tare, încît era sigură că și el o auzea. Nu-i putea interpreta greșit privirea.

Prădalnică...Lacomă. Ca a unui tigru gata de atac. Sau a unui bărbat gata de...

• Știi ce cred eu? Spuse el încet cînd ajunse lîngă ea. Cred că ți-e frică.

Kat încercă să rîdă, dar ieși ceva ce semăna mai degrabă a geamăt. Apropierea lui Jack o făcea să respire cu dificultate.

• Frică? Zise ea, încercînd să-și mențină glasul egal. Nu mi-e frică de nimic.

Jack scutură din cap, fixînd-o cu privirea.

• Nu-ți stă bine cînd minți, Katrina.
• Kat, spuse ea cu un glas stins.

Se afla la cîțiva centimetri de ea, fără să o atingă. Nici nu trebuia. Bărbatul acela îi trimitea o reacție în lanț prin întregul sistem, provocîndu-i mici și delicioase explozii în trup.

Zîmbetul lui Jack se lărgi, iar el își mută privirea asupra buzelor ei și...mai jos.

• Cred că nu ești sigură că mă poți manevra.

O cuprinse furia, care îi dădu putere. Se retrase cu un pas înapoi și își înălță bărbia.

• Te-aș putea manevra chiar și cu o mînă legată la spate.
• Interesantă idee, spuse Jack. Dacă-ți plac chestiile astea.
• Nu rîde de mine, zise ea, folosindu-și furia ca scut. Dacă vom lucra vreodată împreună, va fi doar ca asociați în afaceri, nimic mai mult. Și cred

că tu vei fi cel care nu va face față!

Surprinderea bruscă din ochii lui îi spuse că lovise aproape de țintă, mult mai aproape decît se așteptase. Deodată, simți vidul din el, oboseala unui bărbat care își petrecuse viața luptînd. Rușinată, își dădu seama că tocmai îi aruncase încă o mănușă.

Ar fi vrut să creadă că vulnerabilitatea lui era reală, nu un truc pe care îl folosea pentru a le face pe femei să-l asculte. Ar fi vrut să creadă că sub acel exterior neted și lucios bătea o inimă de om. Privirea lui o captură pe a ei, ținînd-o prizonieră, așa cum mîinile lui o ținuseră în g rădină. In ochii aceia se citeau adevărul și destulă forță pentru a clădi o viață. „Ochii nu mint", șopti o voce lăuntrică.

„Și în fiecare clipă se naște un prost", șopti o alta. Kat se întoarse, uluită și puțin dezgustată de naivitatea gîndurilor ei. Acela era Terminator, cel al cărui principiu era „Scopul scuză mijloacele".

Se folosea de ea așa cum făcuse cu toată lumea în viața lui. Ei bine, la acel joc puteau participa două persoane.

• Ești bun, Fagen și, pentru asta, voi lucra cu tine, fiindcă sistemul meu merită tot ce-i mai bun. Dar, continuă ea privindu-l din nou, dacă faci vreo mișcare greșită sau folosești vreuna din tacticile acelea de comando ale tale, te voi face să regreți că te-ai născut. E clar?

Expresia lui Jack vorbea de un om căruia îi plăcea să-și facă propriile reguli, nu să i se impună ceva. Pentru o clipă, Kat se întrebă dacă avea să-i accepte condițiile și fu surprinsă cînd își dădu seama că dorea într-adevăr să o facă. Atunci el își trecu degetele prin păr și oftă cu un aer ce aducea a resemnare.

• S-a făcut, spuse el simplu.

Afacerea fiind încheiată, Katrina ieși în noapte, sperînd ca întunericul catifelat să-i liniștească nervii. Dar de unde atîta noroc? Cu cît încerca mai mult să nu se gîndească la Jack, cu atît imaginea lui îi apărea mai limpede în minte, amețindu-i simțurile. Oricît de mult ar fi încercat, nu putea să uite vulnerabilitatea pe care i-o sesizase în privire, tot așa cum nu putea să uite căldura aceea înnebunitoare care o cuprindea ori de cîte ori ori ochii lui albaștri îi întîlneau pe ai ei. Și își dădu seama șocată că nici nu voia să uite.

Jack o urmări cu privirea mergînd pe aleea lungă și apoi dispărînd în umbra adîncă a nopții.

Ușoara dezamăgire pe care o ținuse ascunsă în timpul discuției îi apăru încet- încet în privire.

„Katrina", își spuse el cu sentimente contradictorii.

Pentru o clipă avusese impresia că zărește ceva deosebit în acei ochi violeți, o putere de caracter pe care nu o mai întîlnise decît o dată sau de două ori în peregrinările sale. Dar nu fusese decît furie. Femeia aceea avea mai mulți țepi chiar și decît un arici, iar Jack avea lucruri mai bune de făcut decît să stea să i-i scoată. Totuși, avea corpul cel mai sexy pe care îl văzuse vreodată. Acele clipe fierbinți și tensionate din grădină îi aduseseră propriul sistem de alarmă la Defcon 2, adică la un pas de atac. Nu mai simțise niciodată o asemenea atracție momentană și copleșitoare față de o femeie și, judecînd după plecarea ei grăbită, și ea simțise la fel. Atitudinea ei înțepată nu îl tulbura, dar Jack învățase pe pielea lui să nu aștepte prea mult de la nici un fel de relație.

Sora Barbara îl crescuse cu credință în idealurile iubirii și devotamentului, dar realitatea îl învățase cu totul altceva.

Respiră aerul nopții, limpezindu-și mintea de amintiri și vise pierdute. Realitatea își avea propriile recompense. Și, realist vorbind, ar fi fost mult mai bine dacă n- ar fi vrut să o cunoască pe Katrina Sheffield. Nu-și permitea să se implice personal cu ea. Acest lucru i-ar fi distrus complet principalul obiectiv.

A doua zi dimineață, Katrina întîrzie un sfert de oră la serviciu, dînd vina pe traficul greoi și ignorînd faptul că se schimbase de trei ori înainte să se decidă asupra unui costum simplu din pînză albă și a unei bluze bleu din mătase. Vroia să arate cît mai bine pentru Jack Fagen - cît mai bine profesional vorbind, bineînțeles. Cu o seară în urmă își închipuise că era atrasă de el. Luna, grădina, ciudata atmosferă a nopții...toate acestea o făcuseră să vadă în el un bărbat misterios, absolut irezistibil.

„Prostii" își spuse ea, introducîndu-și legitimația în automat. Lumina zilei avea să-i spulbere închipuirile. Va vedea că Jack este un bărbat obișnuit, ca toți ceilalți pe care îi cunoștea, dar se întrebă de ce, oare, nu era mai încîntată de acea perspectivă.

Soneria stridentă o făcu să tresară. Deschise ușa cea grea, întrebîndu-se dacă nu putea să inventeze cineva un mod mai plăcut de înștiințare că legitimația fusese acceptată. Se părea că soneriile insuportabile făceau parte din profesiunea ei ca și consultanții în securitate insuportabili.

De obicei, prima oprire a lui Kat era la laboratorul computerelor, unde stătea de vorbă cu Leonard sau cu unul din ceilalți analiști în legătură cu Pink. Dar, în dimineața aceea, schimbă direcția și porni spre biroul lui Jenny, intenționînd să-și prevină tînăra secretară, eficientă, dar ușor impresionabilă, că Fagen urma să sosească dintr-o clipă în alta. Jenny, însă, nu era acolo. Katrina se încruntă. Nu-i stătea în fire să întîrzie și nici să părăsească biroul fără să roage mai întîi pe cineva să-i țină locul. Unde putea fi? Deodată, atenția îi fu atrasă spre biroul ei prin a cărui ușă întredeschisă răzbătea un chicotit pițigăiat.

• Vai, domnule Fagen!

Jenny. Jenny se afla în biroul Katrinei și, după toate aparentele, tot acolo era și Jack. Rîsul îl zgîrie nervii ca un șmirghel.

• La naiba, mormăi ea, îndreptîndu-se cu hotărîre spre ușă. E aici de un sfert de oră și se distrează deja cu secretara mea. Ei bine, dacă el crede cumva că o să accept așa ceva, atunci va...

Se opri în mijlocul frazei. Îl zări pe Jack stînd lejer pe marginea biroului ei, statura lui masivă făcînd respectiva piesă de mobilier să pară o jucărie.

Costumul lui gri avea o croială europeană și doar îi sugera forța fizică în loc să i-o scoată în evidentă. Amintirea nopții trecute fu ca un șoc electric.

Apucă clanța pentru a se sprijini, deoarece picioarele i se înmuiară deodată. Înfățișarea lui Fagen îmbrăcat în pulover și blugi o copleșise.

Imaginea lui Fagen în costum o devasta. Făcea parte dintre acei puțini bărbați care arătau bine indiferent cu ce ar fi fost îmbrăcați. Și, mai bine, fără nimic pe ei. Nici unul dintre cei doi nu o observase pe Kat. Jenny încă mai chicotea, iar Fagen îi arunca un zîmbet cuceritor.

• Să nu mai aud chestia asta cu „domnule Fagen", da? Mă face să mă simt din nou la școala parohială.

„Mai degrabă la cea de reeducare", își spuse Kat cu tristețe. Împinse ușa și intră cu îndrăzneală.

• Bună dimineața, Jenny. Văd că l-ai cunoscut deja pe domnul Fagen.

Jack se întoarse spre ea și zîmbetul i se transformă într-o expresie mult mai profundă.

• Bună dimineața, domnișoară Sheffield. Nu mă așteptam să ajung înaintea dumitale în dimineața asta. Dar, ce-i drept, ai plecat cam tîrziu de la mine aseară...

Jenny se răsuci brusc pentru a o privi pe Katrina, făcînd ochii mari de curiozitate.

• Am avut o întîlnire, spuse Kat, dîndu-și seama prea tîrziu că explicația aceea grăbită era mai acuzatoare decît tăcerea. Îi aruncă o privire lui Jack și adăugă: O întîlnire de afaceri.
• Bineînțeles, zise el, dar privirea lui spunea altceva.

Dorința îi clocotea în privire, lingîndu-i pielea ca o flacără albastră și fierbinte. Căldura explodă în locuri delicioase, șocînd-o și tulburînd-o în același timp. Instinctiv, trupul cedă dorinței...pînă cînd auzi ușa biroului închizîndu-se. Jenny se furișase afară, închipuindu-și fără îndoială, că șefa și Jack doreau să rămînă singuri.

• Dumnezeule, murmură ea, ridicîndu-și privirea spre tavan. Cine știe ce-și închipuie că s-a întîmplat între noi.
• Și nu-i așa? Întrebă el zîmbind.

Acel zîmbet avea ceva devastator în el, dezvelindu-i dinții egali și albi.

Kat avu o viziune rapidă a unui lup imens, cu blana arămie, care se lingea pe bot uitîndu-se la Scufița Roșie lipsită de apărare. Gemu, dar nu doar de teamă. Sincer vorbind, individul acela ar fi trebuit să poarte o plăcuță de avertizare.

• Uite...spuse ea simțind că se înfurie, între noi nu s-a întîmplat absolut nimic și nu apreciez deloc faptul că faci lumea să creadă altceva, îndeosebi pe Jenny.

Știe că ne-am cunoscut abia ieri și n-aș vrea să creadă că...ei bine, este o fată foarte impresionabilă...

• Chiar așa, și tu nu ești destul de bătrînă ca să vorbești ca mama ei, zise Jack, ridicîndu-se de pe birou. Cîți ani ai? Treizeci și trei? Treizeci și patru?
• Douăzeci și opt! Izbucni Kat.

Prea tîrziu observă umorul din ochii lui albaștri dîndu-și seama că, de fapt, o tachina.

• Eu credeam că douăzeci și cinci, Katrina, spuse el apoi zîmbind mai cald.

Ar fi vrut să nu-i placă. Doamne, cît de mult ar fi vrut. Dar cum ar fi putut, cînd el îi rostea numele așa? Katrina. Numele acela se undui prin ea, tulburător, plin de promisiuni care îi făceau trupul să tremure. Nici o femeie din lume n-ar fi rezistat acelei invitații dulci. Dar ea trebuia să reziste.

Instinctul îi spunea că, în ciuda farmecului și dosarului său impecabil, Jack Fagen nu era demn de încredere. Ascundea ceva - era în stare să parieze. Ultima ei legătură cu un personaj îndoielnic fusese gata să-i distrugă credibilitatea profesională și aproape că îi zdrobise inima.

Dacă te-ai fript o dată, sufli și în iaurt. Îi întoarse spatele și porni spre ușă.

• Ar fi bine să ne apucăm de lucru, spuse ea cu un glas egal. M-am gîndit să începem cu un tur al companiei și apoi să faci cunoștință cu prototipurile. Ah, și apropo, aș prefera să nu-mi mai spui Katrina.

Jack o urmă. Îl simțea în spate, înalt și copleșitor, extraordinar de masculin.

Era atît de aproape, încît îi simțea parfumul after-shave-ului și răsuflarea caldă în păr. Întregul ei trup se încordă.

„Să nu mă atingă", se rugă ea. „Mă pierd cu totul daca mă atinge".

Nu o atinse. Cînd se întoarse, ea îl surprinse privind-o intens și nesigur.

• Ești o tipă dură, dar o să facem un tîrg. Nu-ți mai spun Katrina dacă nu-mi mai spui domnule Fagen. S-a făcut?

Katrina simți că-i dispare tensiunea.

• S-a făcut, spuse ea, asumîndu-și din nou rolul de director executiv.

Tocmai ajunseseră la un compromis. Poate că, pînă la urmă, aveau să se înțeleagă. Numai dacă ar fi reușit să nu se mai vadă cu scufiță roșie...

Își petrecură restul dimineții făcînd turul clădirii, cunoscînd angajații și, în general, familiarizîndu-l pe Jack cu diversele sisteme. El studie echipamentul, dar la fel de des se trezea studiind-o și pe Katrina. Îi plăcea modul cum își conducea oamenii, cu fermitate, dar cinstit, ascultîndu-le întrebările și comentariile. Sistemele și procedurile ei de siguranță erau de asemenea foarte bune. Jack văzuse sisteme mai mari decît ale Katrinei, dar rare ori unul atît de bine condus. Era, într-adevăr, impresionat.

Și alte lucruri îl mai impresionau, ca, de exemplu, felul în care silueta ei subțire umplea costumul alb clasic pe care îl purta. Mișcările îi erau categorice și sigure, dar aveau o grație feminină care umplea mintea lui Jack de gînduri cît se poate de neprofesionale. Se întrebă ce ar fi spus, oare, dacă ar fi știut că, în loc să se concentreze asupra cuvintelor ei, el îi studia pe ascuns gambele. Probabil nimic demn de tipărit, își închipui el zîmbind.

• Ce-i atît de amuzant?

Jack își ridică privirea uimit de faptul că și ea îl urmărise destul de îndeaproape dacă îi surprinsese zîmbetul slab. Femeia aceea nu pierdea nimic.

• Mă gîndeam cît de neobișnuit este să găsești o companie atît de remarcabilă, cu o femeie atît de remarcabilă la cîrmă.

Îi făcuse acel compliment cu sinceritate, dar ea, în loc să fie încîntată, se enervă. El aproape că îi vedea nervii încordîndu-se.

• Mă bucur că-ți place sistemul meu, pentru că-ți respect părerea ca profesionist. Cît despre părerea în legătură cu mine, adăugă ea ridicînd

din umeri, ar trebui să mă consideri încă o piesă din echipament.

Zîmbetul lui Jack se transformă într-un rînjet de lup.

• Asta înseamnă cumva că trebuie să te inspectez și pe tine așa cum am inspectat toate celelalte aparate?

Kat izbucni:

• O să-ți spun eu ce poți să faci cu inspecta rea ta...începu ea ceea ce se anunța o tiradă extrem de colorată, dar se opri cînd unul din analiști bătu în ușa biroului și păși înăuntru.
• Iertați-mă că vă întrerup, domnișoară Sheffield.
• Ah, da, Leonard, spuse ea, invitîndu-l înăuntru pe acel bărbat slăbuț. S-a întîmplat ceva?
• Nu, nu. Am trecut doar să vă spun că Einstein a terminat de făcut calculele privind ozonul. L-am pus în legătură, așa încît să-i puteți vorbi prin consola dumneavoastră.
• Îți mulțumesc, zise Kat impresionată ca întotdeauna de atenția lui Leonard.

Unii puteau să învețe.

• Jack, el este Leonard Heep, analistul meu tehnic principal. Și asistentul meu neoficial. Dacă vrei să afli ceva despre aparatele din sistemul nostru, el e omul tău.

Jack îi aruncă o privire cercetătoare bărbatului aceluia cu chip îngust și îi întinse mîna.

• Se pare că domnișoara Sheffield are o părere foarte bună despre abilitățile dumitale, ceea ce, venit din partea ei, este un adevărat compliment.

Palma subțire a lui Leonard o întîlni pe cea robustă a lui Jack într-o strînsoare superficială.

• Da, o respect foarte mult pe domnișoara Sheffield, spuse el dînd o emfază subtilă, dar distinctă, numelui ei, după care se întoarse spre Katrina. Mai aveți nevoie de mine?
• Nu, nu. Îți mulțumesc.

Leonard ieși repede din încăpere. Jack privi în urma lui cu un zîmbet trist pe buze. Se bucurase de o primire rece și din partea celorlalți programatori, ca un fel de „Du-te acasă, yankeule", în stil computerizat. Ar fi putut pune pariu că nu ar fi cîștigat nici un concurs de popularitate cu Katrina sau angajații ei. Aruncă o privire pe furiș picioarelor ei lungi și frumoase. „Ce păcat."

Fără să aștepte o invitație, își luă un scaun și se așeză la consolă alături de Katrina.

• Simpatic acest Heep, dar nu cred că e încîntat de faptul că mă aflu aici.

„Asta înseamnă că sîntem doi", își spuse ea posomorîtă.

• Leonard e îngrijorat pentru sistem. Și-a petrecut la fel de mult timp ca mine în construirea lui. Este total devotat muncii lui și e cel mai bun programator din cîți am cunoscut. Citește programe așa cum alții citesc comics-uri.
• În viață există și alte lucruri importante în afară de programe, Kat, spuse Jack încet. Pentru toată lumea.

Vocea lui îi mîngîia simțurile ca o mătase netedă și superb de provocatoare. Dumnezeule, o dădea peste cap, dar nu avea să-i dea de înțeles acest lucru.

Se concentră asupra scrierii comenzilor de acces care urmau să îl conecteze pe Einstein la terminalul ei. După aceea, verifică firele, aranjă camera video și trase microfonul spre ea.

• Einstein, e cineva aici care dorește să te cunoască.

Camera video se răsuci și se fixă asupra lui Jack.

• Terminator! Strigă Einstein fără să mai aștepte prezentările. Ce mai distrugi? Jack rîse, auzind răspunsul entuziast al lui Einstein.
• Văd că reputația mi-a luat-o înainte.
• Afirmativ, tipule. 1989 - demascat Conspirația de la Berlin; 1990 - distrus rețeaua de contrabandă Singapore-Londra; 1991 - format rețeaua de comunicații a rezistenței din Kuweit City în timpul Furtunii în Deșert; 1992...
• Ai fost în Kuweit City în timpul războiului?

Întrebă Kat, uluirea făcînd-o să uite de faptul că nu-l plăcea.

• Ei, da, recunoscu Jack, deși misiunea ar fi trebuit să fie secretă. Cum ai aflat de ea, Einstein?
• N-o să spun niciodată.

Ochii albaștri ai lui Jack îi întîlniră pe ai lui Kat.

• Are o minte a lui proprie, nu-i așa?

Așa se părea că are și Jack. Katrina nu putea asocia imaginea oportunistului egoist cu aceea a luptătorului pentru libertate, care își pusese viața în pericol pentru a-i ajuta pe locuitorii Kuweit-ului. Văzuse fotografii, auzise vorbindu-se

despre teribilele prețuri pe care numeroși luptători în rezistență le ceruseră în schimbul patriotismului lor. Probabil că îl plătiseră bine pentru serviciile acordate. Da, asta era. Probabil că o făcuse pentru bani...

• Kat, s-a întîmplat ceva cu butonul acela?

Kat privi în jos și își dădu seama că, în ultimele cîteva minute, tot ajustase culoarea de pe monitorul lui Einstein, care avea acum o nuanță puternică de roșu. Asta ca să se învețe minte să nu se mai gîndească aiurea.

• A fost ceva, dar s-a rezolvat, spuse ea forțîndu-se să zîmbească.

Camera lui Einstein se roti și se opri asupra butonului.

• Explică-mi cum.

„Vezi-ți de treaba ta, Einstein", își spuse ea, dar imediat rosti cu glas tare:

• Mai tîrziu. Acum aș vrea s-o aduci pe Pink ca să...
• Ce e Pink? Întrebă Jack.
• Nu ce. Cine, explică ea. Prototipul pentru Rețeaua de Computere Inteligente. Pe scurt îi spunem Pink.
• Și fiindcă-i place, adăugă Einstein.
• Și pentru că-i place, recunoscu Kat zîmbind.

Nu putea să nu zîmbească ori de cîte ori se gîndea la micul computer independent.

• Adu-ne-o, te rog, Einstein.
• Păi...

Zîmbetul Katrinei dispăru.

• Să nu-mi spui că a fugit din nou.
• Bine, n-o să-ți spun.

Kat gemu.

• Einstein, adu-o înapoi. Acum.
• N-o să-i placă.

Kat înșfăcă microfonul.

• Puțin îmi...Einstein, e primejdios pentru ea acolo. Știi la ce o expune pătrunderea într-un sistem neprotejat. Adu-o înapoi. Spune-i...spune-i că, dacă nu se întoarce în două ore, o deconectez de la televizor pentru o lună. Știi ce înseamnă asta.

Einstein gemu.

• Nu MTV. Nu Wheel of Fortune. Și nu...adăugă el coborîndu-și vocea pînă cînd deveni o șoaptă, nu Shopping Channel.
• Exact, spuse Kat. Îmi pare rău că trebuie să fiu atît de aspră, dar este singurul mod în care o să se învețe minte. Adu-o, te rog.

Lumina se stinse pe camera video a lui Einstein, ceea ce însemna că îndeplinește ordinele. Katrina se lăsă pe spate în fotoliul ei și își apăsă mîinile pe tîmple. „De ce eu, Doamne?" se întrebă ea. „De ce..."

• Hm.

Jack. Fir-ar să fie, uitase de el. Auzise tot și văzuse cu ochii lui cît de ușor străpungea Pink sistemul ei de siguranță. Își pusese toată energia în crearea acelui sistem. Era mîndră de el și vroia ca Jack să fie la fel de mîndru ca ea. Acum, însă, nu mai era nici o șansă de așa ceva.

• Eh, acum știi, spuse ea, dar nu îndrăzni să-l privească. Sistemul meu de siguranță e la fel de „sigur" ca un cașcaval elvețian. Cu cît astup mai

multe goluri in sistem, cu atît Pink deschide mai multe. Nu mai știu ce să fac.

O să...o să înțeleg dacă nu vei vrea să accepți o misiune în care vei pierde.

Jack rămase tăcut cîteva clipe, după care spuse:

• Tot mai încerci să scapi de mine, Kat?
• Nu, spuse ea repede și își dădu seama că fusese sinceră.

Se întoarse încet cu fața spre el.

• Nu, repeta ea, de data aceasta cu convingere.

De fapt, îți voi aprecia ajutorul.

• Atunci, ne-am înțeles, zise Jack, susținîndu-i privirea.

Avea cei mai incredibili ochi, își spuse el. Se puteau preschimba într-o clipă din gheață în foc, de la albastru profund la violet strălucitor. Și, uneori, ca acum, conțineau o moliciune indigo ce îl atrăgea ca o vrajă. Deodată, se afla din nou în grădină, în întuneric, în căldură și dulceață, ținîndu-i trupul sub al său. Numai că, de data aceasta, ea nu se mai zbâtea.

Dorința îl lovea ca un bici. Se cutremură surprins și enervat de intensitatea Acelui sentiment. Să o placă era ceva, dar acel...acel sentiment îl zguduia pînă în adîncul ființei lui. Nu știa sigur ce este. Nu era sigur că vrea să afle.

Tuși mascîndu-și starea de derută.

• Ce cald e aici. Simt nevoia de aer.

Kat se uită la ceas.

• Bine. E aproape prînzul. Am putea să facem o pauză. Bufetul companiei e la Capătul culoarului...
• Nu. Afară, zise Jack, ridicîndu-se de pe scaun. Undeva unde să pot respira.
• Bine, spuse Kat, ridicîndu-se la rîndul ei.

Există un restaurant în apropiere de plajă.

• Grozav, zise el, ieșind repede din biroul ei.

Kat îl urmă pe culoar, uluită de plecarea lui subită. Dar multe lucruri erau uluitoare în legătură cu Jack Fagen. La fel ca un program de siguranță cu mai multe nivele, cu cît descoperea mai mult, cu atît părea să fie mai complicat.

Cine era, de fapt? Se întrebă ea. Și ei de ce îi păsa?

• O iau eu.
• Nu, eu o iau.
• Eu o iau, repetă Katrina, întinzîndu-se după nota de plată. Eu sînt șefa.
• Dar eu sînt bărbatul, spuse Jack, luînd cu îndemînare nota și îndreptîndu-se spre casă în ciuda protestelor ei.

Acest lucru nu o făcu să înceteze.

• Ăsta e cel mai idiot și mai demodat lucru pe care l-am auzit anul acesta, spuse ea, ajungîndu-l din urmă. E, practic, ceva preistoric.
• Da, zise Jack zîmbind. Eu sînt un tip preistoric.

Kat păli. Imagini ale lui Jack ca un om primitiv îi asaltară mintea, făcînd-o să se simtă extrem de prost și, în același timp, extrem de excitată. Din fericire, el era ocupat cu achitarea notei și stătea cu spatele la ea. Din nefericire, se trezi studiindu-i umerii lați și mijlocul îngust și încercă să nu și-l mai închipuie doar cu o pînză în partea din față.

Cînd ieșiră, lumina puternică a soarelui și briza oceanului o ajutară să-și recapete stăpînirea de sine. Pete albe se vedeau împrăștiate pe suprafața albastră, iar valurile se rostogoleau pe țărm cu o grație lipsită de grabă. Katrina închise ochii și inspiră aerul sărat și proaspăt, amintinduși de zilele fericite pe care și le perecuse alături de familia ei pe plajă.

• Doamne, apără-mă, căci marea e atît de întinsă și barca mea aît de mică, spuse Jack, încet, chiar în spatele ei.

Ea deschise ochii și îl privi, surprinsă, atît datorită cuvintelor, cît și blîndeții glasului lui. El privea apa fix, absolut fără nici o expresie, dar ceva din fermitatea maxilarului îi aminti de tristețea profundă pe care o simțise în el cu o seară în urmă.

El continuă, vorbind mai mult cu sine decît cu ea.

• Am învățat asta chiar înainte să văd oceanul cu ochii mei, cînd cea mai mare întindere de apă pe care o știam era pasajul de sub Loop după o ploaie serioasă. Una din călugărițele de la școală m-a învățat.
• Călugărițe? Întrebă ea, nevenindu-i să creadă.

Jack zîmbi ușor.

• Nu rîde. Sora Barbara era mai severă decît oricare din sergenții pe care i-am avut în armată. Nu mă lăsa să fac nimic - cel puțin nimic din lucrurile pe care le cunoștea ea. Mă ținea zdrențăros. Dar era totdeauna lîngă mine cînd aveam nevoie de ea. Ea m-a scos de vreo două ori din Juvey Hali cînd mama nu s-a deranjat.

Făcu acea afirmație cu atîta indiferență, încît Katrina crezu la început că nu-l înțelesese bine.

Iubirea familiei ei îi definea viața. Cînd fusese mai mică, fusese acceptată instantaneu de haita de lupi a verilor Sheffield. În adolescență, cînd jelise moartea mamei, găsise dragostea și înțelegerea necesare pentru a depăși durerea. Iar ca unealtă a lui Preston, găsise un sprijin ferm și o încredere în curățenia ei.

Nu-și putea închipui viața fără dragostea puternică a unei familii. Dar se părea că așa fusese copilăria lui Jack. Nu știa ce o îngrozea mai mult: indiferența mamei lui sau indiferența cu care accepta el acest lucru.

• Și tatăl tău?
• Ce-i cu el? Zise Jack, ridicînd din umeri și continuînd să privească marea, ținîndu-și gîndurile pentru sine.

Vîntul îi adusese pe obraz o șuviță de păr arămiu, pe care ea ar fi dorit cu disperare că i-o așeze la loc. Abia se putea stăpîni. Se simțea vulnerabilă și derutată. Compasiunea față de băiat și suspiciunea față de bărbat dădeau o luptă în ea, amenințînd să-i distrugă propriul sistem de siguranță intern pe care și-l construise cu atîta grijă.

Ca și cum i-ar fi sesizat starea de spirit, Jack se întoarse spre ea și o privi cu ochii lui intenși și incredibil de sexy. Se simțea goală, de parcă ochii aceia ar fi putut vedea pînă în străfundul inimii ei.

Deodată intensitatea aceea dispăru și ochii lui căpătară o strălucire dură, ca un oțel rece.

• Nu mă lua prea în serios, Kat. N-a fost decît un scenariu cu un copil orfan.
• Copil orfan? Repetă ea.
• Discursul meu fals despre trecut. Am o duzină din care să aleg: copil orfan, fiu nelegitim al unui bogătaș, fiu al unui militar. Spun versiunea care-mi convine cel mai mult, spuse el posomorît, străpungîhd-o cu ochii lui duri. Ăsta sînt eu.

Katrina ar fi trebuit să fie furioasă, dar o viață întreagă petrecută în compania verilor ei o învățase că existau minciuni între minciuni. Unii bărbați spuneau minciuni ca să se apere, alții ca să apere pe cineva. Instinctul îi spunea că Jack făcea parte din cea de a doua categorie. Avea impresia că zărise puțin din adevăratul Jack Fagen și acest lucru o făcu să rîdă.

• Oi fi tu un ticălos, Jack Fagen, dar, cel puțin, ești unul sincer.

Spre surprinderea ei, consultantul cel cu inima de piatră începu și el să rîdă.

• Shopping Channel, spuse Jack, deschizînd portiera.

Katrina coborî.

Ce-i cu el? Întrebă ea, netezindu-și fusta.

Jack făcu un efort imens pentru a nu se gîndi la nesfîrșitele ei picioare și reuși doar în parte.

• Shopping Channel, spuse el în timp ce se îndreptau spre clădirea Sheffield. Einstein a făcut mare caz de asta cînd a vorbit despre Pink. De ce?

„Afaceri, ca de obicei", își spuse Kat cu o undă de regret. Începuse să-i placă noua lui camaraderie, fără a mai vorbi de plăcuta cădură care o cuprindea cînd stătea lîngă el în mașină.

Răspunse oftînd:

• Este o anomalie în programul lui Einstein.

Este bolnav după cumpărături.

• Bolnav după cumpărături? Făcu Jack forțîndu-se să nu zîmbească.
• Nu-i deloc amuzant, îl mustră ea, deși și ea lupta să rămînă serioasă. Este un teribil cumpărător.

Dacă pe un lucru scrie „de vînzare", el îl cumpără. Soția vărului meu, Melanie, inventatoarea lui Einstein, a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a descoperi eroarea, dar se pare că e ceva integrant în programul lui.

• Acum am auzit totul.
• Nu fi prea sigur, spuse ea cu tristețe.

Anomalia lui Einstein se repetă și în programul lui

Pink, cu o mică modificare. În loc să cumpere lucruri, ea...cumpără șanse.

• Șanse? Vrei să spui că pariază?
• Absolut pe orice, recunoscu ea cu amărăciune. De aceea tot fuge, pentru a face pariuri. Crede că-i amuzant, dar mie-mi dă niște bătăi de cap îngrozitoare. Hialeah Park Racetaack sînt gata să ne dea în judecată pentru că le-am făcut praf sistemul de contabilitate. Și ar fi trebuit să auzi limbajul celui de la loterii cînd i-am spus că ea reprogramase computerul loto al statului

pentru a-și alege numerele...