Sase plimbari prin padurea narativa

Aș dori să încep amintindu-1 pe Italo Calvino, care trebuia să țină acum opt ani, tot în acest loc, cele șase Norton Lectures ale sale, dar a apucat să scrie numai cinci din ele, și ne-a părăsit înainte de^a-și putea începe șederea la Harvard' University. Nu-I pomenesc pe Calvino doar din motive de prietenie, ci pentru că aceste conferințe pe care le voi ține vor fi în mare parte dedicate situării cititorului în textele narative, iar acestei prezențe a cititorului în narație îi este dedicată una dintre cărțile cele mai frumoase ale lui Calvino. Se una notte d'inverno un viaggiatore (Dacă-ntr-o noapte de iarnă un călător).

În aceleași luni în care apărea cartea lui Calvino, apărea în Italia o carte a mea intitulată Lector în fabula (numai parțial asemănătoare cu versiunea engleză ce se intitulează The Role of the Reader). Diferența dintre titlul italian și titlul englez se datorează faptului că titlul italian (mai bine zis, latin), tradus literal în engleza, ar suna The reader în the fairy tale, și nu ar însemna nimic. în schimb, în italiană se spune „lupus în fabula” ca echivalent al englezescului „speak of the devii”, expresie care se folosește atunci când sosește cineva despre care tocmai se vorbea. însă pentru că în expresia italiană se evocă figura populară a lupului, care prin definiție apare în toate poveștile, se vede că

Ilr) italiană puteam să reamintesc acel citat ca să pot ^tua cititorul în poveste, adică în orice text narativ, ^tr-adevăr, lupul nu există, și vom vedea imediat că poate să „% în locul lui un zmeu, însă cititorul există întotdeauna, și n^ doar ca un component al actului de a povesti peripeții, dar 51 ca un component al povestirilor ca atare.

Cineva care ar confrunta astăzi cartea mea Lector în cu Se una notte d'inverno a lui Calvino, ar putea că prima este un comentariu teoretic fcuietic la Jotbanul lui Calvino. Dar cele două cărți au apărut aproape în Același timp și niciunul dintre noi nu știa ce anume făcea ce^lalt, chiar dacă eram, evident, pasionați ambii de una și ace^ași problemă. Atunci când Calvino mi-a trimis cartea lui, Pesfemne că o primise deja pe a mea, pentru că dedicația lui. SUI% astfel: „Lui Umberto, superior stabat lector, longeque infej-jor jtaj0 Calvino”. Citatul, evident, este din fabula lui Fedț-u cu] UpUj și mjeiu} („Superior stabat lupus, longeque inrej~jOr agnus”), și deci Calvino se referea la Lector în |a a mea Rămâne destul de ambiguu acel „longeque or” (care poate să însemne și „mai la vale” și „de mai importanță”). însă dacă „Lector” trebuie înțeles de șj ^ecj se refera [a cartea mea, atunci ar trebui să ne n-] a un acț ^g ironică modestie sau la opțiunea) de a-și asuma rolul mielului, lăsându-i-1 teorețjjciarLujuj pe cel al Lupului celui Rău. Dar dacă „Lector” trebuie înțeles de re, atunci era vorba de o afirmație de poetic^, iar Calvino voia să aducă omagiu Cititorului. Ca să-1 omag iez pe Calvino, voi luă ca punct de pornire cea de-a doua ^dintre Lezioni americane pe care Calvino le scrisese penta^j] Lectures, aceea dedicată repeziciunii, și unde se refe^ră ja povestea cu numărul 57 din Fiabe itaiiane culese de el: „Un rege se îmbolnăvi. Sosiră medicii și-i spuseră: „Ascultă maiestate, dacă vrei să te însănătoșești, trebuie să iei o pană de la Zmeu. E un leac greu de găsit, pentru că Zmeul pe toți creștinii pe care-i vede, îi mănâncă”.

Regele spuse asta tuturor, dar nimeni nu voia sase ducă. îi ceru unui supus de-al lui, foarte credincios și viteaz, iar acesta spuse: „Măduc”.

Îi arătară drumul: „în vârful unui munte, sunt șapte găuri: în una din astea șapte, se află Zmeul”. „x

Calvino observă că „nu se spune nimic de ce boală suferă regele, despre cum se face că un zmeu poate avea pene, sau cum sunt făcute găurile acelea”. Și prin aceste observații găsește prilejul să laude caracteristica rapidității, chiar dacă amintește că „această apologie a rapidității nu pretinde să tăgăduiască plăcerile ocolișului”.

— Eu voi dedica încetinelii, despre care Calvino nu a vorbit, cea de a treia-conferință a mea. Acum însă aș dori să spun că orice ficțiune narativă este în chip necesar și fatal rapidă, pentru că – de vreme ce construiește o lume, cu întâmplările și cu personajele ei – despre lumea asta nu poate spune totul. Vorbește în treacăt, iar pentru rest îi cere cititorului să colaboreze umplând o serie de spații goale. De altfel, așa cum am mai scris, fiece text e o mașină leneșă care-i cere cititorului să facă o parte din munca ei. Ar fi groaznic ca un text să spună tot ceea ce destinatarul lui ar trebui să' înțeleagă: nu s-ar mai sfârși niciodată. Dacă eu vă telefonez

1 Lezioni americane. Sei proposte per ii prossimo millennio.

Milano, Garzanti, 1988, p.37.

2. Ibid., p.45.

dumneavoastră „o iau pe autostradă și sosesc peste vreo oră”, este implicit și faptul că, luând-o pe autostradă, o să-mi iau și mașina.