Profetul Razboinic

Profetul Razboinic de R. Scott Bakker

Ce a fost mai întâi

Prima Apocalipsă a distrus marile națiuni norsiraie din Nord. Numai Sudul – națiunile ketyai din cele Trei Mări – a supraviețuit atacului Non-Zeului, Mog-Pharau, și al Sfatului său de magi și generali. Anii au trecut, iar Oamenii din cele Trei Mări au uitat – așa cum fac inevitabil oamenii – grozăviile pe care le-au îndurat strămoșii lor.

Imperii s-au ridicat și s-au prăbușit: Kyraneas, Shir, Cenei. Cel din Urmă Profet, Inri Sejenus, a reinterpretat Colțul, cel mai sfânt dintre artefacte, și în câteva secole inrithismul, organizat și administrat de cele O Mie de Temple și de liderul ei spiritual, Shriahul, a ajuns să domine în întregime cele Trei Mări. Marile Școli vrăjitorești, ca Turnurile Stacojii, Saikul Imperial și Mysunsai, au apărut ca răspuns la persecutarea de către inrithi a celor Puțini, cei care pot să vadă și să folosească vrăjitoria. Folosind Choree, artefacte străvechi care își fac purtătorul imun la vrăjitorie, inrithii s-au războit cu Școlile, încercând fără succes să purifice cele Trei Mări. Apoi Fane, Profetul Zeului Solitar, i-a unit pe kianini, popoarele deșertice din sud-vestul celor Trei Mări, și a declarat război Colțului și celor O Mie de Temple. După câteva secole și câteva jihaduri, fanimii și preoții lor vrăjitori lipsiți de ochi, Cishaurimii, au cucerit aproape tot vestul celor Trei Mări inclusiv orașul sfânt Shimeh, locul nașterii lui Inri Sejenus. Numai rămășițele muribunde ale Imperiului Nansur continuă să li se împotrivească.

Acum în Sud domnesc războiul și vrajba. Cele două mari religii, inrithismul și fanimia, se hărțuiesc fără încetare, deși negoțul și pelerinajele sunt îngăduite atunci când sunt convenabile din punct de vedere comercial. Marile familii și națiuni se înfruntă pentru dominație militară și comercială. Școlile mici și mari se ceartă și uneltesc, mai ales împotriva parveniților Cishaurimi, a căror vrăjitorie, Psûkhe, nu poate fi deosebită de lucrarea lui Dumnezeu de către învățați. Și cele O Mie de Temple urmăresc ambiții lumești sub conducerea unor Shriahi corupți și incapabili.

Prima Apocalipsă a devenit doar o legendă. Sfatul, care a supraviețuit morții lui Mog-Pharau, a ajuns un mit, ceva despre care nevestele bătrâne le povestesc copiilor mici. Și după două mii de ani, numai Învățații Mandatului, care retrăiesc Apocalipsa noapte de noapte prin ochii străvechiului lor întemeietor, Seswatha, își mai amintesc de groaza și de profețiile despre întoarcerea Non-Zeului. Chiar dacă cei puternici și cei erudiți îi consideră niște neghiobi, faptul că sunt în posesia Gnozei, vrăjitoria Străvechiului Nord, impune respect și invidie de moarte. Mânați de coșmaruri, ei rătăcesc prin labirinturile puterii, cutreierând cele Trei Mări în căutarea unor urme ale dușmanului lor străvechi și implacabil – Sfatul.

Și ca întotdeauna, nu găsesc nimic.

Prima carte: La început a fost întunericul

Războiul Sfânt este numele dat marii oști chemată de Maithanet, conducătorul celor O Mie de Temple, pentru eliberarea Shimehului din mâinile fanimilor păgâni din Kian. Vestea despre chemarea lui Maithanet se răspândește prin cele Trei Mări și credincioși din toate marile națiuni inrithi – Galeoth, Thunyerus, Ce Tydonn, Conriya, Ainonul de Sus și tributarii lor – călătoresc spre orașul Momemn, capitala Imperiului Nansur, ca să devină Oameni ai Colțului.

Aproape de la bun început, oastea se înnămolește în politică și controverse. Întâi, Maithanet le convinge cumva pe Turnurile Stacojii, cea mai puternică dintre Școlile vrăjitorești, să se alăture Războiului Sfânt. În ciuda ultragiului provocat de aceasta – vrăjitoria este anatemă pentru inrithi – Oamenii Colțului își dau seama că au nevoie de Turnurile Stacojii pentru a se putea opune Cishaurimilor, preoții-vrăjitori ai fanimilor. Războiul Sfânt ar fi pierdut fără una din Marile Școli. Întrebarea este de ce ar accepta Învățații Stacojii să ia parte la un aranjament atât de primejdios. Cei mai mulți nu știu că, Eleäzaras, Marele Maestru al Turnurilor Stacojii, poartă de multă vreme un război secret împotriva Cishaurimilor, care, aparent fără motiv, l-au asasinat pe predecesorul lui, Sasheoka, cu zece ani în urmă.

Apoi, Ikurei Xerius al III-lea, Împăratul Nansurului, urzește un plan complicat pentru a uzurpa Războiul Sfânt. Multe din ținuturile care aparțin acum Kianului păgân au fost cândva ale Nansurului și recuperarea provinciilor pierdute ale Imperiului este cea mai fierbinte dorință a lui Xerius. Având în vedere că Războiul Sfânt se adună în Imperiul Nansur, poate porni marșul numai dacă este aprovizionat de Împărat, lucru pe care acesta refuză să-l facă până ce fiecare dintre conducătorii Războiului Sfânt nu va fi semnat un jurământ scris prin care să cedeze Împăratului toate ținuturile pe care urmează să le cucerească.

Desigur, primii nobili care sosesc resping Înscrisul și se ajunge la o poziție de pat. Dar în vreme ce Războiul Sfânt ajunge să numere sute de mii de suflete, liderii titulari ai oștii încep să devină neliniștiți. Având în vedere că se duc la război în numele lui Dumnezeu, se cred invincibili și prin urmare nu văd niciun motiv pentru care să împartă gloria cu cei care nu au sosit încă. Un nobil conriyan pe nume Nersei Calmemunis ajunge la o înțelegere cu Împăratul și își convinge tovarășii să semneze Înscrisul Imperial. De îndată ce sunt aprovizionați, cei mai mulți dintre ei pornesc marșul, deși lorzii lor și o mare parte din Războiul Sfânt n-au sosit încă. Din cauză că oastea este în mare parte o gloată fără lorzi, ajunge să fie numită Războiul Sfânt cel Vulgar.

În ciuda încercărilor lui Maithanet de a o aduce înapoi, oastea își continuă marșul spre sud și intră în ținuturile păgâne, unde – exact așa cum plănuise Împăratul – este cu totul nimicită de fanimi.

Xerius știe că în termeni militari, pierderea Războiului Sfânt cel Vulgar este nesemnificativă, deoarece gloata din care era în mare parte alcătuită s-ar fi dovedit mai mult un risc decât un avantaj în luptă. Dar în termeni politici, nimicirea Războiului Sfânt cel Vulgar este neprețuită, deoarece le-a arătat lui Maithanet și Oamenilor Colțului adevărata fire a adversarului lor. Fanimii, după știu prea bine nansurii, nu sunt oameni cu care să te joci, nici măcar atunci când Dumnezeu este de partea ta. Xerius pretinde că numai un general excepțional poate asigura izbânda Războiului Sfânt – cineva ca nepotul său, Ikurei Conphas, care, după victoria recentă din Bătălia de la Kiyuth asupra temuților scylvendi, este considerat cel mai mare tactician al epocii sale. Conducătorii Războiului Sfânt nu trebuie decât să semneze Înscrisul Imperial și iscusința și inteligența supranaturală a lui Conphas vor fi ale lor.

Se pare că Maithanet se găsește într-o dilemă. Ca Shriah, îl poate obliga pe Împărat să aprovizioneze Războiul Sfânt, dar nu-l poate obliga să-l trimită pe Ikurei Conphas, singurul său moștenitor. În mijlocul acestei controverse sosesc primii mari potentați inrithi ai Războiului Sfânt: Prințul Nersei Proyas al Conriyei, Prințul Coithus Saubon al Galeothului, Contele Hoga Gothyelk din Ce Tydonn și Regele-Regent Chepheramunni al Ainonului de Sus. Războiul Sfânt capătă forțe noi, deși rămâne de fapt ostatic, legat de zidurile Momemnului și de hambarele împăratului din cauza lipsei hranei. Până la ultimul, nobilii resping Înscrisul lui Xerius și îi cer să-i aprovizioneze. Oamenii Colțului încep să prade ținutul din jur. Ca răspuns, Împăratul cheamă elemente ale Armatei Imperiale. Se dezlănțuie lupte deschise.

Într-o încercare de a evita un dezastru, Maithanet convoacă un Consiliu al Numelor Mari și Mici și toți liderii Războiului Sfânt se adună în palatul Împăratului, Înălțimile Andiamine, ca să discute. Aici Nersei Proyas șochează adunarea oferind o Căpetenie Scylvendi acoperită de cicatrice, un veteran al războaielor trecute împotriva fanimilor, în locul lui Ikurei Conphas. Scylvendiul, Cnaiür urs Skiötha, schimbă cuvinte dure cu Împăratul și cu nepotul său, iar conducătorii Războiului Sfânt sunt impresionați. Dar Trimisul Shriahului rămâne nehotărât: scylvendii sunt apostați, la fel ca fanimii. Doar cuvintele înțelepte ale Prințului Anasûrimbor Kellhus de Atrithau rezolvă problema. Trimisul citește decretul prin care i se cere Împăratului, sub amenințarea cu Ocara Shrială, să-i aprovizioneze pe Oamenii Colțului.

Războiul Sfânt va mărșălui.

Drusas Achamian este un vrăjitor trimis de Școala Mandatului să-l investigheze pe Maithanet și Războiul său Sfânt. Deși nu mai crede în misiunea străveche a Școlii sale, el călătorește spre Sumna, capitala celor O Mie de Temple, în speranța că va afla mai multe despre misteriosul Shriah, despre care Mandatul se teme că ar putea fi un agent al Sfatului. În timpul acestei misiuni, își reia o veche poveste de dragoste cu o târfă pe nume Esmenet și, în ciuda propriilor temeri, recrutează un fost student de-al său, un Preot Shrial pe nume Inrau, care să-l informeze cu privire la activitățile lui Maithanet. În tot acest timp, coșmarurile legate de Apocalipsă devin mai intense, mai ales acela despre așa-numita „Profeție Celmomiană”, care prevestește întoarcerea unui urmaș al lui Anasûrimbor Celmomas înainte de cea de-a Doua Apocalipsă.

Apoi Inrau moare în împrejurări misterioase. Copleșit de vinovăție și mâhnit de refuzul lui Esmenet de a înceta să mai ia mușterii, Achamian fuge din Sumna și călătorește spre Momemn, unde Războiul Sfânt se adună sub ochii lacomi și neliniștiți ai Împăratului. Un rival puternic al Mandatului, o Școală numită Turnurile Stacojii, s-a alăturat Războiului Sfânt pentru a-și continua lunga înfruntare cu Cishaurimii, preoții-vrăjitori care se află în Shimeh. Nautzera, superiorul din Mandat al lui Achamian, i-a ordonat să țină sub observație Turnurile Stacojii și Războiul Sfânt. Când ajunge în tabără, Achamian i se alătură lui Xinemus, un vechi prieten de-al său din Conriya.

Continuând investigarea morții lui Inrau, Achamian îl convinge pe Xinemus să-i ducă să se întâlnească cu un alt fost student de-al său, Prințul Nersei Proyas al Conriyei, care a devenit confidentul enigmaticului Shriah. Când Proyas își bate joc de bănuielile lui și-l respinge pentru că e un hulitor, Achamian îl imploră să-i scrie lui Maithanet cu privire la împrejurările morții lui Inrau. Amărât, Achamian părăsește pavilionul fostului său student convins că mica lui dorință nu va fi dusă la îndeplinire.

Apoi sosește un bărbat din nordul îndepărtat – un bărbat pe nume Anasûrimbor Kellhus. Chinuit de visele recurente ale Apocalipsei, Achamian începe să se teamă de ce-i mai rău: o a Doua Apocalipsă. Oare sosirea lui Kellhus este doar o coincidență sau este acesta Vestitorul anunțat de Profeția Celmomiană? Achamian îl ia la întrebări și se trezește cu totul dezarmat de umorul, sinceritatea și intelectul acestuia. Discută despre istorie și filosofie până târziu în noapte și, înainte de a se retrage, Kellhus îl roagă pe Achamian să-i fie profesor. Achamian acceptă, inexplicabil uimit și mișcat de acest străin.

Dar se trezește într-o dilemă. Apariția unui Anasûrimbor este un lucru despre care Școala Mandatului trebuie neapărat să afle: există puține descoperiri mai importante ca aceasta. Dar se teme de ceea ce vor face frații săi din Mandat: știe că o viață de vise îngrozitoare i-a făcut cruzi și nemiloși. Și în plus, îi învinovățește pentru moartea lui Inrau.

Înainte să poată rezolva această dilemă, Achamian este chemat de nepotul Împăratului, Ikurei Conphas, la Palatul Imperial din Momemn unde Împăratul vrea ca el să cerceteze dacă un foarte important sfetnic al său – un bătrân pe nume Skeaös – poartă Însemnul vrăjitoriei. Împăratul însuși, Ikurei Xerius al III-lea, îl duce pe Achamian la Skeaös, cerând să i se spună dacă bătrânul este mânjit de pata necurată a vrăjitoriei. Achamian nu vede nimic în neregulă.

Dar Skeaös vede ceva în Achamian. Începe să se zbată în lanțuri, vorbind într-o limbă din străvechile vise ale lui Achamian. În mod imposibil, bătrânul se eliberează și ucide câțiva oameni înainte de a fi trecut prin foc de vrăjitorii Împăratului. Buimăcit, Achamian se apropie de Skeaös și privește îngrozit cum chipul i se dezghioacă și se deschide în membre pârjolite…

Monstruozitatea dinaintea lui, își dă el seama, este un spion al Sfatului, unul care îi poate imita și înlocui pe oameni fără să poarte Însemnul care să-l dea de gol. Achamian fuge din palat fără să-i avertizeze pe Împărat și curtea sa, știind că vor crede că e o prostie. Pentru ei, Skeaös nu poate fi decât un artefact al Cishaurimilor păgâni, a căror artă nu poartă Însemnul. Fără să-și dea seama de nimic din jurul lui, Achamian rătăcește înapoi spre tabăra lui Xinemus, atât de absorbit de propria groază încât nu o vede și nu o aude pe Esmenet, care a venit în sfârșit să i se alăture.

Misterele din jurul lui Maithanet. Venirea lui Anasûrimbor Kellhus. Descoperirea primului spion al Sfatului după sute de ani… Cum ar putea să se mai îndoiască? A Doua Apocalipsă e pe cale să înceapă.

Singur în cortul său sărăcăcios, plânge copleșit de singurătate, groază și remușcări.

Esmenet este o prostituată din Sumna care își plânge viața și fiica deopotrivă. Când Achamian sosește cu misiunea de a afla mai multe despre Maithanet, ea îl primește cu dragă inimă. În tot acest timp, continuă să ia mușterii, știind foarte bine cât de mult îl îndurerează pe Achamian. Dar nu are de ales: își dă seama că mai devreme sau mai târziu, Achamian va fi chemat de acolo. Și cu toate acestea se îndrăgostește din ce în ce mai tare de vrăjitorul cel nefericit, în parte din cauza respectului cu care o tratează, în parte din cauza naturii lumești a muncii lui. Deși sexul ei a condamnat-o să șadă pe jumătate goală în fereastră, lumea de dincolo de aceasta a pasionat-o mereu. Intrigile Marilor Facțiuni, mașinațiunile Sfatului: astea erau lucrurile care o însuflețeau!

Apoi vine dezastrul: informatorul lui Achamian, Inrau, este ucis și Învățatul îndoliat este nevoit să plece spre Momemn. Esmenet îl imploră s-o ia cu el, dar el refuză și ea se trezește din nou părăsită în vechea ei viață. La scurtă vreme după aceea, un străin amenințător vine în odaia ei, cerându-i să-i spună tot ce știe despre Achamian. Folosindu-se de dorințele ei, bărbatul o violează și Esmenet se trezește răspunzându-i la toate întrebările. La venirea zorilor, acesta dispare, lăsând în urmă doar pete de sămânță neagră ca dovadă a trecerii lui.

Îngrozită, Esmenet fuge din Sumna, hotărâtă să-i găsească pe Achamian și să-i spună ce s-a întâmplat. În sine ei știe că străinul are cumva o legătură cu Sfatul. În drum spre Momemn se oprește într-un sat, sperând să găsească pe cineva care să-i repare sandala ruptă. Când sătenii recunosc tatuajul de târfă de pe mâna ei, încep s-o bată cu pietre – pedeapsa hotărâtă de Colț pentru prostituate. Doar apariția neașteptată a unui Cavaler Shrial pe nume Sarcellus o salvează și îi oferă satisfacția de a-i vedea umiliți pe cei care o chinuiseră. Sarcellus o duce până la Momemn și Esmenet se îndrăgostește din ce în ce mai mult de averea și de purtarea lui aristocratică. Acesta pare să nu aibă nici urmă din melancolia și nehotărârea care îl îmbolnăvesc pe Achamian.

Când ajung la Războiul Sfânt, Esmenet rămâne cu Sarcellus, chiar dacă știe că Achamian e la doar câteva mile depărtare. Așa cum continuă să-i reamintească Sarcellus, învățații ca Achamian nu au voie să își ia soții. Dacă s-ar duce la el, spune el, va fi abandonată din nou după o vreme.

Săptămânile trec, iar ea se trezește că-l apreciază din ce în ce mai puțin pe Sarcellus și că-l dorește din ce în ce mai mult pe Achamian. În cele din urmă, în ultima noapte dinaintea ca Războiul Sfânt să pornească marșul, pleacă în căutarea vrăjitorului, hotărâtă să-i spună tot ce se petrecuse. După o căutare chinuitoare, găsește în cele din urmă tabăra lui Xinemus, dar își dă seama că îi este prea rușine să se arate. În schimb se ascunde în întuneric, așteptând întoarcerea lui Achamian și mirându-se de ciudata adunătură de bărbați și femei din jurul focului. Când se ivesc zorii fără ca Achamian să se fi întors, Esmenet rătăcește în jurul focului abandonat și-l vede târându-se către ea. Își deschide brațele spre el, plângând de bucurie și dor…

Iar el trece pur și simplu pe lângă ea de parcă ar fi fost o străină.

Cu inima frântă, ea fuge, hotărâtă să-și facă singură drum în Războiul Sfânt.

Cnaiür urs Skiötha este o Căpetenie a utemoților, un trib de scylvendi, temuți în cele Trei Mări datorită priceperii și ferocității lor într-ale războiului. Din cauza evenimentelor din jurul morții tatălui său, Skiötha, cu treizeci de ani în urmă, Cnaiür este disprețuit de propriul său popor, deși nimeni nu îndrăznește să-i provoace la luptă din cauza puterii lui brutale a a istețimii într-ale războiului. Sosește vestea că nepotul Împăratului, Ikurei Conphas, a invadat Sfânta Stepă și Cnaiür călărește împreună cu utemoții ca să se alăture hoardei scylvendi la îndepărtatul hotar cu Imperiul. Cunoscând reputația lui Conphas, Cnaiür presimte o capcană, dar avertismentele lui nu sunt luate în seamă de Xunnurit, căpetenia aleasă Rege-al-Triburilor în bătălia ce se apropie. Cnaiür nu poate decât să privească desfășurarea dezastrului.

Scăpând teafăr după nimicirea hoardei, Cnaiür se întoarce pe pășunile utemoților mai chinuit ca oricând. Fuge de șoaptele și de privirile celorlalți membri ai tribului și călărește până la mormintele strămoșilor lui, unde găsește un bărbat grav rănit șezând pe gorganul tatălui său, înconjurat de cercuri de sranci morți. Apropiindu-se cu grijă. Cnaiür își dă seama ca într-un coșmar că-l recunoaște pe bărbat – sau că aproape îl recunoaște. Acesta seamănă întru totul cu Anasûrimbor Moënghus, doar că este prea tânăr…

Moënghus fusese capturat cu treizeci de ani în urmă, când Cnaiür era doar un băiețandru, și îi fusese oferit ca sclav tatălui lui Cnaiür. Spunea că este un dûnyain, că vine dintr-un popor care deține o înțelepciune extraordinară și Cnaiür a petrecut multe ore în compania lui, vorbind despre lucruri interzise războinicilor scylvendi. Ceea ce s-a petrecut mai apoi – seducerea, uciderea lui Skiötha și evadarea lui Moënghus – l-a torturat pe Cnaiür toată viața lui. Deși cândva l-a iubit pe bărbat, acum îl urăște cu o intensitate smintită. Crede că doar dacă l-ar putea ucide pe Moënghus ar putea să-și găsească liniștea.

Acum, incredibil, această dublură a venit la el, călătorind pe același drum ca și originalul.

Dându-și seama că străinul ar putea să-l ajute să-și ducă la îndeplinire răzbunarea, Cnaiür îl ia prizonier. Bărbatul, care își spune Anasûrimbor Kellhus, pretinde că ar fi fiul lui Moënghus. Dûnyainii, spune el, l-au trimis să-și asasineze tatăl într-un oraș îndepărtat pe nume Shimeh. Dar oricât și-ar dori Cnaiür să creadă această poveste, e circumspect și tulburat. După ani de zile în care s-a gândit obsesiv la Moënghus, a reușit să înțeleagă cu dûnyainii sunt dăruiți cu inteligență și abilități supranaturale. Știe că singurul lor scop este dominarea, deși acolo unde alții folosesc forța sau frica, dûnyainii folosesc amăgirea și iubirea.

Cnaiür își dă seama că povestea pe care i-o spusese Kellhus este exact povestea pe care ar fi spus-o un dûnyain care încearcă să evadeze și să-și asigure o traversare în siguranță a Stepei. Cu toate acestea, încheie un pact cu bărbatul, acceptând să-l însoțească în călătoria lui. Cei doi pornesc prin Stepă, încleștați într-un război tainic al cuvintelor și pasiunilor. Cnaiür se găsește iar și iar atras în plasele subtile ale lui Kellhus, dar se dezmeticește în ultimul moment. Singurele lucruri care îl apără sunt ura pentru Moënghus și faptul că-i cunoaște pe dûnyaini.

În apropierea hotarului cu Imperiul întâlnesc un grup de jefuitori scylvendi care se arată ostili. Îndemânarea nepământească a lui Kellhus în luptă îl uimește și îl îngrozește pe Cnaiür. După luptă găsesc o concubină prizonieră pe nume Serwë tremurând printre lucrurile jefuitorilor. Izbit de frumusețea ei, Cnaiür o ia ca trofeu al său și de la ea află de Războiul Sfânt al lui Maithanet, război pentru eliberarea Shimehului, orașul în care se presupune că sălășluiește Moënghus… Oare e o coincidență?

Coincidență sau nu, Războiul Sfânt îl forțează pe Cnaiür să se răzgândească în privința planului inițial de călători în jurul Imperiului, unde înfățișarea lui de scylvendi ar însemna moarte sigură. Acum că liderii fanimi ai Shimehului se pregătesc de război, singurul mod în care ar putea ajunge la orașul sfânt este să devină Oameni ai Colțului. Singura lor șansă, își dă el seama, este să se alăture Războiului Sfânt, care, după spusele lui Serwë, se adună lângă orașul Momemn din inima Imperiului – singurul loc în care nu poate ajunge. Acum că au traversat teferi Stepa, Cnaiür e convins că Kellhus îl va ucide: dûnyainii nu admit niciun fel de riscuri.

Coborând coastele munților în Imperiul, Cnaiür îl înfruntă pe Kellhus, care pretinde că încă mai are nevoie de el. În timp ce Serwë privește îngrozită, cei doi bărbați se luptă pe înălțimile muntoase și, deși Cnaiür reușește să-l ia pe Kellhus pe nepregătite, bărbatul îl înfrânge cu ușurință, ținându-l de gât deasupra abisului. Ca să-și dovedească intenția de a-și ține partea lui din târgul pe care îl încheiaseră, îi cruță viața lui Cnaiür. După atâția ani printre oamenii născuți în lume, spune Kellhus, Moënghus va fi mult prea puternic ca el să-l înfrunte de unul singur. Vor avea nevoie de o armată, și spre deosebire de Cnaiür, el nu știe nimic despre război.

În ciuda temerilor, Cnaiür îl crede și cei doi își reiau călătoria. Odată cu trecerea zilelor, Cnaiür privește cum Serwë se îndrăgostește din ce în ce mai tare de Kellhus. Deși lucrul acesta îl tulbură, refuză s-o recunoască, amintindu-și că războinicilor nu le pasă de femei, mai ales de cele care sunt prăzi de război. Ce contează dacă îi aparține lui Kellhus în timpul zilei? Îi aparține lui Cnaiür noaptea.

După o călătorie disperată și o urmărire prin inima Imperiului, ajung în cele din urmă la Momemn și Războiul Sfânt, unde sunt duși în fața unuia dintre conducătorii Războiului, un Prinț conriyan pe nume Nersei Proyas. Așa cum plănuiseră, Cnaiür pretinde că este ultimul dintre utemoți și călătorește împreună cu Anasûrimbor Kellhus, un Prinț al orașului nordic Atrithau, unde acesta a visat cu mult timp înainte despre Războiul Sfânt. Dar Proyas este mult mai interesat de cunoștințele lui Cnaiür despre fanimi și modul lor de luptă. Impresionat, Prințul conriyan îi ia pe Cnaiür și pe tovarășii lui sub protecția sa. Curând după aceea, Proyas îi duce pe Cnaiür și pe Kellhus la o întâlnire dintre conducătorii Războiului Sfânt și Împărat, unde urmează să se decidă soarta Războiului Sfânt. Ikurei Xerius al III-lea a refuzat să-i aprovizioneze pe Oamenii Colțului dacă aceștia nu jură să ofere Imperiului toate pământurile pe care le vor smulge din mâinile fanimilor. Shriahul, Maithanet, îl poate forța pe Împărat să le ofere provizii, dar se teme că Războiul Sfânt nu are conducători destul de buni pentru a-i înfrânge pe fanimi. Împăratul îl oferă pe nepotul său cel strălucit, Ikurei Conphas, proaspăt sosit după victoria sa spectaculoasă asupra scylvendilor la Kiyuth, dar numai – din nou – dacă liderii Războiului Sfânt se leagă să renunțe la viitoarele lor cuceriri. Într-un gambit îndrăzneț, Proyas îl oferă pe Cnaiür în locul lui Conphas. Urmează un război de cuvinte înverșunate și Cnaiür reușește să-l biruie pe Nepotul cel precoce al Împăratului. Reprezentantul Shriahului îi poruncește Împăratului să-i aprovizioneze pe Oamenii Colțului. Războiul Sfânt va porni marșul.

În doar câteva zile, Cnaiür a ajuns dintr-un fugar un conducător al celei mai mari oști adunate vreodată în cele Trei Mări. Ce însemnă pentru un scylvendi tratativele cu prinții venetici, cu popoare pe care a jurat să le nimicească? Ce sacrificii trebuie să facă pentru a-și duce răzbunarea până la capăt?

În acea noapte, o privește pe Serwë oferindu-se trup și suflet lui Kellhus și se întreabă ce grozăvie a adus cu el în Războiul Sfânt. Ce va face Anasûrimbor Kellhus – un dûnyain – din acești Oameni ai Colțului? Nu contează, își spune, Războiul Sfânt e în marș spre îndepărtatul Shimeh – spre Moënghus și sângele promis.

Anasûrimbor Kellhus este un călugăr trimis de ordinul lui, dûnyainii, în căutarea tatălui său, Anasûrimbor Moënghus.

De când au descoperit, cu două mii de ani în urmă, în timpul Apocalipsei, reduta secretă a Înalților Regi din Kûniüri, dûnyainii s-au ascuns, prăsindu-se pentru reflexe și intelect și antrenându-și fără încetare trupul, mintea și fața – toate în numele rațiunii, al sfântului Logos. Într-o încercare de a se transforma în expresia perfectă a Logosului, dûnyainii și-au închinat întreaga existență stăpânirii iraționalului care determină gândirea umană: istoria, obiceiurile și pasiunile. În acest fel ei cred că vor atinge în cele din urmă ceea ce ei numesc Absolutul și că astfel, vor deveni suflete care se mișcă cu adevărat singure.

Dar izolarea lor glorioasă a luat sfârșit. După treizeci de ani de exil, unul dintre ei, Anasûrimbor Moënghus, a reapărut în visele lor, cerând să-i fie trimis fiul. Știind doar că tatăl său sălășluiește într-un oraș îndepărtat pe nume Shimeh, Kellhus pornește într-o călătorie anevoioasă prin ținuturi de multă vreme abandonate de oameni. În timp ce iernează cu un vânător pe nume Leweth, descoperă că poate citi gândurile bărbatului după nuanțele expresiei de pe chipul său. Își dă seama că oamenii născuți în lume sunt doar niște copii în comparație cu dûnyainii. Experimentând, descoperă că poate obține orice de la Leweth – orice iubire, orice sacrificiu – folosind simple cuvinte. Dar tatăl său care a trăit treizeci de ani printre asemenea oameni? Ce putere deține Anasûrimbor Moënghus?

Când adăpostul lui Leweth este descoperit de o ceată de sranci inumani, cei doi bărbați sunt nevoiți să fugă. Leweth e rănit, iar Kellhus îl lasă srancilor fără niciun fel de remușcare. Srancii îl ajung din urmă și, după ce îi alungă, se luptă cu liderul lor, un neom smintit, care aproape îl ucide folosind vrăjitorie. Kellhus fuge, ros de întrebări fără răspuns: fusese învățat că vrăjitoria nu este decât o superstiție. Oare s-au înșelat dûnyainii? Ce alte lucruri au uitat sau au trecut cu vederea?

În cele din urmă se refugiază în străvechiul oraș Atrithau, unde, folosindu-se de abilitățile lui de dûnyain, organizează o expediție care să traverseze câmpiile infestate de sranci din Suskara. După o călătorie chinuitoare, trece hotarul și este capturat de o Căpetenie scylvendi nebună pe nume Cnaiür urs Skiötha – un bărbat care îl cunoaște și îl urăște pe tatăl său, Moënghus.

Deși cunoștințele sale despre dûnyaini îl fac pe Cnaiür imun la manipularea directă, Kellhus își dă iute seama că poate folosi în avantajul său setea de răzbunare a bărbatului. Pretinzând că e un asasin trimis să-l ucidă pe Moënghus, îi cere scylvendiului să i se alăture în călătoria sa. Copleșit de ură, Cnaiür acceptă ezitant și cei doi bărbați își încep drumul prin Stepa Jiünati. În repetate rânduri, Kellhus încearcă să-și asigure încrederea de care are nevoie pentru a-l supune pe bărbat, dar barbarul îl respinge de fiecare dată. Ura și perspicacitatea lui sunt prea mari.

Apoi, aproape de hotarul cu Imperiul, găsesc o concubină pe nume Serwë care îi informează despre un Război Sfânt care se adună lângă Momemn – un Război Sfânt pentru Shimeh. Kellhus își dă seama că faptul că tatăl său l-a chemat tot atunci la Shimeh nu poate fi o coincidență. Dar oare ce pune Moënghus la cale?

Traversează munții și ajung în Imperiu, iar Kellhus îl privește pe Cnaiür devenind din ce în ce mai convins că nu îi mai este de niciun folos. Considerând că uciderea lui Kellhus este lucrul cel mai apropiat de uciderea lui Moënghus de care este în stare, Cnaiür îl atacă și este înfrânt. Ca dovadă că încă mai are nevoie de el, Kellhus îi cruță viața. Kellhus știe că trebuie să domine Războiul Sfânt, dar deocamdată nu știe nimic despre război. Variabilele sunt prea numeroase.

Deși cunoștințele lui despre Moënghus și despre dûnyaini fac din el un risc, priceperea lui Cnaiür într-ale războiului este neprețuită. Ca să se asigure că va avea parte de cunoașterea lui, Kellhus începe s-o seducă pe Serwë folosindu-se de frumusețe ca de o cale ocolită spre inima zbuciumată a barbarului.

De îndată ce ajung în Imperiu, dau peste o patrulă de cavaleri Imperiali. Călătoria lor spre Momemn devine o cursă disperată. Când ajung în cele din urmă în tabăra Războiului Sfânt se trezesc dinaintea lui Nersei Proyas, Prințul Încoronat al Conriyei. Ca să-și asigure un loc de onoare printre Oamenii Colțului, Kellhus minte și pretinde că este un Prinț de Atrithau. Pentru a pune bazele viitoarei sale dominații, pretinde că a visat Războiul Sfânt – sugerând fără să o spună pe față că visele au fost trimise de Dumnezeu. Având în vedere că Proyas e mai preocupat de Cnaiür și de modul în care ar putea folosi inteligența militară a barbarului pentru a zădărnici planurile Împăratului, aceste declarații sunt acceptate fără să fie cercetate atent. Învățatul Mandatului care îl însoțește pe Proyas, Drusas Achamian, este singurul care pare să fie tulburat din cauza lui – și mai ales de numele său.

În seara următoare, Kellhus cinează cu vrăjitorul, îl dezarmează cu umor și îl flatează cu întrebări. Află despre Apocalipsă și despre Sfat și despre multe alte lucruri și, deși știe că Achamian este îngrozit dintr-un motiv sau altul de numele” Anasûrimbor”, îl roagă pe bărbatul melancolic să îi fie profesor. Kellhus și-a dat seama că dûnyainii s-au înșelat în privința multor lucruri, printre care și existența vrăjitoriei. Există atât de multe lucruri pe care trebuie să le învețe înainte de a-și întâlni tatăl…