Secretul lui Hiram

Secretul lui Hiram de Christopher Knight

INTRODUCERE

Henry Ford spunea odată că „întreaga istorie este o vorbă goală”. Poate că pare cam dur, dar, dacă judecăm „faptele” trecutului pe care toți occidentalii le învață la școală, reiese că dl Ford a avut dreptate.

începutul a fost făcut de cercetarea personală pentru descoperirea originilor Francmasoneriei – societatea cea mai cuprinzătoare din lume, care numără aproape cinci milioane de membri bărbați, organizați în Loje obișnuite și, în trecut, a inclus mulți oameni importanți, de la Mozart la Henry Ford. În calitate de francmasoni, scopul nostru a fost să încercăm să înțelegem ceva din ritualul masonic: acele ceremonii ciudate, secrete, realizate în special de clasa de mijloc, de oamenii de vârstă mijlocie, de la Huddersfield la Houston.

în centrul învățăturii masonice se află un personaj, Hiram Abif, care, după o poveste spusă tuturor francmasonilor, a fost ucis cu aproape 3. 000 de ani în urmă, în clădirea Templului Regelui Solomon. Acest om este o enigmă totală. Rolul său, în calitate de constructor al Templului Regelui Solomon, și împrejurările oribilei sale morți sunt descrise amănunțit în istoria masonică și totuși, el nu este menționat în Vechiul Testament. Timp de patru din cei șase ani petrecuți pentru această cercetare, am crezut că Hiram Abif este o creație simbolică. Apoi, el s-a materializat din ceața timpului și s-a dovedit într-adevăr foarte real.

îndată ce Hiram Abif a ieșit din trecutul îndepărtat, el nu ne-a oferit altceva decât o cheie a istoriei vestului.

Meandrele intelectuale și concluziile elaborate care au format anterior opinia colectivă a societății occidentale asupra trecutului au cedat în fața logicii simple. Cercetările noastre ne-au condus mai întâi la reconstituirea vechiului ritual egiptean al înscăunării regelui, vechi de 4. 000 de ani, iar aceasta ne-a condus la descoperirea unui asasinat care a avut loc pe la 1570 î.hr., care a scos la iveală o ceremonie a învierii din care se trage Francmasoneria modernă. Urmărind apariția acestui ritual secret de la Teba la Ierusalim, i-am reliefat rolul în formarea națiunii evreiești și în evoluția teologiei evreiești.

În contrast izbitor cu ceea ce se crede, lumea occidentală s-a dezvoltat de fapt conform unei vechi filosofii, ascunsă într-un sistem secret, care a ieșit la suprafață în trei momente cheie în ultimii 3.000 de ani.

Dovada finală a cercetărilor noastre poate fi considerată descoperirea arheologică a secolului. Am localizat scrierile secrete ale lui Iisus și ale adepților săi.

Capitolul 1

SECRETELE PIERDUTE ALE FRANCMASONERIEI

”Masoneria datează dinainte de Potop; este o simplă creație a trecutului; este doar o scuză pentru convivialitate; este o organizație ateistă, ce distruge sufletele; este o asociație de caritate, ce face bine în secret; este o mașinărie politică cu o putere extraordinară; nu are secrete; discipolii săi posedă, în mod tainic, cele mai mari cunoștințe ale umanității; își celebrează ritualurile misterioase sub auspiciile și invocațiile lui Mefistofel; procedeele lor sunt perfect inocente, ca să nu spunem de-a dreptul stupide; ei comit toate crimele nedescoperite; ei există doar cu scopul de a promova frăția și bunăvoința – iată câteva dintre afirmațiile făcute de cei din afara cercului frăției libere și acceptate. Omne ignotum pro magnifico. Cu cât se știe mai puțin cu atât se inventează mai mult despre Francmasonerie.”

The Daily Telegraph, Londra, 1871.

”Masoneria face eforturi considerabile în a încuraja standarde superioare de moralitate printre membrii săi. Dar este destul de surprinzător că o societate care folosește strângeri de mâini secrete, semne și limbaj propriu pentru recunoașterea reciprocă a membrilor săi este suspectată că este mai degrabă o emanație a răului, decât a binelui. De ce să folosească asemenea metode, dacă nu ca să ascundă adevărul? De ce să-l ascundă, dacă nu este nimic de ascuns?

Cei din afara Masoneriei consideră ideea de a îmbrăca haine speciale, de a recita texte ezoterice și de a realiza ritualuri stranii atât de prostească, încât au tendința de a crede că trebuie să existe o altă atracție, probabil mai sinistră. Poate că nu există… dar e greu de dovedit că nu-i așa.”

The Daily Telegraph, Londra, 1995.

Lipsa de scop

În 1871, regina Victoria avea 30 de ani de domnie în față, Ulysses S. Grant era președintele Statelor Unite ale Americii și Francmasoneria era subiect de speculație publică. O sută douăzeci de ani mai târziu, prima aselenizare este un fapt trecut, lumea se deschide spre Internet și Francmasoneria este încă subiect de speculație publică.

Am dat peste primul din aceste citate într-o tăietură de ziar vechi, șifonat, dintr-un volum prăfuit al istoriei Masoneriei, unde fusese pus ca semn de carte de vreun mason de mult uitat. Chris a citit al doilea Atlantic între prânz și filmul artistic.

Aproape totul, inclusiv stilurile de scris, s-a schimbat în ultimul secol și un sfert, dar atitudinea publică generală față de Masonerie este și astăzi la fel de confuză ca și în secolul nouăsprezece. Majoritatea oamenilor nu au încredere în ceea ce nu înțeleg și, dacă există vreo urmă de elitism care-i exclude, neîncrederea se transformă brusc în lipsă de simpatie și chiar ură. În timp ce Masoneria a fost mereu deschisă tuturor bărbaților de peste 21 de ani (18 ani, după constituția scoțiană), cu minte și trup sănătoase, care pot demonstra un caracter bun și credință în Dumnezeu, nu există îndoială că alegerea membrilor din Marea Britanie se făcea din aristocrație, cu rang și titluri, provenind din păturile înalte ale claselor de mijloc.

La jumătatea epocii victoriene, era important din punct de vedere social, aproape esențial, pentru un om cu o profesie, să fie francmason. Noii îmbogățiți în urma revoluției industriale își căutau un stalul social, prin calitatea de membru al unei societăți exclusiviste, bine cotată de către aristocrații de la toate nivelurile sociale, până la casa regală. Cel puțin în teorie, membrii claselor muncitoare puteau să devină masoni, dar, în fapt, nici nu le trecea prin cap să ceară să fie admiși în „clubul” șefilor lor, astfel încât Loja a fost mult timp asociată cu bogăția. Cei de la toate nivelurile societății care nu erau francmasoni puteau doar să speculeze despre secretele revelate membrilor acestei organizații misterioase. Se știa despre ei că purtau șorțuri și gulere largi și se zicea că-și suflecau pantalonii și schimbau strângeri de mână, în timp ce-și șopteau coduri unii altora.

În a doua jumătate a secolului XX, Francmasoneria a devenit o organizație mult mai puțin elitistă decât credeau bărbații din toate puterile sociale care căpătaseră calitatea de membru.

Totuși, o privire rapidă spre vârful ierarhiei masonice englezești ilustrează faptul că un membru al familiei regale sau un lord ereditar obținea cu greu posibilități de promovare, aceasta constituind chiar un serios handicap.

Majoritatea oamenilor din lumea occidentală știu puține despre Francmasonerie și misterele ei și se împart în două grupuri mari: aceia care nu sunt masoni dar se întreabă care sunt acele secrete, și aceia care sunt masoni, și care se întreabă și ei care sunt acele secrete! Un îndemn la tăcere, printre masoni, nu este atât o obligație de a adera la jurăminte sacre, cât o frică de pedeapsă din partea membrilor; se tem de faptul că ei nu înțeleg un cuvânt din ceremoniile la care participă și singura lor frică este că oamenii vor râde de ritualurile, aparent fără scop și prostești, pe care le realizează.

Francmasoneria, pentru noi și pentru oricare alt „frate” pe care-l știm, este puțin mai mult decât un club social ce oferă posibilitatea de a se bucura de un spectacol, urmat de o masă și de multă bere și vin. Ritualul complex și obscur trebuie să fie memorat ani de zile prin repetiții monotone. Se pune accentul pe fidelitatea redării, dar, în realitate, doar mici părți de ceremonie pot fi înțelese ca niște simple mesaje alegorice referitoare la tăria de caracter, restul fiind un amestec ciudat de cuvinte fără sens și scene ale presupuselor evenimente istorice, ce au avut loc în timpul înălțării Templului Regelui Solomon din Ierusalim, cu vreo 3. 000 de ani în urmă.

în timp ce membrii se obișnuiesc încet-încet cu ritualul, cu excepția învățării versurilor ciudate, excentrice, pe de rost, mulți din cei din afară încearcă să distrugă organizația, deoarece o suspectează de corupție, văzând-o ca pe un bastion al privilegiului capitalist sau ca pe un club de într-ajutorare. Nenumărate cărți despre acest subiect au hrănit curiozitatea publicului. Unele, cum ar fi cele scrise de autorul american, John J. Robinson, au fost bine documentate, altele, cum ar fi cele ale răposatului Stephen Knight, au fost puțin mai mult decât ficțiune, cu scopul de a hrăni teama grupărilor anti-masonice.

Antimasonii muncesc tot timpul ca să dovedească presupuse greșeli, lucru de altfel dovedit. Un prieten recreștinat de-a lui Chris a afirmat recent că și-a asumat un rol de consilier în cadrai grupului său de la biserică. Când a fost întrebat pe cine intenționa să consilieze, am fost înspăimântat să aud replica: „Pe cei care suferă de blesteme masonice.”

„Ce este un blestem masonic?” l-am întrebat, fără să-i spun de legătura mea cu Francmasoneria.

„Masonii trebuie să-și jure supunere și devotament în detrimentul familiilor lor. Dacă nu reușesc, sunt blestemați, ceea ce le provoacă o suferință groaznică, lor și celor apropiați.”

Am rămas perplex. Francmasoneria înseamnă multe lucruri, dar cu siguranță nu rele, deși unii oameni par hotărâți să creadă acest lucra.

Pentru a lupta împotriva unor astfel de acuzații nefondate, Marea Lojă Unită a Angliei a declarat public că datoria de cetățean a unui francmason trebuie să fie deasupra oricăror obligații masonice și că Francmasoneria nu ar permite distragerea unei familii prin timpul acordat sau prin cheltuiala banilor familiei, ori determinându-l să acționeze împotriva interesului personal.

Nu dorim să facem apologia Francmasoneriei, dar face mult bine și, după câte știm, nu face deloc rău. A donat întotdeauna sume foarte mari de bani pentru asociațiile de caritate, de obicei în mod anonim, promovează rectitudinea morală și responsabilitatea socială și prevede norme pe care ceilalți le urmează. Culoarea pielii, rasa, credința sau politica au fost permanent irelevante pentru calitatea de membra și cele două scopuri ale sale sunt ordinea socială, bazată pe libertatea individului și dramul spre cunoaștere. Singura cerință absolută este credința în Dumnezeu, oricare Dumnezeu.

Cea mai puternică critică împotriva Francmasoneriei este lipsa de scop. Nu se știe de unde vine, nimeni nu pare să știe ce încearcă să realizeze și pare din ce în ce mai puțin probabil să aibă un viitor, într-o lume care dorește scopuri clare și beneficii. Nu numai că nu se mai cunosc originile Francmasoneriei, dar și „secretele adevărate” ale Ordinului s-au pierdut și, în locul lor, la ceremonii, se folosesc „secrete substituite”, „până când va veni timpul să fie redescoperite cele inițiale”.

Dacă cuvintele folosite la ritual sunt descifrate, Francmasoneria ar trebui să aibă cel puțin 3. 000 de ani vechime. Nu numai dușmanii Ordinului nu cred acest lucru, dar nici Marea Lojă Unită a Angliei nu pretinde o astfel de vechime. Sensibilă la reacția publică, evită orice punct de vedere oficial asupra originilor Francmasoneriei și permite așa numitelor „Loje de cercetare” să dezbată puținele mărturii istorice care există.

Un biet candidat în întuneric

Când am fost făcuți francmasoni, amândoi am trecut prin procedura cunoscută de fiecare inițiat, timp de cel puțin 250 de ani. Aceste ceremonii cuprindeau jurământul nostru, în calitate de oameni de onoare, că nu vom face publice niciunul din secretele Francmasoneriei și suntem conștienți că ceea ce descriem aici poate fi considerat de unii dintre masoni drept o trădare a acelor secrete.

Totuși, Marea Lojă Unită a Angliei consideră că numai mijloacele de recunoaștere sunt secretele protejate ale Ordinului și nimeni nu ar putea să se dea drept francmason după citirea acestei cărți. Este necesar să explicăm ritualurile în amănunt, deoarece ele formează baza cercetării noastre. Unele dintre cuvintele date sunt mijloace de identificare secretă, dar noi nu scoatem în evidență cuvintele ce ar trebui folosite în diferite situații, așa că am făcut tot ce ne-a stat în putință pentru a respecta spiritul jurămintelor noastre. În orice caz, noi am fost de acord ca aceste secrete să nu lezeze libertatea noastră civilă, morală sau religioasă; și, dacă jurămintele noastre ne-ar fi împiedicat să vă împărtășim astfel de descoperiri importante, așa cum o facem acum, ele ar fi lezat în mod sigur acele libertăți.

***

Deși ne-am alăturat mai multor Loje pe o perioadă de câțiva ani, experiențele noastre sunt similare. Așa am simțit (așa că am folosit pronumele eu pentru a ne reprezenta pe amândoi): fiind chestionat de un mare număr de maeștri cu câteva luni mai înainte, eram gata să fiu făcut francmason. Virtual, nu cunoșteam ce avea să urmeze; singura întrebare fermă ce mi-a fost pusă a fost „Crezi în Dumnezeu?”, „Cred”, și totul s-a desfășurat din acel moment până în clipa când un paznic a lovit, cu mânerul săbiei trase, ușa mare a templului, cerând permisiunea ca eu să pot intra.

Am fost legat la ochi și îmbrăcat cu pantaloni largi, albi, și bluză. Un picior era încălțat cu un simplu papuc (expresia pentru aceasta este neglijență), piciorul stâng era descoperit până la genunchi, partea stângă a pieptului tunicii fusese desfăcută, astfel că pieptul meu era dezgolit pe acea parte. Fără să știu, un laț de spânzurătoare mi-a fost pus în jurul gâtului și lăsat să atârne în spate. Mi s-au luat toate obiectele de metal și eram pregătit să fiu condus în templu. (Am aflat mai târziu că acest mod de vestimentație, tunica aspră cu lațul atârnând la gât, era identic cu modul în care era tratat un eretic medieval de către Inchiziție, înainte ca acesta să mărturisească).

Îmi amintesc cum simțeam prezența unui mare număr de oameni și m-am simțit foarte vulnerabil. Am simțit apăsarea unui punct rece pe pielea de la piept.

„Simți ceva?” a întrebat o voce din față. O șoaptă în ureche mi-a dat un răspuns formal, pe care l-am repetat cu voce tare, „Da”.

„Atunci fie ca acesta să fie un imbold al conștiinței comparabil cu o moarte rapidă, dacă vei trăda vreodată vreun secret din cele pe care ți le vom împărtăși.”

O altă voce din celălalt capăt al camerei a vorbit apoi – am recunoscut-o ca aparținând Maestrului de Rugăciuni: „Deoarece niciun bărbat nu poate deveni mason dacă nu este liber și matur, te întreb acum – ești un om liber și major?”

„Sunt.”

„Pentru că ai răspuns la această întrebare, urmează altele pe care ți le voi pune imediat și la care sunt sigur că vei răspunde cu egală sinceritate. Declari pe onoarea ta, fără să ții seamă de solicitările prietenilor, neinfluențat de motive economice sau altele nedemne, că te oferi de bună voie și liber, drept candidat pentru misterele și privilegiile Francmasoneriei? Declari în continuare, pe propria ta onoare, că ești îndemnat să soliciți aceste privilegii, având o opinie favorabilă asupra Ordinului, o dorință de cunoaștere și o dorință sinceră să devii mai de folos semenilor?”

„Da.”

Pumnalul care îmi fusese ținut strâns la piept a fost luat (deși nu am știut atunci), dar lațul (numit cablu) a rămas atârnat de gât. Omul din dreapta mea mi-a șoptit să îngenunchez și a fost spusă o scurtă rugăciune, invocând binecuvântarea Guvernatorului Suprem al Universului (Dumnezeu – descris într-un mod neutru, astfel încât El să fie accesibil tuturor membrilor oricărei religii monoteiste).

Ceremonia a continuat cu ghidarea mea în jurul perimetrului templului, oprindu-se de trei ori pentru a fi prezentat drept „un biet candidat într-o stare de întuneric”. Deși nu puteam vedea, în centrul podelei templului era un dreptunghi cu pătrate albe și negre. Pe latura estică era piedestalul Maestrului de Rugăciuni, la sud, stătea Paznicul Tânăr și la vest, Paznicul Bătrân, ambii pe piedestale mai mici.

După cele trei pauze am fost adus, încă legat la ochi, în fața piedestalului Maestrului de Rugăciuni, unde el a întrebat: „în această stare de întuneric, care este dorința puternică a inimii tale?”.

Și încă o dată, răspunsul mi-a fost șoptit la ureche:

„Lumina.”

„Atunci fie ca să primești binecuvântarea.”

Legătura la ochi mi-a fost luată și, pe măsură ce ochii mei s-au obișnuit cu lumina, am putut să văd că eram în fața Maestrului de Rugăciuni, care imediat mi-a atras atenția asupra” luminilor” emblematice ale Francmasoneriei, care sunt explicate ca fiind volumul Legii Sacre (pentru reprezentanții creștini aceasta este Biblia), Pătratul și Busola. Apoi, mi-a spus că ajunsesem la rangul de Ucenic începător Francmason – primele trei trepte prin care trebuia să trec înainte de a fi acceptat ca Maestru mason deplin. Semnele secrete, lupta și parola pentru prima treaptă, mi-au fost apoi explicate și mi s-a spus că stâlpul din stânga care se ridica pe terasa Templului Regelui Solomon are o semnificație specială pentru francmasoni. Atât stâlpii din dreapta, cât și cei din stânga sunt refăcuți în Lojă și se ridică în spate și de ambele părți ale Maestrului de Rugăciuni. Stâlpul din stânga este numit Boaz, după Boaz, stră-străbunicul lui David, rege al Israelului.

După diferite plimbări în jurul templului, mi s-a dat un șorț simplu, alb, din piele de vițel, care simboliza treapta pe care tocmai o obținusem. Apoi, mi s-a spus: „Este mai vechi decât Lâna de Aur sau Vulturul Roman, mai onorabil decât Steaua, Garter sau orice altă distincție care există, el fiind semnul purității și al legăturii de prietenie…”.

Această parte s-a dovedit a fi deosebit de revelatoare pentru ritualul masonic; după cum vom arăta ulterior, ea conține dovada clară că a fost constituit în trei perioade, foarte diferite istoric, de la antichitatea autentică la modemul relativ.

Pe toată durata ceremoniei mi-au fost recomandate diferite virtuți morale și sociale, folosind un mare număr de analogii arhitecturale, cum ar fi uneltele zidarului evreu, comparate cu metodele de autodepășire. Spre sfârșitul ceremoniei de inițiere, am aflat cu stupoare că existau teste care trebuiau memorate, pentru a putea trece în treapta a doua, aceea a Francmasonului Prieten. Printre aceste întrebări și răspunsuri erau anumite informații, menite să trezească interesul și nu să informeze, întrebare: „Ce este Francmasoneria?”

Răspuns: „Un sistem special de moralitate, învăluit în alegorii și ilustrat prin simboluri.”

întrebare: „Care sunt cele trei mari principii pe care se bazează Francmasoneria?”

Răspuns: „Dragostea frățească, liniștea și adevărul.”

Pentru orice candidat, primul din aceste principii pare rezonabil, dar următoarele două sunt mai greu de analizat. Liniște față de ce? Care adevăr?

Acum, în calitate de frate pe deplin acceptat, chiar dacă simplu învățăcel, am părăsit templul cu sentimentul că s-a petrecut ceva special, dar nu aveam niciun indiciu a ceea ce ar putea să însemne. A urmat o masă festivă și, cum eram omul zilei, am fost așezat în stânga Maestrului de Rugăciuni. S-au ținut toasturi și discursuri și toată lumea s-a distrat. Cu siguranță că misterele Masoneriei nu au fost dezvăluite. Poate, m-am gândit eu, totul va fi mai clar la următoarea ceremonie. Nu s-a întâmplat așa.

Misterele ascunse ale naturii și științei

După câteva luni, am trecut în stadiul al doilea al ceremoniei, pentru a atinge rangul de Francmason Prieten. De data aceasta, am intrat în templu cu restul fraților, purtând un șorț simplu, alb, din piele de vițel, care era simbolul inocenței mele – și al statutului meu umil.

Loja a fost apoi deschisă la treapta întâi și, în calitate de candidat la avansare, am fost supus la testul de a răspunde la întrebările care mi-au fost explicate la sfârșitul ceremoniei anterioare. De îndată ce am trecut prin această grea examinare a capacității mele de a recita vorbe neînțelese, mi s-a spus să părăsesc templul, temporar, pentru ca să fie pregătit cum se cuvine pentru „ceremonia de trecere”.

Am intrat iar și am purtat același veșmânt grosolan ca la ceremonia de inițiere, acum cu piciorul stâng și partea dreaptă a pieptului goale. Pe măsură ce diaconii mă conduceau prin templu, mi se arătau noi parole și semne, inclusiv o mână ridicată, poziție care se pretinde a fi originară de pe vremea când Josua lupta în bătăliile Domnului (în Valea Jehosafat) și m-am rugat ca Soarele să-și vadă de drumul lui, până când dușmanii săi vor fi învinși. Această ultimă parte a ceremoniei s-a dovedit a fi cu adevărat semnificativă.

Stâlpul din partea dreaptă a intrării în Templul lui Solomon a fost descris pentru a completa informația dată în treapta anterioară, cu privire la stâlpul din stânga. Acest stâlp, identificat drept „Jachin”, se zice că a fost numit după marele preot care a oficiat includerea acestei părți în templul din Ierusalim. Cei doi stâlpi gemeni, Boaz și Jachin, urmau să devină deosebit de importanți, din toate punctele de vedere, pentru cercetarea noastră viitoare. Primul se spune că reprezintă „puterea sau în el este puterea”; al doilea „să stabilească” și când se unesc, „stabilitate”.

După terminarea ceremoniei de treapta a doua, mi s-a permis să-mi extind cercetările la misterele ascunse ale naturii și științei, încă o dată, această ceremonie a fost urmată de mâncare, băutură, discursuri și muzică.

O rază de lumină

Câteva luni mai târziu, în calitate de Prieten Mason, purtând un șorț alb cu două rozete albastre, am fost ales să fiu ridicat la ceea ce se cheamă „sublimul” grad de Maestru Mason, dar mai întâi trebuia să-mi dovedesc competența încă o dată, învățând răspunsurile la mai multe întrebări din test. În timpul examinării, atenția mi-a fost atrasă de faptul că vechiul nostru frate a primit salariul în mijlocul camerei Templului Regelui Solomon, fără scrupule sau jenă, având în vedere respectul care era acordat stăpânilor în acele timpuri. Un studiu amănunțit al Bibliei nu a dezvăluit menționarea camerei din mijloc a Templului lui Solomon. Este imposibil să se fi strecurat vreo greșeală și, ca totul să aibă sens, am presupus că întrebările din test indicau faptul că frații avuseseră în trecut încredere în stăpâni, dar acum poate nu mai aveau.

În acest stadiu, mi s-a dat o referință cu adevărat biblică, care nu exista în Biblie, dar care arată misiunea ce mi se va încredința de îndată ce voi fi ridicat la rangul sublim de Maestru Mason: „Pentru că Domnul a spus cu tărie că vorbele Lui vor fi rostite în Casa Lui, care va fi veșnică.” Acest citat s-a dovedit a fi extrem de important, deși nu este înțeles de francmasonii moderni și nici de altcineva, când este auzit pentru prima oară. Mi s-a încredințat apoi o parolă, care mi-a permis să reintru în templu când a început ceremonia în Loja Maestrului Mason. Totul, de data aceasta, era diferit și dramatic.

Am reintrat în templu; întuneric total, cu excepția licărului unei lumânări ce ardea în partea de est, în fața Maestrului de Rugăciuni, în camera mare, fără ferestre, lumânarea singuratică împrăștia o lumină slabă dar, de îndată ce ochii mei s-au obișnuit, am putut să zăresc chipurile din spate și să văd forma întregului templu în nuanțe de negru și gri închis. Am fost informat, destul de teatral, că subiectul acestei trepte (etape) era moartea însăși.

Ceremonia a început cu o scurtă descriere a etapelor anterioare:

”Frați, fiecare treaptă a Masoneriei este progresivă și nu poate fi atinsă decât în timp, cu răbdare și perseverență. La prima treaptă (etapă) ni se arată îndatoririle față de Dumnezeu, față de aproapele nostru și față de noi înșine. În treapta a doua ni se permite să luăm parte la misterele științei umane și să înțelegem bunătatea și măreția Creatorului, prin analiza minuțioasă a operei Sale. Dar treapta a treia este liantul întregului; este făcută ca să lege oamenii laolaltă prin frăție mistică, într-o relație de afecțiune și dragoste fraternă; ne arată întunericul morții și al mormântului ca purtător de lumină strălucitoare, care va urma învierii celor drepți, când aceste trupuri moarte, care au zăcut în țărână, se vor trezi unite cu spiritul lor frățesc și înveșmântate în nemurire.”

S-a spus apoi o rugăciune, care s-a încheiat cu:

„ …Te rugăm pe Tine să-l ierți pe slujitorul Tău, care ne împărtășește secretele sale misterioase de Maestru Mason. Dă-i tărie pentru ca în ceasul încercării să reușească și să treacă în protecția Ta, prin valea întunecoasă a umbrelor morții și să se poată ridica din mormânt, să strălucească ca o stea, de-a pururi.”

Ceremonia a continuat într-o manieră similară celorlalte, până la un punct, când am fost obligat să interpretez o poveste remarcabilă care explică modul în care adevăratele secrete ale Stăpânului Mason s-au pierdut. Am jucat rolul unui personaj care nu există în afara ritualurilor din Francmasonerie; numele său era Hiram Abif: Maestrul de Rugăciuni a spus povestea:

„ …natura ne învață încă o dată o lecție mare și folositoare – cunoașterea eului. Te învață, prin contemplare, să te pregătești pentru orele finale ale existenței; și, când, cu ajutorul unei asemenea stări contemplative, te-a condus prin căile întortocheate ale vieții tale muritoare, te învață cum să mori.

Acestea, dragă frate, sunt lucrurile deosebite ale treptei a treia a Francmasoneriei. Te invită să meditezi asupra acestui subiect îngrozitor și te învață să simți că pentru omul drept și neînduplecat, moartea nu este mai groaznică decât falsitatea și necinstea.

Analele Francmasoneriei ne arată acest mare adevăr, un exemplu glorios de fidelitate de nezdruncinat și moarte prematură a mărețului nostru Mare Maestru Hiram Abif care și-a pierdut viața chiar înainte de terminarea Templului Regelui Solomon, la construcția căruia el a fost principalul arhitect. Moartea lui s-a petrecut așa: 15 Masoni Prieteni, numiți să prezideze, văzând că templul era aproape terminat, dar că ei nu erau încă în posesia adevăratelor secrete ale Maestrului Mason, au conspirat împreună să obțină acele secrete oricum, chiar recurgând la violență. Când erau pe cale să-și pună în aplicare conspirația, 12 din cei 15 au dat înapoi, dar 3, cu un caracter mai hotărât și mai groaznic decât al celorlalți, și-au continuat planurile necinstite și, în acest scop, s-au așezat la porțile de sud, vest și est ale templului, unde Maestrul Hiram Abif se retrăsese să se roage la Dumnezeu, după cum îi era obiceiul, ora fiind 12 fix.

Terminându-și rugăciunea, s-a pregătit de plecare spre poarta de sud, unde a fost acostat de primul dintre acești tâlhari, care, dorind să aibă o armă mai bună, s-a înarmat cu o riglă de plumb și, într-o manieră amenințătoare, i-a cerut maestrului nostru, Hiram Abif, toate secretele de Maestru Mason, avertizându-l că-l așteaptă moartea în caz de refuz; credincios legământului său, el a răspuns că acele secrete erau cunoscute de 3 oameni în lume și că, fără consimțământul celorlalți doi, nici nu putea, nici nu voia să le divulge; dar că el credea că răbdarea și perseverența, la timpul potrivit, îi vor permite vrednicului mason cunoașterea lor. Dar, în ceea ce-l privește pe el, mai degrabă ar muri decât să trădeze încrederea sacră. Răspunsul nu era nici pe departe satisfăcător, astfel că tâlharul i-a aplicat Maestrului o lovitură violentă în tâmpla dreaptă. Aceasta i-a provocat căderea pe genunchiul stâng.”

În acest moment, am simțit o lovitură foarte ușoară în tâmplă și cele două călăuze, cunoscuți ca diaconi, îmi arătau că trebuia să mă las în genunchi ca să imit povestea.

„Revenindu-și din această stare, Hiram s-a grăbit spre poarta de vest, unde l-a înfruntat pe cel de-al doilea tâlhar, căruia i-a dat același răspuns, cu aceeași fermitate, chiar când tâlharul care era înarmat cu o nivelă cu plumb i-a dat o lovitură violentă în tâmpla stângă, care l-a făcut să se prăbușească pe genunchiul drept.”

Încă o dată, am simțit o atingere pe tâmplă și am fost împins la pământ, pe genunchiul drept.

„Văzând că șansele de scăpare sunt nule în cele două părți, maestrul nostru s-a clătinat, a leșinat și, sângerând, s-a îndreptat spre poarta de est, unde era postat cel de-al treilea tâlhar și care, primind același răspuns la cerința sa insolentă, pentru că maestrul nostru a rămas fidel obligației sale chiar și în această grea încercare, i-a aplicat o lovitură violentă chiar în moalele capului, cu un ciocan greu de piatră, și atunci, el a căzut fără viață la picioarele lui. Astfel muri el.”

La lumina lumânării, l-am văzut pe Maestrul de Rugăciuni întinzând pe deasupra piedestalului un instrument care mi-a atins fruntea și am simțit mai multe mâini care mă trăgeau în jos. Am fost ținut drept, în picioare, m-am întins pe spate în întuneric. Când am atins pământul, am fost înfășurat într-un giulgiu, așa că numai fața mi-a rămas neacoperită. Maestrul de Rugăciuni a continuat:

„Frați întru această ceremonie, Fratele nostru a fost făcut să reprezinte unul din cele mai strălucitoare personaje din analele Francmasoneriei, Hiram Abif, care a preferat să-și dea viața, decât să trădeze încrederea sacră ce i-a fost acordată. Și am deplină încredere că acest testament vă va impresiona puternic și mințile și inimile și vă va ajuta să faceți față unor întâmplări similare.”

Fratele Paznic Tânăr a venit spre mine, mi-a scos mâna de sub giulgiu și a tras de ea ușor. Mâna mea a alunecat printre degetele sale.

„Maestru al Rugăciunii, această strângere de mână a eșuat.” Figuri din umbră mergeau în jurul „mormântului” meu, înainte ca Maestrul Rugăciunilor să vorbească din nou:

„Frate Paznic Matur, vei încerca strângerea de mână prietenească.”

Aceasta s-a dovedit la fel de ineficientă ca și prima.

„Frați Paznici, ați eșuat amândoi în încercările voastre. Și totuși, rămâne o a treia metodă specială, cunoscută drept Labă de Leu sau strângerea Ghearelor de Vultur, care este dată de apucarea strânsă a tendoanelor încheieturii mâinii drepte cu vârfurile degetelor și ridicarea lui la cinci puncte de prietenie, ceea ce, cu ajutorul dumneavoastră, voi încerca.”

Maestrul Rugăciunilor m-a apucat strâns de încheietura mâinii și a tras, ridicându-mă pe dată în picioare. Încă o dată, mâini nevăzute mi-au luat toată greutatea. Când am ajuns din nou în poziție verticală, Maestrul Rugăciunilor mi-a șoptit două vorbe speciale la ureche.

Acum știam ambele părți ale Cuvântului Masonului. Atunci, acestea mi se păreau lipsite sens dar, prin cercetările noastre, am descoperit înțelesul său vechi și fascinant, după cum va fi arătat mai târziu.

” Astfel, dragul meu Frate, toți Maeștrii Masoni au fost ridicați, printr-o moarte figurativă, la o uniune cu tovarășii primei lor încercări. Permiteți-mi să remarc că lumina unui Maestru Mason nu este decât un întuneric vizibil, ce servește doar la exprimarea acelei pete de întuneric ce se agață de perspectiva viitorului. Acest văl misterios de întuneric, ochiul rațiunii omenești, nu-l poate pătrunde dacă nu este ajutat de lumina divină care vine de sus, și totuși, chiar prin această rază luminoasă îți vei da seama că stai chiar pe marginea mormântului în care ai coborât, la figurat, și care, atunci când această viață trecătoare se va scurge, te va primi din nou la pieptul lui rece.”