O casa de papusi

HENRIK IBSEN

O CASĂ DE PĂPUȘI

PIESA IN TREI ACTE (1879)

Personajele

ACTUL I

AVOCATUL HELMER

NORA, soția lui

DOCTORUL RANK

DOAMNA LINDE

AVOCATUL KROGSTAD

CEI TREI COPII AI LUI HELMER

ANNE-MARIE, bonă la soții Helmer

SERVITOAREA

UN COMISIONAR

(Acțiunea se desfășoară

în locuința familiei Helmer).

(Un interior confortabil, mobilat cu gust, fără însă a fi lu­xos.

In dreapta, în fund, o ușă dă în antreu ; o altă ușă în fund, la stînga, dă în biroul lui Helmer. Intre aceste două uși, un pian.

In mijlocul peretelui din stînga, o ușă și mult mai în față, spre scenă, o fereastră. Lîngă fereastră, o masă rotundă cu fo­tolii și o, canapeluță. Pe peretele din dreapta, ceva mai spre fund, o ușă și, pe același perete, mai spre primul plan, un șemineu cu două fotolii și un balansoar în față. între șemineu și ușa la­terală, o măsuță. Pe pereți, gravuri de aramă. O etajeră cu obiecte de porțelan și alte bibelouri ; o bibliotecă micuță cu cărți legate luxos. Covoare pe podea ; foc în sobă. Zi de iarnă.

Se aude soneria în antreu ; apoi cum se deschide ușa. Nora intră în cameră, fredonînd voioasă ; e îmbrăcată cu pălărie și palton ; duce multe pachete, pe care le așază pe masa din dreapta. Lasă după ea iișa de la antreu deschisă. Se vede prin ușa des­chisă un comisionar aducînd un pom de Crăciun și dînd un coș servitoarei care a deschis.)

NORA : Helene, ascunde pomul de Crăciun. In nici un caz să nu-1 vadă copiii pînă deseară, cînd va fi împodo­bit. (Către comisionar, scoțîndu-și portmoneul.) Cît face ?

COMISIONARUL : Cincizeci de ore.

NORA : Poftim o coroană. Nu, păstrează restul.

(Comisionarul mulțumește și pleacă. Nora închide ușa. Continuă să zîmbească plină de mulțumire în timp ce-și scoate paltonul și pălăria. Scoate din bu-

ililM'l

zunar o pungă cu praline și mănîncă vreo două ; pe urmă, se apropie cu precauție și ascultă la ușa birou­lui lui Helmer.)

A, e acasă.

(Fredonează din nou, îndreptîndu-se spre masa din dreapta.)

HELMER (din camera lui) : Cine ciripește acolo ? Cio-cîrlia mea ?

NORA (pe cale să deschidă un pachet) : Da, ea e.

HELMER : Și cine zburdă pe-acolo ? Veverița mea ?

NORA : Da.

HELMER : Cînd s-a întors veverița mea ?

NORA : Chiar acuma. (Bagă punga de praline în bu­zunar și se șterge la gură.) Torvald, vino să vezi ce cum­părături am făcut.

HELMER : Nu mă deranja. (îndată apoi deschide ușa și privește avînd încă tocul în mină.) Cumpărături ? Asta numești tu cumpărături ? Atîtea ? Rîndunica mea, cum scapă în oraș, iarăși aruncă banii pe fereastră.

NORA : Dar, Torvald, anul acesta putem și noi să fa­cem un pic de lux. Este primul nostru Crăciun fără eco­nomii.

HELMER : Bine, bine, dar nici risipă nu putem face.

NORA : Sigur, Torvald, însă un pic tot putem risipi, nu-i așa ? Numai un pic. Tu o să ai acum un salariu mare, o să ai mulți, mulți bani.

HELMER : Da, dar numai după Anul Nou. Și-apoi, am de așteptat trei luni pînă la primul salariu.

NORA : Ei ! Pînă atunci o să ne împrumutăm.

HELMER : Nora ! (Se apropie de ea și o trage de ure­che în glwnă.) Veșnic nechibzuită ! Presupune că astăzi mă împrumut cu o mie de coroane, pe care tu o să le ri­sipești în săptămîna Crăciunului, iar eu ... de Anul Nou, mă pomenesc cu o cărămidă-n cap și... gata.

NORA (astupîndu-i gura) : Ei ! Nu fi atît de sinistru.

HELMER : Bine, dar să presupunem că așa s-ar întîm-

pla ; atunci ?

NORA : Dacă s-ar întîmpla așa, mi-ar fi perfect indife­rent dacă am sau nu datorii.

HELMER : Dar oamenii de la care m-am împrumutat ?

NORA : Aia ? Cine și-ar mai bate capul cu ei ? Niște

străini !

HELMER : Nora, Nora, gîndești ca o femeie ! Să fim serioși, Nora, tu îmi cunoști părerile în privința asta ! Nici un împrumut. înrobit, ba chiar și mai rău, e căminul clădit pe datorii. Pînă astăzi ne-am ținut bine ; tot așa trebuie să ne ținem și în puținul timp ce mai avem de rezistat.

NORA (se duce Ungă sobă, cu jața spre aceasta) : Da, da, cum vrei tu, Torvald.

HELMER (apropiindu-se de ea) : Dar ce văd ? Micuța ciocîrlie nu trebuie să-și lase aripioarele în jos. Veverița mea s-a îmbufnat ? (Scoate portofelul) Nora, ce crezi că am aici ?

NORA (întorcîndu-se repede) : Bani !

HELMER : Ia-i ! (ti dă cîteva bancnote). Doamne, doar înțeleg și eu că de Crăciun sînt destule cheltuieli într-o casă.

NORA (numărînd) : Zece ... douăzeci... treizeci... patruzeci. O, mulțumesc, mulțumesc, Torvald ; o să-mi ajungă mult timp.

HELMER : Da, așa și trebuie să faci.

NORA : Da, da, așa am să fac. Vino acum să-ți arăt tot ce-am cumpărat. Și cît de ieftin ! Uite, aici sînt haine noi pentru Ivan și o sabie. Aici, un cal și o trompetă pentru Bob. Și aici e păpușa cu pătuțul ei, pentru Emmy ; le-am luat de la solduri ; ea, oricum, tot le face bucățele. Și aici am stofă de rochie și lenjerie pentru bonă ; bătrîna Anne-Marie ar merita mult mai mult.

HELMER : Dar în pachetul acela ce e ?

NORA {precipitat) : Torvald, nu ! Nu trebuie să vezi pînă deseară ! _v

IlilM'll

HELMER : Aha ! Dar spune-mi acuma, tu, risipitoare mică, pentru tine te-ai gîndit să cumperi ceva ? rezonabil și care ar putea să-ți facă plăcere ...

NORA : Nu știu ce mi-aș dori. Dar, stai, știi ce ? ...

HELMER :Ei?

NORA (jucîndu-se cu nasturii hainei lui, fără să-l pri­vească) : Dacă ai vrea să-mi faci ceva, ai putea să ... ai putea . . .

HELMER : Ei, hai, spune o dată.

NORA (precipitat) : Ai putea să-mi dai bani, Torvald. Doar atît cît nu te-ar stînjeni de loc ; i-aș păstra și voi vedea pe urmă ce-mi cumpăr.

HELMER : Dar bine, Nora, totuși...

NORA : Ba da, fă cum te rog, dragă Torvald ; te rog mult de tot. Aș putea să pun banii într-un plic frumos de hîrtie poleită și să-i atîrn în pomul de Crăciun. N-ar fi drăguț ?

HELMER : Cum se cheamă păsărică aia nesocotită ?

NORA : Da. Știu, sticlete. Dar fă cum te rog eu, Tor­vald ; așa o să am tot timpul să mă gîndesc cum i-aș putea folosi mai bine. Vezi ce cuminte sînt ? Nu ?

HELMER (zîmbind) : Da ! Sigur, dar asta numai dacă realmente ai fi în stare să-i păstrezi, și-apoi dacă în adevăr ți-ai cumpăra ceva pentru tine. Numai că banii se vor irosi în casă pe tot felul de fleacuri, și pînă la urmă tot eu va trebui să-i scot din buzunar.

NORA : Nu-i așa, Torvald.

HELMER : Măcar de-ar fi așa, unica și draga mea Nora. (Cuprinzînd-o de talie.) Sticlețelului meu scump îi trebuie mulți, mulți bani. E de necrezut cît de costisitor este pen­tru un bărbat un sticlețel ca tine.

NORA : Cum poți să spui asta ? Eu economisesc cît pot.

HELMER (rîzînd) : Da, ai spus foarte bine : cît poți. Numai că nu poți de loc.

NORA (fredonînd și zîmbind cu aer satisfăcut) : Hm, ar trebui să știi cît de multe cheltuieli avem noi, ciocîrliile și veverițele, Torvald.

HELMER : Ești o micuță bizară. Exact ca tatăl tău. Te zbați în fel și chip să pui mîna pe bani ; dar îndată ce-i ai, îți și alunecă printre degete ; niciodată nu știi ce-ai -făcut cu'ei. Ce să-i faci ? Ce să-i faci ? Trebuie să te ia omul așa cum ești. Asta ai moștenit-o prin sînge, Nora. Da, da. Ereditatea.

NORA : Ah, aș dori să fi moștenit multe din calită­țile tatii.

HELMER : Eu însă nu te-aș dori niciodată altfel» Fii cum ești acuma, dulcea și mica mea ciocîrlie. Dar ascultă, am impresia că e ceva suspect, bizar cu tine.

NORA : Așa par ?

HELMER : Desigur. Uită-te drept în ochii mei.

NORA (privindu-l) : Ei ?

HELMER (amenințînd cu degetul) : Nu cumva mica mea gurmandă a făcut azi ravagii pr-in magazine ?

NORA : Vai, cum poate să-ți treacă asta prin minte ?

HELMER : Spune drept : gurmanda mea n-a dat o raită pe la cofetărie ?

NORA : Nu, crede-mă, Torvald.

HELMER : Nici măcar cîteva dulciuri ? - .NORA : Nu, absolut de loc.

HELMER : Nici ceva praline ?

NORA : Nu, Torvald, zău, te asigur.

HELMER : Lasă, lasă, bineînțeles, am glumit.

NORA (ducîndu-se spre masa din dreapta) : Dar nici nu mi-ar -trece prin minte să fac ceva împotriva voinței tale.

HELMER : O, asta o știu prea bine ; de altfel, mi-ai și promis. (Apropiindu-se de ea.) Hai, păstrează-ți micile tale secrete, scumpă Nora. Deseară, cînd se va aprinde pomul, știu că o să le scoți tu la iveală.

NORA : N-ai uitat, sper, să-l inviți pe doctorul Rank ?

HELMER : Ah, ce minunat să te știi stăpîn pe o situa­ție sigură, să ai venituri mai mult decît suficiente. Nu-i așa că aceste gînduri îți dau o mare satisfacție ?