George Valsan georgraf romana Biografie
Aa
Origini
Printre personalitățile de seamă ale Argeșului legendar se numără și savantul geograf și scriitorul George Vâlsan. Deși s-a născut în București la 21 ianuarie 1885, geograful are adânci origini argeșene, tatăl său fiind mulți ani la rând șeful depoului de locomotive al stației CFR Pitești. George Vâlsan a făcut cursul primar la una dintre cele două școli domnești de băieți, învățător fiindu-i Ion Teodorescu, dascăl de mare prestigiu și tatăl ziaristului Tudor Teodorescu Braniște. Pasionat de călătorii, Vâlsan a cutreierat Valea Argeșului precum și ținuturile pline de frumusețe ale Muscelului, întreprinzând cercetări geografice și totodată manifestându-și atașamentul pentru aceste locuri.
George Valsan (n. 21 ianuarie 1885, Bucuresti — d. 6 august 1935, Carmen Sylva, Constanta) a fost un geograf si etnograf roman, membru titular (1920) al Academiei Romane. Si-a facut studiile la Bucuresti, Berlin si Paris. A fost profesor la universitatile din Iasi, Cluj si Bucuresti; presedinte al Societatii etnografice romane si director al Institutului de geografie din Cluj, pe care l-a infiintat si in jurul caruia a infiintat o scoala geografica romaneasca.
Studii
Poet, prozator, etnograf și geograf, George Vâlsan, după efectuarea cursurilor primare și gimnaziale la Pitești, pleacă la București, trecând bacalaureatul la Liceul „Gh. Lazăr” (1904). Își continuă studiile la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității bucureștene, unde în 1908 își ia licența în filosofie magna cum laude. În urma obținerii Premiului Hillel pentru pedagogie, i se încredințează suplinirea Catedrei de geografie la Seminarul Pedagogic Universitar. În 1910 este numit profesor titular la Târgu Jiu. Concomitent funcționează ca asistent la Catedra de geografie a Universității din București.
La îndemnul lui Titu Maiorescu și al lui Simion Mehedinți face studii de specializare în geografie fizică și etnografie la Universitatea din Berlin (1911-1912) și la Paris (1913-1914), unde, la Sorbona, frecventează cursurile și seminariile lui Emmanuel de Martonne. În 1916 devine primul doctor în geografie din România, cu mențiunea magna cum laude. Va fi profesor la universitățile din Iași (1916-1918), Cluj (1919-1929) și București (1930-1935).
Perioada petrecută la Iași a fost mai puțin rodnică, deoarece din cauza stării de război nu și-a putut ține prelegerile, dar mai ales fiindcă fusese accidentat grav în 1917, în dezastrul de cale ferată de la Ciurea, lângă Iași, care l-a lăsat infirm. La Cluj a întemeiat Societatea Etnografică Română, al cărei președinte a fost (1923-1927), și revista „Lucrările Institutului de Geografie din Cluj”, iar împreună cu Romulus Vuia și Emmanuel de Martonne, Muzeul Etnografic al Transilvaniei.
Cariera
S-a ocupat de probleme de geografie generala („Sensul geografic ca stiinta”, editat postum), de geomorfologie („Campia Romana”, 1915) de geografie umana („O faza in popularea tarilor romanesti”, 1912), de istorie a geografiei („Harta Moldovei de Dimitrie Cantemir”, 1926, pe care a descoperit-o in Biblioteca Nationala de la Paris), de etnografie („O stiinta noua: etnografia”, 1927), de toponimie, de biogeografie etc.
George Valsan a conceput geografia ca o stiinta a marilor ansambluri teritoriale, privite in intregul lor, prin integrarea elementelor componente in unitatea din care fac parte. Teza sa de doctorat, „Campia Romana” (1915), lucrare fundamentala a literaturii geografice romanesti, este primul studiu al unei mari unitati geografice, in buna masura actual si azi mai ales prin aprecierea rolului pe care l-au avut subsidentele locale in dispunerea retelei hidrografice ti in evolutia reliefului. Prin aceasta lucrare el a pus, in acelasi timp cu Constantin Bratescu, bazele geomorfologiei moderne in Romania.
Teatru radiofonic biografic George Valsan gasiti Aici