Zeița florii de par legende populare chinezești din lumea întreagă

Nici prea departe dar nici prea aproape de munții Țianșang se afla un cătun în care trăia un copil pe nume Man Șang. Orfan de mamă și de tată, copilul era dat în grija unchiului și mătușii. La rândul lor, aceștia aveau și ei un băiat cam de vârsta lui Man Șang.

Unchiul se purta cu Man Șang ca și cu propriul lui fiu, pe când mătușa nu-l vedea cu ochi buni, ba mereu se certa cu bărbatul din cauza lui. Și așa unchiul și mătușa o țineau tot într-o ceartă.

Pe la vârsta de 13-14 ani, Man Șang a început să înțeleagă totul. Într-o zi, acesta i-a spus unchiului:

- Unchiule, te-ai certat destul cu mătușa din cauza mea, eu acum m-am făcut mare, aș putea să-mi câștig singur pâinea.

Auzind acesta, unchiul s-a întristat. Man Șang din nou i-a spus:

- Unchiule, nu fi îngrijorat, rândunelele vin și pleacă în fiecare an, dar n-am văzut nici una moartă de foame, peștii din apă nu au locuință, dar n-a murit nici unul de frig. După ce voi pleca eu, vei avea și tu zile mai liniștite.

Oftând, unchiul a rostit:

- Băiete, eu nu te pot opri, dacă vrei să pleci, pleacă!

L-a luat pe Man Șang și s-au dus la târg, unde din puținii bani pe care-i avea i-a cumpărat câteva lipii și cu ochii în lacrimi și-a luat rămas bun de la ol.

Man Șang se afla pentru prima dată singur. Încotro s-o apuce? Uitându-se spre miazănoapte a văzut norii albi de pe muntele Țianșang care sclipeau ca o oglindă în lumina razelor de soare. Dar oare de unde veneau acei nori argintii care acopereau muntele Țianșang? Tare ar fi vrut băiatul să știe. A început să se cațere pe munte. S-a cățărat ce s-a cățărat până ce, către seară, a ajuns la un mic cătun pe coasta muntelui. Aici a văzut cum dinspre apus veneau valuri, valuri de nori negri, iar în sat nu se auzea nici o mișcare. A intrat în prima casă și s-a culcat. Afară se făcea din ce în ce mai întuneric și în curând nu s-a mai văzut nimic. Deodată a început vântul care urla ca un lup înfometat. Apoi s-a pornit o furtună cu tunete și trăsnete, după care a început să cadă ploaia. Lui Man Șang i se părea că tunetele vor dărâma casa, iar fulgerele vor arde pomii din curte. De-abia la miezul nopții s-a oprit ploaia. Era primăvară, în luna martie, și după ploaie s-a făcut frig. Man Șang era înfrigurat și înfometat și se gândea ce bine i-ar prinde puțină mâncare. Uitându-se afară, a văzut o luminiță care se apropia din ce în ce. Înfricoșat, băiatul credea că stăpânul casei vine să-l alunge. Luminița apropiindu-se tot mai mult, Man Șang a văzut o femeie în alb care ținea într-o mână o lampă-dragon și în alta o tavă plină cu bunătăți. Aceasta n-a luat-o nici la stânga, nici la dreapta, ci a intrat direct în casa unde era băiatul. Pe loc, încăperea s-a umplut de un miros plăcut. Apoi, femeia a rostit:

- Nu te teme, știu că ești flămând și înghețat. Ți-am adus mâncare.

Și a pus mâncarea pe masă. La plecare, femeia i-a spus: - Eu locuiesc nu departe de aici, în pădurea de peri, și dacă vrei, poți să vii să mă cauți. Apoi a apucat iarăși cu o mână lampa și cu alta tava și a plecat.

Man Șang, încălzit și sătul, a adormit. S-a trezit de-abia a doua zi, când s-a luminat. Uitându-se afară, a văzut un bătrân care mâna o turmă de oi. S-a luat după bătrân și l-a întrebat:

- Bunicule, se află undeva, pe aici, o pădure de peri? Bătrânul a întins mâna și i-a arătat:

- La răsărit de acest munte.

Băiatul a luat-o la fugă către răsăritul muntelui. Ajungând acolo, n-a văzut nici o așezare omenească, ci numai peri cât vedeai cu ochii. Aproape credea că a înțeles greșit, când, întorcându-se, a dat eu ochii de femeia în alb care-i făcea semn cu mâna. Bucuros, Man Șang a fugit către ea. Femeia l-a luat de mână și i-a spus:

- Eu sunt Zeița Florii de Păr și tare-mi este milă de tine așa mic și lipsit de ocrotire cum ești. Rămâi să stai la mine. Apoi l-a dus în casă.

Man Șang a trăit în bunăstare în casa zeiței câțiva ani buni. Aceasta se purta cu el ca și cu propriu-i frate. Zeița avea un evantai verde și de câte ori se stârnea vântul îl ridica și atunci vântul se oprea și începea ploaia.

într-o zi, zeița i-a spus:

- Man Șang, după câțiva ani, îți voi dărui și ție un evantai.

Câțiva ani au trecut pe nesimțite. într-o zi, zeița a spus:

- Mâine vărul tău se însoară.

Man Șang s-a bucurat, dar pe dată s-a întristat gândindu-se că unchiul n-are- de unde lua bani să pregătească nunta.

Veselă, zeița i-a spus:

- Unchiul tău s-a purtat bine cu tine, ar trebui să te duci să-l ajuți.

Și a ieșit din curte mișcându-și evantaiul. Atunci s-a stârnit vântul și cât ai clipi din ochi a apărut o lectică împodobită cu flori, urmată de câțiva fluierași.

In aceeași zi, Man Șang împreună cu lectica și fluierașii au ajuns la unchiu-său acasă. Mătușa tocmai își făcea sânge rău că n-are bani să închirieze o lectică, așa cum se obișnuiește la nunți. S-a bucurat nespus văzându-l pe Man Șang și s-a arătat prietenoasă cu el. A doua zi, verișorul s-a urcat în lectică si împreună cu fluierașii, bucuros nevoie mare, s-a dus să aducă mireasa.

Când s-a terminat nunta, Man Șang le-a spus:

- Acum e timpul să plec și eu acasă. Nemaiputând să-l oprească, unchiul și mătușa l-au petrecut până a ajuns la culmea muntelui; apoi s-au despărțit și ei au rămas să se mai uite după el.

După puțin timp, Man Șang s-a întâlnit ou zeița care-i ieșise în întâmpinare. Aceasta, văzând lectica și fluierașii, a zis:

- Ce să mai facem cu lectica și fluierașii? A mișcat evantaiul și acestea au dispărut.

Unchiul și mătușa au înmărmurit de uimire. Mătușa a început să se întrebe:

- Oare ce treburi învârtește nepotul nostru? Și de ce n-a răspuns când l-am întrebat cu ce se ocupă?

Auzind aceasta, unchiul s-a înfricoșat și el. In aceeași seară, bătrâna bețivă a satului a venit la ei după băutură. Din vorbă în vorbă, aceasta le-a zis:

- Ce vă pasă, v-ați adus noră în casă, nepotul s-a ajuns, v-a adus lectică și fluierași la nuntă!

Auzind acestea, mătușa s-a schimbat la față. Bănuind ceva bătrâna, a continuat:

- Man Șang a plecat de atâția ani, ce treburi învârtește pe unde se află? Mătușa s-a speriat și mai rău socotind că bătrâna văzuse cum au dispărut lectica și fluierașii și, pentru a-i închide gura, a dat fuga în casă și a adus o legătură cu bani.

- Ți-am adus să-ți iei de băutură și să știi că habar n-avem cu ce treburi se ocupă Man Șang. Să nu mai vorbim despre aceasta. Bătrânei nu-i venea să-și creadă ochilor că a dat așa noroc peste ea. Cu banii primiți s-a dus la cârciumă, unde a mâncat și a băut bine, apoi a plecat acasă.

Ajunsă acasă, s-a trântit pe kang și, amețită cum era, a început să se laude la bărbatul ei care era slujbaș la împărat:

- Voi, bărbații în slujba împăratului, tot vă făliți că-i prindeți pe răufăcători și pe cei care s-au ridicat împotriva împăratului, dar ați prins pe cineva până acum?

Apoi a povestit cu de-amănuntul tot ce a văzut și ce a făcut.

Cei doi s-au sfătuit îndelung și apoi s-au culcat. După câteva zile, bătrâna s-a dus iarăși la unchiul lui Man Șang să-i ceară bani. Mătușa, de teamă să nu fie pârâtă la stăpânire, a făcut rost de bani și i-a dat, Cum a luat banii, aceasta s-a dus direct la cârciumă și a băut pe săturate. A doua zi s-a dus iarăși după bani și așa s-a dus zi după zi până ce aceștia nu-au mai avut de unde să-i dea. Atunci, bătrâna înfuriată l-a trimis pe bărbatu-său la oraș să-i pârască la stăpânire cum că au legături cu cei care s-au ridicat împotriva împăratului.

În acea zi, Man Șang se plimba împreună cu zeița prin pădurea de peri. Aceasta, uitându-se in evantai, a zis speriată:

- Nenorocire, mare nenorocire s-a abătut asupra unchiului și mătușii tale.

Man Șang s-a speriat și el. Zeița a rupt o frunză dintr-un păr, care pe dată s-a prefăcut într-un evantai verde. Apoi i-a spus băiatului:

- Ai crescut, acum știi ce este binele și ce este răul. A venit timpul să-ți dau evantaiul care te va feri de ploaie și de vânt. În el vei putea citi tot ce se întâmplă la mii de li, cu ajutorul lui vei putea ajunge oriunde vei vrea, te vei preface în orice dorești și vei putea face tot ce-ți poftește inima.

Man Șang a luat evantaiul și, cât ai clipi, el și zeița au fost în fața casei unchiului. Unchiul și vărul său tocmai erau luați de soldații împărăției. Furios, a mișcat evantaiul și, pe loc, frânghiile cu care erau legați cei doi au căzut la pământ.

Zeița a spus:

- Fiecare să-și tragă ponoasele. Oare voi nu-i căutați pe cei care se împotrivesc împăratului? Noi doi suntem dintr-aceia, așa că luați-ne și faceți ce vreți cu noi.

Soldații înfricoșați n-au îndrăznit să-i lege și mergeau în urma lor potrivindu-și pasul după ei. Aceștia, înadins, când mergeau mai tare, când mai încet, iar când au ajuns la palatul domnitorului din părțile acelea nici vorbă să îngenuncheze. Au adus cătușe să le pună la mâini, dar nici nu apucară se apropie de ei că zeița a mișcat evantaiul și cei doi s-au făcut nevăzuți. Slujitorii au căzut cu fruntea la pământ. S-a auzit apoi glasul zeiței, din grămada de cătușe:

- După un drum atât de lung, să ne odihnim și noi un pic.

Oamenii stăpânirii au dat poruncă să fie aruncate cătușele în foc. Dar și de acolo s-a auzit glasul zeiței:

- Man Șang, nu adormi, în curând trebuie să ne întoarcem!

Auzind, oamenii stăpânirii s-au speriat de moarte. Dacă cei doi plecau și stăpânirea afla, ei își pierdeau viața. Și-au înmuiat glasul și au zis:

- Vă rugăm să vă arătați, noi nu avem nici o vină, așa am primit poruncă, iar dacă aveți curaj, haideți cu noi la împărat!

Zeița și băiatul au izbucnit în râs:

- Și ce mare lucru e să mergem la împărat? Suntem gata de drum. Și au ieșit la iveală.

În aceeași zi, oamenii stăpânirii au adus cai și o lectică să-i ducă pe cei doi.

- Dacă vreți mergeți pe cai, dacă nu, în lectica»' Dar zeița le-a zis:

- Nu vreau nici pe cai, nici în lectică. Aduceți-ne două sticle și dacă veți putea să ne cărați cu sticlele, mergem, dacă nu, ne întoarcem.

De teamă să nu se facă iarăși nevăzuți, oamenii stăpânirii au adus două sticle cu gura cât un bănuț de argint. Zeița a mișcat evantaiul și ea împreună cu Man Șang s-au făcut nevăzuți. Apoi din sticlă s-a auzit glasul zeiței:

- Porniți mai repede, altfel plecăm înapoi! Oamenii au ridicat sticlele, dar acestea parcă aveau câteva sute de ținuri. Au făcut câțiva pași și n-au mai putut, atât de grele erau. Le-au lăsat jos și au început să se roage:

- Nu putem să vă ducem, ieșiți rogu-vă, afară! Iar zeița le-a răspuns:

- Pe voi vă iertăm, dar să-l aduceți pe cel care ne-a pârât, să ne care el.

Oamenii stăpânirii au trimis repede după bărbatul bătrânei. Acesta a ridicat sticlele, dar după câțiva pași era tot o apă de nădușeală, iar capul îi vâjâia. Și mai mult de atât n-a mai putut. Atunci, oamenii stăpânirii au început să-l lovească cu bicele până ce acesta a căzut mort. Neavând încotro, oamenii stăpânirii au trebuit să care ei sticlele. Au ajuns la Beijing pe jumătate morți de oboseală. Auzind împăratul că i-au prins pe rebeli, s-a înfățișat în sala tronului de aur împreună cu toată curtea. Apoi a dat poruncă să fie aduși rebelii. Patru generali au ridicat cele două sticle și le-au înfățișat împăratului. Nedumerindu-se, împăratul a întrebat:

- Dar unde sunt cei doi rebeli? Din gura unei sticle s-a auzit:

- Man Șang, trezește-te, am ajuns în sala tronului de aur.

Iar din cealaltă sticlă:

- Am tras un pui de somn pe cinste, parcă nu m-aș mai scula.

Auzind glasurile care ieșeau din sticle, dar nevăzând pe nimeni, împăratul s-a înfuriat și a poruncit:

- Spargeți de îndată cele două sticle!

Slujbașii au adus ciocane și au făcut bucățele sticlele. Din nou s-a auzit o voce:

- Păcat de sticlele astea!

Și mai înfuriat, împăratul a strigat:

- Unde sunteți? Vocea a răspuns:

- Printre cioburile de sticlă.

Împăratul a dat iarăși poruncă să fie strânse cioburile de sticlă și măcinate. Slujbașii au măcinat cioburile, prefăcându-le în pulbere. Bucuros, împăratul a zis:

- De data asta am terminat cu voi.

Dar n-a apucat să-și termine vorba, că s-a auzit din nou vocea:

- Păcat de timpul pierdut!

Împăratul s-a cutremurat și a dat poruncă să se arunce pulberea în apă. Slujbașii, de față cu împăratul, au aruncat pulberea în apă. Mulțumit că scăpase de cei doi și văzând, că nu mai aude nici un glas, împăratul se pregătea să se întoarcă în palat, când, deodată a auzit:

- Acum, că ne-ai prefăcut în pulbere și ne-ai aruncat în apă, n-ai decât să vii aici și să bei din apă!

Împăratul a simțit cum i se îngreunează capul și i se înmoaie picioarele și îndată a căzut în apă. Tot atunci, zeița, îmbrăcată toată în veșmintele albe, și Man Șang, în veșminte verzi, s-au ridicat deasupra apei. Au mișcat evantaiul și pe loc s-au făcut nevăzuți. împăratul era cât pe-aci să se înece. Cu greu a fost scăpat de slujbașii săi. Dar nici împăratul și nici slujbașii nu au mai îndrăznit să caute zeița și pe Man Șang spre a-i pedepsi.