Oroarea de la Red Hook

„Există în jurul nostru demoni ai răului ca și ai binelui, și cred că trăim și ne mișcam într-o lume necunoscută, într-un loc cu caverne, cu umbre, cu locuitori aflați la începutul evoluției lor. Poate că omul va regăsi într-o zi calea vechii științe, și n-am nici o îndoială că o știință redutabilă mai supraviețuiește.

ARTHUR MACHEN

Cu câteva săptămâni în urmă, la capătul unei străzi din târgul Pascoag (Rhode Island), un trecător înalt, bine clădit și plăcut la înfățișare, a devenit, prin comportarea sa neobișnuită, sugiect de discuție. Cobora, se pare, dealul pe drumul dinspre Chepachet. Ajungând pe strada principală a localității, căreia câteva clădiri rezervate afacerilor îi dădeau un aer important, omul cotise spre stânga. În locul acela, fără vreun motiv aparent, reacționă într-un chip suprinzătoru. După ce privise fix timp de de câteva clipe cea mai înaltă dintre clădiri, se apucă să scoată urlete îngrozite, isterice, apoi țâșni într-o cursă nebunească, terminată printr-o cădere la răspântia următoare. Ridicat de jos și scuturat de mâini binevoitoare, el păru conștient, nevătămat și, în mod evident, scăpat de atacul nervos. Bâlbâi niște explicații stânjenite în legătură cu încercările prin care trecuse, apoi cu ochii plecați, o luă înapoi pe drumul spre Chepachet, fără să se mai întoarcă. Părea straniu ca un astfel de incident să i se întâmple unui bărbat atât de voinic, de robust, cu aerul atât de normal și plin de înzestrări. Misterul nu fu elucidat nici de observațiile unui martor care recunoscuse în el pe chiriașul unui fermier de pe lângă Chepachet.

Omul, pe nume Thomas F. Malone, era un detectiv din New York aflat în concediu după o boală grea; o contactase în urma unei misiuni ieșite din comun, în jurul unei afaceri murdare ce se terminase tragic. Mai multe clădiri de cărămidă, foarte vechi, se prăbușiră în timpul unei descinderi a poliției la care participase și el. De altfel, referitor ]a moartea celor arestați și a colegilor săi, ceva m-a frapat în mod deosebit. El unui era cuprins de o groază imensă față de orice clădire care le putea sugera, fie și vag, pe cele prăbușite, încât până la urmă, pentru o perioadă nedefinită, psihiatrii i-au interzis să le mai privească.

Un medic din poliție, cu rude la Chepachet, apreciase drept ideal ca loc de convalescență acest cătun alcătuit din case coloniale, de lemn. Detectivul se instalase acolo, după ce promisese că n-avea să se aventureze nicicând pe străzile mărginite de clădiri din cărămidă fără să primească îngăduința specialistului din Woon-socket, căruia îi fusese încredințat. Plimbarea aceea până fa Pascoag pentru niște cumpărături făcute din magazine fusese o greșeală, iar bolnavul își plătise scump neascultarea: prin teamă, contuzii și umilințe. Asta era ce știau bârfitorii din Chepachet și din Pascoag, dar de cazul său se interesau psihiatrii cei mai de vază.

La început, Malone mărturisise specialiștilor tot adevărul, însă se oprise, constatând că se lovea de oi neîncredere profundă. După aceea își ținuse gura. N-a protestat când admiseseră cu toții că prăbușirea câtorva imobile vechi în cartierul Red Hook din Brooklyn, unde pierduseră mai mulți ofițeri de poliție curajoși, îi distrusese lui echilibrul nervos. Se spunea că ostenise mult la curățarea acelor cuiburi de dezordine și violență. Unele elemente ale anchetei erau prin ele însele îndea-juns de impresionante și, fără îndoială, neașteptata tragedie reprezenta picătura ce făcuse să se reverse pa-harul. Aceasta era o versiune edulcorată, acceptată de toată lumea. Nefiind îngust la minte, Malone și-a dat seama că era mai bine s-o accepte și el. Să povestești unor inși lipsiți de imaginație despre o oroare ce întrecea închipuirea omenească, așa cum era grozăvia caselor, cartierelor și conacelor mâncate de lepră și de cancer, de un rău venit din lumi străvechi, ar fi fost o provocare ce putea atrage după sine zăvorârea într-o celulă capitonată. Ca om cu judecată, în ciuda misticismului său, Malone preferase unei asemenea perspective o perioadă de ședere în țară.

Avea intuiția celților pentru lucrurile stranii și ascunse, dar și privirea rapidă a logicianului pentru ceea ce, în înfățișarea sa exterioară, nu-i părea convingător. Acest amestec îl antrenase destul de departe în decursul celor patruzeci și doi de ani de viață, conducându-i în locuri neobișnuite pentru cineva născut într-un conac georgian din vecinătatea Parcului Phoenix, și care-și desăvârșise studiile universitare la Dublin. Acum, când își revedea amintirile înfiorătoare, Malone se felicita că păstrase doar pentru sine secretul unui lucru capabil să transforme un luptător neînfricat într-un nevrozat co-pleșit de neliniște. Nu era pentru prima dată că senzațiile sale bizare rămâneau fără explicație; iar însuși faptul de a fi căzut în abisele poliglote ale lumii din subteranele New York-ului nu reprezenta, oare, o ciudățenie a-flată dincolo de orice explicație rațională?

Cum să vorbești unor inși prozaici despre vrăjitoria practicată în vechime și despre minunile ce se înfățișează numai ochilor sensibili? Cum să evoci acel cazan otrăvit cu toate drogurile unor epoci înfricoșătoare care-și ames-tecă laolaltă veninul, perpelindu-și spaimele obscene?

Văzuse infernala flacără verde a misterului nedezvăluit într-o zgomotoasă și evazivă confuzie de pofte exterioare și de blasfemii lăuntrice, și zâmbise când toți cunoscuții lui din New York își bătuseră joc de ceea ce povestea el. Oamenii aceia cinici glumiseră, făcând haz de fantastica lui goană după mistere indescifrabile, și-l asiguraseră că, în timpurile noastre, orașul n-avea parte decât de mediocritate și vulgaritate. Unul dintre ei pariase pe o sumă considerabilă că din relatarea aceea nu va ieși nici măcar un articol pentru revista din Dublin. Să scrii o istorie cu adevărat interesantă despre lumea interlopă a New York-ului? Cugetând la asta, simțea acum că ironia sorții îndreptățise asemenea cuvinte nefaste, chiar dacă în ascuns le respingea semnificația. Oroarea întrezărită de el nu putea da naștere unei povestiri, deoarece, asemeni cărții citate de criticul german al lui Poe, „es lăsst sich nicht lesen”, n-avea să se lase citită nici ea.