S-a stins o stea

„Noi nu știm ce este important în existența noastră, iar altcuiva nu trebuie să îi pese de asta. Ce cunoaște un pește despre apă în care înoată toată viața sa?

Ce a fost amar și dulce a venit din afară, ce a fost greu dinăuntru, din propria străduința. Am făcut în principiu, ceea ce propria mea natură m-a împins să fac. A fost penibil să primesc pentru asta atât de multă prețuire și dragoste. Și săgeți ale urii au fost îndreptate spre mine, însa ele nu m-au atins nicicând, deoarece aparțineau unei alte lumi cu care nu am nici o legătură.

Trăiesc într-o singurătate care este dureroasă în tinerețe, dar minunată în anii maturității „. A. Einstein.

Sănătatea lui Einstein a început cu adevărat să se decline în anul 1948 când vechea sa boală de ficat din timpul Primului Război Mondial i-a revenit, fiind nevoie de o intervenție chirurgicală. Profesorul Rudolf Nissen i-a efectuat o laparotomie, din care s-a stabilit că Einstein suferea de ciroză hepatică. De asemenea, mult mai grav, s-a descoperit și un anevrism al aortei, existând astfel pericolul unei hemoragii interne și deci survenirea unei morți subite în orice clipă. În ciuda tuturor sfaturilor doctorilor și apropiaților, Einstein a refuzat categoric orice operație, după moartea să constatându-se că aceasta nu ar fi schimbat nimic din situația pacientului. La data de 13 aprilie 1955 starea marelui savant s-a înrăutățit brusc, acesta acuzând o durere în partea dreaptă a abdomenului și a fost transportat la spitalul din Princeton spre a fi operat de urgentă, însă Einstein a refuzat. Diagnosticul era inflamarea vezicii biliare. Coincidența face că în același spital să fie internată și fiica sa vitregă Margot căreia Einstein i-a spus cu câteva ore înainte de a trece în neființă:” Misiunea mea aici s-a încheiat”. Aceasta își amintea:” La început nu l-am recunoscut, atât de schimbat părea din cauza durerii și palorii feței sale. Însa felul său de-a fi era același. Era bucuros că arătam un pic mai bine, glumea cu mine și-și privea starea cu superioritate; vorbea cu un calm perfect, chiar cu o ușoara notă de umor despre doctori și-și aștepta sfârșitul ca pe un fenomen natural”. Fiul său natural Hâns Albert povestea:” Sâmbăta și duminică am discutat cu tata, care a fost încântat, în ciuda durerilor. Avea mintea limpede și era bine dispus, cu toate că durerile și gândul morții care i se perindau în fața ochilor erau insuportabile”. A discutat cu fiul său despre politică și despre știință. Noaptea, târziu, după ora unu, soră medicală, Alberta Rozsel, a observat o diferența în ritmul lui respirator. La data de 18 aprilie 1955 ora 1:25 dimineața Albert Einstein a murit, ultimele sale cuvinte fiind rostite în limba germană, sora necunoscând limba. Conform testamentului fizicianului, care a fost deschis dimineața, acesta a fost incinerat fără ceremonie religioasă. Ora și locul funerarilor nu au fost publice, la aceasta participând doar câțiva prieteni apropiați (în număr de 12) și familia. Einstein însă a insistat că motorul geniului său, creierul, să nu fie utilizat în scopuri științifice.

După moarte specialiștii au testat creierul lui Einstein, negăsind însă nimic neobișnuit. Cel care i-a extirpat creierul se numește Thomas Harvey, care la vremea autopsiei avea 42 de ani. Doctorul Harvey și Einstein se mai întâlniseră anterior, acesta făcându-l o analiză de rutină a sângelui. De obicei această misiune revenea surorilor medicale, însă, auzind cine este pacientul, dr. Harvey a insistat să se ducă personal acasă la marele savant. După zeci de ani patologul își amintește și acum scenă:” când am intrat în dormitorul lui, Einstein a spus cu un ușor zâmbet:” Văd că ți-ai schimbat sexul”.

În timpul efectuării autopsiei Thomas Harvey nu-și amintește să fi încercat vreo senzație extrapersonala cum susțin unii. Ceea ce este curios este faptul că dosarul oficial al autopsiei a dispărut și nu se cunoaște astfel motivul efectuării acesteia.

Presa mondială aștepta să afle motivul morții lui Einstein, patologul explicând că moartea lui Einstein a survenit din cauza unui un anevrism al aortei care a cauzat hemoragia internă. Procedura standard cerea ca fiecare organ să fie analizat, cântărit, descris și apoi să se introducă în cadavru. Însa medicul a păstrat creierul în ciuda normelor deontologice. Când fiul lui Einstein a citit a doua zi despre extirparea creierului a fost, evident, foarte nemulțumit, însă pentru a evita un eventual scandal el și Otto Nathan (executorul testamentar al lui Einstein) nu au insistat ca creierul să fie înapoiat.

Totuși în acei ani s-au iscat o serie de dispute, unii susținând că autopsia cadavrului și păstrarea creierului sunt sacrilegii. O serie de rabini i-au trimis scrisori doctorului rugându-l să înapoieze rămășițele ca spiritul lui Einstein să-și găsească odihna veșnică, însă acesta a refuzat cu încăpățânare.

De curând doi oameni de știință au pornit spre elucidarea misterului creierului fizicianului. Aceștia au discutat cu Thomas Harvey la domiciliul acestuia despre momentul autopsiei și despre ultimele zile din viața lui Einstein. Unul dintre cercetători este dr. Jim Al-Khalili pasionat de lucrările de relativitate, iar al doilea este dr. Mark Lythgoe, specialist în anatomia creierului. Din discuțiile lor s-a aflat faptul că Harvey a efectuat o serie de fotografii ale creierului din mai multe unghiuri și a injectat un conservant în creier, după care l-a tăiat în mai multe felii (în nr. de 240) și le-a analizat la microscop, medicina acelor ani nefiind în stare să releve mecanismul geniului.

Thomas Harvey a plecat de la spitalul din Princeton după un scandal și a călătorit prin America trecând prin Kansas, Carolina de Nord și California în vederea obținerii unui post în vreun spital, cărând după sine prețioasele borcane (de gem) în care se afla creierul conservat în alcool.

Steven Levy astăzi scrie pentru Newsweek, însă în 1978 lucra într-un mic magazin din New Jersey, unde redactorul i-a cerut într-o zi să scrie un material despre creierul părintelui relativității. După o serie de piste care nu au dus nicăieri Levy a avut un moment de inspirație gândindu-se să ia legătura cu cel care a păstrat creierul. Cei doi s-au întâlnit și interviul după un timp a început să lâncezească, patologul eschivându-se mereu de întrebările ziaristului. La un moment dat Harvey, probabil stresat de întrebări, s-a ridicat din fotoliu, a mers până la birou și a scos niște borcane în care erau rămășițele creierului. Steven Levy povestește că a fost un moment emoționant:” Chiar era profund. Era creierul care schimbase totul”. Pentru a doua oară prestigiul doctorului patolog este pus la zid de furia presei, care îl compară cu Frankenstein. Pregătirea de patolog nu-l permitea păstrarea creierului și Harvey avea nevoie de un aliat. Acesta l-a găsit în persoana profesoarei Marian Diamond de la Universitatea din California. Aceasta efectuase o serie de cercetări pe cobai și a demonstrat astfel uriașa importanță a celulelor conective din creier. Pentru a-și publica rodul cercetărilor prof. Diamond avea nevoie de un creier uman evoluat, pe care să-l studieze, creierul unui geniu. Aceasta l-a contactat pe Harvey în vederea obținerii unor mostre din creier. Examinând probele a încercat o senzație ciudată:” O emoție stranie, ca o experiența în afara trupului”. Rezultatul analizei nu s-a lăsat așteptat, găsindu-se mult mai multe celule conective în zona parietală decât la un om obișnuit.

De asemenea lobii parietali ai creierului sunt diferiți, cu 15% mai mari, fiind hipertrofiați. În zona parietal-stângă s-au descoperit o serie de celule care mijlocesc impulsurile nervoase dintre neuroni. Această zonă corespunde raționamentului matematic și prelucrării informației vizual-spațiale. Tot în această zonă se afla Fisura Sylvian, care se ramifica în două și înconjoară creierul, în cazul lui Einstein această „insulă” fiind mai bine evidențiată, asemănător celor bolnavi de sinestezie.

Se cunoaște faptul că Einstein avea o putere de concentrare extraordinară care și-ar putea găsi cauza în faptul că acesta suferea de o ușoară formă de autism după spusele unor specialiști, dat fiind faptul că a început să vorbească relativ târziu (4 ani).

Mai puțin cunoscut este faptul că în afara creierului, lui Einstein i-au fost extirpați și ochii de către medicul personal al savantului, Henry Abrams. Cu câțiva ani în urmă acesta s-a decis să vândă prețioasele globuri oculare și cea mai mare ofertă a venit din partea lui Michael Jackson - 5000000$!

SFÂRȘIT