Dinastia Bratianu

Roman foileton.

GENERIC.

Pe fondul unei melodii populare descompuse, prelucrate doar pe tema principală, în ton grav, apare din penumbră dagherotipul unui taran înstărit. Poartă cojoc și opinci - Dincă Brătianu. Aparatul urmărește lent, pe rând, chipul marțial, mâna strânsă ferm pe chimirul lat, piciorul stâng împins înainte ca un semn al unei mari voințe, opinca. Apropiind imaginea până la textura fotografiei, din împletitura opincii se desprind și se conturează în aur elementele componente ale blazonului familiei Brătianu.

Aceeași temă muzicală, amplificată dramatic.

Seria portretelor în tondi.

Numele personajelor – numele actorilor.

EPISODUL PILOT.

Paris, 1856

La balul Primăriei Parisului, perechile de dansatori animau un salon luminat exuberant de candelabre din cristal. Se interpreta prin muzică și joc o polcă abia compusă de un tânăr refugiat evreu, în mod ciudat, nimic din scena de petrecere tipic pariziană nu amintea de exod sau măcar de tristele păduri poloneze, în care cerbii mureau de urât, cu promoroacă pe coarne și noroi verde pe copite. Totul era vesel. Sau aproape totul, dacă nu observai într-un colt cu oglinzi și cu o măsuță imperială scăpată de la revoluție, un grup de tineri îmbrăcați modest, prin comparație cu strălucirea acelui bal, dar totuși decent, curat și cu bun gust. Erau cunoscuți și de aceea aerul lor de conspiratori nu atrăgea atenția nimănui, căci nu se încheiase încă epoca nașterilor de națiuni. Europa se trezise dintr-o dată mamă, după violul prelungit al Revoluției Franceze, urmat de cel al Terorii și de cel al Revoluției din 1848. Acum, după ani întregi de grețuri, o apucau contracțiile când nimeni nu se aștepta și dintr-o dată slobozea la viața o națiune nouă. Chiar nimeni nu putea prevesti exact ce tară se va naște și câte vor mai ieși în lume după această lungă lăuzie a bătrânei vaci continentale. C. A. Rosetti era scund de statură, adus putin de spate, dar vioi, jucându-și ochii exoftal-mici cu aviditate peste salon. Scosese la intrare de pe brat banderola mare de doliu, după moartea celui din urmă copil, dar lăsase la vestă, pe sub haină, o mică panglică cenușie. Frații stefan și Nicolae Golescu erau ceva mai înalți. Stefan purta un costum gris-fer, iar Nicolae era în uniformă de ofițer, o uniformă care aducea vizibil cu cea franceză, dar avea și elemente din echipamentul armatei țariste. Alături, pe un scaun-fotoliu stătea Ion C. Brătianu. Îngândurat și întunecat, românul care predase drapelul patriei sale Primăriei Parisului la Revoluția din 1848 se înfățișa ca un bărbat frumos, dar nefericit. Discuția lor era întreruptă de câte ori trecea cineva prin apropiere și se purta șoptit, pe un ton misterios.

ROSETTI: Măcar unul dintre noi să ajungă în tară. Ar putea intra deghizat pe la una din trecătorile Carpaților.

ST. GOLESCU: Politia îl va prinde imediat, dragă Rosetti. Știi că ml se poate tine un secret la români. Va înfunda pușcăria.

ROSETTI: Nici asta n-ar fi rău. Acolo sunt toți luptătorii noștri, îi va contacta și îi va pregăti. Apoi, va găsi un mijloc să comunice afară.

NIC. GOLESCU: Dar afară nu e nimeni. Stefan are dreptate. Nu vom putea organiza mișcarea pornind din închisori. E absurd.

ROSETTI: Populația se va revolta când va afla că patrioții sunt schingiuiți în catacombe.

NIC. GOLESCU: Hai să fim serioși!

ROSETTI: Vor cere eliberarea deținuților. Noi vom împânzi ziarele Europei cu proteste.

ST. GOLESCU: O facem și acum. Nu se uită nimeni pe ele. Europa vrea să vadă sânge. Ne trebuie un mort celebru.

NIC. GOLESCU: Un atentat. Seful politiei sau comandantul Gărzii.

Dialogul este întrerupt de gazdă, sotia primarului Parisului.

M-me METZ: Cum se face că cei mai frumoși bărbați nu dansează? Doamnele sunt nerăbdătoare, domnule Golesco.

NIC. GOLESCU: Este un bal minunat, doamnă. Dar românii așteaptă să se încălzească inimile femeilor. Atunci vom ataca.

M-me METZ: Oh! Românii nu se dezmint. Sper să nu așteptați până luăm foc.

.

NIC. GOLESCU (galant): Vom stinge orice pârjol cu setea noastră de iubire, doamnă Metz.

Femeia râde cochet și se îndepărtează.

NIC. GOLESCU: Frumoasa femeie!

ROSE1T1: Un atentat care nu scoate lumea pe străzi este o știre de subsol. Noi avem nevoie de redeșteptarea Problemei Orientului.

NIC. GOLESCU: Dacă nu convingem loja masonică, nu se mișca nimic.

ROSETTI: Să provocăm noi criza, să redeschidem problema.

NIC. GOLESCU: Pentru asta ne trebuie mase, oameni în mișcare, țărani.

ST. GOLESCU: N-au cap. Cine vrei să-i conducă?

BRĂTIANU: Eu.

În tot acest timp, Ion C. Brătianu a stat pe fotoliul de lângă ei, afișând o figură tristă, măcinată de gânduri. Acum se ridică.

BRĂTIANU: Fraților, mă frământ să vă spun de câteva zile și nu reușesc. Mai am câteva luni de trăit.

Prietenii rămân stupefiați o clipă. Se privesc și nu înțeleg.

BRĂTIANU: Sunt pe moarte. Nu mai e nici o scăpare.

ROSETTI: Nu se poate.

BRĂTIANU: Am consultat pe doctorul Galhau. Plămânii sunt terminați. Trei-patru luni și gata.

ST. GOLESCU (izbucnind într-un râs forțat): Tu glumești. E o păcăleală.

NIC. GOLESCU: Eu nu cred în doctori.

BRĂTIANU: Voi merge să mor în tară. Sultanul se va bucura și îmi va da dreptul să intru.