Istoria loviturilor de stat în Romania – vol.1,2,3

În spatele fiecărei fraze din acest volum se află o investigație făcută pe durata mai multor ani. În acest timp am întâlnit, provocat la dialog sau înregistrat sub forma interviului, diferite personaje ale evenimentelor de la sfârșitul anului 1989 și începutul anului 1990. Totodată, am studiat documente, am citit și fișat cărți, am răsfoit mii de pagini de ziar. Atât în cazul lașilor, al Timișoarei, cât și al Bucureștilor am operat și reconstituirea evenimentelor cu martori la fața locului. Cu această ocazie au fost parcurse distanțele rezultate din mărturiile revoluționare și au fost cercetate locații și fapte, acolo unde s-au petrecut. Am fotografiat sau filmat diferite ipostaze edilitare, urbanistice, umane. Peste tot m-am lovit de preponderența legendei. Problema unor concluzii oficiale va rămâne mult timp nerezolvată, din cauza interferenței politice. Concluziile autorului au fost dificil de formulat la tot pasul, deoarece cantitatea de informație despre revoluție difuzată în ultimii 15 ani este pe cât de mare pe atât de haotic prezentată public. Pentru a pune o anumită ordine în construcția acestui volum am ales sintetizarea informației în jurul a două criterii: evenimente decisive și personalități determinante. Mă simt obligat să revin în acest loc asupra unui principiu al cercetării istoriografice prezentat în primul volum, pentru a înțelege felul în care a fost condusă investigația autorului și este expusă analiza de față. Specialiștii în știința istoriografie a, precum și criticii literari care s-au aplecat asupra primelor trei volume din au observat că atât metoda de analiză cât și stilul lucrării urmăresc un model de cercetare compus din principii și metode ale unor înaintași de valoare. Din păcate ei sunt foarte puțin cunoscuți cititorilor români.

Principiile ideologice și doctrinare de la care a pornit scrierea acestor volume se găsesc în opera științifică și literară a marelui scriitor și istoric francez Ernest Renan (1823-l892), autor al lucrărilor fundamentale l ’Avenir de la science și l’Histoire des origines du christianisme, ambele întemeiate pe studii și practici aprofundate de sociologie, istorie, arheologie și lingvistică. Renan a fost un strălucit teoretician al naționalismului luminat și cel dintâi care a dat un sistem modern coerent și logic de înțelegere a Vechiului și Noului Testament. Ernest Renan a fost anatemizat de toate Bisericile, dar faptul că după mai bine de două secole Papa și Patriarhul ortodox de la Constantinopol au ajuns la concluzia că opera lui Renan conține mai multe adevăruri decât erori îl face pe autorul acestor rânduri să considere, păstrând proporțiile, că volumul de față este o moștenire ce va fi înțeleasă mai degrabă peste ani decât acum. „Oamenii cred că ceea ce rămâne după ei este numai Binele și Adevărul – scria Renan în 1869 – că numai Binele și Adevărul se capitalizează, în realitate, ceea ce rămâne după oameni este numai ceea ce servește unui ideal.” Dacă idealul cititorilor mei este libertatea, viața în democrație și într-o economie prosperă pe teritoriul întregit al României atunci și volumul de față trebuie raportat la măsura în care slujește atingerea acestui ideal – o națiune română civilizată care trăiește în prosperitate, care nu-și uită trecutul, dar îl judecă lucid. Scriu conștient că nu voi apuca acest moment.

În privința modului de abordare a unui astfel de subiect complex și dificil cum este revoluția „din decembrie 1989”, autorul consideră că metodologia de aplicare a logicii în cercetarea unui eveniment istoric este cel mai bine ilustrată de filosoful român Anton Dumitriu (1905-l992), care a fost și cel mai important logician român, în operele sale Logica și Culturi eleate și culturi hera-cleitice (aceasta din urmă mult mai accesibilă) se găsesc explicații asupra felului în care poate fi atacat un subiect istoric cu ajutorul logicii, prin labirintul de documente, mărturii, informații publice sau reacții culturale. De exemplu, Anton Dumitriu oferă peste timp un răspuns la haosul informațional și sentimental care domină opiniile despre revoluție: „în logica obișnuită se dau premisele și se caută apoi concluzia, în logica sau, mai bine zis, ilogica sentimentelor particulare”. Este ceea ce se întâmplă în presa română în fiecare decembrie, când se comemorează sau se sărbătorește revoluția, iar ziarele, posturile de radio și televiziune găzduiesc aceiași actori principali sau secundari ai evenimentelor, aceiași autori sau impostori, prezentându-și fiecare versiunea sentimentală, subiectivă și mereu deformată a întâmplărilor trăite. Cărțile despre revoluție, cu excepția volumelor de documente (care au și ele limitele lor științifice), sunt de la un capăt la altul o pledoarie ilogică pentru o concluzie trasă dinainte: poporul român este autorul revoluției. Și cu asta totul se termină. Toate celelalte teme pot fi ușor identificate de la primele rânduri ale unor articole sau cărți despre revoluție și, așa cum arăta Anton Dumitriu, sunt impuse prin premise artificiale sau particulare până la sfârșitul textului. Există cărți despre revoluție publicate în România a căror dominantă este isteria, așa cum există cărți despre revoluție care ocolesc orice concluzie și nu se ocupă decât cu o falsă filosofie despre omenire, Istorie, guverne mondiale și destin pe suprafața a câtorva sute de pagini.