Ulei de câine (Oil of Dog)

Numele meu este Boffer Bings. M-am născut din părinți cinstiți, într-una dintre condițiile mai umile ale vieții, tatăl meu fiind producător de ulei de câine iar mama având un mic studio aflat la umbra bisericii orașului, unde dispunea de copiii nedoriți. Din copilărie am fost învățat să muncesc; nu numai că îl ajutam pe tata să-și procure câini pentru cazanele lui, dar eram deseori pus de mama să car deșeurile rezultate din munca ei în studio. Pentru a-mi îndeplini datoriile am avut uneori nevoie de toată inteligența mea naturală căci toți ofițerii legii din vecinătate se opuneau afacerii mamei mele. Nu pentru că ar fi candidat din partea opoziției, iar problema nu a fost niciodată tratată ca având importanță politică; pur și simplu așa s-a întâmplat. Afacerea tatălui meu, de a produce ulei de câine, era, evident, mai puțin nepopulară, deși proprietarii câinilor dispăruți îl priveau uneori cu o suspiciune, care, într-o oarecare măsură, se reflecta asupra mea. Tatăl meu avea, ca parteneri secreți, pe toți medicii din oraș, care rareori scriau o rețetă lipsită de ceea ce le plăcea să numească Ol. can. Era într-adevăr cel mai valoros medicament descoperit vreodată de medicină. Dar majoritatea oamenilor ezită să facă sacrificii personale pentru cei aflați la nevoie, și era evident că multora dintre cei mai grași câini din oraș li se interzisese să se joace cu mine – un fapt care îmi îndurera sensibilitatea tânără, ba chiar odată era cât pe ce să mă determine să mă fac pirat.

Privind înapoi spre acele zile, nu pot să nu regret, uneori, că, aducând, indirect, moartea părinților mei, am fost autorul unor neplăceri ce mi-au afectat profund viitorul.

Într-o seară, pe când treceam pe lângă făbricuța de ulei a tatălui meu cu trupul unui copilaș găsit de la studioul mamei, am văzut un polițist care părea să-mi supravegheze atent mișcările. Oricât eram de tânăr, învățasem că acțiunile unui polițist, oricare ar fi aparența lor, sunt cauzate de motivele cele mai demne de dispreț, așa că l-am evitat, strecurându-mă în făbricuță printr-o ușă laterală care se întâmpla să fie ușor întredeschisă.

Am încuiat-o imediat, și am rămas singur cu mortul meu. Tatăl meu se retrăsese pentru noapte. Singura lumină venea de la cuptor, care strălucea într-un purpuriu adânc, sub unul dintre cazane, azvârlind sclipiri roșiatice pe pereți. În cazan, uleiul încă se mișca într-o fierbere indolentă, împingând uneori la suprafață câte o bucată de cățel. Așezându-mă ca să aștept plecarea polițistului, am ținut trupușorul gol al copilașului găsit la piept și i-am mângâiat tandru părul scurt și mătăsos. Ah, cât era de frumos! Chiar la această vârstă fragedă, îmi plăceau foarte mult copii, și, privind îngerașul acesta, aproape mi-a răsărit în inimă dorința ca rana mică, roșie din piept, – opera scumpei mele mame – să nu fi fost mortală.

Obiceiul meu fusese să azvârl copilașii în râul pe care natura prevăzătoare îl făcuse în acest scop, dar în noaptea aceea nu îndrăzneam să ies din făbricuță de teama polițistului. „În fond, mi-am spus, nu poate conta prea mult dacă pun ăsta în cazan. Tata n-o să deosebească oasele de cele ale unui cățel, iar cele câteva morți ce ar putea rezulta din administrarea unui altfel de ulei în locul incomparabilului ol. can. n-au mare importanță pentru o populație care crește atât de repede.” Pe scurt, am făcut cel dintâi pas spre crimă și mi-am produs o nesfârșită tristețe aruncând copilașul în cazan.

În ziua următoare, oarecum spre surpriza mea, tata, frecându-și mâinile cu satisfacție, ne-a informat, pe mine și pe mama, că obținuse ulei de cea mai fină calitate pe care o văzuse vreodată; că asta era și părerea medicilor cărora le arătase mostre. A adăugat că nu cunoaște felul în care se obținuse acest rezultat; câinii fuseseră tratați din toate privințele ca de obicei, și erau de o rasă obișnuită. Am considerat că e de datoria mea să explic – ceea ce am făcut, deși paralizată mi-ar fi fost limba dacă aș fi putut prevedea consecințele. Jeluind necunoașterea anterioară a avantajelor combinării afacerilor lor, părinții mei au luat îndată măsuri pentru a repara greșala. Mama și-a mutat studioul într-o aripă a clădirii fabricii, iar toate datoriile mele legate de afacere au încetat. Nu mi se mai cerea să scap de trupurile micilor nedoriți, și nu mai era nevoie să momesc câini, căci tatăl meu renunțase cu totul la ei, deși aveau încă un loc onorabil în denumirea uleiului. Azvârlit atât de brusc în brațele leneviei, ar fi fost de așteptat să devin dezmățat și corupt, dar nu a fost așa. Sfânta influență a iubitei mele mame a fost mereu în preajma mea, apărându-mă de ispitele ce asediază tinerețea, iar tata era diacon la biserică. Vai, din vina mea aceste persoane respectabile au avut un sfârșit așa de rău!

Găsind profituri duble în afacerea ei, mama i s-a devotat cu o nouă asiduitate. Nu numai că înlătura la cerere copiii nedoriți, dar umbla pe drumul mare și pe străduțe, adunând copii de vârste mai avansate, ba chiar și adulții pe care putea să-i atragă la fabrică. Tata, de asemenea îndrăgostit de calitatea superioară a uleiului produs, procura materie primă pentru cazane cu perseverență și zel. Convertirea vecinilor în ulei de câine devenise, pe scurt, singura pasiune a vieții lor – o lăcomie atotcuprinzătoare a pus stăpânire pe sufletele lor, servindu-i în locul speranței în Rai – de care, de asemenea, erau inspirați.

Deveniseră de acum atât de întreprinzători, încât s-a ținut o întrunire publică, și au fost adoptate rezoluții care-i criticau cu severitate. Au fost chiar aluzii ale președintelui, că orice alte raiduri asupra populației vor fi întâmpinate cu ostilitate. Bieții mei părinți au părăsit întrunirea cu inimile frânte, disperați și, îmi vine să cred, nu complet normali. Oricum, am cosiderat că e mai prudent să nu intru în fabrica de ulei împreună cu ei în acea noapte, ci să dorm afară, într-un grajd.