Te voi iubi pân’ la sfârșitul patului
Aa
DE MÂINE NE VOM ÎNTÂLNI DIRECT ÎN COPAC
Am trăit puțin
N-am avut timp să aduc binele promis omenirii
Să ridic picioarele pe masa din față – da
Să ridic și să-mi trântesc picioarele pe masa din față – da
Să jignesc să m-agit și s-o iau de la capăt – da da da
Am ratat totul
Cum am găsit un prilej bun de ratat l-am ratat
Cum am dat peste o ocazie din care să mă fi salvat am pierdut-o
Am ajuns cu nebunia mea aproape de tâmpla lui Dumnezeu –
Mi-aș fi construit o muzicuță
Din sexele tuturor femeilor pe care le-am cunoscut
Însă nu sunt scârbos „O dacă aș avea o muzicuță
O dacă ar fi plouat suficient și aș avea muzicuța mea
Aș sta în șezut și aș cânta la muzicuță
M-aș așeza pe bordură și aș cânta la muzicuța mea”
Totul e frumos când cineva strânge mesele și pentru tine
Totul e încântător și dulce și ca o pudră pe nas
Când nasul ei nu strălucește sub pudră
Portmoneul meu nu este și portmoneul tău
Dar ne-am mai putea bucura împreună
Iar piciorul meu când te va atinge sub masă
Va fi ca și când limba mea ți-ar mângâia creierii
Și-ar scoate laolaltă un sunet ciudat
Am fost nefericit și mi-ai dat cu bicarbonat
Am fost pilit și nenorocit și pilit
Și țineam cu tot dinadinsul să mă sinucid
Și mi-ai făcut purgație
Nimic nu se câștigă cu sânge
Totul se câștigă trezindu-te la 5 dimineața și ducându-te la serviciu
Totul se câștigă luându-te la trântă cu mine într-o cămăruță
Deasupra restaurantului fraților Kivu și fredonându-ți: „O dacă aș avea o muzicuță
Dacă tu ai face parte dintr-o muzicuță și ai fi muzicuța mea
M-aș pune serios pe cântat la muzicuță
M-aș retrage-ntr-un loc și aș cânta la muzicuța mea”
Și acum tu vii la mine să-mi mărturisești că nu mai ai bani
Păi de ce nu mai ai bani?
Pentru ce să încetezi să-mi mai porți sentimente frumoase?
Ai văzut tu pe cineva să trăiască numai din dragostea sa?
Numai pe mine m-ai văzut
Numai eu te-am așteptat
Temeinic și nebărbierit și furios
Și puternic vascularizat
Cândva am să ajung până la restaurantul vecin
Am să mă ridic în șezut am să mă potrivesc pe genunchi și am să ajung la restaurantul vecin.
Buzele tale țicnite au să scoată tot conținutul din mine
Am să-ți dansez în ficat am să-ți pătrund până-n bilă
Am să fac din tine o mare horă a păcii
Apăsându-te pe dinăuntru îmbrățișându-te și cântând: „O dacă aș avea o muzicuță
Dacă tu ai fi o biată muzicuță și ai fi muzicuța mea
M-aș înnebuni după cântat la muzicuță
Aș fi turbat după cântat la muzicuța mea”.
SEARA ÎN CARE COAPSELE TALE
DEBUTEAZĂ SUB DEGETELE
LUI DANIEL BĂNULESCU
Toată sfânta impotență – oho – degenerând cu vremea cu timpul
Într-o nemaipomenită comportare morală
Toți acești îngălați ofuscați
Și femeile lor cu care mă simt ca-n copac
Îmi iau degetele și mi le sărută
Până când mă plictisesc ca un episcop
Mori și frumusețea ta ne arată fundul
Moare și lasă despre el cinci cuvinte care continuă să zgândăre lumea
Tu n-ai aruncat niciodată la gunoi o ladă cu gunoi?
De ce te-ai mai întors de acolo?
Comportându-mă tandru
Șoptindu-ți frumos: „ah da fericirea universală!
Dezbracă-te!”
Dezbrăcându-te și înțelegând până la urmă
Fesele tale pline de o mare frumusețe îngândurată
Admirându-ți genele la care ai ajuns
Picioarele de care ai dat dovadă
Sânii pe care –ai udat și crescut
Pântecele pe care le-ai suportat doar pentru mine
Accentuându-te
Și constatând după douăzeci de minute
Că rămân totuși prietenul meu cel mai bun
Că rămân o bestie o dihanie un preot
Cineva care să aibă grijă de tine și de micile tale organe sexuale
Ce crezi tu că dragostea nu are ea metodele ei să învingă?
Crezi tu că ea este o tâmpită și care nu-nțelege ce vrea?
Încă din clasa întâi mă-ndrăgostisem de-o fată despre care aflasem
Că are probleme cu trupul că are dușmani și că pentru pământ sângele ei e-o caramea
Și tot am iubit-o și tot n-am urât-o și tot mă întrista soarta ei
După ore am așteptat-o la ușă și când am zărit-o sărind și zbătându-se –
Am pocnit-o și eu în cap cu o legătură de chei
N-a murit este bine acum muzeografă pe lângă vreun paznic de far
Domnul acela îmi dă din când în când telefon și conversăm despre ce mai face Yahdar „Face bine” – îmi spune târtanul
– „e isteață” – consimte doctorul ei „Este dulce” – îmi șoptește pământul dar eu nu simt pentru ea decât aceeași legătură de chei
Cine a cântat la tine la masă a cântat și alături
Cine a fost împușcat s-a-ntărit
Iar cine trăiește
A fost luat înainte și dus într-un loc să trădeze
Prietena ta a fost și prietena mea
Iar prietenul tău m-a îngrețoșat și pe mine
Lumea e un loc minunat unde ne întâlnim cu prietenii
Le fumăm țigările și ne povestesc despre locuri grozave de 54 de kilograme
Unde s-au retras și au plâns
Dacă ridici mâna chelnerița o să vină la tine
Dar dacă n-o ridici – ce folos –
Fiecare avem înfundate în echipamentele noastre cel puțin două mâini
Școlărița blondă este blondă
Iar școlărița brunetă a devenit brunetă frecându-se de pantalonii mei
Toți avem câte-un fix
Dacă voi țineți să veniți în vizită pe la mine
Nu voi renunța nici eu la fixul meu și vă voi călca în picioare
O seară îngrozitoare o seară cețoasă absurdă ticăloasă setoasă și rea
Povești în care numele meu era manevrat cu tristețe
Prietene cu picioarele moi
Și care nu se mai puteau dezvolta
În lipsa unor exerciții fizice urmate cu mine
Amenzi căni de plastic în care la munte beam ceaiul
Femei puse să se aranjeze sub amenințarea unor petreceri iminente
Întâi vor face duș puțin scandal dragoste apoi din nou duș
Vor striga din tot sufletul lor „bună seara” din nemaipomenitele lor cârpe
Fiecare va primi câte o pereche de genunchi minunați
Se va stinge lumina
Și viața cea mai interesantă din încăpere se va desfășura la trei sferturi de metru de covor
Dacă vrei să nu suferi
Dacă vrei să te mângâi
Dacă vrei să mă rogi să-mi ating mâna
De oricare parte a trupului tău
Va fi ca și cum am ajuta acel loc să dea un pahar peste cap
Ar fi ca și cum ritmul l-ai prinde exact și ai putea recita după mine: „O seară îngrozitoare o seară parșivă cețoasă ticăloasă setoasă și rea”
