Procesul

CUPRINS:

Notă asupra ediției 2

PROCESUL 4

ARESTAREA 4

CONVORBIRI CU DOAMNA GRUBACH. 14

APOI DOMNIȘOARA BÜRSTNER. 14

PRIMUL INTEROGATORIU 23

ÎN SALA GOALĂ. STUDENTUL. 30

BIROURILE TRIBUNALULUI 30

BĂTĂUȘUL 45

UNCHIUL. LENI 49

AVOCATUL, INDUSTRIAȘUL ȘI PICTORUL 62

NEGUSTORUL BLOCK. 91

K. RENUNȚĂ LA SERVICIILE AVOCATULUI 91

ÎN CATEDRALĂ 111

Sfârșitul 125

FRAGMENTE 129

PRIETENA DOMNIȘOAREI BÜRSTNER 129

PROCURORUL 134

LA ELSA 138

LUPTA CU DIRECTORUL-ADJUNCT 139

CASA 142

CĂLĂTORIA LA MAMA 144

Notă asupra ediției.

Traducerea romanului Procesul, realizată de Gellu Naum, publicată în 1965 la Editura pentru Literatură Universală și reeditată în 1977 la Editura Minerva cu foarte puține și neînsemnate modificări, urmează textul stabilit de Max Brod în celebra ediție din 1925.

După ce Kafka însuși nu publicase decât o parte a capitolului În catedrală, și anume parabola cu paznicul porții, apărută în 1915 sub titlul În fața legii, Max Brod, după cum se știe, salvatorul manuscriselor lui Kafka, a încercat să dea Procesului o formă finită și a lăsat deoparte capitolele considerate incomplete. Raportându-se la ediția Brod, traducerile consacrate, în diferite limbi, au preluat în mod fatal acest text clasic.

Ediția de față are însă în vedere textul stabilit de Malcolm Pasley care publică integrala Kafka la Editura S. Fischer din Frankfurt am Main, unde Procesul a apărut în 1990.

Urmând modul în care autorul însuși și-a ordonat și delimitat manuscrisele, Malcolm Pasley editează Procesul în două secțiuni: Capitole și Fragmente. Prima secțiune cuprinde, cu o singură excepție, textul stabilit de Max Brod, astfel încât am putut prelua traducerea lui Gellu Naum pe care am confruntat-o cu versiunea „Malcolm Pasley”, prilej cu care am operat o serie de modificări, relativ puține și absolut neesențiale. Excepția amintită o constituie „Capitolul patru” din ediția Brod, Prietena domnișoarei Bürstner, capitol care în ediția Pasley apare în secțiunea Fragmente. Trebuie subliniat totuși că, în ciuda acestui fapt, și în ediția Pasley Procesul cuprinde tot zece capitole, ca și în ediția Brod. Acest fenomen se datorează faptului că Malcolm Pasley împarte „Capitolul întâi” din ediția Brod, Arestarea. Convorbiri cu doamna Grubach. Apoi domnișoara Bürstner, în două capitole distincte: Arestarea și Convorbiri cu doamna Grubach. Apoi domnișoara Bürstner.

Secțiunea Fragmente cuprinde pe lângă Prietena domnișoarei Bürstner, capitol pe care l-am păstrat, firesc, în tălmăcirea lui Gellu Naum, o serie de texte inedite care au fost traduse de semnatarul acestei Note asupra ediției și care a realizat și confruntarea dintre ediția Brod și ediția Pasley, pe de o parte, și traducerea lui Gellu Naum, inclusiv în varianta republicată în 1977, pe de altă parte.

Aceste texte sunt următoarele: Procurorul, La Elsa, Lupta cu directorul-adjunct, Casa și Călătoria la mama.

Se înțelege, aceste texte sunt traduse și publicate pentru prima dată la noi.

Malcolm Pasley arată în Nota asupra ediției că dintre aceste „fragmente” doar Prietena domnișoarei Bürstner și Călătoria la mama pot fi integrate cu precizie, grație raportărilor cronologice, în succesiunea capitolelor din roman. Astfel, întâmplările din „fragmentul” Prietena domnișoarei Bürstner se petrec la cinci zile după arestarea lui Josef KL, iar cele din Călătoria la mama cu două săptămâni înainte de executarea acestuia.

În schimb, celelalte „fragmente” scapă unei integrări exacte: Procurorul poate fi plasat la scurtă vreme după arestare, La Elsa gravitează în jurul capitolului despre unchiul lui K., iar Lupta cu directorul-adjunct și Casa și-ar găsi locul către sfârșitul romanului. În privința acestora două din urmă, editorul presupune că scriitorul însuși nu se hotărâse unde să le plaseze.

Mai facem precizarea că ediția de față nu se abate de la textul publicat de Malcolm Pasiey decât într-o singură privință: Gellu Naum a segmentat o seamă de paragrafe, prea lungi și în ediția Brod, și a trecut sub forma dialogului ceea ce Kafka inserează în corpul alineatelor, mulțumindu-se, în tradiția prozei germane, să redea cuvintele personajelor între semnele citării. Din motive care, credem, nu mai trebuie evocate aici, am păstrat această inadvertență față de noua ediție de referință. Mai mult decât atât, am preluat aceste opțiuni ale lui Gellu Naum și pentru „fragmentele” traduse de noi.

Radu Gabriel Pârvu.

PROCESUL.

ARESTAREA.

Pe Josef K. îl calomniase pesemne cineva căci, fără să fi făcut nimic rău, se pomeni într-o dimineață arestat. În dimineața aceea, bucătăreasa doamnei Grubach, gazda lui, care îi aducea micul dejun în fiecare zi la opt, nu se ivi la ora obișnuită. Asemenea lucru nu se mai întâmplase niciodată până atunci. K. mai așteptă o clipă. Culcat pe pernă văzu cum bătrâna care locuia peste drum îl privea cu o curiozitate absolut neobișnuită. Apoi, flămând și mirat totodată, sună. Imediat se auzi o bătaie în ușă și în cameră intră un bărbat pe care până atunci nu-l mai văzuse niciodată prin casă. Bărbatul era zvelt dar solid și purta un costum negru, strâns pe corp, cum sunt cele de voiaj, legat cu un cordon și având tot felul de cute, buzunare, catarame și nasturi, care dădeau costumului o aparență deosebit de practică, fără să se înțeleagă bine la ce ar putea servi.

— Cine ești dumneata? Îl întrebă K. ridicându-se în coate.

Omul trecu peste întrebare, ca și cum ar fi fost firesc să fie acceptat când intra undeva, și se mulțumi doar să întrebe la rândul lui:

— Ai sunat?

— Anna trebuie să-mi aducă micul dejun, spuse K. și încercă mai întâi, atent și tăcut, să descopere prin observație și deducție cine putea fi omul acela. Dar străinul nu se lăsă prea mult cercetat cu privirea, ci se îndreptă spre ușă, o întredeschise și spuse cuiva care, vădit lucru, se afla în imediata apropiere, chiar lângă prag:

— Vrea să-i aducă Anna micul dejun.

Din camera alăturată se auzi un chicotit ușor; judecind după zgomot, s-ar fi putut ca acolo să se afle mai multe persoane. Deși râsul acesta nu i-ar fi putut spune străinului nici un lucru pe care să nu-l fi știut până atunci, el îi declară lui K.: „E imposibil”, ca și cum i-ar fi dat un raport.

— Asta e ceva nou, spuse K. și sări din pat punându-și repede pantalonii. Tare aș vrea să știu cine sunt oamenii din camera de alături și cum o să se justifice doamna Grubach față de mine că i-a lăsat să mă deranjeze.

Ce-i drept, o secundă îi trecu prin minte că n-ar trebui să spună asta cu glas tare pentru că, făcând-o, putea să lase impresia că-i recunoaște oarecum străinului dreptul de a-l supraveghea, dar pentru moment nu dădu importanță faptului acestuia. Celălalt înțelese totuși exact ce n-ar fi trebuit, căci îi spuse:

— Nu ți-ar plăcea mai mult să rămâi aici?

— Nu vreau nici să rămân aici și nici să-ți mai aud glasul până nu mi te prezinți.

— Aveam intenții bune, spuse străinul și deschise brusc ușa.

Camera de-alături, în care K. pătrunsese mai încet decât ar fi dorit, avea, la prima vedere, aproape același aspect ca în ajun. Acolo își avea doamna Grubach salonul; poate că astăzi în încăperea ticsită de mobile, dantelării, porțelanuri și fotografii era ceva mai mult spațiu gol decât de obicei, dar lucrul acesta cu greu s-ar fi putut observa imediat, cu atât mai mult cu cât schimbarea esențială o constituia prezența unui bărbat care ședea cu o carte în mână lângă fereastra deschisă și care, când intră K., își ridică privirea de pe carte.

— Ar fi trebuit să rămâi în camera dumitale! Nu ți-a spus Franz?

— Și ce doriți? Întrebă K. uitându-se pe rând când la noua lui cunoștință, când la cel numit Franz, care se oprise în pragul ușii. Prin fereastra deschisă se vedea iar bătrâna, stăpânită de o curiozitate într-adevăr senilă, și care se instalase acum exact în față, nu cumva să piardă vreun amănunt din ce avea să se întâmple.