Aerul pasiunii

Prolog

Tristan

2 aprilie 2014

• Ai luat tot? a-ntrebat Jamie din foaierul casei părinților mei, rozându-și unghiile, în timp ce frumoșii ei ochi albaștri de căpri­oară îmi zâmbeau, amintindu-mi cât de norocos eram s-o știu a mea.

M-am dus acolo și am cuprins-o, trăgându-i trupul ei mic mai aproape, lipindu-i-l de al meu.

• Îhâm. Acum e-acum, păpușă. Cred că ne-a venit și nouă rândul.

Și-a încolăcit mâinile în jurul gâtului meu și m-a sărutat.

• Sunt atât de mândră de tine.
• De noi, am corectat-o eu.

După câțiva ani, cam prea mulți, de vise și speranțe, visul meu de a fabrica și vinde piese de mobilier lucrate manual devenea reali­tate. Tatăl meu era cel mai bun prieten și totodată partenerul meu de afaceri, alături de care porneam spre New York ca să vorbim cu niște oameni de afaceri care se arătaseră foarte interesați să ne devină parteneri.

• Fără tine, care m-ai sprijinit, n-aș fi făcut nimic. Asta e șansa noastră să ne-ndeplinim dorințele.

M-a sărutat încă o dată.

N-am știut că o s-ajung să iubesc pe cineva atât de mult.

• Înainte să pleci, cred c-ar trebui să știi, a sunat învățătoarea lui Charlie. Iar a făcut prostii la școală, ceea ce nu e de mirare având în vedere cât de mult îi seamănă lui taică-său.

Am rânjit.

• Ce-a făcut de data asta?
• Doamna Harper a zis că i-a spus unei fete care făcea mișto de ochelarii lui că speră să se-nece cu o broască râioasă pentru că așa și arată, ca o broască râioasă. Să se-nece cu o broască râioasă – îți vine să crezi?!
• Charlie! am strigat înspre camera de zi.

A ieșit cu o carte în mână. Își scosese ochelarii, și eram convins că asta era cauza tuturor miștourilor de la școală.

• Da, tată?
• I-ai spus tu unei fete să se-nece cu o broască râioasă?
• Da, a zis el fără să clipească.

Pentru un puști de opt ani, părea surprinzător de relaxat în privința faptului că părinții s-ar putea supăra pe el.

• Amice, nu poți să zici așa ceva.
• Dar chiar arată ca o nenorocită de broască râioasă, tată! a răspuns el.

A trebuit să întorc capul ca să pot râde în voie.

• Vino și îmbrățișează-mă, omule.

M-a strâns tare. Mă îngrozea gândul că vor veni vremuri în care nu va mai fi atât de dornic să-și îmbrățișeze bătrânul tată.

• Să le-asculți pe mama și pe bunica cât sunt plecat, bine?
• Da, da.
• Și să-ți pui înapoi ochelarii cât citești.
• De ce?! Sunt stupizi!

M-am aplecat și i-am dat un bobârnac peste nas.

• Bărbații adevărați poartă ochelari.
• Dar tu nu porți ochelari! a scâncit el.
• Da, dar... Ei bine, sunt și bărbați adevărați care nu poartă ochelari. Tu ascultă-mă, amice, și puneți-i, am zis eu, iar el s-a mai smiorcăit un pic, după care s-a dus să-și vadă de romanul lui.

În locul jocurilor video, prefera să citească, ceea ce mă bucura nespus. Eram conștient că moștenise dragostea pentru cărți de la mama sa, care era bibliotecară, însă, în același timp, îmi plăcea să cred că și faptul că eu îi citisem încă de pe vremea când era în burta ei a avut un cuvânt de spus.

• Voi ce planuri aveți azi? am întrebat-o pe Jamie.
• După-amiază mergem la piață. Mama ta vrea să ia niște flori. Și probabil că o să-i cumpere și lui Charlie ceva de care n-are nevoie. A, să știi că Zeus ți-a ros perechea ta preferată de Nike, așa că am de gând să-ți caut una nouă.
• Dumnezeule! A cui a fost ideea să ne luăm câine?

A râs.

• Să știi că tu ești vinovatul în cazul ăsta. Eu nici măcar nu mi-am dorit un câine – doar că tu nu poți să-l refuzi pe Charlie. Tu și mama ta aveți atâtea lucruri în comun, a conchis ea, după care m-a sărutat și a ridicat mânerul valizei. Sa ai o călătorie grozavă! Du-te și fă ca visele noastre să devină realitate!

Mi-am lăsat buzele să le-atingă pe ale ei și am zâmbit.

• Când mă-ntorc acasă, o să fac biblioteca pe care ți-ai dorit-o întotdeauna. Cu rafturi înalte și tot tacâmul. După care o să fac dragoste cu tine undeva între Odiseea și Să ucizi o pasăre căutătoare.

Și-a mușcat buza de jos.

• Promiți? a-ntrebat.
• Promit.
• Să mă suni după ce aterizează avionul, bine?

Ieșind, am dat din cap că da. Tata era deja în taxi, mă aștepta.

• Hei, Tristan! m-a strigat Jamie în timp ce puneam valiza în portbagajul mașinii.

Charlie era lângă ea.

• Da?
• TE IUBIM! au strigat ei în cor cu mâinile pâlnie la gură.

Am zâmbit și le-am strigat și eu înapoi același lucru.

* * *

În avion, tata n-a făcut decât să vorbească despre marea opor­tunitate care se deschidea în fața noastră. Îndată ce-am aterizat în Detroit, unde făceam escală, ne-am pornit amândoi telefoanele ca să verificăm căsuțele poștale și să le scriem lui Jamie și mamei că am ajuns cu bine.

După ce s-au aprins, când am văzut că amândoi avem tone de mesaje de la mama, am știut că ceva nu era în regulă. Mesajele m-au întors pe dos. În timp ce le citeam, telefonul aproape că mi s-a scurs printre degete.

Mama: A avut loc un accident. Jamie și Charlie sunt destul de rău.

Mama: Veniți acasă.

Mama: Grăbiți-vă!!

Într-o clipită, într-o singură secundă, tot ce știam eu despre viață s-a schimbat.