Alcibiade

Alcibiade

(sau despre natura omului2, dialog maieutic3)

SOCRATE ALCIBIADE

SOCRATE Fiu al lui Clinias4, cred că te întrebi mirat cum se face că numai eu, primul dintre cei ce te-au îndrăgit, nu mă îndepărtez de tine, cînd toți ceilalți au contenit să te înconjoare, și cum se face, de asemenea, că vreme de atîția ani, pe cînd ceilalți te sîcîiau cu vorbele lor, eu nu ți-am spus nici un cuvînt. La mijloc aici nu a stat o pricină omenească, ci o anume împotrivire daimonică5, a cărei tărie o vei afla mai tîrziu; acum însă, întrucît daimonul nu se mai împotrivește, am venit, cum vezi, să-ți vorbesc; sînt plin de nădejde că nici de acum înainte el nu se va mai împotrivi. Aproape în tot acest răstimp m-am gîndit și am cîntărit în sinea mea în ce fel te porți tu cu cei ce te iubesc; în adevăr, nu se află vreun iubitor de al tău — și doar au fost atît de mulți și de falnici — pe care trufia ta să nu-l fi covîrșit și alungat6. Iar motivul care te face peste măsură de trufaș voi să ți-l înfățișez acum și ție. Tu susții că nu se află pe lume vreun om de care să ai nevoie cît de puțin; în adevăr, darurile de care te bucuri sînt atît de mari că nu-ți lipsește nimic, începînd eu cele trupești și sfîrșind cu ale sufletului. în sinea ta, gîndești desigur că ești, în primul rînd, cel mai frumos dintre toți și cel mai impunător; în această privință, ce-i drept, oricine se poate încredința de îndată cu proprii săi ochi că nu te înșeli7; apoi, familia din care te tragi este una dintre cele mai puternice din cetatea ta, care este cea mai mare dintre cetățile elenilor, iar prieteniile și rudele din partea tatălui sînt pe cît de numeroase pe atît de alese și n-ar pregeta să-ți slujească în orice prilej ce s-ar ivi; la rîndu-le, prieteniile și rudele din partea mamei8 nu sînt mai prejos și nici mai puține la număr. Dar pe lîngă toate avantajele pe care ți le-am înșirat, consideri că ai de partea ta puterea încă și mai marc a lui Pericle, fiul lui Xantippos, cel pe care tatăl tău l-a lăsat tutore ție și fratelui tău9; iar Pericle este în măsură să facă ce-i place nu numai în această cetate, ci și în toată Elada, ba chiar și la barbari, în rîndul multor neamuri puternice. Voi mai adăuga că te numeri și printre oamenii cei mai bogați; dar, cu acest lucru îmi pare că te fălești cel mai puțin. Din toate aceste pricini, deci, mîndrindu-te în cugetul tău, ai pus stăpînire pe iubitorii tăi iar aceia, fiind mai prejos de tine, s-au lăsat stăpîniți, lucru ce nu ți-a rămas ascuns; drept care, știu bine că te întrebi mirat: ce gînduri îmi vor fi trecînd prin cap, de nu mă descurajez a te iubi, și ce speranță mă face să stărui atunci cînd toți ceilalți au dat bir cu fugiții?

ALCIBIADE Socrate, pesemne nu știi că numai cu puțin de tot mi-ai luat-o înainte. Tocmai aveam de gînd să-ți vorbesc eu primul și să te întreb chiar acest lucru: ce urmărești, la urma urmelor, și ce nădejdi te îmboldesc de te ții scai după mine și te ivești cu dinadinsul oriunde m-aș afla? Cu adevărat stau și mă întreb cu mirare ce vrei de la mine și mi-ar face mare plăcere să aflu acest lucru.

SOCRATE Bănuiesc deci că mă vei asculta cu interes, de vreme ce, așa cum spui, ești doritor să afli ce gînduri am; drept care îți și vorbesc ca unuia care e gata să mă asculte fără să se clintească.

ALCIBIADE De bună seamă; ci grăiește!

SOCRATE Te previn însă: n-ar fi de mirare ca, așa cum mi-a fost greu să încep, să-mi fie greu și să termin.

ALCIBIADE Ci grăiește, dragul meu; ți-am spus doar că te ascult!

SOCRATE Fie, voi vorbi. Ce-i drept, iubitorului îi vine greu să se adreseze unui om care nu se lasă biruit de nici unul din cei ce-l iubesc; trebuie totuși să cutez a-mi da pe față gîndul. Află, Alcibiade, că dacă te vedeam mulțumit de toate bunurile de care am pomenit adineauri și resemnat să te mărginești toată viața la acestea, de mult aș fi încetat să te iubesc (cel puțin așa îmi place mie să cred); acum însă îți voi da în vileag și alte gînduri pe care le nutrești în cugetul tău, ceea ce-ți va dovedi că n-am contenit să te urmăresc cu atenție pînă în clipa de față. Sînt încredințat că dacă vreunul din zei te-ar întreba : ,,Ia spune, Alcibiade, ce preferi: să-ți duci viața mulțumindu-te cu toate bunurile de care ai parte acuma, sau să mori pe loc, în cazul că nu-ți va fi îngăduit să dobîndești mai mult?", atunci sînt încredințat că tu ai alege mai curînd moartea. Să-ți spun însă ce nădejde te însuflețește acuma. Tu socotești că în curînd, cînd te vei prezenta în fața adunării poporului atenian — iar lucrul acesta se va petrece peste puține zile10 — va fi destul să te arăți pentru a dovedi atenienilor că ești vrednic să te bucuri de onoruri de care nu s-a mai bucurat vreodată nici Pericle și nici un alt bărbat dinaintea lui, iar după ce le vei fi dovedit aceasta atenienilor vei căpăta putere deplină în cetate și prin aceasta vei stăpîni asupra celorlalți eleni, ba nu numai asupra elenilor, ci și asupra barbarilor care locuiesc pe continentul nostru. Dar dacă același zeu ți-ar spune că îți este dat să stăpînești în Europa, dar că nu vei putea păși în Asia, spre a pune stăpînire pe ea, cred că și de astă dată n-ai primi să trăiești mulțumindu-te numai cu acestea, fără a umple de numele și de puterea ta, ca să zic așa, omenirea toată; și mai cred că pe nimeni, în afară de Cyrus și de Xerxes, nu-l socotești vrednic de luat în seamă. Iată deci ce speranță te însuflețește — și acest lucru nu-l presupun doar, ci îl știu cu tărie11. Dar poate îmi vei replica, știind bine că este adevărat ceea ce spun: „Bine, Socrate, dar ce legătură are aceasta cu motivul pe care spuneai că mi-l vei arăta și care te face să nu te dezlipești de mine?". îți voi răspunde atunci: „Copil iubit al lui Clinias și al Dinomachei, toate aceste planuri ale tale îți va fi cu neputință să le duci la bun sfîrșit fără ajutorul meu; iată deci cîtă putere cred eu că am asupra planurilor tale, precum și asupra ta însuți; cred, de altfel, că tocmai de aceea multă vreme Zeul nu mi-a îngăduit să-ți vorbesc iar eu am așteptat pînă cînd avea să mi-o îngăduie. într-adevăr, așa cum speranța ta stă în Cetate, tu vrînd a-i dovedi că ești întru totul vrednic de ea, pentru ca atunci să capeți de îndată puterea cea mai mare în sînu-i, tot astfel și eu nădăjduiesc să capăt puterea cea mai mare arătîndu-ți că sînt întru totul vrednic de tine și că nici un tutore, nici vreun neam al tău și nici alt om nu este în stare să-ți dea puterea la care rîvnești, afară doar de mine, ajutat, bineînțeles, de Zeu". Cred că Zeul nu mă lăsa să-ți vorbesc cît timp erai tînăr de tot și această speranță nu pusese stăpînire pe tine, ca să nu-mi irosesc vorbele în zadar; acum însă mi-a îngăduit, pentru că într-adevăr acum vei fi în măsură să-mi dai ascultare.

ALCIBIADE în clipa de față, Socrate, îmi pari o ființă încă mai ciudată ca înainte, cînd mă urmai în tăcere; și doar tot așa îmi apăreai și pe atunci, ba încă foarte. Se pare că, indiferent de ce gîndesc eu cu adevărat, tu ți-ai format o opinie definitivă, iar dacă aș tăgădui tot n-aș reuși să te conving. Fie și așa! Dar ai putea oare să-mi spui cum, admițînd că am într-adevăr aceste planuri, le-aș duce la capăt datorită ție, iar fără tine mi-ar fi cu neputință?

SOCRATE Mă întrebi oare dacă pot să-ți rostesc o lungă cuvîntare, de felul celor pe care te-ai obișnuit să le asculți? Nu, nu este felul meu; mă cred însă în stare să-ți dovedesc că lucrurile stau efectiv așa cum ți-am spus, dacă ai voi să-mi faci doar un mic hatîr.

ALCIBIADE Dacă ceea ce îmi ceri nu este într-adevăr greu, vreau, cum să nu!

SOCRATE Ți se pare oare greu să răspunzi la întrebările mele?

ALCIBIADE Nu mi se pare.

SOCRATE Atunci, răspunde!

ALCIBIADE întreabă.

SOCRATE întrebările ți le voi pune așadar ca unuia care plănuiește într-adevăr lucrurile pe care afirm că le plănuiești.

ALCIBIADE Fie și așa, dacă vrei, numai să aflu ce ai de întrebat.

SOCRATE Iată : așa cum spuneam, ai de gînd ca, nu peste multă vreme, să te înfățișezi atenienilor spre a-i sfătui; ce s-ar întîmpla deci, dacă atunci cînd te-ai pregăti să urci la tribună, te-aș apuca de mînă și te-aș întreba: „Alcibiade, în ce privință vor să țină sfat atenienii, că te-ai ridicat spre a-i povățui? Oare nu în privința unor lucruri pe care le cunoști mai bine decît ei?" — Ce răspuns ai da?

ALCIBIADE Aș răspunde, desigur, că în privința unor lucruri pe care eu le cunosc mai bine decît ei.

SOCRATE Așadar, ești bun sfătuitor în chestiuni la care se întîmplă să te pricepi.

ALCIBIADE Cum să nu!

SOCRATE Nu e așa că nu cunoști decît acele lucruri pe care sau le-ai învățat de la altcineva sau le-ai aflat singur?12

ALCIBIADE Care altele ar mai putea fi?

SOCRATE Este oare cu putință să fi învățat un lucru sau să-l fi aflat tu însuți, fără să fi vrut a-l învăța, ori a-l cerceta tu însuți?

ALCIBIADE Nu este cu putință.

SOCRATE Dar oare ai fi voit să cercetezi sau să înveți lucruri pe care îți închipuiai că le cunoști?

ALCIBIADE Firește că nu.

SOCRATE A fost deci o vreme cînd considerai că nu cunoști lucrurile pe care le știi astăzi?

ALCIBIADE Neapărat.

SOCRATE Numai că eu sînt la curent cu aproape tot ce ai învățat; dacă ceva mi-a scăpat, să-mi spui. După cîte îmi amintesc, ai învățat, cum e și firesc, să scrii și să citești, să cînți la cithară și să lupți13; căci n-ai vrut nici în ruptul capului să înveți să cînți din flaut14; iată lucrurile pe care le cunoști, dacă nu cumva vei fi învățat ceva de care n-am eu cunoștință. Dar dacă este așa, atunci lucrul acela l-ai învățat, sînt sigur, fără să ieși din casă nici noaptea, nici ziua.

ALCIBIADE Nu, n-am mers să învăț alte lucruri în afară de acestea.

SOCRATE Bine. Oare te vei ridica să dai sfaturi atenienilor, atunci cînd ei deliberează asupra scrierii corecte?15

ALCIBIADE Da de unde, pe Zeus!

SOCRATE Sau cînd subiectul lor de discuție îl constituie sunetele lirei?16

ALCIBIADE Nicidecum.

SOCRATE Dar cred că în adunare ei nu obișnuiesc să delibereze nici asupra întrecerilor la luptă17.

ALCIBIADE Sigur că nu.

SOCRATE Atunci cu prilejul cărei deliberări îi vei sfătui? Doar nu cînd discută despre construcții!

ALCIBIADE Firește că nu.

SOCRATE într-adevăr, un arhitect i-ar îndruma mai bine decît tine în aceste chestiuni.

ALCIBIADE Da.

SOCRATE Și nici cînd deliberează asupra unei prevestiri18.

ALCIBIADE Nu.

SOCRATE Căci îți spui că prezicătorul i-ar putea sfătui mai bine decît tine.

ALCIBIADE Da.

SOCRATE N-ar avea de-a face că e mărunt sau trupeș, frumos sau urît, și chiar că e de neam nobil sau om de rînd.

ALCIBIADE Nici vorbă.

SOCRATE Eu unul sînt de părere că, în orice privință, sfatul trebuie să-l dea cel priceput, nu cel avut.

ALCIBIADE Negreșit.

SOCRATE Iar atunci cînd iau în discuție ocrotirea sănătății obștești, puțin le pasă atenienilor că sfătuitorul lor este sărac sau bogat; îi va interesa doar ca el să fie medic.

ALCIBIADE Fără doar și poate.

SOCRATE Asupra cărei chestiuni să delibereze ei, deci, ca tu să te ridici atunci să-i sfătuiești și, astfel făcînd, să-i sfătuiești bine?

ALCIBIADE Atunci cînd ar delibera cu privire la propriile lor treburi, Socrate!

SOCRATE Ai în vedere cumva construirea corăbiilor, cînd chibzuiesc ce fel de corăbii trebuie să-și facă?

ALCIBIADE Cîtuși de puțin, Socrate.

SOCRATE într-adevăr, cred că la construirea corăbiilor nu te pricepi. Aceasta să fie cauza, sau alta este?

ALCIBIADE Nu, ci tocmai aceasta!

SOCRATE Dar atunci la ce fel de treburi de-ale lor te referi, spunînd că te vei ridica să-i îndrumi cînd vor lua în discuție asemenea treburi?

ALCIBIADE Atunci cînd vor delibera despre război, Socrate, ori despre pace, ori despre vreo altă chestiune de stat.

SOCRATE Nu cumva vei fi avînd în vedere cazul cînd se vor sfătui cu cine se cade să facă pace, împotriva cui trebuie purtat război, și în ce fel anume?

ALCIBIADE întocmai.

SOCRATE Dar pacea și războiul nu trebuie ele făcute cu cine e mai potrivit?

ALCIBIADE Ba da.

SOCRATE Și nu atunci cînd e mai potrivit?

ALCIBIADE De bună seamă.

SOCRATE Și numai atîta timp cît e mai bine?

ALCIBIADE Da.

SOCRATE Dar dacă problema pe care ar discuta-o atenienii ar fi: cu cine trebuie făcute exerciții de luptă și împotriva cui trebuie luptat cu pumnii, și în ce chip anume, atunci cine ar fi un mai bun sfătuitor — tu, sau gimnastul?19

ALCIBIADE Gimnastul, desigur.

SOCRATE Poți să-mi spui atunci ce considerente ar avea în vedere gimnastul cînd i-ar sfătui cu cine să facă exerciții de lupte și cu cine nu, cînd anume, și în ce fel? Uite la ce mă gîndesc: oare nu trebuie făcute exercițiile tocmai cu aceia care sînt mai potriviți? Da sau nu?

ALCIBIADE Da.

SOCRATE Și nu atîta timp cît e mai bine?

ALCIBIADE Chiar atîta.

SOCRATE Deci și atunci cînd este cel mai potrivit?

ALCIBIADE De bună seamă.

SOCRATE Pe de altă parte, cîntărețul nu trebuie și el să-și potrivească glasul după cithară și să pășească în ritmul muzicii?

ALCIBIADE într-adevăr, trebuie.

SOCRATE Oare nu atunci cînd este mai potrivit?

ALCIBIADE Da.

SOCRATE Și nu doar atît timp cît e cel mai potrivit?

ALCIBIADE Asta spun și eu.

SOCRATE Dar, întrucît folosești denumirea de „mai potrivit", „mai bine", atît în cazul cînd cineva însoțește un cîntec la cithară cît și în cazul luptei, spune-mi atunci ce numești tu „mai bine" în cazul cîntatului la cithară, la fel cum eu, în cazul luptei, numesc acest „mai bine" caracterul gimnastic.

ALCIBIADE Nu-mi dau seama.

SOCRATE încearcă să mă imiți. într-adevăr, răspunsul meu sugera că „mai binele" reprezintă ceea ce este întru Lotul corect, iar corect, de bună seamă, este ceea ce prinde ființă după toate regulile artei; nu e așa?

ALCIBIADE Da.

SOCRATE însă arta în cauză nu era gimnastica?

ALCIBIADE Cum să nu!

SOCRATE De aceea am și spus că „mai binele", în cazul luptei, este caracterul gimnastic.

ALCIBIADE Așa ai spus, desigur.

SOCRATE Și nu era adevărat?

ALCIBIADE Ba cred că da.

SOCRATE Spune-mi atunci și tu — căci s-ar cuveni cumva să fii și tu în măsură să discuți cum trebuie —, spune-mi mai întîi care este arta de care țin cîntatul din cithară, sau cu glasul și dansul după toate regulile? Cum se cheamă ca, într-un singur cuvînt? Nu poți să-mi spui?

ALCIBIADE Mă tem că nu.

SOCRATE Ia încearcă în felul următor: ce zeițe patronează această artă?

ALCIBIADE La Muze te referi, Socrate? ,

SOCRATE Desigur. Vezi dar ce nume poartă această artă, de la ele?

ALCIBIADE Cred că ai în vedere muzica.

SOCRATE Așa e; ce este deci lucrul care prinde ființă în mod corect potrivit acesteia? Așa cum eu, în cazul de mai sus, îți spuneam ce anume e corect potrivit cu arta gimnasticii, spune-mi și tu cum numești ceea ce e corect în cazul acesta? în ce chip se ivește el?

ALCIBIADE în chip muzical, cred eu.

SOCRATE Prea bine. Spune-mi deci cum se cheamă acest „mai bine" cînd este vorba de a duce război sau de a încheia pace? Precum în fiecare din cazurile de mai sus mi-ai spus ce e „mai binele" — și anume că este mai muzical într-un caz și are un caracter mai gimnastic în celălalt caz —, tot așa deci încearcă să-mi arăți și în cazul de față acest „mai bine".

ALCIBIADE Dar nu prea am ce să-ți spun.

SOCRATE Vai, ce rușine! închipuie-ți că ai vorbi și ai da sfaturi cu privire la aprovizionarea cetății spunînd că e mai bine să se facă cutare lucru decît altul, mai bine acum, mai bine în cutare măsură, și ai fi întrebat apoi: „Ce înțelegi prin acest mai bine, Alcibiade?". Oare n-ai răspunde că „mai bine" înseamnă în cazul de față „mai sănătos", cu toate că nu pretinzi a fi medic? în schimb, în privința unor lucruri pe care pretinzi a le cunoaște și asupra cărora te vei ridica de la locul tău spre a da sfaturi, ca un cunoscător, în privința acestora, deci, dacă întrebat fiind asupră-le nu vei fi, pare-se, în măsură să răspunzi, oare nu îți va fi rușine? Nu este în chip vădit un lucru de ocară?

ALCIBIADE De bună seamă.

SOCRATE Gîndește-te, prin urmare, și străduiește-te să-mi spui spre ce țintește mai binele păcii încheiate ca și al războiului dus cu cine e mai potrivit?

ALCIBIADE Mă tot gîndesc, dar nu izbutesc să ajung la vreo încheiere.

SOCRATE Te pomenești că nu știi nici pe temeiul căror învinuiri de a fi suferit un neajuns20 pornim la luptă, ori de cîte ori purtăm un război, și ce nume dăm neajunsului, cînd îl pornim?

ALCIBIADE Ba știu: Spunem că am suferit o înșelăciune, o silnicie sau o deposedare.

SOCRATE Așa este; dar cum spunem că am fost tratați în fiecare caz în parte? Străduiește-te să -mi spui: prin ce se deosebește un fel de un altul?

ALCIBIADE Nu cumva, Socrate, vrei să spui că diferența constă în a fi tratat în mod drept sau în mod nedrept?

SOCRATE Chiar așa.

ALCIBIADE Bine, dar aici este vorba despre cu totul și cu totul altceva.

SOCRATE Ei, atunci împotriva cui îi vei sfătui pe atenieni să ducă război: împotriva celor ce săvîrșesc fapte nedrepte sau împotriva celor ce se poartă drept?

ALCIBIADE Ciudată întrebare mi-ai pus! Chiar dacă cineva ar socoti că războiul trebuie dus împotriva celor ce se poartă drept, el tot n-ar recunoaște lucrul acesta pe față21.

SOCRATE Fiindcă un asemenea lucru nu este legiuit22, după cum se pare.

ALCIBIADE Firește că nu; și tot așa, nu este considerat ca un lucru frumos.

SOCRATE Prin urmare și cuvîntările tale vor trata despre același subiect, despre ceea ce este drept.

ALCIBIADE Neapărat.

SOCRATE Dar cînd te întrebam adineauri ce anume este „mai binele" cînd se pune problema dacă trebuie dus un război ori nu, împotriva cui trebuie dus ori nu, și în ce împrejurări ori nu, oare binele acesta înseamnă altceva decît „mai drept?"

ALCIBIADE Ε cît se poate de evident că nu.

SOCRATE Cum rămîne deci, dragă Alcibiade? Oare tu însuți nu ți-ai dat seama că nu cunoști acest lucru? Sau te-ai ferit cumva de mine, învățîndu-l de la un profesor care ți-a arătat cum să deosebești ce este mai drept de ceea ce este mai nedrept? Cine este acela? Spune — ca să-mi mijlocești și mie prilejul de a-i fi elev.

ALCIBIADE Rîzi de mine, Socrate.

SOCRATE Pe Zeul nostru ocrotitor al prieteniei, un zeu al cărui nume l-aș lua cel mai puțin în deșert23, mă jur că nu rîd; ci spune-mi, dacă poți, cine este el.

ALCIBIADE Dar dacă nu pot? Nu crezi că aș fi în stare să cunosc pe o altă cale rosturile dreptății și nedreptății?24

SOCRATE Ba da, dacă le-ai fi descoperit tu singur.

ALCIBIADE Au nu mă crezi în stare să ajung singur la ele?

SOCRATE Ba cum să nu, dacă le-ai fi căutat.

ALCIBIADE Atunci nu mă vei fi crezînd capabil să le caut?

SOCRATE Ba da — dacă ai fi crezut că nu le știi25.

ALCIBIADE Oare nu a fost o vreme cînd mă aflam în această stare?

SOCRATE Prea bine. Poți atunci să-mi arăți și mie acea vreme cînd nu credeai a cunoaște rosturile dreptății și nedreptății? Ia spune-mi: anul trecut le căutai cumva, crezînd a nu le ști? Sau credeai că le știi? Dar să-mi spui adevărul, ca să nu ne irosim degeaba timpul în discuții.

ALCIBIADE Ba pe atunci credeam că le știu.

SOCRATE Dar acum doi ani, acum trei și acum patru ani, nu la fel stăteau lucrurile?

ALCIBIADE Stăteau la fel.

SOCRATE Bine, dar înainte de asta erai un copil; nu-i așa?

ALCIBIADE Da.

SOCRATE Iar pe vremea aceea știu bine că îți închipuiai a le ști.

ALCIBIADE Ce te face să crezi aceasta?

SOCRATE Pe cînd erai copil te-am urmărit adesea la școală și în alte părți, cînd jucai arșice26 sau alte jocuri copilărești, și nu te-am auzit să șovăi în privința faptelor drepte și nedrepte, ci, dimpotrivă, te auzeam cum ridici glasul și spui cu îndrăzneală despre cutare sau cutare copil nimerit în calea ta că este rău, necinstit și că se poartă nedrept. Oare nu e adevărat?

ALCIBIADE Dar ce era să fac, Socrate, cînd cineva se purta nedrept cu mine?

SOCRATE Mă întrebi ce trebuia să faci, în înțelesul că nu știai dacă acela se purta pe atunci nedrept sau nu?

ALCIBIADE Ba zău, știam prea bine și-mi dădeam seama limpede că se săvîrșea o nedreptate față de mine.

SOCRATE S-ar părea deci că, încă de mic copil, credeai a ști ce este drept și ce nu.

ALCIBIADE Așa credeam; și știam cu adevărat.

SOCRATE Dar cînd ajunseseși să afli aceste lucruri? Doar nu pe vremea cînd îți închipuiai că le cunoști!

ALCIBIADE Firește că nu.

SOCRATE Dar atunci, cînd te-ai socotit tu însuți neștiutor? Dacă stai să te gîndești, vei vedea că nu poți găsi acel moment.

ALCIBIADE Zău, Socrate, nu știu ce să mai spun.

SOCRATE Prin urmare, aceste lucruri le cunoști nu fiindcă le-ai fi descoperit tu însuți.

ALCIBIADE Reiese într-adevăr că nu.

SOCRATE înainte însă afirmai că le cunoști, dar nu pentru că le-ai fi învățat; dar dacă nici nu le-ai aflat singur și nici nu le-ai învățat de la altcineva, cum se face că le știi, și din ce izvor?27

ALCIBIADE Dar poate că înainte ți-am răspuns greșit, pretinzînd că știu, aceste lucruri întrucît le-aș fi iscodit eu însumi.

SOCRATE Atunci, cum stăteau lucrurile în realitate?

ALCIBIADE Cred că le-am învățat și cu, ca toți ceilalți.

SOCRATE în acest caz ne întoarcem de unde am pornit. De la cine le-ai învățat? Spune-mi și mie.

ALCIBIADE De la cei mulți.

SOCRATE Nu la învățători de soi ți-ai găsit scăpare, Alcibiade, dacă te bizui pe cei mulți.

ALCIBIADE Cum așa? Aceștia nu sînt buni învățători?

SOCRATE Nici măcar să te-nvețe cum să joci zaruri28 nu sînt buni. Or, eu unul cred că acest lucru este mai prejos de rosturile dreptății. Sau tu nu ești de aceeași părere?

ALCIBIADE Ba da.

SOCRATE Dar nefiind ei în stare să te învețe lucruri mai de rînd, cum ar putea să te învețe lucruri mai de seamă?

ALCIBIADE Eu unul cred că pot; și în orice caz ei sînt în stare să mă învețe multe lucruri, mai de seamă decît jocul cu zaruri.

SOCRATE Ce fel de lucruri mai sînt și acestea?

ALCIBIADE Bunăoară, chiar și să vorbesc grecește am învățat de la ei, deși n-aș putea să numesc pe un anume profesor al meu, ci îi indic tocmai pe cei care, după tine, nu sînt învățători destoinici.

SOCRATE Dar, nobilul meu prieten, în privința aceasta cei mulți sînt buni învățători și ar merita toate elogiile pentru învățătura lor.

ALCIBIADE De ce?

SOCRATE Deoarece în această privință sînt înzestrați cu ceea ce se cuvine să aibă profesorii buni.

ALCIBIADE Ce ai în vedere?

SOCRATE Nu știi că cei ce urmează să-i învețe pe alții un anumit lucru trebuie mai întîi să-l cunoască ei înșiși? Ori nu e așa?

ALCIBIADE Cum să nu, așa e!

SOCRATE Dar nu-i așa că oamenii știutori se înțeleg între ei și nu se dezbină în păreri?29

ALCIBIADE Desigur.

SOCRATE Dar în chestiunile în care părerile lor se dezbină vei mai spune că sînt știutori?

ALCIBIADE Bineînțeles că nu.

SOCRATE Ar mai putea ei să ne instruiască în aceste chestiuni?

ALCIBIADE Nicidecum.

SOCRATE Ei bine, crezi cumva că cei mulți au păreri deosebite cînd e vorba de a ști cum arată o piatră sau un lemn? Oare nu vei primi același răspuns de la orice ins pe care l-ai întreba și nu se îndreaptă toți spre aceleași lucruri, cînd vor să pună mîna pe o piatră sau pe o bucată de lemn?30 Deopotrivă se întîmplă cu toate lucrurile de același fel. Dacă nu mă înșel însă, tocmai aceasta înțelegi prin a ști grecește; nu-i așa?

ALCIBIADE Da.

SOCRATE în această privință, cum spuneam, oamenii se înțeleg între dînșii iar fiecare ins în parte este de acord cu sine însuși în viața particulară după cum și, în viața publică, cetățile nu se dezbină între ele, spunînd ba una, ba alta; nu-i așa?

ALCIBIADE Ba da.

SOCRATE Deci e pe deplin firesc ca în această privință să fie toți și profesori buni.

ALCIBIADE Așa este.

SOCRATE Prin urmare, dacă am vrea să-l facem pe cineva să cunoască asemenea lucruri, nu ar fi potrivit să-1 îndrumăm către învățătura acestora, a celor mulți?

ALCIBIADE De bună seamă.

SOCRATE Dacă însă am vrea să știm nu numai cum arată oamenii sau caii, ci și care dintre ei aleargă bine și care nu, oare în acest caz tot cei mulți ar putea să ne instruiască?

ALCIBIADE Desigur că nu.

SOCRATE Faptul că nici ei între ei au se înțeleg deloc în chestiunea menționată nu constituie pentru tine o dovadă suficientă că nu se pricep în această privință și că n-ar fi buni să ne învețe?

ALCIBIADE Ba da.

SOCRATE Dar dacă am vrea să știm nu numai cum arată oamenii, ci și cum îi deosebim pe cei sănătoși sau pe cei bolnavi, oare cei mulți ne-ar mai fi dascăli competenți?

ALCIBIADE De bună seamă că nu.

SOCRATE Dacă i-ai vedea dezbinîndu-se în păreri, nu ai avea dovada că nu valorează nimic ca profesori în această materie?

ALCIBIADE Ba da.

SOCRATE Dar în privința celor puse în joc acum? Crezi oare că cei mulți sînt de acord, fiecare în parte cu sine însuși sau ei între ei, asupra oamenilor drepți și nedrepți, și a faptelor drepte și nedrepte?

ALCIBIADE Zău, cîtuși de puțin, Socrate!

SOCRATE Nu cumva tocmai în această privință se dezbină între ei cel mai tare?

ALCIBIADE Negreșit.

SOCRATE Eu nu cred că ai văzut ori auzit ca niște oameni să se dezbine în păreri asupra sănătății și bolii pînă într- atîta încît să se ia la bătaie și să se omoare între ei din această pricină.

ALCIBIADE De bună seamă că nu. SOCRATE în schimb, asupra faptelor drepte și nedrepte, știu bine că, dacă n-ai văzut tu însuți cu ochii tăi, atunci cel puțin vei fi auzit ce povestesc oamenii, iar printre mulți alții ce povestește și Homer; doar Odiseea și Iliada le vei fi auzit recitate31, nu-i așa?

ALCIBIADE Mai încape vorbă, Socrate !

SOCRATE Oare aceste poeme nu poartă asupra dezbinării în jurul dreptății și nedreptății?

ALCIBIADE Ba da.

SOCRATE Iar luptele iscate și sîngele ce l-au vărsat aheii și potrivnicii acestora, troienii, sau pețitorii Penelopei și Odiseu. nu tot din această dezbinare s-au tras?

ALCIBIADE Ai dreptate.

SOCRATE Dar cred că nu altul este și cazul atenienilor, lacedemonienilor și beoțienilor căzuți la Tanagra32, precum și al celor mai tîrziu căzuți la Coroneea — unde și-a găsit sfîrșitul și Clinias, tatăl tău; nimic altceva decît dezbinarea în jurul dreptății și nedreptății a fost pricină de atîtea lupte și omoruri. Nu-i așa?

ALCIBIADE Adevărat.

SOCRATE Putem oare susține că oamenii aceștia cunosc lucrurile care îi fac să se dezbine atît de tare între ei încît, în vrajba lor, sînt gata a-și pricinui unii altora cele mai mari rele?

ALCIBIADE Evident că nu.

SOCRATE Vasăzică, așa cum recunoști tu însuți, la asemenea învățători neștiutori te referi!

ALCIBIADE Așa s-ar spune.

SOCRATE Cum ai putea cunoaște atunci rosturile dreptății și nedreptății, în privința cărora șovăi într-atîta și pe care, cum s-ar părea, nu le-ai învățat de la nimeni dar nici nu le-ai aflat singur?

ALCIBIADE Din cele ce afirmi tu, ar reieși că nu e cu putință.

SOCRATE Dar nu vezi, Alcibiade, că nici acum nu te-ai exprimat potrivit?

ALCIBIADE Cum așa?

SOCRATE Întrucît pretinzi că lucrul acesta îl afirm eu.

ALCIBIADE Cum, nu ești tu acel ce afirmă că nu aș cunoaște rosturile dreptății și nedreptății?

SOCRATE Firește că nu.

ALCIBIADE Atunci sînt eu acela?

SOCRATE Desigur.

ALCIBIADE Cum se poate?

SOCRATE Iată cum îți vei da seama. Dacă în legătură cu unu și cu doi te-aș întreba care este mai mare, îmi vei răspunde că doi, nu-i așa?

ALCIBIADE Desigur.

SOCRATE Cu cît?

ALCIBIADE Cu unu.

SOCRATE Dintre noi amîndoi, așadar, cine este cel ce afirmă că doi este mai mare cu unu decît unu?

ALCIBIADE Eu.

SOCRATE Prin urmare, eu am pus întrebarea iar tu ai dat răspunsul.

ALCIBIADE Da.

SOCRATE în cele de mai sus, oare eu, adică cel ce întreabă, par să afirm, sau tu, cel ce răspunde?

ALCIBIADE Eu.

SOCRATE Dar în cazul cînd te-aș întreba din ce litere este compus ,,Socrate", iar tu mi-ai spune aceasta, dintre noi doi cine ar fi cel ce afirmă?

ALCIBIADE Eu.

SOCRATE Spune-mi atunci, într-un cuvînt: cînd avem întrebare și răspuns, care din doi afirmă — cel ce întreabă sau cel ce răspunde?

ALCIBIADE Cel ce răspunde, așa cred, Socrate. ι SOCRATE Dar înainte, în cursul întregii discuții, nu eu eram cel ce întreba?

ALCIBIADE Ba da.

SOCRATE Și cel ce răspundea nu erai tu?

ALCIBIADE Eu, de bună seamă.

SOCRATE Dintre noi doi, așadar, cine a afirmat cele rostite?

ALCIBIADE Potrivit celor admise, Socrate, rezultă că eu.

SOCRATE Dar nu s-a spus oare că Alcibiade cel frumos, fiul lui Clinias, nu știe rosturile dreptății și nedreptății, crede în schimb a le ști și vrea să se înfățișeze adunării poporului spre a îndruma atenienii în lucruri pe care nu le cunoaște deloc? Nu s-au spus acestea?

ALCIBIADE Rezultă că da.

SOCRATE Atunci, Alcibiade, se împlinesc spusele Iui Euripide : De la tine, nu de la mine33 vei fi auzit aceste cuvinte ; nu eu le rostesc, ci tu însuți, iar pe mine mă învinuiești fără temei. Numai că, bine spui ce spui, deoarece, neprețuitule, e curată nebunie ce-ți trece prin gînd, adică să începi să arăți altora lucruri pe care tu însuți nu le cunoști, fără să te ostenești mai întîi a le învăța tu însuți34.

ALCIBIADE Dar, Socrate, la drept vorbind, eu cred că atenienii, ca și ceilalți eleni, rareori țin sfat privitor la ceea ce este mai drept și ce nu; într-adevăr, ei consideră că lucrurile de acest fel sînt de la sine evidente și de aceea, nestăruind asupră-le, ei caută ce le va fi mai folositor în faptă. în ce mă privește, sînt de părere că dreptatea și folosul nu înseamnă unul și același lucru, pentru că mulți au tras foloase din marile nedreptăți săvîrșite de ei, pe cînd alții, după părerea mea, n-au tras vreun folos din faptele lor drepte35.

SOCRATE Și ce rezultă de aici? Admițînd că faptele drepte ar fi cu totul deosebite de cele aducătoare de folos, îți închipui cumva, de data aceasta, că știi într-adevăr ce este folositor pentru oameni, și din ce cauză anume?

ALCIBIADE Ce m-ar opri s-o știu, Socrate? Afară doar dacă nu mă întrebi cine m-a instruit sau în ce fel am aflat singur.

SOCRATE Știi ce faci acum? După ce ai emis o afirmație greșită ce poate fi spulberată prin același argument ca înainte, îți închipui că e cazul să asculți lucruri noi și argumente diferite, de parcă cele dinainte ar fi niște haine uzate, pe care nu s-ar potrivi să le îmbraci, și că e nevoie ca cineva să-ți aducă un argument nou-nouț și neatins! Eu însă, dînd la o parte subterfugiile tale verbale, nu voi pregeta să te întreb și de această dată de unde știi ce este folosul, și totodată de unde ai învățat, cine ți-a fost profesor, cuprinzînd astfel într-o singură întrebare toate chestiunile dinainte. Din păcate, este evident că ai ajunge în același impas și n-ai fi capabil să-mi arăți nici că știi lucrurile folositoare pentru că le-ai fi aflat, nici pentru că le-ai fi învățat de la altcineva. Totuși, fiindcă ești atît de gingaș și n-ai mai gusta cu plăcere aceeași argumentație, las la o parte chestiunea dacă știi sau nu ce este folositor atenienilor. în schimb însă, n-ai vrea să-mi arăți acum dacă dreptatea și folosul sînt identice sau diferite, punîndu-mi pentru aceasta întrebări așa cum ți-am pus și eu înainte, sau, dacă preferi, expunînd acest lucru cu propriile tale cuvinte?

ALCIBIADE Dar nu știu, Socrate, dacă aș fi în stare să mă explic în fata ta.

SOCRATE Scumpul meu, închipuie-ți atunci că eu sînt adunarea și poporul; oare acolo nu va trebui să convingi la fel pe fiecare om în parte?

ALCIBIADE Ba da.

SOCRATE Oare nu una și aceeași persoană este în măsură să convingă de un același lucru, atît pe un singur om cît și pe mai mulți la un loc, așa cum profesorul învață să scrie și să citească atît pe cîte un elev în parte cît și pe mai mulți?

ALCIBIADE Ba da.

SOCRATE Iar într-o chestiune legată de număr, oare nu tot un același om va convinge pe un singur ins ca și pe mai mulți?

ALCIBIADE Ba da.

SOCRATE Acest om nu va fi oare cunoscătorul în materie, aritmeticianul?

ALCIBIADE De bună seamă.

SOCRATE Prin urmare, vei fi tu în stare să convingi și un singur om în problemele în care îi poți convinge pe mai mulți?

ALCIBIADE Pare probabil.

SOCRATE Dar este evident că aceste lucruri le cunoști.

ALCIBIADE Da.

SOCRATE Prin ce altceva se deosebește oratorul care ia cuvîntul în fața adunării poporului de cel angajat într-o discuție ca cea de față, dacă nu prin faptul că primul îi convinge de ceva pe mai mulți laolaltă, iar al doilea se adresează unui singur om?

ALCIBIADE S-ar putea să fie așa.

SOCRATE Dar, întrucît revine limpede unuia și aceluiași să convingă pe mai mulți oameni strînși la un loc și pe cîte unul singur, ocupă-te de mine și încearcă să demonstrezi că dreptatea nu este uneori aducătoare de folos.

ALCIBIADE întreci măsura, Socrate!

SOCRATE Atunci, tot din lipsă de măsură, voi să te conving de contrariul celor ce nu ai binevoit să-mi demonstrezi.

ALCIBIADE Grăiește deci!

SOCRATE Numai să-mi răspunzi la întrebări.

ALCIBIADE Ba nu, grăiește tu singur.

SOCRATE Cum? Nu vrei să fii convins în cel mai înalt grad?

ALCIBIADE Negreșit că da.

SOCRATE Dacă ajungi să afirmi tu însuți că lucrurile stau întocmai așa cum spun, oare nu înseamnă că ești convins în cel mai înalt grad?

ALCIBIADE Fără doar și poate!

SOCRATE Atunci răspunde-mi la întrebări, și dacă n-ai să te auzi pe tine însuți spunînd că faptele drepte sînt aducătoare de folos, să nu-1 crezi pe nimeni altul cînd afirmă aceasta.

ALCIBIADE Firește că nu-1 voi crede! Iar de răspuns îți voi răspunde; căci nu cred că voi fi eu cel în pierdere.

SOCRATE Văd că ești într-adevăr un bun prezicător. Ia spune: afirmi că în rîndul faptelor drepte unele sînt folositoare iar altele nu?

ALCIBIADE întocmai.

SOCRATE Dar, dintre acestea, admiți că unele sînt frumoase, iar altele nu?

ALCIBIADE în ce sens pui această întrebare?

SOCRATE Ai văzut vreodată ca cineva să comită fapte urîte însă drepte?

ALCIBIADE N-am văzut.

SOCRATE Toate cele drepte nu sînt și frumoase?

ALCIBIADE Da.

SOCRATE Dar cele frumoase, la rîndul lor, să fie oare toate bune, sau unele sînt bune pe cînd altele nu?

ALCIBIADE în ce mă privește, Socrate, sînt de părere că dintre cele frumoase unele sînt rele.

SOCRATE Nu cumva unele fapte urîte sînt bune?