Aztec

Șarpele cu pene a spus: Când va veni vremea, mă voi întoarce în mijlocul vostru, pe marea din est, împreună cu oamenii albi, cu barbă – Proclamație către poporul toltec făcută de regele lor zeu, Șarpele cu Pene, cca. Anul 1000 e.n.

Dintr-o legendă aztecă.

PARTEA I.

PROLOG.

Painala, lângă Coatzacoalcos.

A pornit în beznă, ascultând sunetele propriei sale înmormântări.

Era al Optulea Ceas al Nopții, când apar fantomele și demoni fără cap îi urmăresc pe călătorii singuratici. Malinali zăcea legată, cu mâinile la spate, pe podeaua colibei. Coșuri de răchită cu păstăi de vanilie, așezate unele peste altele, lângă pereți, răspândeau un miros dulceag, înecăcios în cameră.

O bufniță își întoarse capul mare și o privi de pe grinda de cedru sculptată de deasupra capului ei. Ochii galbeni clipeau încet. Era un semn rău; bufnița fusese trimisă de Zeul Umbrelor, Mitlantecutli, s-o anunțe că o așteaptă.

Și mama vrea să mă trimită din lumea aceasta fără să-mi dea măcar bani, să-mi plătesc trecerea pe tărâmul umbrelor.

A încercat din nou să se elibereze, dar cureaua îi tăia încheieturile. A început să plângă.

Mama ei voia s-o știe moartă.

A închis ochii să asculte cântecele de doliu, bubuitul conchelor, tunetul tobelor huehuetl și șuieratul fluierelor. A auzit pe cineva strigând-o pe nume și apoi a răsunat trosnetul flăcărilor. Altcineva se înnegrea și se prăjea pe rug în locul ei.

Geamătul Vântului de Est o consola. În clipa ei de cumpănă, Șarpele cu Pene, Zeul Înțelepciunii veghea asupra ei.

Auzea șoapte și pași afară, lângă colibă. Deschise din nou ochii să studieze umbrele.

A văzut sclipirea torței de pin când au intrat. Erau trei. Îi cunoștea: negustori de sclavi din Xicallanco. Fuseseră în sat de multe ori; tatăl ei îi tratase întotdeauna cu dispreț. Unul din ei își pierduse un ochi și carnea rozalie din jurul cicatricei semăna cu unsoarea rece.

Torțele le umbreau fețele.

— Uite-o, a spus bărbatul cu un ochi.

A încercat să țipe, dar călușul o sufoca. Unul din ei a râs, iar cel cu un ochi i-a spus să tacă. Dar nu era nevoie, se gândea Mali. Chiar dacă ar fi urlat în gura mare tot n-ar fi auzit-o nimeni. Tobele de doliu astupau orice zgomot.

Au ridicat-o ușor și au scos-o din colibă în beznă. Vântul gemea din nou. Șarpele cu Pene era furios.

Nu trebuia să-i fie frică. Nu era sfârșitul pe care i-l prevăzuse tatăl ei. Era Ce Malinali, Iarba Penitenței, care își va găsi destinul în dezastru. Era toba care anunța apusul pentru Motecuhzoma; viitorul ei era cu zeii.

Viitorul ei era alături de Șarpele cu Pene.

Unu.

Tenochtitlán.

O trestie pe străvechiul Calendar Aztec.

Anul Domnului, 1519.

Omul-bufniță se clătina. Făcea spume la gură și râdea de umbrele care apăreau în colțurile Casei Întunericului. Părul care îi ajungea aproape până la talie era năclăit de sânge închegat și mantia neagră prinsă de umeri îl făcea să semene cu o cioară rău prevestitoare.

Motecuhzoma, zeul Furios, Veneratul Conducător al Mexicăi, îl privea de pe un tron sculptat. Turcoazele din urechi și buze sclipeau în lumina torțelor de pini. Îi șoptea întrebările Femeii-Șarpe de lângă el.

— Om-bufniță, poți vedea viitorul Mexicăi?

Omul-bufniță zăcea pe spate, pe podea, râzând isteric sub influența lichiorului de peyotl.

— Tenochtitlán este în flăcări! A zbierat el deodată, isteric.

Motecuhzoma și-a schimbat poziția, stânjenit. Omul-bufniță s-a ridicat, arătând spre zidul de piatră. O sclipire nebunească îi lucea în priviri.

— Un turn de lemn merge spre templul lui Xopico!

— Un turn nu poate să meargă, a șuierat Motecuhzoma.

— Zeii au fugit. În pădure.

Motecuhzoma își frângea mâinile în poală. A șoptit altă întrebare Femeii-Șarpe.

— Pe Motecuhzoma cum îl vezi?

— Îl vad arzând, fără să-l jelească nimeni. Mexica îi scuipă trupul.

Femeia-Șarpe a încremenit la auzul acestei erezii. Chiar și sub influența peyotl-ului, obscenitatea răsunase ca un bubuit de tunet în încăperea cavernoasă.

— Ce mai vezi?

— Temple mari pe lac. Mărșăluind spre Tenochtitlán!

— Un templu nu poate mărșălui.

— Șarpele cu Pene se întoarce!

Omul-bufniță respira întretăiat acum. Rostea cuvintele în timp ce se zguduia de râs.

— Nu va mai exista nici un Tenochtitlán!

Motecuhzoma s-a ridicat în picioare, desfigurat la față.

— Orașele noastre sunt distruse. Cadavrele noastre zac în mormane, unele peste altele.

Femeia-Șarpe l-a văzut pe împărat acoperindu-și fața cu mâinile.

— În curând vom vedea semnele pe cer!