Bazele inovării. Bazele inovării și transferului de tehnologie. Curs

Din secțiunea „Poate ne e de folos”, vă las un curs care ne poate ajuta la întocmirea lucrărilor pentru examen.

1. INOVAREA

1. 1. Inovarea în sisteme informaționale

Reacția inovativă se amorsează prin activarea unei puteri creative de la care se va naște ideea. Creuzetul favorit al acestei activări poate fi individul, ca atare, dar poate fi și un grup formal sau informal, în cadrul căruia există un climat fertil inovării.

Ideea acționează întotdeauna la un semnal declanșator, a cărui origine oferă un criteriu pentru clasificarea reacțiilor inovative: originea internă a grupului, ce semnifică introvertirea, sau originea externă, ce relevă extravertirea [1]. Această distincție întreține controversele cu privire la mecanismele evoluției viului, ea însăși jalonată de nenumărate exemple de inovare, fie că este vorba de aripile păsărilor, fie de colții prădătorilor.

Fără a dezvolta o analiză asupra originii speciilor, ar fi utilă o comparație a celor două sisteme de gândire opuse, promovate de biologii evoluționiști ai secolului al XIX – lea. Se poate aminti ipoteza darwiniană a variațiilor aleatorii în raport cu selecția naturală. De asemenea, se poate face referire la ipoteza lamarckiană a variației dirijate într-un sens definit de influența condițiilor exterioare.

Aceste două ipoteze sunt prezentate schematic în figura 1, unde sunt legate de organism proiectul, în stânga, iar condițiile de mediu, în dreapta.

Semi - ramura de jos rezumă teza darwiniană, iar cea de sus teza lamarckiană. Prima se exprimă prin hazard (prin proiect) și necesitate (mediul). În mod simetric, a doua se exprimă prin sfidare (a mediului) și răspuns (prin proiect).

Transpuse în întreprindere, aceste interpretări evocă două căi ale inovării, în cazul concepției unui produs nou. Prima se referă la o idee internă care se maturizează până la fabricație și care înfruntă arena pieței, doar, în ultima etapă.

Această viziune asupra inovării este una orgolioasă, presupunând adesea producerea unei rupturi tehnologice și manifestându-se mai liberă prin spontaneitatea sa, adecvată anticipării.

A doua cale, extravertită, se opune primei căi, introvertite.

Aceasta se activează printr-o largă perspectivă asupra triadei de condiții exterioare: piața, tehnologia, concurența și permite orientarea sectorului de cercetaredezvoltare către proiectarea unui produs capabil să înfrunte mediul, cu o probabilitate de succes mai mare.

În completitudinea sa, inovarea se relevă, incontestabil, prin globalismul său, care se exprimă prin mutațiile din ansamblul format din:

Piață– Produs – Adopție – Tehnologie

Având piața la origine, inovarea presupune conjugarea celor două căi (introvertită și extravertită), pentru a parcurge bucla completă – ansamblul format de semi - bucla darwiniană și de semi - bucla lamarckiană.

Inovarea se naște astfel într-un creuzet al “șocului”, între o nevoie și una sau mai multe tehnologii.

Șocul poate interveni sub diverse forme: un transfer, o asociere de idei, o previziune, o coincidență etc.

Nevoia poate fi constatată, recunoscută ca potențială sau imaginată și ca atare proiectată. Din șocul acesta, acolo unde este favorizat prin deschiderea cea mai largă, uneori de piață, alteori de tehnologie, în interior ori în exterior, rezultă reacția purtătoare a primului germen inovativ. De aceea, acest germen apare ca un rezultat al hazardului, care nu favorizează, decât, spiritele pregătite (așa cum se exprima Pasteur).

Comportamentul dual deschidere – reacție se afirmă, astfel, în centrul actului inovativ. Câmpul său de acțiune se poate limita la prezent și se poate răspândi pe distanțe mari în spațiu, la limită, în întreaga lume. El poate, de asemnea, detecta, în prezent, ceea ce anunță viitorul, trecând în domeniul anticipației și incitând, înaintea altora, comportamentele viitoare.

Utilizarea viziunii evoluționiste duale în explicitarea inovării umane este determinată și de existența necesității, s-ar putea spune, matematică, pentru creativitate umană, datorită faptului că modul, în care percepția umană lucrează, este cel al unui sistem informațional cu auto-organizare [2]. Astfel de sisteme au nevoie de creativitate și de provocări.

În ultimii ani, în domeniul afacerilor, s-au “jucat” trei jocuri majore: cel al restructurării, cel al reducerii costurilor și cel al caliății.

Ce se întâmplă, însă, când un competitor este la fel de competent și de “costefectiv”, comparativ cu un altul ?

În mod evident, este nevoie de o gândire creativă, de inovare, astfel, încât, unul din competitori să capete un avantaj față de celălalt.

Există aserțiunea, conform căreia, creativitatea aparține lumii “artei” și că, oricum, este o problemă de talent.

Eduard de Bono, în lucrarea “Serios Creativity” [2], arăta că acest mod, de a înțelege creativitatea, este depășit.

Rațiunile, pentru care nu s-a acordat, până în prezent, atenția cuvenită creativității, sunt:

- O primă rațiune ar fi cea care considera că orice idee creativă valabilă trebuie, întotdeauna, să fie logică în perspectivă; dacă nu ar fi așa, atunci nu ar exista posibilitatea de a se vedea valabilitatea ideii și ea ar fi, doar, o “idee nebună”; de asemenea, dacă fiecare idee valabilă creativă ar fi logică în perspectivă, atunci, natural este să se presupună că asemenea idee ar fi putut să fie aflată prin logica de la început și, deci, creativitatea nu ar mai fi fost necesară.

Aceasta este principala cauză culturală, pentru care nu s-a acordat o atenție serioasă creativității. După evaluarea lui Eduard de Bono, aproximativ 95 % din lumea academică are această viziune [2].

Într-un sistem informațional pasiv (sistem organizat extern) este perfect corect să se considere că o idee, care este logică în perspectivă, trebuie să fie accesibilă logic de la început. Dar, nu este același lucru pentru un sisten informațional activ (sistem autoorganizat), în care asimetria modelelor înseamnă că o idee poate fi logică și, chiar, evidentă în perspectivă, dar invizibilă pentru logica primului moment. Acest lucru poate fi vizibil, doar, celor care sunt capabili să se deplaseze din paradigma sistemelor organizate extern în paradigma sistemelor auto-organizate.

În al doilea rând, unii cred în importanța și realitatea creativității, dar, fără a se putea face nimic asupra ei. În acest caz, creativitatea apare ca un har semi-mistic, pe care unii oameni îl posedă, iar alții nu. Într-o asemenea viziune, există o considerabilă confuzie între creativitatea artistică (care, adesea, este non-creativă) și abilitatea de a schimba conceptele și percepțiile. Aici, singurul lucru, care ar putea fi făcut, ar fi acela de a găsi oamenii creativi și de a-i încuraja.

Pentru cei ce cred că abilitățile gândirii creative pot fi îmbunătățite prin efort direct și prin atenție, există două dificultăți:

• inhibiția (teama de a greși și teama de eșec) este cea care împiedică la asumarea riscului creativității. Există credința că înlăturarea inhibiției este suficientă pentru ca o persoană să devină creativă, ceea ce ar însemna că nu ar mai fi necesar “brainstorming-ul” ci, doar, “brain-sailing-ul”.
• gândirea creativă este tratată drept ceva “neserios” și este devalorizată, ca fiind ceva periferic, pe care, doar, “oamenii nebuni” o folosesc [2]. Includerea atributului de “serios”, pe lângă creativitate, vrea să arate, tocmai, că este necesar să ne despărțim de atributul “crazy” (după expresia lui Eduard de Bono), care, de obicei, este atașat creativității.

Există unii care cred că instrumentele sistematice și deliberate nu pot conduce la creativitate, pentru că orice structură va limita imediat libertatea. Există, într-adevăr, structuri restrictive, dar există și structuri care eliberează (de exemplu, o notație matematică adecvată).

Gândirea creativă (gândirea laterală) poate fi privită ca u tip special de operare a informației, pe lângă altele ca : logica, simularea pe computer etc.

A înțelege logica creativității înseamnă să fie vizat comportamentul sistemelor informaționale cu auto-organizare; acestea sunt sisteme care formează și utilizează modele. După înțelegeea logicii creativității, al doilea nivel este cel care se referă la motivație, adică la voința unei persoane de a face o pauză, o ruptură a pragmatismului cotidian și de a se focaliza pe anumite puncte și apoi de a face puțină gândire laterală.

Este nevoie de creativitate și pentru a deveni liberi de structurile temporale, care au fost instaurate de o secvență particulară a experienței.

Deci, în orice sistem cu auto-organizare este necesară creativitate, deorece creativitatea nu este, doar, o cale simplă de a face lucrurile mai bine; fără ea, nimeni nu este capabil de a utiliza informația și experiența, care sunt, deja, la îndemână pentru utilizare și care sunt închise în structuri vechi, modele vechi, concepte și percepții vechi.

Managementul de întreținere este puternic orientat spre “rezolvarea problemelor”, dar, într-o lume dinamică, acest tip de management nu mai este suficient; este nevoie de o gândire creativă, de diferențiere și de inițiative de marketing.

Competiția nu mai este suficientă; competiție înseamnă a concura, în aceeași cursă cu competitorii, în care comportamentul unuia este, în mare, determinat de comportamentul celorlalți competitori. De aceea, este necesară, ceea ce s-ar putea numi “Supra / petiție”, care ar însemna “a crea propria ta cursă”, sau de a crea noi “monopoluri ale valorii” [2].

O asemenea observație poate avea o semnificație aparte pentru înțelegerea acestei paradigme a monopolului valorii, mai ales, dacă ținem seama că Huberman arăta, într-o viziune aproape nietzsche-niană, că inovarea se realizează prin necesitatea creativității care învinge rezistența socială [3].

De altfel, după observațiile psihologilor, indivizii rezistă, cu tenacitatea cea mai mare, exact în punctul în care presiunea schimbării a atins valoarea maximă. Interpretare ce are sens, deoarece:

- informația poate fi (și este) putere; - informația asigură climatul concurențial.

Aceste “monopoluri ale valorii” se bazează, în mare, pe valori integrate. Dacă, într-o primă fază, businessul a fost cel al “produselor și serviciilor”, apoi cel al “competiției”, acum se poate vorbi de faza “valorilor integrate”. În această fază, este mare nevoie de creativitate.

Este adevărat că, dacă am avea informație perfectă într-o situație particulară, atunci gândirea nu ar mai fi necesară; dar această șansă este mică și avem nevoie de gândire pentru a căuta sensul în informație și nu, doar, gândire “analitică”.

Majoritatea oamenilor de știință și oamenii de afaceri cred că, dacă, doar se analizează datele, atunci se vor găsi idei noi. Din păcate, acest lucru nu este adevărat, deoarece mintea poate să vadă, doar, ceea ce este pregătită să vadă. Analiza datelor permite selecția, din repertoriul vechilor idei, pe cea care se potrivește. Deci, analiza nu produce idei noi. Dacă se dorește o idee nouă, este necesar să existe capacitatea minții de a începe, cu creativitate, o idee nouă, care să fie, apoi, comparată cu realitatea.

O ipoteză este o “ghicire”, o “speculație”, sau cum spunea Novalis, o “plasă de pescuit”. Ipoteza dă un cadru prin care se poate privi la informație ca prin “ochelari de cal” [2]. O ipoteză ar trebui să deschidă posibilitățile, dar, adesea, ea le închide, pentru că se presupune că ipotezele ar trebui să fie rezonabile și atunci nu există altă alternativă de succes, decât, schimbarea paradigmelor. Deci, este nevoie de gândire creativă, de tehnici și metode pentru schimbarea paradigmelor și conceptelor.

Este surprinzător, dar benefic acestui studiu, ceea ce, cu mult timp în urmă, formula Gaston Bachelard, în Dialectica spiritului științific modern [4] 

“Se confundă, aproape, mereu acțiunea decisivă a rațiunii cu recurgerea monotonă la certitudinile memoriei … A întoarce raționalismul dinspre trecut spre viitorul spiritului, dinspre amintire spre tentativă, dinspre elementar spre complex, dinspre logic spre supralogic, iată sarcini indispensabile unei revoluții spirituale”.

Dar, mai surprinzător este faptul că Gaston Bachelard, în lucrarea menționată mai sus, îl citează pe Dostoievski, care a putut scrie că “rațiunea cunoaște numai ce a reușit să învețe”.

Și, totuși, pentru a gândi, de câte lucruri nu va trebui, mai întâi, să te dezveți.

În sensul acestei paradigme, Gaston Bachelard susținea că trebuie redată rațiunii umane funcția sa de turbulență și agresivitate [4]. S-ar contribui, astfel, la întemeierea unui supraraționalism care ar înmulți ocaziile de gândire, iar, în mod vizionar, Gaston Bachelard mai scria că “atunci când își va fi găsit doctrina, acest supraraționalism va putea fi pus în corelație cu suprarealismul, căci sensibilitatea și rațiunea vor fi deopotrivă redate fluidității lor”.

Cultural, au fost dezvoltate excelente metode de procesare a informației, dar nu și de percepere a ei.

Producerea “ingredientelor” pentru procesarea informației este rolul percepției. Percepția organizează lumea în x și y, care apoi sunt tratate matematic. Ea ne dă observațiile și propozițiile, pe care, apoi, le procesăm cu logica. Tot ea ne dă cuvintele și alegerea cuvintelor cu care gândim despre orice.

Nu s-a făcut mare lucru despre percepție, pentru că nu a fost înțeleasă [2]. S-a presupus mereu că percepția operează, ca și procesarea, într-un sistem informațional pasiv, organizat extern. Doar, în ultimele decenii s-a început înțelegerea comportamentului sistemelor informaționale auto-organizate și al rețelelor neuronale auto-organizate. Abia, de acum există modele conceptuale pentru a se începe înțelegerea percepției, umorului și creativității.

A devenit, din ce în ce mai evident, că inovarea are loc în faza perceptuală a gândirii. Aici se formează percepțiile și conceptele și tot aici ele trebuie să fie schimbate. Astfel, apare rolul central al percepției în gândirea creativă și cum gândirea laterală este strâns legată de gândirea perceptuală, cea mai mare parte a gândirii ordinare are loc în faza perceptuală; majoritatea greșelilor în gândire sunt inadecvări ale percepției, mai degrabă, decât, greșeli de logică.

Tradiția a pus logica deasupra percepției și a generat un sentiment inconfortabil în raport cu fluiditatea și “posibilitățile percepției”, căutându-se un refugiu în aparențele certitudinii adevărului “logic”.

Cu percepția nu vedem lumea așa cum este, ci așa cum o percepem, modelele percepției fiind construite de o anumită secvență temporală a experienței, care ne poate împiedica să vedem “viitorii”, pentru care suntem înzestrați să-i putem alege. Se crează o sferă personală a percepției, în interiorul căreia totul este logic. Aceasta aduce aminte de remarca Sfântului Augustin cu privire la dezordinea (haosul) creat de cel care “percepe”, doar, un fragment al mozaicului și acționează la nivelul întregului, pentru a face ordine. Evident, rezultatul este haosul. Logica este corectă, dar, dacă percepția este limitată, atunci rezultatul ar putea fi neadecvat. Din sferte logice diferite rezultă comportamente diferite, dar fiecare individ se comportă adecvat în sfera sa logică.

De aici, provine nevoia de instrumente de lărgire a percepției, chiar, în mod creativ și apelând, chiar, la “logica” apei-substanța ideală din natură. “Logica” apei este logica percepției, față de “logica” stâncii, care reprezintă logica tradițională a procesării [2].

Stânca are o formă permanentă și stabilă, iar apa se adaptează, se “potrivește” vasului sau circumstanțelor. Percepția depinde de context, experiență, emoții, puncte de vedere, cadru etc. Ca și apa, percepția se construiește în straturi, ce se “compun” pentru a da o percepție totală.

O stâncă este statică; apa este fluidă și curge. “Logica” stâncii se ocupă cu “ce este”, pe când “logica” apei și percepția se ocupă cu “ce ar putea fi”. Stânca are un contur, o margine bine conturată, iar apa are margini fluide; acestea se relaționează cu logica “fuzzy” a percepției. Percepția caută înțelesuri și încearcă să găsească sensul celor prezente; ea caută, de asemenea, ca și apa, o stare stabilă (în termenii rețelei neuronale din creier).

Pentru a fi creativi, este important să ne dăm seama de fluiditatea percepției și de posibilitatea percepțiilor multiple, fiecare fiind valabile. Acest lucru este esențial pentru o gândire creativă, pentru a înlocui “este” cu “poate fi”. La sfârșitul gândirii creative, totuși, avem nevoie să revenim la logica stâncii, pentru a prezenta ideile care sunt solide, bune de înfăptuit și cu valoare testabilă.

Dar, pentru a ajunge la ele, mai întâi, este nevoie de fluiditatea logicii apei și de gândirea laterală.

2. Inovarea în sistemul antreprenorial

Inovarea este instrumentul specific al sistemului antreprenorial [5]. Este actul care înzestrează sistemul cu o nouă capacitate de a crea bogăție. Inovarea crează un mijloc, al cărei întrebuințare înzestrează ceva din natură cu valoare economică.

Un exemplu, dat de Peter F. Drucker [5], este deosebit de elocvent:

“Pânăacum un secol, nici uleiul mineral care ieșea din pământ, nici bauxita-minereul din care se extrage aluminiu- nu erau mijloace. Erau niște neplăceri: ambele făceau pământul nefertil. Mucegaiul era o calamitate, nu un mijloc. Bacteriologii făceau eforturi disperate pentru a-și proteja culturile de bacterii împotriva contaminării cu aceastăciupercă, Apoi, în anii ’20, un medic londonez, Alexander Fleming a realizat căaceastăera exact distrugătorul de bacterii pe care îl căutau bacteriologii, iar mucegaiul a devenit un mijloc valoros”.

Același lucru este adevărat și pentru sfera socială și pentru cea economică. Nu există resurse mai mari în economie decât “puterea de cumpărare”. Dar, puterea de cumpărare este creația unui antreprenor inovativ.

Webster (citat în [6]), definește inovarea drept “abilitate de a aduce ceva nou în existență”. Alții consideră că inovarea este un proces uman conducând la un rezultat nou, util (rezolvă o problemă existentă și satisface o nevoie) și inteligibil (poate fi reprodus) [5, 6].

O foarte utilă definiție a inovării provine din literatura recentă asupra psihologiei sociale. După Amabile (citat în [6]), un produs sau o reacție vor fi judecate ca fiind inovative până la limita în care sunt noi și compatibile, utile, corecte sau valabile scopului vizat, iar scopul fiind, mai degrabă, euristic, decât unul algoritmic.

Scopurile algoritmice sunt guvernate de reguli fixe. Calea către soluție este clară și bine orientată. Algoritmul trebuie dezvoltat dintr-un start, care implică o nouă interacție dintre persoane, un scop și un mediu social.

Dar care sunt caracteristicile persoanelor creative? Poate fi oricine inovativ ?

S-au făcut multe considerații în legătură cu lista de trăsături ale persoanei creative.

După o, aproape exhaustivă, revizie a literaturii de specialitate, Roe propune următoarea listă cu trăsături ale persoanei creative [7] :

► Deschidere către experiment.

► Atenție – văzând lucruri în moduri neuzuale.

► Curiozitate.

► Acceptare și reconciliere între opoziții aparente.

► Toleranța ambiguității.

► Independența judecății, minții și a acțiunii.

► Nevoia și asumarea autonomiei.

► Auto-încredere.

► Nu este subiectul standardelor și controlului de grup.

► Voința riscului calculat.

► Perseverență.

La această listă, Raudsepp (citat în [6]) mai adaugă trăsăturile:

► Sensibilitate față de probleme.

► Fluență – abilitate de a genera un mare număr de idei.

► Flexibilitate.

► Originalitate.

► Empatie sentimentală.

► Deschidere către fenomenele subconștientului.

► Motivare.

► Libertate față de teama eșecului.

► Abilitate la concentrare.

► Gândirea în imagini.

► Selectivitate.

Pentru a răspunde și la întrebarea dacă poate fi oricine inovativ, este de preferat modul concis, în care John. J. Kao se exprimă : “Logica fără pasiune este sterilă, în timp ce inspirația, fără analiză, este adesea arbitrară sau nechibzuită” [6].

Există mai multe stadii ale inovării. După cum se arată în tabelul nr. 1, aceasta începe cu interesul : trebuie să fie ceva irezistibil intrisec problemei.

Tabelul nr. 1 – Procesul inovării.

STADIUL INOVĂRII	ACTIVITATEA	STILUL PSIHOLOGIC
Interesul	Cercetarea mediului	Intuiție / Emoție
Pregătirea	Prepararea expediției	Detaliere / Planificare
Incubarea	“Pigmentarea lucrurilor”	Intuiție
Iluminarea	Experiența “Eureka”	Intuiție
Verificarea	Cercetarea de piață	Detaliere / Raționalitate
Exploatarea	Magnat industrial	Detaliere / Raționalitate

Interesul este urmat de stadiul pregătirii, în care se elaborează agenda intelectuală, mai mult, chiar, decât cineva care ar pleca într-o excursie. Incubarea urmează ca o intuitivă și ardentă muncă asupra problemei. Iluminarea urmează ca o ieșire intuitivă la lumina deplinei descoperiri. În final, rezultatul trebuie verificat, iar, în stadiul exploatării, acesta trebuie să producă valoare adăugată.

Atenția acordată de diverși autori inovării, atunci când analizează antreprenoriatul, este determinată de legăturile intrinseci dintre creativitate și antreprenoriat.

Un antreprenor poate fi definit ca fiind cineva care este sensibil la oportunități și are simțul libertății atât în sens personal, cât și în sens organizațional, pentru a acționa asupra oportunității. Antreprenoriatul are conotația implementării (doing).

În timp ce inovarea implică o viziune asupra a ceea ce este posibil, antreprenorul transpune viziunea creată în acțiune, într-o viziune umană care ghidează munca grupurilor de oameni.

Dacă, termenul de inovare sugerează procesul de implementare, prin care inspirația creativă conduce la rezultate practice, atunci antreprenoriatul este procesul uman și organizațional prin care inovarea are loc.