Cabana din ceață

de AnnaE 732 de citiri
Descarcă fișierul · DOC sau citește mai jos
Aa

În fiecare dimineață, în vecinătatea falezelor de la Kingsport, o ciudată pâclă urcă din mare. Albă și pufoasă, se înalță din adâncuri spre frații ei, norii, plină de visele pășunilor umede și ale peșterilor Leviatanului. Iar când, mai târziu, ploi liniștite de vară cad pe acoperișurile ce-i adăpostesc pe poeți, norii aceștia împrăștie fărâme de vise pentru ca oamenii să nu trăiască fără să aibă parte de misterele vechi sau de minunățiile pe care în timpul nopții planetele și le povestesc între ele.

Când basmele se îndesesc și devin prea numeroase în grotele tritonilor, iar cochiliile răsucite fac să răsune peste orașele de alge marine uitate melodii deprinse de da Cei Vechi, atunci, nerăbdătoare, cețurile se adună în aer, încărcate cu învățături și taine. Iar aceia care, de pe stânci, privesc oceanul, nu văd decât o neprihănire mistică, de parcă marginea falezei ar fi marginea lumii și clopotele solemne ale balizelor ar răsuna într-un eter feeric.

La miazănoapte de Kingsport – târgul arhaic – stânci înalte se ridică în niște curioase paliere, până.când ultima face ca nordul să pară suspendat în cer ca un nor cenușiu, de gheață. Este singuratică, pisc izolat, țâșnind în spațiul nemărginit. În locul acela coasta se răsucește brusc, chiar acolo unde marele Miskatonic se aruncă în ocean după ce a străbătut câmpiile, dincolo de Arkham, purtând cu sine legendele și ciudatele amintiri ale pădurilor și colinelor Noii Anglii.

Marinarii din Kingsport își înalță ochii spre faleza așa cum alții și-i ridică spre steaua polară. Ei își fixează durata carturilor de noapte după felul cum ea ascunde ori lasă la vedere Ursa Mare, Casiopeea și Dragonul. Pentru oamenii aceștia, faleza face parte din firmament și, într-adevăr, ea nu dispare din privirile lor decât atunci când ceața acoperă stelele sau soarele. Ei se uită cu simpatie la unele faleze, bunăoară la cea botezată Taica Neptun, ori la înșiruirea de pinteni pe care o numesc Stăvilarul, dar de cea care se apropie cel mai mult de cer se tem. Întorși din călătorie, marinarii portughezi își fac semnul crucii îndată ce o observă, iar yankeii bătrâni își spun că escaladarea, chiar posibilă să fie acolo, ar însemna ceva mai cumplit decât moartea, Există, totuși, o casă veche în vârful înaltei faleze, iar seara poți vedea lumină dincolo de ferestrele ei cu ochiuri mici. Clădirea se află acolo dintotdeauna. Cine locuiește în ea conversează cu pâclele matinale ce se ridică din adâncuri, așa spune lumea. El ar descoperi pe ocean lucruri stranii în clipele când marginea falezei se confundă cu marginea lumii întregi, când clopotele solemne ale balizelor încep să sune în eterul alb și feeric. Se vorbește astfel fără un temei serios, căci stânca n-a fost nicicând explorată, iar oamenii din împrejurimi evită cu grijă să-și îndrepte lunetele spre ea. Echipajele care vin la ancoră vara au scrutat-o prin binoclu, fără să distingă nimic altceva decât vechiul acoperiș cenușiu, ascuțit, acoperit cu șindrilă și având streașină coborâtă până aproape de fundație, sau licărirea gălbuie filtrată prin ferestruici, la vremea serii. Vile-giaturiștii nu cred că „El” trăiește în casa aceea de sute de ani, însă nici nu pot aduce dovezi menite să le susțină părerea eretică în ochii locuitorilor din Kingsport. Nici chiar Bătrânul cel strașnic care stă la taclale cu sticlele ceasuri întregi, cumpărându-și cele necesare traiului cu monede de aur spaniol, străvechi, și care ține idoli de piatră în curtea casei sale antediluviene de pe Water Street, nu poate să spună decât că lucrurile stăteau la fel și pe vremea când bunicul lui era doar un puștan, și că tot așa trebuie să fi fost cu veacuri în vrmă, când Belcher, Shirley și Pownal erau guvernatorii Majestății Sale în provincia Massachusetts. Apoi, într-o vară, la Kingsport a apărut un filosof. Îl chema Thomas Olney și preda lucruri plicticoase la o universitate din golful Narrangasett. Sosise împreună cu o soție corpolentă și cu niște copii gălăgioși. Ochii și sufletul îi obosiseră de atâta aplecare asupra mereu acelorași înțelepciuni bine disciplinate. A contemplat cețurile de pe diadema lui Taica Neptun, și a încercat” să pătrundă în universul albelor mistere din lungul gradenelor uriașe ale Stăvilarului. Dimineață de dimineață stătea lungit pe faleze, privind, peste marginea lumii, eterul criptic și îndepărtat, ascultând clopotele spectrale și țipetele sălbatice ale pescărușilor. Îndată ce pâcla se ridica, iar marea reintra în monotonia fumului produs de vapoarele cu aburi, el suspina și descindea în târg, unde-i plăcea să se plimbe pe străduțele întortocheate și vechi ce urcă și coboară dealul, să studieze zidurile șubrede și intrările cu coloane bizare ce adăpostiseră atâtea generații de marinari viguroși. El vorbea până și cu Bătrânul cel strașnic care nu-i iubea pe străini, dar pe acesta îl invita în casa lui incredibil de arhaică, unde tavanele joase și lambriurile roase de cari erau martorii unor solilocvii neliniștitoare de-a lungul orelor nopții.

Bineînțeles, Olney nu putea să nu remarce casa cenușie și tainică, pierdută pe stânca sinistră ce se confunda cu ceața și cu cerul. Misterul din jurul clădirii stârnise mereu șușoteli prin străduțele șerpuitoare din Kingsport. Strașnicul Bătrân relata cu voce astmatică povestea știută de la tatăl său, cel ce zărise într-o noapte un fulger imens țâșnind din casa cu acoperișuri ascuțite și înfigându-se în norii de pe cer. Bunicuța Orne, a cărei căsuță din Ship Street zace în întregime sub mușchi și iederă, povestea că bunica ei auzise vorbindu-se despre niște alcătuiri stranii, de ceață, care zburau și intrau de-a dreptul prin poarta îngustă, unica de altfel, a locului aceluia inaccesibil – căci intrarea se găsește pe buza falezei, spre ocean, și nu-i vizibilă decât de pe vapoare.

La sfârșit, dornic să afle lucruri noi și deloc marcat de teama locuitorilor din Kingsport sau de trândăvia obișnuită a vilegiaturiștilor, Olney luă o hotărâre cumplită. În ciuda educației sale conservatoare, ori din cauza ei, căci existențele rutiniere hrănesc ascunse pasiuni pentru necunoscut, el se jură să escaladeze faleza interzisă și să viziteze vechea casă cenușie care se profila pe cer. La drept vorbind, partea cea mai rațională a personalității sale îi sugera că locuitorii casei aveau posibilitatea să ajungă acolo dinspre interiorul ținutului. Urmau, fără îndoială, o cale întinsă de-a lungul culmii celei mai apropiate de estuarul lui Miskatonic. Probabil își făceau târguielile la Arkham, știind bine că în Kingsport casa nu prea le era iubită, sau poate că pur și simplu nu erau în stare să coboare faleza dinspre orășel.

Fișiere de descărcat

DOC
Cabana din Ceata de Howard Philips Lovecraft.doc
85 KB · 116 descărcări
Descarcă

Alte cărți de Howard Philips Lovecraft

Toate ›