Carnaval la Venetia

CAPITOLUL 1

— Mi-am schimbat părerea. Nu mai vreau sămămărit! declarătânăra logodnică, proptindu-se de perne.

Chloé puse tava pe noptieră. Figura ei nu exprima nici o surpriză. Era obișnuită.

— De acord. Dar mai întâi ia-ți micul dejun. Apoi îl vei putea chema pe Tony și să-l anunți căeste din nou liber.

— Micul dejun!? exclamăJilly, aruncând spre mătușa ei o privire acuzatoare. Vrei sămă îmbolnăvești!

— Hai! Maică-ta s-a căznit să-ți pregăteascăacest mic dejun. Dacăai fi văzut-o plângând! Ultimul tău mic dejun ca fată! Costița este exact așa cum îți place.

Jilly moștenise de la mama ei, Dorry, caracterul cyclothimic, total imprevizibil. Erau luni de când aștepta aceastăcăsătorie, și aceastăpanicăde ultim moment n-avea nimic uimitor.

— Nu-ți bate joc de mine! mormăi Jilly, în timp ce Chloé îi instala pe genunchi tava. Vorbesc serios. Dacăfac o greșeală? Dacănu va merge? Te asigur, nu pot s-o fac…

— Dar îl iubești pe Tony? o întrebămătușa ei reținându-și un surâs.

— Nici nu mai știu cum arată! răspunse Jilly, luându-și mașinal tacâmul. Am o lacună… de memorie.

Aplecându-și capul, șuvițele bogate și blonde îi căzură în cascadă în jurul feței.

— Toatănoaptea m-am gândit ce culoare au ochii lui, reluăea, pe un ton tragic, înghițind o bucatăde costiță. Atâta m-am gândit, încât m-a apucat durerea de cap.

— Așa se întâmplăcând gândești prea mult, fu de acord Chloé. Uită-te puțin la televizor, asta o să-ți facăbine. Și bea-ți cafeaua cât este caldă.

Chloé deschise televizorul așezat în fața patului. O voce energicăse auzi imediat, urmatăde o fațădecisăsăofere imaginea bunei dispoziții.

— Nu pleca! o rugăJilly pe Chloécare se îndrepta spre ușă. Nu mălăsa singură!

— Nu pot sărămân multăvreme. Nu-ți imaginezi în ce hal este casa. Mama ta se învârtește pe loc și tatăl tău refuzăabsolut săpoarte melonul.

Totuși, tânăra femeie reveni săse așeze pe marginea patului, cu gândul la tot ce-i mai rămânea săfacă înainte de plecarea la biserică. Ea însăși era încă în capot: un kimono bleu brodat cu un dragon verde și auriu cumpărat la Hong Kong, și pe care nu-l purta decât la mari ocazii.

Televizorul mergea întruna și Jilly se hrănea, aruncând din când în când câte un ochi la ecran.

— Dacătoatălumea și-ar menține calmul! izbucni ea. Nu pot suporta aceastăagitație.

Mâine se va sfârși, o asigurăChloé. Dar nepoata ei o fulgerădin priviri. Prea târziu! Încerc sămădecid dacăam într-adevăr chef sămămărit, sau nu. Dar cum vrei sămăconcentrez când toatăcasa este cu susul în jos? Nu știam căo căsătorie este așa de complicată!

Chloé își trecu mâna prin păr, suspinând.

— Acum o săptămânăerai sigurăde tine.

La drept vorbind, chiar din prima zi a logodnei, acum trei luni, Jilly a insistat frenetic săse mărite cu Tony, spre marea disperare a părinților ei. Chloé n-a emis nici un comentariu, mulțumindu-se săasculte, distrându-se de spectacolul ultimei melodrame, puse în scenăde nepoata ei. Jilly era pentru ea, de nouăsprezece ani, o sursăconstantăde veselie. Viața tinerei fete consta în succesiunea unor lovituri de teatru. De îndatăce se instala calmul, ea găsea modalitatea săridice o nouăfurtună, elementul natural în care ea evolua cu plăcere, încăde la naștere.

— Nu mi-aduc aminte, gemu Jilly dându-și la o parte tava.

Chloé o luă, înainte ca conținutul săse răspândeascăpe mocheta albă. Jilly avea o camerăminunată; părinții ei, foarte bogați, îi dăduseră întotdeauna tot ce-și dorea. Poate căaici era greșeala: copil unic al unor părinți care o adorau, nimic nu o pregătise pentru realitățile căsătoriei. Tony nu era bogat, dar avea un apartament frumos și o situație excelentă. Totuși, Jilly nu va regăsi stilul de viațăcu care fusese obișnuită.

— Ei bine, decide-te, și repede. Îți rămân doar douăore panăla sosirea mașinii, declarăChloé, îndreptându-se spre ușă.

— Douăore!

— Doar cât săfaci o baie și săte îmbraci, adăugăChloé, trecându-i prin privire o lucire amuzată.

— Dar… nu pot!

Jilly începu sătropăie în pat, exact ca atunci când mama ei încerca s-o convingăsămeargăla școală. Nu se schimbase de atunci.

— Mama ta va veni săte ajute să-ți îmbraci rochia.

Se decise săn-o mai asculte. Încărcatăcu tava, deschise ușa, grațioasă în capotul ei de saten. Mersul ondulat și senzual compensa expresia distantă, aproape pierdutăa feței și ochii ei castanii trădau simțul umorului.

— Vei fi o mireasăminunată, o asigurăea.

În același moment Jill scoase un strigăt. Chloésuspinăresemnată.

— Ce s-a mai întâmplat?

Tânăra fatăarătăecranul, aruncămătușii ei o privire îngrozită, apoi își strânse convulsiv cearșaful în jurul ei.

— Ce se întâmplă?

Chloé se dădu înapoi pentru a privi ecranul. Nu dăduse atenție vorbăriei continui. Sperase doar c-o va aduce pe Jilly într-o dispoziție mai bună.

— Nimic… spuse ea.

Dar auzind-o, aveai impresia că-i căzuse cerul în cap.

Pe ecran defilau imaginile Veneției: un palat roz, un capăt de canal scânteietor, o gondolăneagrălegănatăde apă. Nimic din ce putea săproducăo asemenea panică!

— Stinge! strigăJilly.

IntrigatăChloése apropie. Veneția dispăruse. Speakerul își reluădiscursul:

— În aceastădimineațăavem plăcerea să-l primim pe directorul general al grupului de Hoteluri Luxor, domnul Ben Haskell…

Devenitădeodatăpalidă, Chloéreuși săprindăla timp tava care era să-i scape din mâini. O figurăumpluse ecranul: trăsături energice, pleoape grele deasupra unei priviri reci care părea s-o pătrundă, un nas arogant și buze disprețuitoare. Fărăa aștepta ca acesta sădeschidăgura, ea apăsăpe buton și figura dispăru, nelăsând decât un punct alb în centrul ecranului gri. Cred… cred căvoi face o baie, se bâlbâi Jill.

Și tânăra fatăalergăimediat în baie.

— A dracului treabă! exclamămătușa cu violență.

Îi venea săarunce tava în televizor! De ce trebuia ca el săapară, chiar în în aceastădimineață? Biata Jilly! Ce șoc resimțise probabil! Cu urechile care-i zumzăiau, Chloé își înghiți saliva și părăsi la rândul ei camera.

În josul scării se încrucișăcu sora ei, complet dezorientată, care o privea ca și cum n-o recunoștea.

— Jilly este în sala de baie. Ar trebui săte îmbraci, este trecut de nouă.

— Știu, spuse Dorry, în pragul isteriei. Dar Clive mă înnebunește. Îmi spune căo săducăblestemata asta de pălărie în mână, dar n-o s-o punăpe cap… Vorbește tu cu el, Chloé. Pe tine te ascultă și… încearcăs-o împiedici pe mama sătot chinuie domnișoarele de onoare. Una dintre ele chiar plânge… a trebuit să-și schimbe coafura căci nu se potrivea cu rochia…

Dorry își trecu o mânăprin părul coafat. Cu formele ei rotunde și materne, ea era făcutăsăaibăo familie numeroasă. Avea același păr blond ca fiica ei și aceiași ochi albaștri, prea strălucitori, prea ușor gata sădea apăla șoareci.

— Ai putea tu să-i chemi pe responsabilul restaurantului ca săverifici dacă…

— Da, imediat.

— Și asigură-te cămașinile vor veni la timp. Clive ar fi trebuit săse ocupe, dar el este în grădină. Dacă-l vezi în seră împiedică-l săse murdărească înaintea plecării. Și… poți săverifici de asemenea, dacăflorile au fost livrate?

— De acord. Du-te și fă-ți baia.

Dorry dădu din cap, apoi își încruntăsprâncenele.

— Dar tu nu ești gata!

— Fii fărăgrijă, voi fi! Vrei s-o ajut eu pe Jilly, sau…?

— Nu, spuse scurt Dorry. O ajut eu!

Dorry nu putuse săaibăalt copil și-și revărsase toatădragostea maternăasupra singurei ei fete. Iatăde ce Jilly era atât de răsfățată.

Chloé pătrunse în bucătărie pentru a depune tava. Mama ei veni dupăea, abandonând domnișoarele de onoare, ale căror râsete vesele se auzeau la parter.

Jilly vrusese trei dintre cele mai bune prietene ale ei, se propuseserădouăsprezece. La școală, tânăra fatăfusese întotdeauna cea mai anturată. Era iubitădin instinct, deoarece simțul ei dramatic făcea viața mai excitantă în jurul ei. Dar Jilly avea alte calități: era generoasă, afectuoasă, se lansa în toate acțiunile cu un entuziasm debordant; atrăgea oamenii ca flacăra fluturii.

— Unde este Dorry? întrebăHetty Tyrell, lăsându-se săcadăpe un scaun.

Ea ajunsese la vârsta când se așeza oriunde vedea un scaun; dar doar pentru a se scula imediat și a intra din nou în acțiune.

— Se îmbracă. Vrei cafea? Tocmai făceam.

Chloé puse apa săfiarbă și ridicăreceptorul ca săcheme decoratoarea. Mama ei sări, ieși în grădină și se puse să-l apostrofeze pe Clive.

— O săte murdărești! Nu fi stupid! Intrăimediat! urlăea reintrând în bucătărie a cărei ușăo trânti. Acest om este nebun! Mă întreb într-adevăr de ce l-a luat Dorry?

Chloé se mulțumi săsurâdăcu un aer absent, apoi telefonărestaurantului. Hetty se reașezăpe scaun cu un suspin plictisit.

— Voi fi încântatăcând totul se va termina! Ca și cum nimeni nu s-a mai căsătorit înaintea lui Jilly!

În momentul următor era din nou în picioare.

— Am săfac cafeaua.

— Nu, mamă, protestăChloé, închizând telefonul. Așează-te!

Hetty ascultăcontra voinței ei. Era mai micăde staturădecât fetele ei. Părul ei, odinioarăblond, prinsese o nuanțăargintie, și ridurile care-i cruțaserăfața marcau în profunzime gâtul, deasupra rochiei bleu pastel. Seducea încă, cu toți cei șaizeci și șapte de ani și nu-i lipseau admiratorii, bar nu părea dornicăsăse căsătorească: văduvăde zece ani, se bucura acum de o libertate totală în mișcări ca și în alegerea cavalerilor ei servanți. Adevărata ei pasiune era bridge-ul. Juca de câteva ori pe săptămânăcu frenezie și-și selecționa cu severitate partenerii.

Chloé așezăcafeaua în fața mamei ei în momentul când aceasta își scoase pudriera.

— Bleu-ul este o culoare prea rece! Ar fi trebuit săaleg rozul. Și acest gât! Ai zice căeste trompa unui elefant! Când îmi voi sfârși cafeaua, măvoi urca s-o văd pe Jilly în rochia ei frumoasă. Dacătrebuie săplâng, cel puțin s-o fac în particular!

Închizându-și pudriera, o băgă în geantă și-și luăceașca.

— Tu ar trebui săte măriți! spuse ea fărănici un preambul, ignorând strâmbătura fiicei ei. Douăzeci și cinci de ani! Întârzii prea mult, Chloé! O carierăeste minunată, dar nu vrei săai și tu copii?

— Măduc să-mi beau cafeaua sus…

Chloé se îndepărtăcătre ușă. Cunoștea aceastălecție pe dinafară!

— Vei putea continua săcânți, strigămama sa pe tonul ascuțit care anunță începutul unei surdități. Nu este bine pentru ten!

Chloé se opri, intrigată. Despre ce vorbea mama ei?

— Ce nu este bun pentru ten? Copiii sau cântecul?

— Barurile de noapte! urlăHetty cu o voce tocmai bunăsăfacă țăndări geamurile.

Amuzată, Chloése depărtă înainte de-a auzi continuarea.

Meseria ei nu fusese pe placul familiei, căreia îi era fricăde oamenii pe care ea îi întâlnea și cu o viațăatât de diferităde a lor. Ei se culcau devreme și se sculau când Chloé dormea încăprofund. În ochii lor un bar de noapte era un loc pe care-l frecventau ceilalți… cei pe care ei nu-i frecventau.

Chloé le explicase pânăla epuizare, căea exercita o meserie respectabilă și călucra mult. Dar ei continuau săpăstreze imaginea sordidăa cluburilor de noapte pe care și-o făuriseră.

Și apoi ei îi detestau muzica. Jazzul? O cacofonie discordantă! Nu prea cunoșteau nimic din muzică. Hetty avea o predilecție pentru ariile romantice și dulci, Dorry nu avea nici un fel de ureche și când o auzeai cântând era un adevărat supliciu.

Chloé reușise cu greu s-o convingăpe sora ei să-l invite pe Gil la recepție.

— Un pianist dintr-un club de noapte? răspunsese ea îngrozită. Ce vor gândi părinții lui Tony?

— Nu fi stupidă, Dorry. Nimeni nu va leșina la vederea lui! Nu fumeazăhașiș și nici nu poartăpaiete.

— Hașiș? Paiete? Oh, Chloé! De asta mătemeam! Familia lui Tony ne va judeca rău. Ei nu te cunosc și n-așvrea ca ei săcreadă…

— Ce anume? o întrerupse ea cu un ton amenințător.

Dorry bătuse atunci în retragere. Problemele ridicate cu ocazia căsătoriei îi erau suficiente, și nu avea poftăsăse certe cu Chloé.

— Oh! Ei bine. Adu-l, spuse ea dupăun moment de gândire. Sper cănu va fi ca ultimul individ pe care ni l-ai pre-zentat!

La aceste cuvinte fața lui Chloé se asprise și-i fugise tot sângele din obraji. Dorry schimbase atunci imediat subiectul! Știa căcei cincisprezece ani care o despărțeau de sora ei mai micănu-i dădeau toatăputerea, dar avea o tendințăsupărătoare săspunăorice și Chloé învățase repede să-și apere teritoriul personal contra incursiunilor ei.

— De la ce nume provine diminutivul Gil?

— Nu știu, nu mi-am pus niciodată întrebarea. Îl voi întreba.

Chloé își aduse aminte de conversația lor, când o văzu pe Dorry învârtindu-se prin sala de bal unde se derula recepția. Își ridicăochii către Gil care ronțăia un crenvurșt-cocktail.

— De la ce nume provine diminutivul Gil?

— Nu mămai întreba!

— Lasă-măsăghicesc… Gilbert?

— Dacăar fi fost adevărat! El se uită în jurul lui.

— Aveți o familie mare! Cea a ginerelui pare mai mică!

— Căsătorindu-se cu Jilly, Tony se căsătorește cu un clan întreg, râse Chloé, care în realitate, cunoștea majoritatea figurilor.

— Mireasa este superbă! spuse el admirând-o pe Jilly în tradiționala ei rochie de mătase și dantelăalbă.

Vălul era aruncat pe spate, peste buclele blonde, degajându-i fețișoara roșie de excitație și de triumf.

— Superbă! repetăGil.

Chloé cunoștea bine aceastăexpresie: toți bărbații o priveau pe Jilly astfel. Dacăpărinții ei n-ar fi răsfățat-o, ar fi făcut-o viața. Deja la școală, fetița reușea sătransforme șorțul și ciorapii albi care-i țineau loc de uniformă în accesorii de seducție, destinate săatragăatenția bărbaților. Cu sprâncenele încruntate, Chloé o observa pe nepoata ei evoluând pe pista de dans la brațul proaspătului ei soț, ridicând ochii spre el cu o privire provocatoare.

— Hei! de ce aceastăstrâmbătură? Deoarece Gil îi întrerupsese cursul gândurilor, tânăra femeie îl privi cu un aer absent.

— Ce… pardon, eram la o mie de leghe de aici! Ce spuneai?

— Sădansăm! spuse el, punându-și paharul jos.

Gil era cu un cap mai înalt decât Chloé. Când atinserăpista își puse bărbia pe părul ei și o înlănțui suplu de talie.

— O să-ți cearăsăcânți? Și eu va trebui săcânt la pian ca să-mi plătesc masa?

— Nu cred căei apreciazămuzica noastră.

Surâzând, Chloé îi arătămuzicanții cocoțați pe o estradăla celălalt capăt al camerei.

— Dar ei nu sunt răi! Tovarășul ei dădu din umeri.

— Dacă-ți place aceastădulcegărie! Gil era omul unei singure muzici, muzica lui și conta printre cei mai buni pianiști de jazz din Londra. Când nu era așezat la instrumentul lui, personalitatea lui rămânea vagă, fărăcontururi precise. Chiar și părul lui părea palid, deasupra unei figuri șterse. Gil nu năștea la viațădecât atunci când cânta. Atunci emoția îi făcea să-i străluceascăochii ca diamantele, întregul lui corp era traversat de muzică și oamenii îl contemplau fascinați. Dar îndatăce degetele lui părăseau pianul, recădea într-un fel de anonimat insipid.

— Căsătoriile măfac trist.

— Ai plâns la biserică? glumi Chloé.

— Nu, dar a trebuit sămăabțin. Aproape toate femeile strângeau în pumn o batistă. Din fericire, tu n-ai plâns. Dar nu e genul tău, nu-i așa?

Gil se uităla ea întrebător. Lucrau deseori împreună, totuși relațiile lor nu depășiserăniciodatălimitele unei prietenii călduroase. Energia de care dispunea tânărul bărbat părea săse epuizeze în melodie și Chloé nu avea nici o atracție fizicăpentru el.

— Nu, recunoscu ea.

Chloé urmări din ochi perechea formatăde sora ei și bietul Clive, îmbrăcat cu costumul pe care-l ura atât. Acesta iubea calmul, liniștea, simpla plăcere a grădinăritului. De ce dracu se căsătorise cu Dorry, a cărei viațăera un veșnic vârtej? Se spune căcontrastele se atrag.

Tinerii căsătoriți deveniră ținta ei. Cât era de încântătoare Jilly! Nu era de mirare căea își alesese un tânăr al cărui temperament echilibrat semăna cu acela al tatălui ei. Combinația părea săfuncționeze minunat. Un lucru era sigur: Tony își adora tânăra soție, nu-și dezlipea ochii de figura ei luminoasă și Jilly era radioasă.

— De ce acest suspin?

Chloé se căzni săsurâdă.

— De invidie, poate. Jilly are aerul căcâștigat luna de pe cer!

Tânăra femeie își aduse aminte de primele ore ale dimineții, de temerile iraționale ale tinerei sale nepoate cu privire la căsătorie, teribila coincidențăcare făcuse săaparăfigura lui Ben Haskell pe ecranul televizorului. Închise ochii, furioasăsăconstate cărana nu se închisese încă…

— Săse ducăla dracu! Nu vroia săse gândeascăla el și mânia o cuprinse cănu reușise să-și controleze emoțiile.

Nu, muzica de la orgăn-o făcuse săplângă, nici chiar când nepoata ei urcase spre altar, cu fața voalată, la brațul tatălui ei. Dar stomacul i se înnodase și a trebuit să-și aplece ochii o secundă. Dorry se smiorcăise, mama lor își ștersese nasul, o emoție intensăcuprinsese toatăasistența. Apoi bărbații și-au dres glasul și orga a izbucnit în accentele ei de triumf.

— Sunt ceremonii barbare, spuse Gil.

Chloé izbucni în râs.

— Căsătoriile? Da, într-adevăr, cu totul primitive. Tribul se reunește, iar ritualul nu trebuie săsuporte nici o alterare. Nu suntem prea departe de preistorie!

Gil dădu solemn din cap. În aceeași clipă, într-un nor de dantelă și frou-frou de mătase, apăru Jill și o strânse pe mătușa ei la piept.

— Vino săm-ajuți sămăschimb! Chloénu-și ascunse surpriza.

— Dar… mama ta?

Dorry va fi teribil de dezamăgită. De săptămâni pregătea căsătoria fiicei ei. Ora ei sosise în sfârșit. Jill nu putea săcearăaltcuiva săvinăs-o ajute la îmbrăcat!

— Vreau să-ți vorbesc, spuse Jill pe un ton presant.

Îi aruncăun surâs impersonal și încântător lui Gil.

— Bună, încântatăsăvăvăd. Sper căvădistrați bine.

Gil nu era genul ei de bărbat. Fără îndoialăprea rezervat, cum o confirma surâsul lui liniștit.

— Multăfericire! spuse el simplu. Dar Chloé îi surprinse expresia călduroasă și fu mișcată.

— Mulțumesc, spuse Jill pe același ton înainte de a o lua pe mătușa ei cu ea.

Vino, Chloé nu am prea mult timp și trebuie să-ți spun ceva.

Tânăra femeie o urmăpe nepoata ei la primul etaj unde se rezervaserădouăcamere, pentru ca mirii săse poatăschimba înainte de a pleca spre insulele Barbados.

Jill își scoase mai întâi voalul si-l aruncăpe pat, apoi Chloéo ajutăsă-și descheie rochia.

— Nu este fantastică? exclamătânăra mireasă, în timp ce Chloéo agăța de un umeraș. O s-o transform în rochie de seară; fărămâneci, un decolteu mai adânc și va fi perfectă.

În picioare, în fața toaletei, într-un combinezon lung de mătase albă, Jill își trecu o mânăprin păr, fixându-și mătușa.

— Chloé…

Aceasta împacheta cu grijăvoalul în hârtie de mătase pentru a-l pune într-o valizăgoală, pe care Dorry va veni s-o ia mai târziu.

— Da?

— Sunt atât de fericită! spuse brusc Jill, ridicându-și mâinile spre cer. Într-adevăr, ce măapucase astăzi dimineață? Îl iubesc pe Tony, totul va fi bine. Dar eram atât de îngrijorată…

— Am înțeles bine. Este tot ce aveai să-mi spui?

Jill se întoarse înroșindu-se. Ea își scoase combinezonul și i-l dădu lui Chloé, care îl aranjă împreunăcu voalul.

— Trebuie să-ți spun, izbucni ea. Azi dimineațăvăzându-l la televizor, eu…

— Uită-l, o întrerupse imediat Chloé. El nu trebuie să-ți strice ziua căsătoriei, nu merităasta!

Din nou devenise palidă și tremura, cu spatele întors spre nepoata ei.

— Tu nu înțelegi…

— Ba da, Jilly. Regret c-am deschis acest blestemat post!

— Asta mi-a adus aminte…

Chloé își privi nepoata cu indulgență. Era atât de tânără! Nu știa săse domine… Dispoziția ei fluctua ca mareea supusălunii neconstante. Era într-ade-văr pregătităpentru căsătorie? Chloése lăsăcuprinsăde o neliniște bruscă.

— Sunt dezolată, Jill dacăasta ți-a întunecat ziua. Îl uitaseși. Îmi pare rău c-am dat drumul la televizor…

— N-am uitat. Aceastăpoveste a rămas închisă în mine tot timpul. Am încercat să-ți vorbesc, dar sunt atât de lașă… Nu găseam cuvintele.

Chloé o fixa intens.

— Jill, te simți vinovată?

N-ar fi fost nimic de mirare. Fără îndoialăJill flirtase cu el, încercase săplacă, cu instinctul unei femei într-un corp de șaisprezece ani. Poate căun tribunal ar fi găsit în atitudinea ei provocatoare o explicație a tot ce se întâmplase dupăaceea. Totuși Chloé alungase repede aceastăidee: pe atunci Jill nu era decât un copil jucându-se de-a jocul adulților, fărăsă-l înțeleagă. Ea o iertase, dar nu-l iertase pe bărbatul care profitase de nevinovăția ei.

— Da, spuse Jilly, cu un lung suspin de ușurare. Nu vroiam săte rănesc; am fost îngrozităcând scandalul a izbucnit și când am văzut ceea ce am făcut.

Chloé tresări.

— Uitătoate astea! repetăea.

Ea își dăduse toatăsilința pentru a-și ascunde durerea, dar Jill o înțelesese.

— Au trecut trei ani. S-a terminat. Vino, trebuie săte îmbraci. Doar nu vrei ca Tony săte aștepte?

— Nu-mi vorbi ca unei fetite! explodăJilly.

Cu pumnii strânși, ea se așeză în fața mătușii ei.

— Nu pot pleca cu Tony atâta timp cât nu ți-am vorbit. Măurăsc!

Violența nepoatei ei o surprinse pe Chloé. Se imobiliză, cu brațul întins, în care ținea taiorul de mătase corail, pe care tânăra fatătrebuia să-i poarte pentru a pleca în voiajul de nuntă. Apoi, ca și când ar fi ghicit, ea se dădu înapoi și se așezăpe pat.

— Înțelegi, nu știam ce săfac, începu Jilly pe tonul unei condamnate la moarte în fața plutonului de execuție. Nu măgândisem căCherry va vorbi. Era un secret între noi, și noi îl păstram întotdeauna. În vara aceea Cherry avea un prieten cu motocicletă. Plecau împreună și… pe cuvânt, am fost geloasă, eu nu ieșeam cu nici un băiat, măsimțeam exclusă.

Jilly nu se schimbase de atunci: rămăsese aceeași adolescentăcu sânii mici și tari, cu talia fragilă, ale cărei bucle blonde aureolau o figurăvoluntară. Chloéo asculta cu atâta intensitate, încât tâmplele îi palpitau. Îi era greu sărespire.

— Am vrut să șterg acel surâs de pe buzele lui Cherry! Era atât de mândră…

Jill inspirăprofund…

— Atunci… atunci i-am spus căBen mi-a făcut avansuri. Era atât de seducător! Cherry și cu mine eram un pic îndrăgostite de el, eram sigurăcăam s-o impresionez. Și am reușit. La început n-a vrut sămăcreadă, atunci am inventat tot felul de detalii pentru ca sămăcreadă. La sfârșit era furioasă. Exact cum prevăzusem. Dar nici un moment n-am crezut căse va duce să-i spunămamei ei sau cădoamna Hunt o va chema pe mama imediat pentru a o preveni. Cinstit, Chloé, n-am vrut săprovoc o asemenea furtună, dar când s-a declanșat mi-a fost atât de teamă încât am continuat sămint. Mama a chemat-o pe Cherry, eu n-am avut curajul sădau înapoi în fața ei. Și-ar fi bătut joc de mine și eu nu puteam suporta asta…

— Vrei să-mi spui că… toatăaceastăpoveste nu era decât o minciună?

Șocul o amuți parcăpe Chloé.

— Da…

Jilly se dăduse înapoi ca și cum s-ar fi temut cămătușa ei o va lovi.

— Ben nu te-a atins?

Înțelegând toatăimportanța acestei mărturisiri, Chloéavu o amețeală. Era de necrezut! Jilly mințise! Aceastăidee nu-i venise niciodată…

Jilly dădu din cap, cu ochii fixați pe figura palidăa mătușii ei.

— Regret… Prima minciunăa antrenat altele… speram cănu se va da importanță, dar toatălumea a făcut scandal. Îți jur, când am înțeles, era deja prea târziu.

— Prea târziu? repetăChloécu o voce tremurătoare. Cum asta, prea târziu? Tu l-ai acuzat pe Ben căte-a violat, l-ai tratat de mincinos când a negat, tatăl tău era gata săcheme poliția și acum spui căera prea târziu ca sărevii asupra declarațiilor?

— Eram cu totul depășită, explicăJilly pe un ton care implora. Dacăn-ar fi avut loc o asemenea dramăașfi vorbit, dar… înțelegi, n-am îndrăznit. Mama plângea, tata striga, s-ar fi spus căcerul căzuse pe capul nostru… și n-am putut.

— Ben a spus cătu mințeai, căpovestea asta era un simplu produs al imaginației tale.

Închizând ochii, Chloé revăzu figura lui încordată, furia care făcea să-i străluceascăochii. Ea îi arătase disprețul ei și el o fixase ca și cum o vedea pentru prima oară. Devenise palid și gura lui căpătase o cutăamară și aspră.

— …și eu nu l-am crezut…

I se făcuse pielea ca de găină. Își strângea atât de tare maxilarele, încât o durere îi traversăcapul ca un pumnal. Când își deschise ochii, Jilly tresări.

— Nu măprivi așa! Regret, Chloé, așfi vrut ca nimic din toate astea sănu se fi întâmplat. Văzând figura ta azi dimineațăcând a apărut pe ecran, mi s-a făcu rău. Trebuia să-ți spun adevărul. Oh! am încercat deseori, am încercat să-mi fac curaj, dar… nu era niciodatămomentul potrivit.

Chloé se sculă. Nepoata ei i se părea acum ca o străină. Jilly avea lacrimi în ochi, dar nu plânsese ea și acum trei ani, ascunzându-și fața în mâinile care tremurau? Nimeni nu-i pusese în dubiu declarațiile. Violentele proteste ale lui Ben nu făcuserădecât sămăreascăfuria generală: Jilly nu mințea niciodată, i se spusese. I s-ar fi dat sfânta comuniune fărăspovedanie. Era sinceră, dreaptă, plinăde entuziasm. Nu era nici secretă, nici ascunsă. De ce ar fi inventat ea o asemenea oroare? Ea nici nu îndrăznise săvorbeascămai întâi părinților ei; prea șocată, prea neliniștită, ea se îndreptase către prietena ei. Nici un moment nu se bănuise căpasiunea lui Jilly pentru drame o condusese săinventeze incidentul în scopul de a o impresiona pe Cherry. Și, în adevăr, chiar dacălui Jilly îi plăcea săinventeze și săexagereze, ea nu mințea niciodată. Simplul fapt căse arătase discretă și ezitantăfusese în favoarea ei.

Înainte de a pleca, Ben le aruncase o privire de gheață. Chloéo luase drept cea mai mare ndrăzneală.

— Dacăașfi în locul vostru, așsupraveghea-o; o săvădea mult de furcă.

Mai adăugase și insulta la crimă. Chloé înțelegea acum însăsensul cuvintelor lui. Clive îl urmase pânăla ușă, amenințându-l cu poliția dacăva îndrăzni sămai revină.

— Fiți fărăgrijă, nu măveți mai revedea, răspunsese sec tânărul bărbat.

Ușa se trântise. Clive se reîntorsese, făcând gestul lui Pilat din Pont.

— S-a terminat!

Jilly plângând, el o luase în brațe.

— Biata mea fetiță…

Plângea și acum.

— Spune-mi cămăierți, Chloé! Trebuia să-ți vorbesc, altfel căsătoria mea n-ar fi fost decât o minciună.

Își ridicăfigura plinăde lacrimi.

— Înțelegi, nu-i așa, Chloé? implora ea cu gura tremurând.

Chloé o fixa cu o privire goală.

— Chloé, spune ceva!

Deoarece vocea i se frânse, avansăcu un pas.

— Dacă înțeleg? Nu, Jilly, nu înțeleg deloc, declară încet mătușa ei. Dar pentru moment trebuie săte întorci. Tony te așteaptă. Șterge-ți ochii și cautăsăai un aer normal. Dumnezeu știe ce înseamnăasta pentru tine.

Jilly răspunse cu un hohot de plâns.

— O să-i spun mamei tale săurce.

Părăsind camera, Chloé avea impresia căavea rău de mare, ca și cum, rămasămultăvreme pe un vapor, ar fi fost incapabilăse se orienteze pe pământ. Genunchii o lăsau, se clătină. Din fericire, balustrada îi oferi un sprijin solid.

În acel moment Dorry apăru pe scară.

— Jilly nu este gata?

Chloé reuși săspună, cu o voce clară:

— Ai face bine săte duci să-i vorbești.

— Ce se întâmplă? strigăDorry. I s-a întâmplat ceva fetiței mele!

Fărăsăaștepte răspunsul, ea trecu pe lângăChloé și se repezi în cameră. Chloécontinuăsăcoboare. Jilly îi va povesti mamei ceea ce îi spusese ei?

Jos, gălăgia recepției o lovi ca o tornadă. Nu, nu putea să-i înfrunte, în special pe mama ei. Hetty ar fi ghicit imediat, ea ghicea întotdeauna ceea ce se încerca săi se ascundă.

Fărăsăse gândească, Chloépărăsi hotelul. Afară, răceala o surprinse. Nu avea mantou și rochia ei roz era prea subțire…

Cum a putut Jilly săse comporte astfel? Auzind-o pe Cherry, aveai impresia căBen aproape căo violase pe fată. Dar când părinții ei căutaserăsăafle ce se petrecuse exact, ea își acoperise fața plângând. Biata Jilly! iatăce gândiseră. Și ei îl copleșiserăpe Ben cu disprețul lor! L-au crezut vinovat, înainte chiar ca el sădeschidăgura. Ben era străinul… familia Tyrell formase întotdeauna o familie unită și ei își strânseserărândurile împotriva lui.

Cât suferise probabil! Ben se întorsese către Chloé, singurul lui refugiu. Dar și ea l-a condamnat, scunzându-și durerea sub o mascăde gheață.

În mintea ei se buluciserăo grămadăde emoții: gelozie feminină, nesiguranță în propria ei forțăde seducție… Jilly era atât de drăguță, chiar la șaisprezece ani, cu ochii ei albaștri atrăgători prin nevinovăție, cu gura ei senzuală… Natural, în acel timp Chloé nu și-ar fi recunoscut gelozia. Nu, o astfel de idee ar fi fost umilitoare. Dar știa cănu poseda atracția lui Jilly, căaparența ei rezervatănu suscita dorința, ca alura provocatoare a nepoatei ei. DacăJilly era un copil, era totodată și femeie… Da, Chloé nu simțise decât ura împărtășită și de restul familiei…

Se opri în fața mașinii ei, surprinsăde a se afla aici. Puțin îi păsa de Gil și de ceilalți! Nu-și reamintea căse îndreptase spre parking, dar nu știa ce va face acum.

Degetele ei căutarăcheia tremurând. Dupăce deschise portiera intră în mașină. Îi era atât de frig încât luăhaina veche de piele lăsatăpe scaunul din spate. Dupăce se îmbrăcădemarăbrusc, făcând săscrâșneascăpneurile pe pietriș.

Mărturisirea lui Jilly îi produsese o stare de șoc. Ce efect va avea asupra restului familiei? I se vor găsi desigur scuze, dar ei, îi venea greu s-o ierte. Jilly nu ezitase sămurdăreascăonoarea unui bărbat, sădistrugăfericirea lui Chloé, să-i aducăpe părinții ei la disperare. Și de ce? Pentru a nu se face de râs în fața unei camarade de clasă!

Cu cât se gândea mai mult, cu atât aceastăpoveste îi făcea greață. Îi era teamă. Credea căo cunoaște pe Jilly în profunzime, și acum, se îndoia de ea însăși, de propria ei judecată. Jilly lansase o bombă… și dezastrul nu făcea decât să înceapă.

Chloé se opri la un stop pe care-l fixăfărăsă-l vadă. Când lumina se făcu verde ea redemarăca un automat.

Nu-l mai văzuse niciodatăpe Ben, decât în aceastădimineață, pe ecranul televizorului. De câte ori se gândea la el, o făcea cu o strângere de inimă: el o rănise profund.

Chloé încetini: Ben era nevinovat! Jilly era vinovata! Trebuia acum sărevinăcu trei ani în urmă: nepoata ei dezvăluise un aspect de necrezut despre Ben, pentru ca acum să-i răstoarne imaginea. Ea trebuia să șteargăacești ani de suferință și să-l regăseascăpe bărbatul pe care-l iubea, așa cum era înainte de aceastăodioasăminciună.

Dar la ce bun? Ben ieșise din viața ei, nu-l va mai vedea. Chiar dacă întâmplarea îi va aduce pe același drum, el va refuza să-i vorbească. Era prea târziu ca săse scuze, ca să-i explice, să-și recunoascăgreșeala…

Degetele ei se crisparăpe volan: prea târziu? Nu era oare expresia pe care Jilly o întrebuințase mai adineauri? Dupăce o refuzase cu violență, iatăcăacum o întrebuința pe ea! Dar era un pretext fals: susținându-și nepoata contra lui Ben, ea era la fel de vinovată. Nu avusese el oare dreptul ca Chloésă-l asculte pe el, să-l creadă și să-l susțină? Or, ea îl trădase. Ea îl iubea pe Ben cu pasiune și totuși… ea înghițise povestea lui Jilly, ca și cum s-ar fi așteptat la așa ceva din partea lui.

Pasiunea ei pentru Ben fusese prea violentă, amestecatăcu teama iraționalăde a-l pierde în orice moment. Dragostea lor i se părea prea frumoasăpentru a fi adevărată. Și apoi, se cunoșteau atât de puțin! El venise la clubul de noapte unde ea lucra, întovărășit de o jumătate de duzinăde persoane și se instalase la o masăaproape de scenă, Chloé îl remarcase imediat: putea sănu fie remarcat un bărbat ca Ben? El o fixase tot timpul ca și când ar fi cunoscut-o dintotdeauna, cu capul aureolat de fumul albăstrui al țigării. De câte ori privirea lor se întâlnea, pământul părea că-i fuge de sub picioare. A fost deci o surprizăcând îl regăsi a doua seară, așezat la aceeași masă. De data asta era singur și-i trimise un mesaj invi-tând-o săcineze cu el dupăspectacol.

Chloé era deja îndrăgostităde el. Când reușea săgândeascăclar, ideea acestui străin care-i părea totuși atât de familiar o îngrozea…

Deodată, ieșind din noianul ei de amintiri, Chloé privi în jurul ei clipind din ochi: condusese la întâmplare, ca și cum mașina era fixatăpe un pilot automat. Spre surpriza ei, observăcăse afla în strada Mayfair unde locuia Ben. În timp ce fixa casa lui fărăsămiște, un claxon nerăbdător se făcu auzit. Chloése grăbi atunci săse gareze într-un loc liber în fața casei albe pe care o cunoștea atât de bine.

Știuse chiar de la început care-i va fi destinația? De ce săse mintă? Dupămărturisirea lui Jilly, simțise nevoia disperatăsă-l revadăpe Ben, să-i vorbească, să-i cearăiertare.

Ce va răspunde el? Trei ani este mult, trecuse multăapăpe sub poduri. Și dacăse însurase? Aceastăidee o îngrozea. Nu putea săcreadă. Se mutase poate, sau, mai simplu, o uitase. Dacă îi va explica, el va avea chef s-o asculte?

Inima-i bătea săse rupă: avea chef să-l revadă… o slăbiciune ciudatăo apucase, la fel de puternicăca și dragostea sfâșietoare pe care i-o purta lui Ben…

Chloé visase întotdeauna la o dragoste calmă… nu avea picioarele solid înfipte în pământ? Dar să-l iubeascăpe Ben era ca și când ai conduce o mașinăputernicăpe care n-o poți stăpâni, ale cărei frâne nu mai răspund… Avusese sentimentul căalerga spre dezastru. Și, pentru căse îndrăgostise nebunește de un misterios străin, ea nu putuse săspunăcu siguranțădacăera sau nu vinovat de ceea ce-l acuza Jilly. Rămase un timp îndelungat cu ochii fixați pe casă, incapabilăsăia o decizie. Tocmai vroia săplece, când ușa se deschise.