Ce este parapsihologia ? – definitie

Definiția 1: Parapsihologia reprezintă un studiu științific efectuat asupra unor evenimente

asociate cu experiența umană. Deși această definiție are o sferă de cuprindere foarte largă, ea își păstrează rigurozitatea căci într-adevăr, parapsihologia este menită să reconsidere întreaga experiență umană, oferind o nouă viziune asupra vieții.

O premisă aparent de bun simț, ce a dominat multă vreme mentalitatea comună, este faptul că lumea obiectivă și cea subiectivă sunt complet distincte, neexistând bucle sau interconexiuni între ele. Lumea subiectivă este ”aici, în cap” iar cea obiectivă este ”acolo, în exterior, în lume”.

Definiția 2: În sens restrâns, parapsihologia reprezintă studiul fenomenelor ce ajung să cadă sub incidența ambelor sfere, pura subiectivitate și pura obiectivitate, într-un mod neobișnuit. Numim asemenea fenomene ”anomalii”, ”mistere” sau ”fenomene paranormale”, pentru că ele sunt dificil de explicat prin intermediul metodelor științifice curente.

Există 3 categorii de fenomene incluse în această sferă:

ESP – percepții extrasenzoriale posibile ca urmare a dinamizării aspectului receptiv, lunar, Yin al ființei; din această categorie fac parte: intuiția, premoniția, clarviziunea, claraudiția ș.a. Din categoria de oameni care au asemenea capacități fac parte mediumii, și în general persoanele foarte sensibile.

PK – psihokinezie – fenomene psihokinetice prin care conștiința poate acționa fizic asupra materiei. Aceste fenomene se realizează în urma dinamizării aspectului emisiv, solar, Yang al ființei. Din această categorie fac parte: levitația, telekinezia, psihofotografia, materializările, inedia. Oamenii care au asemenea capacități sunt persoane cu o voință foarte puternică.

Fenomene sugestive privind supraviețuirea după moartea corpului fizic, incluzând experiențele din preajma morții (NDE – “near death experiences”), aparițiile unor spirite și reîncarnarea.

Parapsihologii se așteaptă ca cercetările viitoare să explice aceste ”anomalii” în termeni științifici, deși este clar că ele nu vor putea fi pe deplin înțelese fără expansiuni semnificative (am putea spune chiar revoluționare) ale stării actuale a cunoașterii științifice.

Alți cercetători afirmă că modelele științifice cele mai actuale ale percepției și memoriei sunt capabile să exprime unele sau chiar toate fenomenele parapsihologice.

De ce parapsihologie?

Un răspuns simplu, dar adevărat ar putea fi că tentația de a sonda necunoscutul din noi rămâne una dintre cele mai fascinante. Dacă ai ales să parcurgi acest site, cu siguranță că ai fost atras de ceea ce se află în spatele activităților conștiente, de acele mistere atât de greu sondabile ale ființei umane.

Însă, forțele latente ale subconștientului și inconștientului uman abia au început să fie explorate sub lumina focalizată a interogației științifice. Omul “se încăpățânează în preajma acestui abis atrăgător, în sondarea neexploratului. El intră pe tărâmul oprit, în efortul de a pipăi impalpabilul, în a arunca o privire invizibilului…. Și astfel, se pătrunde în impenetrabil și așa se intră în dezmărginirea condiției finite” (Victor Hugo).

Stările modificate ale conștiinței reprezintă o realitate ce pune sub semnul întrebării multe dintre datele clasice ale psihologiei, așa cum tahionii în fizica cuantică, încălcând în mod flagrant legea cauzalității, pun în dificultate bazele fundamentale ale fizicii clasice.

Omul nu poate evita experiența stărilor modificate de conștiință ce exhală dintotdeauna un iz puternic de transcendență, readucând în atenție conotația metafizică a actelor sale. Prin astfel de stări psihice (relaxare, vizualizare, meditație etc.) el poate evada din stihia contingentului și a perisabilității.

Stările modificate ale conștiinței se constituie într-un front disruptiv al automatismelor și stereotipurilor create de o lume hipertehnologizată, în care “omul unidimensional”, omul tehnologiei, uită de rădăcina adâncă a transcendentalității ce se află în el. Acceptarea stărilor modificate ale conștiinței ca experiențe subiective, ca obiect al cercetării în psihologie, înseamnă în fapt a ieși din acel “flat land” (lume plată), care uniformizează și caută mereu stereotipul, deschizând perspectiva unicității experienței individuale, a redescoperirii autenticității ființei, a esenței sale, considerată de mistici a fi “după chipul și asemănarea” esenței divine.

Lumina fizică și lumina spirituală

Unul din cele mai mari mistere ale lumii este lumina. Spațiul și timpul își extrag proprietățile din constanța vitezei luminii și mai mult decât atât, sunt legate între ele. Einstein a postulat o singură realitate fixă: aceea a luminii.

Arthur Stanley spunea în cartea sa “Natura lumii fizice“: “În lumea fizică noi asistăm la un joc de umbre reprezentând drama noastră contemporană. Umbra cotului meu se odihnește pe cea a mesei și umbra cernelii acoperă umbra hârtiei. Toate acestea sunt simbolice iar fizicianul le lasă acest caracter. Atunci survine spiritul alchimist care transmută aceste simboluri… Pentru a conchide într-o constatare categorică, substanța lumii este mentală (s.n.).”

Iar James Jeans spune în “Universul misterios”: “Gândirea modernă tinde din ce în ce mai mult spre o realitate nonmecanică, universul ne apare mai degrabă ca un gând uriaș decât ca o imensă mașinărie.” În aceste viziuni Universul material are o natură relativă și mentală – pe care unii au numit-o iluzorie. O astfel de concepție ne conduce la o explicație a fenomenelor parapsihologice, fiind concepută în viziunea inițiaților yoghini contemporani.

Prima comandă Divină a creației a fost “Dumnezeu a spus: Să fie lumină! Și a fost lumină!” – lumina este deci esența structurală a lumii – HIRANYA GRABHA sau Embrionul de aur al budiștilor. Viziunile de lumină abundă și la misticii creștini: “Dacă ochiul tău este sănătos, tot corpul tău va fi umplut de lumină”, spune apostolul Matei.

Înțelepții Orientului afirmă că fenomenele parapsihologice pot fi realizate de toți cei care au înțeles direct că esența creației este lumina. Nu există minune care să nu poată fi redată prin efecte fotografice sau cinematografice. Din punct de vedere vizual cinematograful poate realiza orice minune: să se inverseze cursul obișnuit al fenomenelor, să se joace cu spațiul și timpul. Cinematograful realizează virtual minunile sfinților ce pot fi concretizate tot prin raze luminoase.

Cinematograful poate fi folosit pentru a explica secretele creației – un amestec de umbre și lumini – planul cauzal, etc. Omul apare astfel ca o țesătură de lumină sau, cum spune vrăjitorul yaqui Don Juan, “un ou de lumină”.

După ce am analizat fenomenul luminii atât din punct de vedere fizic cât și spiritual, ne putem pune întrebarea dacă există vreo legătură între aceste două genuri de manifestări. Vom urmări să facem în continuare o paralelă, de altfel inedită, din câte știm, nerealizată până acum, între lumina fizică și lumina spirituală.