Cel mai de pret cadou

Cel mai de pret cadou de Nicholas Sparks

1

Dawson Cole începu să aibă vedenii imediat după explozia de pe platformă, în acea zi în care ar fi trebuit să moară.

În cei paisprezece ani de când lucra pe platformele petroliere, crezuse că le văzuse pe toate. În 1997, văzuse cum un elicopter își pierde controlul chiar înainte de aterizare. Se prăbușise pe platformă, provocând o explozie devastatoare, iar el se alesese cu arsuri de gradul doi pe spate în timp ce încercase să salveze pe cineva. Atunci muriseră treisprezece oameni, majoritatea din elicopter. Patru ani mai târziu, după ce o macara de pe platformă se prăbușise, o bucată de metal de mărimea unei mingi de baschet aproape că îi retezase capul. În 2004, se numărase printre puținii muncitori care mai rămăseseră pe platforma petrolieră când izbise uraganul Ivan. Vântul suflase cu o sută șaizeci de kilometri la oră, iar valurile fuseseră atât de înalte, încât se gândise că ar fi fost mai bine să aibă o parașută pentru cazul în care platforma petrolieră s-ar fi prăbușit. Însă mai existau și alte pericole. Oamenii alunecau, piesele se desprindeau, iar tăieturile și vânătăile erau un lucru obișnuit pentru muncitorii din echipă. Dawson văzuse atâtea oase rupte, încât pierduse numărătoarea, două epidemii de intoxicație alimentară care îmbolnăviseră întreaga echipă, iar în urmă cu doi ani, în 2007, văzuse cum un vas de aprovizionare începuse să se scufunde imediat ce se desprinsese de platformă. Fusese însă salvat în ultimul minut de o ambarcațiune a gărzii de coastă care se afla în apropiere.

Însă explozia fusese cu totul altceva. Deoarece nu existaseră scurgeri – în acel moment, mecanismele de siguranță și cele pentru protecția de rezervă împiedicaseră o deversare importantă – abia dacă se menționase ceva la știri despre incident, iar în câteva zile totul fusese dat uitării. Însă celor care se aflaseră acolo, inclusiv lui, întâmplarea le cauza coșmaruri. Până în momentul catastrofei, fusese o dimineață obișnuită. Supraveghea una dintre stațiile de pompare când unul dintre rezervoarele de stocare a petrolului explodă brusc. Înainte să apuce să-și dea seama ce se întâmplase, impactul exploziei îl aruncase în aer, iar el se izbise violent de un rezervor din apropiere. Apoi, totul fusese cuprins de flăcări. Întreaga platformă, acoperită cu un strat de grăsime și petrol, devenise repede un iad care cuprinsese întreaga instalație. Alte două explozii mari zguduiseră platforma petrolieră. Dawson își aminti cum trăsese câteva trupuri din calea flăcărilor, însă o a patra explozie, mai puternică decât celelalte, îl aruncase în aer pentru a doua oară. Își aducea vag aminte că zburase în apă, o căzătură care ar fi trebuit să-l ucidă. Următorul lucru pe care și-l amintea era acela că plutea în Golful Mexicului, la o sută treizeci de kilometri sud de Golful Vermilion, în largul coastelor statului Louisiana.

Ca aproape toți ceilalți, nici el nu apucase să îmbrace costumul de supraviețuire sau să apuce vreun echipament de salvare. În depărtare, printre valuri, zărise un bărbat brunet fluturându-și mâna ca și când i-ar fi făcut semn să înoate către el. Dawson începuse să înoate într-acolo, luptându-se cu valurile, epuizat și amețit. Hainele și cizmele îl trăgeau în jos, iar când simți că nu mai are forță în mâini și în picioare, știu că avea să moară. I se părea că se apropia, cu toate că nu își putea da seama exact din cauza apei agitate. În acel moment zărise un colac de salvare plutind printre niște rămășițe. Cu o ultimă sforțare, se prinsese de colac. Aflase mai târziu că stătuse în apă aproape patru ore, fiind purtat de curenți la o depărtare de aproape un kilometru și jumătate de platforma petrolieră și că fusese găsit de un vas de aprovizionare, care se îndrepta spre locul incidentului. Fusese scos din apă și dus sub punte, alături de alți supraviețuitori. Dawson tremura din cauza hipotermiei și era amețit. Cu toate că avea privirea încețoșată – mai târziu a fost diagnosticat cu comoție moderată – conștientiză că fusese extrem de norocos. Văzuse bărbați cu arsuri grave pe brațe și pe umeri; unora le curgea sânge din ureche, altora li se oblojeau fracturile. Îi știa pe majoritatea după nume. Nu erau practic prea multe locuri unde puteau merge cei care se aflau pe o platformă petrolieră, care era, practic, un sătuc un mijlocul oceanului, și toată lumea ajungea, mai devreme sau mai târziu, la bufet, în sala de jocuri sau de sport. Cu toate astea, un bărbat i se păruse oarecum mai cunoscut, iar acesta se holba la el din partea cealaltă a încăperii aglomerate. Bărbatul brunet, care părea să aibă în jur de patruzeci de ani, purta un hanorac albastru pe care i-l împrumutase cineva de pe vas, probabil. Dawson avu impresia că era o apariție neobișnuită, pentru că semăna mai mult cu un ofițer decât cu un sondor. Bărbatul făcu semn cu mâna, amintindu-i brusc de imaginea acelei siluete pe care o zărise mai devreme în apă – era el – și, dintr-odată, Dawson simți cum i se ridică părul pe ceafă. Înainte să-și dea seama de cauza neliniștii lui, cineva îi așeză o pătură pe umeri, apoi fu condus în locul unde un medic specialist aștepta să-l consulte.

Când se întoarse la locul lui, bărbatul dispăruse.

În următoarea oră fură aduși la bord mai mulți supraviețuitori și, simțind că se mai încălzește, Dawson începu să se gândească la restul echipei. Mulți dintre cei cu care lucrase ani la rând nu mai fuseseră găsiți. Mai târziu avea să afle că muriseră douăzeci și patru de oameni. Majoritatea trupurilor neînsuflețite, dar nu toate, fuseseră găsite în cele din urmă. Cât timp fusese internat în spital, Dawson se gândise mereu la faptul că unele familii nu apucaseră să își ia rămas-bun.

De la explozie, avusese probleme cu somnul și asta nu din cauza coșmarurilor, ci din cauză că nu reușea să scape de senzația agasantă că era urmărit. Se simțea… bântuit, oricât de ridicol ar fi sunat. Zi și noapte parcă zărea în răstimpuri câte o mișcare cu colțul ochiului, dar când își întorcea capul nu vedea pe nimeni sau nimic care ar fi putut explica acea impresie. Se întreba dacă nu începuse să-și piardă mințile. Doctorul era de părere că suferea de tulburare de stres posttraumatic din cauza accidentului și asta pentru că probabil creierul lui se afla în proces de vindecare în urma comoției. Cu toate că părea o explicație logică, Dawson nu era prea convins, însă dădu afirmativ din cap. Doctorul îi prescrise somnifere, însă Dawson nu își bătu nicio clipă capul să le ia.