Chef La Manastire

Vasile Voiculescu (1884-1963), poet, prozator și dramaturg, a fost unul dintre numele reprezentative pentru tradiționalismul interbelic românesc. Influențat de Alecsandri, Vlahuță și Coșbuc, Voiculescu a debutat în 1916 cu volumul Poezii, stilul său căpătând puternice influențe expersioniste (după cum demonstrează poemele din volumele ulterioare: Pârga (1921), Poeme cu îngeri (1927), Destin (1933), Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de Vasile Voiculescu (1964) ș.a.m.d. A fost, de asemenea, medic și doctor în medicină la București și a ținut conferințe radiofonice pe teme de medicină pentru țărani. În proză îi apar postum Capul de zimbru, Ultimul Berevoi, amândouă volume de povestiri fantastice, romanul Zahei orbul. Dintre piesele sale de teatru amintim Duhul pământului, Demiurgul, Gimnastică sentimentală și Pribeaga. În 1941 a primit Premiul Național pentru poezie, însă între 1958 și 1962 a fost închis pe motive politice. 

NE STRÂNSESEM ÎNTR-O SEARĂ la Ionel Teodoreanu, în casa acea mare, vetust de solemnă și înghețată, așezată parcă pe hrube și amintind asemeni casei Usher a ruină.

Cineva citea o povestire Inciicită, cu armăsari năstrușnici și hoți de cai. Ascultătorii! Osteniți, începeau* să-și anine plictisul, unii de tavanul luat cu ochii îndeaproape cercetare*, alții de parchetul despre care gazda cu un fel: de humor fioros, ne spusese că se scufundă spre etajul de țo& cu uiv deget, un deget și jumătate pe an, ca. Un continent osindlC

Gând, o întrerupere fericită ne ÎnviorăUn client smulgea dintre noi pentru o. consultație urgentă, pe* Ionel; care, „um cerea politețea, rugă pe cititor să se oprească șt să adaste până se întoarce, -

Deși golul venea ca o răcoare alintătoare după o zi de zăpușeală, poetul Lesnoa ridică, cu nevinovăție țapul lui de cazac tuns la piele și ne îmbie să ne istorisească o întimr plare scurtă, tot cu cai. ~ Primirăm.

— Dar, de data asta, povestea este adevărată^ începu el, și privirile-i albastre șfichiuiră* pe lectorul rămas mofluz]

De zeci de ani în șir părintele Cie d<r Ia* bisericadomnească a ttrgului își preumbla poTeapulroși„ șt brlui vișiniu de protopop de-a lungul județului, inspectând: biserici” schituri și mănăstiri. Că firea: lut îndatoritoare„, el aflase har înaintea celor două partide politice perindate la putere”, așa că atunci cfnd unul pleca îl lăsa neclintit celuilalt, ca pe uh vechî edec.

Începuse dregătoria cu părul corb și barba* cioară” Acum fl atârnau de jur împrejurul fălcilor, niște clăbuci* albi și moi ca de săpun, mlngâiați de vlntul șt colbul călătoriilor.

Cum leafa era mică și diurna o nimică, părintele protopop trecuse în faptă gândul legiuitorului, cârc, chibzuind cum se petrec la noi lucrurile, rlndulse cu sețjgpsis zgârccnia asta bugetară față de munca protopopească. Adică el știa că, oriclt de mare ar fi salariul slujbașului, cheltuielile cu călătoriile și întreținerea tot tn sarcina celor inspectați cad. Așa că protopopul pica dis-de-dimineață pe neașteptate într-un sat din preajma orașului. Aci da drumul căruței cu care venise și rămlnea pe jos că apostolii.

Dacă era duminică ori sărbătoare, popa locului se trezea cu el în biserică, unde supraveghea cu străjnicie săvtrșirea sfintei slujbe. Vai' de cel ce n-ar fi dus'-o după tot șartul, sărind Vfeo moliftă sau mineând clntărl I

După asta mergea la cancelarie, de obicei o cămăruță în casa popii, unde lua în cercetare acte, condici, hlrtii, venituri și cheltuieli, verifica reparațiile, băga vină pentru stricăciunile întlmplate locașului, asculta pllngeri, strângea reclamații, se interesa de activitățile misionare și culturale.

De ce-ai greșit actul ăsta de botez?

Popa se bllbâia, căutlnd să dea repede foile catastifului mai departe, peste degetul protopopului, ^ înțepenit ca un cui în fila cu pbcinog.

— Unde slnt chitanțele de la tâmplar?

— Păi să vedeți, sfinția-ta, că Stanică dulgherul, așa șV pe dincolo. ' „

— Arată-mi ofertele de la alți furnizori.

— Păi de unde, păcatele mele, se văieta greșitul, că aici nu mai este alți furnizori I. '.

— De ce n-ai căutat în oraș? Ai ținut licitație pentru învelitoarea turlelor?

Popă, încolțit, zgâia ochii: licitație? Asta însemna să bată tobă și să strige ca la mezat t S-ar fi putut așa ceva?

Tn sfârșit, un hățaș de chestii în care ai fi încurcat pe cel mal iscusit șl hțrșit-popă dacă țl-ai fi pus mintea cu ell

Pină la urmă, popă, ca bărbat, își mai găsea firea dacă și-o pierduse.

Dar pe preoteasă o apucau spaimele, și-n gospodărie intra răzmerița, căreia ți cădeau jertfe întâl copiii bătuți măr, ca să fie șl să rămână cuminți, apoi sau purcelul, pus la tavă, sau puii spânguiți, în frigare, uneori și unii și alții; ca să fie. Sfințenia să cât mai îngăduitor cu greșelile popii, care din partea-i se îngrijea cu osârdle de țuică șl vinațuri cât mai veselnice și mai împăciuitoare., ^ ' Protopopul, după ce băga. pe învinuit în toate răcorile, se molcomea repede, mai ales că iar răsuna de dincolo, pentru a treia oară, Îndemnul coanei preotese: >

— Poftiți la masă, că se răcesc ciorbele.

Părintele întârzia cu inspecția, era nevoit să primească ospeția. De altfel, unde ar fi găsit mâncare cinstită față bisericească? La han, covrigi plngăriți de muște și poșircă, alături cu toți drumeții? Nu s-ar face de toate risurile popa care i-^ar fi lăsat să plece neospătat din casă?

Masa se Indelungea cu vorba despre copii, despre multele belele și necazuri ale vieții, despre boala preotesei și beteșugurile popii. Apoi, după o ușoară odihnă cu ațipire, părintele llic, protopop al amlnduror partidele, bolmojea un procos-verbal de inspecție după tipic, precum că toate au ieșit și s-au găsit bune, tn timp qe gazda Jși înhăma căluțul la. Brișcă sau împrumuta teleguțri vecinului, ca să strămute pe sfinția-sa în satul de alături.

Aici proțopopul cădea tot po neașeptate în brațele întinse ale altui popă, care primise chiar de dimineață ștafeta de la colegul inspectat de pacostea care o să-l calce. O înțelegere cu jurăm în t lega pe toți popii județului într-o rețea, îndatorați să se înștiințeze unii pe alții. Așa că atunci când părintele Ilie își ivea culionul roșu pe una din barierele târgului, toată linia de popi din satele așezate pe drumul apucat de el zbârnâia, bătută mai abitir ca un telegraf do paracliserii sosiți gâflind din gușă cu strigătul:

— Vine protopopul! Acu-l jughincște pe părintele Mihai:” 1 nostru!

Așa, ospătat, găzduit, purtat pe sus din: parohie în parohie, părintele protopop își făcea conștiincios ronda. De întors acasă se îngrijeau tot popii învoiți între ei. Cel pe care-l ajungea rândul își făcea vânt pentru vreo treabă în. Oraș* și încărca în poștalion pe sfinția-sa, cu toate darurile de care era cu sila ghiftuit: la deal cu țuică și vin.

— La șes cu slănină și faină, iar de peste tot orătănii vii. \par Peste cel mult două-trei săptămâni, o nouă alarmă. PoTeapul roșu ieșea pe pită barieră, scornind la fugă, ca pe iepuri, alt șir de țârcovnici. Ștafetele, scoteau pe bieții preoți de pretutindeni pe undc-i găsea. Pe unii din tihnele lor, pe alții îi culegeau de ia treburi, îi adunau de prin lanuri, îi trăgeau din cârciumi:

— Protopopul, sosește, protopopul! Începea adică ronda.

Ronda nu se sfârșca insă întotdeauna după tipic. De cete mai mutle ori se iscau întorsături neașteptate, cu întârzieri și încurcăleli care-l opreau pe protopop în loc sau Îl abăteau din. Calea dreaptă: o cumetrie cu botez, asta țâneap de obicei o zi. Altădată îi punea piedică o nuntă mare r. aici popasul dura cel puțin trei zile și trei nopți. Dincolo se poticnea de o Înmormântare cu pomeni lungi și îmbelșugate. Puteai oare pleca, lăsfnd fără mângâicre oamenii adynați la praznicul funebru, care și ăsta ținea trei-patru zile? '

Pune la socoteală hramurile, clnd poporenii se revărsau de pretutindenica turmele albe și tălăzuiau în jurul bisericii, mândri că protopopul slujește în fruntea soborului de preoți că un falnic haiduc în odăjdii.

Protopopul nu numai că nu ^ocolea Intlmplările astea” s-ar fi zis mai degrabă, dimpotrivă, că le caută cu lumânarea: la petreceri și zaiafeturi se deschidea ca o floare.

Într-o duminică din mai, sculat din zori, protopopul Ilie inspectase o biserică din marginea târgului, unde serveau doi, preoți. Lăsase unul să săvârșească slujba și plecase cu celălalt, popa Vlad, care avea faeton* grăbind să ajungă la un sat tnai depărtat, râșnit din drumul marc, pe unde nu se mai abătuse de mult.

Era o vreme a lui Dumnezeu. Văzduhul Moldovei, de obicei moale, acum învoalt și adânc albastru, se sprijinea ocrotitor, cu buze de cleștar pe zările depărtate ale țării, ' de sub care răsărea soarele ca ditvtr-o uriașă lacrimă de lumină.

O boare răcoroasă, Iscată din pajiștile înflorate, adiată cu miresme de cățuier făcea și mai tare aerul ager, proaspăt și gustos al slăvite! Dimineți, care creștea, se umfla, se subția sus pină la irizare. Tălăzuiau holdele, driiau drsteii, țârtiau cosașii, se strigau pe nume pitpalacii. Drumul negru se-ntindea neted, încă umed de rouă șl alunecos. Calul alerga voios, de la sine, fără îndemnul biciuștii. Părintele protopop simți o Înlesnire, o înviorare fără seamăn, care, din nările gâdilate de mirosuri, din barbă rsșor alintată de iuțeala mersuluir i se Btrecură în trupul voinic și se lăsă cu bucurie de aperitiv și sprintene ghorțăițuri spre plntecele goL

Gândurile începură să-l alerge înainte, mai harnice decât roibul, spre bucatele Care știa bine că-l așteptă.

Ajunși în sat, traseră de-a dreptul la biserică. Era ziua mare, soarele sus, slujba trebuia să fi ajuns măcar dincolo de utrenie.

R Popa Vlad, după ce-l lepădă la intraroa clopotniței, întoarse faetonul, dete bici bidiviului și de teamă se făcu neyăzut. Luat cu repezeală, nu avusese timp, nici chip să în~ științeze pe coleg despre Inspecție, și U lăsa pe protopop neanunțat pe cap. ^

Părintele protopop Ilie intră măreț în curte. CSteVa băbuțe moșmoneau pe la morminte. Ușile bisericii, închise. Dinlăuntru nu se auzea nici glas, nici cântare. Urcă treptele, apăsă clanța, zgâlțâi tare: sflntul locaș, încuiat. Babele Îl zăriră și se apropiară sfioase.