De ce n-are caracatita oase? basme japoneze si povesti scurte pentru copii

Toate acestea s-au întimplat în vremuri demult uitate.

Soția împăratului dragonilor zămislise un prunc în. ;:utece și mereu poftea câte ceva neobișnuit. Dorințele e. nu se mai isprăveau : azi râvnea una, mâine alta...

Zi de zi împăratul dragonilor își trimitea supușii în cele patru vânturi, poruncindu-le să-i aducă nevesti-și tot ou-i poftește inima. Sărmanii pești se istoviseră de-atâta Alergătură, iar caracatița de-abia se mai ținea pe pici oare.

Într-o bună zi, soția împăratului mărilor spuse :

- Vreau ficat de maimuță. Dacă nu-mi veți aduce, să știți că altceva nu pun în gură.

Amuțiră cu toții. Se știe că în mare nu trăiesc maimuțe. Pe uscat sunt o mulțime de maimuțe, nici vorbă, x.ar cum să ajungi până la ele ?

Împăratul chemă sfatul cel mare. În castelul de sub c,pe se strânseră o mulțime de pești mari și mici. Statură ei, chibzuiră, se frământară, dar nu le venea nimic în r. linte. Când, iată că se ivi, înotând agale, broasca țestoasă c?a greoaie.

- Ehei, zise broasca, văd eu că fără mine nu faceți nici o scofală. Eu plutesc pe ape, dar umblu tot atât de lesne și pe pământ.' Mă strecor pe unde nu gândești cu gândul. Așa încât, trimiteți-mă pe mine, o să vă aduc eu o maimuță.

Peștii se învoiră bucuroși :

- Mergi sănătoasă ! îți dorim să izbândești cât mai grabnic în treaba asta grea.

Țestoasa porni să împlinească porunca împăratului. De cum ajunse la mal, văzu o maimuță care se legăna pe creanga unui brad.

- Bună ziua, doamnă maimuță, spuse țestoasa. Ce zi minunată e azi ! E o adevărată plăcere să-ți încălzești spinarea la soare. Dar, ia spune-mi, o întrebă ea netam-nesam, ai avut vreodată prilejul să intri într-un castel ? în castelul împăratului dragonilor, de pildă. Află că eu chiar de-acolo vin...

- Nu, răspunse maimuța, n-am avut acest prilej. De auzit am auzit multe despre castelul împăratului dragonilor, dar de văzut, ce-i drept, nu l-am văzut cu ochii mei.

- Oho, păi atunci înseamnă că degeaba mai trăiești pe lume ! întregul an, în castelul stăpânului mărilor domnește primăvara. Și ce bucate de soi se mănâncă acolo ! în viața ta nu te-ai înfruptat din asemenea bunătăți. Nu vrei să mergi cu mine să-ți arăt castelul acela neasemuit ! Suie-te pe spinarea mea și te duc cât ai bate din palme.

Spinarea țestoasei era lată și plutea ca o barcă. Maimuța se așeză pe ea, bucuroasă să se legene pe valuri.

În scurtă vreme ajunseră la castelul împăratului dragonilor. Țestoasa nu minți se defel : în castel domnea o primăvară veșnică, și era atât de frumos, încât îți lua graiul. Zidurile lui, făurite din argint, aur și mărgăritare, străluceau orbitor.

- Binevoiește să aștepți oleacă, doamnă maimuță, spune țestoasa. Eu dau o fugă până la împăratul dragonilor, să-l vestesc că i-a sosit un oaspete de seamă.

Dădu maimuța jos din spinare chiar în fața porților, și alergă să dea de știre împăratului. .

De strajă la porți se nimerise să fie tocmai caracatița. Se vede că i se cam urî se stând de caraulă și cum avea sămânță de vorbă, începu s-o căineze pe maimuță :

- Sărmană maimuță, bag de seamă că ești tare veselă, pesemne că nici nu știi ce te-așteaptă. Stăpâna noastră a poftit să guste din ficatul tău. Milă mi-e de tine. dar soarta ți-e pecetluită, fiindcă de-aici, de pe fundul mării, nu mai ai cum să fugi.

Auzind aceasta, maimuța înlemni de spaimă. Dar se prefăcu nepăsătoare și rămase să aștepte mai departe, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Curând, se întoarse M țestoasa :

- Doamnă maimuță, împăratul nostru e bucuros să Ic primească. Vino cu mine să-ți arăt castelul. O să ai ce vedea, e plin cu tot felul de minunății.

- Vai de mine și de mine. țestoase ! Aproape că mi-e rușine să-ți spim... Sunt atât de zăpăcită, încât mereu uit cile ceva. Acum, de pildă, mi-am spălat ficatul și l-îm agățat pe ramura unui brad, să se usuce. Am uitat cu totul de el și sunt tare îngrijorată : dacă vine ploaia și-l udă ? Dacă mi-l ciugulesc ciorile ? Du-mă degrabă înapoi l

Țestoasa fierbea de ciudă, dar se feri să se dea în vileag, fiindcă n-avea ce face cu o.maimuță fără ficat. De aceea spuse :

- într-adevăr, ar fi o mare-nenorocire ! Urcă-te repede pe spinarea mea.

Țestoasa înotă din răsputeri până la țărm. Când ajunseră aici, grăi către maimuță :

- Du-te de-ți ia ficatul și să ne întoarcem fără zăbavă la castel. Vom ajunge tocmai bine la cină.

Maimuța se cațără cu sprinteneală pe creanga cea mai înaltă a bradului, își frecă lăbuțele de bucurie și începu -să râdă în hohote :

- Bun rămas pentru totdeauna, țestoaso ! Ești cea mai neroadă făptură de pe lume. Se vede că ai uitat vechea zicătoare : „Copacii nu cresc în mare și nici ficatul în copaci". Haide, ia-ți tălpășița !

Țestoasa, care nu putea să se cațere prin pomi, în- l țelese că totul e pierdut. Se întoarse amărâtă și umilită /î la slăpânitorul mărilor.

Auzind tărășenia, cei de la castel începură să se în-; trebe : „De unde să fi aflat maimuța ce-o paște ? Cine să-i fi destăinuit adevărul ? Să știți că nimeni altul decit ~< caracatița, doar ea era atunci de strajă la porți !"

O însfăcară pe nesocotita de caracatiță și-o luară lai bătaie. Atât de tare o chelfăniră, încât îi fărâmară toatef oasele.

Limba care flecărește n-are oase. Caracatița de asemenea.