Ferma „Coțofana veselă”. Un porc mizantrop
Aa
Două povestiri vesele pentru cei mici, cu tâlcuri triste pentru cei mari
Aceste două povestiri-fabulă, apărute în iarna anilor 1945-46, sunt scrise pe un ton de glumă, într-un moment când nu era timp de glumit, de aceea, sub aspectul lor vesel se ascunde multă amărăciune. Dar azi, când se retipăresc, după patruzeci și patru de ani, cu toate îngrijorările, care există, cu toate dezamăgirile, avem dreptul și la speranță, deci tâlcul lor trist să nu-l punem la inimă, ci doar să-l ținem minte.
CUPRINS:
FERMA „COȚOFANA VESELA”
Capitolul I.
Ferma „Coțofana, veselă” și stăpânii ei… 7
Capitolul II.
Vi se prezintă eroul principal și încă un personaj la fel de important, 1; j. wUkVS, in: 10
Capitolul III.
Cum a început idila între Elvira juncana și taurul Pamfil 13
Capitolul IV m nlm.
Cristofor dă dovadă că este un mare măgar…15
Capitolul V |.
Cristofor se proclamă împărat.
Capitolul VI…
Părintele Pomană din satul Ghiftuiți, la slujba de Paști 27
Capitolul VII.
Animalele se duc la biserică, 31
Capitolul VIII;
Se mărită vaca, și plătesc găinile 38
Capitolul IX.
Petreceri și iar petreceri ^
Capitolul X.1
Noaptea când au venit hoții la găini 48
Capitolul XI.
Hoții cer despăgubiri. 54
Capitolul XII.
Pregătiri de luptă. 57
Capitolul XIII.
Atacul
Capitolul XIV.
Vaca Elvira trimite vești. 71
Capitolul XV.
Înmormântarea lui Azor 80
Capitolul XVI.
Sfârșitul împărăției.
Capitolul XVII și porcul sc dovedește a fi un mare muzicant… 88
Capitolul XVIII încheiere fericită.
UN PORC MIZANTROP
PARTEA ÎNTÂI.
Capitolul I.
Câteva date despre copilăria și tinerețea domnului Costică, din care se vor vedea motivele fugii sale. 97
Capitolul II.
Întâlnirea cu Sfântul Ignat.: 103
Capitolul III.
Nea Grigore Inimă-Acră, Mână-Lungă și Mutulică rămân cu gurile căscate 107
Capitolul IV.
Domnul Costică se instalează la hotel 111
Capitolul V.
Liga pentru protejarea porcinelor 114
Capitolul VI.
Răpirea domnului Costică de către măcelari. 117 li Capitolul VII.
Cel mai iubit cetățean al orașului. 127
Capitolul VIII înfruntarea polițiștilor cu măcelarii. t, '/ 132
Capitolul IX.
Prima dezamăgire. 137
Capitolul X.
Uimitoarea intervenție a medicului veterinar. 141
Capitolul XI.
În culmea gloriei pământcsti. 145
PARTEA A DOUA.
Capitolul XII, _
Apare un personaj nou, invizibil oamenilor. i.„ „„. 150
Capitolul XIII.
Primele mustrări de conștiință.
Capitolul XIV.
Doi purcei amărâți își povestesc necazurile. ICO.
Capitolul XV.
Domnul Costică iscăleștc maldăre de hârtii 163
Capitolul XVI.
Pătimirile.
Capitolul XVII.
Ura populară.
Capitolul XVIII.
La Curtea cu Jurați 173
Capitolul XIX.
Viața la ocnă.
Capitolul XX.
Banda Câinelui-Itoșu.
Capitolul XXI întoarcerea în oraș.
Capitolul XXII.
Purtarea celor trei asociați.
Capitolul XXIII.
A doua întâlnirc cu Sfântul Ignat 195
Capitolul XXIV.
Mutulică a vorbit.
Capitolul XXV.
Happy end.
Ferma „Coțofana veselă”
CAPITOLUL I.
Ferma „Coțofana veselă” și stăpânii ei.
Dacă ieși din București pe bariera dinspre miazănoapte, puțin după ce treci de aeroport, din șoseaua asfaltată se desparte un drum, la stânga, tăind câmpul și pierzându-se curând într-o linie de salcâmi. Dincolo de această plantație se află ferma domnului Ionescu, botezată de vecini „Coțofana veselă”, nume cam neobișnuit, dar ales nu fără motive; fiindcă în unul din cei doi ulmi mari de la poartă și-a făcut cuibul, împreună cu perechea ei, o coțofană zglobie și guralivă, întotdeauna bine dispusă. Ea însă nu are nici o legătură cu întâmplările care se vor povesti mai departe.
Prin urmare, dincolo de salcâmi se află ferma domnului Ionescu. Acesta este un ins mărunțel, oacheș, cu părul albit pe la tâmple iar în creștet rărit, cu o fărâmă de mustață, sură, zbârlită, și cu o pereche de ochelari în ramă neagră, cai'e, nu știu cum, îi dau o privire posnașă. De dimineață până seara, stăpânul fermei se plimbă pe proprietatea sa, cu o unealtă în mână: ba un cuțitaș de altoit, ba o foarfecă de tăiat iarba, ba o greblă, ori o stropitoare. într-un cuvânt, înfățișare și apucături de om la locul lui. în istoria împrejurimilor, nu se cunoaște vreo gâlceavă, vreo nemulțumire sau vreo încurcătură provocată de el.
Ferma „Coțofana veselă” se învecinează cu alte ferme, mai mici sau mai mari, proprietățile unor oameni muncitori și potoliți. Nu departe, în spre apus, se poate vedea satul Ghiftuiți, de ale cărui autorități țin aceste ferme.
Locuitorii lui se ocupă cu aprovizionarea orașului, unde duc lapte, ouă, păsări, legume și fructe, de ale lor sau cumpărate de la alții, sunt adică și precupeți. După cum arată chiar numele satului, treburile oamenilor merg în plin. De altfel, ne găsim într-o regiune binecuvântată de Dumnezeu.
Prin aceste locuri nu i s-a întâmplat nimănui nimic rău; nu s-a auzit de cineva să scapete, cum nu s-a auzit de vreun furt, cu atât mai puțin de vreun omor. Folosindu-se de binefacerile progresului, de clocitori, de îngrășăminte, de irigații sistematice, oamenii n-au avut să se plângă nici măcar de neplăcerile obișnuite în îndeletnicirea lor, molimi, secete și altele.
