In cautarea cetatii Kadath (The Dream Quest of Unknown Kadath 1927)

De trei ori visă Randolph Carter miraculoasa cetate Kadath, și de trei ori a fost alungat de pe terasa înaltă ce se întinde deasupra ei. În lumina apusului de soare, orașul întreg strălucea și te seducea: zidul înalt de piatră care îl împrejmuia, templele, colonadele, podurile de marmură, grădinile înmiresmate, străzile largi, mărginite de arbori încântători, de urne încărcate cu flori și de șiruri lucitoare de statui de fildeș, scânteiau în bătaia razelor aurii, în timp ce acoperișurile roșii ale caselor cu etaj, printre care se zărea ici-colo acoperământul îngust al câte unei vechi mansarde, se cățărau spre nord pe pantele abrupte, iar printre ele șerpuiau ulicioare pietruite, acoperite de iarbă. Orașul întreg era cuprins de un freamăt divin; simboluri nemuritoare îți luau ochii și fanfare celeste îți fermecau auzul. Misterul domnește aci, așa cum norii învăluie piscul de neatins al unui munte inaccesibil încă și, în clipa în care, sprijinit de balustrada terasei, stătea în așteptare cu răsuflarea tăiată, Carter se simți năpădit de amintirea copleșitoare a unor lucruri pe jumătate uitate, copleșit de regretul de a le fi pierdut și totodată stăpânit de pornirea bolnăvicioasă de a situa din nou în timp ceea ce odinioară a fost un loc în același timp înspăimântător și important.

Înțelegea că altădată acest loc fusese pentru el centrul lumii, fără să-și dea însă seama în ce ciclu al reîncarnării, în ce clipă de vis sau de trezie îl cunoscuse. Locul îi trezea amintiri nedeslușite dintr-un început îndepărtat al uitatei tinereți, ale unui timp când fiecare zi învăluită în mister era un prilej de fericire și miracol, ale unui timp în care orele protetice deschizând porțile strălucitoare ale celor mai profunde și mai neașteptate minuni se succedau din zori și până în noapte. Totuși, atunci când în fiecare noapte contempla de pe această terasă înaltă de marmură mărginită de urne ciudate și de o balustradă sculptată frumusețea calmă a apusului de soare și iminența extraterestră a orașului, simțea prezența tiranică a zeilor viselor, care nu îi îngăduiau niciodată să părăsească acest post de observație sublim pentru a o lua în jos pe treptele acestei scări de marmură ce părea să coboare fără sfârșit, pentru a se întâlni cu acele străzi ce se așterneau ispititoare în depărtare, încărcate de o vrajă străveche.

Când se trezi pentru a treia oară fără să fi coborât treptele acelei scări imense, fără să fi străbătut încă acele străzi pline de pace și de soare la apus, Carter se rugă îndelung capricioșilor zei ai viselor ce plutesc învăluiți în norii de deasupra nepătrunsei Kadath, ascunsă în imensitățile înghețate unde nici un om nu se încumetă. Zeii nu-i răspunseră, nu manifestară nici o îngăduință față de el, nu-l încurajară în nici un fel atunci când își înălță în vis rugăciunile spre ei. Zeii nu-i răspunseră nici atunci când îi invocă, aducându-le jertfe prin intermediul preoților bărboși din Nasht și Kaman-Thah, al căror templu subteran, în centrul căruia se înalță un stâlp de foc, se află foarte aproape de lumea treziei. S-ar părea chiar că rugăciunile sale au fost primite cu ostilitate căci, încă de la prima dintre ele, dreptul de a contempla miraculoasa cetate i-a fost retras cu totul, de parcă cele trei viziuni s-ar fi datorat exclusiv unei clipe de dispreț suveran ori unei fisuri temporare a voinței divine.

În cele din urmă, bolnav de dorința de a obține permisiunea de a străbate după pofta inimii acele străzi largi, sclipind în lumina apusului de soare, ori acele străduțe tainice ce se furișează printre vechile acoperișuri de țiglă, incapabil să și le alunge din minte, atât treaz, cât și în somn, Carter hotărî să o pornească fără teamă spre acel tărâm în care nici un om nu a îndrăznit să ajungă, să înfrunte pustiul de gheață, pentru a pătrunde, străbătând tenebrele, până în locul unde Kadath, orașul de nepătruns, învăluit în nori și încoronat de stele neștiute, ascunde între zidurile sale castelul de onix al Marilor Strămoși.

Coborî cele șaptezeci de trepte ce duc la Peștera de Foc și, încă ațipit, își împărtăși planurile preoților bărboși din Nasht și din Kaman-Thah. Preoții clătinară din capetele lor bărboase, acoperite cu tiare, și jurară că aceasta aventură putea însemna pentru el moartea sufletului. Îi subliniară faptul ca Marii Strămoși își manifestaseră deja voința și că nu le făcea plăcere să fie hărțuiți cu cereri repetate. Îi amintiră, de asemenea, faptul că nu numai că nici un om nu ajunsese vreodată la Kadath, și că nimeni nu putea bănui în ce loc din spațiu se ascunde acea cetate. Se afla aceasta oare pe tărâmul viselor ce se întinde de jur împrejurul lumii noastre? Se afla ea oare în apropierea vreunei planete necunoscute, satelit al lui Fomalhaut sau Aldebaran? Dacă s-ar înălța pe meleagurile visului învecinate cu lumea noastră, atunci s-ar putea ajunge la ea deși, de la începutul lumii și până acum, doar trei ființe omenești au trecut peste perfidele abisuri întunecate ce ne despart de lumea himerelor, iar dintre aceștia trei, doi și-au pierdut mințile cu totul.

Aceasta călătorie presupune primejdii nebănuite și fără număr, fără a mai pune la socoteală și ultima încercare, reprezentată de o serie de mormăituri ce se înalță din haos în regiuni în care visul nu poate ajunge; în acest ultim abis al haosului absolut, unde himerele și blasfemiile sunt în centrul întregii infinități. Nemărginitul Azathoth, sultanul demonilor, al cărui nume nimeni nu îndrăznește să-l pronunțe cu voce tare, se ghiftuiește acolo, ascuns în adâncurile posomorâte și de neînchipuit ce se cască dincolo de timp, în sunetul bătăilor înfundate de tobă și al slabelor lamentații, îngrozitor de false, ale unui flaut detestabil. În ritmul acestei muzici, se leagănă fără noimă, încet, greoi și stângaci, giganticii Zei Ultimi și Ceilalți Zei, lipsiți de judecată, orbi și fără glas, acei zei tenebroși al căror duh și emisar este Nyarlathotep, Haosul Târâtor.

În Peștera de Foc, preoții din Nasht și din Kaman-Thah îl preveniră asupra tuturor acestor primejdii, dar Carter rămase neclintit în hotărârea sa de a porni în căutarea Zeilor ce plutesc în imensitatea înghețată de deasupra cetății Kadath, oricine ar fi ei, și de a obține de la aceștia dreptul de a vedea și a se refugia în miraculoasa așezare aurită de lumina apusului de soare.