Istoria Comunismului In Romania

Istoria Comunismului In Romania de Victor Frunza

CUVÂNT.

Nu am ajuns încă la capătul acestui secol, al XX-lea, și bilanțul existenței românilor cuprinde mult mai multe momente triste și dureroase, pentru un timp atât de scurt de istorie umană, cât poate cuprinde o sută de ani, și mult prea puține clipe de realizări și satisfacții naționale.

O răscoală țărănească, reprimată violent și cu cruzime, marchează începutul secolului, adevărat semn al unor suferințe populare fără precedent, care aveau să vină.

A urmat primul război mondial, un fel de tăvălug gigantic care a trecut și peste țara noastră, lăsând în urmă tot ce poate aduce un război: sânge, suferințe, lacrimi, păduchi, mizerie. Ecoul lui a ajuns până la noi prin cei care l-au trăit și au povestit.

După un respiro, epoca scurtă numită dintre cele două războaie, s-au Instalat dictaturile.

Într-o avalanșă de desfășurări cărora nu le-a mai putut ține piept, țara n fost sfârtecată, smulgându-i-se din teritoriul național provincii întregi. Drept urmare unui nefericit concurs de împrejurări, a fost târâtă într-un război pe care nu și-l dorise, plătit din greu cu statutul de țară învinsă, deși în cele opt luni șl optsprezece zile cât a luptat în tabăra aliaților și-a pus întregul potențial material și uman în slujba victoriei acestora, pe altarul căreia a adus jertfe gr*l«.

Anii care au urmat se pot numi de pace numai în sensul de nebeli-gerență Intre state. Altfel, nici de pace, nici de liniște nu au fost.

Victor Frunză.

Lichidarea forțelor politice care militau pentru menținerea pluralismului democratic, regăsit la 23 august 1944, a mers până la distrugerea fizică a unor reprezentanți ai acestora. Demolarea sistemului politic și economic anterior, bazat pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producție, sub pretextul abolirii "exploatării" și înlocuirea lui cu un regim de dominație totalitară a oamenilor de către statul, dominat el însuși de către partidul unic și obligatoriu al societății, dominat la rândul lui de către grupuri de putere, a fost însoțită de greșeli în masă, împotriva a sute de mii de oameni nevinovați, repudiate ulterior la modul abstract și cu totul formal.

Când violențele social-politice ale oamenilor, de cele mai multe ori distrugătoare de valori naționale, erau în acumulare de noi energii, lăsând doar impresia de relaxare a vieții, peste țară s-au abătut catastrofe naturale.

O secetă distrugătoare și o foamete cumplită însoțeau – nefericit simbol! – începutul erei noi. Două inundații și trei cutremure catastrofale au înfățișat do fiecare dată apocalipsul. Dintre ele, două inundații și un cutremur s-au petrecut într-un interval de numai șapte ani (1970-1977). Numai acestea ar fi fost suficiente pentru a da întreaga măsură a suferințelor unui popor.

Bilanțul pozitiv este mult mai modest: o unire temporară a tuturor teritoriilor locuite de români, între granițele unui stat național unitar, în 1918*; o dezvoltare democratică după această dată; m sfârșit, cotitura de la 23 august 1944, care a readus țara în rândul statelor cu un regim pluripartinic și democratic, pentru uri timp, din nefericire, mult prea scurt.

Dominanta acestui secol, atât de furtunos pentru destinele poporului nostru rămâne însă stalinizarea României. Ea s-a înfăptuit prin mijloace globale politice și economice, prin mijloace pașnice, când nu se întâmpina rezistență și prin represiune sângeroasă, când se întâmpina, dar îndreptată și împotriva celor care în mod potențial puteau deveni adversarii ei.

Instrumentul stalinizării României a fost forța politică, denumită rând pe rând: Partidul Comunist ("Socialist") din România, Partidul Comunist din România – Secție a Internaționalei a lll-a, Partidul Comunist (S. R. I. C.

— Secția Română a Internaționalei Comuniste), simplu, fără nici un alt adaos, Partidul Comunist din România, Partidul Comunist Român, Partidul Muncitoresc Român și m sfârșit, din nou, Partidul Comunist Român, care deține astăzi monopolul absolut al puterii, printr-o singură persoană.

') NOTA LA EDIȚIA A lll-a, 1999. Termenul consacrat atunci al țării unite: România Mmr, interzis de comuniști înainte și compromis în fel și chip de neocomuniști, după 1009.

ISTORIA COMUNISMULUI ÎN ROMÂNIA.

Păcatul lui originar, de a fi fost creat de forțe din afara țării, în primul rând pentru a servi împotriva unor interese naționale și de a fi fost adus la putere de aceleași forțe, impus și nu ajuns la cârma țării prin voința națională, își pune amprenta nu numai pe întregul său trecut istoric, dar și pe prezent, precum și pe felul cum proiectează el viitorul țării.

Am scris această carte nu pentru a înlocui golul unei istorii a P. C. R. Istorii fragmentare există, iar una integrală, dacă se va scrie și se va tipări, va prezenta trecutul așa cum ar plăcea conducătorilor să fi fost și nu după cum s-a desfășurat în realitate.

Ca nici un alt domeniu în România, cunoașterea adevărului despre partid este un privilegiu la care au acces numai inițiații, care după contactul cu el, au obligația să-l răstălmăcească pentru consumul de masă. Secretul și cenzura apără de cunoaștere, pentru ca dezinformarea să fie mai ușor de înfăptuit, iar la aniversările de partid care se țin lanț, compatrioții noștri, aduși cu zecile de mii pe stadioane sau în piețe publice ca niște ființe negânditoare, conducătorul de partid și de stat să le ofere varianta la zi a evenimentelor politice din trecut, în centrul cărora va avea grijă să se așeze, înainte de toate, pe sine.

Am scris această carte din setea de adevăr: am văzut prea mulți oameni din toate generațiile căutându-l, fără să se poată descurca în hățișul de mistificări.

Am scris această carte și din disperare: a mea și a altora. Am văzut prea mulți oameni, din toate generațiile, ajunși la apatie și la indiferență, alții la unica dorință de a scăpa prin fugă, după ce speranțele de democratizare a societății românești, ivite după 1964, nu s-au îndreptățit, ba mai mult, după ce o nouă și grea dictatură de tip neostalinist s-a instalat din nou în țara noastră după 1971, pentru a nu încerca să fac ceea ce pot face: a le întinde o mână de ajutor.

Când am gândit această carte și m-am documentat pentru ea, scriind prima variantă, eram membru al Partidului Comunist Român. Am pornit la realizarea ei, conștient de urmări. Mi-am spus că pentru adevăr, pentru rostirea și răspândirea lui, merită să fac orice sacrificiu.

Doresc să explic prezentul prin prisma trecutului și a conduce pe toți cei care, de bună credință, reflectează asupra destinului poporului nostru și al lor personal, la înțelegerea faptului după care trecutul dacă nu poate fi modificat, în schimb, viitorul poate să urmeze alt curs decât cel pregătit și antepro-gramat, fie și cu multe decenii înainte.

Rămâne numai să nu-l acceptăm în mod fatalist și să avem tăria de a încerca să-l schimbăm.