Legendele Olimpului Zeii – Hefaistos – legendă povestită
Aa
Legenda lui Hefaistos
Hefaistos. Identificat de romani cu Vulcan, era zeul focului.
Potrivit lui Homer, era fiul lui Zeus și al Herei; tradițiile ulterioare susțin totuși că nu avea tată și că Hera îl adusese pe lume fără participarea lui Zeus, fiind geloasă pe regele zeilor care, la rândul său, o adusese pe lume pe Atena fără ea (Hesiod, Teogonia, 928). Potrivit tradiției, Hefaistos s-a născut atât de slab și de fragil (era șchiop de ambele picioare), încât chiar și mama sa îl disprețuia și, ca urmare, l-a aruncat din vârful Olimpului (Iliada, 18.395). Zeițele mării Tethys și Eurinome l-au primit binevoitoare și l-au ținut lângă ele nouă ani, timp în care Hefaistos a locuit într-o peșteră de pe fundul Oceanului, făurind bijuterii pentru ele. Mai apoi el s-a întors însă în Olimp, unde a avut rolul de făurar al zeilor (Imnul homeric către Apollo, 139 și urm.).
Cu toate că a fost tratat cu cruzime de mama sa, tradiția ni-l prezintă purtându-se politicos și afectuos cu ea (cu o singură excepție, după cum vom vedea); odată i-a luat chiar apărarea în timpul unei dispute cu Zeus. Regele zeilor s-a înfuriat atunci atât de rău, încât l-a apucat pe Hefaistos de un picior și l-a aruncat din cer (Iliada, 1.590). Căderea lui Hefaistos a durat o zi întreagă; în final, el a ajuns în insula Lemnos, ai cărei locuitori i-au făcut o primire cordială; din cauza căzăturii Hefaistos a rămas însă șchiop. Această versiune a fost adoptată de scriitorii mai târzii, pe când în poemele homerice beteșugul lui Hefaistos este atribuit primei sale căderi, provocată de Hera, sau este considerat o slăbiciune din naștere care a determinat, după cum am văzut, reacția violentă a Herei.
Și după această cădere Hefaistos se întoarce în Olimp, unde joacă din nou rolul delicat de mediator în certurile dintre auguștii săi părinți. Tradiția amintește mai ales relația ambivalență cu mama sa, pe care, pentru că se rușinase că l-a adus pe lume, a pedepsit-o: i-a făurit un tron superb, de care ea a rămas legată imediat ce s-a așezat pe el; niciun zeu, în afara lui Hefaistos, nu a putut să o dezlege; Hefaistos, la rândul său, a dezlegat-o în urma intervenției lui Dionysos, care l-a îmbătat pentru a-l putea aduce în fața tronului, și numai cu condiția de a o lua de soție pe zeița dragostei și a frumuseții, Afrodita.
Se pare că inițial Hefaistos a fost doar zeul focului, dar pentru că focul este indispensabil în prelucrarea metalelor, ulterior a fost considerat un meșteșugar sau un artist. Palatul său din Olimp strălucea asemenea unei stele. În palat se afla atelierul său, cu nicovala și cele douăzeci de foale ce lucrau la porunca sa. Și celelalte palate ale zeilor din Olimp erau opera lui Hefaistos.
Printre realizările celebre ale atelierului său se numără armele lui Ahile, colierul Harmoniei, taurii lui Eetes, regele Colhidei, care scuipau foc (Apollonios din Rodos, Argonauticele, 3.228), sceptrul lui Agamemnon etc. Printre operele sale unele izvoare o amintesc și pe Pandora, prima femeie (Hesiod, Teogonia, 70), și chiar întregul neam omenesc (Lucian).
Povestirile de după Homer spun că ciclopii erau ajutoarele sale și plasează atelierul nu în Olimp, ci pe o insulă vulcanică. În Iliada, soția lui Hefaistos este Charis; la Hesiod este Aglae, cea mai tânără dintre Charite; în Odiseea, ca și în numeroase alte povestiri ulterioare, consoarta sa este, după cum am arătat, Afrodita, simbolizând îmbinarea priceperii meșteșugarului cu grația și frumusețea, ce dă naștere artei. Zeița frumuseții nu-i este însă credincioasă soțului, pe care îl înșală cu Ares; tradiția amintește că Helios, Soarele, i-a spus lui Hefaistos despre trădarea soției sale și că zeul înșelat i-a surprins în flagrant pe cei doi, capturându-i într-o plasă invizibilă pe când se aflau în pat; soțul înșelat i-a expus apoi, astfel legați, în fața adunării zeilor.
Diferite izvoare vorbesc despre nunta lui Hefaistos cu Atena: zeul a primit-o de soție pe Atena ca recompensă pentru ajutorul pe care i-l acordase lui Zeus atunci când o adusese pe lume, dar înainte de a se urca în patul nupțial Atena a dispărut, nedevenind deci soția sa.
Atribute. Iconografia tradițională a zeului, care se afirmă mai ales în epoca clasică, îl prezintă ca un bărbat puternic, cu barbă, având în mână ciocanul, uneori cu nicovala sau cu alte unelte legate de activitatea sa de făurar, cu un acoperământ pentru cap caracteristic, oval, și cu un chiton scurt care de obicei îi lasă descoperite umărul și brațul drept.
Răspândirea cultului. Cultul lui Hefaistos, răspândit inițial în regiunile vulcanice din Asia Mică, s-a extins ulterior, se pare, numai în regiunile grecești, trecând prin insulele ionice. Hefaistos era venerat în special în insula Lemnos, unde tradiția locală plasa cea de-a doua cădere a sa; numeroase alte insule își disputau însă onoarea de a adăposti fierăria sa; printre ele se numără Lipari, Imbros și Sicilia. Grecii obișnuiau să așeze pe pământ mici statui ale zeului, în formă de pitic.
Prezențe în literatura antică. Informații despre faptele zeului găsim în Iliada, în Teogonia lui Hesiod, în Imnul homeric către Apollo, în Ciclopul lui Euripide, la Calimah și Apollonios din Rodos, la Epiharm și Hyginus. Genealogia lui Hefaistos e amintită de Cicero în De natura deorum. Vergiliu amintește locul în care se afla atelierul său în Georgicele și în Eneida.
sursa: istoriiregasite.ro