Osiris Judecatorul Lumii de Apoi
Aa
Osiris Judecatorul Lumii de Apoi de John Ray
Osiris Judecatorul Lumii de Apoi de John Ray
Notă asupra cronologiei și numelor proprii
Istoria egiptului antic e lungă, și specialiștii se contrazic asupra datelor precise. După 500 î.Hr., cronologia este fixată. Înainte de aceasta, există o marjă de eroare de circa cincizeci de ani pentru datele de până în anul 1500 î.Hr. Și o pondere de până la o sută de ani pentru perioadele mai timpurii. Împărțirea convențională în dinastii e convenabilă, chiar dacă foarte simplificată, și este utilizată aici. De aceea, am urmat datarea din The Oxford illustrated History of Ancient Egypt (Istoria ilustrată a Egiptului antic, Oxford) (ed. Ian Shaw, Oxford, 2000). Oricum, datele indicate aici pentru Dinastia a XVIII-a s-ar putea să trebuiască recalculate, în parte din motive legate de astronomie, dar și datorită incertitudinii care afectează perioada Amarna și domnia lui Horemheb.
Perioada arhaică (Dinastiile „O”, I și a II-a)
cca 3200–2686 î.Hr.
Această perioadă a marcat începutul statului egiptean centralizat și primele momente ale guvernării faraonice. Multe din formele caracteristice artei egiptene s-au conturat în timpul primelor două dinastii. Mormintele regale se găseau în mare parte în Abydos, în Egiptul Superior.
Regatul Vechi (Dinastiile III-VI)
cca 2686–2160
La Regatul Vechi se face deseori referire ca Era Marii Piramide. În timpul acestei perioade, arta egipteană a ajuns la apogeul dezvoltării sale și arhitectura monumentală a proliferat. Memfis a fost sediul guvernului, iar regii și curtenii erau îngropați în necropola de la Gizeh și Sakkara.
Imhotep cca 2650
(Dinastiile VII-X) cca 2160–2055
Colapsul autorității centrale a dus la fragmentare, război civil și dezbinare politică. Aceasta s-a sfârșit prin ascensiunea familiei regale tebane (Luxorul modern), care a reușit în cele din urmă să reunească țara.
(Dinastiile XI-XIII) cca 2055–1650
Regatul de Mijloc a fost martor al unei înfloriri în literatură și arte, și a fost privit de către egiptenii unor perioade mai târzii ca o eră clasică. Oaza Fayyum a fost cucerită pentru agricultură, iar sediul guvernului s-a mutat într-o nouă capitală, Itj-tawy, care este situată la sud de Memfis, pe drumul de acces către Fayyum. Zona Nubiei de Jos, dintre Prima și a Doua Cataractă, a devenit colonie egipteană.
Heqanakhte cca 1950
Dinastia a XII-a cca 1985–1773
(Dinastiile XIV-XVII) cca 1650–1550
Guvernarea centrală s-a prăbușit din nou și coloniștii din Orientul Apropiat au profitat de această slăbiciune pentru a ocupa o mare parte a Egiptului Inferior, conducând din orașul Avaris din Delta. Aceștia sunt cunoscuți tradițiilor anterioare drept hicsoși. O familie din Teba, convențional numită Dinastia a XVII-a, a reușit să izgonească invadatorii, reunind țara.
(Dinastiile XVIII-XX) cca 1550–1069
Alungarea hicsoșilor a dus la o nouă perioadă militaristă și la înființarea a ceva asemănător cu un imperiu în Siria și Palestina. Nubia de Sus (zona de-a lungul Nilului din Sudanul de Nord) a fost ocupată și cucerită cultural. Bogăția și splendoarea exotică au crescut și au influențat atât literatura, cât și artele vizuale. Locurile funerare regale s-au mutat din nordul țării în Valea Regilor, pe malul vestic, la Teba.
Dinastia a XVIII-a cca 1550–1295
Hatșepsut a domnit între cca 1473–1458
Horemheb a domnit între cca 1323–1295(?)
Dinastia a XIX-a cca 1295–1186
Ramses al II-lea a domnit între cca 1279–1213
Khaemwise a trăit între cca 1285–1225
A Treia Perioadă Intermediară
(Dinastiile XXI-XXV) cca 1089–664
Noul Regat a intrat încet în declin și colapsul Dinastiei a XII-a a dus la o divizare politică a țării, o serie de dinastii conducând Egiptul Inferior din orașul nou fondat Tanis, în timp ce o serie suprapusă a condus Egiptul Superior din Teba. Perioada de interludiu a fost una de liniște și redresare și nu de anarhie, cum s-a întâmplat în primele două Perioade Intermediare.
(Dinastiile XXVI-XXX) 664–323
Reunificarea țării a fost încă o dată realizată, dar cu prețul angajării mercenarilor și experților străini. Imigrarea din Mediterana estică a devenit o regulă, și aceasta a avut nevoie să fie contrabalansată de accentul pus pe aspectele tradiționale ale culturii egiptene. Acesta este un lucru evident, în special în arta vizuală a perioadei. Cucerirea persană a țării (525–404 î.Hr.) nu a reușit să diminueze aceste tendințe. Aceasta a fost urmată de o scurtă perioadă de independență reînnoită în secolul al IV-lea î.Hr.
Petiese a trăit între cca 583–511
Nectanebo al II-lea a domnit între 359/8–343/2
Alexandru cel Mare ajunge în Egipt 332
Perioada ptolemaică 323–30 î.Hr.
Cucerirea lui Alexandru a dus la stabilirea conducerii grecești și la formarea orașului cosmopolit Alexandria. Guvernul țării folosea limba greacă alături de egipteană, care era scrisă atât în hieroglife, cât și în scrierea dialectului demotic. În acest fel, s-a dezvoltat o sinteză a culturii grecești și egiptene, atât în literatură, cât și în artele vizuale.
Hor de Sebennytos a trăit între cca 200–150
Moartea Cleopatrei și anexarea romană a Egiptului 30 î.Hr.
Perioada romană 30 î.Hr.-cca 395 d.Hr.
Egiptul a devenit provincie a Imperiului Roman după sinuciderea lui Antoniu și a Cleopatrei. Oricum, spre deosebire de alte provincii, a rămas sub controlul direct al împăratului, care era reprezentat de un prefect. Construirea de temple și alte activități tradiționale au continuat până în secolul al IV-lea d.Hr. În mod contrar, numărul documentelor scrise în limba egipteană începe să scadă în această perioadă.
Perioada coptă sau bizantină cca 395–640 d.Hr.
În timpul acestei perioade, Egiptul a fost condus nominal din Bizanț (Constantinopol). Limba egipteană a fost adaptată alfabetului grecesc și folosită în scopuri creștine, fază în care e cunoscută sub numele de coptă. Greaca a continuat să fie folosită de guvern și de majoritatea intelectualilor.
După cucerirea arabă, atât islamul, cât și limba arabă au progresat gradat. Limba coptă a devenit treptat o limbă moartă, probabil la începutul perioadei moderne, deși e încă folosită liturgic. Cam 5 procente din populația modernă e creștină coptă; majoritatea sunt musulmani sunniți.
Am încercat să dau nume corespunzătoare, care sunt cunoscute din manuale accesibile, dar cu unele compromisuri, și fără diacriticele preferate de egiptologi. E greu să fii consecvent în această privință.
Introducere
Aceasta este o carte despre Egiptul antic, destinată celor care știu câte ceva despre această civilizație tulburătoare și ar vrea să știe mai mult. Ea e scrisă, de asemenea, pentru cei care sunt curioși să afle de ce își petrec oamenii timpul studiind o lume care a ieșit de mult din istorie și o limbă care nu fost auzită de secole întregi, ca parte a fascinației simțite de cei care știu că subiectul provine din tensiunea dintre aceste aspecte ale egiptologiei, care ne par familiare, și cele străine. A delimita acest contrast în timpul și spațiul vieților individuale e un mod de a-l aduce mai aproape de suflet.
Cadrul pe care l-am adoptat constă într-o serie de capitole semibiografice, care intenționează să scoată la iveală aspectele societății în care au trăit aceste personaje. Atât cât permit sursele, am încercat să intru în mintea acestor personaje și să folosesc această tehnică pentru a ilustra civilizația care le-a produs. La drept vorbind, aceasta n-ar fi niciodată posibil. Prea puțin se știe despre oricare dintre aceste persoane pentru a fi siguri că ne facem o imagine corectă. Personajele din Serapeum, care apar în ultimul capitol, sunt o excepție, pentru că documentele epocii sunt suficiente și ne permit să pătrundem în mintea lor, lucru rar întâlnit în orice altă perioadă. Dar chiar și aici, este o mare parte pe care sursele o oferă de-a gata, pentru care un student din secolul al XXI-lea trebuie să își folosească imaginația. Adevărul e că nu putem scrie o biografie, în sensul modern, a nici unui personaj din lumea antică, nici măcar a lui Alexandru cel Mare; trebuie să așteptăm până la Iulian Apostatul sau Sf. Augustin pentru aceasta. Dar, într-un fel, acesta e un avantaj, de vreme ce e mai ușor să facem lucrări despre indivizi, dacă despre ei nu e nevoie să fie spus prea mult. Lipsa biografiei poate preveni transformarea lor în vedete și obturarea narațiunii.
Altă problemă cu care se confruntă istoria în general (și istoria antică în particular) este că sursele scrise sunt părtinitoare față de cei care au avut posibilitatea să le producă. În general, aceștia sunt cei bogați și puternici, care au lăsat documente inscripționate pe piatră sau metal.
Egiptul este mai norocos decât alte culturi antice, prin faptul că mărturiile care au supraviețuit ne pot ajuta să ne facem o imagine unitară. Despre un personaj ca fermierul Heqanakhte știm câte ceva pentru că unele scrisori trimise de el au supraviețuit în uscăciunea unui mormânt, în timp ce majoritatea textelor scrise pe un material subțire ca papirusul au dispărut. Totuși, rămâne faptul că majoritatea contemporanilor lui Heqanakhte nu ne vor fi niciodată cunoscuți. O șansă similară a avut petiția bătrânului Petiese. Multe orașe ale Egiptului antic vor fi avut propriul Petiese, dar noi cunoaștem doar unul. Trebuie să folosim asemenea martori pentru a compensa ceea ce nu a supraviețuit, dar nu putem fi niciodată siguri cât de tipici au fost pentru societatea lor. Cea mai detaliată relatare dintre toate este rezervată celor cinci personaje din Serapeum, ale cărei hârtii sunt unele dintre textele cele mai pline de informații care au supraviețuit din lumea antică. Acestea sunt excepții fericite, altfel trebuie să recurgem la cei mai privilegiați regi, regine, prinți și preoți pentru a ne povesti despre lumea în care-și petreceau viețile. Chiar pentru Egiptul antic, sursele sunt foarte dificile, iar noi ne confruntăm vrând-nevrând cu această situație. Din același motiv, știm mai multe despre bărbații antici egipteni decât despre femeile antice egiptene, dar cele din urmă nu sunt cu totul absente din relatare, și cel puțin trei dintre ele sunt incluse în aceste pagini.
