Patericul Lavrei Sfântul Sava

Cine a fost Teofan Zavoratul ?

Teofan a avut o enormă însemnătate în istoria propășirii morale a societății rusești. Setea pentru unirea totală cu Dumnezeu, care l-a determinat să se izoleze, nu a privat lumea și apropiații săi de ajutorul lui. Chiar din pustia sa îndepărtată a fost o mare personalitate publică, sprijinind și îndrumând mii de oameni în viața lor duhovnicească.

Dobândind o mare experiență duhovnicească printr-o totală lepădare de sine și o asceză severă zilnică, Episcopul Teofan a împărtășit cu generozitate din comorile experienței sale duhovnicești tuturor celor care aveau nevoie de ele. Nimeni dintre cei care au apelat la el în scris nu a fost lipsit de sfătuire. Însă el și-a exercitat influența într-un mod mult mai extins prin intermediul cărților sale.

Cum să-ți trăiești viața creștinește; cum să nu cădem în deznădejde în mijlocul mlaștinii ispitelor, necazurilor, slăbiciunilor și sub povara deprinderilor noastre păcătoase; cum să-ți dorești mântuirea și să începi lucrarea desăvârșirii morale; cum să duci, pas cu pas, lupta pe calea aceasta și să pătrunzi din ce în ce mai mult în adăpostul mântuitor al Bisericii - despre astfel de lucruri vorbesc cărțile Episcopului Teofan.

CUPRINS:

În loc de prefață …

Despre izvorârea minunată a Aghiazmei …

1. Mărgăritare duhovnicești alese de la Sfinții Părinți … 5

2. Cuvânt de învățătură al unui oarecare bătrân mare către ucenicul său …

3. Povețele unui oarecare bătrân despre viața făptuitoare …

4. Altă povățuire despre aceeași. Adunată din diferite paterice … 26

5. Și iarăși – despre aceeași …

6. Epistola unui avvă către un oarecare sihastru care ceruse de la el povățuire …

7. O altă povățuire asemănătoare …

8. Povățuire către cel care intră în mănăstire …

9. Povățuire către o fecioară …

10. Capete foarte folositoare și de suflet mântuitoare ale lui Leontie iereul …

11. Alte capete ale aceluiași … 51

12. Alte capete ale aceluiași … 56

13. Povățuirile unui oarecare stareț Hariton … 57

14. Învățături ale Sfinților noștri Părinți și Dascăli … 58

15. Scrisoare către loasaf, zăvorâtorul și isihastul din mănăstirea Sfântului Sava, care este în Palestina … 59

16. Despre trezvie și rugăciune … 60

Capete moral-practice, ascetice și teologice ale unor Cuvioși anonimi … 61

Gânduri duhovnicești care desfac de cele stricăcioase și alipesc de cele nestricăcioase … 76

În loc de prefață.

Întemeiată prin marile și mult roditoarele osteneli pustnicești ale strălucitului ei întemeietor, Lavra Sfântului Sava cel Sfințit (5 decembrie 532)- care este în apropiere de Ierusalim – împodobește și astăzi locurile sfinte și toate mănăstirile Răsăritului ce țin de rânduiala bisericească stabilită de acest mare părinte al Bisericii. Locurile unde s-au nevoit asemenea minunatului Sava, și alți giganți ai luptelor ascetice precum au fost Sfinții Eftimie cel Mare, Teodosie Chinoviarhul, Ioan Tăcutul, Dometian, Gherasim de la Iordan, Chiriac Sihastrul ș.a., au atras în mod constant de-a lungul secolelor și atrag până astăzi iubitori ai blagocestiei care au căutat cu trudă, smerenie și râvnă căile cele mai drepte și mai sigure ce duc la viața și la fericirea veșnică.

Unii din viețuitorii perioadei imediat următoare acestor ctitori ai monahismului palestinian, iubitori și agonisitori ai vieții celei îmbunătățite, au avut și darul cuvântului: oral și scris. De la ei ne-au rămas numeroase manuscrise intitulate PATERIC – mare parte a lor fiind culegeri de extrase din scrierile Sfinților Părinți asceți, dar n-au lipsit nici scriitorii de mare originalitate, de și aflați întru totul pe linia Tradiției Părinților.

Vizitând și cercetând1 Sfintele locuri și comorile lor spirituale în urmă cu cca 120 de ani.

Sfântul Ierarh Teofan Zăvorâtul a aflat aceste manuscrise și dându-și seama de inestimabila lor valoare le-a selectat, tradus și publicat spre folosul întregii Ortodoxii. Convingerea fermă a Sfântului Ierarh, rezultată din studierea lor atentă, competentă și plină de acrivie – calități ce-i sunt unanim recunoscute, este că multe din capitolele lucrării de față au drept autori pe bătrânii mult sporiți duhovnicește ai Lavrei Sfântului Sava și că ele sunt „rodul experienței și cunoașterii proprii, iar nu lucruri împrumutate din scrierile ascetice de mai înainte”.

Iată că din mila iubitoare de oameni a proniei dumnezeiești a sosit și ceasul cunoașterii lor de către evlavioșii cititori români. Desigur, ele sunt adresate cu precădere celor ce au îmbrățișat viața monahală, dar și cele potrivite mirenilor – care trăind în lume nu mai vor să trăiască în duhul rațiunii și modei lumești, ci vor să trăiască de acum în duhul lui Hristos – sunt numeroase și îndestulătoare, însă atât pentru unii cât și pentru alții, multe din învățăturile ce urmează au adesea nuanțări duhovnicești unice, de o precizie și o însemnătate excepționale și – ceea ce trebuie dintru început evidențiat – emanând un duh de o prospețime și o vigoare uimitoare, arătându-se cât se poate de eficiente și adecvate chiar și în adesea foarte dificilele conjuncturi contemporane.

Multe dintre capetele ce urmează am cuteza să le numim atotcuprinzătoare, căci în câteva rânduri ni se spune (aproape) totul despre o anumită cale, fie ea spre pierzare sau spre mântuire. Să cercetăm câteva dintre ele: „Unde sunt desfătări, jocuri, râsuri, vorbe fără de rânduială, muzică și cântece spurcate dimpreună cu parfumuri moleșitoare, acolo e întunecare a minții, stricare a inimii, pierzare a bărbaților și femeilor, a tinerilor și tinerelor, praznic al demonilor. Vai celor ce petrec astfel!… Dimpotrivă, unde este citire și cercetare a Scripturilor, cântare a Psalmilor, rugăciune, lacrimi, suspinuri, străpungere a inimii, milostenie, înfrânare și râvnă pentru toate virtuțile, acolo e praznic al lui Dumnezeu, bucurie a Sfinților, veselie a îngerilor! Celor ce fac acestea li se deschide împ ărăția Cerurilor, ca să se bucure în ea pe veci”. „Să hrănim sufletul cu vederi duhovnicești, prin care vin pacea și bucuria cerească, iar nu cu vederi lumești prin care vin amărăciunea și sminteala!…”. „Mare ești, omule, și cinstit, și curat, atâta vreme cât te ajută Dumnezeu; de Dumnezeu ai fost zidit, de Dumnezeu ești și ținut: deci, nu te lepăda de binefaceri și nu-L uita pe Binefăcător. Chiar dacă ai primit virtutea, asta e fiindcă El ți-a ajutat”. „De voim a ne îmbogăți cu virtuțile, să luăm asupra noastră nevoința înfrânării, răbdării și smeritei cugetări, iar deasupra acestora deasa rugăciune – și ușor vom dobândi ceea ce căutăm”. „Nu te ruga să se întâmple cu tine ceea ce crezi tu că este bine, ci să se întâmple ceea ce e plăcut înaintea lui Dumnezeu, că Dumnezeu știe mai bine ce îți este de folos”.

„Ostenelile nasc slava: Să ne ostenim puțin aici în toate ispitele, strâmtorările și necazurile, cu mare răbdare, ca să ne bucurăm dincolo în veci. Ascuțișul necazurilor se va preschimba în bucurie, iar ostenelile vremelnice vor aduce roada împărăției Cerurilor. Fără de osteneli, necazuri și nevoințe aspre 1 A vizitat și a cercetat Locurile Sfinte între anii 1847-1853. (n. Apologeticum).

Sfântul Teofan Zăvorâtul nu vom putea culege făgăduințele cele mari ale lui Dumnezeu”.

Mărimea de suflet, bărbăția – ca ceea ce se numără între virtuțile cardinale – este adesea pomenită și evidențiată prin apoftegme precum aceasta: „Bărbăția inimii e ajutorul sufletului în viața cea după Dumnezeu, așa cum ajutorul păcatului e trândăvia, întărirea celor care voiesc a dobândi virtutea stă în a nu se împuțina cu sufletul atunci când cad, ci a râvni iarăși, cu putere nouă, după virtute”.

Iată și câteva ziceri foarte scurte care însă ne spun foarte multe, de vom dobândi fericita dispoziție corespunzătoare a inimii: „Virtutea virtuților este smerita cugetare, iar patima patimilor e să fii rob al pântecelui… Să nu ai vrajbă cu nimeni, altminteri neplăcută va fi lui Dumnezeu rugăciunea ta: Să ai pace cu toți, ca să ai îndrăznire în rugăciune… păzește-ți auzul, ca să nu pornești război în tine însuți”. „Iubitorul de argint își umple casa cu lucruri și cu aur, iar neagonisitorul își adună sieși bunătăți din cer, pe care mintea le îmbrățișează prin nădejdea cea fericită”.

Logica, raționalitatea duhovnicească și argumentația Părinților sunt impecabile, iar realismul lor adânc și atent scrutător este puternic să pună pe gânduri – în sensul cel mai bun al cuvântului – chiar și pe cei mai neluători aminte de mântuirea lor. „Puterea trupului o istovesc bolile, frumuse țea lui o răpește bătrânețea, și după un ospăț bogat degrab se întoarce iarăși foamea. Deci, să nu ne îngrijim de ceea ce nu putem înveșnici. Să ne mutăm prin mijlocirea virtuților la Ierusalimul cel de sus, iar trupul să îl istovim prin osteneli și posturi, și să-l înrobim sufletului, ca să nu înrobească el sufletul, diavolului!”. „La mare război ne aflăm în această viață. Împrejur necredincioșii umblă cu arcurile încordate, și unul trage în auz – ca să ascultăm cu patimă osândirile și clevetirile, altul trage în ochi – ca să privim cu poftă, altul trage în limbă – ca să defaime pe fratele, altul trage în pântece – ca să poftească spre mâncăruri, altul trage în mâini – ca să răpească cele străine, altul trage în picioare – ca să alerge spre rău. Drept aceea, îmbrăcați-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotriva uneltirilor diavolului (Efes. 6, 11)”