111 teorii ale conspiratiei

111 teorii ale conspiratiei de Jamie King

Teoriile conspirației prezentate în această carte sunt doar atât: teorii care au fost exprimate public la un moment dat. Ele nu au o bază reală, sunt reproduse doar pentru amuzament și nu trebuie interpretate literal.

Introducere

FORMA TIPICĂ A UNEI TEORII a CONSPIRAȚIEI sună cam în felul următor; există în mijlocul nostru o societate secretă cu puteri nebănuite… membrii ei sunt străini de toate lucrurile în care credem și sunt pe punctul de a lua lumea în stăpânire… sunt depravați din punct de vedere sexual… sunt capabili de cele mai odioase crime cunoscute oamenilor.

Credința în teoriile conspirației presupune mai mult decât simpla credință într-un complot tainic. Este un sistem de teorii, conform cărora evenimentele din această lume sunt controlate în secret de un grup de manipulatori extrem de puternici din spatele scenei. Deși nu prea se poate face nimic în privința acestei aparente corupții, cel puțin putem avea satisfacția de a fi deslușit ce se întâmplă.

Desigur, se poate spune că obsesia teoriilor conspiraționiste nu reușește decât să ilustreze paranoia care sufocă societatea de azi. Vorbăria pe tema conspirațiilor este considerată o formă de paranoia, și, în mare măsură, chiar așa și este. Dar, în realitate, istoria a demonstrat cu prisosință că politicienii mint, președinții mint și birocrații mint. Dacă rămânem în continuare naivi și acceptăm tot ceea ce ni se spune, adevărul nu va ieși niciodată la iveală. Devine nu doar interesant și revelator, ci chiar de o importanță absolută să punem sub semnul întrebării autoritatea și, mai exact, pe reprezentanții autorității.

De ce putem accepta că Barack Obama este cel care susține că este? Sau că CIA l-a asasinat pe președintele statului Chile, dar nu și că ar fi capabilă să-și asasineze propriul președinte? De ce putem accepta că guvernele ar face experimente asupra cetățenilor lor cu plutoniu, sifilis și gaze paralizante, dar nu ne gândim că ar fi dispuse să folosească virusul SIDA? De ce l-a acceptat populația germană pe Hitler ca fiind de încredere?

Teoriile conspiraționiste nu sunt noi. Se crede că Împăratul Nero a creat o poveste complicată pentru a-i face pe creștini vinovați de incendierea Romei. Hitler era maestru în acest gen de înscenări. Și, fără îndoială, atunci când conspirațiile nu reușesc să prezică exact evenimente mondiale, acest lucru reușește doar să le demonstreze credibilitatea. Dubla cacialma este rafinată până când devine o artă.

Nu se poate nega faptul că multe dintre punctele de cotitură ale civilizației occidentale au fost însoțite adesea de controverse. Numeroase evenimente majore, indiferent dacă acest lucru a avut efecte pozitive sau negative, păreau că sunt orchestrate de oameni din spatele cortinei, care dețin elementele-cheie ale controlului asupra lumii. Descoperiri șocante, mergând adesea până în vremuri străvechi, pot influența chiar și felul în care gândește și se comportă lumea occidentală de astăzi. Iar asta fără a mai vorbi de dezvăluiri terifiante privind moartea lui Michael Jackson, de exemplu, și teoria că ar mai fi în viață sau. Adevărul despre locul unde se află pasagerii de la bordul blestematei curse către Paris, AF 447, din mai 2009. Citiți mai departe…

11 septembrie

SE SPUNE CĂ „RĂZBOIUL ÎMPOTRIVA TERORII” a început pe 11 septembrie 2001. Dar este oare imposibil ca războiul să fi început înainte de această dată? Unii oameni susțin că guvernul SUA a fost complice la evenimentele din 11 septembrie, fie pentru că nu a luat măsurile necesare pentru a le preveni, fie – mai grav – pentru că le-ar fi plănuit activ. Indiferent care ar fi adevărul, există numeroase ipoteze că evenimentele din acea zi nu se potrivesc cu versiunea populară, cunoscută de toți. De fapt, există chiar și o organizație dedicată investigării versiunii oficiale, Mișcarea pentru Adevărul asupra 9/11, care insistă chiar și azi ca atacurile să fie investigate din nou.

Ceea ce este incontestabil este faptul că susținerea publica față de „războiul împotriva terorii” a fost considerabil mai puternică după aceste atacuri decât ar fi fost la 10 septembrie 2001. E posibil să fi fost permisă executarea atacurilor pentru a determina publicul să susțină un război care ar fi fost, altfel, de neconceput? Au fost numeroși cei care au subliniat posibilitatea ca evenimentele din 11 septembrie să fi fost o reproducere a episodului Pearl Harbor, un atac asupra unei baze navale americane care, conform unor păreri, a fost permis intenționat de către oficialii americani pentru a sprijini agenda războinică a președintelui Roosevelt. Dar o comparație și mai sinistră a fost făcută de cei sceptici în privința motivelor administrației George W. Bush. Ei susțin că ceea ce s-a întâmplat seamănă mai mult cu episodul incendierii Reichstagului, clădirea Parlamentului Republicii Germane, din 27 februarie 1933, incendiere orchestrată, se pare, de Adolf Hitler. Acesta a pus incendiul pe seama comuniștilor care unelteau împotriva statului. Dar mulți istorici sunt de acord că incendiul a fost declanșat intenționat de un membru al Ministerului Prusac de Interne, la ordinele lui Hitler. Imediat după incendiu, Hitler a declarat starea de urgență, suspendând drepturile și libertățile civile normale ale cetățenilor și învestind guvernul cu autonomie completă. Acest moment a marcat începutul sfârșitului pentru valorile democratice și a anunțat instaurarea dictaturii naziste.

La 3 octombrie 2001, Congresul a aprobat Actul Patriotic al lui Bush, o lege care limita libertățile civile ale cetățenilor SUA și permitea trimiterea în închisoare fără judecată a oricărei persoane considerată de guvern o potențială amenințare la adresa securității. Mai mult, presiunea publică și politică de a răzbuna atacurile creștea tot mai mult și se potrivea perfect agendei „Proiectului pentru un nou secol american”. Acesta era un document strategic înaintat de un grup de neoconservatori în septembrie 2000, propunând o nouă abordare pentru a impune dominația globală a SUA în secolul XXI. Printre cei care au susținut acest document s-au numărat Dick Cheney, vicepreședinte; Donald Rumsfeld, ministru al apărării; Paul Wolfowitz, adjunctul său; Jeb Bush, fratele lui George (W.) și guvernator al Floridei și Lewis Libby, șeful echipei de campanie electorală a lui Bush din 2000, care lucra la Casa Albă la acea vreme.

Cea mai interesantă parte a documentului se referă la reașezarea forțelor militare americane pe glob. În raport se menționează că, din cauza unor constrângeri politice și publice, această restructurare radicală nu poate fi îndeplinită decât printr-o abordare treptată, cu excepția cazului în care s-ar produce „un eveniment catastrofal și catalizator precum un nou Pearl Harbor”.

Însă, în pofida tuturor acestor amănunte, rămâne întrebarea cum ar fi putut guvernul și agențiile sale să pregătească și să execute un atac atât de complex fără a trezi suspiciuni puternice în mass-media. Cea mai probabilă explicație este că atacurile au fost plănuite de Osama Bin Laden și al-Qaeda, dar agențiile de spionaj americane nu au fructificat informațiile primite și nu au luat măsurile ce se impuneau pentru a împiedica atentatele. Dovezi ale eșecului lor, indiferent dacă intenționat sau rezultat din incompetență, au apărut frecvent în urma anchetelor desfășurate de Congres, dar fără vreo probă de netăgăduit. Pe de altă parte, birourile CIA și cele ale departamentului antiterorism din New York se aflau în Clădirea 7 a World Trade Center și au fost, prin urmare, distruse odată cu orice dovezi potențial-incriminatoare.

Suspiciunile privind agențiile de spionaj sunt doar parte din neîncrederea legată de evenimentele acelei zile, care s-au răsfrânt ulterior în întreaga lume. În ziua atacurilor, măsurătorile geologice din New York au indicat cea mai mare intensitate a activității seismice ca producându-se cu puțin timp înainte de prăbușirea Turnurilor Gemene, și nu când acestea au ajuns la sol. Acest lucru i-a determinat pe mulți să concluzioneze că turnurile au fost aruncate în aer cu explozivi plasați sub clădiri și nu din cauza cantității enorme de combustibil care a luat foc după explozia celor două avioane de linie, opinie susținută și de faptul că Turnurile Gemene au făcut implozie în loc să se prăbușească în lateral.

John Farmer, fost procuror general al New Jersey și consultant senior în cadrul Comisiei 9/11, a publicat o carte intitulată The Ground Truth. Farmer susține că versiunea oficială a evenimentelor se bazează pe depoziții și pe documente false, fiind în mare măsură neadevărată. El afirmă că „la un anumit nivel din cadrul guvernului, la un moment dat… s-a ajuns la un acord să nu se spună adevărul despre ceea ce s-a întâmplat… Casetele (Apărării Aeriene NORAD) conțineau o poveste radical diferită de ceea ce ni se spusese nouă și publicului timp de doi ani. Nu e doar o problemă de interpretare”. Părerile sale par să fie confirmate de șeful comisiei 9/11, Thomas Kean: „Nici până în prezent nu știm de ce NORAD (Comandamentul Aerospațial Nord-American) ne-a spus ceea ce ne-a spus, era pur și simplu atât de departe de adevăr…”. Cu toate acestea, nici Kean, nici Farmer nu oferă explicații alternative pentru 9/11 și, cu atât mai puțin, informații despre cei care s-au aflat în spatele evenimentelor, iar afirmațiile lor se pierd în vârtejul enigmelor care înconjoară 9/11.

Și dovezile de la Pentagon dau naștere la întrebări tulburătoare. De ce a fost Pentagonul lovit într-o aripă a clădirii care, întâmplător, era goală în ziua atacului, fiind în renovare? De ce nu s-au găsit urme vizibile ale unui avion printre resturi? De ce nu au fost trimise avioane militare care să intercepteze avionul deturnat decât după ce al treilea avion a lovit Pentagonul, deși în SUA este obligatoriu prin lege să se trimită avioane de vânătoare de câte ori un avion comercial se abate semnificativ de la traseul de zbor? Cum de existau atâtea informații despre deturnători și cum de acestea au fost date publicității de către FBI într-un răstimp atât de scurt după atacuri, inclusiv detalii despre un pașaport descoperit ca prin miracol în mijlocul resturilor de la Turnurile Gemene? De ce sunt încă în viață cel puțin șase dintre cei care, se presupune, au deturnat avioanele? Și cum se face că listele de pasageri, făcute publice, nu conțin niciun nume arab?

Soarta celui de-al patrulea avion, zborul 93 al United Airlines, a dat naștere și el la controverse – acest avion s-a prăbușit pe un câmp lângă Shanksville, Pennsylvania, după ce pasagerii s-au revoltat. A fost singurul dintre cele patru avioane care nu și-a atins ținta. O teorie populară sugerează că, de fapt, acest avion a fost doborât de un avion de vânătoare american. De ce? Pentru că pasagerii descoperiseră adevărul în legătură cu complotul și interveniseră cu succes – guvernul nu putea permite să rămână supraviețuitori care ar fi putut să-i arate cu un deget acuzator.

Aceste întrebări dau naștere la suspiciuni serioase în privința versiunii oficiale a ceea ce s-a întâmplat la 11 septembrie 2001. Pe lângă aceste afirmații tulburătoare, evenimentele de la 9/11 au generat și o mulțime de teorii adiacente încă și mai bizare. De exemplu, conspirația Windings susține că și compania Microsoft a fost implicată într-o oarecare măsură. Selectând caracterele „Windings” în Microsoft Word și tastând „q33ny”, apar un avion, două clădiri, un craniu și oase încrucișate și steaua lui David. Susținătorii acestei teorii afirmă că „q33ny” ar fi fost seria de zbor a unuia dintre avioanele deturnate. Nu a fost așa. Dar teoria face, în continuare, carieră, iar unii merg chiar până acolo încât să citească mesaje antisemite în legătură cu New York City. Dacă scriem „NYC” cu caractere Windings, apar un craniu cu oase, steaua lui David și un semn de încurajare, pe care adepții teoriei îl citesc drept un îndemn subliminal la uciderea evreilor din New York.

David Icke ne-ar cere să credem că de vină sunt extratereștrii reptilieni care-și pot schimba forma, controlând toate echipele guvernamentale din lume. Oricare ar fi adevărul, praful ridicat de evenimentele acelei zile fatidice nu dă semne că s-ar așterne în viitorul apropiat.

Apogeul petrolului

SINTAGMA „APOGEUL PETROLULUI” sau „vârful petrolului” se referă la momentul în care producția mondială de petrol va atinge punctul său maxim, urmat, apoi, de un declin al ratei de extracție, încheiat cu epuizarea resurselor. Acest concept a intrat în atenția publicului după ce unii adepți ai teoriilor conspirației au afirmat că ideea este răspândită de un grup de elită alcătuit din politicieni, lideri și personaje din industria petrolului, cu scopul de a crea un deficit artificial care să determine o creștere a prețurilor la mărfuri.

Cei care adoptă această perspectivă vorbesc despre presupuse dovezi științifice care demonstrează că petrolul este, de fapt, o resursă inepuizabilă, precum și de rapoarte confidențiale ajunse cumva în domeniul public, redactate de companii din industria petrolieră și de date neconcordante din puncte de producție cheie, care susțin ipoteza unei conspirații. Ei cred că aceasta a fost concepută de un grup puternic pentru a-și păstra controlul asupra unei populații dependente de petrol și pentru a-și păstra buzunarele burdușite.

Cum ar trebui să interpretăm dovezile științifice prezentate de amatorii de conspirații care pretind că petrolul este o resursă abiotică regenerabilă și nu una finită, rezultată din materie biologică descompusă pe parcursul unei lungi perioade de timp? Dacă s-ar descoperi că planeta își reface stocurile de petrol, nu s-ar ajunge ca puterea și bogățiile celor mai importante țări și companii producătoare de petrol din lume să se subțieze considerabil? Dacă ar fi să-i încolțim pe acești jucători puternici, ce ar face ei? Și-ar proteja propriile interese și socoteli, asta e sigur.

Cinicii atrag atenția asupra fluctuațiilor misterioase de producție din zăcământul de petrol de pe Eugen Island 330, din Golful Mexic. Descoperit în 1973, acest zăcământ producea inițial 15000 de barili pe zi, înainte ca rata producției să se reducă până la 4000 de barili în 1989. Însă, mai târziu, producția a revenit la 13000 de barili pe zi. Ce se afla în spatele acestor variații? Oare să însemne acest lucru că zăcământul se regenerează, distrugând astfel complet teoria unui apogeu al petrolului, susținută de organizații precum OPEC, FMI și nenumărate alte conglomerate majore, guvernamentale sau petroliere?

S-a speculat că și companiile petroliere în sine știau că teoria unui apogeu al petrolului era falsă. Conspiraționiștii afirmă că au văzut rapoarte în care se descriu strategii pentru crearea intenționată a unui deficit artificial și pentru a crește prețurile, documente redactate de Mobil, Chevron și Texaco. Se zvonește că a circulat un memoriu al companiei Chevron care avertiza că profiturile vor fi afectate, dacă se păstrează niveluri înalte de extracție.

Ultimul război împotriva Irakului a fost considerat de mulți ca fiind o invazie motivată de petrol. E posibil oare ca guvernul SUA, condus de Bush și amicii săi din industria petrolului, să se fi folosit de această ocazie pentru a impune un control și mai accentuat asupra resurselor de petrol ale lumii, acordându-le astfel și mai multă putere tuturor celor implicați, asupra consumatorilor înspăimântați de teoria privind apogeul petrolului? Să fi fost acesta motivul pentru care administrația americană s-a străduit atât de mult să boicoteze tehnologiile pentru producția unor carburanți alternativi?

Companiile petroliere, organizațiile guverna- mentale și globale majore s-au întrecut toate să combată aceste teorii, dar descoperirea făcută de British Petroleum, care a găsit uriașe rezerve de petrol în Golful Mexic în septembrie 2009, la doar câteva zile după ce Iranul anunțase, și el, o descoperire și mai mare, de 8,8 miliarde de barili, ridică noi semne de întrebare în privința certitudinilor promovate de cei care au cel mai mult de pierdut dacă se descoperă că petrolul este mai abundent decât se credea. Aceste descoperiri ale unor resurse de petrol, alături de altele din Uganda, vestul Groenlandei și Brazilia, contribuie toate la contrateoria conform căreia apogeul petrolului este doar un ghem de minciuni.

Asediul de la Waco

LA 28 FEBRUARIE 1993, Biroul pentru Alcool, Tutun și Arme de Foc (ATF) încerca să pună în aplicare un mandat de percheziție la ferma sectei Branch Davidian de la Mount Carmel, lângă Waco, Texas. S-au tras focuri de armă și patru agenți au fost uciși, precum și șase susținători ai lui David Koresh, liderul grupului davidian. Pe durata următoarelor 51 de zile, FBI a ținut centrul sub asediu, tensiunea crescând periculos în 19 aprilie, când FBI a inițiat un atac și a izbucnit un incendiu care a distrus complexul, provocând moartea a 76 de oameni, inclusiv a lui David Koresh.

Dar de ce a acționat FBI-ul astfel? Versiunea oficială este că, spre sfârșitul asediului, agenții erau îngrijorați că oamenii din interior ar putea pregăti o tentativă de sinucidere în masă, în pofida faptului că liderul sectei, Koresh, nu sugerase nimic de genul acesta în timpul negocierilor. Existau și informații potrivit cărora înăuntrul complexului aveau loc abuzuri asupra copiilor, ceea ce a determinat FBI-ul să facă pasul decisiv.

Texanul Steve Stockman a scris un articol în care prezenta o teorie a conspirației conform căreia autoritățile administrației Clinton au luat cu asalt acea comunitate într-o încercare de a obține susținere pentru promulgarea unor legi de control asupra armelor. Susținătorii lui Koresh din interiorul fermei erau cu siguranță bine dotați la capitolul arme de foc.

Conform lui Peter Boyer, care a scris o analiză revelatoare asupra tragicului raid al ATF și dezastruosului atac al FBI, oficialii FBI au profitat de ignoranța proaspăt numitului procuror-general Janet Reno, care pur și simplu nu avea suficiente informații despre situație și i-au ascuns planuri și informații vitale. Susținând că David Koresh îi abuza pe copiii din interiorul complexului, FBI i-a forțat practic mâna lui Reno, pentru ca aceasta să comande un atac paramilitar asupra fermei. Nu știm dacă au existat sau nu abuzuri asupra copiilor. Ceea ce știm este că rezultatele atacului au fost dezastruoase.

Atentatele asupra apartamentelor din Rusia

ÎNTRE 4 ȘI 16 SEPTEMBRIE 1999, cinci bombe au explodat în patru clădiri de apartamente din Moscova, Buinaksk și Volgodonsk, provocând moartea a aproape 300 de oameni și rănirea altor câteva sute. Seria de atacuri a semănat teamă în toată Rusia și a fost subiect al controverselor de atunci încolo.

Guvernul rus, condus de președintele Boris Elțin și de primul ministru Vladimir Putin, s-a grăbit să arunce vina pe umerii rebelilor ceceni, acuzați că organizaseră atacurile în replică la rezistența statului în fața eforturilor lor de a-și câștiga independența, dar alții susțin că nici statul în sine nu a fost în afara suspiciunilor.

Mulți cred că atentatele au fost orchestrate de FSB, serviciul secret rus (succesor al KGB) pentru a intensifica susținerea publicului față de un al doilea război în Cecenia, care începuse în august, și pentru a grăbi ascensiunea fostului lor șef, Vladimir Putin, la fotoliul de președinte.

Poreclită Operațiunea Succesorul, această presupusă lovitură de stat și-a atins scopul. După ce, la sfârșitul lui 1999, Elțin s-a retras înainte de termen, spre surprinderea tuturor, Putin a ajuns în cea mai înaltă funcție din stat la mai puțin de un an de la atentate, asigurându-și o victorie ușoară datorită unui val de popularitate creat, parțial, de accelerarea acțiunilor directe în Cecenia și apelului pentru reînnoirea solidarității naționale.

Această teorie a fost sprijinită de câțiva oligarhi și refugiați politici anti-Kremlin, inclusiv de omul de afaceri miliardar exilat Boris Berezovski și de fostul ofițer FSB Aleksandr Litvinenko, care și-a publicat convingerile în cartea Blowing up Russia: Terror from Within.

Au apărut dovezi care arată că un agent FSB închiriase subsolul unuia dintre blocurile de apartamente care a fost atacat în septembrie 1999, în timp ce adepții conspirațiilor menționează și schimbarea bruscă și radicală de atitudine a autorităților față de utilizarea explozibilului militar RDX, susținând că este o dovadă suplimentară a implicării guvernului. Inițial, statul a afirmat că bombele fuseseră confecționate din RDX, dar după ce s-a descoperit că această substanță nu putea fi obținută decât dintr-o bază a statului foarte bine protejată, guvernul și-a schimbat declarațiile și a negat că se găsise această substanță.

Mai mult, o tentativă de a arunca în aer un bloc de apartamente din Riazan, cu doar câteva zile înainte de ultimul atac din Volgodonsk, a fost identificată ca fiind orchestrată de agenți FSB. După ce inițial a negat, șeful FSB și-a cerut scuze și a recunoscut activitatea agenției sale, afirmând că agenții implicați desfășurau un exercițiu de antrenament într-un moment prost ales.

Iuri Șcekocihin și Serghei Iușenkov, doi membri importanți ai unei comisii independente însărcinată să ancheteze rolul FSB în aceste atentate, au sfârșit amândoi în mod misterios în 2003, în vreme ce jurnalista Anna Politkovskaia a fost ucisă în octombrie 2006, în timp ce desfășura o anchetă pe același subiect. Litvinenko a murit în circumstanțe suspecte în Londra, mai târziu, în cursul aceluiași an.

Cu toate acestea, acuzațiile nu au fost direcționate doar spre guvernul rus. Liderul militar al Khattab, care are legături cu grupările teroriste Armata de Eliberare din Daghestan și Armata Islamică a Daghestanului, este indicat, de unii, drept vinovat. Se zvonește că a lansat aceste atacuri în replică la ofensiva militară rusă din Daghestan și Cecenia și din apropierea acestor regiuni, în perioada de dinainte de atentate.

Alții afirmă că grupul anticonsumism al Scriitorilor Revoluționari ar fi fost adevăratul vinovat. Se crede că FSB a descoperit o notă în mijlocul rămășițelor blocurilor de apartamente care fuseseră aruncate în aer, notă ce provenea de la această organizație și prin care atentatul era asumat, fiind înfăptuit în semn de protest față de răspândirea rapidă a consumismului de tip capitalist pe întreg teritoriul fostei țări comuniste.

Atentatele de la Londra din 7 iulie

Terorismul a trecut pragul Marii Britanii pe 7 iulie 2005, când patru bombe au explodat în sistemul de transport public al Londrei, ucigând 56 de oameni și rănind mulți alții. Atacurile au fost atribuite de îndată organizației al-Qaeda, dar și azi există dubii privind adevăratul autor al acestor atrocități.

Trei bombe au fost detonate la interval de mai puțin de un minut între ele, în trei garnituri de metrou din Londra, la o oră de vârf a dimineții, provocând un număr considerabil de morți și răniți, iar o a patra bombă a explodat, aproape o oră mai târziu, într-un autobuz etajat din piața Tavistock.

După atacuri, au circulat peste tot rapoarte conform cărora autori ar fi fost patru atentatori musulmani sinucigași, toți cu descendență britanică, care urmăreau să îi pedepsească pe britanici pentru implicarea țării în războiul din Irak. Opinia publică era consternată și nu a durat mult până când presa a ajuns la concluzia că exista o legătură între atentate și al-Qaeda.

Cu toate acestea, pe măsură ce trecea timpul și ieșeau la iveală noi detalii, versiunea oficială a evenimentelor a devenit din ce în ce mai contestată. Unii adepți ai teoriilor conspirației cred că atentatele au fost orchestrate de serviciile britanice de spionaj cu scopul de a genera mai multă susținere pentru războiul din Irak.

Acești oameni fac referire la faptul că există presupuse dovezi care demonstrează că bombele fuseseră plasate sub garniturile de metrou și nu detonate din interior. Se crede că unul dintre martorii oculari a fost avertizat să fie atent la o gaură formată în locul unde se aflase bomba – podeaua garniturii fusese împinsă în sus și sfâșiată, sugerând o forță masivă de dedesubt. Pentru a amplasa explozivii ar fi fost nevoie de acces special la sistemul de metrouri și este foarte puțin probabil ca acuzații să fi avut un astfel de acces. Să fi fost atentatorii sinucigași doar țapi-ispășitori acoperindu-i pe adevărații făptași?

Există și teorii conform cărora guvernul britanic s-a folosit de un exercițiu antiterorist pentru a masca executarea atentatului. Se presupune că o companie britanică de management a situațiilor de criză executa un exercițiu de antrenament în Londra în acea dimineață, pentru a testa instructajele privind potențiale atacuri teroriste asupra orașului și că serviciile britanice de spionaj s-au folosit de acest lucru pentru a-și pune în aplicare operațiunea mai sinistră.

Și ce ar trebui să înțelegem din faptul că în mijlocul rămășițelor exploziei s-au găsit documente de identificare ale atentatorilor sinucigași, complet neatinse? Cum este posibil să fi rezistat exploziilor? Au fost oare amplasate acolo de agenți MI5 după eveniment?

Adepții conspirațiilor se arată suspicioși și față de faptul că guvernul britanic a anunțat că acești teroriști veniseră la Londra de la Luton cu un tren care fusese, de fapt, anulat. Le scăpase ceva conspiratorilor? De ce nu funcționau camerele de supraveghere de pe autobuz? De ce ministrul israelian de finanțe de la acea vreme, Benjamin Netanyahu, a decis să-și anuleze o vizită în una din zonele care aveau să fie aruncate în aer în acea dimineață? E posibil ca MI5 să fi avertizat serviciul secret israelian Mossad în legătură cu atentatele?

Alții cred că CIA a executat atentatele, pentru un câștig financiar. În urma atacurilor s-au câștigat sume considerabile la bursă de către cei care au profitat de căderea lirei sterline. Valoarea monedei, care era deja în pantă, a scăzut și mai dramatic după aceste atentate. Se crede că evenimente similare s-au petrecut și după atacurile de la 11 septembrie. Mai există și unii care susțin că tranzacțiile pot fi urmărite până în biroul serviciilor americane de spionaj.

Atentatele din trenul de la Madrid

ÎN 11 MARTIE 2004, LA 7:39 DIMINEAȚA mai multe explozii au avut loc în trenurile de navetiști din Madrid. Bombele au ucis 191 de persoane și au rănit altele 1800. Ca o consecință a acestor atentate, partidul conservator aflat la putere, Partido Popular, a pierdut conducerea țarii.

În perioada imediat următoare atacurilor, guvernul spaniol condus de Jose Maria Aznar a susținut cu fermitate că responsabilitatea atentatelor revine grupului terorist basc ETA, organizație care a provocat moartea a peste 800 de persoane în cursul luptelor sale violente pentru afirmare națională, începând cu sfârșitul anilor ’60.

În zilele care au urmat, statul a continuat să își afirme convingerea, în ciuda unui volum tot mai mare de probe care sugerau că atentatele teroriste fuseseră executate de militanți islamici. Acest refuz încăpățânat de a accepta că vina nu aparține grupării ETA a fost privită cu ochi foarte răi de către publicul spaniol. Furia a atins un asemenea nivel încât țara s-a confruntat cu proteste în masă împotriva guvernului. Votul din cadrul alegerilor generale, organizate la doar câteva zile după atentatele din tren, a înlăturat de la putere guvernul pro-SUA al lui Jose Maria Aznar, reorientând electoratul către Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol, condus de Jose Luis Rodriguez Zapatero.

Cu toate acestea, legăturile cu al-Qaeda nu au fost niciodată demonstrate pe deplin și mai există unele teorii privind implicarea ETA. Conform uneia dintre acestea, ETA și militanții islamici au colaborat la organizarea atentatelor, programându-le exact înainte de alegeri pentru a elimina de la putere guvernul lui Aznar, susținător al războiului din Irak, și pentru a șubrezi susținerea față de invazia orchestrată de Bush/Blair. Dacă așa au stat lucrurile, au avut mare succes, deoarece unul dintre primele acte ale noului guvern Zapatero a fost să promită retragerea trupelor spaniole din Irak. Dar până în ziua de azi, ziare centrale importante din Spania continuă să susțină speculații privind implicarea ETA.

Alții cred că faptul că mulți dintre atentatori erau marocani indică o implicare a serviciilor secrete din Maroc. Spania își reimpusese cu forța stăpânirea asupra micii insule Perejil, aflată în largul coastei nord-africane, în iulie 2002, în urma unei tentative a Marocului de a ridica pretenții teritoriale asupra sa și se zvonește că ostilitatea determinată de această acțiune agresivă a convins serviciile de spionaj marocane să țină secrete informații care ar fi putut preveni atentatele de la Madrid, ba e posibil chiar să fi colaborat la organizarea lor.

Mai simplu, unii consideră că aceste atacuri teroriste au reprezentat o parte mai violentă și îndrăzneață a unei lovituri de stat organizată de partidul socialist, deoarece în urma atentatelor Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol, în frunte cu Zapatero, a câștigat cu ușurință alegerile de la 14 martie, în mijlocul unui val de susținere națională. Momentul atacurilor, foarte oportun pentru principalul partid din opoziție, este un factor important pentru numeroși observatori.

Atentatul din Oklahoma City

ATENTATUL DIN OKLAHOMA CITY este complet năucitor, iar autoritățile s-au străduit să descopere motivul care a generat atâta violență. Printre sugestii s-a numărat o răzbunare pentru incidentul tragic de la Waco, precum și un complex complot anti-Clinton, dar acțiunile par să fi fost mai mult decât excesive, dacă așa au stat lucrurile.

În cadrul unei conferințe video intitulată „America în pericol”, Mark Koernke a afirmat că Națiunile Unite au lansat o invazie a SUA, declarând că trupele ONU se strecurau în SUA și se ascundeau în baze militare secrete. Și care era sediul central al acestor baze secrete? Nici mai mult nici mai puțin decât statul Oklahoma. Koernke pretindea și că bandele urbane erau „antrenate, echipate și dotate cu uniforme” pentru a fi trimise în prima linie în invazia SUA.

În opinia lui Koernke, Statele Unite aveau să fie desființate, iar țara urma să fie împărțită în zece regiuni, sub pumnul de fier al ONU. Mai mult, ca parte a planului de cucerire, trupele ONU intenționau să-i închidă pe cetățenii americani în 43 de „lagăre de detenție”, localizate în diverse puncte din țară. „Și”, a adăugat el, „centrul pentru prelucrarea deținuților din jumătatea de vest a Statelor Unite este Oklahoma City”.

Ziarele au relatat că atentatorul, Timothy James Meveigh, executat ulterior, a fost unul dintre bodyguarzii care l-au păzit pe Koernke la apariția sa din Florida, cu un an înainte. Dacă Meveigh și colaboratorii săi la conspirație erau atât de apropiați de Koernke cum susține presa, pare posibil ca atentatul din Oklahoma City să-și fi propus să distrugă definitiv presupusul complot al ONU de a-i închide pe americani în lagărele de concentrare menționate mai sus.

În orice caz, este greu de crezut că Meveigh și Terry Nichols, celălalt bărbat condamnat pentru atentat, au fost în stare să organizeze singuri un act de terorism de o asemenea amploare. De unde ar fi putut să facă rost de atâta îngrășământ și combustibil pentru mașinile de curse, fără să trezească suspiciuni când le cumpărau? Ce ar putea motiva doi oameni să execute o atrocitate de o asemenea dimensiune? Cu siguranță nu doar mesajul antiguvernamental pe care se credea că încercau să-l transmită.

Mulți susținători ai teoriei conspirației vorbesc despre cercetările efectuate la locul exploziei și, în special, despre daunele suferite de clădire. Mai multe rapoarte, printre care și un raport independent realizat în 1997, sugerează că trebuie să fi existat explozivi suplimentari, plasați efectiv în interiorul clădirii, pentru ca aceasta să se prăbușească așa cum a făcut-o. Doar explozibilul din camionetă, se spune în raport, nu ar fi fost suficient pentru a provoca distrugeri structurale atât de masive ca acelea care s-au produs. Analiza seismografelor din apropiere sugerează că au existat două trepidații, detaliu pe care adepții teoriei conspirației îl consideră o dovadă a faptului că mai existase un dispozitiv, gata instalat în clădire. Această presupusă instalare anterioară a unui al doilea dispozitiv indică accesul la informații din interior și sugerează că au fost implicați mai mulți oameni, nu doar cei doi bărbați. Camerele de securitate din zonă s-au întrerupt și ele cu puțin timp înainte de eveniment, reactivându-se exact la timp pentru a surprinde explozia. Coincidență sau operă a unui expert în domeniu? Poate că a existat o întreagă organizație în spatele atentatului, iar cei doi bărbați condamnați nu au fost decât țapii ispășitori?

Unii amatori de conspirații afirmă că este posibil ca grupul din spatele atentatului să fi avut legături cu persoane aflate în cele mai înalte poziții în stat; mai exact, cu președintele Bill Clinton însuși. Ei sugerează că acesta fie a aflat din timp despre complot și nu a făcut nimic pentru a-l împiedica, fie a comandat chiar el întreaga operație, pentru a compromite imaginea despre mișcarea paramilitară pe care se credea că o susține Meveigh. Deși nu există nicio probă care să-l lege pe Clinton de explozie, acest lucru ar explica presupusa existență a unui al doilea dispozitiv exploziv – cine ar fi avut o libertate mai mare de mișcare pentru a putea instala în secret o bombă decât agenți ai guvernului pregătiți să facă exact acest lucru?

Alții cred că e posibil ca în spatele atentatului să se fi aflat influențe străine – poate că Nichols luase legătura cu cel care a organizat atentatele de la World Trade Center din 1993, furgonul pe care l-au închiriat provenind de la aceeași companie utilizată și pentru atentatele cu mașini-capcană executate în trecut de grupări teroriste străine.

Deși s-au redeschis anchete asupra tragediei de fiecare dată când se descopereau noi dovezi despre existența unei conspirații în spatele atentatului, nu vom mai putea niciodată să-l întrebăm pe Meveigh care este versiunea sa, deoarece a fost executat prin injecție letală în 2001.