Armonie si sanatate

Rugaciune catre Univers : „Eu te iubesc, eu te iubesc, eu te iubesc, eu sunt în armonie cu tine!”

Armonie si sanatate de Omraam Aivanhov

Cap. 1 - Viața este primordială

I.

La început există viața. Observați creaturile: la început ele posedă viață, și mai târziu ajung mai mult sau mai puțin să simtă, să gândească, să acționeze cu eficiență.

Viața... acest cuvânt rezumă toate bogățiile universului care sunt aici, nediferențiate, neorganizate, așteptând ca o ordine să vină să le așeze și să le pună la treabă. Astfel, în cuvântul „viață” sunt incluse toate prefacerile viitoare. Toate organele care trebuie să apară într-o zi dintr-o celulă sunt deja conținute în ea ca putere, ca într-o sămânță ce trebuie plantată, udată, îngrijită pentru ca să rodească. Deci, după un timp, ca și în cazul grăuntelui, din această magmă, din acest haos, din această realitate nedefinită care este viața, totul începe să iasă și să ia o formă.

Astfel au apărut organele pe care le posedăm acum, și vor apărea multe altele în viitor...

Dat fiind faptul că trupul fizic este constituit după imaginea corpului astral, corpul astral după imaginea corpului mental și tot așa până la planul divin, așa cum noi posedăm cinci simțuri în planul fizic, tot așa deținem și cinci simțuri în planul astral și în cel mental: pipăitul, gustul, mirosul, auzul și vederea... Aceste organe nu sunt încă dezvoltate în celelalte planuri, dar ele există și așteaptă să se manifeste. Atunci când ele vor fi formate, noi vom avea posibilități extraordinare de a vedea, de a simți, de a auzi, de a gusta, de a acționa, de a ne deplasa. Viața, ființa vie, celula însuflețită, microorganismul conțin toate posibilitățile de dezvoltare, dar este nevoie încă de mii de ani pentru ca ele să ajungă să se exprime din plin. Acesta este misterul, splendoarea vieții.

Observați-i pe oameni: ei lucrează, se distrează, aleargă la stânga și la dreapta și iar la stânga, se lasă angrenați în tot felul de preocupări, și în acest timp viața lor se reduce, este în pericol, pentru că ei nu sunt preocupați de ea. Ei se gândesc că, din moment ce sunt în viață, se pot folosi de aceasta pentru a obține tot ceea ce își doresc: bogăție, plăceri, cunoaștere, glorie... Atunci ei o vlăguiesc, o vlăguiesc... și când nu le mai rămâne nimic, sunt obligați să își oprească toate activitățile. Nu are nici un sens să acționați astfel, pentru că pierzându-vă viața, pierdeți totul. Viața este cea mai importantă și trebuie deci să o protejați, să o purificați, să o sfințiți, să eliminați tot ceea ce o otrăvește sau blochează, pentru că datorită ei obținem apoi sănătatea, forța, frumusețea, puterea, inteligența.

În conferința despre cele cinci fecioare înțelepte și cele cinci fecioare nebune, eu v-am explicat că uleiul despre care vorbea Iisus reprezintă simbolul vieții. Atunci când omul nu mai are nici o picătură de viață, lampa sa se stinge și el moare. Uleiul își are corespondență în toate domeniile: pentru plante, el este apa; pentru toate creaturile terestre, el este aerul, iar pentru ființa umană este îndeosebi sângele; pentru afaceri, este aurul sau banul; pentru o mașină, este benzina etc...

Viața este materia primordială, rezervorul din care țâșnesc zilnic noi creații ce vor avea nesfârșite ramificații. Plecând de la această viață nediferențiată și inexpresivă ce există ca o posibilitate oarecare, spiritul creează fără încetare noi elemente, noi forme...

Oamenii se ocupă însă de orice în afară de viață: dacă ei s-ar fi gândit mai întâi la viață, cum să o păstreze, cum să o protejeze, cum să o con-serve în cea mai mare puritate, ei ar fi avut din ce în ce mai mult posibilități să obțină ceea ce își doresc, pentru că această viață iluminată, strălucitoare, intensă, le poate oferi totul. Cum ei nu posedă această filosofie, își risipesc viața, se gândesc că, din moment ce sunt vii, totul le este permis. Fiecare își spune: „Din moment ce sunt în viață, trebuie să fac ceva..”. Dar câți reușesc să realizeze ceea ce își doresc? Foarte puțini, majoritatea au răvășit totul. De acum înainte trebuie, să aveți o altă filosofie, să știți că modul în care gândiți acționează deja asupra vieții voastre, asupra rezervelor sale, asupra chintesenței ființei voastre și că, dacă gândiți prost, stricați totul.

Să luăm un exemplu: un băiat care are un tată foarte bogat, își face studiile, lucrează, iar tatăl său îl întreține. Dar iată că fiul începe să facă prostii, risipește în tot felul de plăceri banii pe care îi primește de la tatăl său; atunci, tatăl îi taie fondurile, nu îi mai dă nimic... Care este vina fiului? El a comis cea mai mare greșeală ce constă în a-și compromite propria viață, adică condițiile, energiile și curenții ce sunt simbolizați în acest caz de bani. Dacă noi procedăm la fel folosind și abuzând de existența noastră după cum ne place, permițându-ne să încălcăm toate legile, ne epuizăm rezervele și ajungem în mizerie, poate nu în mizeria materială, fizică, dar în cea interioară. Viața este singura bogăție care există, și oricare ar fi numele pe care i-l (A se vedea „Parabola celor cinci fecioare înțelepte și a celor cinci fecioare nebune” în Vol. 217 Colecția Izvor: „Un nou înțeles al Evangheliilor”) dăm: bogăție, subvenții, petrol, energie, chintesență, înseamnă la fel, pentru că acest cuvânt „viață” poate fi înlocuit de oricare dintre acești termeni.

Oamenii își petrec însă viața risipindu-și timpul, alergând după achiziții ce nu sunt la fel de importante ca însăși viața. Ei lucrează ani în șir pentru a-și satisface ambițiile și se regăsesc într-o zi atât de doborâți, de blazați, încât punând în balanță ceea ce au obținut și au pierdut, își dau seama că au pierdut tot pentru a câștiga foarte puțin. Dar așa sunt plămădiți oamenii: ei sunt gata să piardă totul, fiindcă nu au fost niciodată instruiți că este mai important să fie sănătoși și bucuroși - chiar dacă nu au nimic altceva - decât să câștige niște bogății de care nu pot profita fiindcă s-au extenuat urmărindu-le. Un proverb spune: „Un câine viu face mai mult decât un leu mort.” Dar mulți preferă să rămână niște lei morți...

Ceea ce lipsește însă este adevărata filosofie. încă din copilărie, oamenii ar trebui sfătuiți să nu-și risipească viața pentru a o putea consacra unui scop sublim; fiindcă atunci viața se îmbogățește, crește în forță și în intensitate, asemenea unui capital ce este fructificat. Ați plasat un capital într-o bancă din înalt, și în loc să fie irosit, împrăștiat, el se mărește, și fiindcă sunteți mai bogați, aveți posibilități mai bune de a vă instrui, de a lucra. În timp ce, dedându-vă plăcerilor, emoțiilor, pasiunilor, vă irosiți viața, fiindcă tot ceea ce obțineți trebuie să plătiți, și plătiți cu viața voastră. Nimic nu se obține niciodată fără vreun sacrificiu. În Franța spuneți că nu puteți face o omletă fără să spargeți niște ouă.

Dar eu afirm exact contrariul. Eu cunosc secretul: plasați-vă capitalul într-o bancă din înalt, și cu cât lucrați mai mult, cu atât deveniți mai zdraveni și puternici. Da, în loc să slăbiți, vă întăriți fiindcă elemente noi năvălesc puternic în voi pentru a le înlocui pe cele pierdute. Dar pentru aceasta trebuie să vă plasați „banii”, „capitalul” vostru într-o bancă celestă...

Iată de ce este atât de important să știți în ce scop lucrați și pentru cine, fiindcă în funcție de caz energiile voastre iau o anumită direcție. Vorbind simbolic, dacă acela pentru care lucrați este tatăl vostru, nu numai că nu pierdeți nimic, dar câștigați. Deci, lucrul cel mai important este să știți la ce vă consacrați forțele, în ce direcție lucrați fiindcă viitorul vostru depinde de aceasta: sărăciți sau vă îmbogățiți.

Cei mai mulți oameni lucrează fără știrea lor pentru un dușman ascuns în ei înșiși care îi pradă, îi sărăcește. Un adevărat spiritualist este mai inteligent, el lucrează și își cheltuiește toate energiile pentru cineva care se găsește în el însuși, și el este acela care câștigă. Iată inteligența: să ști să te îmbogățești și nu să sărăcești. Și nu este ceva personal, ceva egoist, dimpotrivă.

Vă hotărâți de pildă să nu lucrați pentru voi, ci pentru colectivitate... Și cum sunteți legați de această colectivitate, sunteți o parte a acesteia, atunci când colectivitatea se ameliorează, se înfrumusețează, aceasta se resimte la fiecare individ al colectivității, deci și asupra voastră. Câștigați fiindcă v-ați plasat capitalul într-o bancă ce se numește familia, colectivitatea, omenirea, fraternitatea universală, din care sunteți o parte. În timp ce, atunci când lucrați pentru voi înșivă, adică pentru micul vostru eu mediocru, energiile voastre se pierd și nu obțineți nimic bun. Spuneți: „Ba da, ba da, fiindcă am lucrat pentru mine”. Nu, fiindcă eul vostru personal, separat, egoist, este o prăpastie, și lucrând pentru el ați aruncat totul în această prăpastie. Nu astfel trebuie să lucrați. Individualiștii, egoiștii nu văd tot ceea ce ar putea obține lucrând pentru colectivitate; ei spun: „Eu nu sunt prost, lucrez pentru mine, mă descurc..”. și astfel își pierd tot capitalul.

Atunci când spun: colectivitatea, eu nu doresc să vorbesc numai despre omenire, ci și despre univers, despre toate creaturile din univers, despre Dumnezeu însuși. Această colectivitate, această imensitate pentru care lucrați este ca o bancă și tot ceea ce faceți pentru ea se va întoarce într-o bună amplificat asupra voastră. Asemenea acestei bănci, universul face mereu afaceri formidabile și se îmbogățește fără încetare cu noi constelații, cu noi nebuloase, cu noi galaxii, iar toate aceste bogății se vor îndrepta spre voi.

Aceia care nu lucrează decât pentru ei înșiși în loc să lucreze pentru imensitate, sărăcesc; nimeni nu se mai gândește la ei, nimeni nu îi iubește, nici chiar familia lor, fiindcă devin prea egoiști. Ei nu s-au gândit niciodată la alții, de ce s-ar gândi cineva la ei? Și astfel ei devin triști, amărâți, necăjiți. Dar nu se gândesc niciodată că poate filosofía lor era greșită... Ah, nu, ei aveau dreptate și ceilalți au fost nedrepți și răi. Ei meritau desigur să fie iubiți, ajutați... Să merite, să merite... dar ce au făcut bine pentru a merita ceva? în timp ce, aceia care sunt plini de iubire, de bunătate, de abnegație, chiar dacă la început sunt considerați niște naivi și proști, cu cât timpul se va scurge, cu atât mai mult se va vedea că sunt niște ființe excepționale, și într-o bună zi întreaga lume va veni să îi recompenseze, să îi răsfețe, să îi iubească. Ei au lucrat pentru întreg universul și într-o bună zi își vor primi recompensa... Dar nu imediat, desigur.

Atunci când plasați bani într-o bancă, nu primiți a doua zi dobânda, trebuie să așteptați, și cu cât așteptați mai mult, cu atât aceasta este mai mare. Exact aceeași lege funcționează și în domeniul spiritual. Lucrați cu multă iubire, cu multă răbdare, cu multă încredere și nu aveți la început nici un rezultat... Să nu vă descurajați; dacă vă descurajați, înseamnă că nu ați descifrat bine legile care vă guvernează viața zilnică. Da, trebuie să cunoașteți legile băncii și ale administrației! Dacă le cunoașteți, înțelegeți că trebuie să așteptați. Apoi bogățiile vor apărea din toate părțile și va fi imposibil chiar să vă salvați!... întreg universul va ploua peste voi cu bogății extraordinare fiindcă voi sunteți aceia care le-ați produs. Aceasta este dreptatea!

înțelegeți cât de prostească este filosofía egoistă. Ne încredem în aparențe, dar aparențele sunt mincinoase, v-am spus-o de atâtea ori! Pentru a descoperi adevărul, trebuie să căutăm dincolo de aparențe; ceea ce este considerat drept profitabil și folositor în prezent, este în realitate adesea dăunător în viitor.

Nu vă risipiți deci viața pentru nimic în lume, fiindcă nimic ca valoare nu se poate compara cu viața. Există desigur cazuri deosebite în care unii oameni și-au dat viața pentru a-i salva pe alții, pentru a apăra anumite idei. Profeții, Inițiații care și-au dat viața pentru o idee, pentru slava Domnului, nu au pierdut nimic în realitate, fiindcă Cerul le-a dat imediat o viață nouă, mai bogată și mai frumoasă, fiindcă și-au sacrificat viața pentru bine. Eu nu spun că trebuie neapărat să ne salvăm viața; nu, există cazuri excepționale... Dar în general, discipolul trebuie să-și păstreze, să-și purifice și să-și intensifice propria viață, fiindcă ea este izvorul, rezervorul, punctul de plecare al tuturor celorlalte evoluții: intelectuală, afectivă, estetică etc...

Atunci când spun că oamenii nu se preocupă de viață, că nu lucrează ca să o păstreze, îmi puteți reproșa că nu este adevărat, că toți lucrează pentru a-și prelungi viața. Da, să și-o prelungească, dar nu să o spiritualizeze, să o purifice, să o ilumineze, să o sfințească, să o divinizeze. Prelungirea vieții este destinată plăcerilor, afacerilor necurate, crimelor. Vă închipuiți oare că medicii se gândesc să prelungească viața oamenilor pentru ca aceasta să fie consacrată luminii sau binelui întregii lumi... deloc! Am dreptate deci atunci când afirm că nu ne ocupăm de viață, adică nu suntem în stare să obținem bucuria, frumusețea, puterea, bogăția, gloria, cunoașterea, fără a ne risipi viața. Orice am face, ajungem mereu să ne risipim viața.

Hotărându-vă să lucrați numai pentru înfrumusețarea vieții voastre, intensificând-o, purificând-o, sfințind-o, vă lărgiți toate capacitățile. Fiindcă această viață care este pură, armonioasă, va atinge alte regiuni unde acționează asupra altor entități care vin apoi să vă ajute, să vă inspire. Indirect, viața este aceea care se ocupă să vă aducă tot restul, dar numai dacă este pură și armonioasă.

în ziua în care veți înțelege că esențialul constă în modalitatea de a trăi, veți primi tot ceea ce doriți fără chiar a cere. De aceea doresc să vă spun exact contrariul cuvintelor lui Iisus: „Să nu cereți și vi se va da!... Să nu bateți și vi se va deschide!..”. Da, dar când? Atunci când veți trăi o viață divină. Și va fi scris într-o zi în noua Evanghelie, fiindcă Iisus o gândea deopotrivă, dar nu a putut să o spună: în epoca când vorbea, oamenii nu ar fi putut înțelege. Dacă ar reveni, el ar spune: „Trăiți o viață divină și nu cereți nimic. Veți avea totul!” De ce ? Fiindcă trăind această viață divină, dați. Și atunci primiți. Chiar dacă nu v-ați exprimat nici o dorință, aceasta nu are nici o importanță, Cerul vă copleșește cu binefacerile sale.

II.

În ziua în care veți învăța cum să emanați viața pentru ca ea să vă facă revelații și să vă deschidă toate porțile, veți ști în sfârșit ceea ce ea este cu adevărat. De aceea, de acum înainte, lucrați să intensificați și să fructificați această viață, ce poate produce fenomene din cea mai înaltă magie asupra inimilor, a sufletelor, a inteligențelor, a entităților și forțelor naturii, și chiar asupra obiectelor lumii fizice. Da, se apropie clipa în care toți trebuie să înțeleagă cât de deplorabil este să risipească o veșnicie de splendoare pentru o existență mediocră pe care să și-o petreacă mâncând, bând, dormind și alergând aiurea pentru a-și satisface poftele nemăsurate; oare este cu adevărat inteligent acest lucru?

Dacă Inițiații au reușit să obțină echilibrul, pacea și toate binecuvântările, este pentru că ei s-au ocupat de viață, înțelegând că cea mai puternică magie care există se găsește numai în viață și nu în altă parte. Da, viața, a putea insufla viața, nu există magie mai mare: a însufleți ființele, a le stimula, a le exalta, a le învia. Acela care nu a înțeles acest adevăr este gata să distrugă rădăcinile existenței sale. El nu va ști niciodată ce este adevărata viață!

De ce vă hrăniți de trei ori pe zi, poate chiar de patru ori? Mâncați, beți, apoi lucrați, citiți etc... Dar de ce mai întâi mâncați? Oare vă instruiți, lucrați atunci când mâncați? Nu, introduceți viața în voi și atunci când ea începe să pătrundă, merge peste tot și stropește celulele brațelor, picioarelor, urechilor, gurii, creierului etc... care primesc energii. Picioarele pot atunci să alerge și câștigați locul întâi la o întrecere. Brațele pot lovi, sunteți un boxeur sau altceva și iată încă un premiu! Apoi vorbiți, iar limba voastră care este ca o mitralieră, vă mai aduce încă un succes... Și tot așa și în cazul urechilor, al creierului. Dar dacă nu v-ați hrănit, nu puteți nici alerga, nici lovi, nici vorbi. Vedeți dar că, atunci când ați introdus-o în voi, viața se însărcinează să vă viziteze celulele, să le întărească, să le stimuleze, și toate capacitățile voastre se trezesc. La bază se află deci viața ce însuflețește, alimentează întregul organism.

În același mod viața ne poate pune în contact cu lumea divină. Am tras această concluzie despre ceea ce se petrece în existența cotidiană. Eu nu inventez nimic, voi sunteți aceia care nu știți să observați. Ochii voștri pot vedea și urechile voastre pot auzi pentru că ați mâncat. Dacă nu mâncați câteva zile, nu veți vedea și nici nu veți mai auzi la fel de bine. Atunci când viața lipsește, totul merge prost... Dar în ziua în care veți reuși să vă faceți viața luminoasă, pură, spirituală, ea va deschide în voi alte urechi și alți ochi: atunci veți începe să auziți și să vedeți în planul invizibil, veți vedea legi, adevăruri, corespondențe... Adevărații Inițiați nu studiază din cărți, ei descoperă în lumea invizibilă realități încă necunoscute filosofilor și savanților. Ei le sesizează pentru că posedă această viață superioară ce însuflețește corpurile lor subtile. Ea este aceea care își asumă sarcina să le facă revelații. Problema este numai să dobândești această viață.

Mulți spun: „Dar eu trăiesc, trăiesc... mănânc, beau, fac afaceri”. Nu, ei nu trăiesc, se mulțumesc să vegeteze, ei încă nu știu ce înseamnă să trăiești. Fiindcă viața posedă grade, miliarde de grade. De aceea Iisus spunea că a venit pentru ca discipolii săi să aibă viața din plin. Despre ce viață vorbea? Discipolii lui erau vii!... Ce viață dorea pentru ei? în realitate, el vorbea despre o altă viață, despre un nivel de viață atât de subtil, de spiritual, de luminos, de divin ce permite să vadă, să audă, să simtă, să guste, să atingă ceea ce nu poate fi atins printr-o viață pur fizică, animalică. Iată cum înțelegea Iisus viața și se ruga ca Cerul să le dăruiască discipolilor această viață spirituală, singura care permite să înțelegi și să respiri în regiunile celeste.

Cunoașteți și cântecul Maestrului Peter Deunov: „Sine moi, pazi jivota: Fiul meu, păstrează viața, scânteie ascunsă în tine..”. Aceasta dovedește că Maestrul Peter Deunov înțelegea în același fel importanța vieții. Da, acum sunt necesari instructori, pedagogi care vor clarifica această problemă esențială: viața.

Plantați o sămânță și ea devine într-o bună zi un arbore cu rădăcini, trunchi, ramuri, frunze, flori, fructe. Cum a putut sămânța produce o asemenea bogăție? Viața are toate posibilitățile, trebuie numai să îi imprimi direcția, trebuie să o orientezi așa cum orientezi apa. Dacă nu orientezi apa, pentru ca ea să treacă exact pe acolo pe unde cresc legumele și fructele, ea nu le va putea uda, și ele se vor usca. Grădinarul, care știe acest lucru, sapă șanțuri și lasă apa să treacă pe drumul trasat pentru a alimenta toate plantele. De ce nu v-ați oprit la acest lucru? Veți înțelege că, înainte de toate, trebuie să lucrați asupra vieții, adică să găsiți apa și apoi să o canalizați. Iar pentru ființa umană, a o canaliza, înseamnă a o îndrepta spre înălțimi, așa cum se procedează în cazul clădirilor care au douăzeci, cincizeci, o sută de etaje.

Deoarece ființa umană este comparabilă cu un zgârie-nori, dar ea nu are o sută cincizeci de etaje, nu, ea posedă mii de etaje în sinea sa și ai căror locuitori trebuie alimentați până la ultimul etaj, adică până la creier. Dar ce fac aceștia? Ei lasă să curgă această apă numai în jos, acolo unde se află instinctele, pasiunile, dorințele cele mai joase și nu le mai rămâne deloc pentru a alimenta celulele spirituale. Atunci locuitorii dorm, sunt amorțiți, paralizați, și nu pot produce nimic. Da, în creier trăiesc entități al căror rol este de a face cercetări, de a observa, de a trimite mesaje sau de a le capta, dar ele sunt anemiate - lipsa apei! - ele nu le pot face treburile, nici îndeplini funcțiile lor.

Dacă omul nu evoluează, este pentru că nu își orientează viața spre regiunile sublime. Viața este ceea ce înflorește, ce aduce rod. Când plantați o sămânță, după un timp veți vedea că viața începe să se manifeste. Limbajul ei se află aici: apariția micilor rădăcini, a frunzulițelor... Aceasta este viața: o înfrumusețare, o îmbogățire, o năpădire! Și pentru voi este la fel: dacă începeți să vă ocupați de viața voastră, dacă o plantați, o udați și o orientați spre înalt, ea va înflori și înflorind, ea va trezi celule, capacități a căror existență nici nu o bănuiți. Vedeți cum nutriția explică totul. Hrănindu-vă, introduceți în voi viața iar această viață, dacă știți să o dirijați, își asumă sarcina să se infiltreze peste tot și să vă aducă bucurii și stări de conștiință de o bogăție și o splendoare de nedescris. Chiar și poeții și muzicienii nu sunt capabili să exprime toate formele, culorile, expresiile și melodiile prin care viața se poate manifesta.

Dar de ce acum nimeni, nici chiar printre biologi, nu știe ce este viața? Ei știu multe lucruri, ei se pot pronunța despre o mulțime de combinații chimice, dar când este vorba despre viață, se mulțumesc să spună: „Este cel mai mare mister”. Este cel mai mare mister pentru că ei nu au înțeles niciodată că trebuie să mergi mult mai sus pentru a descoperi ce reprezintă ea. În înalt putem cunoaște viața, nu jos; jos se află instinctul vital, viața animalică, vegetativă, minerală... Dar când vor urca spre regiunile sublime de unde vine viața, când vor avea percepții mai spirituale, mult mai subtile, oamenii vor descoperi ce reprezintă cu adevărat viața.

Viața este Dumnezeu însuși. În afara Domnului nu există viață. El este cel care a creat și a distribuit viața și dacă oamenii nu o pot cunoaște, este pentru că în conștiința lor ei rămân separați de Dumnezeu. Viața își are izvorul în Dumnezeu și numai aceia care se apropie de Divinitate o pot cunoaște. Numai Dumnezeu creează viața și ne poate învăța misterul vieții.

Cel puțin, pentru întâia oară astăzi, înțelegeți-mă și spuneți: „Ne vom orienta acum viața într-o altă direcție, o vom armoniza, valorifica, consacra, sfinți”. Și totul va începe să se amelioreze: sănătatea voastră, senzația pe care o aveți despre voi înșivă, iar tot ceea ce va veni după aceea spre voi va fi de o altă natură. Dar dacă vă încăpățânați să vă păstrați vechile concepții, cu atât mai rău pentru voi, veți mai viețui încă câțiva ani, iar când veți ajunge pe lumea cealaltă, vi se va arăta cât de săracă v-a fost existența, cât de lamentabilă. Chiar dacă ați citit biblioteci întregi, chiar dacă ați studiat în cinci sau șase universități, vi se va spune că ați trăit ca niște animale și vă veți întârzia enorm evoluția.

Eu v-am menționat deja, esențialul constă în scopul spre care vă îndreptați, spre idealul pentru care lucrați. Totul se află aici. Să nu mai credeți că trebuie să trăiți și să gândiți într-un anumit fel pentru a fi apreciați de alții, fiindcă aceasta nu înseamnă adevărata viață, ci numai aparența ei. Străduiți-vă să trăiți viața divină, ca toți aceia care nu s-au temut niciodată, care au avut îndrăzneala și răbdarea de a continua să meargă în ciuda obstacolelor și a adversităților, și veți obține într-o bună zi forța, puterea și lumina.

Desigur, aparența vă va oferi mereu câte mărunțișuri de câștigat, dar alături există atâtea tragedii! Aceia care se mulțumesc cu câteva „ronțăieli” nu-și dau seama că în acest timp ei înșiși sunt ronțăiți... și încă cum! în vreme ce, aceia care nu s-au oprit asupra aparențelor și au ales adevărata realitate, vă vor putea spune în ce bogății și splendori trăiesc. Aveți deci încredere în ei, urmați-i, nu rămâneți pe căi bătătorite; evident, este mai sigur, fiindcă întreaga lume a trecut pe acolo, în timp ce drumurile mici ce conduc spre înălțimi sunt poate mai riscante, dar acesta nu este un motiv.

Viața este apa care întreține, care însuflețește, iar dacă o orientați spre înălțimi pentru a hrăni în sinea voastră toate aceste ființe până acum lipsite de vlagă și somnolente, ele se vor trezi, își vor relua lucrările și, datorită instrumentelor pe care le posedă, vă vor informa despre univers, despre viața voastră interioară... Vreți să vă dau câteva exemple despre felul cum unii își irosesc viața? Priviți domeniul iubirii. Atâția oameni își irosesc viața în vânt în loc să o trimită să îi hrănească pe locuitorii creierului lor! Ei se îndobitocesc, se întunecă fiindcă și-au orientat viața spre adâncuri. În timp ce alții, care încearcă să sublimeze și să transforme această energie, pe care au consacrat-o, au devenit genii, instructori, binefăcători ai omenirii.

Dacă m-ați înțeles bine astăzi, vă puteți reconstrui viitorul. Decideți-vă în sfârșit să însuflețiți aceste ființe care vă locuiesc, astfel ca acestea să-și poată îndeplini lucrarea. Până acum nu ați știut să interpretați fenomenele ce se produc zilnic sub ochii voștri, nu ați înțeles că aceleași fenomene se produc și în domeniul spiritual. Și mai ales nu ați înțeles că viața este adevărata magie, ea vă va aduce stima, respectul și iubirea oamenilor și a întregului univers. Dacă vreți să faceți magie, o puteți face, dar fără să pronunțați formule, fără să trasați cercuri, să afumați atmosfera și să faceți ceremonii: concentrați- vă numai ca să vă ameliorați viața, să o îmbogățiți, să o înfloriți, plină de iubire, de abnegație, de puritate, și distribuiți-o, proiectați-o peste tot în univers.

Acceptați, de acum înainte, ceea ce eu vă spun și nu vă mai irosiți viața. Veți replica: „Oare nu trebuie să muncim să câștigăm bani, să ne cumpărăm o casă, o mașină, să ne căsătorim, să avem copii?” Eu nu am afirmat niciodată contrariul. Eu am spus numai că, așa cum oamenii procedează, ei fac excese și se distrug. Este foarte bine dacă lucrați să vă asigurați existența și să aveți posibilitatea să gândiți, să meditați, să iubiți. Dar ce de să doriți să înghițiți totul? Vă doriți un lucru, apoi un altul, și încă un altul... și vă irosiți viața pentru a le obține. Nu, trebuie să lucrați cu chibzuință, consacrând această lucrare unei idei divine. Toți aceia care doresc să devină șefi, președinți, campioni, într-un domeniu sau altul, sunt obligați să depășească anumite limite, și atunci își pierd desigur sănătatea și echilibrul, sfârșind adesea în clinici sau ospicii psihiatrice. Iată oamenii pe care întreaga lume îi iau drept modele!

Iar pentru tineret, acestea sunt vedetele cinematografului sau ale muzicii, niște șefi musulmani, sau niște drogați, sau niște anarhiști luați drept modele, urmându-i fără reținere pentru a-i imita. Presa, cinematograful, teatrul, publicitatea, totul contribuie să îi orienteze pe o cale dăunătoare. S-ar spune că au jurat cu toții pieirea omenirii... deopotrivă de fapt cu propria lor pieire! Oamenii se îndreaptă spre abisuri, dar cum acestea nu apar imediat, ei nu le întrevăd și aleargă în continuare după ele. Dacă ar fi fost posibil să le vadă de la distanță, și-ar fi luat măsuri de siguranță; dar cum acestea sunt departe și ascunse, ei aleargă, aleargă... și cum nu se pot opri, ei clachează. Există un moment când este însă prea târziu, și chiar atunci când văd prăpastia, ei nu mai pot da înapoi, totul s-a sfârșit. Am auzit mulți oameni spunând: „Eu văd în fața mea prăpastia, dar nu mai am cum să o evit!”

Dacă mi-ați pune acum întrebarea: „De ce există atât de puține ființe care se decid să-și schimbe viața, felul de a gândi, de a simți, de a acționa? Care sunt motivațiile?” în primul rând, înseamnă că ele nu au o idee clară despre avantajele aduse de o asemenea schimbare. Ele sunt convinse că viața trăită de întreaga lume reprezintă adevărata viață. Dovada stă în felul lor de a se exprima: „Așa e viața!” în fața tuturor lucrurilor triste și groaznice, ele repetă: „Ce vrei, dragă, așa e viața!” Cum să te mai poți schimba dacă nu ești convins că există o viață mai bună? în al doilea rând, oamenii nu cred că este posibil să se schimbe. Și în al treilea rând, pentru cei mai mulți este dificil, aceasta le cere prea mult efort, de aceea ei nu sunt foarte hotărâți. În rest, comparativ, totul este ușor: să obțină diplome, să câștige bani este foarte ușor... dar a-și schimba viața, a se transforma, oh, la, la!

Biologii încearcă desigur să amelioreze specia umană, dar ei lucrează numai în planul fizic. Ei gândesc că, operând schimbări la nivelul cromozomilor, vor produce dintr-odată niște genii. Este posibil... dar aceasta este o altă chestiune, și este adevărat că este greu să te ameliorezi. Iar eu v-am dat până acum atâtea metode de a vă schimba viața, de a vă transforma... de exemplu cum să faceți grefe. Să ne închipuim că aveți în grădină un pom fructifer, un gutui care dă fructe cu gust foarte acid. Dar cum are multă sevă, multă forță, îl puteți altoi și veți obține fructe gustoase. Așa cum v-am explicat, aceste grefe (A se vedea: Cap. „Grefa” în „Alchimia spirituală: căutarea perfecțiunii”) trebuie interpretate în domeniul interior, psihic.

În realitate, nu este așa de greu să te transformi, totul depinde de dorința pe care o ai de a reuși. Atunci când ești dezgustat, scârbit de pro- pria-ți persoană, până a nu te mai suporta, dacă nutrești cu adevărat o dorință intensă de schimbare, de a deveni puțin mai bun, această dorință poate produce efecte extraordinare. Au însă cu adevărat oamenii această dorință intensă?... Poate o zi, două zile, apoi o abandonează și toate hotărârile lor înțelepte se năruie. Trebuie să hrăniți în mod constant această dorință, și într-o bună zi vă veți schimba, vă veți transforma, și aceasta reprezintă învierea. Mulți își închipuie că pentru a învia trebuie să aștepte sfârșitul veacurilor, atunci când toți morții se vor trezi și vor ieși din morminte. Iată cum interpretează creștinii lucrurile. Și atunci, ce spectacol, ce splendoare! Nu-i așa?... Toți morții care se trezesc la viață!... Ei nu, acum, imediat, în această viață trebuie să înviem. poate produce efecte extraordinare. Au însă cu adevărat oamenii această dorință intensă?... Poate o zi, două zile, apoi o abandonează și toate hotărârile lor înțelepte se năruie. Trebuie să hrăniți în mod constant această dorință, și într-o bună zi vă veți schimba, vă veți transforma, și aceasta reprezintă învierea. Mulți își închipuie că pentru a învia trebuie să aștepte sfârșitul veacurilor, atunci când toți morții se vor trezi și vor ieși din morminte. Iată cum interpretează creștinii lucrurile. Și atunci, ce spectacol, ce splendoare! Nu-i așa?... Toți morții care se trezesc la viață!... Ei nu, acum, imediat, în această viață trebuie să înviem.

Cap. 2 - Lumea armoniei

M-am gândit să vă vorbesc despre armonie, dar îmi dau seama cât de greu vă va fi să mă înțelegeți, nu din punct de vedere intelectual, desigur, ci în interior, în sinele vostru. Fiindcă această problemă nu îi preocupă pe oameni. Dimpotrivă, modul lor de viață contribuie la antrenarea lor în preocupări și activități atât de îndepărtate de armonie, mai ales de cea pe care Inițiații o concep!... încercați totuși să mă ascultați cu atenție.

Dacă credeți cu adevărat în perfecționarea voastră, în împlinirea ființei voastre, în mântuirea voastră, trebuie să lucrați asupra armoniei, echilibrându-vă ființa cu toate forțele universului, întreaga putere a spiritualistului se găsește tocmai în voința sa de a se afla în armonie cu întreg corpul universului, de a atinge vârful și de a trăi viața Domnului.

Există o lume a armoniei, o lume veșnică de unde a ieșit multitudinea infinită a formelor, a culorilor, a sunetelor, a parfumurilor, iar eu am pătruns în această lume. Cerul mi-a acordat în trecut permisiunea de a gusta această armonie: eu am fost smuls din corp și am ascultat armonia sferelor... Nu am mai trăit niciodată asemenea senzații, de o asemenea bogăție, de o asemenea intensitate... Aceasta nu se poate compara cu nimic. Este ceva de nedescris, aproape imposibil de suportat, atât de mult trăiești senzația de înălțare, de dilatare în spațiu. Era atât de frumos, de divin, încât mi-a fost frică... M-am temut de această splendoare, fiindcă îmi simțeam întreaga ființă dilatându-se până la dizolvare și dispariție în spațiu. În acel moment am întrerupt acel extaz și am revenit pe pământ. Acum regret că am făcut-o... dar cel puțin, pentru câteva secunde, eu am trăit, am văzut, am ascultat cum vibra întreg universul. Pietrele, arborii, munții, mările, stelele, sorii și toate creaturile cântau într-o armonie atât de măreață, de sublimă, încât puteai spune... că nu se compară cu nimic cu ceea ce există în planul fizic. Mi-a fost frică fiindcă totul era atât de puternic, de intens încât, dacă ar mai fi durat câteva secunde, eu aș fi murit, transformându-mă în pulbere. Cerul m-a pus să experimentez astfel pentru a-mi forma o idee despre ceea ce reprezintă armonia celestă. Pitagora, Platon și alți mulți filosofi au vorbit despre această armonie, dar eu mă întreb câți dintre ei au putut să o trăiască cu adevărat.

Amintirea acestei experiențe îmi umple acum sufletul, ca și cum ar fi suficientă să mențină, să susțină și să alimenteze întreaga mea viață spirituală. Da, să descoperi cum a fost construit universul, cum vibrează în armonie prin voința acestei Inteligențe Cosmice care a dat un sunet, o voce, fiecărui lucru, fiecărei ființe...

Unii s-au mirat deseori că toate aceste conferințe pe care le țin de ani de zile prezintă o asemenea unitate, că nu au existat niciodată contradicții în cuvintele mele, ca și cum totul venea dintr-un singur și același punct, din centru. Cunoașterea acestei unități nu mi-a fost dată de lectura unor cărți, ci datorită faptului că am ascultat muzica sferelor. În fața acestei armonii, înțelegem cum trăiește universul, cum vibrează, care este structura sa, care este destinația sa. Mulți își închipuie că trebuie să citească, să studieze, pentru a afla adevărul. Nu, adevărul se găsește în lumea de sus, nu în lumea de jos. Eu m-am dedublat mulți ani pentru a contempla această construcție, această organizare care este cosmosul. Eu am contemplat universul, nu acela pe care îl vedem cu toții, cel fizic, ci unul al structurii, al lumii arhetipurilor. Și am reușit. Această armonie a sferelor pe care am ascultat-o a fost rezultatul tuturor cercetărilor mele, al tuturor lucrărilor mele, al tuturor exercițiilor mele de dedublare. Iar de atunci, ea a rămas pentru mine un criteriu, o mostră, un model, un punct de referință pentru a înțelege și evalua apoi fiecare lucru.

Acum veți înțelege că toate cunoștințele mele, întreaga mea inspirație provin din această regiune unde am ascultat armonia celestă, muzica sferelor. Ea îmi explică tot. Și, de altfel, nu sunt atât de multe lucruri de explicat. Voi realizați această armonie și înțelegeți totul dintr-odată: înțelegeți înțelepciunea Domnului, înțelegeți pacea, înțelegeți iubirea. De multe ori, unii dintre voi mi-au spus: „Ieri am crezut că am înțeles totul, iar acum nu mai înțeleg nimic!” Ei da, fiindcă ei au pierdut această armonie. De aceea, trebuie să vă impregnați fără încetare cu acest cuvânt „armonie”, să nu vă mai gândiți la un altul, să îl păstrați ca un fel de diapazon, și imediat ce vă simțiți neliniștiți sau îngrijorați, luați acest diapazon și ascultați-l pentru a vă acorda întreaga ființă cu această regiune a armoniei.

Deoarece această regiune există cu adevărat, cabaliștii o menționează în Pomul Vieții, Arborele Sefirotic. Fiecare sefirot din Pomul Vieții exprimă o nuanță a armoniei divine, dar sefirotul care guvernează armonia sferelor este Hohmah, unde domnește Iah. Iah este numele Domnului în acest sefirot. Servitorul său este Raziei, Arhanghelul luminii, al științei, al înțelepciunii, al puterii Cuvântului; el îi are sub comandă pe Ofanimi, numiți Heruvimi în religia creștină, care veghează sub puterea Cuvântului asupra armoniei cosmice. Imperiul lor este imens; el se întinde până la zodiac al cărui nume ebraic este Mazalot.

Dacă vă doriți fericirea, împlinirea, trebuie să vă gândiți la armonie, să lucrați să vă puneți în armonie cu întreg universul. Perseverând, veți simți într-o zi că, de la picioare până la cap, totul în voi intră în comunicare și vibrează la unison cu viața cosmică. În acel moment, veți înțelege ce reprezintă viața, creația, iubirea... Nu înainte. înainte nu puteți înțelege. Din punct de vedere intelectual, exterior, ne închipuim că înțelegem ceva, dar nu, înțelegerea, adevărata înțelegere nu se face prin câteva celule ale creierului, ea se face prin întreg corpul, chiar și prin brațe, stomac, ficat... întreg corpul, toate celulele trebuie să înțeleagă. înțelegerea este o senzație. Simțiți, și în acel moment înțelegeți și știți, fiindcă ați gustat.

Nici o înțelegere intelectuală nu se poate compara cu senzația. Când simțiți iubire, ură, furie, necaz, știți ce reprezintă. Este fals dacă afirmați: „Eu știu ce este iubirea” fără să fi fost niciodată îndrăgostiți. Dar dacă ați simțit iubirea, o cunoașteți. Poate că nu o veți putea nici explica, nici exprima, dar o cunoașteți și o cunoașteți cu adevărat. Aceasta este cunoașterea, a vibra la unison cu tot ceea ce există. Atunci când întregul vostru corp vibrează la unison cu un adevăr, cu o senzație, cu un obiect, voi le cunoașteți. De aceea discipolul trebuie să fie preocupat în mod special să intre în armonie cu toate creaturile tuturor ierarhiilor celeste pentru a vibra la unison cu ele. Dacă lucrează astfel, noapte și zi, pentru această armonie, va gusta senzații nespus de frumoase și prețioase. În timp ce acela care propagă dezordinea va fi el însuși într-o zi distrus, strivit, fiindcă lucrează cu forțe negative, cu forțe ostile și distructive. Trebuie, odată pentru totdeauna, să vă decideți să cunoașteți legile naturii, dar și să învățați cum este construit omul și care trebuie să fie raporturile sale cu aceste legi.

Atunci când ajungeți să atingeți inima unei persoane, îi atingeți întreaga ființă. Dacă îi atingeți picioarele, degetele sau urechile, nu veți produce un efect prea mare asupra ei, dar atingeți-i inima, și întreaga sa ființă va începe să simtă că este atinsă, prinsă. Pentru a exprima faptul că am fost emoționați de cineva, spunem adesea: „Mi-a ajuns până la inimă.” Trebuie deci să atingem inima, inima ființelor, inima lucrurilor, inima universului. Iar inima universului o veți atinge numai prin armonie. Datorită armoniei veți atrage la voi toate calitățile și virtuțile; ele vor veni spre voi fiindcă veți atinge inima și nu numai periferia, undeva, jos...

Iar dacă doriți să atingeți inima universului, nu veți reuși cu măruntele voastre calități. Fie că sunteți avari sau generoși, nervoși sau calmi, tandri sau duri, aceasta nu are mare importanță. Există ființe care, în pofida virtuților lor, nu au reușit să atingă inima Domnului. Nu o putem atinge decât intrând în armonie cu El, vibrând la unison cu El. Fiecare încearcă să lucreze asupra unei mici calități, a unei mici virtuți: răbdarea, milostenia, dărnicia... Este bine, dar aceste sunt numai niște firimituri în comparație cu această imensitate care este armonia. Evident, este bine să fii generos, milos, bun, blând, modest; dar mulți oameni care posedă aceste calități trăiesc încă într-o lipsă de armonie, ei nu devin perfecți datorită acestor calități. Acestea trebuie lăsate deoparte, nu trebuie să vă mai preocupe. Veți spune: „Da este îngrozitor ceea ce ne sfătuiți! Religia nu ne-a învățat niciodată așa ceva.” Lăsați în pace și religia! Ocupați-vă numai de armonie, fiindcă ea vă va conduce spre toate celelalte virtuți.

Dacă lucrați asupra armoniei pentru a o forma, a o trăi și a o propaga, nu este nevoie să vă ocupați în mod deosebit de fiecare virtute, de fiecare calitate. Da, pentru întâia oară vă spun că nu trebuie să dezvoltați neapărat o virtute fiindcă aceasta cere mult timp. Poate că nici întreaga viață nu vă va fi de ajuns, și ce veți face ca să le dezvoltați pe celelalte? Existența voastră se va scurge devenind miloși, blânzi sau răbdători, iar celelalte calități le veți lăsa deoparte.

Eu vă reamintesc totuși să nu vă ocupați de o anumită virtute, ci să vă concentrați asupra armoniei și, dintr-odată, ea va face să crească toate virtuțile dintr-odată. Eu așa procedez. Eu las în pace toate virtuțile; eu nu încerc să devin nici generos, nici răbdător, nici indulgent; nu merită, este timp pierdut. Eu vreau numai să trăiesc în armonie și întrezăresc faptul că pot dintr-odată să exprim celelalte virtuți, fiindcă această armonie mă obligă să devin inteligent, înțelept și înțelegător. În timp ce, dacă în sinea voastră sunteți dezordonați, încercați cel puțin să fiți înțelepți și amabili! Nu veți reuși, fiindcă vă găsiți într-o lipsă îngrozitoare de armonie.

Iată un subiect de reflexie. Armonizați totul în voi și veți fi în stare să acționați cu o asemenea înțelepciune, cu o asemenea perspicacitate, cu o asemenea inteligență, încât vă veți întreba: „De unde îmi vin toate acestea?” Da, rezolvați situațiile, găsiți soluții, dați sfaturi, deoarece armonia vă va educa. Feriți-vă însă de lipsa armoniei, ca de cel mai mare dușman pe care îl puteți introduce în voi, fiindcă totul este apoi pierdut și nici o virtute nu vă mai putea salva.

Armonia este deci sinteza tuturor calităților, a tuturor virtuților reunite. Lucrând asupra armoniei, atingeți miezul lucrurilor, Sufletul Universal, centrul, și de acolo vin ordinele, curenții, forțele care transformă și organizează totul. Atunci când nu ne aflăm în armonie, când suntem agitați, încordați, iritați, chiar dacă am lucrat asupra unei calități, nu este nimic de făcut: tot ceea ce există rău în noi înșine ne macină, ne înțeapă, ne lovește, ne distruge. Orice strădanie am depune, nu înaintăm prea mult fiindcă am nesocotit stăpâna tuturor calităților, a tuturor virtuților: armonia. Totul înflorește în armonie: privirea, exprimarea voastră se înfrumusețează, gesturile voastre sunt mai cumpătate, cuvintele mai constructive, gândurile mai inteligente. Se spune că lenea este stăpâna tuturor viciilor, dar nu se vorbește deloc despre stăpâna tuturor virtuților: este armonia.

Desigur, muzicienii vă vor vorbi despre armonie și veți rămâne surprinși despre multitudinea explicațiilor lor, dar ei nu vă vor revela aspectul inițiatic al armoniei fiindcă nu îl cunosc nici ei înșiși. Din punct de vedere strict muzical, ei vă vor învăța mult, dar despre armonia înțeleasă așa cum eu v-am revelat-o, nici un muzician nu vă va putea vorbi: armonia legată de toate virtuțile, de perfecțiune și chiar de sănătate. Da, de sănătate, fiindcă lipsa armoniei vă macină și roade sănătatea. Acela care înțelege se gândește numai cum să se acorde cu toate entitățile și inteligențele divine, el caută să creeze armonia și să o introducă în toate celulele sale.

Numai armonia vă poate aduce toate binecuvântările, toate comorile Cerului. Cerul cedează numai în fața limbajului armoniei. Dacă doriți să îi vorbiți, să îi cereți ceva, să îl convingeți să se ocupe de voi, să știți că Cerul nu cunoaște un alt limbaj. Orice ați face, dacă l-ați amenința, dacă ați refuza să mergeți la biserică închipuindu-vă că îl pedepsiți, Cerul rămâne insensibil. Dar vorbiți-i despre limbajul muzicii, adică despre armonia care este muzica absolută, muzica perfectă, muzica superioară, și atunci Cerul vă ascultă și vă împlinește rugămințile. În Cer nu se vorbesc mai multe limbi, ci una sin gură, aceea a armoniei; iar dacă știți să vorbiți pe limba sa, Cerul vă răspunde și vă va satisface.

Eu observ că vă străduiți în toate domeniile, închipuindu-vă că acestea sunt mai importante și că, datorită lor, veți fi la adăpost, ocrotiți, fericiți, lăsând deoparte armonia. Dar poate că astăzi mă veți înțelege mai bine fiindcă vă interesează, eu vă arăt că aveți un mare interes să lucrați cu armonia, fără încetare, neobosiți, știind că numai ea vă va aduce tot ceea ce vă doriți: prietenia, iubirea și mai ales prezența divină. Noi ne apropiem de această armonie perfectă cântând împreună, voi ați simțit deja de mai multe ori prezența unor entități celeste... Tocmai armonia le atrage. Ele se plimbă printre noi împărțind flori și alte cadouri... Simțiți ceva, dar nu realizați că au sosit unele entități. Străduiți-vă și mai mult, folosiți-vă cât mai mult voința pentru ca Cerul să apară, și eu vă asigur că el va veni. El este cu noi, în spatele nostru, iar voi veți deveni martorii unor manifestări extraordinare; veți simți o fericire atât de imensă și nu o veți putea înfrâna, deoarece curenți foarte puternici vă vor străbate ființa și vă vor face să tremurați și să vă înfiorați în cel mai pur extaz.

Armonia se află la baza tuturor succeselor, a tuturor realizărilor divine. Trebuie să vă gândiți fără încetare să introduceți în voi armonia, numai astfel veți putea începe să executați lucrările care vor avea rezultate în veșnicie. Dar de câtă muncă, de câtă voință, de câtă concentrare este nevoie ca să ajungeți la această armonie! Dar atunci când reușiți, puteți manevra forțe considerabile pentru binele omenirii. Nu simțiți oare că întreg universul, toate forțele naturii sunt de acord cu mine și mă încuviințează? Observați, și veți vedea că întreaga natură este de acord, că aprobă spusele mele.

Străduiți-vă zilnic să intrați în armonie cu întreaga creație. Pentru aceasta, vă armonizați mai întâi cu Domnul, Principiul Creator, Cauza Primordială. îi spuneți: „Dumnezeul meu, până astăzi nu am fost nici înțelept, nici instruit, dar îmi văd greșelile și sunt gata să mă îndrept, îți cer iertare. De acum încolo, eu doresc să fiu în armonie cu Tine. Trimite-mi lumina Ta pentru a nu mai încălca legile Tale. Permite-mi să-Ți intuiesc prezența. Te voi asculta, îți voi îndeplini voința”.

Vă adresați apoi îngerilor și Arhanghelilor: „Voi ați venit adesea să îmi aduceți mesaje din partea Creatorului pentru a mă avertiza sau lumina, dar eu mă aflam atunci în tumultul pasiunilor și nu v-am auzit glasul. Vă rog să continuați să-mi trimiteți lumina, fiindcă vă voi asculta. Eu știu că voi sunteți cei mai mari servitori ai Domnului, eu vă respect și vă iubesc.” Apoi vă adresați Maeștrilor, binefăcătorilor omenirii, tuturor acelora care s-au sacrificat până la capăt pentru Cauza Divină: „Maeștri, eu nu v-am ascultat, crezând în atotputernicia științei omenești. Eu înțeleg acum că ceea ce voi ați înțeles și descoperit este adevărul, esențialul; eu vreau să vă ajut și să vă slujesc. Trimiteți-mi știința și cunoașterea voastră”.

Vă veți armoniza apoi cu întreaga omenire. Veți spune astfel: „Dragii mei frați și surori, fie ca pacea și armonia să domnească între noi! Să ne uităm slăbiciunile și imperfecțiunile, să uităm răul pe care l-am putut face și să lucrăm împreună pe tărâmul Domnului, pentru a transforma pământul într-o grădină a Paradisului în care vom trăi toți ca frați”.

Veți vorbi apoi animalelor: „Noi trebuie să vă ajutăm pe voi care, la începutul creației, trăiați cu noi în armonie și pace, fiindcă prin greșeala noastră ați devenit crude și condițiile voastre de viață au devenit atât de grele. Eu vă trimit lumina astfel ca să avansați repede pe calea evoluției”.

Veți vorbi deopotrivă plantelor: „Oh, pomi, plante și flori atât de încântătoare ce acceptați să rămâneți nemișcați și să suportați toate intemperiile, sunteți un adevărat exemplu pentru noi! Eu vă mulțumesc pentru hrana și frumusețea florilor ce ni le oferiți. Eu vă trimit cele mai bune gânduri, eu vreau să fiu în armonie cu Vol. Dați-mi prospețimea și puritatea voastră, iar eu vă voi dărui iubirea mea”.

Veți vorbi pietrelor: „Voi care susțineți omenirea, solul pe care pășim, voi care de mii de ani dați un exemplu de stabilitate, de forță, permițându-ne să vă folosim pentru a ne construi casele și o mulțime de alte clădiri minunate, dați-ne forța voastră; noi vă vom oferi-o în schimb pe a noastră, astfel ca într-o bună zi, în viitor, să vă puteți trezi... Ce armonie va domni de acum încolo între noi!”

Închideți ochii și repetați întregului univers: „Eu te iubesc, eu te iubesc, eu te iubesc, eu sunt în armonie cu tine!”