PDF Blaze dragostea mea de Susan Johnson carti de dragoste

Blaze dragostea mea de Susan Johnson

Boston, februarie 1261

Brațe puternice, cafenii, mângâind alene o spinare caldă...

O femeie fragilă emanând o mireasmă de trandafiri...

Umbre și clar-obscururi pe un culoar pustiu...

Lambriul din lemn de nuc de care se rezema el părea tare. Sub degetele sale, mătasea de Lyon, fină și încălzită, îi umplea de plăcere simțurile. Savurând lent acea senzație, mâinile lui urcară ușor de-a lungul spatelui femeii strâns lipite de el, alunecară peste decolteul împodobit cu dantele și sfârșiră prin a-i cuprinde umerii goi și parfumați.

Ea mirosea și a violete, iar când el întoarse discret capul ca să arunce o privire în coridorul întunecos, maxilarul lui atinse în treacăt buclele aurii și parfumate, mătăsoase ca penele.

Sper că nu te supără că te-am convins să vii aici, sus, fu preambulul șoptit cu timiditate.
Nu mă supără, replică glasul masculin puțin răgușit.
Ești cel mai superb bărbat pe care l-am văzut vreodată la nord sau la sud de linia Mason-Dixon¹, continuă ca un tors vocea cu accent sudic, dulce ca mierea, alunecoasă ca nisipul, în timp ce un trup voluptuos se mișca provocator, apăsând evidenta erecție a bărbatului.

Un murmur ușor răspunse plăcutului compliment, în vreme ce ochii negri ca o noapte fără lună priviră în jos, spre frumoasa femeie din brațele sale.

Bărbatul înalt, cu ten bronzat și cu chip fără cusur, asemănător cu o sculptură greacă, cu un neîmblânzit păr negru ca pana corbului și cu ochi de antracit, purta veșmintele regale ale indienilor din preerie: costum din

' Linia Maxon-Dixon:granița dintre statele Maryland și Pennsylvania, considerată ca limită nordică a statelor în care, înainte de aboiirea sclavagismului, erau folosiți sclavi, (n.t.)

piele de elan, împodobit cu ciucuri, hermină și pene; mocasini brodați cu fâșii de mărgele aurii, roșii și negre. Un superb colier din gheare de urs și pene i se desfășura pe pieptul parțial dezgolit. Pieptul acesta foarte musculos constituia în prezent obiectul atenției*fascinate a doamnei, care îi mângâia contururile cu atingeri prelungi, zăbo- vitoare. Și cete două siluete, strâns lipite una de alta pe coridorul abia luminat de la etajul al doilea, purtau o conversație redusă la maximum, murmurată printre mișcările languroase ale trupurilor și mângâierile unor 'mâini rătăcitoare. *

De unde ești? șopti femeia îmbrăcată într-o extravagantă rochie ce amintea de curtea regală franceză.

Mâinile ei alunecară în jos, strecurându-se pe sub centura pantalonilor.

Din Montana^{^[1]}, răspunse într-o răsuflare aspră bărbatul cu chip vulturesc.
Cărui trib fi aparțin toate astea? întrebă ea cu glas dulce, ca un gângurit.

Și în timp ce întrebarea părea să se refere la costumul iui, degetele ei îi atingeau sexul întărit provocator.

Ei înghiți în gol și abia pe urmă răspunse:

Absarokee".

Și imediat simți cum mâna micuță își întrerupse explorarea. Interpretându-î corect ezitarea, preciză în șoaptă, folosind denumirea punoscută de lumea din afară:

Muntele Ciorii.

Degetele indiscrete reîncepură să se rțiște, pornind în sus, desfătându-se cu atingerea musculaturii dure ca stânca de sub mâinile ce alunecau lent, ș! senzația pielii aspre și întunecate turna foc în fiecare nerv al trupuiui ei. își imagina anii de exercițiu și antrenament fizic, aproape că inhala mirosul exotic al nesfârșitei preerii și al muntelui. El era mai înalt decât majoritatea bărbaților, puternic și tăcut — încarnarea naturii majestuoase și a libertății.

Oare de ce n-o sărutase încă? — se întrebă ea cu oarecare iritare, deși era foarte clar că el nu era imun la farmecele ei. Lillebet Ravencour nu era obișnuită cu un autocontrol atât de hotărât. încă de când împlinise șaisprezece ani, bărbații se aruncaseră la picioarele ei. într-un foșnet de mătase își mișcă trupul lângă al lui, cu o ușoară legănare însușită cu mult timp în urmă — nuanța perfectă, de o subtilitate ambiguă, dintre sugestie și timiditate — se apăsă în tăria bărbătească și o simți umflându-se lângă trupul ei, deși bărbatul pe care-i cuprindea ușor cu brațele nu scoase nici un sunet. Acum mă va săruta, gândi ea, și fața drăgălașă, încadrată de bucle aurii, se ridică spre el, în așteptare.

Dar el nu o sărută. în schimb, mâinile lui puternice o împresurară și, ridicând-o printr-o mișcare lină a mușchilor coapselor și ai bicepșilor, puse capăt preludiului lor de împerechere. O purtă rapid către cel mai apropiat dormitor, faldurile bogate de mătase de culoarea primulei vălurind peste brațul lui, curgând în urma lor pe coridor asemenea unor râuri sclipitoare. _

Apoi — doar câteva clipe mai târziu — o sărută. îi sărută tot trupul, în timp ce o dezbrăca fără grabă. Gura, buzele și limba lui mângâiară fiecare curbă, rotunjime sau adâncitură, fiecare vârf semeț și fiecare netezime delicioasă. O sărută în locuri în care niciodată până acum nu mai fusese sărutată, locuri intime, și la început, când răsuflarea lui caldă o atinse acolo, eâ își zise că va muri... Dar n-a murit, bineînțeles, și când limba lui înaintă — o limbă care lingea și excita — ea știu că niciodată nu fusese atăt de aproape de paradis.

își recăpătă pentru scurt timp rațiunea când bărbatul se ridică pentru a-și dezbrăca propriile-i veșminte. Azvârlindu-și mocasinii, ei își trase peste cap cămașa din piele, cu o scuturare rapidă și bărbătească.

— Dacă intră cineva? șopti ea, urmărindu-l cum cu o mână își aruncă pe noptieră colierul și cu cealaltă își coboară de pe șoldurile înguste bantalonii de piele. Debarasându-se de pantalonii cu franjuri, el îi lăsă acolo

unde căzură, la câțiva centimetri de un morman de jupoane dantelate ce reprezentau șase luni de muncă manuală depusă de o duzină de țărănci. înalt, cu umeri lați, cu un trunchi și șolduri total lipsite de grăsime, ei străbătu mica distanță ce-l despărțea de pat, lăsând să i se vadă superba erecție.

Privirea lui Lillebet coborî, ca magnetizată de acea priveliște, și focul dintre coapsele ei se înteți.

Nu-ți face griji, o liniști, în timp ce deja îi acoperea trupul cu ai lui.

Atent la erecția pulsantă care aluneca lent în frăgezimea feminină, își ridică ochii încadrați de gene lungi spre fața femeii. Pleoapele ei erau strânse, gura puțin deschisă, răsuflarea întreruptă din când în când de mici gemete gâfâite. Doamna părea mulțumită.

La o depărtare de trei cvartale, pe o stradă puțin în pantă și îndeajuns de înălțată pentru a oferi o frumoasă priveliște asupra sclipitorului râu Charles, o tânără cu un păr roșu ca flacăra stătea la fereastra dormitorului ei, privind afară, în întunericul adânc și umed.

încă o noapte cețoasă! se plânse cu un oftat, lăsând perdeaua de dantelă grea să cadă peste geamurile înguste ale ferestrei. Presupun că mâine va fi iar o zi prea ploioasă pentru a merge la călărie.

Femeia mai în vârstă care pregătea patul nu dădu atenție nici oftatului, nici remarcii dezamăgite.

Vino să-ți împletesc părul, domnișoară Veneția.

în cămașă de noapte, fata străbătu în picioarele goale pardoseala acoperită cu un covor de pluș roz și se lăsă să cadă pe pat.

Fir-ar să fie, dacă nu ies curând să călăresc, o să mor de plictiseală*
Domnișoară Veneția — o mustră fosta ei doică, devenită cameristă personală — fii atentă la feiul în care vorbești. Dacă te-ar auzi mama dumitale, te-ar trimite la

culcare fără cină vreme de o săptămână.

Deoarece n-o s-o văd decât la ora ceaiului în rarele ziie în care este acasă și nu o doare capul, nu-i probabil să mă audă vreodată, Hannah. In afară de asta, tatei nu-i pasă dacă mai înjur din când în când. Spune că trebuie să-ți eliberezi cumva frustrările. Și faptul de a fi fată înlătură orice alt mod imaginabil de a mi le elibera. Cu excepția mersului la cumpărături, desigur, ocupație cu care își petrece mama viața.
Ei, lasă, drăguța mea, situația nu-i atât de rea.

Fata cea zveltă se lăsă să cadă pe spate pe pat, într-o

atitudine letârgică, părul ei roșu răvășit alcătuind un contrast supărător cu rozul cuverturii. Ca și întreaga decorație a camerei, acoperământul patuiui fusese ales de o mamă încăpățânată, care nu putea accepta nuanța ieșită din comun a podoabei capilare a fiicei sale. Posomorâtă, domnișoara Veneția își azvârli brațele peste cap și oftă iar.

Vai, Hannah, ba este! E groaznic! Singura plăcere din viața mea este să călăresc și n-am mai făcut asta de o săptămână. Zilnic ploaie, ploaie, ceață, ploaie, frig...

Un alt oftat, adânc și teatral, răsună în încăperea bogat mobilată.

Era o noapte înghețată de iarnă, caracteristică pentru Boston: umedă și cețoasă; și felinarele cu gaz de pe stradă, învăluite într-o ceață groasă, împrăștiau o ciudată lumină fantomatică.

Dar într-una din opulentele camere de oaspeți ale casei în stii neo-gotic de pe Beacon Street, doar la mică depărtare de fata care se văita din cauza frigului, noaptea era departe de a fi rece. De fapt, era foarte fierbinte, și lucrul era dovedit de trupul strălucind de transpirație al bărbatului suplu, cu piele întunecată, care-i dăruia plăcere femeii excitate și înfierbântate de sub el. Lăcomia lui insistentă i se părea ei o sălbăticie barbară; trupul splendid și

mâinile îndârjite îi înnebuneau simțurile. O copleșea o dorință de a fi posedată — înfierbântându-i pasiunea până la delir. Gemea, scâncetele slabe de plăcere devenind răsuflări întretăiate la fiecare presiune lentă a șoldurilor zvelte și dure ce-și lăsau greutatea peste ea. La fiecare retragere, degetele ei se înfigeau în pieiea arămie până când șalele bărbatului sângerau sub zgârieturi.

Imun la urmele de gheare de pe spinarea sa, el murmura în rotunjimea lină a gâtului ei delicat vorbe de iubire, șoapte senzuale, cuvinte rostite într-o limbă necunoscută, și asta o excita și mai mult... o aducea la o culme de plăceri tot atât de intensă pe cât era și ritmul impetuos al sexului ce se mișca adânc înăuntrul ei.

O mică mușcătură a dinților albi și puternici în carnea fragedă a gâtului ei îi invadă simțurile surescitate cu un vai de pasiune. Buzele ei umede se întredeschiseră într-un țipăt când extazul ajunse la paroxism, sfâșiindu-i trupul, fără încetare, ca și ploaia ce bătea în geam.

Bărbatul aruncă o scurtă privire spre ușă, cu gândul la oaspeții de la parter și se grăbi să-i acopere gura cu a lui, înăbușind strigătul extaziat. După ce-i potoli foamea de dragoste își îngădui și el satisfacția climaxului.

Apoi, culcat pe spate, înconjurând-o blând cu brațul pe femeia de lângă el, se întrebă dacă ea era genul care punea întrebări în legătură cu scalpurile. Cu patru ani în urmă, el pătrunsese în societatea bostoniană, o modestă avere în aur conferindu-i posibilitatea de a fi acceptat instantaneu, și de atunci descoperise că femeile de lume reacționau față de el în două moduri: fie cu scârbă, fie cu o poftă carnală de netăgăduit. Femelele cu cel de-al doilea comportament se împărțeau în două categorii: cele care își arătau simpatia și o tandră compătimire față de trista situație a aborigenului american, și cele care se interesau de riumărul de scalpuri luate de el.

O mână palidă înaintă ușor în susul pieptului său, întrerupându-i cugetările. De parcă i-ar fi pus întrebări unui copil cu mintea slabă, frumoasa și delicata femeie

șopti lent, cu accentul ei muzical și tărăgănat:

Ai ucis... mulți... dușmani?

Vreme de o clipă, bărbatul rămase complet nemișcat, de la părul negru și lucios ce-i cădea răvășit pe umeri până la brățările împodobite cu hermină, pe care nu avusese timpul — sau răbdarea necesară — de a și le scoate. Apoi buzele i se răsfrânseră într-un zâmbet și, strecurându-și mâinile pe sub brațele ei, o ridică la pieptul lui. Privind frumosul chip despărțit doar prin câțiva centimetri de al său, spuse cu gias foarte, foarte calm:

Anul acesta am găsit la „Harvard“ atât de puțini dușmani, încât treaba cu ucisul a mers extrem de slab.

Câteva clipe mai târziu, buza de jos a doamnei fu împinsă în afară, schițând o strâmbătură cochetă:

Ei, bine... nu mi-ai spus înainte.
Nu m-ai întrebat, replică el zâmbind.
M-ai făcut să merg mai departe decât intenționam.
Cu riscul de a contrazice o doamnă, acest punct de vedere e discutabil, spuse el, cu o undă de veselie în ochi.

Remarca îi fu întâmpinată cu un surâs lent, senzual.

Ce faci în Boston... altminteri?

Mica pauză verbală fiind condimentată de o sugerare plină de grație, își strecură totodată ațâțător piciorul fin printre ale lui.

în afară de asta,vrei să spui, șopti el, în timp ce libidoul său, stârnit cu ușurință, reacționa la șoldurile catifelate care începuseră să se miște lent deasupra lui. Ei bine, mă duc ia școală, răspunse scurt, convins că doamna nu aștepta o explicație amănunțită, care ar fi trebuit să înceapă cu goana după aur în California și cu tratatele încheiate în 1851 de guvernul Statelor Unite cu triburile din preerie.

Tatăl lui înțelesese efectul inevitabil al acelor migrații masive către vest și când singurul său fiu împlinise vârsta necesară, îl trimisese în est, la școală. Rațiunile complexe care motivau prezența lui la „Harvard" fură explicate succint, ținând seama de moment, de loc și de șoldurile

catifelate și unduioase ale femeii:

Tata a insistat să învăț comportamentul albilor.

Ea își coborî capul și urmări ușor cu limba conturul buzelor lui. '

Tu, spuse abia șoptit, ai putea să dai lecții.

Ochii lui aveau o expresie amuzată, glasul îi fu ca de catifea:

Vă mulțumesc, doamnă.

Mângâindu-l și desfătându-i, mâinile ei ușoare alunecară peste mușchii umerilor lui, coborând de-a lungul pieptului Și urcând din nou.

Ai un nume? întrebă ea, degetele strecurându-i-se în părul negru ce-i învăluia umerii.

Replică laconic, printr-o întrebare:

Alb sau indian?
Ambele, zise ea, dându-i la o parte părul lung și negru ce-i acoperea umărul. -
Aici sunt cunoscut ca fiind Jon Hazard Black. Numele meu de absarokee este ls-bia-shibidam Dit-chilajash- Hazard,Puma Neagră.

Repetând strâmbătura drăgălașă — un gest pe care Hazard îl considera deosebit de potrivit cu farmecul ei amețitor, femeia își lăsă limba să alunece peste i^uza inferioară și spuse:

Tu nu m-ai întrebat cum mă cheamă.
lartă-mă, minți Hazard politicos. Erai atât de înnebunitoare. Eștiatât de înnebunitoare, se corectă imediat, în timp ce ritmul șoldurilor ei începea să-i schimbe din nou direcția gândurilor. Spune-mi cum te cheamă...

Urmărind ușor rotunjimea feselor ei, mâinile lui se opriră o clipă când ea îi răspunse în șoaptă. Dar apoi alunecară lent în sus și, împotriva a ceea ce-i spunea rațiunea — deoarece știa că gazdă lui din această seară avea să simtă foarte curând nu numai lipsa lui, dar și pe cea a tovarășei lui — își reluară masajul languros. Pentru moment, bărbăția lui întărită contrazicea cu înfocare rațiunea sănătoasă. Lillebet cea cu piele catifelată, care — așa cum descoperise el chiar adineauri — era cumnata gazdei lui, își adânci privirea în ochii lui și murmură dulce:

Atât de curând?
După cum vezi, — replică el cu un surâs fermecător, însușit în timpul unor conversații asemănătoare cu femei de viță nobilă nerăbdătoare să fie seduse — farmecele tale
adăugă cu gias răgușit în timp ce degetele lui ca de bronz coborau spre intimitatea ei trandafirie și se strecurau înăuntrul unei umezeli fierbinți și lunecoase — mă fascinează.

La „Harvard" învățase nu numai să soarbă vin de Xeres și să dezbată teme filozofice, ci și toate variantele din Noua Anglie ale universalului limbaj al dragostei. îi sărută vârfurile degetelor, unul câte unul, și când îi linse ombilicul ea șopti:

Te rog, Hazard!
îndată.
Nu, acum! Oh, Dumnezeule, te rog!

Degetele lui suple continuaseră s-o mângâie în profunzime, cu o pricepere stăpânită pe care i-ar fi invidiat-o orice maestru.

Sst!...

O sărută ușor, apoi, cu un gest excitant, își trecu mâna liberă iar și iar peste rotunjimea sânilor ei, oprindu-se doar cu puțin înainte de sfârcurile ale căror vârfuri îi aștsptau atingerea. Și când, după ceea ce păru o veșnicie în care orice răsuflare înceta, degetul lui mare și cel arătător se închiseră peste un vârf trandafiriu și traseră ușor, femeia gemu — un scâncet slab, tremurător. Alunecând de-a lungul trupuiui ei cu o mișcare languroasă, o purtă din nou pe valurile plăcerii. Părul i se prinse în ceva, și simți o smucitură bruscă în clipa în care cordeluța din piele care-i strângea părul negru și răzvrătit se. smulse, eliberându-i-l.

Te rog!

Și gândul la cordeluța pentru păr pieri. Fără efort, o săltă pe femeia cu păr auriu și cu ochii rugători și-și lăsă întregul sex întărit să alunece în teaca iubirii care-l aștepta.

Apăsă ușor pe șoldurile ei zvelte. Capul femeii căzu pe spate în clipa în care scoase un țipăt slab, un sunet tremurător de plăcere, și mâinile ei micuțe începură o mângâiere continuă, delicată ca atingerea unui fulg, peste pieptul lui Hazard. Ridicând-o puțin o dată sau de două ori, el imprimă ritmul senzual pe care ea îl preluă, călărindu-l lent, alene. El se culcă pe perne, închise ochii, și în timp ce cu mâinile îi mângâia coapsele, se desfăta lăsându-se pradă plăcerii care creștea treptat. Urechile lui, învățate prin practică și necesitate să prindă cel mai slab zgomot, auziră uși deschizându-se și închizându-se de-a lungul coridorului, și partea rațională a creierului său îi sugeră să întrerupă, de dragul prudenței, acel exercițiu al plăcerii... sau măcar să stingă lumina. Partea impetuoasă a minții lui știa că în Boston nu exista om sau fiară de care să se teamă, așa că nu luă în considerare nici una din alternative. în plus, se afia acum mai presus de rațiune, apropiindu-se de un orgasm resimțit intens.

Când ușa se deschise, își ridică privirea ca să evalueze primejdia și, timp de o scurtă clipă, ochii lui negri și încețoșați de pasiune îi întâlniră pe cei ai gazdei sale. Un fulger de mânie trecu peste fața acesteia înainte ca ușa să se închidă. Vor fi necesare o explicație și o scuză prezentate cu tact, își spuse în gând, chiar înainte ca femeia de deasupra lui să i se prăbușească în brațe; și atunci își îngădui să se elibereze, pulsând înăuntrul ei, inundându-i interiorul cald și dulce cu căldura lichidă a actului său de iubire.

Peste o jumătate de oră era din nou la parter, singur, cu costumul rearanjat, rezemându-și umerii lați de uniil din pilaștrii decorativi ai săiii de bal, cu un pahar de coniac în mână și iăsându-și privirea ochilor negri să hoinărească printre membrii aristocrați ai societății bostoniene. Dintre aceștia lipsea o persoană, care se afia la etaj împreună cu coaforul ei profund disperat. Acesta era convins că totuși camerista care-și slujea stăpâna avea să repună totul în ordine și că dna. Theodore Ravencour avea să reapară în întreaga ei eleganță pompadouriană. Costumația exotică a lui Jon Hazard Black strălucea în toată splendoarea ei și numai cei înzestrați cu mai mult spirit de observație aveau să remarce că șuvița din piele împletită care mai înainte îi reținea părul negru și des, lipsea acum, fiind înlocuită de o panglică bleu împrumutată în grabă de la rochia înzorzonată a lui Liliebet. Undeva, prin învălmășeala de cearceafuri și perne de mătase, se afla o cordeluță din piele și, cu un zâmbet poznaș interior, el spera că aceasta avea să fie găsită de o servitoare care va aranja patul și nu de ocupanții de peste noapte ai camerei.

Nu se afia la parter de mai mult de cinci minute când gazda lui, Cornelia Jennings, străbătu zâmbitoare sala de bal, în aparență fără o intenție anume.

Hazard nu se lăsă înșelat, știa că ei era ținta ei, și îi urmări fascinat lenta înaintare. După o vreme apăruse lângă el și, când fu îndeajuns de aproape încât vorbele să nu-i fie auzite de alte urechi, n șopti vehement:

Cum ai putut, Jon?! Doamne, este cumnata mea! Nu-ți pasă absolut deloc de mine? șuieră printre dinți, în ochi aprinzându-i-se o sclipire de indignare.

Coborându-și privirea spre chipul ei frumos și tulburat, Hazard răspunse pe un ton foarte liniștitor:

Bineînțeles că-mi pasă. Te ador, Cornelia. Ești, draga mea, cea mai drăguță... gazdă ... din Boston.

Furată de iscusitul compliment, tânăra femeie își îndreptă atenția spre probleme mai urgente. Ochii ei de un cenușiu deschis, își pierduseră expresia mânioasă și se aprinseră de o caldă emoție când se uită la bărbatul înalt, îmbrăcat în haine din piele de elan.

Vai, Hazard, oftă gazda lui în timp ce mâna ei, ascunsă de faldurile voluminoasei fuste, se strecura într-a lui. Au trecut patru ziie. Mi-ai lipsit!

Ochii negri ai lui Hazard exprimau înțelegere.

Știu. Examene, iubito... și un tutore care refuză să fie complezent.

Cunoscându-i reacțiile sensibile, degetele ei delicate se strânseră peste ale lui și, într-o agitație de voal de mătase, îl trase departe de perete.

Am la etaj coniacul tău preferat.

Privirea lui ispititoare se încrucișă cu a ei, în care se citea o întrebare arzătoare, și bărbatul porni încet către scară. El o privi dintr-o parte, reflectând, apoi se uită zâmbitor în OChii calzi, rugători. Când ceva trebuie să fie făcut, poate fi făcut, își zise Hazard în gând. Căpătase de tânăr acest sol de curaj. Și cu doamnele doborâte de dragoste din Boston, descoperise această nouă aplicație practică. Trăgând adânc aer în piept, își dădu pe gât coniacul și se lăsă condus încă o dată la etaj.

[1] ■ ' • •

Muntele Ciorii: în limba engleză — tlm Crow Mountain (n.t)

Din aceeași secțiune