Burlacul

PROLOG

Sunteți sănătoasă, doamnă Chandler. Și cardiograma și tensiunea arterială sunt normale. Nu e decât un caz nefericit de indigestie. Un antiacid, puțină odihnă, și ar trebui să vă simțiți bine. Doctorița își agăță stetoscopul de gât, notând încă ceva în tabel.

Sentimentul de ușurare alunecă prin trupul Rainei Chandler la fel de puternic ca durerea care o cuprinsese mai devreme. Senzația aceea înfiorătoare din piept și din braț o luase pe nepregătite. Cu toate că își pierduse soțul în urma unui atac de cord la vârsta de treizeci și șapte de ani, Raina nu privise niciodată cu detașare durerile apărute pe neașteptate. Devenise o persoană conștiincioasă în privința sănătății sale, atentă la greutatea ei, și începuse un program de exerciții care consta în plimbări pe jos în pas vioi, rutină pe care o respectase până în ziua de astăzi.

La primul puseu de durere, ea se repezise la telefon, apelându-l pe fiul ei cel mare. Nici măcar amintirile neplăcute, ale mirosurilor sterile și antiseptice din spital, sau griul depresiv al pereților nu o împiedicară să se îngrijească de sănătatea sa. Avea o misiune de îndeplinit înainte de a părăsi această lume.

Aruncă o privire către tânăra și atractiva doctoriță care o întâmpinase la Camera de urgențe. Orice femeie cu o înfățișare plăcută în ținuta verde monotonă de spital avea potențial.

— Ești nouă în oraș, nu-i așa? Dar Raina știa răspunsul înainte ca cealaltă să încuviințeze.

Cunoștea pe toată lumea din Yorkshire Falls, cu o populație de 1723 de persoane ce aveau să devină curând 1724, când soția editorului ediției locale a Yorkshire Falls Gazette va naște viitorul lor copil. Medicul său generalist fusese dr. Eric Fallon, un prieten apropiat de mulți ani. Văduv ca și ea, Eric sucombase recent în fața dorinței de a se bucura mai mult de viață și a munci mai puțin. Fiind noul asociat al lui Eric, domnișoara dr. Leslie Gaines avea propriul răspuns în privința unui stres mai redus.

Ea era nou-venită în oraș și, din punctul de vedere al Rainei, acest lucru o făcea nu doar interesantă, dar și o nouă potențială soție pentru podoabele ei de băieți.

— Ești căsătorită? întrebă Raina. Sper că nu te va supăra întrebarea, dar am trei fii burlaci și…

Doctorița chicoti.

— Sunt în oraș de numai câteva săptămâni, însă reputația fiilor dumneavoastră le-a luat-o mult înainte, doamnă Chandler.

Pieptul Rainei se umflă de mândrie. Erau băieți de treabă, fiii ei. Ei reprezentau marea sa bucurie, iar de curând sursa unei frustrări permanente. Chase, băiatul cel mare, Rick, polițistul favorit al orașului, și Roman, corespondentul său extern și fratele mai mic, cel care se afla acum la Londra, participând la un summit economic.

— Prin urmare, doamnă Chandler…

— Raina, o corectă ea, studiind-o pe amabila doctoriță. Un râs plăcut, simțul umorului. Îndepărtă imediat posibilitatea ca tânăra să fie sufletul pereche pentru Roman ori pentru Rick.

Conduita ei așezată l-ar plictisi pe Roman, iar programul de medic ar intra în conflict cu cel al ofițerului Rick. Dar ea putea fi femeia perfectă pentru băiatul cel mare, Chase.

Din momentul în care preluase de la tatăl său, cu aproape douăzeci de ani în urmă, funcția de editor al Yorkshire Falls Gazette, el devenise mult prea sobru, mult prea șef și peste măsură de protector. Slavă Cerului că moștenise frumusețea tatălui său, un chip cizelat care producea o primă impresie înainte ca el să deschidă gura, preluând controlul. Femeile cumsecade adoră bărbații protectori, iar marea parte a celor nemăritate din oraș s-ar căsători cu Chase cât ai clipi. Era chipeș, ca și Rick și Roman.

Scopul ei era de a-și căsători cei trei fii, și așa va face. Dar mai întâi, vor trebui să-și dorească din partea unei femei ceva mai mult decât sex. Nu că ar fi ceva rău în privința sexului; în realitate, putea fi mai mult decât plăcut, reflectă ea, aducându-și aminte. Dar problema ei era de fapt mintea închistată a fiilor ei. Ei erau bărbați.

Și fiindcă ea fusese cea care îi crescuse, știa exact cum gândeau. Rareori își doreau o femeie pentru mai mult de o noapte. Norocoasa avusese parte de o lună, nici mai mult, nici mai puțin. Găsirea unei femei hotărâte, asta era soluția. Cu înfățișarea lor atrăgătoare, specifică neamului Chandler, femeile le cădeau la picioare. Însă bărbații, inclusiv fiii săi, își doresc ce nu pot avea, iar băieții ei aveau prea mult, cu prea mare ușurință.

Ispita lucrului interzis și plăcerea de a vâna dispăruseră. De ce s-ar gândi un bărbat la până când moartea ne va despărți, când femeia e dispusă să cedeze fără niciun angajament? Nu că Raina nu ar fi înțeles generația actuală. O înțelegea. Dar adora în același timp legăturile vieții de familie – și era suficient de deșteaptă încât să-și dorească pachetul complet.

Însă în lumea de azi, femeia trebuie să-i ofere bărbatului o provocare. Emoție. Și chiar și atunci, Raina simțea că fiii ei ar da înapoi. Bărbații Chandler aveau nevoie de o femeie specială ca să le trezească interesul și să-l mențină. Raina oftă. Ce ironie ca ea, o femeie care avusese drept ideal propria căsnicie și copiii săi, să crească trei fii care considerau sacru cuvântul burlac. Cu atitudinea lor, ea nu va avea parte de nepoții pe care și-i dorea. Iar ei nu vor avea niciodată parte de fericirea pe care o meritau.

— Câteva recomandări, Raina. Doctorița închise repede graficul și ridică privirea. Îți sugerez să ai mereu în casă o sticluță cu comprimate antiacide, în caz de urgență. O ceașcă cu ceai se dovedește adesea cel mai bun remediu.

— Fără livrări de pizza la ore târzii din noapte, în concluzie? Întâlni căutătura amuzată a tinerei doamne.

— Mă tem că nu. Va trebui să-ți găsești altă distracție.

Raina strânse din buze. Lucrurile pe care avea să le îndure în viitor. Pentru fiii săi. Vorbind de ei, Chase și Rick aveau să revină dintr-o clipă în alta, iar doctorița nu îi răspunsese încă ia cea mai presantă întrebare. Raina își lăsă privirea să alunece de-a lungul trupului zvelt al doctoriței.

— Nu vreau să insist, însă…

Dr. Graines rânji, evident încă amuzată.

— Sunt căsătorită. Și chiar dacă nu aș fi fost, sunt convinsă că fiii dumneavoastră ar aprecia foarte mult dacă și-ar găsi singuri partenerele potrivite.

Raina își temperă dezamăgirea, fluturând mâna în semn de răspuns.

— Ca și cum fiii mei își vor găsi vreodată femeile care li se potrivesc. Sau ar fi bine să spun soțiile. Nicio urgență de viață și de moarte nu i-ar putea sili să-și aleagă o femeie și să se așeze la casa lor… Vocea Rainei deveni tărăgănată în timp ce sensul propriilor vorbe păru să prindă contur.

Urgență de viață și de moarte. Singurul lucru care i-ar convinge pe fiii săi să se însoare. Propria ei urgență de viață și de moarte.

În vreme ce planul ei începea să prindă formă, conștiința Rainei o imploră să renunțe la idee. Era o cruzime să-i facă pe fiii ei să creadă că e bolnavă. Pe de altă parte, era spre binele lor. Ei nu erau în stare să-i refuze nimic, nu în momentul în care ea avea cu adevărat nevoie de ei, iar ea, mizând pe firea lor bună, îi va conduce în cele din urmă spre acel „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Nu că ei ar ști sau ar aprecia asta.

Își mușcă buza. Era un risc. Dar fără nepoți, singurătatea se întrevedea dezolantă în viitorul său, așa cum, fără o soție sau o familie, se întrevedea și pentru copiii ei. Voia ca ei să aibă ceva mai mult decât case și vieți goale – genul acela de viață pe care îl avusese ea după moartea soțului său.

— Doamnă doctor, diagnosticul meu… e confidențial?

Tânăra femeie îi aruncă o privire piezișă. Fără îndoială că era obișnuită cu această întrebare în cazurile cele mai grele. Raina își verifică ceasul. Băieții ei trebuiau să se întoarcă dintr-o clipă într-alta. Noul ei plan, ca și viitorul familiei sale depindeau de răspunsul femeii, așa că Raina așteptă, bătând nerăbdătoare din picior.

— Da, este confidențial. Dr. Gaines dădu răspunsul râzând cât se poate de natural.

Raina se mai relaxa puțin. Își strânse mai bine pe corp halatul de spital din bumbac.

— Bine. Sunt convinsă că nu vei dori să fii obligată să eviți întrebările fiilor mei, așa că îți mulțumesc pentru tot. Întinse mâna și i-o strânse politicos, în timp ce în realitate își dorea să o împingă pe femeie dincolo de draperie înainte de sosirea cavaleriei, împreună cu întrebările sale punctuale.

— A fost o plăcere și o experiență să vă cunosc. Dr. Fallon va reveni mâine la cabinet. Dacă până atunci vă mai deranjează ceva, nu ezitați să sunați.

— Oh, nu voi ezita, spuse Raina.

— Deci care-i povestea? Rick, fiul mijlociu, cel pe care nu era nimeni în stare să-l ignore, se strecură dincolo de draperie, iar Chase îl urmă îndeaproape. Firea nesăbuită a lui Rick era replica personalității mamei lui. Părul lui castaniu-închis și ochii de culoarea alunei semănau cu ale Rainei înainte ca ea să-și schimbe culoarea cu un blond în nuanța mierii pentru a ascunde cărunțeala.

Roman și Chase, pe de altă parte, se înscriau într-un alt registru, cu părul de un negru intens și ochi de un albastru strălucitor. Atât fiul cel mare, cât și cel mic erau întruchiparea perfectă a tatălui lor. Staturile lor impozante și nuanța închisă a părului lor îi aduceau întotdeauna aminte de John. Numai personalitatea le aparținea în exclusivitate.

Chase se postă în fața agitatului său frate, înfruntând-o pe doctoriță:

— Ce se întâmplă?

— Cred că starea de sănătate a mamei dumneavoastră e un subiect pe care ar dori să vi-l explice ea însăși, spuse doctorița, strecurându-se apoi dincolo de îngrozitoarea draperie multicoloră.

Ignorând zvâcnetul de vinovăție în favoarea a ceva mult mai bun, asigurându-se că ei îi vor mulțumi în cele din urmă, Raina clipi pentru a-și stăpâni lacrimile, ducând o palmă tremurătoare deasupra inimii. Apoi le explică fiilor ei starea delicată a sănătății sale și dorința pe care o avea de atâta amar de vreme.

1

Roman se uită fix la fratele lui mai mare sau, mai exact, se uită lung la moneda de douăzeci și cinci de cenți din mâna dreaptă a lui Chase. După ce primise telefonul în legătură cu problemele cardiace ale mamei sale, Roman luase primul zbor cu plecare din Londra. Năvălise pe aeroportul JFK, luase imediat o cursă care făcea legătura cu Albany și închiriase apoi o mașină care să ajungă într-o oră la reședința sa din Yorkshire Falls, situată la ieșirea din Saratoga Springs, New York. Era atât de obosit încât îl dureau oasele.

Iar acum putea adăuga și stresul la problemele lui. Datorită tulburărilor cardiace ale mamei sale, unul dintre frații Chandler trebuia să-și sacrifice libertatea pentru a-i dărui Rainei un nepot. Aruncarea monedei avea să decidă care dintre frați va purta povara, dar numai Rick și Roman puteau fi implicați. Cum el își făcuse deja datoria față de familie renunțând la colegiu pentru a prelua conducerea ziarului și a o ajuta pe mama lor să-i crească pe cei doi mai mici, Chase nu lua parte la aruncarea monedei – deși el își dorea contrariul. El voia ca lucrurile să fie echitabile. Rick și Roman insistaseră însă ca el să-și păstreze autonomia.

Va juca în schimb rolul executorului.

— Alegeți. Cap sau pajură, zise Chase.

Roman aruncă privirea spre tavanul nevopsit, uitându-se spre etajul copilăriei sale, acolo unde mama lor se odihnea după cum îi recomandase doctorul. Între timp, el și frații săi stăteau și așteptau pe podeaua prăfuită și pătată din loc în loc a garajului atașat de casa propriu-zisă. Același garaj în care ei își adăposteau bicicletele și mingile pe vremea când erau copii, locul unde Roman își ascundea berile când își închipuia că frații lui mai mari nu se aflau prin preajmă. Și aceeași casă în care crescuseră ei și pe care mama lor o avea și acum mulțumită muncii susținute a lui Chase și succesului pe care îl obținuse el cu gazeta.

— Haideți, băieți, să spună careva, zise Chase, risipind tăcerea care se așternea în jur.

— Nu e nevoie să vorbești ca și cum povestea asta ți-ar face plăcere, mormăi Rick.

— Tu îți închipui că chestia asta îmi face plăcere? Chase răsuci moneda între degete, frustrarea întinzându-i buzele. Chestia asta e o porcărie. Sunt al naibii de sigur că nu vreau să vă văd pe niciunul dintre voi renunțând la viața pe care și-a ales-o numai din pricina unui capriciu.

Roman era sigur că fratele lui cel mare se simțea atât de puternic fiindcă nu-și alesese singur drumul în viață. În schimb, i se încredințase peste noapte atât rolul de editor, cât și cel de părinte. La șaptesprezece ani, fiind cel mai mare dintre frați când tatăl lor decedase, Chase considerase că e de datoria lui să ia locul tatălui, să devină capul familiei. Asta era și motivația participării lui Roman la aruncarea monedei. El fusese cel care plecase din Yorkshire Falls pentru a-și realiza visurile, în timp ce Chase rămăsese în urma lui, renunțând la ale sale.

Amândoi, atât Roman, cât și Rick, îl priveau pe Chase ca pe un model. Dacă Chase considera că înfricoșătoarea stare de sănătate a mamei și dorința ei profundă de a avea un nepot meritau un sacrificiu, atunci Roman trebuia să fie de acord. Nu numai că i-o datora fratelui său, însă împărtășea același sentiment al devotamentului față de familie.

— Suferința mamei nu e un capriciu, zise Roman către frații săi. Ea a spus că inima ei e slăbită și nu suportă stresul.

— Sau dezamăgirea, adăugă Rick. Mama nu folosește această expresie, dar știți al naibii de bine că asta a vrut să spună. Noi am dezamăgit-o.

Roman dădu din cap în semn de aprobare.

— Dacă nepoții o vor face fericită, atunci de noi depinde să-i oferim un puști ca să-l cocoloșească atâta vreme cât se mai află printre noi și se poate bucura că e bunică.

— Știind că unul dintre noi are o căsnicie fericită o va scuti de o mare parte a stresului pe care trebuie să-l evite, zise Chase. Iar un nepot îi va oferi un nou sens în viață.

— Nu putem să-i oferim doar un cățeluș? întrebă Rick.

Roman înțelegea sentimentul. La douăzeci și unu deani, stilul lui de viață făcea imposibil un trai așezat. Căsătoria și familia nu fuseseră prevăzute pentru viitor. Până în clipa de față. Nu că nu i-ar fi plăcut femeile, parfumul lor sau felul în care pielea lor catifelată aluneca pe trupul lui trezit la viață. Dar nu se putea imagina renunțând la propria carieră pentru a privi chipul unei singure femei la micul dejun, la capătul opus al mesei, tot restul vieții sale. Se cutremură, uimit că alegerile existenței lui ajunseseră într-un moment unic ca acesta.

Se întoarse către fratele lui mijlociu.

— Rick, tu ai mai tăiat o dată nodul gordian. Nu e nevoie să o faci din nou. Cu toate că Roman nu-și dorea să se proclame omul potrivit pentru o treabă ca asta, nu putea să-l lase pe fratele său să repete trecutul – să se căsătorească pentru a veni în ajutorul cuiva sacrificându-se pe sine.

Rick clătină din cap.

— Te înșeli, frate. Voi lua parte la acțiunea de aruncare a monedei. Data trecută nu a avut nimic de-a face cu asta. Asta are legătură cu familia.

Roman pricepu. Toți membrii familiei Chandler erau dedicați familiei. Așa că el se întorcea acolo de unde plecase. Se va întoarce la slujba sa de corespondent străin al Associated Press, continuând să se aventureze în punctele fierbinți ale politicii, răspândind în lumea întreagă povești tăinuite, sau se va stabili în Yorkshire Falls, așa cum nu avusese de gând niciodată? Cu toate că Roman nu știuse niciodată al cui era visul pe care îl visa el – al lui ori al lui Chase, sau o combinație a celor două – Roman trăise cu teama de a nu repeta stilul de viață al fratelui său, ori de a fi în imposibilitatea de a alege.

Dar, în ciuda golului din stomac, era pregătit, așa că dădu din cap în direcția lui Chase.

— Dă-i drumul.

— Cum dorești. Chase aruncă moneda cât putu de sus.

Roman înclină capul către Rick, acordându-i șansa dea alege, iar Rick strigă:

— Cap.

Ca într-o mișcare cu încetinitorul, moneda se roti și pluti în aer. Viața lipsită de griji îi trecu lui Roman pe dinaintea ochilor într-o manieră asemănătoare: femeile pe care le cunoscuse și cu care flirtase, cele deosebite, care îi rămăseseră alături suficient timp pentru a forma o relație, însă nu pentru a fi partenera de o viață, întâlnirile ocazionale și fierbinți, din ce în ce mai rare, din moment ce acum era mai matur și avea mai mult discernământ.

Sunetul scos de palma lui Chase care se lipea de dosul mâinii îl surprinse pe Roman, readucându-l la realitate. Întâlni privirea solemnă a fratelui său mai mare.

O viață în schimbare.

Moartea unui vis.

Severitatea situației îi strânse stomacul lui Roman. Își îndreptă umerii, așteptând, în timp ce Rick inspiră zgomotos.

Chase ridică mâna, privind în jos înainte de a întâlni privirea atentă a lui Rick, apoi pe a lui Roman. Apoi își îndeplini datoria așa cum o făcea întotdeauna, fără a da înapoi.

— Cred că acum o să ai nevoie să bei ceva, prâslea. Tu ești mielul de sacrificiu în situația asta.

Rick ridică spre cer o privire grea, o nimica toată în comparație cu bila de plumb din stomacul lui Roman. Chase se apropie, postându-se în dreptul lui Roman.

— Dacă vrei să renunți, acum e momentul. Nimeni nu-ți va sta în cale dacă nu poți să faci asta.

Roman se sili să zâmbească larg, mai ceva ca Chase la optsprezece ani.

— Crezi că a pune femeile la orizontala și a face copii e o sarcină grea? Când îmi va veni timpul, o să-ți dorești să fi fost tu în locul meu.

— Asigură-te că e o puștoaică, zise Rick, încercând să fie de ajutor, dar din vorbele sau din tonul lui nu răzbătea un umor adevărat. Evident că resimțea durerea lui Roman, cu toate că ușurarea că el nu fusese cel ales era tangibilă.

Roman aprecie încercarea de a-i ridica moralul, deși aceasta nu funcționa.

— Mai important este ca ea să nu se aștepte la prea mult, replică el. Orice femeie cu care se va însura el trebuia să știe de la început cine era el și să accepte ce nu era.

Chase îi dădu o palmă pe spinare.

— Sunt mândru de tine, puștiule. Asta e o decizie pe care o iei o-singură-dată-în-viață. Asigură-te că poți trăi alături de ea, în regulă?

— Nu am de gând să trăiesc cu nimeni, mormăi Roman.

— Atunci ce ai de gând? întrebă Rick.

— O căsnicie lungă și plăcută care să nu-mi schimbe deloc viața. Vreau să găsesc pe cineva care să-și dorească să stea acasă și să crească copilul, care va fi fericită când mă voi întoarce acasă.

— Vei avea oricum o povară, nu? întrebă Rick.

Roman îl privi amenințător. Încercarea lui de a-i îmbunătăți starea de spirit mersese prea departe.

— De fapt, noi am avut o viață a naibii de bună până ne-am făcut mari, iar eu vreau să mă asigur că indiferent cu cine m-aș căsători, persoana aceea îi va oferi aceleași condiții copilului meu.

— Prin urmare tu o să-ți vezi de drum, iar soția ta o să stea acasă. Chase clătină din cap. Mai bine vezi cum te porți. Doar nu vrei să sperii prea repede potențialele candidate în timpul căutării.

— Asta nu se poate întâmpla, chicoti Rick. În liceu, nu exista nicio fată care să nu tânjească după puști, înainte ca el să înceapă o viață plină de aventură.

În ciuda situației, Roman pufni îți râs.

— Doar după ce ai absolvit tu. Ale tale erau prea mari.

— Nu mai e nevoie s-o spui. Rick încrucișă brațele la piept, rânjind. Dar ce-i drept, e drept. A trebuit să o iau pe urmele lui Chase, iar ale lui erau uriașe. Fetele se dădeau în vânt după bucățica lui tare și tăcută. Dar imediat ce a absolvit el, au pus ochii pe mine. Se bătu cu pumnul în piept. Și de cum am plecat eu, drumul a rămas liber pentru tine. Și toate se arătau interesate.

Nutoate. Fără preaviz, amintirea infatuării sale din liceu reveni la suprafață, așa cum făcea adesea. O fată frumoasă cu părul de un negru intens și ochi verzi, Charlotte Bronson, făcuse ca hormonii lui adolescentini s-o ia razna. Refuzul ei usturător îl urmărise toată viața, la fel de acut și acum ca și atunci. El o apreciase ca fiind singura cu care ar porni la drum și nu o uitase niciodată. Cu toate că Roman și-ar fi dorit să considere povestea ca pe un eșec din adolescență și s-o lase așa, adevărul îi dicta să admită că sentimentele sale fuseseră profunde.

Nu se punea problema s-o fi recunoscut în fața fraților lui pe-atunci ori acum. Un bărbat trebuie să păstreze unele chestiuni pentru sine.

Potrivit ultimului zvon pe care-l auzise Roman, Charlotte se mutase în New York City, capitala mondială a modei. Cu toate că el ocupa un apartament în comun cu cineva, cu o chirie moderată, în același oraș, nu o întâlnise niciodată, dar nici nu o căutase. Zăbovise arareori în oraș suficient timp pentru a face și altceva decât să doarmă o noapte, să-și schimbe hainele, ca să pornească din nou spre o nouă destinație.

În ultima vreme nu mai aflase nimic de la mama lui, așa că acum deveni curios.

— Charlotte Bronson s-a întors în oraș? întrebă el.

Rick și Chase schimbară priviri uimite.

— Cu siguranță, zise Rick. Are o mică afacere în First.

— Și e necăsătorită, spuse Chase, surâzând în final.

Adrenalina lui Roman năvăli puternic și rapid.

— Ce fel de afacere?

— De ce nu treci pe acolo ca să vezi cu ochii tăi? întrebă Rick.

Ideea îl tentă. Roman se întrebă cum o fi arătând Charlotte acum. Dacă era la fel de sinceră și de tăcută ca pe vremuri. Dacă părul de un negru intens era tot lăsat liber pe spate, tentând orice bărbat să-l atingă. Era curios dacă ochii ei verzi erau la fel de expresivi, o fereastră spre sufletul ei pentru oricine se arăta suficient de interesat pentru a-l privi.

El manifestase interes și fusese alungat.

— S-a schimbat mult?

— Du-te și aruncă o privire. Chase adăugă propriul său punct de vedere. Poți numi asta prima ocazie să pui la orizontală potențialele candidate.

De parcă pe Charlotte ar interesa-o. Ea plecase liniștită chiar după prima lor întâlnire, lăsându-l și pe el să o ia din loc, aparent fară nicio remușcare. Roman nu crezuse niciodată în dezinteresul ei, și nici că vorbise propriul său ego. Scânteile fuseseră suficient de puternice pentru a aprinde tot orașul, iar chimia aceea atât de fierbinte fusese o explozie amenințătoare. Dar atracția sexuală nu fusese singurul lucru pe care îl împărtășiseră.

Ei erau conectați la un nivel mult mai profund, conectați suficient pentru ca el să-i împărtășească visurile și speranțele sale de viitor, un lucru pe care nu-l mai făcuse niciodată. Dezvăluirea unei părți atât de intime ș inimii sale îl lăsase descoperit în fața suferinței, ceea ce făcea ca refuzul ei să fie și mai dureros, realiză el acum, grație înțelepciunii de om matur care îi lipsise la tinerețe.

— Poate că o voi căuta. Deliberat, Roman răspunsese vag. Nu voia să le ofere fraților săi mai multe indicii în legătură cu renăscuta sa curiozitate vizavi de Charlotte Bronson. Mai ales că el avea nevoie de o altfel de femeie, una care să fie de acord cu planul său.

Lăsă să-i scape un mormăit, amintindu-și de ce începuse toată această conversație. Mama lui își dorea nepoți. Iar Roman va face tot ce-i va sta în putință pentru a-i oferi. Asta nu însemna însă că el va lua o soție cu tot alaiul de emoții sufocante și așteptări ale unui mariaj tipic. El era un bărbat care avea nevoie de libertatea lui. El nu era un soț pentru toate anotimpurile. Potențiala sa soție va trebui să-și dorească mai mult copii decât un soț, bucurându-se de propria independență. O femeie independentă care să adore copiii va fi alegerea perfectă.

Fiindcă Roman intenționa să se însoare, să-și lase însărcinată soția și să plece naibii unde va vedea cu ochii, făcând tot posibilul să nu privească înapoi.

Soarele strălucea dincolo de vitraliul ferestrei din partea din față a magazinului, scăldând-o pe Charlotte într-o căldură minunată. Se potrivea perfect cu imaginea tropicală pe care ea o pregătea. Legă partea posterioară a unei perechi de bikini cu șiret în jurul manechinului care urma să fie expus la loc vizibil în vitrină, întorcându-se apoi către asistenta sa.

Beth Hansen, de altfel cea mai bună prietenă a lui Charlotte încă din copilărie, chicoti.

— Mi-aș dori să arăt și eu atât de perfect.

— Acum arăți. Charlotte aruncă o privire micuței Beth și sânilor ei generoși.

Yorkshire Falls era un oraș mic, la patru ore distanță de New York City – suficient de departe pentru a rămâne un oraș de mici dimensiuni, dar destul de aproape pentru a merita să faci o călătorie dacă motivul era suficient de bun. După toate aparențele, schimbarea bustului fusese pentru Beth un motiv destul de bun.

— Și tu poți fi. Nici măcar nu e nevoie să-ți folosești prea mult imaginația. Beth arătă spre manechin. Privește-o și imaginează-te exact așa. Schiță cu ambele mâini forma curbă. Un lifting ar fi un început, dar o măsură în plus a cupei ar face și mai mult pentru a atrage atenția unui mascul.

Charlotte scoase un oftat exagerat.

— Luând în considerare interesul pe care l-a trezit magazinul, nu am nevoie de niciun alt ajutor de niciun fel, pentru a atrage și mai mult atenția.

Cât despre bărbați, nu mai avusese o întâlnire de acum șase luni, de pe vremea zilelor petrecute în New York. Și, cu toate că uneori era cam singură, nu era pregătită să reia rutina întâlnirilor – cine lungi, învăluite în tăcere sau obligatoriul sărut de „noapte bună“, moment în care ea trebuia să ia mâna nesigură a partenerului înainte de a putea începe orice fel de tatonare. Deși, dacă vreodată ar urma să-și întregească viața prin prezența unui soț și a unor copii, pe lângă cariera sa, ar trebui să reia cât de curând jocul întâlnirilor.

— Orice femeie are nevoie de ceva mai multă atenție din partea bărbaților. E un impuls pe care ți-l dă orgoliul, și cine se poate împotrivi unui asemenea lucru?

Charlotte se încruntă.

— Un bărbat ar fi mai degrabă…

— Interesat de mintea ta, nu de chilul sau de trupul tău, o imită Beth, punându-și mâinile în șolduri.

Charlotte aprobă.

— Exact. Iar eu i-aș oferi în schimb, oricărui bărbat, același respect. Rânji. Încep să aduc cu un record doborât?

— Poate puțin.

— Spune-mi ceva. De ce pe bărbații de care mă simt atrasă îi interesează doar ambalajul și nu să-mi rămână alături pentru lungul drum? întrebă Charlotte.

— Fiindcă ți-ai dat întâlnire cu omul nepotrivit? Sau poate fiindcă tu nu le acorzi nicio șansă. În plus, e un fapt dovedit că pe un bărbat îl atrage mai întâi aspectul exterior. Un tip deștept, bărbatul potrivit, va ști să te descopere, și atunci îl vei putea face praf cu strălucita ta minte.

— Bărbații pe care îi interesează în primul rând cum arăți sunt prea puțin profunzi.

— Iar începi. Te repezi spre concluzii de ordin general. Iar eu te implor să faci altfel. Beth îi aruncă o privire mânioasă. Aspectul exterior este cel care creează prima impresie, insistă ea.

Charlotte se întrebă cum de prietena ei afirma un lucru când ea trăise ca dovadă un altul. Dacă Beth credea într-adevăr că pe bărbați îi interesa mai întâi ambalajul, ca abia după aceea să cunoască și să aprecieze o femeie pentru cine și ce era ea, atunci de ce recursese ea la chirurgia plastică abia după ce îl cunoscuse pe logodnicul ei? Charlotte ținea însă prea mult la prietena sa pentru a o răni adresându-i o asemenea întrebare.

— Privește la magazinul ăsta, de exemplu. Beth roti o mână prin aer. Tu ești cea care vinde partea care se vede, dar pe lângă asta ești răspunzătoare pentru revigorarea multor relații și a multor căsnicii care păreau să se destrame.

— Aici te pot contrazice. Charlotte le spusese același lucru multora dintre clientele sale.

Beth rânji.

— Jumătate dintre femeile acestui oraș și-au găsit norocul datorită ție.

— Eu nu aș merge atât de departe.

Prietena ei ridică din umeri.

— Cum vrei. Ideea e – nu tu transmiți mesajul cum că ambalajul e important?

— Mai degrabă cred că transmit mesajul că e bine să fii tu însăți.

— Cred că amândouă spunem același lucru, dar deocamdată renunț. Ți-am spus că David oferă ambalaje? Ochi și bărbie, liftinguri și implanturi.

Charlotte dădu ochii peste cap. Din punctul ei de vedere, Beth era perfectă înainte de a intra sub bisturiu, iar Charlotte tot nu pricepea ce o făcuse să-și închipuie că are nevoie de o schimbare. Iar Beth, evident, nu discuta. Ea doar făcea reclamă serviciilor oferite de cel care urma să-i devină curând soț.

— Ți-a spus cineva că ai început să semeni cu o reclamă a plasticianului tău?

Beth surâse.

— Bineînțeles. Intenționez să mă căsătoresc cu bărbatul în cauză. De ce să nu impulsionez afacerea lui și contul nostru bancar în același timp?

Mercantilismul lui Beth se potrivea destul de aiurea cu femeia dulce și cu picioarele pe pământ pe care o cunoștea Charlotte. O altă schimbare subtilă pe care Charlotte o observase după întoarcerea lui Beth. Ca și Charlotte, Beth se născuse și crescuse în Yorkshire Falls. Și așa cum procedase și Charlotte odată, Beth avea să se mute cât de curând în New York City. Charlotte spera că prietenei sale îi vor plăcea luminile strălucitoare și marele oraș. Își aminti de propria experiență cu sentimente amestecate. La început, adorase străzile aglomerate, pacea înfricoșătoare, strălucirea luminilor și viața care exista chiar la ore târzii din noapte. Dar odată ce noutatea păli, un gol începuse să crească. După conviețuirea într-o comunitate unită ca cea din Yorkshire Falls, singurătatea fusese de-a dreptul copleșitoare. Un lucru pe care Beth nu avea să-l experimenteze din moment ce se muta la New York pentru a fi alături de soțul ei.

— Știi că nu voi fi niciodată în stare să te înlocuiesc, zise Charlotte cu părere de rău. Tu ești asistenta perfectă.

În momentul în care Charlotte hotărâse să renunțe la slujba de director de vânzări într-un butic elegant și scump din New York City pentru a deschide „Charlotte Attic“ în orașul său natal, fusese suficientă o singură conversație telefonică pentru a o convinge pe Beth să renunțe la postul de recepționeră într-o agenție imobiliară pentru a veni să lucreze cu ea.

— Și eu îți voi duce dorul. Slujba asta m-a răsplătit mai mult decât oricare altă activitate anterioară.

— Asta fiindcă îți pui în sfârșit talentul la treabă.

— Mulțumită viziunii tale. Locul acesta e minunat.

Charlotte aproape că roși. Își făcuse griji în legătură cu deschiderea unui butic șic în orășelul natal. Beth fusese cea care o impulsionase și o susținuse în etapele care precedaseră deschiderea. Îngrijorările lui Charlotte fuseseră nefondate. Datorită televiziunii, internetului și periodicelor, femeile din Yorkshire Falls erau pregătite pentru modă. Magazinul ei reprezenta un succes – și, într-un fel, o ciudățenie printre magazinele vechi care mai rămăseseră.

— Vorbind de talent, sunt mulțumită că am ales această nuanță marină în locul negrului. Beth își strecură degetele printre șireturile strâns legate în spatele manechinului.

— E exact culoarea apei care înconjoară insula Fiji. A Mării Koro și a Oceanului Pacific de Sud. Charlotte închise ochii, imaginându-și locurile prezentate în broșurile pe care le avea în biroul din spate.

Nu că ea și-ar fi dorit să călătorească, dar locurile acelea îndepărtate îi făcuseră cu ochiul de când se știa. Ca adolescentă, fotografiile care înfățișau asemenea locuri idilice îi hrăniseră speranța că tatăl ei dispărut se va întoarce, împărtășindu-i ceea ce percepea ea ca fiind o viață magnifică. Astăzi nu-și putea reprima, când și când, impulsul de a vizita astfel de locații exotice, dar se temea că dorința aceea o va face să semene prea mult cu tatăl ei – egoist, superficial și incapabil de a dărui așa că se mărginea la fotografii. La fel ca cele din biroul său, înfățișând ape scânteietoare, valuri albe și înspumate și un soare arzător care încingea pielea dezgolită.

— Ca să nu mai spunem că nuanța asta acvatică va completa prezentarea de vară din vitrină?

Vocea lui Beth îi întrerupse gândurile lui Charlotte și ea deschise un ochi.

— Și asta. Acum taci și lasă-mă să mă întorc la ziua mea de vis. Însă vraja se spulberase.

— E greu să te obișnuiești să privești costume de baie când noi abia am ieșit din iarnă.

— Știu.

Pe lângă desuurile de lux și cele de bază, Charlotte vindea piese diferite – pulovere pe timp de iarnă, costume de baie și accesorii asortate pe timpul verii. Însă lumea modei acționează potrivit propriului program.

Exact așa proceda și Charlotte. Aerul rece de iarnă abia începuse să cedeze unei ușoare încălziri specifice lunii martie, însă Charlotte se îmbrăcase oricum în haine de vară, în nuanțe șocant de luminoase, confecționate din materiale vaporoase. Ceea ce începuse prin a fi o invitație care să atragă publicul avusese efect. În prezent, vorba dusă din gură în gură aducea oamenii la magazin, iar ei începuseră să-i placă grozav hainele pe care le purta.

— M-am gândit că putem așeza costumele de baie în colțul din dreapta al vitrinei, îi spuse Charlotte lui Beth.

— Pare bine.

Charlotte trase manechinul către fereastră, cea care dădea spre First Avenue, bulevardul principal din Yorkshire Falls. Avusese noroc reușind să obțină locația perfectă, o locație care aparținuse anterior lui Guy’s Clothing Store[1]. Charlotte nu își făcuse griji deschizând un alt magazin cu amănuntul în spațiul acela fiindcă marfa ei ținea pasul cu vremurile. Avusese șase luni cu chiria veche înainte ca aceasta să facă un salt, timp suficient ca ea să-și pună afacerea pe picioare, iar succesul pe care îl obținuse îi dovedise că se află pe drumul cel bun.

— Ascultă, mi-e o foame de lup. Mă duc alături să iau ceva de mâncare pentru cină, vii și tu? Beth își luă jacheta de pe stativul din spate și o îmbrăcă.

— Nu, mulțumesc. Mă gândesc să mai stau puțin pe aici ca să fac câteva retușuri în vitrină. Charlotte și Beth făcuseră astăzi un inventar complet. Era mai ușor să-ți faci treaba când magazinul era închis, decât în orele de lucru. Clienților nu le plăcea doar să cumpere, ci și să stea la taclale.

Beth oftă.

— Cum dorești. Însă viața ta socială e patetică. Chiar și eu sunt o companie mai bună comparativ cu manechinele astea.

Charlotte pufni în râs, apoi se uită o clipă spre Beth și zări în ochii prietenei sale ceva mai mult decât o glumă bună.

— Ți-e dor de el, nu?

Beth aprobă. Logodnicul ei venise aproape în fiecare weekend și rămânea aici de vineri până duminică noaptea înainte de a reveni în oraș pentru săptămâna de lucru. Cum el lipsise în ultimul weekend, Charlotte își dădu seama că, probabil, Beth nu era nerăbdătoare să cineze iar singură.

Nici Charlotte.

— Știi ce? Du-te și rezervă o masă și ne vedem acolo în cinci…

Vocea ei se frânse în secunda în care dădu cu ochii de un bărbat oprit în fața vitrinei.

Părul negru-abanos lucea în lumina soarelui, iar o pereche de ochelari de soare sprijiniți pe coama nasului îi ascundeau fața. O jachetă uzată din denim îi acoperea umerii, în timp ce o pereche de jeanși îi învelea strâns picioarele lungi. Stomacul lui Charlotte tresări scurt, aducându-i în pântec o senzație de căldură, în timp ce recunoașterea licări ca o posibilitate.

Clipi, convinsă că se înșelase, însă el se îndepărtase destul ca să iasă din raza ei vizuală. Clătină din cap. Imposibil, gândi ea. Toată lumea din oraș știa că Roman Chandler călătorea și transmitea știri. Charlotte îi respectase întotdeauna idealurile, dorința arzătoare de a da în vileag nedreptăți neștiute, chiar dacă ea nu înțelegea nevoile care îl țineau departe de casă.

Aspirațiile lui îi amintiseră întotdeauna de tatăl ei, actorul. Era la fel de chipeș și de șarmant. O ocheadă, un surâs, și femeile leșinau la picioarele lui. La naiba, ea însăși leșinase și, după o perioadă lungă de flirt și de priviri insistente, își dăduseră prima întâlnire. O noapte – o noapte în care se unise cu Roman la un nivel plin de semnificație. Se îndrăgostise tare și repede, așa cum numai o adolescentă o putea face. În plus, fusese o noapte în timpul căreia descoperise intenția lui Roman de a pleca din Yorkshire Falls de cum s-ar fi ivit prima ocazie.

Tatăl lui Charlotte își abandonase soția și copilul cu ani în urmă în favoarea Hollywoodului. În declarația lui Roman, ea recunoscuse imediat deznădejdea pe care ar lăsa-o în urma lui.

Pentru ea fusese suficient să privească la viața singuratică a mamei sale pentru a avea curajul de a acționa potrivit propriei convingeri. Îl părăsise pe Roman chiar în noaptea aceea, mințind că el „nu era făcut pentru ea“. Și nu-și permisese să privească înapoi, oricât de mult suferea – și chiar suferise.

Privește și nu atinge. Reguli inteligente pentru o fată care dorea să-și păstreze inima și sufletul intacte. Poate că acum nu simțea nevoia unor noi întâlniri, însă când se va ivi omul potrivit, o va face. Până atunci va fi fidelă propriilor reguli. Nu intenționa să calce pe urmele mamei sale, așteptând revenirea sporadică a hoinarului, așa că nu va avea de-a face cu un suflet neliniștit precum Roman Chandler. Nu că ar fi trebuit să-și facă griji pentru așa ceva. Era imposibil ca el să fie în oraș, iar dacă ar fi, ar sta cu siguranță departe de ea.

Mâna lui Beth sprijinită de umărul ei o luă prin surprindere și ea tresări.

— Hei, te simți bine?

— Perfect. Pur și simplu nu eram atentă.

Beth își scoase părul blond de sub guler, apoi deschise ușa care dădea în stradă.

— În regulă, atunci. Rezerv o masă și ne vedem peste cinci minute. Închise ușa în urma ei, iar Charlotte reveni la manechin, hotărâtă să-și termine treaba – și să se liniștească

— Înainte de a se duce la cină.

Imposibil ca Roman să se fi întors în oraș. Nici vorbă.