Calatoria sufletelor

Introducere

ÎȚI este frică de moarte? Te întrebi ce se va întâmpla după ce mori? Este oare posibil să ai un spirit care a venit de altundeva și care se va întoarce acolo după ce trupul tău moare sau reprezintă doar o dorință ascunsă din cauză că îți este frică?

Constituie un adevărat paradox faptul că oamenii, singurii dintre toate creaturile de pe Pământ, trebuie să-și reprime frica de moarte, pentru a putea trăi normal. Și totuși, instinctul nostru biologic nu ne lasă să uităm niciodată acest pericol extrem în care se află ființa noastră. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, spectrul morții crește în conștiința noastră. Chiar și persoanele credincioase se tem că moartea este sfârșitul existenței lor ca persoane. Cea mai mare groază a noastră față de moarte ne face să ne gândim la neantul morții, care va pune capăt tuturor legăturilor cu familia și prietenii. Moartea face ca toate țelurile noastre Pământești să pară zadarnice.

Dacă încetarea funcțiilor vitale ar fi sfârșitul tuturor lucrurilor care țin de persoana noastră, atunci viața s-ar dovedi, într-adevăr, lipsită de sens. Totuși, o anume putere din interiorul nostru ne face capabili, pe noi, oamenii, să ne închipuim o lume de apoi și să simțim o legătură cu o putere superioară și chiar cu un suflet nemuritor. Dacă chiar avem un suflet, atunci unde se duce acesta după moarte? Există, într-adevăr, un fel de paradis plin de spirite inteligente în afara universului nostru fizic? Și cum arată? Ce. facem când ajungem acolo? Există vreo ființă supremă care răspunde de acest paradis? Aceste întrebări sunt la fel de vechi ca omenirea însăși și vor rămâne încă un mister pentru cei mai mulți dintre noi.

Răspunsurile adevărate la taina vieții de apoi rămân, pentru majoritatea oamenilor, încuiate în spatele unei uși spirituale. Acest lucru se întâmplă datorită unei amnezii construite în interior despre identitatea sufletului nostru care, la nivel conștient, ajută la contopirea sufletului cu creierul uman. În ultimii câțiva ani marele public a auzit despre oameni care au murit pentru un timp și apoi s-au întors să povestească cum au văzut un tunel lung, lumini strălucitoare și chiar cum au avut scurte întâlniri cu spirite prietenoase. Dar nici una dintre aceste relatări scrise în multe cărți despre reîncarnare nu a oferit vreodată mai mult decât o privire sumară asupra a tot ceea ce trebuie știut despre viața de după moarte.

Acesta carte este un jurnal intim despre lumea spiritelor. Lucrarea oferă o serie de precedente care dezvăluie în detalii explicite ce se întâmplă cu noi după ce viața noastră pe Pământ s-a sfârșit. Veți fi purtați dincolo de tunelul spiritual și veți intra în însăși lumea spiritelor, pentru a afla ce li se dezvăluie sufletelor înainte de a se întoarce, în final, pe Pământ, într-o altă viață.

Prin natura mea, sunt o persoană sceptică, cu toate că, din conținutul acestei cărți, nu par așa. În calitate de consilier și psihoterapeut m-am specializat în modificările comporta­mentale, în tratarea tulburărilor psihice. O mare parte a muncii mele implică restructurarea cognitivă pe termen scurt a clienților mei, stimulându-i să-și conecteze gândurile și emoțiile care să favorizeze un comportament normal. Împreună cu ei, scot la iveală înțelesul, funcția și consecințele convingerilor lor, pentru că plec de la premisa că nici o tulburare mintală nu este imaginară.

La începutul practicii mele mă opuneam rugăminților oamenilor de a analiza viețile anterioare, datorită orientării mele spre terapia tradițională. În timp ce foloseam hipnoza și tehnicile regresiei temporale pentru a determina originea amintirilor neplăcute și a traumelor din copilărie, am simțit că orice încercare de a ajunge la o viață anterioară ar fi fost neortodoxă și neclinică. Interesul meu pentru reîncarnare și metafizică era numai curiozitate intelectuală, până când am lucrat cu un tânăr pentru controlul asupra durerii.

Pacientul se plângea de o durere cronică în partea dreaptă, pe care o avea de mult timp. Unul dintre instrumentele hipnoterapiei în controlarea suferinței este antrenarea subiectului în a-și mări durerea, pentru ca subiectul să poată Învăța și cum s-o micșoreze, dobândind astfel control asupra sa. Într-una din ședințele noastre despre intensificarea durerii, acest bărbat și-a imaginat că este înjunghiat pentru a-și crea din nou starea de chin. Căutând originile acestei imagini, până la urmă i-am descoperit și existența anterioară ca soldat ucis cu o baionetă în timpul celui de-al doilea război mondial în Franța, și cu această ocazie am putut elimina și durerea în întregime.

Încurajat de clienții mei, am început să fac experimente, trimițându-i pe unii dintre ei în trecutul și mai îndepărtat, înainte de ultima lor naștere pe Pământ. La început am fost îngrijorat că integrarea de către subiect a nevoilor curente, a credințelor și stărilor de teamă ar putea da naștere la fantezii, imagini denaturate ale amintirilor. Cu toate acestea, nu a durat mult până când mi-am dat seama că amintirile noastre cele mai adânc sedimentate oferă o serie de experiențe trecute prea reale și legate între ele, pentru a fi ignorate. Am ajuns să înțeleg cât de importantă este, din punct de vedere terapeutic, legătura dintre trup și întâmplările vieților noastre anterioare, dar și cine suntem noi astăzi.

Apoi am dat peste un lucru de proporții imense. Am descoperit că era posibil să privesc lumea spiritelor prin ochii minții unui subiect sub hipnoză care ar putea să-mi relateze despre viața dintre viețile de pe Pământ.

Cazul care mi-a deschis ușa către lumea spiritelor a fost o femeie la vârsta a doua și care era un subiect deosebit de receptiv la hipnoză. Ea îmi povestea despre stările ei de singurătate și de izolare din acel stadiu delicat în care subiectul tocmai a terminat să-și amintească de cea mai recentă viață anterioară. Această persoană neobișnuită a alunecat aproape singură în cea mai avansată stare de conștiință modificată. Fără să-mi dau scama, inițiasem o comandă exagerat de scurtă pentru această acțiune. I-am sugerat să meargă la originea pierderii prietenilor. În același moment, am folosit, din greșeală, unul din cuvintele declanșatoare pentru amintirea spirituală. Am mai întrebat-o și dacă avusese un anumit grup de prieteni de care îi era dor.

Brusc, clienta mea a început să plângă. Când am pus-o să-mi spună ce nu era în regulă, ea a izbucnit: „Mi-e dor de unii prieteni din grupul meu și de aceea sunt atât de singură pe Pământ”. Mi-era neclar și am întrebat-o mai departe despre locul în care se afla acel grup de prieteni. „Aici, în casa mea permanentă, mi-a răspuns ea simplu, și chiar acum mă uit la ei toți”!

După ce am terminat cu această clientă și am reascultat înregistrările ședințelor cu ea, mi-am dat seama că găsirea lumii spirituale implica o prelungire a regresiei vieții anterioare. Există multe cărți despre viețile anterioare, dar n-am găsit nici una care să amintească despre viața noastră ca suflete sau cum să luăm corect legătura cu amintirile spirituale ale oamenilor. M-am decis să fac eu însumi o cercetare și, datorită practicii, am dobândit o abilitate mai mare de a intra în lumea spirituală prin intermediul subiecților mei. De asemenea, am mai învățat că găsirea locului lor în lumea spirituală avea o însemnătate mult mai mare pentru oameni decât inventarierea vieților lor anterioare pe Pământ.

Cum este posibil să ajungi la suflet prin hipnoză? Vizualizați mintea ca având trei cercuri concentrice, fiecare mai mic decât ultimul și unul într-altul, separate doar de straturi de conștiință unite între ele. Primul strat, cel exterior, este reprezentat de mintea conștientă care este sursa noastră critică, analitică. Al doilea strat este subconștientul, unde mergem inițial în hipnoză pentru a căuta în zona de înmagazinare toate amintirile din viața aceasta sau din cele anterioare. Al treilea, miezul cel mai ascuns, este ceea ce noi numim astăzi mintea supraconștientă. Acest nivel prezintă cel mai înalt centru al Sinelui, în care noi suntem o expresie a unei puteri superioare.

Supraconștientul găzduiește identitatea noastră reală, mărită de subconștientul care conține amintiri ale multor alter ego-uri preluate de noi în trupurile din viețile anterioare. Supraconștientul poate să nu fie deloc un nivel, ci însuși sufletul. Supraconștientul reprezintă centrul cel mai înalt de înțelepciune și perspectivă și toate informațiile mele despre viața de după moarte provin din această sursă de energie inteligentă.

Cât de valabilă este folosirea hipnozei în dezvăluirea adevărului? Persoanele aflate sub hipnoză nici nu visează, nici nu halucinează. Noi nu visăm în secvențe cronologice și nici nu halucinăm în stare de transă dirijată. Când subiecții sunt puși în stare de transă, creierul lor oscilează încet de la starea de veghe Beta și continuă să-și schimbe vibrația coborând sub stadiul meditativ Alfa până la diversele nivele din cadrul gamei Theta. Theta înseamnă hipnoză, nu somn. Atunci când dormim, ajungem în starea finală Delta, unde mesajele de la creier sunt direcționate în subconștient și eliberate prin intermediul viselor. În Theta, conștientul nu este inconștient, așa că putem și recepționa, și trimite mesaje cu toate canalele memoriei deschise.

Odată aflați în hipnoză, oamenii povestesc imaginile pe care le văd și dialogurile pe care le aud în inconștient ca pe niște observații literale. Răspunzând la întrebări, subiecții nu pot minți, dar ar putea interpreta greșit ceea ce au văzut în inconștient, așa cum facem și noi în stare de conștiență. În starea de hipnoză, oamenii au dificultăți în raportarea lor la orice lucru pe care ei nu-l consideră adevărat.

Cei care critică hipnoza cred că subiectul în transă își va fabrica amintiri și își va influența reacțiile pentru a adopta orice cadru teoretic sugerat de hipnotizator. Cred că această generalizare este o premisă falsă. În munca mea, tratez fiecare caz ca și cum aș auzi informația pentru prima oară. Dacă un subiect ar fi într-un fel capabil să reziste la hipnoză și să-și construiască conștient o fantezie despre lumea spiritelor sau să facă o asociere liberă pornind de la idei prestabilite despre viața lor de apoi, aceste răspunsuri ar deveni curând incompatibile cu celelalte studii de caz ale mele. Am învățat valoarea examinării încrucișate încă de la începuturile carierei mele și nu am găsit nici o dovadă că cineva și-ar falsifica experiențele spirituale pentru a-mi face mie plăcere. De fapt, subiecții în stare de hipnoză nu ezită să-mi corecteze interpretările greșite.

Cu cât numărul cazurilor mele creștea, am învățat din încercări și greșeli să-mi formulez întrebările despre lumea spiritelor într-o succesiune corectă. Subiecții în stare de supraconștientă nu sunt în mod special motivați să ofere voluntar informații despre întregul plan al vieții sufletului în lumea spiritelor. Trebuie să ai setul corect de chei pentru fiecare ușă. În cele din urmă, am reușit să-mi pun la punct o metodă de accesare a memoriei la diferitele părți ale lumii spiritului, cunoscând ce ușă să deschid la momentul potrivit în timpul ședinței de terapie.

Pe măsură ce câștigam experiență, cu fiecare ședință, mai multe persoane au simțit că îmi făcea plăcere să aflu despre viața de apoi, așa că au considerat că este în regulă să-mi povestească despre aceasta. Unii clienți din cazurile mele reprezintă bărbați și femei, toți foarte religioși, în timp ce alții nu aveau deloc vreo credință spirituală specială. Mulți se înscriu undeva la mijloc, cu un bagaj amestecat de filosofii personale despre viață. Lucrul uimitor pe care l-am descoperit în timp ce avansam în cercetarea mea era că, odată ce subiecților li se făcea regresie în starea lor de suflet, ei toți arătau o consecvență remarcabilă în răspunsurile la întrebările despre lumea spiritelor. Oamenii chiar folosesc aceleași cuvinte sau descrieri grafice în limbaj colocvial când discută despre viața lor ca suflete.

Cu toate acestea, omogenitatea experienței trăite de atât de mulți subiecți nu mi-a oprit încercarea continuă de a compara declarațiile subiecților mei și de a corobora activități funcționale specifice ale sufletelor. Au existat câteva diferențe în raportarea narativă între cazuri, dar acest fapt s-a datorat mai mult nivelului de dezvoltare a sufletului decât variațiilor în modul în care fiecare subiect a văzut, practic, lumea spiritelor.

Cercetarea a fost dureros de înecată, dar pe măsură ce volumul cazurilor mele creștea, am obținut, în sfârșit, un model viabil al lumii eterne în care trăiau sufletele noastre. Am descoperit că gândurile despre lumea spiritelor implică adevăruri universale în rândul sufletelor oamenilor care trăiesc pe Pământ. Tocmai aceste percepții ale diverselor tipuri de persoane m-au convins că declarațiile lor erau credibile. Nu sunt o persoană religioasă, dar am aflat că locul unde mergem după moarte este unul de ordine și de îndrumare și am ajuns să apreciez că viața de acum și cea de apoi au fost croite cu mare măiestrie.

Atunci când am reflectat cum să-mi prezint descoperirile, am hotărât că metoda studiului de caz ar putea oferi cel mai descriptiv mod în care cititorul ar putea evalua amintirile clientului meu despre viața de apoi. Fiecare caz pe care l-am ales reprezintă un dialog direct între mine și un subiect. Mărturiile de caz sunt luate din înregistrările ședințelor de terapie. Această carte nu are intenția să trateze viețile anterioare ale subiecților mei, ci mai degrabă de a fi o documentare a experiențelor lor în lumea spiritului, raportate la acele vieți.

Pentru cititorii care ar putea întâmpina greutăți în conceptualizarea sufletelor noastre ca obiecte non-materiale, istoricul de cazuri enumerate în primele capitole explică modul în care apar sufletele și felul în care ele funcționează. Fiecare descriere de caz este abreviată într-o oarecare măsură, datorită constrângerilor spațiului și pentru a oferi cititorului o aranjare ordonată a activității sufletului. Capitolele au fost concepute să arate progresia normală a sufletelor înăuntrul și în afara lumii spiritului, împreună cu alte informații spirituale.

Călătoriile sufletelor din momentul morții până la următoarea lor încarnare s-au născut dintr-o colecție de informații obținute de la clienții mei pe durata a zece ani. La început, m-a surprins faptul că am avut persoane care și-au amintit mai clar părți ale vieții sufletului lor dintr-o perioadă mai îndepărtată decât din cele mai recente. Totuși, dintr-un anumit motiv, nici un subiect nu a putut să-și amintească întreaga cronologie a activităților sufletului său pe care le-am descris în această carte. Clienții mei își amintesc anumite aspecte ale vieții lor spirituale într-un mod destul de viu, în timp ce alte experiențe le apar destul de încețoșat. Ca rezultat, chiar și cu aceste 29 de cazuri, am descoperit că nu puteam oferi cititorului gama întreagă a informațiilor pe care le strânsesem cu privire la lumea spiritelor. Astfel, capitolele conțin detalii despre mai multe cazuri decât cele 29 menționate în listă.

Cititorul ar putea considera întrebările mele, în anumite cazuri, destul de pretențioase. În hipnoză este necesar să menții subiectul pe linie. Când lucrezi pe tărâmul spiritului, pretențiile față de mediator sunt mai mari decât în cazul amintirilor din viețile anterioare. Aflat în transă, un subiect obișnuit poate să-și lase mintea sufletului să rătăcească în timp ce urmărește desfășurarea unor scene interesante. Clienții mei doresc adesea să mă opresc din vorbit, pentru ca ei să se poată desprinde de relatarea celor văzute și doar să se bucure de experiențele anterioare ca suflete. Încerc să fiu blând și nu excesiv de structurat, dar ședințele mele sunt ținute, de obicei, cu o singură persoană și durează trei ore, în acest timp fiind o mulțime de informații de acoperit. Unii oameni vin de la distanțe mari ca să mă vadă și nu pot să mai vină curând.

Consider că este o mare răsplată să văd expresia de mirare pe fața clientului când ședința s-a terminat. Pentru aceia dintre noi care chiar au avut șansa să-și vadă nemurirea, iese la iveală o nouă profunzime a înțelegerii de sine și de creștere a puterii, înainte de a-mi trezi subiecții, deseori le implantez amintiri post sugestionale adecvate.

Cunoașterea conștientă a vieții sufletului propriu în lumea spiritelor și a istoriei existenței lor fizice pe planete, le oferă acestor persoane un simț mai puternic al direcției și energie pentru viața aceasta.

În sfârșit, s-ar cădea să spun că ceea ce sunteți pe cale să citiți s-ar putea să vină ca un șoc în contact cu ideile dumnea­voastră preconcepute despre moarte. Materialul prezentat în lucrarea de față s-ar putea să contravină convingerilor dumneavoastră religioase și filosofice. Vor fi și cititori care își vor găsi în această carte un sprijin pentru ideile lor deja formate. Pentru alții, informațiile oferite în aceste cazuri vor părea niște relatări subiective asemănătoare povestirilor științifico-fantastice. Oricare ar fi convingerile dumneavoastră, sper că veți reflecta asupra implicațiilor pentru umanitate, dacă ceea ce subiecții mei au de spus despre viața de după viață este exact.

1

Moarte și plecare

Cazul 1

S (Subiect): Dumnezeule, nu sunt mort, nu-i așa? Vreau să spun, trupul meu este mort - pot să-l văd sub mine - dar plutesc... mă uit în jos și pot să-mi văd corpul întins pe patul spitalului. Toată lumea din jurul meu mă crede mort, dar nu sunt. Vreau să strig, hei, nu sunt mort cu adevărat! Este incredibil... asistentele îmi pun un cearșaf peste față... oamenii pe care îi cunosc plâng. Ar trebui să fiu mort, dar trăiesc încă! Este ciudat, pentru că trupul meu este absolut mort în timp ce mă mișc deasupra lui. Trăiesc!.

ACESTEA sunt cuvintele unei persoane aflate în stare de hipnoză profundă retrăind experiența morții. Cuvintele îi ies în izbucniri scurte și emoționate și sunt pline de groază amestecată cu respect, pe măsură ce vede și simte cum este să fii un spirit proaspăt separat de corpul fizic. Acest bărbat este clientul meu și tocmai l-am asistat în recrearea unei scene dintr-o viață anterioară, în timp ce stă lungit într-un scaun extensibil confortabil. Un pic mai devreme, urmându-mi instrucțiunile în timpul inducerii stării de transă, acest subiect era în regresie de vârstă, întorcându-se la amintirile copilăriei. Percepțiile sale subconștiente s-au contopit treptat în timp ce lucram împreună la întoarcerea lui în pântecul mamei.

Apoi l-am pregătit pentru un salt înapoi în negurile timpului prin folosirea vizuală a scutului protector. După ce am încheiat acest pas important al condiționării mentale, mi-am mișcat subiectul printr-un tunel imaginar al timpului până în ultima lui viață pe Pământ. Aceasta a fost o viață scurtă, pentru că murise subit din cauza unei epidemii de gripă în 1918.

Pe măsură ce șocul inițial de a se vedea pe sine murind și sufletul ieșindu-i din trup începe să se estompeze, clientul meu se adaptează mai ușor la imaginile vizuale din mintea sa. Deoarece o mică parte din zona conștientă, critică a minții sale încă mai funcționează, își dă seama că recreează o experiență anterioară. Durează mai mult ca de obicei, de vreme ce acest subiect este un suflet mai tânăr și neobișnuit cu ciclurile de naștere, moarte și re-naștere, așa cum sunt mulți dintre ceilalți clienți ai mei.

Cu toate acestea, doar în câteva clipe el se adaptează și începe să răspundă cu mai mare încredere întrebărilor mele. li ridic rapid nivelul de hipnoză din subconștient la starea de supraconștient. Acum el este gata să-mi vorbească despre lumea spiritelor și îl întreb ce se-ntâmplă.

S: Mă înalț... Încă plutesc... mă uit înapoi la trupul meu... E ca și cum aș urmări un film, numai că eu joc în acesta! Doctorul le consolează pe soția și fiica mea. Soția mea plânge (subiectul se foiește în scaun cu disconfort). Încerc să ajung în mintea ei... să-i spun că totul este bine cu mine. Este atât de copleșită de jale, încât nu pot să trec de ea. Vreau să știe că suferința mea a trecut... că m-am eliberat de trup .. că nu-mi mai trebuie... că o s-o aștept. Vreau să știe lucrul ăsta... dar ea... nu mă ascultă. Oh, acum mă îndepărtez...

Și astfel, ghidat de o serie de comenzi, clientul meu începe procesul de trecere în lumea spiritelor. Este un drum pe care l-au străbătut și alții în atmosfera de siguranță a biroului meu. În mod tipic, pe măsură ce amintirile din starea de supraconștiență se extind, subiecții sub hipnoză devin mult mai conectați la tunelul spiritual. Pe măsură ce ședința avansează, imaginile mentale ale subiectului sunt traduse mult mai ușor în cuvinte. Propoziții scurte și descriptive duc la explicații detaliate a ceea ce înseamnă să intri în lumea spiritelor.

Dispunem de o documentație vastă, inclusiv observațiile personalului medical, care descrie experiențele în fața morții și din afara trupului ale persoanelor rănite grav în accidente.

Aceste persoane fuseseră considerate moarte din punct de vedere clinic înainte ca eforturile medicale să le scoată din acea stare. Sufletele sunt destul de capabile să-și părăsească trupurile gazdă și să se întoarcă în acestea, în special în situații limită când corpul moare. Oamenii povestesc despre cum stau suspendați deasupra trupurilor lor, în special în spitale, și cum îi urmăresc pe medici încercând să-i resusciteze. În timp, aceste amintiri se estompează după ce se întorc la viață.

În primele etape de regresie sub hipnoză în viețile anterioare, descrierile subiecților care trec mental prin aceste vieți nu contrazic relatările persoanelor care au murit în realitate pentru câteva minute în această viață. Diferența dintre aceste două grupuri de persoane este că subiecții sub hipnoză nu-și amintesc experiențele morții lor temporare. Persoanele aflate în transă profundă sunt capabile să descrie cum este viața după moartea fizică permanentă.

Care sunt similaritățile amintirilor despre viața de apoi între persoanele care povestesc despre experiențele de decorporalizare ca rezultat al traumelor fizice temporare și un subiect care-și amintește sub hipnoză moartea într-o viață anterioară? Amândoi plutesc în jurul trupurilor într-un mod straniu, încercând să atingă obiecte solide care se dematerializează în fața lor. Ambele tipuri de raportori spun că se simt frustrați în încercările lor de a vorbi cu persoanele vii, care nu le răspund. Ambii afirmă că se simt trași din locul în care au murit și că experimentează relaxare și curiozitate mai degrabă decât frică.

Toate aceste persoane vorbesc despre un sentiment euforic de libertate și de strălucire în jurul lor. Unii dintre subiecții mei văd un alb strălucitor, înconjurându-i complet în momentul morții, în timp ce alții văd lumina strălucitoare mai departe, în continuarea unui spațiu mai întunecat prin care sunt trași. La această ultimă variantă se fac adesea referiri - este efectul de tunel, care a devenit bine cunoscut publicului.

Al doilea caz ne va purta mai departe în experiența morții decât cazul 1. În context, subiectul este un bărbat sexagenar, care îmi descrie evenimentele morții sale ca o tânără femeie, pe nume Sally, ucisă de indienii Kiowa în 1866, în timpul atacării unui tren. Deși acest exemplu, ca și ultimul, relatează experiențele morții după cea mai recentă viață trecută, o dată particulară a morții în istoric nu are o relevanță deosebită, pentru că este recentă. Nu am găsit diferențe semnificative între timpurile vechi și cele moderne în termenii spiritului concret al lumii evocate sau a lecțiilor învățate.

Ar trebui să menționez, de asemenea, că subiectul obișnuit aflat în transă are o capacitate supranaturală de a se concentra exact pe datele și locurile geografice ale multor vieți anterioare. Acest lucru este valabil și pentru perioadele timpurii ale civilizației umane, când granițele statelor și numele locurilor erau diferite de cele actuale. Numele anterioare, datele și locurile ar putea să nu fie întotdeauna ușor de amintit în fiecare viață anterioară, dar descrierile întoarcerilor în lumea spiritelor și ale vieții în acea lume sunt foarte vii.

Scena din cazul 2 de desfășoară în câmpiile americane din sud chiar după ce o săgeată a lovit-o pe Sally în gât de la mică distanță. Sunt întotdeauna atent cu scenele de moarte care implică traume violente în viețile trecute deoarece subconștientul deseori reține încă aceste experiențe. În acest caz subiectul a venit la mine datorită unei senzații neplăcute, de disconfort în gât pe care a avut-o toată viața. Terapia de eliberare și deprogramarea sunt metodele obișnuite necesare în astfel de cazuri. În tot procesul de amintire a vieților anterioare folosesc timpul din jurul morții pentru o trecere în revistă, o reamintire tăcută și plasez subiectul în poziția de observator pentru a ușura durerea și emoția.

Cazul 2

Dr.N: Te doare rău de la săgeată?

S: Da... vârful mi-a sfâșiat gâtul... sunt pe moarte (subiectul începe să șoptească în timp ce-și ține mâinile la gât). Mă sufoc... Îmi curge sânge... Will (soțul) mă ține în brațe... durerea... Îngrozitoare... acum ies... oricum, s-a sfârșit.

Notă: Sufletele își părăsesc adesea gazdele umane cu câteva clipe înainte de moartea propriu-zisă, când trupurile sunt în dureri mari. Cine le poate învinovăți? Cu toate acestea, ele rămân aproape de trupul în agonie. După tehnicile de calmare, ridic acest subiect din subconștient la nivelul supraconștientului pentru trecerea la amintirile spirituale.

Dr.N: Bine, Sally, ai acceptat să fii ucisă de acești indieni. Ai putea să-mi descrii, te rog, senzația exactă pe care o simți în momentul morții?

S: Este ca... un fel de... o forță... care mă împinge în sus, afară din corp.

Dr.N: Te împinge? Unde afară?

S: Mă aruncă afară prin creștetul capului.

Dr.N: Și ce împinge afară?

S: Păi, pe mine!

Dr.N: Descrie-mi ce înseamnă acest „mine”. Cum arată

lucrul care ești tu ieșind din trup prin cap?

S: (pauză) Ca un... punct de lumină... radiind...

Dr.N: Cum radiezi tu lumină?

S: De la... energia mea. Este de un alb transparent... sufletul meu...

Dr.N: Și această lumină energetică rămâne aceeași după ce-ți părăsești trupul?

S: Se pare că mă măresc un pic... pe măsură ce mă mișc.

Dr.N: Dacă lumina ta se intensifică, atunci cum arăți acum?

S: O coardă... ca o șuviță... atârnând...

Dr.N: Și cum simți, cum ți se pare mișcarea de ieșire din

trup?

S: Este ca și cum mi-aș scoate pielea... ca și cum aș coji o banană. Îmi părăsesc trupul într-o clipire!

Dr.N: Încerci un sentiment neplăcut?

S: O, nu! Este minunat să te simți atât de liber, fără nici o durere, dar... sunt... dezorientată... nu m-am așteptat să mor... (tristețea se strecoară în vocea clientului meu și vreau să-l mențin concentrat asupra sufletului său pentru încă un minut, decât asupra a ceea ce se întâmplă cu trupul lui pe Pământ).

Dr.N: Înțeleg, Sally. În momentul de față simți o ușoară dislocare a sufletului. Acest lucru este normal, în situația ta, după momentele prin care tocmai ai trecut. Ascultă-mă și răspunde-mi la întrebări. Ai spus că pluteai. Ești în stare să te miști liber imediat după moarte?

S: Este ciudat... parcă aș fi suspendată în aer, dar care nu este aer... nu există nici o limită... nici gravitație... nu am greutate.

Dr.N: Vrei să spui că este ca și cum ai fi într-un fel de vid?

S: Da... nimic din jurul meu nu este masă solidă. Nu există nici un obstacol de care să mă lovesc... plutesc în derivă...

Dr.N: Poți să-ți controlezi mișcările? încotro te îndrepți?

S: Da... pot... dar ceva... mă împinge spre o formă de un alb strălucitor... este atât de luminos!

Dr.N: Intensitatea albului este la fel peste tot?

S: Mai luminoasă... departe de mine... este un alb puțin mai întunecat... gri... În direcția trupului meu... (începe să plângă) oh, bietul meu corp... nu sunt încă pregătită să-l părăsesc (subiectul se lasă înapoi în scaun ca și când ar opune rezistență la ceva).

Dr.N: E-n regulă, Sally, sunt lângă tine. Vreau să te relaxezi și să-mi spui dacă forța care te-a scos prin creștetul capului când mureai te mai trage încă și dacă o poți opri.

S: (pauză) După ce am scăpat de trup forța a mai slăbit. Acum simt ca un ghiont... care mă trage din trup... nu vreau să plec încă... dar este ceva care vrea să plec repede...

Dr.N: Înțeleg, Sally, dar bănuiesc că afli că ai un element de control. Cum ai descrie acest lucru care te trage?

S:... un fel de forță... magnetică... dar... vreau să mai stau un pic...

Dr.N: Sufletul tău poate să reziste acestei forțe care te trage, oricât dorești?

S: (pauză lungă în timp ce subiectul pare să continue o dezbatere internă cu el însuși în viața anterioară, când era Sally) Da, pot, dacă chiar vreau să rămân. (Subiectul începe să plângă.) Oh, este cumplit ce-au făcut sălbaticii ăștia cu corpul meu. Rochia mea albastră este toată acoperită cu sânge... soțul meu, Will, încearcă să mă țină în brațe și să se lupte alături de prietenii noștri cu indienii Kiowa.

Notă: Întăresc imaginea unui scut protector în jurul acestui subiect, ceea ce este foarte important ca bază în procedurile de calmare. Sufletul subiectului Sally încă plutește deasupra trupului său după ce mut scena mai departe în timp, când indienii sunt alungați de focurile de armă din tren.

Dr.N: Sally, ce face soțul tău imediat după atac?

S: Oh, e bine... nu este rănit... dar... (cu tristețe) ține în brațe trupul meu... și plânge după mine... nu poate să mă ajute cu nimic, dar se pare că nu-și dă seama încă. Sunt rece, dar îmi ține fața în mâini... și mă sărută.

Dr.N: Și ce faci în clipa aceasta?

S: Sunt deasupra capului lui Will. Încerc să-l consolez, vreau să simtă că dragostea mea nu s-a stins de fapt... vreau să știe că nu m-a pierdut pentru totdeauna și că o să-l revăd.

Dr.N: Mesajele tale ajung la el?

S: Este așa de multă durere, dar el... Îmi simte esența... știu lucrul ăsta. Prietenii noștri sunt în jurul lui... și ne despart într-un sfârșit... vor să aranjeze vagoanele și să pornească din nou.

Dr.N: Și ce se întâmplă acum cu sufletul tău?

S: Încă rezist în fața senzației care mă trage... vreau să rămân.

Dr.N: De ce?

S: Știu că sunt moartă... dar nu sunt pregătită să-l părăsesc pe Will și ... vreau să-i văd cum mă îngroapă.

Dr.N: Vezi sau simți vreo altă entitate spirituală în jurul tău în momentul acesta?

S: (pauză) Sunt aproape... o să le văd curând... percep dragostea lor așa cum aș vrea s-o simtă Will pe a mea... mă așteaptă până când voi fi gata.

Dr.N: Ești în stare să-l consolezi pe Will pe măsură ce timpul trece?

S: Încerc să pătrund în mintea lui.

Dr.N: Și reușești?

S: (pauză) Cred că... un pic... mă simte... Își dă scama... dragostea...

Dr.N: Bine, Sally, acum o să avansăm din nou în timpul relativ. Îți vezi prietenii din tren punându-ți trupul în vreun fel de mormânt?

S: (glasul este mai încrezător) Da, m-au îngropat. Este timpul să plec... vin după mine... mă mișc... Într-o lumină mai strălucitoare...

Contrar a ceea ce cred unii oameni, adesea sufletele sunt puțin interesate de ce se întâmplă cu trupurile lor după moartea fizică. Aceasta nu este insensibilitate față de situația lor personală și de oamenii pe care îi lasă în urmă pe Pământ, ci doar o recunoaștere de către aceste suflete a finalității morții. Ele au o dorință de a se grăbi în drumul lor spre frumusețea lumii spiritelor.

Cu toate acestea, multe alte suflete vor să plutească pentru câteva zile terestre deasupra locului unde au murit, de obicei după înmormântarea lor. Timpul este aparent accelerat pentru suflete și zilele pe Pământ pot fi doar minute pentru ele. Există o mulțime de motive pentru sufletul care zăbovește. De exemplu, cineva care a fost asasinat sau ucis brusc, într-un accident, cel mai adesea nu vrea să plece imediat. Cred că aceste suflete sunt frecvent perplexe sau mânioase. Sindromul sufletului plutitor este adevărat în mod special în cazul morții persoanelor tinere.

Desprinderea bruscă de forma umană, chiar și după o lungă suferință, șochează totuși sufletele obișnuite și acest lucru ar putea să le facă să respingă ideea plecării în momentul morții. Și pentru suflete intervalul normal de trei-cinci zile de aranjamente funerare, este simbolic. Sufletele chiar nu au o curiozitate bolnăvicioasă să se vadă îngropate, deoarece emoțiile din lumea spiritelor nu sunt la fel cu cele trăite aici, pe Pământ. Și totuși, găsesc că entitățile spirituale apreciază respectul acordat memoriei vieții lor fizice de către rudele în viață și prieteni.

Așa cum am văzut în ultimul caz, există un motiv principal pentru care multe spirite nu vor să părăsească imediat locul morții lor fizice. Acest lucru vine din dorința de a veni să-i sprijine mental pe cei iubiți înainte de a avansa în lumea spiritelor. Aceia care tocmai au murit nu sunt răvășiți de moartea lor, deoarece ei știu că cei ramași pe Pământ îi vor vedea din nou în lumea spiritelor și, probabil, mai târziu, în alte vieți. Pe de altă parte, cei îndoliați simt că au pierdut pe cineva iubit pentru totdeauna.

În timpul hipnozei, subiecții mei își amintesc frustrarea că nu au fost în stare să-și folosească eficient energia pentru a atinge mental o persoană care a fost nereceptivă datorită șocului și durerii. Trauma emoțională la cei vii poate să le copleșească mințile într-o așa măsură, încât capacitatea lor mentală de a comunica astfel cu spiritele să fie inhibată. Când un suflet plecat recent găsește totuși o cale de a aduce consolarea celor vii, chiar dacă pentru scurt timp, acesta este de obicei satisfăcut și vrea apoi să se îndepărteze repede de planul astral al Pământului.

Am avut un exemplu tipic de consolare spirituală în propria viață. Mama mea a murit subit în urma unui atac de cord. În timpul serviciului funerar, sora mea și cu mine eram atât de triști, încât mințile noastre amorțiseră în timpul ceremoniei. După câteva ore ne-am întors în casa goală a mamei cu soții și soțiile noastre și am hotărât că aveam nevoie să ne odihnim. Probabil că și eu și sora mea atinseserăm starea de receptivitate Alfa cam în același timp. Apărând în două camere separate, mama a pătruns în subconștientul nostru ca o adiere albă de vis deasupra capetelor. Venind spre noi, a zâmbit, arătându-ne că accepta moartea și că îi era bine în acel moment. Apoi s-a îndepărtat plutind. Acest act, care a durat doar câteva secunde, a fost o formă plină de sens de închidere, făcându-ne pe amândoi să cădem într-un somn adânc în starea Delta.

Putem simți prezența consolatoare a spiritelor celor pe care i-am pierdut, în special în timpul funeraliilor sau după funeralii. Pentru ca această comunicare spirituală să treacă dincolo de marea durere, este necesar să încercăm să ne relaxăm și să ne golim mintea, măcar pentru perioade scurte. În aceste momente receptivitatea noastră la o experiență paranormală este mai deschisă mesajelor de dragoste, iertare, speranță, încurajare și asigurării că cel iubit se află într-un loc mai bun.

Când o văduvă cu copii mici îmi spune, „O parte din soțul meu defunct vine la mine în clipele grele”, o cred. Clienții mei îmi relatează că, în calitate de spirite, sunt în stare să-i ajute pe cei de pe Pământ să-și conecteze mintea la însăși lumea spiritelor. Așa cum s-a afirmat în mod înțelept, oamenii nu pleacă pentru totdeauna atât timp cât cei rămași pe Pământ își amintesc de ei. În următoarele capitole vom vedea cum memoria specifică este o reflectare a propriului nostru suflet, în timp ce amintirile colective sunt atomi de energie pură pentru toate spiritele. Moartea nu ne rupe legătura continuă cu sufletul nemuritor al acelora pe care îi iubim, doar pentru că ei și-au pierdut personalitatea fizică a trupului muritor. Chiar dacă au multe activități, aceste suflete plecate dintre noi încă mai pot să vină dacă sunt chemate.

Câteodată, un spirit tulburat nu vrea să părăsească Pământul după moartea fizică. Acest fapt se datorează unei probleme nerezolvate care a avut un impact serios asupra conștiinței sale. În aceste cazuri anormale ajutorul vine de la entitățile superioare și iubitoare care le asistă pe acestea, din partea cealaltă, în procesul de adaptare. De asemenea, avem mijloacele de a ajuta spiritele tulburate și lăsându-le pe Pământ. Voi vorbi mai mult despre sufletele tulburate în Capitolul patru, dar enigma fantomelor descrise în cărți și în filme a fost exagerată foarte mult.

Cum ar trebui să ne pregătim cel mai bine pentru propria noastră moarte? Viața ne poate fi lungă sau scurtă, putem fi bolnavi sau sănătoși, dar vine vremea aceea când toți trebuie să dăm ochii cu moartea în felul în care ne este sortit. Dacă am suferit mult timp de o boală incurabilă, este timp să ne pregătim cum trebuie, o dată ce au trecut fazele de șoc, de negare și de depresie. Mintea noastră va parcurge însă un drum mai scurt prin această evoluție progresivă atunci când moartea vine subit. Pe măsură ce sfârșitul vieții noastre fizice se apropie, fiecare dintre noi are capacitatea de a se contopi cu conștiința noastră înaltă. Moartea este cea mai ușoară perioadă din viețile noastre pentru conștientizarea spirituală, când ne putem simți sufletul conectat la eternitatea timpului.

Cu toate că există oameni muribunzi care consideră că acceptarea este mult mai grea decât resemnarea, cei care îngrijesc de aceștia spun că cei mai mulți ajung spre sfârșit la o detașare împăcată. Cred că oamenilor muribunzi li se permite accesul la o cunoaștere supremă a conștiinței eterne și acest lucru este adesea reflectat de fețele lor. Mulți dintre aceștia își dau seama că un ceva universal îi așteaptă dincolo și că o să fie bine.

Muribunzii trec printr-o metamorfoză de separare a sufletelor lor de un trup adoptat. Oamenii asociază moartea cu pierderea forței vitale, când în realitate este tocmai invers. Prin moarte ne pierdem trupul, dar energia noastră vitală și eternă se unește cu forța unui suprasuflet divin. Moartea nu este întuneric, ci lumină.

Clienții mei susțin că, după ce își amintesc de experiențele morților anterioare, sunt atât de inundați de libertatea redescoperită în trupurile lor Pământești, încât devin nerăbdători să pornească în călătoria lor spirituală spre un loc liniștit și familiar. În cazurile ce urmează, vom vedea cum este viața de după moarte.

2

Poarta spre lumea spiritelor

TIMP de mii de ani oamenii din Mesopotamia au crezut că porțile de intrare și de ieșire din ceruri se află la capetele opuse ale marii curburi a Căii Lactee numită Râul Sufletelor. După moarte, sufletele trebuie să aștepte ridicarea porții Săgetătorului și echinocțiul de toamnă, când ziua și noaptea sunt egale. Reîncarnarea înapoi pe Pământ ar putea avea loc numai în timpul echinocțiului de primăvară, ieșind prin constelația Gemenilor pe timp de noapte.

Subiecții îmi spun că migrarea sufletelor este, în realitate, mult mai ușoară. Efectul de tunel pe care îl trăiesc atunci când părăsesc Pământul este portalul spre lumea spiritelor. Cu toate că sufletele își părăsesc trupurile repede, se pare că intrarea în lumea spiritelor este un proces atent măsurat. Mai târziu, când ne întoarcem pe Pământ într-o altă viață, drumul înapoi este descris ca fiind mult mai rapid.

Amplasarea tunelului în raport cu Pământul variază în relatările subiecților mei. Unele dintre persoane îl văd imediat după moarte deschizându-se chiar deasupra trupurilor lor, în timp ce alții afirmă că se mișcă chiar deasupra Pământului înainte de a intra în tunel. Cu toate acestea, în toate cazurile, scurgerea timpului până se ajunge la acest pasaj este neglijabilă odată ce sufletul părăsește Pământul. Iată observațiile altei persoane aflate în acest loc al spiritelor.

Cazul 3

Dr.N: Acum îți părăsești trupul. Te vezi mișcându-te din ce în ce mai departe de planul Pământului. Spune-mi ce ți se întâmplă.

S: La început... era foarte luminos... aproape de Pământ... acum este un pic mai întunecat, deoarece am intrat într-un tunel.

Dr.N: Descrie-mi acest tunel.

S: Este... o deschizătură goală și întunecoasă... și la celălalt capăt se află un cerc mic de lumină.

Dr.N: Bine, și pe urmă ce se întâmplă cu tine?

S: Simt o smucitură.. ceva mă trage ușor... cred că trebuie să plutesc prin tunelul ăsta... și așa și fac. Este mai mult gri decât Întuneric, deoarece cercul luminos se mărește în fața mea. Este ca și cum... (clientul se oprește)

Dr.N: Continuă.

S: Sunt invitată să avansez...

Dr.N: Lasă cercul de lumină să se mărească în fața ta la capătul tunelului și explică-mi în continuare ce ți se întâmplă.

S: Cercul de lumină se lărgește foarte mult și... am ieșit din tunel, este un fel de... lumină ca un nor... o ceață luminoasă. Și trec prin ea.

Dr.N: Când ieși din tunel ce mai ai în minte, în afara lipsei de claritate vizuală absolută?

S: (subiectul coboară vocea) Este așa de... nemișcat... este un loc atât de liniștit... sunt în locul unde stau spiritele...

Dr.N: Mai ai vreo impresie în acest moment, ca suflet?

S: Gândul! Simt... puterea gândului peste tot în jurul meu... Eu...

Dr.N: Relaxează-te complet și lasă-ți impresiile să-ți vină ușor în timp ce îmi relatezi tot ce ți se întâmplă. Continuă, te rog.

S: Este greu de pus în cuvinte. Simt... gânduri de dragoste... de prietenie... empatie... și totul este combinat cu... anticiparea... e ca și cum ceilalți... m-ar aștepta.

Dr.N: Ai vreun sentiment de siguranță, sau ești un pic speriată?

S: Nu sunt speriată. Când mă aflam în tunel eram mai mult... dezorientată. Da, mă simt în siguranță... sunt conștientă de gândurile care vin la mine... care au grijă de mine... mă hrănesc. Este ciudat, dar în jurul meu s-a înțeles cine sunt și de ce mă găsesc acum aici.

Dr.N: Vezi vreo dovadă în jurul tău?

S: (pe ton scăzut) Nu, doar o simt - pretutindeni este o armonie a gândurilor.

Dr.N: Ai menționat existența în jurul tău a unei substanțe ca un nor chiar după ce ai părăsit tunelul. Te afli într-un cer deasupra Pământului?

S: (pauză) Nu - nu arată așa - dar se pare că plutesc printr-o materie ca un nor, care este diferită de Pământ.

Dr.N: Poți vedea Pământul? Este sub tine?

S: Probabil, dar nu l-am mai văzut de când am intrat în tunel.

Dr.N: Simți că ești încă legată de Pământ printr-o altă dimensiune, poate?

S: Posibil, da. În mintea mea Pământul pare aproape... și mă simt încă legată de Pământ... dar știu că sunt într-un alt spațiu.

Dr.N: Ce ai mai putea să-mi spui despre locul în care te afli acum?

S: Este încă un pic... Încețoșat... dar plec de aici.

Acest subiect, fiind purtat prin experiența morții și prin tunel, continuă să se adapteze mental, cu calm, la starea ei de decorporalizare în timp ce avansează în lumea spiritelor. După o anumită nesiguranță inițială, primele ei impresii relatate reflectă un sentiment ademenitor de stare de bine. Această stare este comună la subiecții mei.

O dată trecute prin tunel, sufletele noastre au ajuns dincolo de prima poartă în călătoria lor spre lumea spiritelor. Cei mai mulți își dau seama acum că nu sunt chiar morți, ci că doar au scăpat de povara unui trup Pământesc care a murit. O dată cu această conștientizare vine și acceptarea în diverse grade, în funcție de suflet. Unii subiecți privesc în jur cu uimire continuă, în timp ce alții sunt mai realiști în relatările despre cele văzute. Foarte mult depinde de maturitatea lor și de experiențele recente de viață. Cel mai comun tip de reacție pe care îl aud este un suspin de eliberare urmat de ceva de genul: „Oh, minunat, sunt din nou acasă în locul acesta superb”.

Există unele suflete înalte care ies atât de repede din trup, încât o mare parte din ceea ce descriu în acest loc apare ca o ceață, în timp ce sufletele în cauză se îndreaptă spre destinațiile lor spirituale. Acestea sunt argumentele pro și, după părerea mea, ele formează o minoritate distinctă pe Pământ. Sufletele obișnuite nu se mișcă atât de repede și unele sunt foarte ezitante. Dacă eliminăm cazurile rare ale spiritelor foarte tulburate care se luptă să rămână legate de trupurile lor moarte, cred că sufletele tinere cu mai puține vieți anterioare sunt acelea care rămân atașate de mediul Pământesc după moarte.

Cei mai mulți dintre subiecții mei îmi relatează că, în timp ce ies prin gura tunelului, lucrurile sunt neclare pentru o perioadă de timp. Cred că aceasta se datorează densității celui mai apropiat plan astral care înconjoară Pământul, numit de teosofi kamaloka. Următorul caz descrie această zonă din perspectiva unui client mult mai analitic. Sufletul acestei persoane dovedește o putere observațională considerabilă de înțelegere a formei, culorilor și a nivelurilor vibraționale. În mod normal, asemenea descrieri fizice grăitoare ale clienților mei din adâncul lumii spiritelor apare după ce aceștia se obișnuiesc cu mediul.