Cand nu vor fi gandaci de colorado
Aa
Inginerul agronom Cercel I. Cerceluș își aranjă în sertarul din mijloc al biroului ultimele hârtii și se rezemă apoi, cu un oftat, de speteaza moale a fotoliului. Își privi cu atenție ceasul. O făcu preț de câteva clipe, după care un imens semn de întrebare începu să i se zugrăvească pe față. Când se transpuse definitiv în sensul acestui semn ortografic, inginerul Cerceluș, marcând delicat apoteoza, sughiță scurt. Revenindu-și din surpriză, cu o mângâiere grațioasă a mâinii stângi astâmpără tremurul mustăcioarei subțiri, iar cu arătătorul mâinii drepte apăsă viguros pe clapa roșie a claviaturii micului panou instalat pe birou. Ecranul inundă încăperea cu lumina albăstruie pe care o împrăștiau reflectoarele din hala Stațiunii de robotractoare. În fața teleobiectivului se instală robotul-dispecer principal. Beculețele colorate de control de pe creștet i se aprindeau și se stingeau cu repeziciune, dovedind o nervozitate deosebită.
— Ei?! Rosti inginerul Cerceluș, cu tonul pisicii care își oferă unui șoarece tutela. Cum se face că au trecut TREI MINUTE de când trebuia să-mi transmiți raportul pentru activitatea zilei de azi și totuși nu-mi dai nici un semn de viață? S-a zis cu participarea ta la faza județeană a Ciberniadei de șah! Dispecerul hurui amărât din laringofon și scuipă de necaz o rotiță dințată. Abia după aceea zise, ocolind privirea inginerului:
— Robotractorul nr. 13 nu a sosit încă! Cercel I. Cerceluș întrerupse repede legătura, pentru a-și savura uluirea de unul singur. „De necrezut”, se gândea el; „orice tractor se autolimitează, se autodirijează, se autoreglează, se autoperfecționează, se auto-planifică, (.), se autocritică! Și-atunci? Ce-a pățit „Treișpele„ ăsta? E primul caz din istoria agriculturii cibernetice când un robot-tractor nu se întoarce în locul fixat, la ora fixată, cu sarcinile îndeplinite.” Reluă legătura cu hala. Dispecerul era negru de supărare și nu se lumină la față decât după câteva secunde, când reuși să repare siguranța care-i sărise din cauza tensiunii momentului. Cerceluș comută și obținu imaginea robotractoarelor care se aliniaseră devreme la marginea halei. Dispecerul se apropie de ele, cerându-le relații despre Numărul 13, nu prin radio, ci sonor, din respect pentru imaginea inginerului de pe ecranul de control. – „Numărul 12”, ai lucrat lângă „13”, nu ai observat nimic deosebit? Robotractorul 12 se scărpină gânditor cu un tirant lateral pe aripa din dreapta și zise cu convingere: „Nu”! – „Numărul 14”, știi ceva? Paisprezecele, de o construcție mai nouă, proaspăt sosit în Stațiune, era mai timid, așa că rosti „Nu”-ul mai încet, în timp ce-și vâra plugul între roți, cu aerul unui cățel admonestat. Numărul 1 – veteran al agriculturii cibernetice din această zonă – își îngădui să-și exprime părerea neîntrebat:
— Propun să se deplaseze un om la fața locului! Inginerul agronom înlemni. La orice, numai la un contact atât de nemijlocit cu natura, nu se așteptase – deoarece nu încăpea îndoială că în sarcina lui cădea această misiune. Întrerupând legătura, se ridică din fotoliu, ieși din încăpere, își prinse piciorul între plăcile scării rulante și ajunse pe terasă. Mica farfurie zburătoare – proprietate personală – îl aștepta încălzindu-se la soarele care se pregătea să apună. Cu o mână destul de nesigură deschise portiera ovală, iar cu o mână mai sigură îl scoase de urechi afară pe puștiul tehnologului șef, care se rătăcise întâmplător înăuntru pentru a-i demonta tabloul de bord. Fără zgomot, se ridică în aer, îndreptându-se spre sectorul „Robotractorului nr. 13”. Îl zări de departe. Îi mai rămăseseră de arat, într-un colț, aproape patru metri pătrați. Dar acolo dormea un om! Cum programarea nu avea în vedere o asemenea situație, „Treișpele” era complet derutat, așa că aștepta, pur și simplu! Cerceluș ateriză la câțiva pași de „Treișpele” care funcționa în relanti. Coborând, îl încercă o ciudată senzație de eliberare, în timp ce glomerule reavăne i se strecurau între picior și încălțăminte. Apropiindu-se de cel care era culcat, se aplecă și-l bătu pe umăr.
— Hei! Sunteți amabil să vă treziți? Așa, ușurel. Soarele se apropia de asfințit. Omul era un bărbat între două vârste, deșirat, blond, și avea un aer somnolent, de poet – mină pe care și-o câștigase probabil cu mult înainte de a învăța să citească.
— Ah, natura! Natura, mama noastră! Declamă el odată săltat în picioare, aruncându-și pumnii spre cer și căscând voluptuos.
— Cum de-ați adormit aici, în plin câmp?! Se minună Cerceluș, uitând de necazurile care-l aduseseră și pe el în afara orașului, prima dată după douăzeci de ani de meserie.
— O! Exclamă celălalt, sunt entomolog. Cred că cunoașteți: mă ocup de gângănii, fluturi și alte chestii de-astea. Aici am ajuns în împrejurări excepționale. Își strânseră mâinile și se prezentară. Omul continuă să se explice.
— Astăzi, pe când sfârșeam cu masa de prânz, robotul meu însărcinat cu munca de teren a intrat în casă ca o furtună și mi-a oferit, în loc de desert, un exemplar superb de Leptinotarsa decemlineata.
— Un gândac de Colorado adevărat? Clipi neîncrezător agronomul.
— Pe cinstea mea! Ei bine, l-am luat în palmă ca să-l privesc mai îndeaproape, iar dumnealui a profitat de admirația mea ca să zboare pe fereastră!
— Ce chestie, dom'le! Sper că robotul a acționat imediat.
— Nu, făcu trist entomologul. Socotindu-mă probabil un idiot, în semn de protest, s-a scurtcircuitat pe loc. L-am lăsat și am sărit pe geam, de la etajul zece, în urmărirea gândacului. M-am salvat doar autosugestionându-mă că sar de la parter. Zărindu-l în cele din urmă și fugărindu-l până aici, l-am făcut prizonier în capcana asta.
— Sfârși, scoțând din buzunarul de la piept o cutiuță și lăsându-l pe Cerceluș să privească, printr-o găurică, minunăția.
— Fantastic! Sper că veți reuși să înmulțiți cumva fosila asta, pentru scopuri didactice.
— Vom încerca, vom încerca. Cu gândul ăsta am adormit de fapt, pe când mă odihneam după atâta alergătură. Sper că mă duceți în oraș cu farfuria dumneavoastră. „Treișpele”, nemaiavând nici un obstacol în față, se urnise din loc, grăbindu-se să-și sfârșească treaba. Inginerul Cerceluș, conducându-l îndatoritor pe entomolog spre discoplan, apucă să mai audă robotractorul, care, între două rateuri, filosofa ca pentru el: „Ce ți-e și cu agricultura asta! De dimineață până seara.”
