Caroline Project
Aa
„Și iată încă una din multele întâmplări ciudate din categoria celor descrise până acum. Ea a fost consemnată cu multă concizie, dar mai ales cu neșovăitoarea convingere a martorului ocular, de către călugărul Pedro Callego în raportul său informativ adresat Curiei papale, în timpul pontificatului lui Paul al III-lea Farnese. În principal, el descrie peripețiile expediției lui Hernando de Soto, continuată după moartea acestuia de către Luis Moscoso de Alvarado, o expediție care, desfășurată fiind între 1539 și 1543, constituie prima explorare cuprinzătoare a zonei meridionale a actualelor State Unite. După întoarcerea în „Noua Spanie„, din care pleacă apoi spre Cuba, unde stă mai bine de un an, părintele Callego relatează cum, îmbarcându-se la sfârșitul lunii martie 1545 pe galionul „Santa Maria del Pilar„ cu destinația Europa, o violentă furtună, iscată din senin, la numai două zile de la plecare, a purtat vasul câteva sute de leghe nord-vest de insula Espa? Ola. În seara zilei de 29 martie, la câteva ceasuri după ce furia vântului se domolise, aproape imediat după ce luaseră noul curs pentru corectarea derivei, marinarul de veghe pe gabia arborelui principal vesti apariția unei lumini galbene, pâlpâitoare, undeva în prova navei. Urcat degrabă pe punte, căpitanul don Miguel de Vallejo hotărî în cele din urmă continuarea drumului, în pofida nemulțumirii evidente a echipajului, reacție firească pentru vremurile acelea când în mințile oamenilor apele nesfârșite ale oceanului erau populate de animale fabuloase, înfricoșătoare. Ajunși, totuși, la locul cu pricina, au pescuit din apele încă frământate de hulă o ciudată făptură omenească agățată de un fel de geamandură prevăzută cu un felinar uimitor, în interiorul căruia se rotea, fără zăbavă, un ochi luminos. Omul cules dintre valuri trăia, dar părea să fie pe moarte. Îmbrăcămintea sa trezi nespusă uimire în rândul marinarilor: era albă-strălucitoare și nu părea să fie o țesătură obișnuită, căci, cu toată moliciunea ei, avea ceva din luciul și rezistența unei folii metalice. Apoi, era croită dintr-o singură bucată ce se despica doar între gât și pântec, de-a lungul a două rânduri de dinți de argint, iar pieptul, în partea stângă, era împodobit cu un text ciudat, fără sens, chiar dacă literele din care era alcătuit păreau să semene cu cele din alfabetul latin. Pe brațe, necunoscutul purta brățări ce susțineau boluri luminoase de sticlă în care felurite semne verzui apăreau și dispăreau în fiecare clipă. Căpitanul porunci să fie transportat în cabina sa, unde zile în șir, împreună cu călugărul Callego, a încercat să-l aducă în simțiri pentru a rosti măcar câteva cuvinte, care poate i-ar fi făcut să înțeleagă cine este, de unde vine, din ce seminție se trage. Toate străduințele au fost zadarnice, căci omul muri în cele din urmă. A fost dezbrăcat și cusut într-un sac de cânepă și, după o scurtă rugăciune, fu lăsat să alunece, potrivit obiceiului marinăresc, pe o scândură înclinată, înspre adâncurile Atlanticului. Peste trei săptămâni, „Santa Maria del Pilar„ ancora la San-lúcar de Barrameda. Veșmintele necunoscutului pescuit în ocean, precum și uimitorul felinar care continua să-și rotească ochiul gălbui, fără odihnă, închise de-acum într-o ladă ferecată și sigilată, plutiră în sus pe Guadalquivir spre Sevilla, unde poposiră în beciurile Sfântului Oficiu. Acolo au și fost îngropate în cele din urmă, din ordinul Marelui Inchizitor, după ce cercetarea împrejurărilor în care fuseseră găsite a luat sfârșit, iar căpitanul don Miguel de Vallejo, cu mare greutate, a reușit să se disculpe pentru faptul că organizase o „înmormântare creștinească„ unei ființe care, dacă nu era un demon azvârlit din ceruri, era cu certitudine un păgân, un eretic din adâncurile ținuturilor ce, „in Anno Domini„ 1545, erau încă nesupuse Majestății Sale Prea Catolice. Cât despre copia înscrisului misterios, ea a fost ștearsă din toate procesele verbale, căci fără nici o îndoială, acesta era un text magic, inspirat de însuși în veci blestematul Belzebut.”
James Barrett sfârși de citit textul atât de familiar, o dată ce-i era el însuși autorul, uimit însă din cale-afară să-l regăsească xerografiat pe o hârtie purtând în colțul din stânga sus sintagma Strict confidențial, deasupra antetului unuia din serviciile cele mai discrete ale Departamentului Apărării.
— Mărturisesc, domnule Stimson, că nu înțeleg.
— E firesc să fiți contrariat, interveni repede bărbatul lung și slab, aflat în fotoliul din dreapta măsuței joase, rotunde, pe care se aflau paharele cu benedictină. Vedeți, dumneavoastră sunteți un scriitor și un om de știință cunoscut. S-ar fi cuvenit, desigur, să vă fi solicitat o întrevedere conform uzanțelor noastre, hmm. Mondene, stabilind telefonic o întâlnire pentru un dejun de afaceri la unul din restaurantele din oraș. Barrett zâmbi:
— Dar cum, uneori, afacerile dumneavoastră sunt. Strict confidențiale.
— Exact! Confidențiale și foarte, foarte presante! Stimson își pipăi ochelarii cu rame de aur, subțiri, rotunzi, apăsându-i la rădăcina nasului voluminos și puternic și continuă, alegându-și cu grijă cuvintele:
— În baza informațiilor culese despre dumneavoastră – ce să-i faci, este o formalitate curentă și necesară într-o activitate ca a noastră.
— S-a ajuns la concluzia că sunteți un cetățean loial, un bun american, fapt care ne-a determinat.
— O clipă! James Barrett zâmbi larg și în ochii săi albaștri undui o sclipire malițioasă. Sunt, fără îndoială, un bun cetățean american, doar în măsura în care nu apreciați loialitatea cuiva după criteriile, cândva la modă, ale lui MacCarthy. Dacă tot mi-ați scotocit prin existență, știți, desigur, care a fost atitudinea mea față de hecatomba din Vietnam și că, astăzi, nu-mi economisesc muniția când e vorba de a critica Administrația pentru lipsa de voință și sinceritate în problemele dezarmării nucleare. Stimson îl privea de după lentilele ochelarilor săi cu atenție politicoasă, curtenitoare chiar, dar o anumită nervozitate i se putea ghici după felul în care stinse țigara abia începută, întrerupându-l:
— Noi ne preocupăm de asigurarea apărării naționale a Statelor Unite, pe care o privim ca o misiune permanentă, neconjuncturală, deci și criteriile noastre referitoare la conținutul noțiunii de loialitate nu pot coincide cu cele ale unor oameni ce apar și dispar meteoric pe firmamentul vieții noastre politice! Pe fața smeadă, frumoasă, a celuilalt, se accentuă grimasa de scepticism, pe care însă înaltul funcționar o ignoră cu diplomație:
