Cazul Jurgen Gott

— Găsesc bănuielile dumneavoastră total neîntemeiate și… Jignitoare!

Vocea lui Jurgen Gott I, de obicei pițigăiată, scârțâia ca o vioară schingiuită de un afon. Jurgen Gott III se strâmbă și-și duse mâinile la urechi, protejându-și ostentativ timpanele agresate.

— În dosar se menționează totuși cearta violentă pe care ați avut-o acum două luni, spuse William Thur, cel mai neînsemnat dintre cei trei membri ai comisiei de audiere, după ce atrăsese atenția celorlalți cu o tuse bine regizată.

— M-a scos din sărite, se repezi Jurgen Gott I, cu glas din ce în ce mai ascuțit. Susținea că vocea mea îi sfâșie nervii. Și că fumatul e un remediu nepotrivit, pentru că nu face decât să strice stomacul și să îmbâcsească plămânii lui, care – zicea – erau cei mai sensibili. Uitați-vă și la J. G. III cum face pe artistul, cu labele lui mari peste urechile alea clăpăuge! Nu e vina mea că sunt cel la care se manifestă acest efect secundar al castrării. Culpa le aparține integral idioților care au votat Prima Lege a Comunității Terestre! De ce ne-au interzis accesul la reproducere? Noi suntem produsul natural al evoluției! Nu vedeți că una din trei femei de-ale voastre naște copii care ne seamănă leit?

— Vă rog să-l scuzați pe J. G. I, spuse Jurgen Gott III – și fețele bărbaților aflați de cealaltă parte a pupitrului audierii se destinseră la auzul timbrului său baritonal. De fapt, el nu face politică și, în sinea lui, nu crede că Prima Lege nedreptățește în vreun fel comunitatea noastră minoritară. Are doar prostul obicei să alunece pe lângă subiect. Noi doi am avut vreo trei dispute de pomină pe tema asta! Dar, după cum vedeți – zâmbi satisfăcut – amândoi suntem încă în viață.

— Vedeți, ne ajutăm între noi, nu…, interveni Jurgen Gott I, dar Jurgen Gott III continuă fără să-l ia în seamă:

— Credeți-mă, nu avea motive să-l ucidă pe J. G. II. De altfel, nici eu și J. G. II nu ne înțelegeam prea bine. Era foarte pornit împotriva exercițiilor fizice pe care obișnuiesc să le comand. Îi intrase în cap că e singurul care simte durerea de picioare, și făcea pentru fleacul ăsta adevărate crize de isterie.

— Cunoaștem, surâse amabil Ivan Lenden, secretarul comisiei de audiere. Cred că dosarul Jurgen Gott e cel mai complet din câte am studiat în întreaga mea carieră. Iar rechizitoriul procurorului de serviciu, pe care tocmai îl citeam când m-a întrerupt izbucnirea… Ăăă… Fratelui dumneavoastră, vă acuză pe amândoi deopotrivă.

— De două ori absurd! Chițăi J. G. I.

— Controlează-te, dragul meu, zise, mieros, J. G. III. E firesc să fim suspectați…

— Da, da, se repezi celălalt, întotdeauna ne-au invidiat pentru superioritatea creierelor noastre!

J. G. III ridică din umeri, oftând.

— Încă o dată vă rog, domnilor, nu-l judecați pentru vorbele pripite. Are uneori ieșiri necontrolate…

— Care nu pot decât să ne sporească bănuielile, completă malițios Claude Midena, președintele comisiei de audiere. Cred că știți că tot ce declarați poate fi folosit împotriva dumneavoastră.

— Ei bine, onorată comisie, făcu împăciuitor J. G. III, de ce s-o mai lungim? Știți foarte bine că am fi putut să ne descotorosim cu ușurință de resturile lui J. G. II și să ne pierdem urma într-una din comunitățile clandestine. Dacă am venit aici, am făcut-o atât din respectul legii, cât și din dorința de a vă oferi, spre testare, prototipul micro-detecto-absorbitorului de radiații. Priviți-I, nu e o bijuterie?

Președintele Midena întinse grăbit mâna și înhăță cubulețul viu colorat pe care J. G. III îl scosese din buzunarul de la piept.

— Grozav! Grozav! Comunitatea Tripleților a făcut, se pare, mari progrese în domeniul miniaturizării!

— Și e garantat o sută de mii de ore de funcționare! E un record, nu sunteți de aceeași părere?

— Desigur, domnule Jurgen Gott III! Se entuziasmă Lenden. Dar cred că ar trebui testat în mediu hiperradioactiv. Chiar eu v-aș putea face acest serviciu cu plăcere; locuiesc întro zonă în care, vrând-nevrând, am adoptat moda scafandrilor cu dublă protecție!

— Iar eu, interveni Thur, aș putea aranja testarea în condiții de exploatare continuă. Soția mea e inspector ambiental și pleacă chiar mâine într-o expediție pe linia Londra-Paris-Berlin, adică în inima Zonei Interzise!

— Domnilor, se bucură J. G. III, se potrivește de minune! Întâmplător, mai am încă două astfel de aparate. Vă suntem recunoscători pentru că aveți amabilitatea să le verificați performanțele. Vă recomand să le purtați ca medalion exterior. Sunt aspectuoase și înlocuiesc cu succes salopetele simple de protecție. O să vedeți, curând se vor vinde la prețuri fabuloase!

— E limpede, spuse Claude Midena, azvârlindu-le confraților săi o privire rapidă. Domnilor Gott, comisia se retrage pentru deliberare.

— De ce i-ai mituit? Scânci J. G. I după ce rămaseră singuri.

— De ce nu? N-am fi fost în siguranță nici într-o comunitate din afara legii, nici aici, după ceea ce numesc ei terapie intensivă de reeducare!

— Dar era invenția mea, minunata mea invenție încă nebrevetată! Acum Singularii or s-o releveze și…

— Prostii! I-o tăie J. G. III. Singularii sunt o specie îmbătrânită, pe cale de dispariție, cu creierul atrofiat…

— Cu atât mai mult, puteam să le influențăm decizia pe altă cale!

— Cine să-i influențeze? Tu, care n-ai fost în stare să-ți hipnotizezi fratele de trunchi? Și încă pe cel de alături! Bietul Doi a murit din cauza greșelii tale…

— Ce faceee?! Zbieră J. G. I în registrul acut. Dacă nu te-ai fi amestecat tu, nu s-arfi întâmplat nimic, doar nu era prima dată când îl condiționam…

— Nu mai contează, deșteptule, îl apostrofă celălalt, chiarânainte ca Midena, Lenden și Thur să revină în sală.

— Comisia consideră purfanteziste acuzațiile ce vi se aduc! Spuse răspicat președintele. Poftiți actul de disculpare. În baza lui, orice chirurg are obligația să efectueze, în condiții de maximă siguranță, operația de separare a rămășițelor… Fratelui dumneavoastră. Cu aceasta, cazul Jurgen Gott este clasat. Cu bine, domnilor!

— Cu sănătate, domnule președinte, răspunse J. G. III.

Cei doi se ridicară greoi, și Midena putu să contemple o dată în plus priveliștea care îi amintea de surorile sale mai mici, de mult excluse din familie: un corp perfect normal mai jos de talia din care se despărțeau, în evantai, trei busturi, trei perechi de brațe, trei gâturi purtând trei capete cu fizionomii diferite. Doar că, în cazul tripletului Gott, creatura din centru atârna nefiresc, susținută în silă de cele de la extremități, care strâmbau din nas fără jenă, îngrețoșate de o vagă miasmă dulceagă, de putreziciune.