Dormitorul este al meu

– O, Doamne, o, Doamne, o, Doamne...! murmură ea, pornind grăbită către ușă.

Ross ajunse la ușă înaintea ei.

– Nu, i se rostogoli gros glasul, din adâncul pieptului.

Înghițind în sec, Lily își strânse la gât cămașa de flanelă.

– Dă-te la o parte.

– Nu, repetă el. Al dracului să fiu dacă știu ce se petrece între noi, dar ceva se întâmplă. Încă de la început a fost, și-o știm amândoi.

În cameră era frig; Lily începu să tremure.

– Nu înțeleg despre ce vorbești, răspunse ea, încercând să nu clănțăne.

– Nu?

Ross dibui după mâna ei și i-o desprinse de la gât.

– Poftim, spuse el, cu glasul doar puțin mai sonor decât o șoaptă. Atinge-mă, și pe urmă spune-mi dacă greșesc sau nu.

Mâna ei i se întinse pe piept, simțind părul sârmos în palma sensibilă. Lily încercă să și-o retragă, dar Ross i-o ținea strâns. Fără voia ei, dorința începu să-i pulseze prin trup și simți cum i se înmuiau genunchii. Ross îi mișcă mâna peste mușchii tari de pe pieptul lui, iar când Lily nu se mai împotrivi, i-o luă și pe cealaltă și i le trase pe amândouă mai jos, peste ombilic, apoi și mai jos.

Lily îi auzi respirația căznită și-și dădu seama că și ea abia putea să respire. Când degetele ei îi atinseră rădăcina groasă și tare, simți că i se tăiau picioarele, iar locul dintre coapse, locul care dormise de când descoperise curvăsăria lui Jake, în urmă cu trei ani, se însufleți ca o leoaică deșteptată din somn, ațâțată de o foame teribilă.

Trăgând-o spre el, Ross o ridică în brațe și o duse la pat. După ce ajunseră sub pături, se încleștară unul de altul, strâns. Lily simțea nevoia să ajungă și mai aproape, iar când Ross își mișcă mâna în susul coapsei ei, ridicându-i și cămașa, îl încurajă, săltându-și șoldurile de pe saltea și ajutându-l să înlăture veșmântul stânjenitor.

Amețită de dorință, se desfătă cu senzația trupului lui lipit de al ei, frecându-și sfârcurile de părul lui de pe piept, arucându-și un picior peste coapsele lui ca să-l aducă și mai aproape.

Mâna lui se strecură între cele două trupuri, coborând spre delta ei chinuită de dorință, și o atinse acolo doar o clipă, azvârlind-o vertiginos spre un orgasm care-i făcu dinții să clănțăne. Lily rămase lângă el, buimăcită de ceea ce se întâmplase. Își găsise împlinirea – dar cu ce preț? Se simțea ca o stricată. Întorcându-și capul, simți lacrimile care i se prelingeau peste șaua nasului și pe obraz, până în păr. Ross îi lipi umerii de cearșaf și începu să-i sărute și să-i dezmierde sânii. Excitația amenința s-o cuprindă din nou, iar Lily își prinse buza de jos între dinți ca să nu țipe. Era scârbită de sine pentru că avea atâta nevoie de el, se disprețuia pentru că-l dorea.

Îl simțea rigid și dur lângă coapsa ei, dar își înfruntă imboldul de a-l atinge. O parte ascunsă din adâncul făpturii ei încă se mai rușina de felul cum îi reacționa trupul.

– Ah, Lily, Lily... murmură el printre sărutări. Pasiunea ta îmi taie respirația...

Se apropie de gura ei, iar Lily și-o deschise, primindu-i sărutul, răspunzându-i cu o surescitare crescândă care-i mistuia ultimele fărâme de gândire rațională. Barba lui Ross era moale; niciodată nu mai sărutase un bărbat cu barbă. Nu era sigură că-i plăcea, dar îi plăcea senzația buzelor lui peste ale ei, a limbii lui împreunându-se cu a ei. Excitația îi creștea, și-i atinse brațele, pieptul, abdomenul, îngăduindu-și să coboare și mai mult pentru a-i mângâia bărbăția masivă, mișcându-i pielea înainte și-napoi până când Ross începu să tremure și să se zguduie lângă ea.

– Destul!

Tuturor rudelor mele minunate și îndatoritoare, care locuiesc în Midwest și, până acum, au cutreierat zadarnic magazinele Wal-Mart, căutându-mi cărțile. Asta-i pentru voi, fraților.

PROLOG

-------------------

Twin Hearts, California,

Ajunul Anului Nou, 1879

Trăgându-se nemilos de gulerul țeapăn, Ross scuipă o înjurătură spurcată, după care-și înghiți cheful de a înjura din nou. Nu suporta să fie legat fedeleș ca un curcan la cuptor. Cu juvățul ăla de gât, putea să se spânzure naibii de cel mai apropiat copac. Îl sugruma la fel de tare.

Trase aerul rece în plămâni, savurându-l. Savurând și scurtul răgaz de liniște. Mai puțin bubuiturile îndepărtate ale valurilor pe stânci, nu se auzea nici un sunet. Lăsă zgomotele oceanului să-l liniștească, în timp ce încerca să-și alunge din auz hărmălaia care răzbătea din casa surorii și a cumnatului său.

Cu ochii închiși, Ross se rezemă de balustrada verandei, îngăduindu-și să se gândească la Trudy și la dorința negrăită de a se strecura în patul ei cald și între coapsele sale pofticioase. Înjură din nou. Numai gândul la ea îl făcea să se întărească precum piatra.

Trase din țigară lung și cu furie, în timp ce stătea în peumbră, ascultând râsetele vesele ale petrecăreților dinăuntru care așteptau Anul Nou.

Se socotea cel mai mare nătărău din lume, pentru că o lăsase pe Samantha să-l atragă iar la unul dintre chefurile ei. Din păcate, sora lui mai mică îl avea la degeul cel mic, iar Ross o știa.

Ușa din spate se deschise, lăsând un șuvoi de lumină să se reverse în verandă.

– Ross Benedict, aici te-ai ascuns? întrebă o voce înciudată.

– Știi al naibii de bine că m-am ascuns aici, Sam.

Ross aruncă țigara pe care o fumase, al cărei jar se stinse în clipa când căzu pe iarbă.

Samantha închise ușa în urma ei și-și strânse șalul în jurul umerilor.

– Aletha Carmody te caută peste tot.

Lui Ross nu-i plăcea tonul tachinător din vocea ei.

– Aletha Carmody are o mutră care-ar face un ceas să se oprească-n loc, și un glas ca al unui câine care schelălăie.

Sam scoase un bolborosit exasperat.

– Of, și ea credeam că ar fi ideală pentru tine, zău așa.

Vârând mâna în buzunar, Ross scoase punga de tutun și o hârtie. În timp ce-și răsucea încă o țigară, replică:

– La fel cum ai crezut și că Olive Hornsby ar fi perfectă pentru mine, anul trecut? Și Hortense Cobb, în anul dinainte?

Samantha oftă.

– Olive Hornsby s-a măritat cu Elias Rhodes în mai, Ross. Așteaptă un copil, la începutul anului. Ar fi putut să fie copilul tău.

Ross își aprinse țigara, cutremurndu-se vizibil la gândul de a împărți patul cu slăbănoaga aia palidă de Olive Hornsby.

– Ei bine, slavă Cerului că nu-i al meu.

Trase din țigară, apoi o strivi sub gheată – poate mai tare decât era necesar. Simțea ochii lui Sam sfredelindu-l prin întuneric.

– Nu vreau decât să fii la fel de fericit ca mine.

În vocea ei se simțea o nostalgie pe care Ross se strădui să n-o ia în seamă. Nu era... firesc ca un bărbat să se lege de o femeie. Nu înțelegea cum puteau alții s-o facă. Firește, dacă ar fi descoperit vreodată că Derek, cumnatul lui, o înșela pe Sam, i-ar fi smuls fuduliile cu mâna lui, vârâindu-i-le apoi pe gât.

– Și singura cale-n care pot nădăjdui să fiu fericit e însurătoarea?

Nu-i venea să creadă. După atâția ani, Samantha tot nu pricepuse. Lui Ross îi plăcea viața de burlac.

– Sigur că da.

În vocea ei răsuna o notă de falsă inocență. Arătă cu capul spre ușă.

– Probabil că Aletha se-ntreabă dacă nu cumva ai șters-o înapoi la cabana ta din pădure.

Ross pufni.

– Dacă așa se gândește, e mai deșteaptă decât credeam. Și, Sam, dacă tot veni vorba de cabană, când ai de gând să mi-o vinzi?

Samantha îi atinse umărul cu mâna.

– Nu prea curând. Și refuz să discut afaceri în noaptea de Anul Nou. După ce-ți vând partea mea de moștenire, n-o să-mi mai rămână nimic de la mama și tata.

Ross zâmbi în întuneric, simțindu-i tristețea. Deși era măritată, Samantha rămăsese surioara lui mai mică dintotdeauna.

– Nu-i ca și cum acolo ar locui niște necunoscuți, Sam.

– Știu, știu... Of, se tângui ea încet, nu-mi mai aminti de ei, Ross. Mă întristează, și-n noaptea asta nu vreau să fiu tristă. Dăm o petrecere. Vino.

Îl trase de braț.

– Aletha te așteaptă.

Ross înjură din nou, împotrivindu-se.

– Toată seara a stat agătață de brațul meu, turuind și chicotind ca o copilă bătută-n cap. Cum Dumnezeu te-aștepți să îndur așa ceva? Și toate întrebările alea! La naiba, Sam, m-a bombardat cu întrebări ca armata Generalului Lee. "Îți plac, copiii, Ross? Ai fi un tată atât de minunat!", o imită el, cu o voce smiorcăită. "Îți plac tartele cu cireșe, Ross? }i-aș face cele mai bune tarte din Twin Hearts!" Și mă tot strângea de braț, zicând: "Vai de mine, da' ce puternic ești! Pun prinsoare c-ai putea să mă ridici numai cu-o mână, mititica de mine! Oooo, și ce barbă ai...!" }istui din limbă. "Nu te deranjează atâta păr pe față, Ross?" Și pe urmă, dă-i cu chicotelile alea nesuferite! Mă zgârie pe creieri ca un fierăstrău pe nicovală. Și-n plus, încheie el mârâind, îmi place barba mea – ce, n-am voie?

Alături, Samantha râse încet.

– Vrei să spui că nu ți-ai rade mustața și barba pentru o femeie cu totul deosebită?

– Ar îngheța iadul înainte să mi le rad.

Ross se obișnuise cu barba, iar fără ea s-ar fi simțit gol.

Deodată, simți ochii surorii lui privindu-l întrebător prin întuneric.

– Ce e?

– Ce-ai zice de-un mic rămășag prietenesc, frate dragă?

– Ca de pildă? întrebă el, sceptic.

– Pun pariu că, dacă apare femeia potrivită și-ți cere să te bărbierești, ai s-o faci.

Lui Ross nu-i plăcea deloc cum suna.

– Prinsorile nu-s o ocupație potrivită pentru doamne, Sam.

– Te temi că ai pierde?

Ross îi simți zâmetul țanțoș, sigur pe sine.

– Pe dracu', nu mă tem de nimic și-am să ți-o dovedesc! Pe ce pariem?

– Pariez pe...

Samantha se opri, trăgându-l de barbă.

– Pariez că, de-acum într-un an, n-o să mai ai nici barbă, nici mustață, și că va fi din pricina unei femei.

Vocea îi suna ridicol de triumfătoare.

– Și dacă nu se împlinește?

– Ei bine, atunci îți jur pe-un teanc de Biblii că nu voi mai încerca niciodată să te însor.

Ross pufni, neputind să se stăpânească.

– N-ai înceta să te mai amesteci în viața mea nici dacă a ta ar depinde de asta.

– Vorbesc serios, Ross. Jur cu mâna pe inimă.

– Mda, știu. Îți ții o mână pe mână pe inimă, iar pe cealaltă o ai la spate, cu degetele încrucișate.

– Of, nu mai fi și tu așa de bleg, mălai mare ce ești! Avem o învoială sau nu?

Persistența ei îl făcu să chicotească.

– Sigur. La naiba, de ce nu?

Ușa se deschise și Derek ieși pe verandă.

– Ce faceți aici? Ross, Aletha Carmody te caută peste tot. Și, Samantha, adăugă el, cuprinzându-și soția în brațe, e aproape miezul nopții. Brațele mele sunt goale fără tine. Nu vreau să pierd sărutarea de Anul Nou.

– O, inimioara mea, răspunse Samantha cu o voce drăgăstoasă, mă poți săruta oriunde și oricând.

– Dar noi ne-am sărutat prima dată în noaptea de Anul Nou, guriță dulce, și am de gând să te sărut în noaptea asta câte zile om avea.

Dacă n-ar fi fost cumnatul lui, Ross i-ar fi îndesat un căluș în gură. Christoase! Chiar erau în stare bărbații să vorbească așa cu femeile?

– Of, bine, cocoșel prost ce ești. Oricum, și mie mi-a fost dor de tine, și mi-e frig.

Samantha se cuibări la pieptul lui, așteptându-l să deschidă ușa.

– Vino, frate dragă, îl chemă ea pe Ross, peste umăr. Aletha te așteaptă.

În voce i se simțea o batjocură glumeață.

Ross mormăi. Fără tragere de inimă, se întoarse s-o urmeze în casă, simțindu-se ca un miel dus la tăiere. Niciodată, fir-ar să fie, niciodată! Era ultima oară când o mai lăsa pe Samantha să-l prindă într-o asemenea cursă. La naiba, îi plăcea viața lui așa cum era. Nu avea de dat socoteală în fața nimănui. Nici nu voia, nici nu avea nevoie de o femeie afurisită care să-ncerce să se îndese în mica lui lume personală. Să-i ocupe spațiul. Să deretice încontinuu și să se frăsuiască prin cabană. Simplul gând îl făcea să se cutremure.

În anul următor avea să fie altfel. Mica petrecere de Anul Nou a lui Sam se putea ține și fără el. Dacă încerca să-și calce cuvântul dea nu se mai amesteca niciodată, Ross urma s-o ignore, și pe ea, și pe toate femeile pe care i le împingea în brațe. Era hotărât să n-o lase să-și mai bage niciodată nasul în viața lui.

Turuiala lui Aletha Carmody îi scrâșni brusc în urechi, făcându-l să tresară. Înghițindu-și încă o sudalmă, Ross trase aer în piept, adânc, resemnat, și-și târî picioarele în casă.

Capitolul 1

Octombrie, 1880

Ploua cu găleata. Furcile orbitoare ale fulgerelor străpungeau cerul, urmate de tunete bubuitoare.

Lily îi mulțumi vizitiului pentru drum, apoi coborî din căruță, trăgându-și geamantanul sub manta ca să nu se ude. Privi cum căruța pleca mai departe hodorogindu-se, și se întrebă cum puteau bieții cai să răzbească prin noroiul acela. Era recunoscătoare pentru că o adusese până acolo, deși sperase să ajungă mai departe. Durase aproape o săptămână până să ajungă din San Francisco în acest loc, unde-o fi fost și cum s-o fi numit. Auzea adesea vuietele valurilor lovindu-se de stânci, iar prin aer, deși clătit de ploaie, încă se simțea mirosul sărat al mării.

Un fulger lumină din nou împrejurimile, îngăduindu-i să citească pancarta de la marginea orașului. TWIN HEARTS. Cu un gest zadarnic, Lily își ridică poalele pline de noroi ale rochiei ude și porni prin mocirlă, sperând să găsească un loc unde să se adăpostească de furtună.

* * *

Pe sub manta, Lily era înghețată până-n măduva oaselor. Se refugiase sub un umbrar șubred de la marginea orașului. Ploaia încetase, dar cerul era încă pulmburiu și întunecat, iar văzduhul era umed. Lily cunoștea destul de bine vremea din California ca să știe că răgazul de liniște era scurt.

Își scoase mantau și o scutură, împrăștiind stropi de apă în aerul umed. De la genunchi în jos, rochia și jupoanele îi erau ude-leoarcă și mânjite de noroi. În pantofi, degetele îi clefăiau pe tălpile umede. Își atinse părul și se crispă; buclele mărunte îi stăteau lipite de cap.

Trăgând adânc aer în piept, se îndreptă și privi în jur. Poate că, la câteva sute de iarzi în spatele ei, se afla strada principală din Twin Hearts. Acolo avea să-și caute de lucru. Fermierul care o adusese cu căruța până aici îi spusese că lângă oraș se afla o cherestegerie. Spera că aveau nevoie de o bucătăreasă.

Își privi hainele și i se strânse inima. Cum să-și găsească o slujbă, când arăta ca o vagaboandă murdară și plouată?

În nori se produse pentru câteva minute o spărtură, lăsând lumina soarelui să se infiltreze prin văzduhul apos. Un curcubeu se profilă viu deasupra colinelor spuzite cu verde. Priveliștea era atât de frumoasă, încât lui Lily i se opri respirația.

Auzi în spatele ei scârțâitul unei trăsuri. Întoarse capul s-o privească. Venea spre ea legănându-se, iar Lily fu surprinsă și puțin cam temătoare când trăsurica se opri alături.

O femeie tânără, cu o bonetă tivită cu blană, scoase capul pe fereastra cupeului.

– Bună dimineața!

Avea unul dintre acele zâmbete prietenoase rare, care-i lumina fața cu trăsături plăcute.

Lily înghiți în sec, ștergându-și nervoasă mâinile de rochie.

– Bună dimineața, răsșunse ea.

– Ești nouă pe-aici, nu-i așa?

Lily aproape că izbucni în râs.

– Azi-noapte am sosit.

Mai cu-o diligență, mai cu-o căruță, când călare când pe jos și dormind pe sub copaci, adăugă ea în gând, dar n-o spuse. Spre norocul ei, avea un instinct de conservare destul de dezvoltat și n-ar fi primit niciodată să fie luată la drum de un bărbat singur, oricât de inofensiv ar fi arătat. Omul care o adusese cu căruța până la Twin Hearts era însoțit de doi copii. Când dormea în hambare, pleca înainte de crăpatul zorilor. Una peste alta, călătoria ei de la San Francisco fusese o adevărată aventură, dar din fericire se sfârșise cu bine.

– De unde ești?

– Din San Francisco, răspunse simplu Lily.

Femeia își roase buza de jos, apoi o privi pe Lily cu ochi îngustați.

– Cred că te-au pătruns frigul și umezeala.

– Ba bine că nu.

Lily nu făcuse niciodată risipă de cuvinte.

Tânăra din trăsură continua s-o privească.

– I-am cerut vizitiului să oprească fiindcă aproape că m-a orbit strălucirea minunată a părului tău arămiu. Reflectă razele soarelui ca un gologan nou-nouț.

De astă dată, Lily râse.

– Ce poetic! E un mod amabil de a spune că părul meu strălucește atât de tare încât aș putea conduce minerii prin galerii fără lampă.

Femeia nu făcu decât să zâmbească. Un surâs straniu, tainic.

– Mă numesc Samantha Browne.

Era o situație de-a dreptul ridicolă. Două femei conversând ca și cum tocmai ar fi făcut cunoștință la o mică serată în San Francisco, ronțăind sandvișuri cât unghia și bând ceai din ceșcuțe de porțelan.

– Lily Sawyer.

– Încântată de cunoștință, Lily Sawyer. Ia-ți lucrurile și vino cu mine.

Invitația o luă pe Lily prin surprindere. Făcu un pas înapoi.

– Mă scuzi?

– Cu siguranță, ai dori să te zvânți puțin.

Lily își stăpâni o replică tăioasă. Probabil că femeia era de la casa locală de toleranță. Căzu pe gânduri. O chinuia dorința de a se usca. Poate chiar să facă și o baie. Și să mănânce o masă caldă. La gândul mâncării, limba începu să i se scalde în salivă. Casă deochiată sau nu, nu-i putea refuza invitația.

– Samantha Browne, începu Lily, cred că ești îngerul meu păzitor.

Punându-și mantaua pe braț, își luă geamantanul ud și porni prin noroiu, spre cupeu.

* * *

Casa era fermecătoare. Și nu era deșucheată, ci era căminul Samanthei Browne și al soțului ei, Derek, care conducea firma de cherestegerie din capătul opus al orășelului Twin Hearts.

Lilyț stătea așezată lângă foc, înfășurată într-un halat cald și moale de pluș, al Samanthei. Își răsfiră părul cu degetele, pentru a și-l usca mai repede. Se simțea ca o prințesă; niciodată în viața ei nu mai fusese tratată atât de bine.

Samantha intră în cameră din bucătărie, aducând o tavă cu cafea și cornuri calde, proaspăt scoase din cuptor. Puse tava pe o masă mare și rotundă, în fața canapelei, apoi îi aruncă o privire lui Lily, simțind că o urmărea din ochi.

– Te întrebi de ce te-am adus aici.

Lily chicoti.

– Asta-i cam puțin spus.

Samantha Browne aranjă un corn pe o farfurie și o puse în fața lui Lily. Acesteia începu să-i lase gura apă și să-i ghiorăie stomacul, dar făcu un efort să nu uite de bunele maniere.

– După cum spune... familia mea, am o inimă bună de pus la rană. Soțul meu susține că nu suport să văd pe nimeni suferind.

Din gura ei de o formă perfectă scăpă un mic hohot de râs.

– Cred că ar fi mai potrivit să spun că-mi bag încontinuu nasul unde nu-mi fierbe oala.

Puse o ceașcă de cafea în fața lui Lily, apoi făcu un gest spre micul bol delicat cu frișcă.

– Dar, când văd o femeie tânără și frumoasă stând singură într-un loc pustiu, udă până la oase, mă răpune imaginația. Nu pot concepe nici o poveste care să te fi adus acolo. Așa că, vezi dumneata, domnișoară Sawyer, adăugă ea cu un zâmbet, trebuie să aflu. Iar dacă-ți pot oferi ceva de mâncare și o baie caldă cât timp te afli aici, cu atât mai bine.

Lily își turnă puțină frișcă în cafea, apoi o amestecă.

– Sunt doamnă, dar te rog să-mi spui Lily.

Capul Samanthei se ridică brusc.

– Ești măritată?

– Văduvă, de fapt, răspunse Lily, luând ceașca și cuprinzând porțelanul cald cu degetele. Ar fi putut să evide toată acea călătorie, dacă accepta cererea în căsătorie a lui Donald South. Dar, oricât ar fi fost de bun și blând ca om, nu era bărbatul potrivit pentru ea. Și, oricum, nu avea de gând să se recăsătorească.

Samantha întoarse repede capul.

– A, îmi... pare foarte rău... Nu... n-am vrut să mă amestec în problemele tale.

Lily avu un sentiment de recunoștință.

– Nu face nimic. Au trecut doi ani de-atunci. Pare să fi fost o viață de om.

Rămaseră într-o tăcere plăcută, până când Lily se simți datoare s-o risipească.

– După fiecare furtună pornești cu trăsura ca să salvezi șobolani înecați?

În chip destul de ciudat, Samantha Browne roși.

– Firește că nu. De fapt, adăugă ea, așezându-se lângă Lily pe canapea, tocmai veneam de la cabana mea. Acolo...

Se întrerupse brusc, ducându-și mâna la gură, apoi continuă:

– Părinții mei au avut o cabană mică în munți și, după ce au murit, nu m-a lăsat inima s-o vând. Mă duc până acolo din când în când, ca să mă asigur că totul e-n ordine.

Lily zâmbi evaziv, apoi se întoarse cu privirea spre foc.

– Caut de lucru.

– Așa? Cu ce te ocupi?

– De la moartea soțului meu, am lucrat ca bucătăreasă.

Nu era nevoie să dezgroape trecutul; nici pentru ea, nici pentru altcineva.

– Am gătit într-o pensiune din San Francisco. Până când a ars.

Un moment, își aminti durerea de pe chipul lui Donald South, când își văzuse clădirea mistuindu-se în flăcări.

Samantha se lumină la față:

– Ești bucătăreasă?

Lily ridică din umeri, cu o expresie obosită și sardonică.

– Ei, să nu-mi spui că tocmai căutai una.

Aplecându-se înainte, Samantha răspunse:

– Ei, nu eu, personal, dar cherestegiii caută mereu bucătari. Bine, dar e minunat! Deci, aveai nevoie de o slujbă?

Dădu din cap cu un gest categoric.

– Ai găsit-o.

Lily simți că începea să i se risipească oboseala.

– Dacă-mi găsești și o cameră, batem palma!

– A, dar pot face mai mult decât atât! se entuziasmă Samantha. Ce... ce-ai zice să ai propria ta căsuță?

Lily o privi în față, și mai însuflețită.

– Cabana ta? Ești sigură?

– Categoric. De-acolo până la tabăra tăietorilor de lemne nu e nici o milă. Bucătăria e echipată pentru a găti cantități mari de mâncare. Cineva de la tabără va veni zilnic să ia mâncarea. Alături mai este și o cabană mai mică. Acolo locuiește Maudie Tupper, fosta bucătăreasă a taberei. Nu stă bine cu sănătatea.

Se bătu cu palma peste piept.

– E bolnavă de plămâni. A trebuit să se lase de gătit, când a-nceput să scuipe sânge... O! exclamă ea, ridicându-și mâna la gură. Sper că nu te deranjează.

Lily simți un val de compasiune pentru biata femeie bolnavă.

– În nici un caz. Va fi plăcut să am companie. Dar... de ce nu stă în cabana ta?

Samantha râse forțat.

– A, nu vrea, și pace. Dar nici o grijă, casa ei e caldă și uscată, și tare i-ar mai plăcea să aibă o vecină.

Lui Lily nu-i venea să creadă ce noroc dăduse peste ea. Avea atâta minte încât să nu se întindă la discuții. Era perfect. Puțin îi pasă dacă toată cabana stătea să se dărâme, era a ei și putea s-o folosească. Avea s-o curețe și s-o facă lună. Urma să-și încropească un cămin al ei, ceva ce nu avusese toată viața. Ea și răposatul Black Jake Sawyer nu locuiseră decât în camere cu chirie, deasupra cârciumilor sau tavernelor. Norocul începea să i se schimbe și n-avea de gând să caute calul de dar la dinți.

* * *

Ross descălecă și-și întinse spinarea îndurerată. Nu putea suferi traversarea munților, până în vale. Valea era călduroasă și uscată, chiar și în luna octombrie; orășelul Twin Hearts avea briza binecuvântată a oceanului ca să-l mențină răcoros pe tot parcursul anului.

Trăgând în piept aerul înviorător de munte, Ross aruncă o privire spre cabană. Slavă Domnului, ajunsese acasă. Fumul alb se ridica blând din horn. Zâmbi. Era mâna Samanthei, nu încăpea nici o îndoială. Înainte de plecarea lui, cabana fusese năpădită de purici, așa că-și dusese haiele și așternuturile acasă la Sam, ca să-i afume. Căscând, se întrebă dacă Sam îi adusese lucrurile înapoi. Altfel, avea să se ducă el după ele, mai târziu. Acum nu voia decât să doarmă. Fie și pe salteaua goală, dacă n-avea încotro. Traversă curtea spre grajd, descălecă, își țesălă calul și-i dădu de mâncare.

Grădina de zarzavaturi îi atrase atenția în timp ce mergea cu pas greoi spre cabană. Era plivită de buruieni. Poate că Maudie se simțise mai bine. O spera din toată inima. Când păși pe verandă, ridică privirea spre cer. Ceața de dimineață învăluia vârfurile pinilor Douglas. Se trezuse cu noaptea-n cap ca să ajungă acasă, nerăbdător să se tolănească în patul lui și să doarmă toată ziua.

Deschizând ușa cabanei, abia dacă aruncă o privire prin living, înainte de a închide ușa în urma lui, pentru a se îndrepta spre dormitor. Căscă, frecându-și fața cu mâna, pătruns de oboseală până la oase.

Ușa dormitorului era închisă. Ross o împinse cu vârful cizmei și intră. Ușa se trânti în urma lui și, înainte ca să se poată întoarce, Ross fu lovit de la spate destul de tare ca să se clatine pe picioare, izbindu-se de perete. Alunecă la podea, clătinând din cap, într-o încercare de a se dezmetici.

Instinctiv, dădu să-și scoată cuțitul vânătoresc, dar primi un șut în mână. Ridică ochii și se pomeni privind gura familiară a propriei lui puști de vânătoare.

– Cine ești?

O femeie? Încercând să-și limpezească vederea, Ross scutură iar din cap și văzu o pereche de pulpe palide și suple ieșind de sub poalele cu volane ale unei cămăși roz.

Ridică încet privirea, de-a lungul șoldurilor rotunjite, peste un piept ferm și generos. Părul femeii, despletit și învolburat în jurul feței, era roșu ca o vâlvătaie, iar în ochii ei verzi nu se citea nici urmă de frică.

– Eu? mugi Ross. Cine naiba ești tu, și ce cauți în dormitorul meu?

Femeia păru surprinsă un moment, apoi se răsti:

– ~sta-i dormitorul meu. Ieși afară până nu-ți zbor creierii.

Cu o mișcare neașteptat de rapidă, Ross apucă țeava puștii și sări în picioare.

– Și-acum, mârâi el, neluând în seamă teama care se strecurase dintr-o dată în ochii femeii, te mai întreb o dată. Cine naiba ești?

Femeia își reveni repede. Îndepărându-se doar puțin, i-o întoarse:

– Cine ești dumneata?

Nu ajungeau nicăieri.

– Mă numesc Ross Benedict, iar asta e casa mea. Prin urmare, și dormitorul e tot al meu.

Ochii femeii se îngustară.

– Minți. Știu cui îi aparține această casă, și nu ești dumneata acela. Și-acum, spune-mi, ce vrei de fapt?

Stupefiat și furios, Ross continuă s-o privească.

– Vreau să știu ce naiba faci în dormitorul meu. E chiar atât de greu să înțelegi?

Necunoscuta îi susținu privirea, la fel de furioasă.

– ~sta-i dormitorul meu, și cabana e tot a mea, cel puțin pentru un timp. Și... nu te mai zgâi la trupul meu, holbatule!

Cu sprâncenele îmbinate, Ross întoarse capul, încrucișându-și ferm brațele pe piept.

– Te-am mai întrebat o dată: cine, naiba, EȘTI?

– Și de ce ți-aș spune? Tu ești cel care ai dat buzna în casa mea.

Ross se răsuci în loc, văzând-o tocmai în timp ce-și lega cordonul halatului pe sub pieptul generos. Pe când își simțea pântecele înfierbântându-se, în mintea lui își croi drum un gând. Slobozi un șirag de înjurături atât de spurcate, de se învineți aerul.

– Sam. Samantha te-a pus să-mi faci figura asa, nu? Fir-ar al dracului să fie!

Lovi cu pumnul în ușă – atât de tare, încât îi ieși prin partea cealaltă.

În spatele lui, femeia scoase un țipăt.

Ross se întoarse spre ea, fără să ia în seamă acșhiile de lemn care i se înfipseseră în carne. Femeia își acoperise gura cu o mână. Cu cealaltă își ținea strâns sub gât reverele halatului.

– Ea a făcut-o, nu-i așa? Sam te-a pus.

Femeia își luă mâna de la gură doar atâta cât să întrebe:

– S... Samantha Browne?

– Da, răspunse el, cu glasul onctuos, plin de subînțeles. Samantha Browne.

Necunoscuta înghiți în sec.

– De... de unde o cunoști pe Samantha Browne?

Ross începea să se sature.

– Știi foarte bine de unde o cunosc.

Atitudinea femeii se schimbă. În loc să mai stea speriată lângă pat, își propri pumnii în șolduri, studiindu-l.

– Ba nu știu. Ce-ar fi să-mi spui? Dai buzna aici ca un taur furios sau un nebun de legat, speriindu-mă de moarte. Cred că mi se cuvine o explicație. Vreau să zic, dacă ești capabil să înșiri atât de multe cuvinte unul după altul.

Ross rămase surprins un moment de tactica ei neobișnuită. La urma urmei, majoritatea femeilor se aruncau în brațele lui. Și nici o femeie nemăritată, sau orice altă femeie în fond, nu-l mai făcuse vreodată holbat care se zgâia, taur furios sau nebun de legat. Ce-i drept, Trudy îl numise o dată armăsarul ei focos, dar asta se întâmplase după o noapte deosebit de satisfăcătoare în patul ei. Fusese un compliment, nu o vorbă de ocară. Vrăjitoarea asta roșcovană nu semăna cu nici una dintre celelalte, trebuia să recunoască atâta lucru.

– E sora mea. De parcă n-ai ști.

Se întoarse și studie gaura pe care o făcuse în ușă.

– Iar asta e cabana mea. Aici locuiesc.

Femeia rămase cu gura căscată.

– Sora... sora ta?

Temperamentul lui Ross era volatil dar, după o explozie, se îmblânzea repede.

– Acum înțelegi. Nu știu de ce jocuri îi arde lui Sam, dar asta-i casa mea. Dacă voi două v-ați gândit că vicleșugul ăsta are sorți de izbândă, ei bine, fir-ar să fie, puteți s-așteptați mult și bine!

– Nu cred să te fi înțeles, spuse ea cu băgare de seamă. Care vicleșug să izbutească?

– Of, la dracu'! Lasă, nu contează. Îmbracă-te, numai, și pleacă de-aici. Planul nu v-a reușit, și sunt frânt de oboseală.

Căscă, scoțând intenționat un sunet puternic și dezgustător, înainte de a-și scoate poalele cămășii din pantaloni.

Femeia nu se clinti.

Se uitau unul la altul, ea cu o privire arogantă și rece, el cu o expresie de o sexualitate declarată, în timp ce-și descheia cămașa. Și-o desfăcu și se scărpină, lăsând-o să-i vadă pieptul gol. De obicei, asta le alunga pe femeile încuiate.

Deodată, necunoscuta îi dădu un brânci, luându-l pe nepregătite. Ross se lovi iar de perete.

– Ieși afară! îi ordonă ea. Am închiriat casa asta de la Samantha Browne și, dacă ai vreo obiecție, discută cu ea. Eu nu plec.

Ross se desprise de perete, simțind un junghi de furie în piept. Avea să discute cu Sam, nici vorbă, ba chiar să-i ardă și o mamă de bătaie. Pe urmă, urma să se întoarcă acasă și s-o zboare afară pe vrăjitoarea asta cu păr ca focul cu șuturi în fund.

Luându-și pușca, ieși val-vârtej din cameră.

– Să știi că nu s-a terminat, femeie! Când mă-ntorc, ar fi bine să te găsesc cu bageje făcute și tunde-o, fir-ar al dracului să fie!

* * *

Lily închise ochii și se așeză pe pat, vlăguită, cu inima bubuindu-i atât de tare în piept încât se temea să nu-i rupă coastele. Așteptă un moment ca să-și revină, după care se îmbrăcă în grabă și se duse în bucătărie ca să înceapă pregătirile pentru prânzul țapinarilor.

În timp ce lucra, se gândi la bărbatul care tocmai plecase. Bărbat? Râse forțat, sec. Un urs, mai degrabă. Lily nu era o femeie scundă, dar el avea cu aproape un cap mai mult ca ea. Umeri atât de lați, încât trebuia să se întoarcă într-o parte ca să încapă pe ușa dormitorului. Era un urs în toată regula, și ca proporții, și ca maniere. Se îmbrăca doar ca un om, ca să-și acopere comportamentul grosolan și brutal.

Amintindu-și de ultima lui amenințare, deveni țeapănă. N-avea de gând să plece. Nici moartă. Totuși, ardea curiozitate să afle de ce închiriase Samantha Browne o cabană care era deja ocupată.