Escapada
Aa
Iubesc enorm de mult cartea aceasta !!!
Mulțimea colorată și zgomotoasă de pe docurile din
Prince George Wharf era ca un val de aer proaspăt
pentru Amanda Todd, care părăsise atmosfera tristă și întu-
necată a casei sale din San Antonio, Te&as. Era încîntată de
muzicalitatea limbii engleze, în amestec cu diverse dialecte,
pe care o auzea vorbindu-se în buticurile cu specific euro-
pean. în mod normal, ar fi avut destul timp să facă cumpă-
rături și destui bani pentru a-și satisface toate capriciile.
Dar, de trei zile, de cînd tatăl ei fusese înmormîntat, interve-
niseră tot felul de încurcături în situatia sa financiară.
9
Amanda lucrase în tipografie, la publicația săptămînală pa-
tronată de familia sa, dar în testamentul tatălui ei era stipu-
lat faptul că nu putea să moștenească compania decît peste
doi ani, cînd va împlini douăzeci și cinci de ani, sau după ce se
va mărita. Harrison Todd nu prea avusese vederi moderne
cu privire la capacitatea femeilor de a se descurca în afaceri.
De fapt, el se înfuriase cumplit cînd Amanda își realizase vi-
sul, luîndu-și diploma în contabilitate, dar Josh o pregătise
din timp pentru a înfrunta această situație.
Este vorba de Joshua Cabe Lawson, ultimul asociat al
tatălui ei, care o încurajase întotdeauna, chiar în timpul
vieții lui Harrison și care nici acum nu o părăsise. El îi aran-
jase călătoria la Nassau’s Opal Cay, în Bahamas, la o filială a
Companiei Lawson Learjets. Astfel, Amanda putea petrece
pe insulă o săptămînă întreagă ca să-și „încarce bateriile“.
Tristă și epuizată, Amanda nu-1 contrazisese. în plus,
Josh era executorul testamentar al lui Harrison, ceea ce
însemna că viitorul ei financiar se afla pentru moment în
mîinile lui. Amanda era sigură că, dacă s-ar fi opus plecării,
Josh ar fi avut o mulțime de argumente ca s-o convingă,
deoarece era dotat, ca și ea, cu o voință foarte puternică. în
ciuda faptului că Josh se luptase întotdeauna pentru cauza
ei, în ultimul timp deveniseră un fel de adversari.
Lawson Company din San Antonio, Texas, era o compa-
nie puternică, care producea computere de toate formele,
mărimile si întrebuințările. Succesul său internațional îl
- > >
obligase pe Josh, în calitate de președinte, să călătorească
foarte des. Fratele lui, Brad, era vicepreședinte al secției de
marketing și avea farmecul și carisma care-i lipseau uneori
lui Josh.
Brad și Amanda se cunoșteau din copilărie. Deși au urmat
la școli diferite, ei au absolvit același liceu particular din San
Antonio, după care Josh a fost expediat la o academie mili-
tară, unde s-a obișnuit cu o disciplină de fier. Acest lucru i-a
dat posibilitatea să preia compania tatălui său la numai
douăzeci și patru de ani. După primul an, Josh a reușit să
crească profitul companiei cu cincisprezece la sută. Consiliul
de conducere al companiei, deși la început se arătase ne-
încrezător, a devenit aliatul lui Josh, dar încă nu era decis
în privința atitudinii pe care ar trebui s-o adopte față de
Brad. Amanda se simțise totdeauna ca o soră pentru Brad,
Iar sentimentele ei deveniseră și mai profunde de la moar-
teu bflt rinului Lawson, cu zece ani în urmă. Ea se bucură
cîntf tl vfl/u pe Brad așteptînd-o la Opal Cay, Josh fiind
ocupat cu a faccrile, ca de obicei.
- Josh nu se potolește, nu-i așa ? îl întrebă Amanda pe
bărbatul înalt și bine făcut, în timp ce se plimbau de-a lungul
docului din Nassau. îți dai seama ce-ar face dac-ar fi în si-
tuația să moară de foame !
Brad chicoti. își îndreptă fața spre briza călduță și închise
ochii.
- Asta e ! Banii reprezintă scopul vieții lui Josh; mai
ales de cînd l-a părăsit Terri.
Amanda avea o puternică și neplăcută amintire despre
Terri. Nu era fată rea, dar ar fi vrut pentru Josh ceva mai deo-
sebit si nu stia de ce, dar era convinsă că Terri nu era deloc o
asemenea persoană.
Se întoarse spre golf, unde erau acostate cîteva vase de
croazieră. Fusese o singură dată pe un vas de croazieră și tot
timpul suferise de rău de mare. De atunci preferase să
călătorească cu avionul.
Amanda se opri în fața unei tarabe cu diferite obiecte din
paie și zîmbi fetiței care o privea timid de lîngă bunica ei.
- Cît costă ? întrebă ea, arătînd o delicioasă pălărie din
cînepă, cu flori purpurii presărate în jurul borului larg. - Patru dolari, răspunse fetița.
Amanda scoase o bancnotă de cinci dolari din buzunarul
bermudelor albe și i-o întinse.
- Nu, nu, păstrează restul, zise ea, cînd aceasta voi să-i
înapoieze un dolar bahamian colorat. - Mulțumesc, coniță, replică fetița, rîzînd.
- îi răsfeți pe nerușinații ăștia de vînzători, protestă
Brad. Ai deja un dulap plin cu pălării și nici măcar nu te-ai
tocmit. - Dar știu cît timp îți ia să faci o pălărie ca asta sau o
geantă. Turiștii se preocupă numai să-și economisească banii,
dar nu-si dau seama cît de mult costă să trăiești aici sau cît
de greu muncesc vînzătorii aceștia ca să-și cîștige existența.
Eu îmi dau seama. - Ai impresia că un milion de dolari reprezintă un preț
exagerat pentru o vilă cu vedere la plajă, nu-i așa ? - Proprietarii bogați care nu locuiesc aici au fixat
prețurile băștinașilor și i-au dat afară de pe propriul lor
pămînt, zise ea, eschivîndu-se.
Brad se opri s-o studieze pe Amanda, privind-o prin
ochelarii de soare. Era înaltă și subțire, iar părul lung și ne-
gru îi ajungea pînă la talie; cu ochii ei de un verde pal, nu
era chiar o frumusețe, dar știa cum să se îmbrace pentru a se
pune în valoare. în plus, era caldă și iubitoare. Dacă tatăl ei
n-ar fi fost atît de sever, Amanda, la cei douăzeci și trei de
ani ai ei, ar fi fost probabil de mult măritată și ar fi avut casa
plină de copii.
- Ne-a părut foarte rău cînd am auzit despre tatăl tău,
zise Brad solemn. Cred că ți-e greu, mai ales că n-ai frați...
Amanda ridică din umeri.
- Tatăl meu trecea foarte rar pe-acasă pînă cînd s-a
îmbolnăvit. Și chiar după aceea prefera să stea cu infirmiera,
nu cu mine. Ne vedeam numai cînd discutam despre planu-
rile mele și atunci ne certam de fiecare dată. - Mi-aduc aminte, chicoti Brad. Harrison voia să te
îmbarce pe un vapor de croazieră împreună cu un nou parte-
ner de afaceri pe care îl avea, dar tu te-ai dus la colegiu să
studiezi contabilitatea.
Brusc, Amandei i se făcu frig.
- A fost prima bătălie pe care-am cîștigat-o în viața
mea și încă-i mai simt cicatricele. Dar eram conștientă că,
dacă cedam, atunci n-aș mai fi reușit niciodată să-l înving.
Eram candidata numărul unu la postul de a cincea soție a lui
Dell Bartlett. Tremuram numai la gîndul ăsta. - Și eu, deși nu sînt femeie, mormăi Brad.
Ea rîse și expresia feței îi redeveni poznașă și străluci-
toare, asa cum o stia Brad în adolescentă.
7 9 » • >
Amanda nu fusese apropiată niciodată de tatăl ei, nici
măcar după moartea mamei, care-i lăsase lui Harrison o
moștenire frumușică. în ciuda acestui tată tiranic, Amanda
» » 7
își păstrase de-a lungul anilor unele urme din firea ei inde-
pendentă. Dar fusese privată de multe distracții, deoarece
Harrison Todd își păzise copila ca pe bijuteriile coroanei.
- Cînd rîzi, pari o fată răutăcioasă, Amanda, observă
Brad pe un ton sec. îți amintești de urîcioasa aia de pisică
siameză pe care-o aveai ? - Cum aș putea s-o uit ? rîse ea. L-a-mpins pe Josh
într-un cactus cu țepi ascuțiți! - Și-ai stat o jumătate de oră ca să-i scoți spinii cu pen-
seta, la lumina lanternei, zise Brad zîmbind. Nu putea suferi
să fie atins. Nu se apropia nimeni de el în acea perioadă;
școala militară îl făcuse atît de distant... Numai •v**rie te-a
lăsat atunci să-i rezolvi problema. Apoi te-a coi^ d mas-
cota lui, iar acum crede că îi aparții. - Nu-i de mine, șefule, chestia asta! zise ea zîmbind.
Am mîncat destule mere pădurețe cît a trăit tata, mi-ajunge.
Josh este prietenul meu, ca și tine. Asta e tot.
Amanda opri o trăsură trasă de un cal care avea pe cap o
pălărie colorată de pai.
- Ne duci prin Bay Street ? întrebă ea, dînd vizitiului o
hîrtie de zece dolari. - Mai întrebați ? răspunse omul, adresîndu-i un zîmbet
de un alb strălucitor. Poftiți la bord !
Amanda și Brad urcară în trăsurică, în timp ce vizitiul își
îndemna calul. Treceau pe lîngă clădiri din secolul al opt-
sprezecelea, a căror arhitectonică îți oprea respirația, dar și
pe lîngă bănci și hoteluri moderne, cu multe etaje.
- Cum e la slujbă ?
- Crimă ! exclamă ea. După cum știi, Todd Gazette era
proprietatea mamei, dar tata a folosit-o drept garanție pentru
un împrumut. Cu acești bani a cumpărat acțiuni, dar a dat
greș. Nu avea deloc simțul afacerilor. Josh zice că are o po-
liță de asigurare cu care va achita totul; eu n-am nici un
cuvînt de spus în această problemă, pînă nu fac douăzeci și
cinci de ani sau pînă mă mărit.
Se încruntă, gîndindu-se cît de prost decurgea afacerea
ei. Ar fi vrut să-i spună lui Josh părerea ei, dar el fusese atît
de ocupat, încît nu-1 prinsese nici măcar la telefon. Amanda
acceptase să facă această călătorie nu pentru că ar fi avut ne-
voie de relaxare, ci pentru că avea ocazia să vorbească cu
Josh. Voia să-l facă să înțeleagă că riscă să-și piardă moște-
nirea dacă nu-i cedează o parte din controlul asupra ziarului.
- Tatăl tău ar fi trebuit să-l asculte pe Josh și să nu
cumpere acțiunile alea, sublinie Brad. Josh îl avertizase că
pentru început nu era indicat să investească în compania ae-
riană. - Știu asta. Chiar dacă tata respecta simțul afacerilor al
lui Josh, atunci tot nu l-ar fi ascultat.
Amanda zări un gard viu de iasomie albă și se extazie
cînd îi simți mirosul încîntător.
y
- De fapt, nu prea avea ce pierde, continuă ea. Josh îi
salvase o bună parte din investiții, numai că tata datora fie-
care bănuț pe care-1 avea. Trăia numai din împrumuturi. - Si-acum esti nemultumită că te-a lăsat în situatia asta
y y y y
neclară.
- Bineînțeles că sînt, replică ea. Dar, dacă pierd vremea
gîndindu-mă la asta, nu rezolv nimic. Am totuși o vilișoară
drăguță la San Antonio și o slujbă sigură. Cel puțin, adăugă
cu un zîmbet trist, cît va mai rezista ziarul. Zilele astea n-a
mers prea bine.
Brad se abținu să facă vreun comentariu.
- N-am fost în stare să dau o șansă acestui ziar, mur-
mură ea pentru sine. Sînt convinsă c-ar ieși ceva din el. - Josh este de părere că nu merită, remarcă Brad. El ar
prefera să închidă tipografia și să-l desființeze. - Dar se înșală! zise ea plină de patimă. Este numai
prost administrat! Este doar...
El își ridică mîna, cu unghiile foarte îngrijite.
- Oprește-te ! Am venit aici să ne bucurăm de peisaj și
de aerul ăsta minunat. închise ochii și respiră adînc. Uite,
încearcă să simți briza mării, e atît de reconfortant. Toți banii
din lume nu valorează cît aerul curat și acest pămînt plin de
viață. - Nu te pot contrazice, îl aprobă Amanda.
- Asta da viață î murmură Brad complet relaxat. Nisip,
soare și o companie deosebit de plăcută. Mai dă-le dracului
de afaceri. - Dacă te-ar auzi frate-tău, te-ar concedia.
- Josh și cu mine sîntem singurii care-am rămas din fa-
milia Lawson, așa că n-ar putea s-o facă, chiar dac-ar vrea.
Fără să mai vorbim de faptul că sînt un geniu în marketing. - Și ești și foarte modest, glumi ea. Eu muncesc, nu sînt
ca tine un pierde-vară care are totul de-a gata.
Brad încercă să-i atingă pălăria, dar ea se feri rîzînd. Apoi
se întinse, mlădioasă, relaxîndu-se și lăsîndu-se cuprinsă de
atmosfera minunată si calmă din Nassau.
y
Tîrziu, după-amiază, Ted Balmain ajunse la șalupa din
port. Dacă Josh Lawson avea nevoie de un om bun la toate,
atunci Ted era acela. Fiind indispensabil ca valet, body-
guard și organizator, înaltul și oacheșul texan avea de fapt
funcția de supraveghetor în Opal Cay, una din cele șapte
sute de insule ale lanțului bahamian.
>
- Ted, o să ți se-nfunde și ție într-o bună zi, zise Brad
în timp ce o ajuta pe Amanda să se suie pe punte. - Asta-i spun și eu mereu lui Josh, aprobă Ted în
glumă. Desfăcu frînghia din jurul pilonului și porni motorul.
Țineți-vă bine, am chef să merg cu viteză. - O să vomit! îl amenință Amanda.
Ted îi aruncă o privire dojenitoare.
- Lăsați stomacu-n pace, îi spuse el lui Brad. De fapt,
în adîncul sufletului ei, Amanda va fi întotdeauna legată de
pămînt. - De-asta am și fost la Nassau. Cînd cutreieri străzile
toată ziua, uiți că de fapt te afli pe insulă. - A fost minunat, recunoscu ea. Mulțumesc, Brad.
- Plăcerea a fost de partea mea, încrezuto ! N-am avut
eu grijă de tine întotdeauna ? - Da, ca de obicei, zise ea, privindu-1 cu căldură.
- S-a-ntors Josh, observă Ted, în timp ce încerca să iasă
din golf.
Inima Amandei începu să bată mai repede. Josh era atît
de activ și plin de viață, încît numai simpla lui prezență o
înviora. Putea s-o întristeze teribil spunîndu-i cuvinte grele,
pentru ca două minute mai tîrziu, s-o facă să rîdă.
Josh era de fapt fratele mai mare al amîndurora, și-al lui
Brad, și-al Amandei. Pentru restul lumii el era „Domnul
Lawson“, omul care primea oameni de afaceri și diplomați
pe iahtul său sau în vila sa din San Antonio sau la Opal Cay.
Era dotat cu simțul afacerilor, la fel ca marii magnați ai fi-
nanțelor de pe Wall Street, și era multimilionar, deoarece
știa să riște, ceea ce oamenii slabi ar fi evitat. Uneori trecea
peste limitele morale, dar Amanda era singura persoană care
îndrăznea să-și exprime dezaprobarea în asemenea ocazii. în
timp ce Harrison Todd o ferise de multe probleme, Josh, din
contră, o încurajase pe Amanda să-și apere propriile convin-
geri. Tatăl ei fusese cel mai fericit om atunci cînd ea luptase
din răsputeri împotriva lui, iar acum Josh trebuia să suporte
consecințele firii ei bătăioase.
- în ce stare de spirit se află ? întrebă Brad.
- A adus cu el o grămadă de oameni.
Brad oftă din greu :
- Ca să se apere, îi spuse Amandei, rînjind.
- Te-ai gîndit tu bine ! Mă bucur că-și dă seama cît de
periculoasă sînt. - Dar nu mă refeream la tine, zise Brad, care știa că
Josh nu fuge niciodată din fața adversarului, oricare-ar fi
acela. - Sper că voi doi n-ați organizat un complot împotriva
lui Josh, spuse Ted, pentru că spumega de furie cînd a coborît
din avion. încearcă să-și vîndă noile computere unui arab
care-i face zile negre. Să fiu în locul vostru, n-aș spune nimic
care l-ar putea supăra.
Amanda se gîndi la tipografia ei, iar Brad își aminti de
ultimele datorii la jocurile de noroc.
Amanda îi aruncă o privire lui Brad și se încruntă cînd îi
observă expresia vinovată. îl întrebă apăsat:
- Brad, ai fost la cazino cumva ?
- Nu, răspunse el repede, fără s-o privească în ochi.
Dar ea mi-1 crezu. Brad nu știa să mintă și pe deasupra
era pasionat de jocuri. îl văzuse în febra jocului; ar fi fost în
stare să cheltuiască oricît, numai să continue. Josh încerca
de luni de zile să-l vindece de acest viciu. Dar Brad nu admi-
tea că această pasiune este periculoasă, în ciuda faptului că
pierduse mii de dolari la o simplă mișcare a ruletei sau prin
întoarcerea unei cărți de joc.
Amanda privea spre insuliță, unde, în garajul etajat, era
parcat Lincoln-ul gri al lui Josh, lîngă alte trei mașini de lux.
Două șalupe erau ancorate lîngă digul care ducea spre casa
albă din piatră. în jurul casei crescuseră multe soiuri de ar-
buști înfloriți. Opal Cay avea cablu pentru televiziunea prin
satelit, era conectat la rețeaua internațională de telefon și
fax, avea un sistem de computere cu sursă proprie de energie
electrică și cămările îi erau întotdeauna pline. Chiar Amanda,
obișnuită cu bogăția, nu-și amintea să fi văzut vreodată un
loc comparabil cu această proprietate din insulă a lui Josh.
- Nu-i asa că-i minunat ? întrebă ea.
- Nu-i așa că-i scump ? glumi Brad.
Ea îi aruncă o privire peste umăr, dîndu-și într-o parte
părul răvășit de vînt și zîmbi.
- Esti cinic.
y
El ridică din umeri.
- Poate că sînt. Dar și Josh ia și pielea de pe mine. Se
aplecă spre parîma șalupei și-i spuse lui Ted : - împinge-o puțin spre pilon, s-o pot lega.
Amanda se simțea stînjenită de felul în care era îmbră-
cată : în bermude, cu o bluziță simplă, gri, și sandale. Brad,
cel puțin, purta o pereche de pantaloni albi și o cămașă ele-
gantă, dar nici unul nu avea haine potrivite pentru a putea
apărea printre musafirii lui Josh. Amanda reuși să vadă capul
blond al lui Josh deasupra mulțimii de bărbați în costume
elegante și de femei în rochii de gală și dispăru pe scări,
grăbită să se schimbe. Oricine avea privilegiul să primească
o invitație pe această insulă, trebuia să participe la toate pe-
trecerile și eventualele întîlniri de afaceri.
- Ai observat soțiile arabului ? șopti Brad, în timp ce
urcau în grabă scările. - Cîte are ? se interesă ea.
- Două. Nu te îmbrăca prea sexy, o avertiză el rîzînd cu
subînțeles, ca să nu ajungi cumva numărul trei. - Ar da-n primire imediat cu mine, replică ea
răutăcioasă. Eu am de gînd să devin un gigant în carne și
oase și nu o soție uzată.
Brad izbucni în rîs, dar Amanda intrase deja în cameră și
închisese usa în urma ei.
Zgomotul vocilor și amestecul mirosurilor de parfum
și apă de colonie îi produseră Amandei o puternică
durere de cap. Ea coborîse la petrecere mult înaintea lui
Brad, care apăruse cu o privire îngrijorată și se îndreptase
direct spre bar.
Amanda purta o garnitură de bijuterii din argint cu stra-
suri și pantofi eleganți și arborase zîmbetul ei cel mai festiv
pentru selecta elită din grupul oamenilor de afaceri cu care
colabora Josh. Dintre aceștia, pe Josh îl interesau cei doi
arabi care ar fi putut să-i pună pe picioare în Arabia Saudită
o afacere cu noile lui computere. Nici chiar puterea de
convingere a lui Brad nu-i urnise pe cei doi, așa că Josh îi in-
vită la un dineu la Opal Cay, împreună cu bancherii săi și cu
doi dintre directorii executivi ai companiei. Astfel reușise să
creeze un cadru mult mai propice pentru a discuta și a
încheia tranzacția. Dar ospitalitatea lui Josh nu părea să dea
roade; ochii negri ai arabului rămîneau în continuare atît de
reci, încît o uimiră chiar și pe Amanda.
Cînd Amanda coborî scările, Josh înclină capul spre ea,
dar toată atenția lui era acaparată de cele două potențiale
victime.
Amanda se simți oarecum neglijată, sentiment care-i ac-
centuă durerea de cap. Deoarece aproape îl venera, Josh ar
fi putut s-o rănească, cum nimeni niciodată n-ar fi reușit.
Dar, oricum, de-a lungul anilor, ea îi ascunsese lui Josh acest
sentiment.
Ea observă musafirii examinînd casa cu priviri pline de
invidie. Vila din piatră, albă și enormă, cu crîngul din jur
plin de salcîmi, de bumbac mătăsos și de struguri de mare,
oferea într-adevăr o priveliște minunată, dovadă concretă a
reușitei lui Josh în afaceri. Compania Lawson avea filiale în
toate marile orașe din America și se infiltra treptat în Europa
și-n Orientul Mijlociu. Anul acesta Josh voia să introducă o
nouă generație de computere în ofertele Lawson. Compania
lui se bucura de succes la public și era menționată pe listele
bursei newyorkeze. Cu toate că avea acționari și mai mulți
directori generali, Josh conducea singur acest colos cu direc-
tori executivi la fiecare filială, care-i prezentau numai lui ra-
poartele de activitate.
își conducea afacerea cu aroganța și răceala unui coman-
dant de armată. Angajații aveau față de el un sentiment de
respect amestecat cu teamă, ca dealtfel și Amanda. Și asta
aproape tot timpul.
La începutul colaborării lui Josh cu tatăl Amandei, Harrison
era cel care stabilea afacerile și oamenii de legătură. Dar, în
ultimii ani, Joshua reușise să obțină un control aproape
total. Acest lucru îl supăra foarte tare pe Harrison, care nu
concepea să fie subordonat unui om mai tînăr decît el. De
aceea, încercase mereu să se rupă de Lawson Company.
Urmările acestor încercări fuseseră dezastruoase, cul-
minînd cu faptul că Amanda moștenise numai patruzeci și
nouă la sută din acțiunile ziarului, deținute de familia
mamei sale de o sută de ani. înainte de a muri, la nașterea
7*
copilei, mama Amandei îi încredințase lui Harrison Todd
controlul părții care urma să fie moștenită de fiica lor, dar
acum Joshua preluase această sarcină. Amanda era
conștientă că va trebui să lupte cu Josh, pentru a-1 convinge
să-i cedeze controlul asupra afacerii. Mai știa că Josh nu
obișnuia să joace întotdeauna cinstit, dar credea că, datorită
prieteniei care-i lega, va face o excepție. Cînd tatăl ei trăia,
nu exista nici o speranță ca Amanda să poată conduce
compania, dar acum Josh trebuia să înțeleagă că lucrurile s-au
schimbat. în plus, Gazette reprezenta singura rază de lumină
în viața ei. Urma să piardă și casa în care se născuse, pentru
că tatăl ei o ipotecase, iar asigurarea care-i salvase ziarul nu
putuse să-i salveze și casa. Amanda se mutase deja într-o
vilișoară care era cu adevărat proprietatea ei.
Cu siguranță că Josh o va ajuta să păstreze controlul asupra
ziarului, avînd în vedere faptul că trecuse prin atîtea
încercări în ultima vreme. Amanda avea ătîta nevoie să
rămînă cu această moștenire de familie...
își dădu pe spate părul lung și negru, care-i căzu pe umerii
goi. Deși era virgină la cei douăzeci și trei de ani ai ei,
cîteodată se simțea cuprinsă de senzualitate. Și asta mai ales
atunci cînd se afla în apropierea lui Josh.
Amanda se îndreptă spre hol, legănînd între degetele ei
fine paharul de cristal cu picior. Ascunsă într-o nișă intimă,
singură, în spatele unei frunze de palmier, îl privea pe Josh
care întreținea atmosfera în imensa sufragerie. Sunetul unor
pași care se apropiau o scoaseră din visare.
- Domnul Lawson m-a trimis să vă întreb dacă aveți
nevoie de ceva, i se adresă, zîmbind, Ted Balmain. - Nu, mulțumesc, răspunse ea ridicînd capul și
zîmbind. Am un lung antrenament; în liceu mi-am petrecut
multă vreme stînd pe holul din spatele biroului directorului. - Nu cred c-ai făcut tu asta, chicoti el.
- Vorbeam întruna în timpul orelor. Sau așa aveau ei
impresia.
Aruncă o privire peste umărul lui Ted și-l zări pe Brad,
care încerca să cucerească o tînără arabă.
- Ted, știi cum procedează mahomedanii cînd seduc fe-
tele ? - Păi, ăă.... îngăimă Ted, înghițind în sec.
- Cred că sînt în stare să-și taie bucăți din propriul
trup, continuă ea. Ar trebui să-l iei deoparte pe Brad și să-i
reîmprospătezi memoria. - O să fac tot ce pot, dar de obicei femeile îl plac, mur-
mură el. - Păi, e bărbat frumos, bogat și bun. De ce nu l-ar iubi ?
rîse ea.
Ted nu-i mai reaminti că Brad trecuse prin două procese
de paternitate foarte neplăcute.
- Am să-l educ, promise el. Sper să se termine mai re-
pede petrecerea asta. Lucrăm de mai multe săptămîni să
încheiem afacerea asta cu computere cu Orientul Mijlociu,
iar azi urmau să se pună la punct ultimele detalii. Dar, din
nefericire pentru noi, n-au fost de acord să discutăm la
Nassau, deoarece mureau de curiozitate să vadă casa. Asa că
7 *
Josh n-a prea avut de ales; cred că ție îți este destul de greu
să vezi atîta lume, în situația ta actuală.
- Ei, mă gîndeam eu că aici voi găsi o mulțime de oa-
meni. Doar așa se întîmplă de obicei, nu ? întrebă ea cu deli-
catețe. Josh e înconjurat întotdeauna de oameni de afaceri. - La banii lui, cine n-ar fi ? remarcă Ted, chicotind. Ca
să te menții la un asemenea nivel, trebuie să te sacrifici. Și
cred că nu mai trebuie să-ți spun cîți oameni depind de sol-
vabilitatea acestei companii. - Nu, aprobă ea. Nu uita, și eu sînt aici un musafir oa-
recare și nu mă aștept la un regim special. - Da, dar tu ți-ai pierdut tatăl de curînd.
- Ted, eu îmi pierdusem tatăl cu mult timp înainte ca
el să moară, zise ea, cu nostalgie în glas. Nici măcar nu sînt
sigură că a ocupat vreodată primul loc în inima mea. Dar
știu că fără Josh, viața mea ar fi fost insuportabilă. Cînd tata
strîmba din nas în fața dorințelor mele, Josh era singurul
meu aliat. - Josh ține foarte mult la tine, admise Ted, privind
peste umăr. Cred că n-or să mai stea mult, spuse el. După asta,
vom petrece o zi întreagă în pace și liniște. Adică tu, adăugă el,
strîmbîndu-se. Pentru că Josh are o întîlnire mîine la Nassau
și poimîine în Jamaica. - Ar trebui să aibă mai mulți împuterniciți, zise ea
gînditoare. - Nu-și poate permite, la valoarea lui. Tatăl lui făcea
așa, dar el era un fel de play-boy; era gata să piardă afacerea. - Balmain ! o voce nerăbdătoare străbătu holul.
Era profundă și poruncitoare, aspră, autoritară și ușor
tărăgănată, trădînd accentul texan.
- Vin acum, Josh! răspunse Ted înroșindu-se ușor,
deoarece întîrziase cam miilt. - Mai bine du-te, murmură Amanda. îți mulțumesc
pentru grijă, dar să știi că mă simt bine. Vreau să mă plimb
pe plajă cîteva minute; n-aș vrea să par nerecunoscătoare,
dar am nevoie de puțină liniște. Se aplecă să privească fe-
meile elegante și pline de bijuterii. - Unele miros ca și cum soții lor și-ar cîștiga existența
vînzînd parfumuri, adăugă ea.
Ted rîse politicos, dar ezită să plece.
- Josh n-ar fi de acord să ieși singură.
Ea se ridică, înaltă și elegantă.
- Da, știu asta, zîmbi ștrengărește. Dar plec oricum. Pa !
Amanda se îndreptă spre ușa din față, încercînd să ignore
sunetele, zgomotul și mirosurile. Ted se strîmbă, gîndindu-se
ce-o să pățească pentru că a lăsat-o să plece. Cu inima cît un
purice, se întoarse lîngă șeful său.
- De ce-ai stat.atît ? îl întrebă tăios un bărbat blond si
>
elegant. Ochii lui întunecați erau încadrați într-un chip
bronzat, care părea sculptat și care amintea de o statuie gre-
cească.
- Amanda dorea să stea de vorbă, zise Ted șovăielnic.
Cred că se simte singură...
Joshua Cabe Lawson privi nerăbdător către oamenii de
afaceri din Orientul Mijlociu și soțiile lor, îmbrăcate cu ro-
chii scumpe, care glumeau, se distrau și beau cea mai bună
șampanie franțuzească. Ar fi vrut să scape de mulți dintre ei,
pentru ca Amanda să se poată simți bine. Era conștient că ea
trecea printr-o perioadă dificilă, de aceea insistase să o aducă
aici. Spera că în acest fel o va ajuta să iasă din șocul provocat
de moartea tatălui său și de neplăcuta situație financiară în
care se afla. Dar lucrurile nu prea mergeau așa cum
prevăzuse el; era sufocat de tot felul de afaceri, care tocmai
acum se îngrămădiseră pe capul lui, și-i era absolut imposibil să
le amîne.
- Aproape am terminat, îi spuse el lui Ted. Spune-i că
vin peste zece minute. - Păi, mi-a spus că vrea să facă o plimbare pe plajă. Are
migrenă. - Sînt sigur că datorită zgomotului. își aprinse o țigară
și trase un fum, trădîndu-și iritarea ; lumina candelabrului se
reflecta în părul lui blond, care strălucea ca aurul.
Era înalt, chiar foarte înalt, cu musculatura bine dezvol-
tată, care-i dădea un aspect de om puternic, ca și cum ar fi
obișnuit să facă zilnic gimnastică, cîteva ore bune.
Se încruntă și sprîncenele de un blond închis i se îmbi-
nară ; avea impresia că nu stătuse nici cinci minute cu musa-
firii de cînd sosise Amanda. Nu-i era teamă de reproșuri; ea
nu se plîngea niciodată. Deși foarte inteligentă, era femeia
cea mai puțin pretențioasă pe care-o cunoștea. Cu toate as-
tea, Josh se simțea cumva vinovat.
- Strînge sticlele cu lichior, îi spuse lui Ted. Și smulge-1
pe Brad din fascinația de care s-a lăsat cuprins în colțul ăla.
Spune-i că vreau să-i vorbesc. Acum !
Ted îi șopti ceva lui Brad, care se scuză față de partenera
sa și plecă spre fratele său.
Cei doi frați nu semănau deloc; unul era blond, avea pie-
lea măslinie și era bine făcut, iar celălalt era puțin mai scund
și avea părul castaniu. Dar amîndoi aveau ochii negri și trup
atletic.
Brad zîmbi și ridică mîna, înainte ca Josh să scoată vreun
cuvînt.
- Știu că risc să exagerez, dar nu-i așa că seamănă cu o
farfuriuță ? Vorbește franțuzește, îi place să alerge caii arabi
ai tatălui ei si crede că Allah a creat bărbații ca să
stăpînească totul în lume, zise Brad mișcînd din sprîncene.
Josh se amuză, dar numai cîteva clipe, după care-i spuse:
- Vezi că e logodită cu unul din familia Rothschild, iar
tatăl ei deține o armată !
Brad ridică din umeri.
- Nu-mi pasă ! Dar de ce m-ai chemat ?
- Amețește-1 pe ăla î zise el, arătînd spre șeicul chel cu
care discutase toată ziua. Spune-i că nu mă răzgîndesc —
ăsta-i prețul și gata. Ori e de acord, ori pleacă acasă să
șteargă praful de pe cămilele lui. Nu mai am timp să mă toc-
mesc ! - Ești convins ? întrebă Brad. Știi că deține o impor-
tantă piață de desfacere. - Știu. Dar și el are nevoie de mine, iar eu n-am de gînd
să renunț la profitul meu. Amintește-i că există și alte piețe
care mi se pot deschide.
Brad chicoti. îi plăcea foarte mult să-și vadă fratele în
acțiune.
- Am să-i comunic dorințele tale. Mai ai să-mi spui ceva ?
- Da. M-a căutat Get Morrison la telefon. Spune-i să-mi
trimită prin fax, la miezul nopții, prețul estimativ al ultimei
operațiuni a lui Anders în Montego Bay. Nu mă interesează
dacă nu are informații, îl întrerupse pe Brad, care începuse
să vorbească. Pînă la noapte trebuie să le obțină. - Am înțeles, zise Brad, oftînd. Gîndurile îi erau la un
telefon pe care-1 dăduse înainte de a coborî la petrecere. Era
foarte îngrijorat, dar nu putea să mărturisească nimic frate-
lui său. Oricum, nu încă. Se strădui să fie atent la ce-i spune
Josh. Acesta îi văzu expresia feței și i-o interpretă greșit. își
îngustă privirea întunecată și zîmbi sardonic: - Te gîndești că mă comport ca un tiran, nu-i așa, Brad ?
Dar e mai bine să lași afacerile pe mîna piraților; și noi
avem doi printre strămoșii noștri. Taie și spînzură — asta e
singura cale posibilă. - Da, atîta timp cît ești sigur că adversarul nu și-a luat
armura. - Punct ochit, punct lovit. Mă duc pe plajă, după Amanda.
Cum se simte ? - Nu arată nimic, ca de obicei, zise Brad. Dar suferă.
Harrison nu prea era om de afaceri și cu atît mai puțin tată.
Totuși, sîngele apă nu se face. - Poate că ea plînge de fapt după ceea ce Harrison n-a
putut să-i ofere niciodată — dragostea părintească. - Cînd o să am copii, zise Brad cu hotărîre, nu știu dacă
le voi oferi mare lucru, dar dragoste le voi da cu siguranță.
Josh se întoarse brusc.
- Mă duc pe plajă.
Dădu din cap politicos spre arabul chel și ieși.
Lumina lunii se oglindea pe suprafața liniștită a apei,
lîngă nisipul alb. Amanda stătea pe țărm, cu pantofii în
mînă, cu părul unduindu-se în adierea brizei. în aerul nopții
se simțeau, amestecate, miresmele florilor.
Din cauza zgomotului făcut de valuri, nu-1 auzi apropiin-
du-se; îl văzu deodată lîngă ea. Amanda își ridică ochii ei
verzi și-i învălui rapid, dar lacom, silueta înaltă, puternică.
Cămașa albă, elegantă, îl făcea să pară și mai bronzat. îl cu-
noștea dintotdeauna și-l admirase de-a lungul anilor, în co-
pilăria ei tristă. Cînd el era deja introdus în viața publică și
începuse să se lanseze în afaceri, ea stătea acasă, ducînd o
viață severă. Numai gîndul la Josh o făcuse să reziste. El
nu stia acest lucru, acesta era secretul ei.
» 7
- Iartă-mă că am fugit așa, zise ea, simțind nevoia să se
scuze pentru purtarea ei nepoliticoasă. El se purtase atît de
frumos, iar ea se simțea nerecunoscătoare. Am o migrenă
cumplită. - Nu trebuie să te scuzi. Și eu urăsc nenorocitul ăsta de
zgomot, dar era inevitabil. Vor pleca în curînd, într-un fel
sau altul, zise el privind-o. De ce-ai stat atît de vorbă cu Ted ?
Din cauza lui ai ieșit ?
Ea îl privi fără nici o expresie.
- Cum adică ?
- A făcut ceva ce te-a deranjat ? întrebă el nerăbdător.
Cîteodată vorbește-n plus.
Ea rîse, deși nu se simțea prea bine.
- Mă îndoiesc că asa face. Tu îti dai seama cît de mult
- >
îți intimidezi angajații ?
El ridică o sprinceană și zîmbi.
- Numai cu tine nu-mi reușește.
- Ha ! Ha ! Atunci de ce crezi că mă aflu aici ?
Josh ridică din umeri.
- Aveai nevoie de odihnă. Mirri n-a reușit să te
convingă să părăsești orașul, așa că m-a sunat pe mine, zise
el, mijindu-și ochii. E o foarte bună prietenă. Nu-i pot
înțelege gustul sălbatic pentru îmbrăcăminte, dar îmi place.
Amanda zîmbi.
- Și mie. Se întinse leneș, simțindu-se în siguranță
lîngă Josh, ca de obicei. îmi place mult aici.
Părea liniștită, ceea ce pe Josh îl făcu să se relaxeze. Se
întoarse spre mare și mîna sa cu degete lungi căută în buzunar
după un trabuc.
- Pentru priveliștea asta am cumpărat Opal Cay, re-
marcă el. Pentru cea mai frumoasă plajă și cel mai frumos
cer din această parte a insulelor.
Amanda îl aprobă. în depărtare se vedea clar conturul
negru al copacilor de pe insula vecină, precum și luminile
colorate, de neon, ale cazinoului construit acolo și care era
tot proprietatea lui; de aceea îi plăcea să-l privească noap-
tea. Luminile străluceau în întunericul dens care acaparase
orizontul, cu toate că în timpul zilei cazinoul de-abia se
zărea.
- îmi plac copacii și apusurile de soare, remarcă ea.
- îmi place gustul banilor pe care-i cîștig, zise el gîndi-
tor, privind-o. - Ești complet corupt, Josh !
- îmi place să te văd prinzînd momeala, rîse el, iar ochii
negri zăboviră admirativ pe rochia ei lungă, argintie, dintr-un
material moale, strînsă în talie cu o curea îngustă. N-ar fi
trebuit să te îmbraci așa pentru mulțimea asta sofisticată, o
avertiză el. Acum îmi dau seama de ce s-a întors Ted asa
*
tîrziu...
- Dar e o rochie foarte modestă, în comparație cu cea
pe care o purta femeia cu părul roșu, ripostă ea, cu toate că
era plăcut surprinsă de observațiile lui. Simțea nevoia să-l
impresioneze, să-l facă să remarce că nu mai e copil, că a
devenit femeie. - Cea cu părul roșu e o tîrfă.
- Atunci de ce-ai invitat-o ?
El ridică din umeri.
- Unul dintre șeici a plăcut-o și mi-a spus asta în drum
spre casă. Mi-am dat seama că nu fac rău dacă-i dau posibili-
tatea s-o aibă lîngă el. - Dar e dezgustător, spuse ea supărată.
Expresia lui deveni îngăduitoare și ușor răutăcioasă.
- Nu, n-ai dreptate. Așa se fac afacerile, zise, ridicînd o
sprinceană. N-ai grijă, n-o să doarmă aici la noapte, adăugă
sigur pe sine și zîmbi.
Amanda se îmbujoră, bucurîndu-se că întunericul o
ascundea.
- De ce-mi dai mereu camera de lîngă cea a musafirului
cel mai important ? Ultimul cuplu de acest gen pe care l-ai adus
m-a ținut trează toată noaptea. Era tot una cu părul roșu,
care țipa, spuse Amanda șoptit. - Și asta-ți trezește amintiri, nu ?
Fu surprinsă că Josh aduse în discuție acest subiect.
Timp de opt ani nu vorbiseră niciodată despre asta. Amanda
își schimbă poziția, ca el să nu-i poată vedea fața.
- Nu vrei să-mi răspunzi ? o întrebă.
- Nu e nimic de spus. S-a petrecut cu mult timp în
urmă.
El trase din trabucul fumegînd, al cărui vîrf deveni de un
portocaliu incandescent.
- Terri și cu mine ne... mă rog, ne distram atunci,
Amanda. Nu ne-am închipuit că ne-ai putea vedea. - Nici nu v-am văzut, replică ea repede. încercă să-și
alunge din memorie amintirea stîrnită de Josh, dar fu impo-
sibil să nu revadă trupul lui gol suprapus peste silueta încor-
dată a lui Terri.
Amanda privi în depărtare; începuse să tremure. Multă
vreme fusese urmărită de imaginea mîinilor lui mari crispate
pe coapsele lui Terrt și de felul cum o smucea spre el, într-un
ritm rapid. Iar atunci cînd Terri țipase, cuprinsă de convulsii,
Amanda fusese scîrbită și înspăimîntată.
încetă să se mai gîndească la asta. Se întoarse și o luă de-a
lungul țărmului. Avea o senzație ciudată, își simțea trupul
arzînd.
- Știu cît de traumatizant a fost pentru tine, zise el
încet, pășind în spatele ei. Poate că trebuia să discutăm despre
asta chiar atunci, dar la cincisprezece ani erai destul de
naivă.
Amanda își încrucișă brațele la piept, străduindu-se să
uite expresia feței lui în momentul cînd simțise plăcerea
maximă. în viața ei nu mai văzuse ceva asemănător.
- Nu e nevoie să-mi explici nimic, Josh, murmură ea
chinuit, întorcînd capul. Acum înțeleg ce se întîmplă.
El trase brusc aer în piept și își înfipse o mînă în buzu-
nar.
- Foarte bine, zise el supărat. O să ne ascundem în
continuare după deget, așa cum facem de opt ani. Eu voiam
să clarificăm lucrurile o dată pentru totdeauna ; dacă tu ai adus
vorba despre foștii mei musafiri care făceau dragoste, am
crezut că acum ar fi momentul. Dar îmi dau seama că în
ultimul timp ai văzut multe lucruri urîte și nu mai e nevoie
să-ți trezesc și eu amintiri supărătoare.
Ea se opri și se întoarse spre el, privindu-1 posomorită.
- Tata m-a protejat atît de bine, începu ea rar, încît...
niciodată n-am văzut măcar un bărbat gol. - Tatăl tău te-a păzit al dracului de bine, zise el.
Amanda își ridică părul de pe fața îmbujorată, fără să-l
privească. își simțea trupul fierbinte. Și în același timp rece
și umed. Vibrînd de senzații pe care nu le putea înțelege.
Josh se opri în fața ei, întinse mîinile și-i atinse umerii. îi
mîngîie carnea fierbinte, făcînd-o să-și țină respirația. Era
atingerea cea mai senzuală din cîte simțise vreodată și nu-și
putu ascunde reacția.
Ochii lui întunecați alunecară pe rochia ei subțire și se
opriră pe sînii mici și obraznici care trădau simțurile Amandei.
Respirația ei întretăiată și unduirea trupului minunat îi spu-
neau lui Josh lucruri pe care poate că nu voia încă să le vadă.
- Ești vulnerabilă, observă el sec. Noaptea asta, neca-
zurile prin care ai trecut în ultima săptămînă, petrecerea de
astă-seară... sau poate chiar amintirile noastre comune te-au
făcut să te crispezi. - Da, admise ea, în timp ce cu ochii larg deschiși îi căută
privirea în raza de lumină ce venea dinspre casă.
îi urmări cu degetele curbura vibrîndă a gîtului și coborî
pînă atinse conturul delicat al claviculei. Ea își opri respi-
rația, dar nu protestă și nici nu-i dădu mîna la o parte.
Josh o privi și buzele lui se întredeschiseră, deși nu-1
părăsea gîndul ascuns că ceea ce face acum este un lucru pri-
mejdios. Ea era lipsită de apărare, iar el era excitat. Și nu
mai fusese de mult timp cu o femeie. După plecarea lui Terri,
Josh începuse o poveste de dragoste pătimașă și de lungă
durată cu o frumoasă sud-americană. Și iată că acum
geamătul slab care-i scăpase Amandei îl excitase mai
mult decît reușise vreodată trupul gol al Louisei
Valdez.
Amanda tremura. într-o singură clipă își aminti de toți
acești ani în care tînjise de dorul lui, iar acum simți că are
nevoie de el mai mult ca oricînd.
