Iubire si cosmar

[quote=4]

Iubire si cosmar de Daphne Clair

CAPITOLUL I

Ațipise, întinsă în iarba presărată cu margarete, la umbra bătrânului stejar. Acum era trează, dar își ținea ochii închiși, ascultând behăitul oilor, cântecul minunat al ciocârliei în înaltul cerului, țârâitul greierilor și freamătul frunzișului înfiorat de adierea vântului.

Un foșnet brusc în iarbă o făcu să-și dea seama că nu este singură, dar înainte să-și poată deschide ochii, o umbră se lăsă asupra ei și niște buze calde se lipiră de gura ei.

O senzație de fericire o învălui și ea răspunse sărutării cu nerăbdare, deschizându-și buzele și înlănțuindu-l cu brațele, simțind că el purta o bluză din bumbac. Își ținu ochii închiși și el o îmbrățișă și mai strâns, sărutând-o cu pasiune.

Nu se mai văzuseră de mult deoarece el fusese plecat o bună vreme de acasă, dar acum se întorsese cu dorința fermă de a rămâne definitiv pe aceste meleaguri, astfel că îmbrățișările erau de o intensitate necunoscută în trecut. Anii lungi de așteptare trecuseră și ea se simțea împlinită. El o apăsă, frământându-i buzele și ea începu să respire cu greu, cuprinsă de dorință. Corpul ei se încordă și avu senzația că el se stăpânește, deoarece o săruta cu gingășie și mai liniștit.

Când, într-un târziu, el se îndepărtă, ea deschise ochii pe jumătate și-i zâmbi cu căldură.

— Michael, șopti ea, somnoroasă.

Se ridică încet, uitându-se la bărbatul blond care stătea într-un genunchi și o privea cu multă dragoste, surâzându-i. Ochii lui albaștri păreau încărcați de pasiune și pomeții bronzați îi subliniau și mai mult strălucirea zâmbetului.

Ea avu o tresărire și exclamă înspăimântată:

— Simon!

— Da, răspunse el cald. Eu sunt, Simon.

— Am crezut că este Michael!

— Da, știu asta.

— Atunci…

El zâmbi văzând că ea este încurcată.

— Atunci? repetă el cu ironie.

— De ce naiba m-ai sărutat? izbucni ea mânioasă.

El izbucni în râs, dându-și capul pe spate.

— Draga mea Meredith, replică el, pentru ce sărută un bărbat o fată drăguță? Oricum, nu este acesta cel mai bun mijloc pentru a deștepta o frumoasă adormită? Ce să mă mai ascund, mărturisesc că n-am rezistat acestei ispite. Pot afirma că n-am avut intenția de a te tulbura. Nu m-am gândit că ai putea să mă acuzi pentru gestul meu…

— Ți-am mai spus că am crezut că este Michael.

— A, asta era.

Ea nu era lămurită pentru ce făcuse el o figură bosumflată, dar nu știa că la mijloc este vorba de o confuzie.

— Ai fi putut să mă previi, îi spuse ea cu reproș.

— Acum ce mai pot face? se lamentă el cu calm. Sărutarea mi-a plăcut foarte mult și am senzația că și tu ai gustat savoarea ei.

Obrajii ei se înroșiseră de indignare.

— Dar nu pe tine te-am sărutat.

Zâmbetul pieri de pe buzele lui.

— Așa este, recunoscu el încet. Înțeleg acum pe cine credeai că săruți. Îți cer iertare dacă te-am jignit… Meredith, n-am știut că te vei supăra așa de tare. De altfel, suntem buni prieteni, nu-i așa?

— Da, ai dreptate, răspunse ea cu răceală. Desigur că suntem prieteni, adăugă ea cu un oftat de ușurare. Așadar el o sărutase furat de tentație, dar nu poate acum să-l acuze că a profitat de faptul că răspunsese cu pasiune la îmbrățișarea lui, deoarece avusese impresia că fusese Michael. Îi era ciudă că tocmai Simon, dintre toți cunoscuții, se nimerise s-o găsească ațipită în iarbă și că profitase de împrejurare pentru a o săruta; se revoltase aducându-și aminte cu câtă pasiune îi strivise buzele…

Pentru prima oară începea să se întrebe dacă Simon avea vreo prietenă. Deși era încă tânăr și în putere, își irosise viața; abia depășise treizeci de ani, își spuse ea. Se căsătorise cu Jill când împlinise douăzeci și doi de ani. Meredith își reaminti nunta lor. Jill arătase extraordinar de frumoasă în rochia albă de mireasă care-i accentua părul auriu și pielea catifelată, iar Simon la fel de chipeș ca soția sa, purtând un costum negru și o cămașă imaculată, încât ea, care pe atunci era o fetiță de treisprezece ani, se uitase cu o încântare nedisimulată la perechea mirilor care păreau atât de fericiți. Până la ceremonia religioasă nu-l găsise pe Simon atrăgător: acesta era fratele cel mai mare al lui Anneke Van Dyk, cea mai bună prietenă a sa. Familia Van Dyk, de origine olandeză, locuia la ferma care se găsea peste drum de casa lui Meredith. Nu-l văzuse prea des pe Simon până în momentul când Jill murise și el îl dusese pe fiul lor la părinții săi. În fiecare weekend el pleca să-și vadă fiul, care era bine îngrijit de bunici.

În patru ani de zile, Benjy devenise un băiețel vânjos, adorat atât de bunici cât și de cele șase mătuși și tot atâția unchi, cât și de Meredith și părinții ei. Simon devenise prietenul familiei. Era o prostie să se supere pe el pentru un simplu sărut. El crezuse că gestul său nu este decât o îmbrățișare prietenească, un impuls de. Moment, așa cum de altfel îi explicase și dacă ar fi deschis ochii mai devreme, n-ar fi trebuit să se simtă acum indignată și stânjenită.

El se aplecă și-i luă mâna.

— Mă poți ierta? o întrebă el, zâmbindu-i cu căldură.

— Da, bineînțeles, se grăbi ea să-i răspundă.

El nu dădu drumul mâinii ei ci se uită la degetele subțiri și fine.

— Michael merită, Meredith, o astfel de sărutare, nu-i așa? se interesă el.

— A fost atât de mult plecat. Mi-a fost tare dor de el.

El își ridică privirile și se uită întrebător în ochii ei.

— Și…? spuse el curios.

— Ne iubim, Simon. Ținem unul la celălalt, se destăinui ea, pentru a-i răspunde intențiilor bărbatului și pentru a-i împărtăși cuiva fericirea de care avea parte.

— Înțeleg, spuse el, dându-i drumul la mână și surâzându-i cu căldură. Și el a așteptat cu nerăbdare să guste dulceața buzelor tale, mai ales că aveți de gând să anunțați logodna voastră.

— Cam așa ceva.

— Nu mi-am dat seama de acest lucru, desi știu că ați ieșit împreună în timpul vacanțelor studențești. Ești prietenă bună cu sora lui, dacă-mi aduc bine aminte. Dar nu este singurul băiat cu care te-am văzut plimbându-te.

— Am ieșit uneori și cu alți băieți, dar ei nu erau decât prieteni. Michael mi-a spus să fac acest lucru pentru a nu mă simți legată de el când era plecat la universitate. Și părinții mei m-au sfătuit să mai cunosc și alți băieți înainte de a mă mărita. Pentru mine numai Michael contează.

— Ce fericit este! exclamă Simon cu calm. Mi se pare că sunteți de aceeași vârstă.

— Este cu un an mai mare. În curând împlinește douăzeci și trei de ani.

— Sunt cu opt ani mai în vârstă.

— Chiar atât de mult? spuse ea nehotărâtă, deoarece remarca lui i se păru fără nicio legătură cu iubitul ei.

— Da, atât de mult, recunoscu el, clipind vesel din ochi. Par atât de bătrân pentru tine?

— Bineînțeles că nu, Simon… nu te-ai gândit niciodată să te recăsătorești?

Fără să știe, întrebarea ei atinsese un punct sensibil și Meredith se simți stânjenită că privirea lui se întunecase iar zâmbetul îi deveni amar.

— Încă nu mi-a trecut prin minte așa ceva, recunoscu el. Este destul de greu…

— Vrei să spui că n-ai mai putea iubi pe altcineva cum ai iubit-o pe Jill?

— Mi-e teamă că nu voi mai găsi o ființă ca ea…

— Ai ținut foarte mult la ea, nu-i așa? îl întrebă ea încet. Îmi amintesc cum arătați, la nuntă.

Păreau scăldați în lumina aurie a apusului, amândoi atât de tineri și de încrezători în viață, frumoși și îndrăgostiți; această impresie se accentuase de-a lungul anilor, chiar dacă timpul se arătase nemilos cu ei.

Tânăra pereche făcea deseori vizite vecinilor ei. Casa se umplea de râsete și totul părea și mai plin de viață.

— Da, răspunse el cu simplitate. Am iubit-o foarte mult. Sper să ai parte, Meredith, de o dragoste asemănătoare și să te bucuri de ea cât mai mult timp posibil.

— Mulțumesc, Simon, zise ea, profund mișcată de urarea lui care era sinceră și rostită din toată inima.

— Mama ta m-a trimis după tine, spuse el. Doamna Kingsley a telefonat cu puțină vreme în urmă pentru a comunica sosirea lui Michael de la Auckland. Ei vor veni în vizită la ceai, în după-amiaza aceasta.

— El este aici? De ce nu mi-ai spus asta? Ea se ridică repede în picioare, ajutată de Simon care-i întinse o mână.

— Nu te grăbi. Doamna Kingsley și Michael sunt încă pe drum.

— Oh, am fire de iarbă în păr! Vai, în ce hal sunt jeanșii!

Ea își dădu pe spate părul lung castaniu și se scutură de firele de iarbă de pe pantalonii de bumbac.

— Oh, am fire de iarbă pe tricou, exclamă ea, încercând să se uite în spate.

— Întoarce-te, îi porunci el. Te scutur eu pe spate.

— Îți mulțumesc.

Ea se supuse și simți vârfurile degetelor lui Simon care culegeau firele de pe tricoul ei de culoare roz și apoi mângâierea mâinii lui care-i peria spatele.

— Ai un scai în păr, spuse el. Stai nemișcată o clipă.

Ea simți cum o trage ușor și apoi el îi smulse scaiul din păr și-l aruncă în iarbă, departe. O întoarse apoi cu fața la el și se uită în ochii ei, spunându-i:

— Arăți minunat. Nu-ți face griji. Se pare că sărutul pe care ți l-am furat era adresat lui Michael. Nu crezi că poți să-mi dai altul, de data asta numai mie?

El îi zâmbea atât de cald, încât ea nu avu altă posibilitate. Simți totuși o ușoară șovăială în momentul când îi puse mâinile pe umeri și-și apropie buzele de gura lui, sărutându-l foarte ușor.

Chiar dacă el rămăsese dezamăgit, nu arătă deloc că este nemulțumit și o luă de mână, conducând-o spre pârleaz și ajutând-o să sară în partea cealaltă. Soarele se înălțase sus pe cer și învăluia livada cu razele sale fierbinți. După ce străbătură câmpul cu iarbă ajunseră în fața casei de formă pătrată, cu acoperișul din țiglă roșie.

Ea zări din depărtare mașina de culoarea albastru închis parcată lângă ușa de la intrare și exclamă bucuroasă:

— Au sosit deja!

Meredith își trase mâna din mâna lui și începu să alerge spre casă, cu pletele fluturând. Ea nu se opri decât atunci când ajunse în dreptul verandei care înconjura casa și se uită la Simon care grăbi pasul și o ajunse din urmă.

Meredith își trase răsuflarea, știind că trebuie să se comporte cu el ca oaspete de onoare.

— Îmi pare rău, se scuză ea pentru că alergase. Am fugit.

— Știu, zise el, că aștepți de mult acest moment.

— Simon, ce drăguț ești.

Din nou el abordă un zâmbet trist.

— Am impresia că în această clipă toți oamenii ți se par drăguți, iar lumea este minunată. Am dreptate, nu-i așa?

— Tot ce se poate, răspunse ea surâzând.

Meredith simți o bruscă neliniște care o reținea să intre în casă.

— Crezi că trebuie să mă schimb? Să-mi pun o rochie?

— Ți-am mai spus, răspunse el cu același calm, arăți minunat. Hai să intrăm, cred că Michael este tot atât de nerăbdător să te revadă. Să nu-l mai ținem în tensiune.

Pătrunseră împreună în casă și rămaseră în cadrul ușii văzând câtă lume era adunată în hol: părinții ei, ai lui Michael, sora lui, Debra, fiul lui Simon cu un verișor mai mare cu zece ani ca el și o tânără necunoscută.

Ochii ei îl căutară pe Michael și-l zări înconjurat de rudele ei. Era subțire și vânos, cu o figură maturizată și aspră, cu părul negru și cu o privire plină de căldură.

— Michael! strigă ea, dorind să se arunce la pieptul lui, dar ceva o reținu: pudoarea sau o presimțire stranie.

Mama ei tocmai spunea tare:

— Michael s-a întors din nou acasă, de data aceasta cu o surpriză. Meredith, vreau să ți-o prezint pe Francine Gregory, logodnica lui Michael.

Ochii ei o priveau pe mama sa cu uimire și își dădu seama că, în spatele zâmbetului pe care îl arbora, se ascundea un mesaj disperat. Cuvintele ei doreau să evite o scenă scandaloasă. Meredith știa că logodnica era ea. Încă de când frecventaseră cursurile liceului ea fusese prietena lui. Dacă n-o ceruse în mod oficial în căsătorie, asta nu schimba relația dintre ei care presupunea un asemenea deznodământ. Ea își mută privirea spre Michael și deși acesta încerca să-i ascundă tensiunea interioară, putea citi în ochii lui aceeași neliniște interioară disperată observată la mama ei. Atmosfera căpătă contururi suprarealiste, persoanele care se aflau în cameră mișcându-se cu încetinitorul ca într-un film și ea însăși avea impresia că este un observator detașat al acestei scene neobișnuite. Parcă nimic din ce se petrecea sub ochii ei nu avea legătură cu propria persoană. Lumea devenise ireală.

Apoi, ca într-un vis, auzi propria voce care exclamă pe un ton nesigur:

— Dar, Michael, nu poți…

Ea nu-și sfârși fraza deoarece Simon, aflat lângă ea, o apucă de braț cu atâta putere încât ea gemu. Durerea o readuse la realitate.

— Primește felicitările noastre, Michael, spuse el tare, acoperind cuvintele lui Meredith. Nu-i minunat, draga mea, că Michael s-a logodit? i se adresă Simon, uitându-se la ea.

Meredith ridică privirea spre Simon, având senzația stranie că el dorise să se uite la el.

Simon o privi fix în ochi și rosti cu tărie:

— Și noi avem să anunțăm ceva. Cu zece minute în urmă, Meredith a acceptat să-mi fie soție.

Ea căscă gura de uimire și el se grăbi s-o sărute cu putere, înăbușindu-i protestul. Sărutarea lui lungă o lăsă fără glas. Toate întâmplările păreau lipsite de sens, încât avea senzația că nu se petrecuseră cu adevărat. Avea senzația că se află încă în iarbă, la umbra bătrânului stejar și că avea un vis urât. Dorea să se trezească din acest coșmar cât mai repede. Se simțea rău și vacarmul vocilor celorlalți părea că vine de la o mare depărtare. Apoi chipul mamei se apropie și Meredith primi sărutarea ei, observând că privirile neliniștite nu dispăruseră. Mama continua să arboreze un zâmbet fals. Tatăl ei strânsese cu putere mâna lui Simon care-i ținea în continuare brațul cu cealaltă mână și ea îi fu recunoscătoare, deoarece simțea că îi tremură genunchii și nu dorea să leșine în fața tuturor. Starea de slăbiciune se accentuă, dar ea nu vroia să se dea în spectacol, deși mintea sa era într-o continuă confuzie…

Michael veni lângă ea și-i spuse ceva, dar ea nu înregistră vorbele lui, constatând numai că acesta zâmbește ușurat și o sărută pe obraji, apoi totul începu să se învârtă în jurul ei și camera deveni din ce în ce mai întunecoasă.

Cineva îi spuse:

— Te simți rău?

Ea își auzi propriile cuvinte ca venind din depărtare:

— Cred că voi leșina.

Se prăbuși în brațele unei rude și auzi vocea lui Simon care se scuza:

— Am stat prea mult la soare și la întoarcere a insistat să alerge pentru a vă da mai repede vestea despre căsătoria noastră.

Dintr-o pornire ciudată, îi veni să râdă și vru să-i spună lui Simon că este un mincinos ordinar, dar nu reuși să scoată nicio vorbă din gură. Își pierduse cunoștința și nu mai știu nimic de ea.

Când își reveni în simțire stătea întinsă în patul său; îl zări pe Simon și pe mama ei veghind-o. Mama ei se grăbea să-i pună o compresă cu apă rece pe frunte.

— Vai, exclamă Meredith, cât de nătângă am fost! M-am făcut de râs, nu-i așa?

— Nu-i adevărat, o contrazise Simon. Nu este nimic neobișnuit să vezi că-i este rău cuiva. Pur și simplu ai leșinat.

— Din cauza emoțiilor și a soarelui prea puternic, afirmă doamna Townsend. Trebuie să recunosc că ne-ați făcut tuturor o mare surpriză.

— Te rog să mă ierți, șopti fiica ei, simțind că lacrimile i se preling pe pernă.

De-abia acum își dădu seama că nu se simțise niciodată așa de îngrozitor ca acum. Știa și care-i cauza nervozității sale. La urma-urmei, totul se dovedise a nu fi un vis urât, ci o realitate înfiorătoare.

— Nu ai de ce să plângi, draga mea, o liniști mama ei. Merrie, noi ținem mult la Simon și la micul Benjy. Suntem extrem de bucuroși de hotărârea voastră.

Meredith suspină și-și întoarse fața. Când Simon se apropie de ea, îl apucă cu putere de mână ca și cum s-ar fi agățat de un colac de salvare.

Mama ei exclamă îngrijorată:

— Draga mea, ce ai?

Meredith își înfundă fața în pernă, hohotind.

Simon se grăbi să-i spună doamnei Townsend:

— Așa cum ați mai spus, starea ei se datorează soarelui arzător și emoțiilor puternice prin care a trecut. Puteți să vă duceți liniștită la oaspeți; am eu grijă de Meredith. Cum se va simți mai bine, voi căuta să vorbesc cu ea pentru a pune lucrurile la punct.

— O, da, ai dreptate, se bâlbâi ea. Mă duc să-i aduc o ceașcă cu ceai.

Se înapoie în grabă și dădu ceașca cu ceai fiicei sale care începu să soarbă lichidul binefăcător, apoi cufundă o altă cârpă în apa rece.

— Acum te vei simți mai bine, scumpa mea, spuse ea, înlocuind compresa și luând ceașca din mâna lui Meredith.

Aceasta se culcă din nou pe pernă și dădu afirmativ din cap, nevrând să vorbească până ce nu pleca mama ei. Trebuia neapărat să aibă o discuție serioasă cu el. Fizic se simțea puțin mai bine, dar mintea ei era încă încețoșată.

Rămase nemișcată câteva minute după ce mama ei ieși din dormitor, vrând să-și limpezească gândurile. Constată că Simon îi ține încă. Mâna și făcu o mișcare pentru a și-o retrage dar degetele lui o strânseseră mai tare și ea nu mai insistă. Era aproape plăcut să-l știe aproape de ea. Universul ei începuse să se clatine și totul devenise crud și rece. Cel puțin prezența lui îi încălzea inima. Ea luă compresa, o puse pe măsuță și se adresă lui Simon:

— Nu cred că am fost de acord să-ți fiu soție…

El îi zâmbi cu amărăciune.

— Așa este, Meredith, n-ai spus da.

— Atunci de ce, îl întrebă ea, cu aceeași voce înceată, ai afirmat că am acceptat propunerea ta?

El tăcu câteva momente și spuse:

— Cred că am făcut-o dintr-un impuls spontan.

— Așa cum ți-a venit dorința să mă săruți?

— Da, așa cum am simțit îndemnul de a te săruta când te-am zărit dormind în iarbă.

— Nu te înțeleg, continuă ea pe un ton intrigat. Dar nu vrei să te căsătorești cu mine, nu-i așa?

Din nou el stătu câteva clipe pe gânduri înainte de a răspunde:

— Ce este atât de surprinzător în asta?

— Tocmai că este o propunere neașteptată, mai ales că ți-am spus zece minute mai devreme că-l iubesc pe Michael, suspină ea.

— Nu plânge, o rugă el încet.

— N-am să plâng, îi promise ea, oftând cu tristețe. Înăuntrul ei se simțea extrem de abătută și ar fi vrut să plângă pentru a-și ușura sufletul, dar o senzație de nemulțumire o împiedica să-și exteriorizeze sentimentele. Mintea ei începu să acționeze cu febrilitate și mânia o împinse să-l întrebe pe un ton rece:

— Pentru ce vrei să te căsătorești cu mine?

Pentru a-mi menaja mândria?

— Mai mult sau mai puțin, recunoscu el. Erai pe punctul de a spune ceva ce vei regreta, cu siguranță, pe urmă și pe moment aceasta a fost singura metodă de a te opri să vorbești. A fost o pornire impulsivă căreia n-am putut să mă opun.

Ea părea nemulțumită și i se adresă pe un ton de reproș:

— Foarte bine, inspirația ta de moment a fost salvatoare. Ce ne facem acum? Nu poți să te căsătorești cu mine numai pentru a salva aparențele.

— Încă nu suntem soț și soție, îi reaminti el, suntem numai logodiți.

— Așa e, recunoscu ea, mușcându-și buzele.

Logodna poate fi oricând anulată.

— Ai dreptate, fu el de acord. Logodnicii pot să se răzgândească.

— Îți sunt destul de recunoscătoare pentru această soluție, dar acest lucru nu te va pune într-o situație stânjenitoare?

— De ce? Sunt un om liber și nu am nicio legătură cu o altă femeie, iar tu ești o logodnică fermecătoare.

— Chiar numai o perioadă trecătoare?

El tăcu din nou câteva clipe și apoi spuse:

— Chiar și în această situație. Te rog să nu te simți datoare să-mi mulțumești. Poate că am și alte motive care m-au determinat să fac acest pas.

— Nu pot să-mi închipui care ar fi acestea? Mi-ai mărturisit doar tot ce te-a îndemnat să anunți vestea familiei mele.

— Oare am spus chiar totul? exclamă el, uitându-se aproape mânios la chipul ei și Meredith s-a gândit cu teamă că nu s-ar simți prea bine dacă ar avea vreo ceartă cu Simon, deși până acum se purtase extrem de politicos cu ea.

— Nu fi atât de sigură, adăugă el.

Cuvintele lui sunau ca o avertizare.

[/quote]