Leacuri și remedii magice din Carpați

DESPRE LOCUL ETN0MEDICINEI ÎN SPAȚIUL CARPATIC.

Datorită unor particularități zonale, medicina magico-cmpirică s-a păstrat la români, aproape instituționalizată, până în secolul al X-lea. Lată, în acest sens, ce consemna un medic districtual în 1935: “Trebuie să mărturisesc că în popor medicina băbească și descântecele cu tot empirismul lor, au rămas mijlocul i” o Cujsdpsic la care recurg țăranii noștrii în caz de boală. Ei cred orbește în puterea descântecului. Sunt zile din săptămână, cum e miercuri, duminica, dar mai ales vinerea, când bolnavii din cele mai îndepărtate sate, vin la câte o babă meșteră descântătoare, făcând coadă cu căruțele la usa ei.” 1

Arta vindecării la poporul român are o vechime milenară, putând fi considerată un dar strămoșesc, iar fondul său inalienabil, comun tuturor regiunilor locuite de români, permite să identificăm o formă primară, arhaică a acestei arte, care, după anumite indicii istorice și de limbă, o putem atribui tracilor, mai exact sacerdoților geto-daci.

Un aspect particular referitor la tradițiile medicale preistorice, sesizat deja, este acela că începând din mileniul IX î. Hr., au fost produse în Spațiul Carpatic figurine de lut cu caracter artistico-biologic, reprezentând bărbați sau femei, figurine ce prezintă mici orificii ca niște împunsături de ac, corespunzătoare punctelor de acupunctura cunoscute de medicina tradițională chineză. Au fost descoperite, de asemenea, statuete și vase antropomorfe care prezintă spirale sau romburi spiralate situate exact în dreptul plexurilor psiho-energetice, cunoscute în fiziologia mistică indiană sub numele de cakra (“roată”). Aceste reprezentări au avut cea mai mare răspândire în mileniul IV î. Hr., perfecționându-se până la ocupația romană a Daciei1. Numărul statuetelor autohtone străvechi la care au fost indentificate până în prezent incizii de trasee (reprezentând schematic meridiane energetice) sau puncte de ordin bioenergetic acupunctural, se ridică la 238, douăzeci dintre acestea găsindu-se la Muzeul Național de Istoria României. Toate aceste statuete sunt de pe teritoriul României, iar punctele marcate (coincidente cu cele din acupunctura chineză) sunt reale, neconfundându-se cu punctele de eroziune, sunt rotunde și bilateral dispuse (simetrice), cu topografie identică hărților moderne de acupunctura chineză*.

Pentru desemnarea traseelor bioenergetice proiectate la suprafața corpului omenesc, numite de indieni nadi (cu sensul literal de canale, vase, dar și “nervi”) iar de chinezi “meridiane”, există corespondentul românesc de “râuri”, folosit de practicienii populari ai unei terapii acupuncturale specific țărănească, care se practică într-o serie de locuri din țară (a se vedea pentru exemplificare, la ultimul capitol, tratamentul nr. 7 al icterului sau tratamentul nr. 17 pentru indigestie).

Dacă se ține cont de vârsta celor mai vechi dintre aceste figurine antice antropomorfe găsite pe teritoriul ce ține de Carpați (datând cu începere din mileniul IX î. Hr.), ar rezulta logic că, cu multe mii de ani în urmă, aici se stăpâneau cunoștințe medicale și de fiziologie energetică subtilă care aveau să devină mai târziu specifice medicinei tradiționale chineze (acupunctura) și mistici*1 indiene (tantra-yoga). Asemenea afirmații pot părea hazardate, dar-^dacă se ține cont de faptul că migrațiile popoarelor indo-europene au pornit dintr-un punct comun acum mai multe mii de ani în urmă, punct situat chiar în Carpați și că popoarele de aici au ajuns până în peninsula indiană (sub numele de arieni), ele devin probabile. Un arheolog american afirma în această privință că “civilizația s-a născut acum 13-l5 mii de ani acolo unde trăiește astăzi poporul român, răspândindu-se apoi atât spre răsărit cât și Spre apus” 1.

N-ar trebui să mai surprindă astăzi că cele mai vechi civilizații europene cunoscute au apărut, cu milenii înainte de era noastră, în Spațiul Carpatic (adevărată “matcă” a populațiilor indo-europene), de aici răspândindu-se, mai întâi spre vest și sud, mai apoi spre est, până în India2.

Referitor la “acupunctura” străveche a tracilor, clarvăzătoarea Vangă din Bulgaria, o veritabilă sibilă tracă, spunea unui medic acupuncturist că, pentru a fi eficient tratamentul, acele trebuiesc să fie din argilă arsă și nu din metal, iar aceste ace din argilă arsă trebuie să fie încinse pe jar înainte de folosire.

Cercetări paleontologice, de arheologie stereoscopică, făcute în România în anii 1967-l969, în Carpații Meridionali cu precădere, asupra gravurilor pe stânci ce țin de neolitic, au dus la identificarea unor figurări criptice ce țin de tehnica magică a sculpturii megalitice (în care contribuția omului se poate limita chiar și numai la amenajarea unei anumite configurații a unei stânci). Aceste figurări nu devin vizibile decât în anumite momente ale zilei, în care trebuie să coincidă luminozitatea, punctul de observație și “inițierea mitică a observatorului”. Concluzia șefului echipei de cercetători, paleontologul peruvian Daniel Ruzo, este că în zona vârfului Omu din munții Bucegi ai lanțului carpatic ar trebui să existe o peșteră sau o rețea de galerii subterane care să conțină un tezaur inițiatic ancestral1, în acord cu faptul că, “Carpații sunt într-o regiune a lumii în care se situa centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute în ziua de azi” 2.

Amintim aceste cercetări și concluziile lor pentru a putea crea o imagine mai largă asupra contextului în care au apărut vestigiile milenare de medicină ce au fost descoperite în aceste locuri.

Locul “inițiatic”, care a trezit interesul cercetărilor paleontologice din 1967-l969, anume spațiul muntos ce se întinde de la Sfinxul Carpatic până la Vârful Omu, se află în interiorul unei uriașe “Zone crepusculare”, zonă care, cu aproximație, acoperă uriașul dreptunghi geografic delimitat de meridianele de 23 și 26 grade și de paralele de 45 și 46 grade. În această zonă au fost semnalate repetate fenomene O. Z. N., «lumini» rostogolindu-se în miez de noapte, dar mai ales au fost efectuate fotografii “astrale”, fotografii care l-a developare revelau prezența unor fenomene luminoase stranii. Astfel de fotografii au surprins o imensă coloană luminoasă ridicându-se din zona Vârfului Omu și pierzându-se în spațiul cosmic (precum un *axis mundi», după cum au apreciat unii dintre cei ce au studiat-o). Aceste imagini par să vină în întâmpinarea mitologiei trace nord-dunăreane, conform căreia în Carpați este localizată una din cele șapte coloane ale cerului1.

Această Zonă crepusculară, care este de fapt centrul geografic al României (ca și al vechii Dacii), cuprinde cei mai înalți munți ai Carpaților, în care sunt prezente atât reprezentări megalitice, cât și vechiul sanctuar magic dac de la Sarmisegetusa. Mai mult decât probabil, tot în această Zonă se află și Cogai-non-ul, muntele în care s-a retras spre nemurire marele-zeu dac Zalmoxe.

În Dacia preistorică exista o Cale Sacră care, plecând din sudul Daciei, mergea – după cum indica Pândar – până la locul comun de adunare al hiperboreilor. Enigmatica Hyperboreea -raiul nordic al antichității (Shamballa popoarelor europene antice) – era pentru vechi traci, locul de permanentă reîntoarcere. Acea cale inițiatică, numită de Herodot Exampaeos, era marcată de vechi sanctuare și de monumente megalitice2, sau trecea prin impresionante chei naturale cu stânci special amplasate, așa cum sunt Cheile Bacului din Carpații orientali care încep dincolo de Prut și continuă peste Nistru până la Don, ca o cale triumfală de tipul aliniamentului megalitic. Multe dintre aceste monumente megalitice mai pot fi încă văzute, dar arareori. Altele sunt astăzi distruse. Așa este cazul complexului megalitic cu statuia menhir ce o reprezenta pe Dochia (Dacia). Acest monument se afla înălțat pe cel mai înalt munte al Moldovei, Ceahlăul. Despre acest monument scria pe la 170 domnitorul Moldovei, spunând că în vârful muntelui se vede o “statuie foarte veche”, înaltă de 1 metrii și reprezentând o femeie bătrână, de la baza căreia izvorăște un izvor nesecat de apă. Pe dealurile din jurul muntelui se văd “urme de cai, de câini și păsări imprimate pe stânci”, care sunt numite de popor “La sămne” 1.

O interesantă întâmplare, petrecută în 1979, în Bulgaria, vorbește îndeajuns despre stranietatea și funcționalitatea monumentelor de tip megalitic încă existente pe vechiul teritoriu trac. Într-o zi, renumita sibilă Vangă, clar-văzătoare și vindecătoare, a început să îi descrie amănunțit unei nepoate un loc aflat la munte, cerându-l să fie acolo la data de 5 mai. Este interesant de precizat că Vangă a ales să locuiască la Rupi, deasupra unor străvechi sanctuare trace, spunând că de aici își trage energia și forța pentru a-și face prezicerile2. Acest loc, la Rupi, este un important nod și pentru traseele păsărilor migratoare. De aici pleacă spre sud toamna și aici se întorc primăvara mari stoluri de păsări.