Regele a murit

Cuvânt înainte

Romanul polițist „Regele a murit" de Ellery Queen a fost tipă­rit, începând din anul 1952 și până în 1980, în unsprezece ediții și fie­care republicare a fost considerată un best-seller, o carte de mare succes nu numai în America, ci în toată lumea.

Ellery Queen este pseudonimul a doi scriitori : Frederic Dannay (1905—1982) și Manfred B. Lee (1905—1971). Ei își încep colaborarea în anul 1929 la o nuvelă polițistă, cu care câștigă un concurs literar orga­nizat de o revistă americană. În același an, un editor publică lucrarea sub pseudonimul Ellery Queen. Acesta este, de altfel, și numele eroului principal al cărții — un detectiv amator care-și depășește confrații în istețime și în capacitatea de a face deducții logice care-l călăuzesc în descoperirea autorilor crimelor. Queen devine astfel, timp de aproape patru decenii, unul din cele mai populare personaje ale literaturii poli­țiste din Statele Unite.

Deosebit de fecunzi, cei doi scriitori (veri) au scris peste patruzeci de romane. Lucrările lor au fost traduse, ecranizate, adaptate pentru radio și televiziune. Colaborarea lor s-a terminat la 3 aprilie 1971 când Lee a decedat.

Romanul „Regele a murit", transcris acum pentru prima oară în versiune românească, a fost scris în anul 1952 și este considerat printre cele mai reușite, nu numai ale celor doi scriitori, ci și ale genului polițist. Lucru de care vă veți convinge încă din primele pagini ale cărții.

I.

INVADAREA APARTAMENTULUI lui Queen se petrecu la ora 8, într-o dimineață obișnuită de iunie, când strada 87 din cartierul de vest era spălată până la etajul al treilea de către mașina stropitoare a orașului, iar ArseneLupin, stăpânabsolut al cornișei estice, se îndopa din firimiturile de pâine cu care se puteau hrăni o duzină de porumbei din împrejurimi.

Era o invazie în stilul secolului al douăzecilea. . . fără avertisment. În momentul în care survenea, inspectorul Queen își cumpănea pieziș lingurița deasupra celui de-al doilea ou, apreciind calm lovitura ; doamna Fabrikant tocmai își ridicase fundu-i colosal din cealaltă parte a camerei, pregătindu-se să bage aspiratorul în priză; iar Ellery era pe punctul de a intra în living, cu mâinile ridicate la gât ca să-și aranjeze gulerul hainei.

— Nu mișcați, vă rog.

Nu se auzise nici un zgomot. Ușa fusese descuiată și deschisă până la perete, iar vestibulul traversat în liniște.

Lingurița Inspectorului, fundul doamnei Fabrikant, mâinile lui El­lery rămaseră unde se aflau.

Cei doi bărbați stăteau sub arcada vestibulului. Mâna dreaptă le era acoperită de faldurile pardesiului. Erau îmbrăcați la fel, costume și pălării de un cafeniu ambiguu, doar că unul purta cămașă albastru închis, iar celălalt cămașă brun închis. Amândoi erau voinici, cu chipuri simpatice, dar destul de inexpresive.

Perechea privi prin livingul lui Queen, apoi se despărțiră și Ellery observă că nu erau o pereche, ci un trio.

Cel de-al treilea bărbat stătea în fața apartamentului, călare pe ba­lustradă ca să supravegheze holul. Nemișcat, cu spatele spre ușa lui Queen, privea în josul scărilor.

Cămașă-albastră se îndepărtă brusc de gemenul său, trecând pe lingă inspectorul Queen de la masa rabatabilă, fără să-i acorde vreo atenție bătrânului gentleman care-l privea cu ochii holbați. Intră foarte repede în bucătărie prin ușa turnantă.

Colegul său rămase sub arcadă într-o atitudine aproape respec­tuoasă. Cămașa brună adăugă un ton cald personalității sale. Îi apăru mâna dreaptă care ținea un revolver calibrul 38 cu țeava foarte scurtă.

Cămașă-albastră ieși din bucătărie și dispăru în dormitorul inspectorului Queen.

Lingurița Inspectorului, fundul doamnei Fabrikant, mâinile lui Ellery se lăsară cu grijă în jos și în același moment. Nu se întâmplă nimic însă, doar Cămașă-albastră ieși din dormitorul Inspectorului, se îndreptă spre ușa unde stătea Ellery, îl dădu politicos la o parte și intră în birou.

Cel de-al treilea bărbat supraveghea în continuare scările din hol. Gura doamnei Fabrikant se străduia să scoată un țipăt.

— Nu, Fabby, zise Ellery tocmai la timp. Cămașă albastră reveni și-i zise colegului său :

— Drumul e liber.

Cămașă-brună încuviință din cap și se îndreptă imediat spre doamna Fabrikant în partea cealaltă a camerei. Ea se ridică anevoios în picioare, mai galbenă decât lămâia. Fără să se uite la ea, Cămașă-albastră îi zise cu o voce amabilă :

— Maică, ia aspiratorul, du-l într-unul din dormitoare, închide ușa și apucă-te de treabă.

El se opri la fereastră.

Arsene Lupin gunguri satisfăcut și își luă zborul, iar doamna Fabrikant dispăru.

De-abia atunci inspectorul Queen se dezmetici, regăsindu-și vo­cea. Sări în picioare cât era de lung și răcni :

— Cine naiba sunteți ?

În dormitorul lui Ellery, dincolo de birou, aspiratorul începu să se tânguie, întocmai unui ferăstrău-bandă. Cămașă-albastră închise ușa biroului, înăbușind astfel zgomotul, și își rezemă spatele de ușă.

— Dacă asta este o tâlhărie... !

Cămașă-albastră rânji, iar Cămașă-brună — de la fereastră — Își îngădui un zâmbet care pentru o clipă îi schimbă înfățișarea. Pri­virea sa rămase însă jos pe strada 87.

— . . .e cea mai politicoasă din istorie, zise Ellery. Dumneata de la fereastră. Te-ar enerva dacă aș privi peste umărul dumitale ?

Bărbatul dădu nerăbdător din cap în semn de dezaprobare. O mașină neagră cu număr de New York tocmai vira în strada 87 din Bulevardul Columb. Ellery îi văzu perechea strălucitoare parcată de cealaltă parte a străzii. În mașina parcată se aflau câțiva bărbați.

Cămașă-brună își ridică mâna stângă și doi dintre bărbații din mașina parcată săriră afară și traversară în goană strada până la tro­tuarul de sub ferestrele lui Queen. Când ajunseră la bordură, mașina care intrase pe strada 87 tocmai se opri în fața casei. Unul dintre băr­bați urcă în fugă scările de gresie ; celălalt deschise repede ușa din spate a mașinii și, uitându-se în susul și josul străzii, intră înăuntru.

Din mașina care se oprise coborî un bărbat mărunțel. Era îm­brăcat într-un costum greu de descris și purta o pălărie gri deformată. Urcă fără grabă treptele de gresie și dispăru din vedere.

— Îl recunoști, papa ?

Inspectorul Queen, alături de Ellery, negă clătinând din cap. Părea tulburat.

— Nici eu.

Cămașă-brună era acum la ușa dormitorului Inspectorului, în așa fel încât se afla față în față cu Cămașă-albastră care stătea în cealaltă parte a camerei. Colegul de pe balustradă se apropie de pilastrul scării și i se văzu mâna dreaptă în care ținea, ca și ceilalți doi, un al treilea re­volver calibrul 38.

Aparatul doamnei Fabrikant continua să se jeluiască. Brusc, afară pe hol, cel de-al treilea bărbat se trase îndărăt. Pălăria diformă și costumul lipsit de distincție al bărbatului mă­runțel începură să se înalțe din casa scării.

— Bună dimineața, zise mărunțelul, ridicându-și pălăria. Avea o voce ca o coardă de chitară din oțel.

Văzut mai de aproape, nu era atât de mic cum păruse. Era mai înalt cu câțiva inci decât inspectorul Queen, dar cu aceleași oase mici ca ale acestuia și fața îngustă ca a multor oameni de statura mică. Capul i se lărgea la tâmple și avea o frunte de savant. Pielea îi era netedă, fără riduri, cu o paloare specifică celor ce stau prea mult închiși în casă, părul șaten-cenușiu, cu tendință de rărire. Ochii bul­bucați, protejați de ochelari fără ramă, aproape pătrați, aveau o pri­vire oarecum indolentă, dar aceasta era doar o părere ; privirea lor furișată era de neevitat. O burtă în creștere îi bomba haina căreia nu i-ar fi stricat să fie călcată. După cum arăta i s-ar fi potrivit un me­lon și o vestă bordată.

Putea avea cincizeci, șaizeci sau chiar patruzeci și cinci de ani.

Prima impresie a lui Ellery fu categorică: Profesorul distrat. Vocea autoritară și întrucâtva stridentă de yankeu era potrivită pentru examene și săli de clasă. Dar profesorii, distrați sau altfel, nu umblau prin oraș însoțiți de gardă înarmată în mașini puternice. Ellery se corectă. General, poate ofițer superior, vreun individ din statul ma­jor al Pentagonului care a făcut minuni. Sau un bancher de modă veche din Vermont. Dar...

— Mă numesc Abel Bendigo, zise oaspetele cu o voce nazală.

— Bendigo ! Inspectorul făcu ochii mari. Nu sunteți Bendigo. ..

— Nu tocmai, zise Abel Bendigo cu un zâmbet. Presupun că nu i-ați văzut niciodată fotografia. Dar știți, inspectore Queen, eu am ghinion. Acești oameni care mă păzesc fac parte din Serviciul perso­nal și de relații cu publicul al fratelui meu, serviciu condus de un tip foarte dur pe nume Spring. Colonelul Spring. .. mă îndoiesc că ați auzit vreodată despre el. Ne tiranizează pe toți, chiar și pe fratele meu sau, aș zice, îndeosebi pe fratele meu ! Deci dumneavoastră sunteți El­lery Queen, continuă musafirul fără măcar un glissando. E o mare plă­cere, domnule Queen. Totdeauna am considerat oarecum stupide aceste precauțiuni, dar ce pot face ? Colonelului Spring îi place să-mi aducă aminte că au e nevoie decât de un glonț pentru a transforma farsa în tragedie... Pot să mă așez ?

Ellery trase în față vechiul fotoliu din piele, iar Inspectorul zise :

— Îmi pare rău, domnule Bendigo, că nu ne-ați înștiințat mai dinainte.. .

— Iarăși Colonelul, murmură Abel Bendigo, lăsându-se în foto­liu. Mulțumesc, domnule Queen, pălăria poate sta foarte bine aici, pe podea... Deci în acest loc se rezolvă toate misterele.

— Da, zise Ellery, dar eu cred că ceea ce-l neliniștește pe tata este faptul că peste vreo douăsprezece minute trebuie să fie în biroul său de la Sediul poliției care este în centrul orașului.

— Luați loc, inspectore. Vreau să vorbesc cu amândoi.

— Nu pot, domnule Bendigo...

— De data aceasta n-o să vi se observe lipsa. Garantez. Apropo, văd că v-am întrerupt de la micul dejun. Și pe dumneavoastră, dom­nule Queen.

— Avem doar cafea în dimineața asta. Ellery se duse la masă. Vreți să beți o cafea cu noi ?

Din cealaltă parte a camerei Cămașă-brună zise :

— Domnule Bendigo.

Bendigo își mișcă vesel mâna subțire.

— Vedeți ? Încă una din regulile colonelului Spring. Terminați. Vă rog.