PDF Stiinta intre adevar si aberatie de Joe Schwarcz carti mistere si stiinta

JOE SCHWARCZ, doctor în chimie, este șeful Catedrei pentru Știință și Societate a Universității Megill, Montreal, Canada, unde ține cursuri de nutriție, sănătate și aplicații ale chimiei în viața cotidiană. Printre multe alte distincții, i-au fost acordate premiile Meneil de către Royal Society of Canada și Grady-Stack de către American Chemical Society, în acest din urmă caz Joe Schwarez fiind singurul laureat de altă naționalitate decât americană. Schwarez este gazda unor emisiuni săptămânale la posturile de radio CJAD din Montreal și CFRB din Toronto și scrie un articol săptămânal pentru The Gazette (Montreal). Este, de asemenea, autorul mai multor lucrări devenite bestseller.

INTRODUCERE

Iată o remarcă ce m-a lăsat fără cuvinte: „Am mai multă încredere în vaci decât în chimiști”. Nu, aceste cuvinte memorabile nu au fost rostite de vreun actor, ci de un emerit profesor de nutriție și educație de la Teacher’s College de la Universitatea Columbia – o instituție deloc de neglijat.

Doamna profesoară Joan Gussow și-a exprimat neîncrederea în chimiști atunci când a fost întrebată dacă preferă margarina sau untul. S-a pronunțat pentru unt, motivând neimplicarea chimiștilor în producția acestuia, dar eu presupun că o îngrijorau grăsimile nesaturate introduse prin hidrogenare în margarină. De fapt, chiar și cu aceste neajunsuri, margarina conține mai puține grăsimi dăunătoare arterelor decât untul.

Doamna Gussow sugera că lucrurile iau o întorsătură urâtă atunci când chimiștii intră în joc. În unele cazuri poate că este adevărat, dar în cursa dintre avantajele și dezavantajele manipulării chimice… ei bine, o astfel de cursă nu există. Sloganul original al companiei Dupont „Lucruri mai bune pentru o viață mai bună… prin chimie” este la fel de adevărat astăzi, ca și la lansarea din 1935.

În anii 1960 și 1970, percepția generală despre chimie s-a schimbat. Dacă până atunci chimia era știința nobilă care ne adusese medicamentele, fibrele și plasticul, aceasta a ajuns să fie asociată cu napalmul, Agentul Portocaliu[1] și poluarea. „Chimicale” a devenit un cuvânt urât, astfel încât unii chimiști au ajuns să propună înlocuirea lui cu „substanțe” în comunicarea cu publicul. În 1982, reputația chimiei decăzuse într-atât, încât Dupont a simțit că trebuie să renunțe la particula „prin chimie” din sloganul său. Acest lucru se întâmpla la doar optsprezece ani după ce compania pusese în scenă, la Târgul Mondial de la New York, din 1964, un spectacol de tip Broadway musical cu titlul „Minunata Lume a Chimiei”. A fost un spectacol extraordinar. Știu asta pentru că l-am văzut de mai multe ori – lucru deloc surprinzător dacă te gândești că a rulat de patruzeci și opt de ori pe zi!

Totul pe scena Dupont era făcut dintr-un material nou inventat: ușile aveau vopsea pe bază de rășini alchidice și clanțe din poliacetal, tavanul era din fluorură de poliviniliden, podelele erau acoperite cu nailon și scaunele cu clorură de poliviniliden. Cortina de poliester s-a ridicat pentru a face loc dansatorilor în costume colorate de spandex, care dansau cu pantofi de poliuretan pe o scenă lucind de acrilat. Erau demonstrații cu vopsea care nu curge sau care își schimba culoarea și fibre de nailon scoase direct din eprubete.

Chiar și un comerciant din afara pavilionului intrase în febra chimiei. Stând în picioare pe o platformă improvizată, proslăvea minunile cuțitului din oțel carbon, despre care se presupunea că lucește și taie la fel de bine o eternitate, datorită conținutului de crom, vanadiu și molibden. Era un adevărat showman din câte îmi amintesc, folosind unul din cuțitele minune pentru a tăia cu ușurință în jumătate un pachet întreg de cărți de joc. La ora aceea nu am înțeles partea cu chimia, dar am fost îndeajuns de impresionat încât să cumpăr cuțitul pe care îl mai am și astăzi. Deși nu am simțit vreo nevoie imperioasă de a tăia cărți de joc cu el, cuțitul îmi amintește cât de ingenioasă este chimia și poate mă va ajuta chiar să îi redau ceva din strălucirea de altădată.

Așadar, ce fac chimiștii până la urmă? Dacă e să fim tradiționaliști, am spune că sunt interesați de materie și de transformările pe care le suportă aceasta. Și pentru că materia este orice lucru care ocupă un loc și are o masă proprie, pe chimiști îi interesează cam totul. Îi interesează structura celulelor și relația dintre acestea și proprietățile lor, îi interesează ce chimicale există și unde, dar mai mult decât orice îi interesează manipularea moleculelor pentru crearea unor materiale noi și folositoare.

Ați vrea să știți dacă un măr conține antioxidanți sau reziduuri de pesticide? Sau dacă apa de băut conține plumb? Dacă cosmeticele dumneavoastră conțin estrogen? Sau dacă aveți agenți de ignifugare în sânge? Sau plastifianți în mâncarea semipreparată? Sau poate vreți să știți dacă există vreo diferență de licopen între roșiile normale și cele organice? Ei bine, un chimist are toate răspunsurile. Ați vrea să aflați dacă vreo pulbere albă necunoscută conține spori de antrax sau dacă vreun atlet are urme de droguri în urină? Sau dacă un infractor are urme de praf de muniție pe mâini? Sunați un chimist.

Specialiștii în chimie analitică sunt cu adevărat uimitori. Imaginați-vă ce înseamnă să poți detecta prezența unei substanțe cu o concentrație de unu la un triliard. Asta ar însemna o picătură de alcool într-o cantitate de apă dintr-un șir de vagoane-cisternă întinse pe o distanță de zece mile. La fel de impresionanți sunt și chimiștii care creează baterii, adezivi, cerneluri, filtre de apă, procese de reciclare pentru hârtie și plastic, cipuri de silicon pentru computere, detectoare de fum și de monoxid de carbon și carburant pentru rachete. Tot ei găsesc și posibilități de a înlocui grăsimile nesaturate din mâncare, lucru care o preocupă atât de mult pe doamna profesor Gussow și nu numai.

Apoi sunt chimiștii care se specializează în materiale sintetice. Medicamentele, coloranții, detergenții, agenții de ignifugare, noii refrigeranți și aditivii pentru creșterea eficienței benzinei sunt domeniul lor. Ingeniozitatea chimiștilor care lucrează cu polimeri ne-a adus plasticul pentru pungile de sânge, lentilele de contact, CD-urile, blaturile de bucătărie, panourile solare și valvele artificiale, dar și costumele ignifugate pentru pompieri și vestele antiglonț care salvează viețile polițiștilor.

Contribuția chimiștilor la calitatea vieții noastre este incredibilă, dar am fi naivi să credem că aceste lucruri nu vin cu niște riscuri. În viață totul se plătește: astăzi suntem îngrijorați că avem plastifianți în sânge, că aerul conține dioxină, apa conține produse secundare din procesul de clorinare, iar mâncarea reziduuri de pesticide. Adevărul este însă că dacă am aflat despre aceste lucruri, asta se datorează dezvoltării unor tehnici chimice sofisticate, iar dacă avem nevoie de soluții, acestea vor veni tot din partea chimiștilor. Merită să mai spunem și că oricâte probleme ar fi creat manipularea chimică, acestea sunt cu siguranță mai mici decât cele care au fost rezolvate cu ajutorul ei.

În această lucrare explorăm rolul chimiei în viața noastră, navigând prin istorie, și implicările ei în alimentație și sănătate și încercăm să pescuim câteva dintre ideile bizare pe care oamenii le-au formulat din cauza înțelegerii greșite a acestei discipline. Voi încerca să construiesc o imagine realistă și obiectivă a ceea ce pot și nu pot face moleculele, și o voi face separând adevărul de aberație. Iar dacă nu v-am câștigat încrederea până la sfârșit – ei bine, discutați despre toate aceste lucruri și cu o vacă.

[1] „Agent Orange”, în limba engleză în original – ierbicid și defoliant folosit de armata Statelor Unite în războiul din Vietnam ca parte a strategiei de a ataca ecosistemul bazat pe plante al unei zone. Efectele sunt estimate la sute de mii de morți și copii născuți cu dizabilități. (n. trad.)

Stiinta intre adevar si aberatie

Despre autor

INTRODUCERE

Fișiere de descărcat

Din aceeași secțiune