Strategii de activare a potentialului creativ

Am ales sâmburele de originalitate din ceea ce am gândit și scris până acuma pentru a o reda și în limba germană.

Așa încerc să-mi exprim admirația față de mama mea Maria Szabo, născută Szarvady care a ales, de timpuriu, o educație multiculturală pentru mine, în spiritul locului natal.

Păstrez cu recunoștință amintirea celor care m-au învățat primele cuvinte în limba germană, familia Habenich, educatori și celei care m-a înzestrat cu alfabetul și stima de sine, Bella Starmuller, învățătoare în anii 1959-62 la clasa de germana, Școala Generala nr.3, Satu-Mare.

CUPRINS:

NECESITATEA CREȘTERII POTENȚIALULUI CREATIV. 5

MODELUL FUNCȚIONAL AL CREATIVITĂȚII. 13

1. INTERACȚIUNEA PROCESELOR PSIHICE ÎN ACTIVITATEA DE CREAȚIE. 14

2. STRATEGII EDUCATIVE DE ACTIVARE A POTENȚIALULUI CREATIV. 24

STRATEGII EXPLICITE DE ACTIVARE A POTENȚIALULUI

CREATIV. 28

1. STRATEGIA UNIDISCIPLINARĂ. 28

2. STRATEGIA PLURIDISCIPLINARĂ. 31

3. VARIANTE ALE SECVENȚELOR DE ANTRENAMENT. 46

4. DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII DE AUTOCUNOAȘTERE COMPLEXĂ. 65

VARIANTE ALE STRATEGIEI PLURIDISCIPLINARE. 72

INHALT

DIE NOTWENDIGKEIT DER KREATIVITÄTSFÖRDERUNG IN

DER AUSBILDUNG VON INGENIUEREN. 79

DAS FUNKTIONELLE MODELL DER KREATIVITÄT. 88

1. DIE INTERAKTION DER PSYCHISCHEN PROZESSE IN DER

SCHÖPFUNGSTÄTIGKEIT. 89

2. BILDUNGSSTRATEGIEN FÜR DIE AKTIVIERUNG DES KREATIVEN POTENTIALS. 100

EXPLIZITE AKTIVIERUNGSSTRATEGIEN DES KREATIVEN

POTENTIALS. 104

1. DIE EIN FACH BETREFFENDE STRATEGIE. 104

2. DIE MEHRERE FÄCHER BETREFFENDE STRATEGIE. 108

3. VARIANTEN DER ÜBUNGSTEILE DES UNTERRICHTS. 124

4. DER VERLAUF DER KOMPLEXEN SELBSTERKENNTNISAKTIVITÄT. 145

VARIANTEN DER MULTIDISZIPLINÄREN STRATEGIE. 153

NECESITATEA CREȘTERII POTENȚIALULUI CREATIV

Creativitatea este capacitatea specific umană care se concretizează în transformarea deliberată a mediului de către om, într-o modalitate anticipată. Lumea se îmbogățește permanent cu obiecte materiale sau spirituale (cunoștințe) care-și au originea în „mintea” omului, cu lucruri făcute de „mâna” omului în activitatea lui de creație.

Activitatea creativă este cunoscută din cele mai vechi timpuri; în cultura creștină termenul care o desemnează apare printre primele verbe de acțiune din Cartea Cărților – „Dumnezeu a creat (făcut) lumea…” – puterea spiritului de a transforma lumea este primul atribut al

Dumnezeirii – „creatorul cerurilor și pământului…” – putere cu care a fost înzestrat omul, creat și el după „chipul și asemănarea Lui”. Este puterea creatoare a omului un „dar Dumnezeiesc” sau rezultat al evoluției speciilor? Întrebarea nu este esențială din punctul de vedere al științelor educației. Aserțiunea conform căreia creativitatea este o însușire general umană, particularitate definitorie a acestuia este însă premisa esențială a activității educative care are misiunea de a cultiva la nivelul fiecărei persoane potențialul creativ de care dispune prin apartenența sa la specia umană.

Sarcina activării și dezvoltării potențialului creativ se impune atât din perspectiva intereselor individuale, cât și din cea a intereselor sociale.

În ceea ce privește individualitatea, creativitatea este o sursă esențială de satisfacții personale; este activitatea sau produsul activității în care omul își proiectează, își recunoaște și i se recunoaște identitatea, fenomene prin care creația devine principala modalitate de dobândire a sentimentului de autorealizare. Este suficient să ne reprezentăm concentrarea și dăruirea cu care un copil desenează, modelează, compune sau experimentează atunci când are de făcut ceva nou, bucuria și convingerea cu care își prezintă lucrările „originale”, plăcerea pe care o simte când este lăudat pentru ceea ce a făcut, ca să înțelegem satisfacția creației.

Din perspectiva intereselor sociale, creativitatea fiecărui membru al societății este sursa primară a progresului umanității în ansamblu. Ce ar fi cultura contemporană fără Pitagora, Newton sau Einstein, dar fără

Homer, Shakespeare sau Eliade, fără Michelangelo, Picasso sau

Brâncuși,.? Dar civilizația contemporană fără Traian Vuia sau Gogu

Constantinescu, fără mulțimea inovatorilor, a inventatorilor mai mici sau mai mari, a realizatorilor de locuințe, drumuri, poduri, nave maritime și spațiale, îmbrăcăminte, tipografie, medicamente.? Tendința spre progres și evoluția din ce în ce mai accelerată a acestuia este o lege naturală a societății umane și fiecare generație trebuie să fie pregătită pentru a participa la înfăptuirea lui, în ritm potrivit sistemul social mondial în care tind să se integreze sistemele sociale naționale.

Calitatea educației naționale, puterea ei de a crea viitori creatori, este principalul factor care prefigurează poziția de mâine a unei națiuni în lume. Din aceste considerente, cultivarea creativității individuale și de grup în sistemul de învățământ în general, în cel superior în special, este imperativul major al educației.

Actualitatea problemei creșterii potențialului creativ al studenților este susținută de argumente majore, dintre care, aici, se au în vedere cele de ordin: A. legislativ, B. de principiu formativ și C. de procesualitate a schimbului de valori dintre social și individual.

A. Legea învățământului precizează idealul educațional al școlii românești care „constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și creative”

(art.3.2). O atare conceptualizare a activității sociale de modelare a individualului, a cărei chintesență este exprimată de sintagma, personalitate autonomă și creativă”, impune abordarea acesteia în spiritul concepției umaniste a dezvoltării personalității.

Viziunea sugerează o abordare globală a activității modelatoare în care însușirea cunoștințelor, formarea capacităților intelectuale, a disponibilităților afective, a abilităților practice, profesionalizarea ș.a. nu reprezintă finalități, ci condiții pentru elaborarea competențelor personale de autorealizare prin creație în sensul cel mai larg, cel de proiectare a propriei identități, unice și nerepetabile, în activitățile personale și/sau rezultatele acestora.

Urmărirea modului de „operaționalizare” a idealului educațional, concretizată în stabilirea scopurilor sistemului educațional menționate în

Legea învățământului (art. 4.1), arată că o activitate focalizată pe dimensiunea creativă a persoanei nu este explicit formulată; acțiuni ca: dezvoltarea, stimularea, activarea sau valorizarea creativității nu se găsesc printre căile menționate ca fiind conducătoare spre finalitatea ideală. În această situație rămâne la interpretarea diferitelor niveluri ale sistemului de învățământ de a trata stimularea creativității ca o condiție a învățării eficiente, ca principiu metodologic – pe baza reglementării aliniatului 3 al aceluiași articol de lege – sau ca obiectiv educațional de sine stătător. Se impune precizarea că idealul educațional trebuie tratat ca un model mental a cărui funcție constă în orientarea și focalizarea activității educative instituționale către o finalitate strategică; idealul educațional nu este o imagine idealistă, irealizabilă. Într-o asemenea accepțiune idealul educațional este operaționabil, contrar unor poziții teoretice defensive, care-și fac un alibi din sloganul „idealul este de neatins”.

În cazul în care dezvoltarea creativității nu este explicit formulată ca scop educațional în regulamentul de funcționare a universităților, ea poate fi inclusă ca obiectiv propriu al unei facultăți, în urma sesizării de către aceasta a cerințelor sistemelor tehnico-economice, beneficiare și integratoare ale specialiștilor formați de respectiva unitate de învățământ.

Aceasta este situația de fapt, în prezent; unele facultăți își elaborează planurile de învățământ exclusiv pe baza comenzii sociale mediate de forul ierarhic superior, altele, în virtutea autonomiei universitare, integrează și cerințe sociale direct percepute din realitatea socioprofesională prezentă și cea anticipată. Probabilitatea pregătirii unor creatori eficienți în domeniul tehnic este mai mare în cazul în care formarea competențelor creative este tratată ca obiectiv educațional.

Asigurarea caracterului creativ al educației instituționalizate în domeniul tehnic, în virtutea principiului metodologic, este îngrădită și de unele aspecte ale formării personalului didactic. Curricula de profesionalizare a viitorilor profesori și programele de perfecționare asigură informarea teoretică și formarea practică necesare unei activități competente, obținerii unor succese chiar reprezentative, dar nu și sensibilizarea, flexibilizarea, capacitatea de armonizare cu sine și cu ceilalți, necesare prevenirii oricărui eșec în rolul profesional. Precaritatea pregătirii pentru intervenții pedagogice, acțiunea educativă în care nota dominantă a relației educator – elev ține de persoana primului și care vizează influența conduitei elevului”, este nerezolvată, fiind semnalată recent de D. Salade (1993), de asemenea riscul empirismului autoformativ.

În aceeași ordine de idei, se menționează faptul că, singurul capitol din programele analitice uzuale la noi ale disciplinei, Pedagogie„ care se referă în mod explicit la învățarea creativă este cel care se referă la metodele de învățământ. Spațiul și timpul destinat metodelor specifice învățării creative este relativ redus în comparație cu cel al metodelor clasice, ale căror potențial creativ de altfel nu se contestă. Se riscă astfel insuficienta conștientizare de către cadrele didactice a creativității ca exigență formativă ce decurge din „îndepărtatul” ideal educațional.

Slaba statuare a dezvoltării creativității ca cerință educațională focalizatoare a preocupărilor formative este generată și de faptul că asigurarea caracterului creator al activității de predare, învățare și evaluare nu figurează printre principiile procesului de învățământ, așa cum sunt prezentate în majoritatea tratatelor de pedagogie.

B. Principiul formativ pe care-l avem în vedere drept argument al oportunității creșterii potențialului creativ în învățământul superior tehnic este cel al necesității de a corela curriculum-ul educațional cu specificul realității profesionale în permanentă schimbare.

În ceea ce privește învățământul superior tehnic de exemplu, stimularea și dezvoltarea potențialului creativ al studenților este o preocupare instituționalizată, cu tradiție în țările exportatoare de tehnologie. Se face această afirmație deoarece se poate aprecia că, în secolul nostru, cei peste 30 de ani care au trecut de la, Conferința

Națională de Educație Inginerească Creativă” (SUA, 1965) pot fi considerați deja tradiție. Ponderea acordată problemei este determinată de rolul important al creativității în realizarea performantă a funcțiilor inginerești.