Tentatie arzatoare

de AnnaE 59 de citiri
Descarcă fișierul · DOC sau citește mai jos
Aa

Tentatie arzatoare de Barbara Boswell

CAPITOLUL 1

După ce a suportat cu greu viața la orfelinat, ea a devenit mai tîrziu profesoara unei fetițe care lo­cuia cu un bărbat, pe nume Rochester, și cu soția lui nebună, care era închisă în pod. De fapt, copilul nu era al lor. La un moment dat, casa a ars pînă la temelii, iar nebuna a murit. Deși Rochester era orb, el s-a căsătorit cu Jane.

Cheyenne lăsă hîrtia deoparte și își frecă tîm- plele cu vîrfurile degetelor.

Reglă lampa de birou și aruncă o privire de jur împrejurul dormitorului, căutînd parcă o cale de scăpare. Nu găsi nici una, desigur.

Asta era viața ei: se mar terminase încă un se­mestru cu elevii din anul doi.

Se uită, dezamăgită, la vraful de l.ucrări de pe masă. Ce o uimea, cu adevărat, era faptul că Hea­ther Lane, autoarea acestei critici denaturate, era una dintre cele mai bune eleve ale ei.

Chiar și mai rău, lucrarea lui Heather era cea mai bună din cele zece citite pînă acum; propozițiile erau complete și punctuația era corect pusă.

Cheyenne se gîndi la eseul pe care îl citise îna­inte, scris în zeflemea. .

Un altul avea atîtea greșeli, încît cuvintele pă­reau disparate.

Era evident că elevii din anul doi de la liceul din Whitneyville aveau nevoie de exerciții la dictare și aceasta era sarcina profesoarei lor, Cheyenne Whitney Merrit.

  • Cheyenne? O tînără cu ochii negri și cu un mănunchi de bucle roșcate, prinse într-o coadă la spate, stătea în pragul ușii, uitîndu-se înăuntru cu coada ochiului.
  • Intră, Joni Lynn, zise Cheyenne, zîmbindu-i fetei. -
  • Sper că nu te întrerup, spuse Joni Lynn și intră în cameră, ținînd o foaie în mînă. Mă întrebam dacă te poți uita peste... Se opri, înghiți în sec, apoi ter­mină fraza ...eseul meu.
  • Cu plăcere. Cheyenne luă lucrarea și începu să citească. Buzele i se curbară într-un zîmbet plin de mîndrie. Ca tot ce scria Joni Lynn, acest eseu întrunea aproape perfecțiunea cerută de un profe­sor de engleză sau de o comisie de admitere. Ideile ei erau originale și fluent exprimate, își alesese cu­vintele, superb, și avea o gramatică impecabilă. Era o plăcere să-i citești eseul. E minunat, Joni Lynn, aprecie Cheyenne, zîmbindu-i fetei. O profesoară se poate considera binecuvîntată cu un singur elev înzestrat, precum Joni Lynn, se gîndi. Destul de mult într-o viață, dacă avea noroc. Cum în septem­brie se împlineau patru ani, de cînd preda engleza la Liceul Whitneyville, Cheyenne se considera privi­legiată de a o fi întîlnit pe Joni Lynn atît de devreme în cariera ei.

Recunoscuse talentul fetei imediat, de la prima lucrare scrisă, dată de Joni Lynn cu doi ani în urmă. Eforturile lui Joni Lynn străluciră ca niște bijuterii printre vrafurile pline cu greșeli gramaticale.

Cheyenne roși de jenă, amintindu-și cum verifi­case numele lui Joni Lynn, de cel puțin trei ori, ca să fie sigură că l-a citit corect. Strong.

Joni Lynn era o Strong! Cheyenne fusese șo­cată la această revelație. Nu te puteai aștepta la asemenea talent din partea Strong-ilor. .

De fapt, toată lumea din Whitneyville se aștepta numai la necazuri din partea familiei Strong.

Crescînd în Whitneyville, Georgia, Cheyenne cunoștea foarte bine familia Strong. îi auzise numin- du-se „bieți nenorociți albi", chiar și „odraslele lui Satan“.

Se zvonea că primii din familia Strong, din oraș, fuseseră yankei, sosirealor fiind oarecum legată de politica generalului William Tecumseh Sherman. Fuseseră trimiși în mod deliberat, așa spunea povestea, ca să mai aducă necazuri unui oraș deja oropsit de război. Un punct de vedere istoric, mai puțin combativ, spunea că fuseseră mînați de o ră­fuială sîngeroasă, de undeva dintr-un bîrlog din mun­ții Apalași. .

Oricare le-ar fi fost originea, clanul Strong încă trăia, după legile lui, într-un șir de case dărăpănate care se zguduiau cînd treceau trenurile.

Nici Cheyenne și nici altă fată drăguță, dintr-o familie respectabilă, nu se aventuraseră vreodată să se uite.

Fuseseră crescute cu toatele în spaima de ceea ce puteau face Strong-ii și luaseră amenințarea în serios.

Legendele persistau, alimentate de povestirile exagerate ale ultimelor escapade ale clanului. Che­yenne își considerase întotdeauna povestitorii drept niște artiști în arta ficțiunii și nu se mai gîndfse la clanul Strong.

Alți buni cetățeni din Whitneyville încă se mai fereau de degenerata familie Strong, care se în­mulțea mereu.

Cu un an înainte, Cheyenne o invitase pe Joni Lynn să locuiască în casa ei, în calitate de babysit­ter, comisionară și tot ce putea fi cineva.

  • O să iei o Strong? întrebase, neîncrezătoare, Tricia Vance Harper, prietena lui Cheyenne de la grădiniță. Modul în care pronunțase numele nu lăsa" nici o îndoială asupra faptului că i se părea pericu­loasă manevra.
  • Să lași o Strong să-ți intre în casă, o averti­zase Willie, patronul băcăniei din Whitneyville, și te trezești cu tot clanul după tine. Nu o să scapi nicio­dată de ei. El vorbise cam la fel cum vorbea despre gîndaci.
  • O Strong? să locuiască aici, în bloc? uriașe familia Mayfield, vecinii lui Cheyenne.

Dar Cheyenne avusese întotdeauna o fire în­căpățînată. Văzînd potențialul lui Joni Lynn, cunos- cînd-o pe fată din primul an de studiu, nu fu întoarsă din țelul său.

Care era triplu: să o salveze pe Joni Lynn de Strong-i, să-i dăruiască atmosfera potrivită pentru un copil și să o vadă într-o universitate de vîrf, unde talentul ei să fie șlefuit și utilizat cu folos.

Joni Lynn voia, cu disperare, să facă ceva din ea și din viața ei, și Cheyenne era hotărîtă să o ajute.

Deci istoria s-a petrecut în septembrie trecut, cînd o Strong s-a mutat pe Silver Creek Road', cea mai veche și mai distinsă stradă din Whitneyville. Contrar celor prevăzute, valorile proprietăților ve­cine rămaseră stabile și nici un alt Strong, în afară de Joni Lynn, nu mai fu văzut prin zonă. ;

Viața continua să fie caimă în gospodăria lui Cheyenne, vecinii se obișnuiseră să o vadă pe Joni Lynn plimbîndu-l pe Peppy, cîinele familiei, și du- cîndu-i pe Brittany și pe Jeffrey Merrit la concursul de triciclete. .

  • Tu ești singura din oraș care puteai să reușești așa ceva, spunea Tricia, adesea, pe un ton admira­tiv. Fiind o Whitney, ai calitatea de a face niște lucruri în care alții ar eșua imediat. Doar o Whitney putea lua la ea o Strong, fără să fie complet ostraci­zată și catalogată drept una de-a lor. Poziția ta so- ciaiă este invulnerabilă.

Cheyenne protesta mai mereu, dar știa că prie­tena ei putea avea dreptate. Numele ei de fată im­punea un anume respect în oraș.

Deși acum folosea numele fostului ei soț, Evan Merrit, fusese mereu cunoscută drept o Whitney, o descendentă directă a lui Edward Whitney, care fondase orașul în 1830.

  • Crezi că e destul de bine, Cheyenne?

Vocea precipitată a lui Joni Lynn întrerupse re

verja lui Cheyenne. Se ridică și o îmbrățișă pe fată.

  • E foarte bine, nu destul de bine, Joni Lynn. Cu recordul tău școlar și cu rezultatele SAT ai intra în orice colegiu din țară.

Joni Lynn roși de plăcere.

  • Familia mea este așa de emoționată că voi merge la colegiu, zise ea, încet. Remarca ei o sur­prinse pe Cheyenne. Joni Lynn nu-și menționase niciodată familia, deși profesoara știa că o vizita cu regularitate. Vreau ca ei să fie mîndri de mine, adăugă Joni Lynn, cu sinceritate și cu ochii scli- pindu-i de fericire.

în sinea ei, Cheyenne se gîndi că nu era așa de greu să-i facă fericiți pe Strong-i. Ei erau fericiți dacă nu stăteau în închisoare. Dar nu-și împărtăși gîndurile lui Joni Lynn - înțelegea loialitatea față de familie.

în acel moment, Peppy, un collie corcit cu co­cker spaniol, țîșni în cameră cu lesa în gură. Se uită de la Cheyenne la Joni Lynn, plin de speranță.

Ele rîseră, văzîndu-i nerăbdarea.

  • ÎL duc la plimbare, zise Cheyenne. Vreau să iau puțin aer că să-mi limpezesc creierul de la efec­tul nociv al ălora, adăugă ea, arătînd cu capul spre vraful de lucrări și strîmbîndu-se exagerat.
  • Biata Jane Eyre a fost batjocorită din nou! zise Joni Lynn. De parcă viața ei nu ar fi fost destul de grea!

Cheyenne puse zgarda cîinelui la gît și ieși din casă.

  • Vin repede, îi strigă ea lui Joni Lynn.

Era o seară caldă și senină de septembrie, mii de stele argintii străluceau pe cerul albastru. Peppy, nerăbdător, întindea cît putea de lesă, în încercarea de a alerga pe trotuar.

Știa el unde se ducea - către un părculeț ne­amenajat, la două blocuri depărtare, care era frec­ventat des de cîinii din cartier.

Cum mergea, grăbită, după cîine, Cheyenne auzi zgomotul unui motor de motocicletă. O motoci­cletă pe Silver Creek Road? se întrebă ea, per­plexă. imposibil!

își spuse că zgomotul trebuia să vină de pe Diloh Drive, la ceva mai multe blocuri depărtare. Auzise ea că unul dintre băieții Wilson își cumpă­rase o mică Honda. Silver Creek Road era așa de liniștită, încît rareori răzbătea vreun sunet, în spe­cial noaptea. Zgomotul motorului se auzi mai tare și ea ajunse la concluzia că, într-adevăr, motocicleta se afla pe Silver Creek Road.

Se încruntă. Dacă zgomotul ăsta, care îți spăr­gea urechile, îi va scula pe Brittany și pe Jeffrey ai ei, va discuta mîine la școală cu Tom Wilson și îi va da să facă un eseu despre decibeli și poluarea so­noră.

Zgomotul se auzi mai aproape, dar, în mod pa­radoxal, mai încet. Lui Cheyenne îi luă cîteva clipe să-și dea seama de ce. Cînd se dumeri, inima îi bătu cu putere în piept. Motocicleta încetinise, mo­torul doar torcînd. Era aproape în spatele ei, mer- gînd încet, în josul străzii. O urmărea?

Peppy părea indiferent la toate. Trăgea mai de­parte de lesă, dînd din coadă, încîntat că este afară. Motocicleta trase lîngă ei acum, ținîndu-le rit­mul. Cheyenne continuă să meargă, uitîndu-se în zare, fără să privească nici în dreapta, nici în stînga, părînd la fel de indiferentă ca și Peppy.

  • Ei, ia te uită, pe cine văd! Vocea masculină, răgușită și joasă, părea batjocoritoare. Domnișoara Cheyenne Whitney, prințesa orașului, a ieșit la plimbare.

Picioarele lui Cheyenne părură să se-împleticea­scă și ea se opri imediat. Rămase nemișcată, prea speriată ca să vorbească sau să respire. Peppy trăgea de lesă, protestînd că se opriseră.

-îți place aerul nopții, domnișoară Cheyenne? întrebă profunda voce masculină. întrebarea era o parodie la adresa bunelor maniere ale aristocrației din oraș.

Contrar voinței ei, Cheyenne răsuci capul ca să privească; la cine să privească? Nu-I putea numi agresor. Nu încă. Genunchii începură să-i tremure și înghiți în sec.

își abătu privirea nervoasă asupra monstrului negru, pe care omul ăla îl călărea, un enorm Har- ley-Davidson, care arăta de parcă ar fi putut trece peste Honda lui Tommy Wilson, fără să lase vreo fărîmă din ea.

Văzu coapsele musculoase în blugii negri, care o încălecau, și ciocatele care se odihneau pe pe­dale. încet, își ridică privirea de la abdomenul plat și cureaua lată, pînă la pieptul larg și musculos și umerii lati.

Purta un tricou negru și brațele goale îi erau la fel de musculoase ca și restul trupului.

Ea clipi rapid din ochi cînd zări un tatuaj repre- zentînd o cobră, pe partea superioară a brațului lui. Deși era parțial ascuns de marginea mînecii, ar fi recunoscut acest tatuaj oriunde.

- Caleb Strong! exclamă ea, înainte de a-i ve­dea fața.

Era singura persoană tatuată pe care o cunoș­tea și avea un tatuaj pe cinste.

Cobra de pe brațul lui era tatuată la rîndul ei, înfățișînd imaginea mai mică a șarpelui. Ambele co­bre afișau un zîmbet de reptilă.

  • îți amintești de mine? întrebă Caleb, zîmbind la feî de amenințător ca și cobrele de pe brațul lui. Mă simt onorat, domnișoară Whitney.

Eâ îl privi în ochi, holbată. Părea mai matur decît ultima dată cînd îl văzuse.

Desigur, asta fusese în urmă cu paisprezece ani, cînd ea era o proaspătă absolventă a Liceului Whitneyville, iar el un tînăr de optsprezece ani.

Doar cîțiva Strong-i își continuaseră studiile pînă la terminarea liceului, iar Caleb n-o făcuse.

Renunțase la această realizare, părăsind școala și orașul doar cu cîteva luni înainte de absolvire. Se zvonea că...

Ea își luă privirea de la el. Existaseră mereu zvonuri cu privire la Strong-i, care nu fuseseră nici­odată negate sau verificate, și apărea cîte un altul nou, în locul celui de dinainte.

Ea își drese glasul.

  • Acum sînt Cheyenne Merrit, spuse, dorind ca vocea să nu-i fi tremurat.
  • O, da, am auzit că te-ai căsătorit. Merrit, hîm? El păru amuzat de alegerea ei - un băiat din oraș - și adăugă: Foarte potrivit ca o Whitney să se căsă­torească cu un Merrit. Se păstrează aristocrația pură.
  • E| a murit, zise ea, ca pentru a se apăra. Se uită fix spre asfalt, admonestîndu-se pentru a fi iz­bucnit așa. Ce se întîmplase cu diplomația ei?
  • Adînca mea compasiune văduvei îndurerate, spuse Caleb, destul de politicos, dar ea sesiză alu­zia ironică și subtilă din tonul lui. De parcă știa...

Nu, asta era imposibil, se consolă ea. Nimeni nu știa, nici măcar cei mai apropiați prieteni ai ei.

Cu atît mai puțin, Caleb Strong, care părăsise orașul cu ani în urmă. .

  • N-am știut că te-ai întors în Whitneyville, zise ea, nervoasă, ocolind subiectul Evan Merrit, al că­sătoriei lor și al morții lui timpurii. își concentra aten­ția asupra lui Peppy, care se culcase pe trotuar cu

o expresie suferindă.

Caleb ridică din umeri.

  • Ei, iată-mă.
  • Da, te văd. Ea bîjbîi după o conversație politi­coasă și-l întrebă: Te-ai căsătorit? Se îmbujoră și începu să se mute nervoasă de pe un picior pe altul. A fost o întrebare perfect normală, .se gîndi ea. Atunci de ce roșise? Și de ce nu putea opri această foială ridicolă? în viața ei nu se mai fîstîcise astfel.
  • Nu, nu m-am căsătorit. Gura lui senzuală afișă un zîmbet provocator. Taina sfîntă a căsătoriei nu mi s-a părut potrivită pentru mine. E un fel de în­chisoare, poate mai rău. Cel puțin, închisorile de stat te eliberează pentru bună purtare.
  • Da, zise ea și se forță să zîmbească, între- bîndu-se de ce se referea la închisoare. Fusese el însuși închis? Ei, bine ai venit la Whitneyville, adăugă.
  1. se păru ei că aceasta a fost cea mai lungă conversație pe care a avut-o cu Caleb Strong. Cît fuseseră la Liceul Whitneyville, se întîlniseră de foarte puține ori.

Dar întîlnirile fuseseră memorabile. înghiți în sec, amintindu-și.

  • Mă întorc în fiecare an să-mi vizitez familia. El zîmbi șmecherește și adăugă: Desigur, venirile și plecările mele nu sînt "anunțate în Gazeta de Whit­neyville. Ea se gîndi la rubrica privind plecările și sosirile, din Gazeta de Whitneyville, unde se înre­gistrau vacanțele rezidenților, vizitele rudelor lor. Nici un Strong nu fusese menționat în acea co­loană. De fapt, adăugă el, am venit vara trecută în Whitneyville, într-o vacanță scurtă. Cu puțin înainte să o iei pe fata surorii mele Crystal, ca să stea cu tine.

Cheyenne se încordă. Crystal Strong era mama lui Joni Lynn, și era cu un an mai mare decît Căleb. Părăsise școala la șaisprezece ani, ca să nască copilul. Joni Lynn nu vorbise niciodată despre ade­văratul ei tată, deși făcea deseori comentarii ne­plăcute la adresa tatălui vitreg.

  • Anul trecut am întîlnit-o de multe ori pe sora ta la școală, zise Cheyenne, precaută. Cu acele prile­juri, vorbiseră despre talentul lui Joni Lynn și de­spre posibilitatea ca aceasta să se mute la Cheyenne.

Cu ochii minții, Cheyenne și-o imagină pe Crys­tal Strong. în ciuda faptului că aceasta părea obo­sită și deprimată, încă semăna cu drăguța ei fiică. Femeia îi menționase ceva despre un divorț și de­spre trei copii mici, dintre care unul era certat cu autoritățile școlii, pentru chful repetat. Crystal fu­sese surprinsă, chiar suspicioasă la început, de do­rința lui Cheyenne-de a o ajuta pe Joni Lynn, dar, în cele din urmă, fusese de acord.

  • Ai venit să o vezi pe Joni Lynn? întrebă Chey­enne, străbătută de un val de nervozitate. Pentru prima dată, unul dintre Strong-i venea în vizită și o îngrijora faptul că aceasta putea prevesti ceva rău. Voia să ia fata înapoi către un viitor nefericit?
  • Mi se permite să-mi vizitez nepoata, nu? Sau trebuie să-mi asigur securitatea, înainte să pășesc pe acel pămînt sfînt?

Vocea lui era plăcută - o tachina - dar ea îi simți sarcasmul. '

  • Desigur, zise ea. Adică, bineînțeles că nu!

Doamne, la ce întrebare îi răspundea oare? La prima sau la a doua? Se mai foi o dată, nervoasă, și încă o dată roși, jenată. Elevii ei nu ar recu­noaște-o niciodată în această postură pe hotărîta lor doamnă Merrit. Nimeni din oraș nu ar crede că Cheyenne Whitney Merrit era capabilă să se piardă cu firea.

  • Ce vrei să spui, doamnă Merrit? întrebă, tă­răgănat, Caleb. '

Ea îl privi fugitiv. Spre marea ei neliniște, el o privea lung și gura i se strîmba batjocoritor. Și aro­gant. Poate încrezător. Nu, pirateresc se potrivea mai bine. Și sexy. Foarte sexy. —

Gura lui Cheyenne se-uscă, brusc. Se putea ca Strong-ii să fie antisociali, dar fuseseră înzestrați din plin cu frumusețe și sex appeal, ceea ce accen­tua ranchiuna celor din oraș. Dacă ei ar fi fost urîți, fizic, pericolul asupra tineretului din comunitatea lor ar fi fost mai mic. De aceea Caleb Strong era con­siderat o amenințare, o mare amenințare.

Felinarul de pe o stradă alăturată ilumina tră­săturile ascuțite ale feței sale. Părul lui blond-închis, tăiat mai scurt ca în zilele de școală, era decolorat de soare, iar gura îi era frumos conturată, buza de jos senzuală, ispititoare. Bronzul îi făcea ochii mai albaștri și mai strălucitori. Păreau să lucească cu o intensitate vibrantă, care constrîngea, o intriga...

Cheyenne simți o amenințare dureroasă. își aminti cum se uitase în acei ochi, cu mult timp în urmă, într-o zi de octombrie, cînd venise acasă de la liceu. încă mai vedea scena: era îmbrăcată într-o fustă bleu cu alb, în jacheta lungă de la uniformă, avea părul strîns în codițe și legat cu funde albe și bleu.

O luase pe scurtătură, pe o alee din apropierea liceului, grăbindu-se să ajungă acasă înainte de apusul soarelui. Caleb, care mergea pe o motoci­cletă neagră - oare aceeași pe care era azi? - apăruse ca din senin și se oprise lîngă ea.

  • Să nu-ți vină să-ți crezi ochilor și urechilor, zisese el, caustic. Este micuța domnișoară Whit­ney, călătorind prin partea săracă a orașului. Cheyenne își aminti cum pulsul i se accelerase în timp ce rămăsese cu gura căscată la el, la părul lui lung, la gura lui senzuală și supărată și la țigara care îi tremura între buze. Purta blugi și un tricou alb, iar tatuajul cu cobre dispăruse sub mînecă, atunci cînd își mutase mîna pe ghidon.

Ea murmurase o scuză despre faptul că pier­duse mașina și că se grăbea să ajungă acasă, îna­inte să se lase întunericul. Chiar cînd vorbise, își imaginase cam cum o vedea el, ca pe o fetiță cu­minte, una pe care nu ar fi lipit-o strîns de el, într-o îmbrățișare pasională, ca cea în care fusese prins și pentru care Penny Sherwood fusese suspendată trei zile din școală.

Cheyenne observase această scenă toridă, în drum spre sala de gimnastică, iar scena îi zăbovise mult timp în minte. Și-o putea aminti chiar azi. Penny Sherwood se agățase de Caleb, cu brațele în jurul gîtului lui și cu o coapsă ridicată peste șol­dul lui, în timp ce el o mîngîia cu mîinile peste tot și o săruta cu foc. Fusese șocată și trezise cele mai ciudate și mai ridicole stări în Cheyenne. Știa că erau enervante, dar și plăcute, totodată.

  • Vrei să te sui? o întrebase tînărul Caleb, ui­mind-o cu invitația lui. Timp de cîteva secunde fu­sese tentată să se suie în spatele lui, pe acea motocicletă neagră și diavolească.

N-o făcuse, bineînțeles. Îndepărtînd atracția, dă­duse din cap și refuzase cu un politicos „Nu, mulțu­mesc".

La urma urmei, ea era o fată de calitate, o Whit­ney, și nu-și putea păta reputația mergînd pe moto­cicletă, în spatele lui Caleb Strong, cu brațele

înfășurate în jurul taliei lui.

  • Speriată? o încercase el.

Ea își ridicase capul sus și negase, și-i spusese că prefera să meargă pe jos.

El rîsese și continuase să o escorteze pînă în șoseaua principală,

  • Data viitoare, mergi pe drumul cel lung spre casă și ferește-te de alei, altfel, ai putea da de un lup fioros pe motocicletă, care te va răpi din lumea ta sigură. Apoi dispăruse, rîsul lui amestecîndu-se cu vuietul motocicletei.

Și iată-i din nou, paisprezece ani mai tîrziu. Un rîs șăgalnic o năpădi pe Cheyenne cînd îi întîlni privirea intensă. Simțea că el se uita undeva, în sufletul ei, venerînd-o pe făptura sensibilă care nu a lăsat niciodată pe cineva să o tragă din lumea ei sigură.

  • O să mă inviți înăuntru să-mi văd nepoata? Sau să aranjez să o văd acasă, la Ctystal? La urma urmei, trebuie să te gîndești și la vecinii tăi. Știu că ideea de a avea un Strong în preajmă trebuie să-i sperie ca naiba. Dacă o să apărem mai mulți dintre noi pe acolo, or să înnebunească.

Cuvintele lui șoptite conțineau atîta adevăr, încît Cheyenne roși.

  • Ești foarte direct, zise ea, pe un ton strangulat.
  • Adevărat. Las limbajul ales pe seama femeilor de genul tău, doamnă Cheyenne.

Ea era așa de moale, încît scăpă lesa cîinelui.

  • Toți se gîndesc la lumea lui Joni Lynn, zise ea, încercînd să aducă discuția pe un făgaș normal și neutru.

El rîse.

  • Atunci, probabil se gîndesc că a fost schim­bată la naștere, sau ceva de acest fel. Că, probabil, într-o casă respectabilă și fără pată, din Whitney­ville, unii sînt terorizați de copilul Strong, care a fost o povară încă de cînd l-au adus acasă de la spital. Faptul că nu este o Strong din născare va confirma talentul lui Joni Lynn.

Cheyenne tresări. Destul de incredibil, acum două săptămîni, Martha Mayfield îi expusese o teo­rie, similară. Familia Mayfield înghițea mai ușor aceasta decît faptul că o Strong putea fi atît de talentată, de morală și de sociabilă.

Peppy își alese chiar acel moment să tragă de lesă, nerăbdător în încercarea de a se mișca din nou.

Nu întîlni nici o rezistență, din moment ce Che­yenne nu apucase celălalt capăt. Peppy lătră, tri­umfător, și o șterse, profitînd de libertatea lui ne­așteptată.

  • Peppy, întoarce-te! țipă Cheyenne. Privi cum vîrful cozii cîinelui dispăru după btoc. Peppy! Vocea ei se ridică într-o comandă, o comandă căreia cîin- ele nu i se supuse. Peppy o luă la sănătoasa, fără să se uite înapoi.
  • Peppy a șters-o, remarcă Caleb.
  • Nu a mai ieșit singur noaptea, zise Cheyenne, nervoasă. A scăpat o dată, în timpul zilei, și nu l-am găsit ore întregi. în cele din urmă, ne-a sunat un vecin și ne-a spus că l-a văzut pe Ruta Șase, să­rind în susul și în josul drumului. A fost lovit aproape de trei ori!
  • Se pare că i s-a suit libertatea la cap. Același lucru i s-a întîmplat vărului meu Bo, chiar după ce a- ieșit prima dată din pușcărie. A fost atît de sălbatic, încît a fost închis la loc, după o zi.
  • Oh! Un sentiment de ceva ireal o năpădi pe Cheyenne. Nu mai auzise pe nimeni vorbind de vreo rudă închisă, pentru că nu cunoscuse pe ni­meni care să fi pățit așa ceva.

Apoi văzu strălucirea din ochii imposibil de al­baștri ai lui Caleb. Nu aruncase remarca asta la întîmplare, ci o calculase intenționart, ca să o șo­cheze. De parcă ar fi ales, în mod deliberat, ca un bărbat ca el să spună aceste lucruri unei femei cum era ea.

Ea îl fixă cu privirea, uimită de ceea ce simțea.

  • Poate mă duc să-l vînez pe Peppy, continuă el, zîmbind. îl prind și îl duc acasă. Friptura de cîine este o minunăție. Este o delicatesă pentru noi, Strong-ii.

Ea știa că el.o batjocorea, pe ea și întregul oraș, pentru opinia nefondată pe care o avea despre ei.

  • O, termină! zise ea, dur. Nu cred o clipă că Strong-ii mănîncă cîini!

' - A, doamna este un cetățean luminat, cu vederi liberale. Dar spune-mi, madam, ți-ai lăsa fiul sau fiica Să se întîlnească cu un Strong?

  • De vreme ce fiica mea are șase ani și fiul meu doar cinci, cred că întrebarea este nepotrivită.
  • O scăpare foarte frumoasă, domnișoară Che­yenne. Ești o femeie manierată, cînd și cînd. Și, cu siguranță, prea bine crescută ca să riști să te sui pe șaua motocicletei mele, ca să căutăm cîinele.

Zîmbetul lui încrezător și răutăcios o ațîță, de parcă el știa că nu-i va accepta provocarea.

O năpădi un acces de sălbăticie total neașteptat. Era uimită că recunoștea aceste sentimente, din moment ce niciodată nu fusese furioasă.

Așa cum știa Caleb Strong.

Respiră adînc. Inima îi bubuia în piept și simți cum mintea i șe luminează. El era al naibii de sigur că ea nu va evada din mica ei lume sigură.

Ei, ce știa el? întrebă o voce din subconștientul

ei.

  • Îți accept invitația amabilă de a-l căuta pe Peppy, spuse ea, și făcu un pas mare spre motoci­cleta monstruoasă.

Fișiere de descărcat

DOC
Barbara Boswell -Tentatie arzatoare.doc
1,5 MB
Descarcă

Din aceeași secțiune

Toate ›